ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1314/2025

Ședința publică din data de 11 iunie 2025

Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la 22.06.2023 pe rolul Tribunalului Argeș, secția civilă, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000 RON reprezentând daune morale pentru acțiunile de denigrare, defăimare și stricare a reputației; obligarea pârâtului să prezinte public scuze pentru faptele sale, prin publicarea scuzelor într-un ziar de largă circulație, cu plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1357 alin. (1) și (2) C. civ.

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, iar prin cerere reconvențională, a solicitat obligarea reclamantului la plata sumei de 50000 RON întrucât a fost discriminat și hărțuit la locul de muncă, cu consecința deteriorării stării generale a sănătății.

Reclamantul a formulat cerere precizatoare la 06.11.2023, prin care a arătat care sunt momentele la care au fost săvârșite faptele ilicite de transmitere a unor date și informații denigratoare prin intermediul e-mailului de către pârât.

Prin sentința civilă nr. 68/26.02.2024, Tribunalul Argeș, secția civilă a respins, ca neîntemeiate, atât cererea principală, cât și cererea reconvențională.

Prin decizia civilă nr. 336/30.01.2025, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 68/26.02.2024 a Tribunalului Argeș. A admis apelul declarat de pârât împotriva aceleiași sentințe. A anulat sentința și a trimis cauza Tribunalului Argeș, pentru rejudecarea cererii reconvenționale.

Împotriva deciziei civile nr. 336/30.01.2025 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul A., solicitând casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

După ce a expus situația de fapt, dispozițiile legale incidente și soluția pronunțată de prima instanță, recurentul a învederat că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 1349 și 1357 C. civ.

În acest sens, recurentul a arătat că obiceiul locului sau regulile de la locul de muncă interzic oricărei persoane să înregistreze sau să capteze imagini video sau foto, întrucât este o zonă cu caracter strict confidențial, astfel încât Decizia nr. 39/2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu este aplicabilă în cauza pendinte.

Afirmațiile calomnioase inserate în cuprinsul informărilor transmise prin e-mail conducerii societății C., sunt de natură a știrbi reputația profesională și onorarea reclamantului, iar prin formularea plângerii vădit neîntemeiată către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, înregistrată sub nr. x/07.07.2023, invocând aspecte mincinoase, acestuia i-a fost afectată onoarea, demnitatea și reputația.

Instanța de apel a interpretat greșit normele incidente, întrucât pârâtul a încălcat cu rea-credință limitele libertății de exprimare, nefiind un echilibru între drepturile aflate în conflict (art. 8 și art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului), așa cum greșit s-a reținut în considerentele deciziei recurate.

Deși instanța de apel menționează faptul că, în principal, este vizată o altă persoană, respectiv domnul D., nu analizează aspectul determinant ce a generat o astfel de conduită din partea pârâtului față de recurent, respectiv calitatea sa de președinte al comisiei de disciplină în care a fost cercetat disciplinar pârâtului.

Față de această împrejurare, conduita pârâtului este vădit ilicită și contrară bunelor moravuri, întrucât contractul individual de muncă se caracterizează prin prestarea muncii, salariu și subordonarea angajatului față de angajator, iar disciplina muncii este o condiție obiectivă, necesară și indispensabilă desfășurării activității fiecărui angajator, astfel încât dreptul de sancționare este prevăzut de art. 40 alin. (1) lit. e) și respectiv art. 248 Codul muncii.

În aceste condiții, faptele pârâtului își au originea în dorința de a se răzbuna pe recurent pentru sancțiunea disciplinară aplicată de comisia de disciplină, și nu pe alte aspecte cum în mod mincinos încearcă să prezinte instanței.

În pezenta cerere de recurs se impune a fi analizată incidența răspunderii civile delictuale chiar și pentru cea mai ușoară culpă, urmând ca rejudecarea să se facă la instanța competentă.

Instanța de apel a omis să analizeze răspunderea civilă delictuală și din perspectiva încălcării regulilor de conduită pe care legea și obiceiul locului le impune, în sensul de a nu aduce atingere drepturilor și intereselor legitime ale altor persoane.

Întrucât prin faptele imorale și conduita abuzivă pârâtul a cauza un prejudiciu recurentului-reclamant, acțiunea este întemeiată, iar recursul este fondat.

Prin întâmpinarea înregistrată la 05.05.2025, intimatul-pârât B. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

După ce a expus pe larg situația de fapt și conținutul cererii de chemare în judecată, intimatul a arătat că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, împrejurările descrise de recurent nu prezintă caracterul unor fapte generatoare de prejudicii pentru acesta, iar discuțiile dintre pârât și recurent au vizat aspecte profesionale, privind raporturile de muncă, prin prisma relației de subordonare profesională.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând recursul în raport cu excepția de nulitate pentru neîncadrarea criticilor formulate în dispozițiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., invocată de reprezentantul convențional al intimatului-pârât B., a cărei analiză este prioritară potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate.

În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 1-8 din C. proc. civ., cererea de recurs formulată cu nerespectarea formelor legale va fi lovită de nulitate.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate, prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judiciar eficient numai în măsura în care astfel de motive de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă explicită și se referă la una din situațiile cuprinse în art. 488 din C. proc. civ.

Prin decizia recurată, apelul reclamantului a fost respins, ca nefondat, reținându-se, în esență, neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale dat fiind lipsa caracterului ilicit al pretinselor fapte prejudiciabile săvârșite, iar apelul pârâtului a fost admis, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de fond, determinat de faptul că soluția de respingere a cererii reconvenționale nu respectă exigențele unei motivări corespunzătoare.

Referitor la apelul reclamantului, instanța de apel a reținut că sentința apelată este motivată conform legii și că faptele pretins prejudiciabile (transmiterea de către pârât, în cursul lunii mai 2022, a unor mesaje prin intermediul poștei electronice către persoane din cadrul unui departament al angajatorului E. S.A., plângerea din 07.07.2023 transmisă Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, precum și efectuarea de înregistrări ale discuțiilor purtate la locul de muncă, într-un spațiu unde era interzisă filmarea sau înregistrarea) nu au caracterul ilicit, care să atragă îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale în sarcina pârâtului.

Instanța de apel a analizat fiecare faptă învederată de către reclamant și a concluzionat că faptele pârâtului nu reprezintă încălcări ale dreptului ocrotit de art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nefiind depășite limitele libertății de exprimare.

Astfel, referitor la conținutul emailurilor atașate cererii de chemare în judecată, instanța de apel a reținut că prin acestea, "pârâtul-reclamant a adus la cunoștința mai multor persoane din cadrul societății anumite probleme ivite la locul de muncă, atât legate de desfășurarea activității la departamentul respectiv, cât și legate de modul de relaționare cu reclamantul-pârât (față de care pârâtul-reclamant se afla într-un raport de subordonare la data săvârșirii faptelor)".

A mai reținut instanța de apel că "niciunul din mesajele incriminate nu are un caracter vădit defăimător și nu cuprinde imputări de fapt sau judecăți de valoare de natură a aduce atingere onoarei, demnității și reputației reclamantului, ci prin acestea pârâtul își exprimă punctul de vedere cu privire la anumite deficiențe de la locul de muncă și prezintă atitudinea șefului ierarhic superior, reclamantul, cu privire la problemele sesizate, dar și că parte din acele e-mailuri vizează o altă persoană decât reclamantul".

În ce privește plângerea adresată Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, instanța de apel a reținut că "dreptul la petiționare este garantat de Constituția României, la art. 51, iar pârâtul nu a făcut decât să-și exercite acest drept prin înregistrarea la instituția amintită a unei petiții întemeiate pe dispozițiile O.G. nr. 137/2000. Susținerile din cadrul petiției nu au fost făcute cu scopul de a fi aduse la cunoștința publicului sau de a-l denigra pe reclamant, ci pârâtul a solicitat instituției abilitate conform legii să facă verificările necesare și să ia măsuri într-un caz perceput de pârât ca intrând în sfera de aplicare a Ordonanței nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare."

Referitor la fapta privind înregistrarea discuțiilor purtate cu reclamantul la locul de muncă, fără acordul acestuia și într-un spațiu unde era interzisă filmarea sau înregistrarea, instanța de apel a reținut că, pe de o parte, faptă vizează disciplina muncii și ar putea constitui o încălcare a normelor și regulamentelor interne ale angajatorului, astfel încât numai acesta ar putea să invoce angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului.

Pe de altă parte, instanța de apel a avut în vedere cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în cadrul Deciziei nr. 39/2024, și a reținut că "proba este admisibilă, chiar dacă înregistrarea a fost efectuată fără acordul și/sau informarea prealabilă a interlocutorului, cu condiția asigurării unui just echilibru între dreptul la probă și dreptul la viața privată. Cât timp o astfel de probă este admisibilă, cu îndeplinirea condițiilor menționate, într-un proces promovat de angajatul care a efectuat înregistrarea, nu s-ar putea reține într-un litigiu deschis pe cale separată împotriva aceluiași angajat că procedeul de obținere a probei reprezintă o faptă ilicită, întrucât ar fi golită de conținut decizia amintită."

Fără a se raporta la aceste considerente ale deciziei instanței devolutive, prin memoriul de recurs structurat în trei părți, recurentul a prezentat, în prima parte, obiectul cererii de chemare în judecată, situația de fapt a cauzei, conținutul dispozițiilor art. 206, art. 302, art. 304 C. pen., conținutul dispozițiilor art. 1357 și 1349 C. civ., a descris desfășurarea cronologică a faptelor pretins prejudiciabile, a precizat că înregistrările audio au fost depuse și la Tribunalul Argeș în dosarul nr. x/2023 și a concluzionat că toate aceste fapte i-au afectat în mod grav imaginea și reputația la locul de muncă și în societate.

Este evident că această parte din memoriul de recurs nu conține aspecte de nelegalitate ale deciziei recurate care să fie încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct 8) din C. proc. civ., întrucât vizează situații factuale și o simplă enumerare a unor texte legale referitor la care nu se face nicio apreciere de către recurent.

În a doua parte a memoriului de recurs, recurentul a redat motivarea instanței de fond și a arătat care sunt greșelile făcute de această instanță în soluționarea pricinii.

Înalta Curte notează că nici această parte din memoriul de recurs nu se circumscrie exigențelor dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., întrucât vizează nemulțumirile recurentului legate de hotărârea instanței de fond, supuse analizei în calea de atac a apelului, cărora instanța de apel le-a răspuns prin dezlegarea dată prin decizia recurată.

În a treia și ultima parte din memoriul de recurs, a fost prezentată soluția dată de instanța de apel și s-a învederat că aceasta a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 1349 și 1357 C. civ., fără a se indica, în concret, în ce modalitate s-a produs o astfel de interpretare/aplicare greșită a legii, afirmația fiind una de ordin general, nesusținută de argumente care să se circumscrie motivului de nelegalitate invocat.

De asemenea, s-a afirmat că Decizia nr. 39/2024 a Înaltei Curți nu este incidentă în cauza pendinte, fără a se formula critici cu privire la considerentele instanței de apel, prin care s-a făcut referire la această decizie.

S-a învederat de către recurent că afirmațiile calomnioase conținute în emailurile transmise conducerii societății C., precum și plângerea formulată la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării i-au afectat onoarea, demnitatea și reputația, fără a se combate dezlegările în sens contrar ale instanței de apel.

Afirmă recurentul că instanța de apel a interpretat greșit normele incidente (art. 8 și 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului), întrucât pârâtul a încălcat cu rea-credință limitele libertății de exprimare, fără însă a se raporta la considerentele ample ale instanței de apel cu privire la incidența și respectarea textelor legale menționate.

În continuare, recurentul învederează chestiuni lipsite de relevanță din perspectiva analizei de legalitate a hotărârii recurate privind faptul că instanța de apel nu ar fi analizat aspectul determinant ce a generat conduita pârâtului față de recurent, respectiv calitatea sa de președinte al comisiei de disciplină în care a fost cercetat disciplinar pârâtul, dar și faptul că atitudinea ilicită și contrară bunelor moravuri a pârâtului își are originea în dorința de răzbunare pentru sancțiunea disciplinară suferită.

Astfel, un examen atent al aspectelor critice inserate în cererea de recurs reliefează că parte din motivele invocate de recurent vizează modalitatea de soluționare a cauzei de către prima instanță și reprezintă o reiterare a criticilor cu același obiect adusă sentinței civile pronunțate în dosar, în apel, ce au primit deja dezlegare jurisdicțională din partea primei instanțe de control judiciar, motivația identică fiind de natură a ignora existența judecății anterioare, finalizate prin decizia recurată, și inaptă a răspunde cerințelor art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Totodată, o altă parte a argumentelor prezentate nu se raportează la considerentele instanței de apel și nu combat statuările acesteia, ci se limitează la afirmații de ordin general, inapte să conducă la o încadrare în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Or, o astfel de manieră de formulare a criticilor în recurs, contravine principiului ierarhiei în exercitarea căilor de atac, părțile litigante având obligația de a-și întemeia criticile pe considerentele expuse în hotărârea atacată cu recurs și nu pe considerentele hotărârii pronunțate de prima instanță.

În realitate, recurentul nu a formulat critici care să se grefeze pe raționamentul curții de apel ce a determinat respingerea apelului promovat de către aceasta și care să tindă a demonstra nelegalitatea judecății finalizate prin decizia recurată, motivele de recurs reprezentând o preluare ad litteram, paragraf cu paragraf, a motivelor de apel, deja analizate de către instanța devolutivă.

Înalta Curte reține că simpla reiterare a acelorași critici formulate prin apelul îndreptat împotriva hotărârii primei instanțe în cuprinsul memoriului de recurs, nu are aptitudinea de a învesti legal instanța de recurs cu analiza acestora, chiar dacă formal au fost indicate normele de drept material presupus a fi interpretate sau aplicate greșit de către instanța de apel. Aceasta întrucât argumentele care fundamentează motivul de recurs sunt aceleași cu cele care au fundamentat motivele de apel, iar o astfel de manieră de formulare a criticilor în recurs, contravine principiului ierarhiei în exercitarea căilor de atac, părțile litigante având obligația de a-și întemeia criticile pe considerentele expuse în hotărârea atacată cu recurs și nu pe considerentele hotărârii pronunțate de prima instanță.

Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea motivelor de nelegalitate a hotărârii pronunțate de instanța de apel și încadrarea acestora în cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanța de recurs să poată exercita controlul judiciar eficient.

Așadar, obiectul recursului constituindu-l decizia civilă nr. 336/30.01.2025, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente, prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru care motive este nelegal raționamentul instanței în soluția de respingere a apelului, ca nefondat, așa încât criticile din recurs urmau a se circumscrie acestei dezlegări.

Reluând în memoriul de recurs argumentele formulate în cadrul motivelor de apel, o astfel de critică de nelegalitate a deciziei instanței de apel, practic, nu s-a realizat, întrucât acele critici au vizat sentința de primă instanță și au fost analizate ca atare de către instanța de apel.

Indicarea, de către recurent, a normelor de drept material pretins interpretate/aplicate greșit de către instanța de apel din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu este suficientă pentru a fi incident motivul de recurs invocat, dacă alegațiile nu sunt susținute de argumente care să se raporteze, punctual, la considerentele hotărârii a cărei nelegalitate se invocă în calea extraordinară de atac.

Întrucât recurentul nu a procedat la o motivare efectivă, ci s-a limitat la o afirmație de ordin general în sensul că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit normele de drept incidente, la reluarea situației de fapt și la reiterarea susținerilor din motivele de apel, instanța de recurs se află în imposibilitatea exercitării controlului de legalitate, cu consecința constatării nulității recursului formulat într-o astfel de modalitate.

Nu în ultimul rând, este de observat că precizarea făcută de reprezentantul convențional al recurentului cu prilejul concluziilor orale expuse la termenul de judecată, în sensul că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 26 și art. 72 C. civ., pe lângă că este situată în afara termenului legal de motivare a recursului, este formulată și omisso medio, pentru prima dată în calea extraordinară de atac, astfel încât nu poate fi avută în vedere în analiza recursului.

Pentru aceste considerente, întrucât aspectele invocate de recurent nu se încadrează în prevederile art. 488 din C. proc. civ. și nu se grefează pe conținutul deciziei atacate și cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., respectiv aceea a nulității recursului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantul-pârât A. împotriva deciziei nr. 336 din 30 ianuarie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul-pârât A. împotriva deciziei nr. 336 din 30 ianuarie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 11 iunie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.