ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1853/2014

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin sentința civilă nr. 19 din data de 24 ianuarie 2013, Tribunalul Argeș a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul D.I. împotriva pârâților SC E.S.P. SRL, R.I. și A.S. și i-a obligat, în solidar, la plata sumei de 20.000 euro (echivalent în RON la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății) către reclamant, cu titlu de daune morale. Împotriva sentinței, în termen legal, a declarat recurs pârâtul R.I., calea de atac fiind calificată, de către Curtea de Apel Pitești, prin încheierea din 3 decembrie 2013, ca fiind apelul. Prin decizia civilă nr. 151 din 3 decembrie 2013 apelul a fost respins ca nefondat, pentru următoarele considerente: În cauza de față, faptele deduse judecății sunt unele de presă.

Condiția publicității de care se bucură afirmațiile ziaristului este în mod evident prezumată, așa încât, nu se mai impun verificări suplimentare. Sub aspectul creării unor prejudicii, probele administrate în primă instanță, respectiv depozițiile martorilor, confirmă pretențiile reclamantului, în sensul că, urmare a afirmațiilor făcute în presă, starea sănătății acestuia s-a agravat, în familie s-au declanșat neînțelegeri și suspiciuni privitor la obligația de fidelitate. Pe de altă parte, aceleași probe indică o degradare, inițială, a atitudinii cetățenilor din comună, dar și o infirmare, prin purtările reclamantului, ca și prin rezultatele anchetelor inițiate de organele de stat, a acestor acuze, care au dus la reinstaurarea încrederii, concretizată în realegerea acestuia pentru un nou mandat.

Din punctul de vedere al contextului persoanei ce pretinde vătămarea, se constată, în fapt, că reclamantul exercită cea mai înaltă demnitate publică executivă la nivelul unității administrativ teritoriale. Este, deci, o persoană publică în raport de care critica acceptată este mai mare decât în cazul unei persoane necunoscute. Curtea a constatat, din cuprinsul articolelor publicate, că nu există un comportament de bună-credință al jurnalistului în formularea unei acuze privitoare la obținerea de beneficii necuvenite, fie că ele constituie o anumită poziție publică, politică, fie venituri nelegale, asemenea afirmații trebuind a se subsuma obligațiilor deontologice ale jurnalistului de a oferi informații exacte și demne de crezare.

Pentru a se înlătura obligația de reparare a prejudiciului cauzat reclamantului, trebuia să poată fi invocată, de către pârât, corecta exercitare a libertății presei, în raport de obligațiile și responsabilitățile acesteia, așa cum sunt ele înscrise în numeroasele Statute și Coduri deontologice ale profesioniștilor media. Or, Curtea, cântărind acest exercițiu, cu contextul publicării textelor de presă, prin raportare la calitatea reclamantului ce se pretinde victimă a unui prejudiciu, a concluzionat ca fiind excedat scopul pentru care această valoare de excepție a unei societăți democratice este recunoscută.

În atare condiții, corectă se constată statuarea, în fapt, a primei instanțe, asupra creării, prin fapta ilicită a pârâtului, a unui prejudiciu considerabil, dată fiind continuitatea publicării articolelor defăimătoare de către pârât în calitate de formator de opinie, care își încalcă obligațiile impuse de Codul de etică și deontologie a profesiei de ziarist, așa încât, suma de 20.000 euro, ca sancțiune pecuniară, reprezintă o reparație morală echitabilă. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâtul R.I., solicitând casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare. Recursul nu a fost motivat în drept.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul a susținut că hotărârea atacată a fost pronunțată de un complet incompetent și abuziv, care nu a stabilit în mod corect starea de fapt, a respins fără motiv administrarea unor probe testimoniale și nu a reținut activitățile infracționale ale reclamantului, deși acestea au fost detaliate și erau cunoscute de comunitate. Intimatul-reclamant D.I. a depus întâmpinare, cu respectarea termenului prevăzut de art. 308 alin. (2) C. proc. civ., prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând argumentele folosite în fața instanțelor de fond. Analizând recursul declarat de pârâtul R.I. din perspectiva dispozițiilor art. 302 1 alin. (1) lit. c) coroborate cu dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc.

civ., Înalta Curte constată nulitatea acestuia, pentru considerentele ce succed: Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor. Art. 306 alin. (3) C. proc. civ. prevede că indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Per a contrario, imposibilitatea încadrării motivelor invocate de parte în vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de lege atrage sancțiunea nulității recursului. În speță, nu numai că recurentul nu s-a conformat exigențelor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ., neindicând motivele de nelegalitate din art. 304, pe care își întemeiază recursul, dar nu a formulat nici critici care să poată fi încadrate, din oficiu, în vreunul din cazurile de modificare sau de casare prevăzute de lege. Prin cererea de recurs pârâtul a susținut, în fapt, netemeinicia hotărârii atacate și a criticat modalitatea de apreciere a probelor administrate. În condițiile abrogării pct. 10 al art. 304 C. proc. civ. (prin art. I pct. 111 1 din O.U.G. nr. 138/2000), motivele de netemeinicie nu mai pot face obiectul analizei instanței de recurs. Succesiunea de fapte și afirmații din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată din punct de vedere juridic și nu poate fi, în nici un caz, apreciată drept motiv de nelegalitate al deciziei pronunțate în apel, astfel încât nu poate fi încadrată în dispozițiile art. 304 pct. 1-pct.

9 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs. Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului declarat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâtul R.I. împotriva deciziei civile nr. 151 din 3 decembrie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iunie 2014.