ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 741/2023

Ședința publică din data de 4 mai 2023

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești, sub nr. x/2016, la data de 19.02.2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. - Postul de Televiziune C., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 200.000 euro, cu titlu de daune morale, pentru atingerea adusă dreptului la demnitate, imagine, onoare și reputație, dar și la publicarea unui comunicat, prin care să își ceară scuze, în mod public, pentru emisiunea în care i-a fost produs prejudiciul moral.

Prin sentința civilă nr. 6560/8.11.2016, Judecătoria Pitești a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată la data de 7.12.2016, sub nr. x/2016, pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă.

Prin sentința civilă nr. 316/7.03.2016, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de reclamant și a declinat competența în favoarea Tribunalului Argeș.

Cauza a fost înregistrată la data de 28.04.2016, sub același nr. x/2016, pe rolul Tribunalului Argeș, secția civilă.

Prin sentința civilă nr. 476/20.12.2017, Tribunalul Argeș, secția civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată din oficiu, cu privire la pârâta B. și a respins cererea reclamantului A. față de această pârâtă, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală.

A fost admisă în parte cererea, în contradictoriu cu pârâta C. S.A. - Postul de televiziune C., și a fost obligată această pârâtă să plătească reclamantului suma de 10.000 euro, în echivalent RON, la momentul plății, cu titlu de daune morale, și să publice, pe același post de televiziune, un comunicat prin care, în mod public, să prezinte reclamantului scuze pentru emisiunea "D.", difuzată în data de 7.01.2016, în direct și pe pagina de web. Totodată, a fost obligată aceeași pârâtă să plătească reclamantului și suma de 2.100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. A fost respinsă cererea reclamantului pentru diferența solicitată.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel ambele părți.

Pârâtele S.C. C. S.A. și S.C. B. au formulat apel împotriva încheierii de ședință pronunțată la 28.06.2017 și împotriva sentinței civile nr. 476/20 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Argeș.

Prin decizia nr. 1188/05 martie 2019, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în complet de divergență, cu majoritate, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantul A. și de pârâtele S.C. B. și S.C. C. S.A. împotriva sentinței civile nr. 476/20 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Argeș, și împotriva încheierii de ședință, pronunțată la data de 28.06.2017, ambele în dosarul nr. x/2016.

Prin decizia nr. 2143/21 octombrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de pârâtă, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare, după ce prin încheierea dată în complet de filtru la data de 4 martie 2020, a fost anulat recursul formulat de reclamant împotriva acesteia, ca urmare a constatării lipsei unor critici apte a fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 1498 din 15 martie 2022, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în opinie majoritară, a respins ca neîntemeiat apelul formulat de pârâta C.-Postul de televiziune C..

Împotriva deciziei civile nr. 1498 din 15 martie 2022 a Curții de Apel Pitești a declarat recurs pârâta C.-Postul de televiziune C..

În cuprinsul cererii de recurs, întemeiată pe art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., recurenta C. a invocat următoarele aspecte:

- decizia recurată este pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material; instanța de apel a încălcat îndrumările date de instanța de casare prin decizia nr. 2143/21 octombrie 2020 (încălcarea art. 501 alin. (1) C. proc. civ.) prin aceea că nu a realizat analiza dispusă de instanța de recurs, dacă afirmațiile moderatorului și ale jurnaliștilor intră în sfera imputării unor fapte obiective sau în cea a unor judecăți de valoare; astfel, instanța de apel a identificat și analizat afirmațiile făcute de către moderator și jurnaliști în cadrul emisiunii, însă fără a stabili, așa cum s-a dispus în decizia de casare, afirmațiile făcute de către invitații emisiunii;

- în acest fel, instanța s-a raportat în mod greșit la afirmațiile moderatorului și jurnaliștilor, rezultând că absolut toate afirmațiile făcute de aceștia au intrat în categoria imputării unor fapte obiective;

- o corectă analiză a apartenenței afirmațiilor făcute în emisiune ar fi condus la concluzia că toate afirmațiile făcute de către moderator sau jurnaliști au fost preluate de la angajații și beneficiarii centrului, aceștia fiind cei care le-au făcut publice prima dată în mod voluntar;

- în concluzie, instanta de apel nu a stabilit în concret, așa cum s-a dispus prin decizia de casare, care afirmații au aparținut invitaților și care au aparținut prepușilor recurentei, pentru a se putea stabili ulterior care afirmații ale jurnaliștilor au fost formulate de către aceștia și care au fost judecăți de valoare exprimate în baza acuzațiilor formulate de către invitați;

- Curtea de Apel a pronunțat hotărârea fără a supune discuției părților toate împrejurările de fapt sau de drept invocate în cadrul deciziei pronunțate (încălcarea prevederilor art. 14 alin. (5) și art. 22 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ.);

- instanța de casare a stabilit că, în cauză, ar fi trebuit determinate în mod distinct și într-o manieră concretă care sunt obligațiile profesionale pretins încălcate ale moderatorului emisiunii și cele ale reporterilor care au realizat emisiunea denunțată ca fiind defăimătoare și care este contribuția acestora la dezbaterea publică imputată lor de către reclamant, întrucât pârâta chemată în judecată poate răspunde exclusiv în calitate de comitent a prepușilor săi;

- pentru a pune în aplicare această îndrumare, instanța de apel a analizat prevederile art. 40, 64, 66 și 67 din Decizia CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual și a stabilit că obligațiile prevazute în cadrul acestor articole au fost încălcate de către jurnaliști cu ocazia realizării emisiunii;

- or, incidența acestor norme din Codul audiovizual nu a fost supusă dezbaterii părților în cadrul procesului în condițiile invocării pentru prima dată în cadrul deciziei de apel; reclamantul nu le-a invocat nici în cererea de chemare în judecata și nici în cererea de apel;

- recurenta nu a avut în acest fel posibilitatea de a formula nicio apărare în cadrul căreia să argumenteze dacă aceste obligații au fost cu adevărat încălcate și, totodată, dacă decizia nr. 220/2011 a CNA este sau nu incidentă în speță, în condițiile în care: aceasta este un act administrativ normativ care reglementează raporturile dintre titularii de licențe audiovizuale și autoritatea autonomă reprezentată de CNA, din perspectiva interesului public, nu din perspectiva interesului privat al persoanei; obligațiile cuprinse în cadrul acestei decizii sunt obligații administrative, stabilite în sarcina titularilor de licențe audiovizuale, iar constatarea încălcării lor se face exclusiv de către CNA; recurenta nu a fost sancționată pentru difuzarea acestei emisiuni, în condițiile în care CNA monitorizează permanent toate programele difuzate în România;

- instanța de apel a pronunțat hotărârea cu încălcarea obligației de a analiza toate motivele invocate în apel de către recurentă (încălcarea art. 501 alin. (3) C. proc. civ.);

- recurenta a invocat în apel faptul că are calitatea de comitent, iar răspunderea poate fi atrasă numai în măsura în care este constatată săvârșirea de către un prepus, cu vinovăție, a unei fapte ilicite producătoare de prejudiciu; or, prepușii recurentei nici nu au fost chemați în judecată, deci cu atât mai puțin nu s-a stabilit răspunderea lor delictuală pentru care aceasta să răspundă în garanție;

- instanța a reținut că recurenta a formulat acest motiv de apel, însă nu l-a soluționat, susținând că nu se regăsește printre îndrumările date de instanța de recurs; or, din perspectiva art. 501 alin. (3) C. proc. civ., instanța de apel avea obligația de a ține seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată; decizia de casare nu a dat vreo dezlegare cu privire la motivul de apel pe care instanța a refuzat să îl judece;

Prin întâmpinarea formulată, intimatul A. a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, este prezentată pe larg situația de fapt ce a generat litigiul dedus judecății.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la 24 iunie 2022 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 4.

Prin rezoluția din 28 iulie 2022 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea de ședință din data de 9 februarie 2023 a fost admis în principiu recursul declarat în cauză și acordat termen la data de 4 mai 2023 în vederea soluționării recursului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând criticile deduse judecății, Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul, potrivit considerentelor ce vor fi arătate.

Prealabil analizării motivelor de casare, Înalta Curte urmează a realiza corecta încadrare a motivelor de recurs prezentate în cererea cu care a fost învestită.

Deși prin recursul declarat se susține incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., din criticile aduse deciziei recurate rezultă incidența cazurilor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., întrucât pun în discuție încălcarea unor norme de procedură – art. 501 C. proc. civ. în legătură cu respectarea indicațiilor trasate de instanța de casare, art. 14 alin. (5) și art. 22 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ. cu referire la nesocotirea principiului contradictorialității și nemotivarea hotărârii din perspectiva neanalizării unui motiv de apel.

Prin primul motiv de recurs pârâta reproșează instanței de apel încălcarea îndrumările date de instanța de casare prin decizia nr. 2143 din 21 octombrie 2020 (încălcarea art. 501 alin. (1) C. proc. civ.) prin aceea că nu a realizat analiza dispusă de instanța de recurs, respectiv dacă afirmațiile moderatorului și ale jurnaliștilor intră în sfera imputării unor fapte obiective sau în cea a unor judecăți de valoare; astfel, instanța de apel a identificat și analizat afirmațiile făcute de către moderator și jurnaliști în cadrul emisiunii, însă fără a stabili, așa cum s-a dispus în decizia de casare, afirmațiile făcute de către invitații emisiunii. Prin urmare, instanta de apel nu a stabilit în concret, așa cum s-a dispus prin decizia de casare, care afirmații au aparținut invitaților și care au aparținut prepușilor recurentei, pentru a se putea stabili ulterior care afirmații ale jurnaliștilor au fost formulate de către aceștia și care au fost judecăți de valoare exprimate în baza acuzațiilor formulate de către invitați.

Critica este nefondată.

La debut, Înalta Curte reamintește efectele hotărârii instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, conform art. 501 C. proc. civ. acestea fiind obligatorii.

Procedând la motivarea recursului declarat recurenta-pârâtă, speculând textul art. 501 C. proc. civ., recurge la o interpretare sieși favorabilă a considerentelor ce dau conținut paginii 13 din decizia de casare.

Obiectiv, din analiza considerentelor expuse la aceeași filă 13, penultimul paragraf, Înalta Curte reține că instanța ce urma să rejudece apelul după casare era ținută la examinarea criteriilor esențiale enunțate în jurisprudența instanței de contencios european a drepturilor omului în balansul dintre dreptul la viață privată și dreptul la libera exprimare.

Secțiunea reprodusă, de altfel lipsit de fidelitate, de către recurenta-pârâtă constituie în esență o explicitare a motivelor pentru care s-a dispus casarea.

Or, prin decizia civilă nr. 1498 din 15 martie 2022, Curtea de Apel Pitești s-a conformat celor statuate în mod obligatoriu de Înalta Curte și a analizat criteriile esențiale referite în decizia de casare.

În rejudecare, instanța de apel a analizat conținutul emisiunii din data de 7 ianuarie 2016 și a arătat că nu au fost prezentate cu bună-credință concluziile pretinsei anchete jurnalistice, fiind încălcate o serie de prevederi legale reglementate de Decizia nr. 220 din 24 februarie 2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual emisă de Consiliul Național al Audiovizualului.

De asemenea, instanța de apel, dând eficiență dispozițiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora "În caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul", a analizat, în mod distinct, afirmațiile moderatoarei și a jurnaliștilor prezenți în emisiune de cele ale invitaților.

Astfel, indicând textele de lege încălcate de către moderatoare și de ceilalți jurnaliști prezenți în emisiune, instanța de apel a prezentat afirmațiile proprii ale acestora, arătând că "În ceea ce privește actele proprii ale prepușilor apelantei, acestea constau în concluzii asupra prezentărilor făcute fie prin filmul realizat de persoane din cadrul centrului, fie prin declarații ale asistaților ori ale însoțitorilor lor... Aceasta este prezentarea formulată în mod direct de către moderatorul emisiunii, alături de afirmația potrivit căreia tinerele erau rase în cap, sedate, lăsate să doarmă pe ciment, bătute și înfometate, faptele arătându-se a aparține directorului Centrului din Buzoești, în realitate reclamantului ce avea calitatea de administrator, definirea lor fiind făcută de același moderator ca reprezentând practici dictatoriale. O asemenea concluzie nu constituie doar o preluare a relatărilor terților, ci este însușită și prezentată ca reală de către moderator. De asemenea, titlul prezentării a vizat fapte de intoxicare cu droguri, tăierea și violarea beneficiarilor protecției statului, cu trimitere la "directorul călău".

Ulterior sunt evidențiate afirmațiile celorlalți invitați și se concluzionează în sensul că faptele astfel prezentate în cadrul emisiunii ca reale și aparținând reclamantului au indus și invitațiilor specialiști aprecieri de o natură denigratoare, cum erau menite să inducă și publicului privitor al emisiunii.

Prin urmare, contrar celor susținute de către pârâtă prin memoriul de recurs, Înalta Curte apreciază că aceasta a dat eficiență dispozițiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ. și a identificat afirmațiile și relatările moderatorului și ale invitațiilor care au participat la emisiunea din data de 7 ianuarie 2016 și a concluzionat, în mod corect, că parte din ele reprezentau judecăți de valoare, însă majoritatea reprezentau afirmații factuale care impuneau prezentarea unui minim de probatoriu.

Al doilea motiv de recurs potrivit căruia instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 14 alin. (5) și cele ale art. 22 alin. (2) teza a doua C. proc. civ. este nefondat.

Potrivit art. 14 alin. (5) din C. proc. civ. "Instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate.", iar potrivit art. 22 alin. (2) C. proc. civ. "Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc. "

Principiul contradictorialității este de esența procesului civil, instanțele întemeindu-și hotărârile doar pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii.

Prin critica sa, recurenta-pârâtă susține că instanța de apel a procedat la dezlegarea fondului fără punerea în discuție a dreptului aplicabil, cu referire la Decizia nr. 220 din 24 februarie 2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual emisă de Consiliul Național al Audiovizualului.

Această decizie nu constituie dreptul aplicabil, temeiul acțiunii civile fiind reprezentat de răspunderea civilă delictuală, respectiv art. 1349 C. civ. potrivit căruia "Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere prin acțiunile ori inacțiunile sale drepturilor sau intereselor legitime ale persoanei" raportat la dispozițiile art. 70 și 75 din C. civ., art. 8 și 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Înalta Curte constată că pârâta are calitatea de radiodifuzor și prin aceasta cunoștea sau era obligată să cunoască legislația secundară în baza căreia aceasta își desfășura activitatea. Încălcarea acestei legislații secundare constituie o modalitate concretă de obiectivare a răspunderii civile delictuale sub forma încălcării regulilor de conduită pe care Decizia nr. 220 din 24 februarie 2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual le impune.

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a indicat suficient temeiul de drept astfel încât pârâta să își poată face apărările.

Împrejurarea că aceasta pe tot parcursul procesului a înțeles să nu facă referire la legislația secundară a fost tocmai expresia dreptului său la apărare.

Cu toate acestea, în cadrul răspunderii civile delictuale, temei de drept al acțiunii civile ce dă obiect dosarului pendinte, instanța a identificat cu pertinență care sunt încălcările imputabile pârâtei și din ce reglementare rezultă aceste încălcări.

În rejudecare, instanța nu era obligată și nici nu putea să pună în discuția părților, ca și conținut al răspunderii civile delictuale, textul articolelor indicate ca fiind încălcate fără a crea premisele formulării unei cereri de recuzare din partea pârâtei. Cu prilejul analizei fondului, în virtutea rolului activ, instanța de apel a identificat care fapte sunt încălcări și de unde rezultă aceste încălcări.

De altfel, contrar celor susținute de către recurenta-pârâtă, în încheierea de dezbateri din data de 15 martie 2022, reprezentantul convențional al recurentei-pârâte a tratat inclusiv chestiunea obligațiilor profesionale încălcate, arătând că ceea ce se impută jurnalistului este, de fapt, o pseudo-obligație, respectiv i se reproșează că a mijlocit afirmarea unui discurs critic la adresa unei persoane.

Prin urmare, recurenta-pârâtă a avut posibilitatea de a se apăra, interesele sale nefiind vătămate, însă, din rațiuni de apărare, nu a înțeles să facă trimitere la Decizia nr. 220 din 24 februarie 2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual.

În concluzie, punerea în discuția părților a unor împrejurări de fapt sau de drept de natură să conducă la dezlegarea pricinii trebuie să aibă loc sub forma unor simple ipoteze, fără a se restrânge cu nimic drepturile procesuale ale părților, ce decurg din principiul disponibilității și fără a anticipa soluția care ar trebui să se dea în final, după analiza susținerilor și probelor.

De asemenea, recurenta face confuzie între răspunderea contravențională și răspunderea civilă delictuală, condiționând răspunderea civilă delictuală de răspunderea contravențională. Cele două răspunderi au o natură distinctă și subiecți activi distincți, putând fi exercitate în mod independent. Răspunderea civilă delictuală nu exclude o altă formă de răspundere, respectiv, nu exclude răspunderea contravențională. Nu are nicio relevanță în cauză împrejurarea că CNA nu a dispus sancționarea contravențională a pârâtei în condițiile în care în cauză se analizează răspunderea civilă delictuală a acesteia.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ. nu este fondat. Recurenta a invocat în apel faptul că are calitatea de comitent, iar răspunderea poate fi atrasă numai în măsura în care este constatată săvârșirea de către un prepus, cu vinovăție, a unei fapte ilicite producătoare de prejudiciu; or, prepușii recurentei nici nu au fost chemați în judecată, deci cu atât mai puțin nu s-a stabilit răspunderea lor delictuală pentru care aceasta să răspundă în garanție. De asemenea se afirmă că instanța a reținut că recurenta a formulat acest motiv de apel, însă nu l-a soluționat, susținând că nu se regăsește printre îndrumările date de instanța de recurs; or, din perspectiva art. 501 alin. (3) C. proc. civ., instanța de apel avea obligația de a ține seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată; decizia de casare nu a dat vreo dezlegare cu privire la motivul de apel pe care instanța a refuzat să îl judece.

Critica este nefondată.

Prin decizia civilă nr. 1188 din 5 martie 2019, pronunțată în primul ciclu procesual, instanța de apel a analizat motivul de apel privind răspunderea solidară a comitentului cu prepusul său, statuând, la pagina 14 a deciziei, în sensul că "Indubitabil, caracterul defăimător al afirmațiilor publice efectuate au afectat dreptul la bună reputație și dreptul la imagine a apelantului-reclamant, astfel că în mod corect s-a instituit răspunderea civilă delictuală în sarcina apelantei-pârâte S.C. C.-Postul de Televiziune C..

Afirmațiile făcute în cadrul emisiunii pot atrage răspunderea civilă delictuală a apelantei pentru prepușii săi, instanța de fond reținând în mod corect că nu se încadrează în limitele unor simple judecăți de valoare care să circumscrie libertății de exprimare consacrate de art. 10 din Convenția Europeană".

Prin cererea de recurs îndreptată împotriva deciziei civile nr. 1188 din 5 martie 2019 cu care pârâta a învestit Înalta Curte s-au invocat doar două motive de recurs, respectiv: în ceea ce privește motivul de casare prevăzut la art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta a învederat că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 204 alin. (1) C. proc. civ., C. S.A. fiind introdusă în proces, la cererea reclamantului, la a patra înfățișare, la care părțile au fost legal citate; în ceea ce privește motivul de casare prevăzut la art. 488 pct. 8 C. proc. civ. arată că decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea art. 75 alin. (2) C. civ., care reprezintă o transpunere în legislația internă a principiilor care rezultă din practica Curții Europene a Drepturilor Omului în materia exercitării dreptului la liberă exprimare. A considerat că toate criteriile reținute de instanță în sarcina jurnaliștilor reprezintă încălcări ale drepturilor la liberă exprimare și informare, așa cum sunt definite de art. 30 și 31 din Constituție, art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de practica judiciară europeană și națională în materie.

Prin recurs, pârâta nu a formulat critici privind aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1373 din C. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 494 C. proc. civ. "Dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță și în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secțiune".

Potrivit art. 477 alin. (1) C. proc. civ., "Instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant".

Prin urmare, învestită cu recursul declarat de către pârâtă (recursul reclamantului fiind anulat în procedura de filtrare pentru nemotivare), instanța de recurs a fost ținută de limitele învestirii sale. Cum pârâtul nu a criticat considerentele instanței de apel potrivit cărora "afirmațiile făcute în cadrul emisiunii pot atrage răspunderea civilă delictuală a apelantei pentru prepușii săi", prin decizia de casare, găsindu-se întemeiat doar motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ. privind aplicarea greșită a dispozițiilor art. 75 alin. (2) C. civ., s-a admis recursul și s-a trimis cauza spre rejudecare, fiind trasate limitele rejudecării doar sub acest aspect "numai după examinarea de către instanța de apel a criteriilor esențiale enunțate în jurisprudența constantă a instanței de contencios european a drepturilor omului în balansul între dreptul la viață privată și a dreptului la liberă exprimare, enunțate supra, și după expunerea de către această instanță a motivelor relevante și suficiente ce i-au întemeiat hotărârea, grefate, în cauza dedusă judecății, pe condițiile răspunderii civile delictuale ale comitentului pentru faptele prepușilor săi". Or, îndeplinirea condițiilor atragerii răspunderii civile delictuale a pârâtei pentru fapta prepușilor săi a fost deja stabilită în mod definitiv ca urmare a nerecurării deciziei civile 1188 din 5 martie 2019 a Curții de Apel Pitești sub acest aspect, în mod corect reținând instanța de apel, în rejudecare, faptul că "critica privind imposibilitatea aplicării regulilor răspunderii civile delictuale față de comitent, în lipsa chemării în judecată a prepușilor acestuia, nu a făcut obiect al îndrumărilor date de decizia de casare, o asemenea apreciere asupra inadmisibilității cererii constituind un fine de neprimire, în măsura în care instanța supremă ar fi apreciat că era obligatorie chemarea în judecată și a persoanelor fizice ce au activat în numele persoanei juridice pârâte, ca reporteri sau moderatori. De aceea, această critică urmează a nu fi analizată, chiar dacă face parte din motivele de apel adresate soluției primei instanțe de fond, depășind limitele îndrumărilor obligatorii prezentei instanțe. Ca atare, instanța are de verificat limitele de care bucură protecția conferită dreptului recunoscut reclamantului prin legea internă dar și prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului, asupra onoarei, reputației și imaginii, într-un prim pas."

Prin urmare, având în vedere dispozițiile art. 501 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora "După casare, instanța de fond va judeca din nou, în limitele casării și ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată".

Recurenta se raportează la dispozițiile finale ale textului de lege anterior citat, însă omite că o astfel de rejudecare se poate realiza doar "în limitele casării", limitele casării fiind clare în sensul examinării criteriilor esențiale enunțate în jurisprudența constantă a instanței de contencios european a drepturilor omului în balansul între dreptul la viață privată și a dreptului la liberă exprimare.

În aceste condiții, dispozițiile art. 501 alin. (3) C. proc. civ. nu au fost încălcate de instanța de apel, aceasta fiind obligată să analizeze toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată în limitele casării.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivele de recurs invocate sunt nefondate în ansamblul lor, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

Având în vedere dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., urmează a obliga recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecară solicitate de intimatul-reclamant A. în cuantum de 2.500 de RON achitate prin chitanța nr. x din 3 mai 2023.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. C. S.A. – Postul de Televiziune C. împotriva deciziei civile nr. 1498 din 15 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

Obligă recurentul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2500 de RON către intimatul A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 mai 2023.