ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1853/2014

Deliberând, în

condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin sentința civilă nr. 19 din data de 24

ianuarie 2013, Tribunalul Argeș a admis în parte acțiunea formulată de

reclamantul D.I. împotriva pârâților SC E.S.P. SRL, R.I. și A.S. și i-a

obligat, în solidar, la plata sumei de 20.000 euro (echivalent în RON la cursul

Băncii Naționale a României din ziua plății) către reclamant, cu titlu de daune

morale.

Împotriva sentinței, în

termen legal, a declarat recurs pârâtul R.I., calea de atac fiind calificată, de

către Curtea de Apel Pitești, prin încheierea din 3 decembrie 2013, ca fiind apelul.

Prin decizia civilă

nr. 151 din 3 decembrie 2013 apelul a fost respins ca nefondat, pentru următoarele

considerente:

În cauza de față, faptele

deduse judecății sunt unele de presă. Condiția publicității de care se bucură afirmațiile

ziaristului este în mod evident prezumată, așa încât, nu se mai impun verificări

suplimentare.

Sub aspectul creării unor

prejudicii, probele administrate în primă instanță, respectiv depozițiile martorilor,

confirmă pretențiile reclamantului, în sensul că, urmare a afirmațiilor făcute în

presă, starea sănătății acestuia s-a agravat, în familie s-au declanșat neînțelegeri

și suspiciuni privitor la obligația de fidelitate. Pe de altă parte, aceleași probe

indică o degradare, inițială, a atitudinii cetățenilor din comună, dar și o infirmare,

prin purtările reclamantului, ca și prin rezultatele anchetelor inițiate de organele

de stat, a acestor acuze, care au dus la reinstaurarea încrederii, concretizată

în realegerea acestuia pentru un nou mandat.

Din punctul de vedere

al contextului persoanei ce pretinde vătămarea, se constată, în fapt, că reclamantul

exercită cea mai înaltă demnitate publică executivă la nivelul unității administrativ

teritoriale. Este, deci, o persoană publică în raport de care critica acceptată

este mai mare decât în cazul unei persoane necunoscute.

Curtea a constatat, din

cuprinsul articolelor publicate, că nu există un comportament de bună-credință al

jurnalistului în formularea unei acuze privitoare la obținerea de beneficii necuvenite,

fie că ele constituie o anumită poziție publică, politică, fie venituri nelegale,

asemenea afirmații trebuind a se subsuma obligațiilor deontologice ale jurnalistului

de a oferi informații exacte și demne de crezare.

Pentru a se înlătura obligația

de reparare a prejudiciului cauzat reclamantului, trebuia să poată fi invocată,

de către pârât, corecta exercitare a libertății presei, în raport de obligațiile

și responsabilitățile acesteia, așa cum sunt ele înscrise în numeroasele Statute

și Coduri deontologice ale profesioniștilor media.

Or, Curtea, cântărind

acest exercițiu, cu contextul publicării textelor de presă, prin raportare la calitatea

reclamantului ce se pretinde victimă a unui prejudiciu, a concluzionat ca fiind

excedat scopul pentru care această valoare de excepție a unei societăți democratice

este recunoscută.

În atare condiții, corectă

se constată statuarea, în fapt, a primei instanțe, asupra creării, prin fapta ilicită

a pârâtului, a unui prejudiciu considerabil, dată fiind continuitatea publicării

articolelor defăimătoare de către pârât în calitate de formator de opinie, care

își încalcă obligațiile impuse de Codul de etică și deontologie a profesiei de ziarist,

așa încât, suma de 20.000 euro, ca sancțiune pecuniară, reprezintă o reparație morală

echitabilă.

Împotriva acestei decizii,

în termen legal, a declarat recurs pârâtul R.I., solicitând casarea deciziei recurate

și trimiterea cauzei spre rejudecare. Recursul nu a fost motivat în drept.

În dezvoltarea motivelor

de recurs, pârâtul a susținut că hotărârea atacată a fost pronunțată de un complet

incompetent și abuziv, care nu a stabilit în mod corect starea de fapt, a respins

fără motiv administrarea unor probe testimoniale și nu a reținut activitățile infracționale

ale reclamantului, deși acestea au fost detaliate și erau cunoscute de comunitate.

Intimatul-reclamant D.I.

a depus întâmpinare, cu respectarea termenului prevăzut de art. 308 alin. (2) C.

proc. civ., prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând

argumentele folosite în fața instanțelor de fond.

Analizând recursul declarat

de

pârâtul

R.I.

din

perspectiva dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) coroborate cu dispozițiile

art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată nulitatea acestuia, pentru

considerentele ce succed:

Potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea

nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor.

Art. 306 alin. (3) C.

proc. civ. prevede că indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea

recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din

motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Per a contrario, imposibilitatea încadrării

motivelor invocate de parte în vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de

lege atrage sancțiunea nulității recursului.

În speță, nu numai că

recurentul nu s-a conformat exigențelor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C.

proc. civ., neindicând motivele de nelegalitate din art. 304, pe care își întemeiază

recursul, dar nu a formulat nici critici care să poată fi încadrate, din oficiu,

în vreunul din cazurile de modificare sau de casare prevăzute de lege. Prin cererea

de recurs pârâtul a susținut, în fapt, netemeinicia hotărârii atacate și a criticat

modalitatea de apreciere a probelor administrate.

În condițiile abrogării pct. 10 al

art. 304 C. proc. civ. (prin art. I pct. 111

1

din O.U.G. nr. 138/2000),

motivele de netemeinicie nu mai pot face obiectul analizei instanței de recurs.

Succesiunea de fapte și

afirmații din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată din punct de vedere

juridic și nu poate fi, în nici un caz, apreciată drept motiv de nelegalitate al

deciziei pronunțate în apel, astfel încât nu poate fi încadrată în dispozițiile

art. 304 pct. 1-pct. 9 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul

judiciar în recurs.

Pentru aceste considerente,

în aplicarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea

recursului declarat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de pârâtul R.I. împotriva deciziei civile nr. 151 din 3 decembrie 2013

a Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 iunie 2014.