ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1988/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 23 octombrie 2017 pe rolul Judecătoriei Câmpulung, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul B., pentru a fi obligat la plata sumei reprezentând echivalentul a 50.000 EUR cu titlu de despăgubiri morale, precum și la publicarea hotărârii pe cheltuiala sa într-un ziar de circulație locală. Ulterior, reclamanta și-a majorat cuantumul pretențiilor la suma de 100.000 EUR. La termenul de judecată din data de 28 februarie 2018, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale. Prin sentința civilă nr. 708 din 28 februarie 2018, Judecătoria Câmpulung a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, secția civilă, în baza art. 94 alin. (1) lit. k) din C. proc. civ. Cererea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la data de 14 mai 2021, sub același număr de dosar. I.

Sentința pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă Prin sentința civilă nr. 642 din 29 decembrie 2021, Tribunalul Argeș, secția civilă a admis în parte cererea formulată de reclamantă și a obligat pe pârât la plata către aceasta a sumei de 20.000 RON cu titlu de reparație a prejudiciului moral; urmând ca același pârât să publice prezenta hotărâre, pe cheltuiala sa, într-un ziar de circulație locală, precum și să-i plătească suma de 3.100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. Împotriva sentinței civile nr. 642 din 29 decembrie 2021, ambele părți au formulat apel. I.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă Prin decizia civilă nr. 3671/2022 din 27 septembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă în dosar nr. x/2017, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de reclamanta A. și de pârâtul B., împotriva sentinței civile nr. 642 din 29 decembrie 2021, pronunțate de Tribunalul Argeș, în dosarul nr. x/2017. I.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei civile nr. 3671/2022 din 27 septembrie 2022 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, au declarat recurs reclamanta A. și pârâtul B.. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 25 noiembrie 2022 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 2, astfel cum reiese din fișa Ecris (aflată la dosarul de recurs), care, prin rezoluția din 28 noiembrie 2022, a constatat că cererile de recurs îndeplinesc cerințele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ. în ceea ce privește cerința impusă de lit. d) a aceluiași articol, s-a reținut că recurenta-reclamantă A. a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., iar recurentul-pârât B. a procedat la încadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. în raport de dispozițiile art. 24 alin. (1) rap. la art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, s-a constatat că recurenta-reclamantă A. datorează o taxă de timbru în cuantum de 100 RON; în temeiul art. 24 alin. (2) rap. la art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, s-a constatat că recurentul-pârât B. datorează o taxă de timbru în cuantum de 200 RON; dovezile de achitare a taxelor de timbru stabilite în cauză se regăsesc la dosar (200 RON pentru recursul declarat de recurentul-pârât) și la dosar (100 RON pentru recursul formulat de recurenta-reclamantă). I.

Motivele de recurs: 1) Recursul formulat de reclamanta A. Invocând incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în esență, recurenta-reclamantă a susținut următoarele: - instanța de apel, deși reține, în considerentele deciziei atacate, faptul că expresiile folosite în cuprinsul celor două articole publicate în presa argeșeană la solicitarea expresă a intimatului-pârât, prin care se insinuează publicului lipsa de profesionalism, incorectitudinea reclamantei, caracterul nedemn pentru exercitarea profesiei de medic, depășesc limita stabilită de lege [alin. (6) al art. 30 din Constituție], în sensul că prejudiciază demnitatea, onoarea reclamantei și dreptul la propria imagine, dincolo de doză de exagerare sau de provocare permisă în asemenea situații, în momentul aprecierii modului de stabilire a întinderii reparației prejudiciului moral aplică o atenuare a răspunderii civile delictuale, motivele invocate aflându-se evident în contradicție cu primul raționament expus; - în condițiile în care primele două instanțe admit faptul că prejudiciul pe care l-a suferit este suficient de grav, constând în afectarea imaginii personale și profesionale în societate, menționându-se îndreptățirea sa de a obține o reparație patrimonială pentru prejudiciul nepatrimonial ce i-a fost cauzat (evocându-se în acest sens criteriile practicii judiciare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit cărora la evaluarea întinderii despăgubirii pentru prejudicial moral suferit, instanța se raportează la criterii precum cele referitoare la suferințele fizice și psihice, expunerea la disprețul public, atingerea gravă adusă onoarei și demnității persoanei, afectarea gravă a prestigiului profesional al reclamantului, precum și a personalității sale morale, aspecte deja analizate în sensul îndeplinirii criteriilor expuse), limitarea nivelului daunelor morale la suma de 20.000 RON apare în mod evident ca o fractură logică în întreg ansamblul raționamentelor logico-juridice; - în raport de soluția de achitare pronunțată prin decizia definitivă nr. 364/A din data de 29 aprilie 2021 a Curții de Apel Pitești, dată în dosarul nr. x/2018, precum și de modalitatea concretă a săvârșirii faptelor culpabile de către intimatul pârât B., examinate pe larg de ambele instanțe, soluția instanței de apel este contradictorie. Ca atare, solicită admiterea recursului și casarea în parte a deciziei atacate, în sensul admiterii în totalitate a cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată și majorată. 2) Recursul formulat de pârâtul B. Invocând incidența motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, desființarea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată. În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în esență, recurentul-pârât a susținut următoarele: - motivarea instanței de apel nu răspunde exigențelor art. 425 C. proc. civ. - instanța de apel doar a reiterat motivele reținute de către prima instanță în ceea ce privește îndeplinirea cumulativă a condițiilor răspunderii civile delictuale; - prin luările sale de poziție în presă nu a urmărit să o denigreze pe recurenta-reclamantă, ci doar a vrut să facă o expunere a împrejurărilor în care a decedat fiul său, motiv pentru care nu a depășit limitele libertății de exprimare; - partea adversă nu a dovedit în ce a constat prejudiciul moral pe care pretinde că l-a suferit; - curtea de apel nu a ținut cont de faptul că împotriva martorei C. a formulat plângere penală pentru mărturie mincinoasă, motiv pentru care declarația acesteia trebuia cenzurată; - primul ziar care i-a solicitat o expunere a celor întâmplate, imediat după cele prezentate la posturile naționale, a fost cel local - "D."; ulterior cele arătate au fost preluate și de ziarul "E.", pe 3 octombrie 2013, din proprie inițiativă și nu la solicitarea sa, așa cum susține partea adversă; - se insinuează că ar fi recunoscut, prin declarația notarială care se află la dosar, că ar fi inițiatorul acestor demersuri; declarația notarială se referă la faptul că ceea ce a precizat în ziarul "D." sunt relatări ale fratelui celui decedat și nu propriile concluzii sau păreri; - recurenta-reclamantă nu a probat problemele de sănătate cu privire la care aceasta a susținut că i-au fost cauzate de stres intens, iar instanțele anterioare nu au luat în considerare consecințele stresului în ceea ce privește sănătatea sa și a soției sale; - curtea de apel a constatat în mod neadevărat că a transmis către presă articole cu caracter defăimător la adresa recurentei-reclamante, când în realitate nu a făcut decât să răspundă solicitărilor mass-media, iar toate articolele din presă au fost solicitate de reporteri și alți specialiști. În dezvoltarea criticilor formulate în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în esență, a arătat că: - nu sunt incidente dispozițiile art. 1349 și de art. 1357 C. civ. - nu au fost dovedite prejudiciul cert, fapta ilicită și nici legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu; - partea adversă nu a dovedit în ce măsură articolele din mass-media i-au afectat sănătatea, imaginea personală și profesională în societate. I.

Apărările formulate în cauză 1) Întâmpinarea formulată de recurenta-reclamantă A. la recursul declarat de recurentul-pârât În termen legal, recurenta-reclamantă a depus întâmpinare la recursul declarat de pârât, combătând susținerile părții adverse și solicitând respingerea recursului ca nefondat. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia decizia din apel nu ar fi motivată, recurenta-reclamantă a susținut că, din analiza motivării, rezultă fără dubiu că instanța de apel a analizat aspectele invocate atât de pârât, cât și de reclamantă, reținând motivat incidența dispozițiilor art. 1349, art. 1357, art. 252, art. 253 C. civ. Referitor la susținerile recurentului-pârât cu privire la analiza declarației martorei C., precum și analiza conținutului articolelor publicate în presă la solicitarea expresă a recurentului-pârât, asumată prin declarația autentică atașată la dosarul cauzei, recurenta-reclamantă a învederat că aceste aspecte nu pot fi subsumate dispozițiilor reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ci vizează netemeinicia hotărârii atacate. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că partea adversă a criticat decizia recurată pe motiv că s-ar fi aplicat greșit dispozițiile art. 1349 și art. 1357 C. civ., care reglementează elementele răspunderii civile delictuale. Și acest motiv este nefondat, în opinia recurentei-reclamante, întrucât recurentul-pârât își exprimă nemulțumirea pe fondul soluției, aspect ce excede criticilor invocate. În drept au fost invocate dispozițiile art. 205 C. proc. civ. 2) Întâmpinarea formulată de recurentul-pârât B. la recursul declarat de recurenta-reclamantă Recurentul-pârât, în termen legal, la data de 9 ianuarie 2023 a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamantă, solicitând respingerea acestuia ca nefondat. Prin întâmpinarea formulată, recurentul-pârât a prezentat istoricul cauzei și a anexat acesteia un set de înscrisuri. I.

Răspunsul la întâmpinare În termen legal, recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinarea recurentului-pârât, solicitând să se constate caracterul nefondat al apărărilor formulate de către acesta. Recurentul-pârât nu a depus răspuns la întâmpinarea recurentei-reclamante. I.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție: Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 19 iunie 2023, completul de filtru a admis în principiu recursurile declarate de reclamanta A. și de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 3671 din data de 27 septembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă și a fixat termen de judecată la data 07 noiembrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Prealabil examinării propriu-zise a criticilor de nelegalitate formulate de părți, Înalta Curte constată că demersul judiciar, astfel cum a fost configurat prin cererea introductivă de instanță și supus judecății instanțelor de fond, are ca obiect acțiunea în răspundere civilă delictuală pentru fapta proprie, prin care reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtului B. la plata daunelor morale pentru repararea prejudiciului adus drepturilor sale nepatrimoniale la onoare, demnitate, reputație și imagine. Fapta prejudiciabilă afirmată, constituind cauza juridică a litigiului pendinte, este reprezentată de următoarele acțiuni: afișarea în locuri publice de materiale denigratoare, transmiterea unor scrisori către un număr de 14 colegi medici, de asemenea, cu conținut denigrator, transmiterea către presă a unor articole cu caracter defăimător, acte de urmărire/intimidare cu caracter repetat. Soluționând cererea cu care a fost învestită, prima instanță a reținut ca dovedită o singură faptă dintre cele afirmate prin cererea de chemare în judecată, respectiv implicarea directă a pârâtului în apariția materialului din presa locală cu titlul "O acuz pe psihiatra A. nu doar de malpraxis, ci și de crimă."; aceasta este singura faptă cu caracter ilicit imputabilă pârâtului, faptă recunoscută expres de pârât, respectiv inducerea, prin intermediul media, a ideii că reclamanta a săvârșit o crimă, cu toate că un proces penal exista în plină desfășurare. Prin urmare, a admis în parte cererea formulată de reclamantă și a obligat pe pârât la plata către aceasta a sumei de 20.000 RON cu titlu de reparație a prejudiciului moral, urmând ca același pârât să publice hotărârea, pe cheltuiala sa, într-un ziar de circulație locală, precum și să-i plătească reclamantei suma de 3.100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. Sentința primei instanțe a fost atacată cu apel atât de către reclamanta A., cât și de către pârâtul B., criticile aduse acesteia privind, pe de o parte, modul în care instanța de fond a reținut în concret conținutul elementelor constitutive ale răspunderii civile delictuale, iar, pe de altă parte, aprecierea cuantumului daunelor morale acordate. Prin decizia atacată cu prezentul recurs, sentința primei instanțe a fost menținută, instanța de prim control judiciar concluzionând, în cadrul raționamentului deductiv, că în mod corect prima instanță a apreciat că nu a fost respectat echilibrul între drepturile reclamantei la onoare, reputație, propria imagine și libertatea de exprimare, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale. A mai concluzionat instanța de apel că suma de 20.000 RON este proporțională și reprezintă un remediu eficient pentru repararea prejudiciului moral cauzat apelantei-reclamante, fiind în măsură să-i confere acesteia o satisfacție echitabilă, în operațiunea de cuantificare a daunelor morale avându-se vedere suferința reclamantei pe plan moral, social și profesional, prejudiciul de imagine cauzat, precum și jurisprudența în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, care pentru acordarea despăgubirilor morale nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate. Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de ambele părți. Recursul reclamantei a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., aceasta invocând, în esență, prin critica de nelegalitate formulată, motivarea contradictorie a soluției instanței de apel. Recursul pârâtului a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., prin criticile concrete de nelegalitate invocându-se în esență: nemotivarea soluției adoptate de instanța de apel și antrenarea nelegală a răspunderii civile delictuale, întrucât nu au fost dovedite condițiile referitoare la fapta ilicită, prejudiciu și legătura de cauzalitate. II.1. Luând în examinare recursul formulat de reclamanta A. întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care se susține motivarea contradictorie a soluției instanței de apel, Înalta Curte reține caracterul nefondat al acestuia. Prin criticile subsumate acestui motiv de recurs, recurenta-reclamantă susține că instanța de apel, deși a reținut faptul că articolele publicate în presa argeșeană prejudiciază onoarea reclamantei și dreptul la propria imagine, cu ocazia aprecierii modului de stabilire a întinderii prejudiciului a aplicat o atenuare a răspunderii civile delictuale. Cu titlu preliminar, Înalta Curte notează că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Prin urmare, viciile motivării unei hotărâri, în sensul acestui text legal, se referă la lipsa motivării, la motivarea inexactă ori motivarea insuficientă, hotărârea fiind casabilă, prin prisma acestui motiv de recurs, dacă există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că motivarea hotărârii duce la o anumită soluție însă, în dispozitiv, instanța s-a oprit la soluția contrară, când cuprinde considerente contradictorii, în sensul că din unele rezultă temeinicia pretențiilor supuse judecății iar din altele netemeinicia acestora și, în consecință, se exclud reciproc, când lipsește motivarea soluției din dispozitiv sau când aceasta este superficială ori cuprinde considerente străine de natura pricinii. Contrar susținerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte observă că în baza unui raționament juridic corect, logic și convingător, iar nicidecum afectat de viciul contradictorialității considerentelor, instanța de apel a statuat, la momentul aprecierii modului de stabilire a întinderii prejudiciului moral, că atunci când se încalcă atribute ale personalității umane ale victimei, evaluarea exactă, în bani, a daunelor morale nu este posibilă, întinderea despăgubirilor realizându-se prin apreciere și prin raportare la elementele de fapt. Or, daunele morale, prin natura lor, sunt menite să acopere un prejudiciu pur subiectiv, adică să ofere o justă compensație pentru suferințele morale provocate unei persoane. Astfel, instanța de apel s-a raportat la elementele de fapt, aspect care iese din sfera controlului de legalitate îngăduit instanței de recurs, precum și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a stabilit un raport de proporționalitate între cuantumul daunelor morale acordate și suferința provocată reclamantei prin fapta pârâtului, pronunțându-se în echitate sub aspectul cuantumului. Prin urmare, Înalta Curte constată, contrar susținerilor recurentei-reclamante, că motivarea instanței de prim control judiciar îndeplinește exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., și principiile jurisprudențiale dezvoltate pe marginea dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în sensul de a avea putere de convingere, prin aceea că este corectă, clară, precisă și necontradictorie; considerentele instanței de apel cu privire la faptul că "(...) expresiile folosite în cuprinsul celor două articole prin care se insinuează publicului lipsa de profesionalism, incorectitudinea reclamantei, caracterul nedemn pentru exercitarea profesiei de medic, depășesc limita stabilită de lege (alin. (6) al art. 30 din Constituție), în sensul că prejudiciază demnitatea, onoarea reclamantei și dreptul la propria imagine, dincolo de doza de exagerare sau de provocare permisă în asemenea situații." nu vin în contradicție cu cele referitoare la aprecierea cuantumului prejudiciului, ci, dimpotrivă, acestea din urmă sunt de natură să explice raționamentul ce a stat la baza soluției adoptate; instanța de apel prezintă în cuprinsul motivării, într-o manieră logică și necontradictorie, argumentele pe care le-a avut în vedere atunci când a menținut sentința apelată și a înlăturat criticile aduse acesteia prin motivele de apel. Astfel, după ce a sintetizat motivele de apel formulate de ambele părți, instanța le-a analizat, pe fiecare în parte și, reținând că este învestită cu o acțiune în răspundere civilă delictuală, pe calea căreia se invocă încălcarea drepturilor personalității, a considerat, în acord cu opinia judecătorului fondului, că, în cauză, se verifică incidența răspunderii civile delictuale, câtă vreme nu a fost respectat echilibrul între drepturile reclamantei la onoare, reputație și la propria imagine, pe de o parte, și libertatea de exprimare, pe de altă parte, iar suma de 20.000 RON constituie o satisfacție suficientă și echitabilă și reprezintă un remediu eficient pentru repararea prejudiciului moral cauzat reclamantei. Instanța devolutivă a subliniat că în operațiunea de cuantificare a daunelor morale a avut în vedere suferința reclamantei pe plan moral, social și profesional, precum și prejudiciul de imagine cauzat și a făcut referire la jurisprudența instanței supreme, dar și la principiile rezultate din jurisprudența instanței europene în materia daunelor morale, referitoare la statuarea în echitate și la păstrarea raportului rezonabil de proporționalitate între despăgubiri și paguba suferită, așa încât, fără a fi o sursă de îmbogățire pentru victimă, sumele acordate să acopere prejudiciul de imagine suferit. Astfel, rezultă cu evidență din cele mai sus reținute că instanța de apel a făcut o analiză judicioasă cu privire la faptele imputate pârâtului ca fiind de natură a aduce atingere drepturilor nepatrimoniale ale reclamantei, luând în considerare toate aspectele esențiale ale cauzei, susținerile recurentei-reclamante, în sensul că a fost aplicată o atenuare a răspunderii civile delictuale, fiind nefondate. Pretinzând, prin motivele de recurs, că limitarea nivelului daunelor morale la suma de 20.000 RON apare ca o fractură logică în raționamentul logico-juridic al instanțelor de fond care au admis faptul că prejudiciul suferit de reclamantă este suficient de grav, recurenta-reclamantă își exprimă, de fapt, nemulțumirea față de modul în care instanțele fondului au analizat și interpretat situația de fapt. Or, împrejurarea că recurenta-reclamantă este nemulțumită de concluzia la care a ajuns instanța de apel nu echivalează cu o motivare contradictorie, în sensul avut în vedere de legiuitor prin dispozițiile art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ., și nu justifică incidența în cauză a acestui caz de casare. În consecință, Înalta Curte reținând că susținerile subsumate motivului de recurs reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ. sunt neîntemeiate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul reclamantei. II.2. Luând în examinare recursul formulat de pârâtul B. întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține, de asemenea, caracterul nefondat al acestuia. Prin criticile circumscrise acestor teze de casare, recurentul-pârât susține nemotivarea soluției instanței de apel, respectiv că, printr-o motivare care nu răspunde exigențelor art. 425 C. proc. civ., i-a antrenat în mod nelegal răspunderea delictuală, în condițiile în care nu au fost dovedite condițiile referitoare la fapta ilicită, prejudiciu și legătura de cauzalitate. Printr-o primă critică, subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât susține că instanța de apel doar a reiterat motivele instanței de fond în ceea ce privește îndeplinirea cumulativă a condițiilor răspunderii civile delictuale și a apreciat că pârâtul " pentru afirmația făcută în presa locală că reclamanta A. "se face vinovată de crimă în ceea ce privește decesul fiului meu, nu de malpraxis". Înalta Curte observă, însă, că instanța de apel, pe baza probatoriului administrat în cauză, a analizat punctual faptele de săvârșirea cărora a fost acuzat pârâtul și anume: afișarea în locuri publice a materialelor denigratoare la adresa reclamantei, transmiterea scrisorilor cu conținut denigrator către mai mulți colegi ai reclamantei, transmiterea presei a articolelor cu caracter defăimător, exercitarea de acte de urmărire/intimidare cu caracter repetat. În urma analizei detaliate a fiecărei fapte, instanța de apel a reținut că pârâtul se face vinovat doar pentru afirmațiile defăimătoare care au apărut în presă, concluzionând că aspectele concrete imputate reclamantei (referitoare la modalitatea în care aceasta și-a desfășurat activitate de medic și care ar fi avut consecințe pe plan profesional) ar trebui să aibă o bază factuală, nereprezentând judecăți de valoare ce nu trebuie dovedite în niciun fel; or, în presă nu s-a făcut referire la nicio bază factuală pentru acuzațiile aduse reclamantei, în situația în care prin decizia penală nr. 364/A/29.04.2021 a Curții de Apel Pitești, aceasta a fost achitată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 192 alin. (1) și alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., cu privire la decesul fiului pârâtului. Pe cale de consecință, nu se poate reține, prin raportare la argumentele expuse de recurentul-pârât în susținerea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., că decizia recurată nu respectă exigențele care rezidă din prevederile art. 425 C. proc. civ. În realitate, instanța de apel a prezentat în cuprinsul deciziei atacate propriile argumente, argumente care relevă raționamentul de ordin factual și juridic care a stat la baza soluției adoptate, dezlegarea dată de instanța de apel problemelor de drept deduse judecății fiind pe deplin și coerent susținută de considerente, iar soluția adoptată este în concordanță cu actele și lucrările dosarului, precum și cu normele legale incidente în cauză. În ceea ce privește aserțiunile recurentului-pârât referitoare la analiza declarației martorei C., precum și la analiza conținutului articolelor publicate în presă la solicitarea sa asumată prin declarația notarială depusă la dosar, expuse în susținerea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt incompatibile cu limitele imperativ stabilite pentru exercitarea controlului judiciar în calea extraordinară de atac a recursului, câtă vreme prin acestea se aduc în discuție aspecte ce vizează situația de fapt. Verificarea și aprecierea chestiunilor de fapt constituie atribute ale instanțelor de fond, ele neputând fi reapreciate în recurs, față de dispozițiile exprese ale art. 483 alin. (3) C. proc. civ., din cuprinsul cărora rezultă că recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, temeinicia hotărârilor neputând fi verificată. Nefondată este și critica, circumscrisă dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care recurentul-pârât susține încălcarea dispozițiilor art. 1349 și art. 1357 C. civ., pretinzând că nu se găsește în situația prevăzută de aceste texte de lege, întrucât nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale (fapta ilicită, prejudiciul și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu). Verificarea legalității hotărârii, sub aspectul pretins, al întrunirii cerinței referitoare la existența unei fapte ilicite a pârâtului aptă să angajeze răspunderea civilă delictuală a acestuia, presupune, pentru faza procesuală a recursului, să se stabilească dacă la situația de fapt, așa cum a fost ea determinată de instanțele fondului, pe baza probelor administrate, a fost corect aplicată legea. Or, pornind de la elementele de fapt care au fost deja determinate de instanțele de fond, Înalta Curte reține că decizia din apel a constatat, ținând seama de specificul faptei ilicite reclamate - atingerea demnității, onoarei, reputației, imaginii reclamantei prin afirmații denigratoare, defăimătoare aduse de pârât și care au apărut în presă, cu depășirea libertății de exprimare - că expresiile folosite în cuprinsul celor două articole depășesc limita rezonabilă de proporționalitate. Astfel, instanța de apel, în mod judicios a observat și integrat în logica argumentativă împrejurarea că expresiile folosite în cadrul articolelor de presă au depășit limita stabilită de lege, prejudiciind demnitatea, onoarea reclamantei și dreptul la propria imagine. A mai reținut că judecățile de valoare nu trebuie să devieze în zona insultelor și injuriilor, sub pretextul că nu se pretează la demonstrarea exactității lor, expresiile utilizate fiind polemice și constituind un atac repetat la persoana reclamantei. Mai notează Înalta Curte că, în raport de obiectul material și juridic al acțiunii pendinte de acordare a daunelor morale ca urmare a încălcării unui drept personal nepatrimonial, poate fi prezumată ca certă doar existența unui prejudiciu, nu și întinderea lui. Or, având în vedere natura neeconomică a prejudiciului moral, practica judiciară și literatura de specialitate au subliniat că, întrucât acesta, în principiu, nu se concretizează într-o stare de fapt, ci se menține la nivelul trăirilor psihice, daunele morale fiind extranee realităților materiale, nu există criterii precise pentru cuantificarea lor. Așa fiind, problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea ori suferința psihică încercată de cel ce le pretinde), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanțelor de judecată care trebuie să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacție echitabilă. Chiar dacă valorile morale nu pot fi evaluate în bani, atingerile acestora îmbracă forme concrete de manifestare, iar instanța are astfel posibilitatea să aprecieze intensitatea și gravitatea lor și să stabilească dacă și în ce cuantum o sumă de bani este potrivită pentru a repara prejudiciul moral produs. Ca urmare, în materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate material. Totodată, indemnizarea victimei nu trebuie să fie una speculativă, ci să reprezinte o reparare suficientă a drepturilor sale încălcate, cuantumul acesteia urmând în mod necesar a fi raportat și la atitudinea adoptată de pârât atât la momentul săvârșirii faptelor ilicite, cât și la alte circumstanțe factuale relevante. Înalta Curte observă că, în aprecierea cuantumului daunelor morale cuvenite pentru prejudiciul cauzat, instanța de apel a avut în vedere suferința reclamantei pe plan moral, social și profesional, prejudiciul de imagine cauzat prin fapta pârâtului - folosirea expresiilor jignitoare și depășirea unei relatări obiective. Față de cele mai sus arătate, Înalta Curte constată că nici recursul formulat de recurentul-pârât nu este fondat, motivele de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. nefiind incidente în cauză și nejustificând solicitarea de desființare a hotărârii atacate, de rejudecare a cauzei și de respingere a cererii de chemare în judecată ca nefondată. Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că hotărârea recurată a fost pronunțată cu respectarea prevederilor legale, nefiind incidente motivele de recurs invocate de părți, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta A. și de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 3671 din data de 27 septembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă. Înalta Curte nu poate primi solicitarea formulată de recurenta-reclamantă, în sensul acordării cheltuielilor de judecată în cuantum de 3500 RON, reprezentând onorariu de avocat, întrucât aceasta se află în culpă procesuală prin respingerea propriei căi de atac. PENTRU ACESTE MOTIVE,