ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 988/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 988/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 2964 din 29 martie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosar nr. 7068/3/2011, s-a respins, ca neîntemeiată acțiunea reclamantului T.I. având ca obiect contestație decizie de pensionare, formulată în contradictoriu cu pârâții institutul de Expertiză medicală și Recuperare a Capacității de Muncă și Casa de Pensii a Municipiului București. Prin Decizia civilă nr. 1447 din 11 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în același dosar, s-a respins, ca nefondat, recursul reclamantului împotriva sentinței sus-menționate.
Prin Decizia civilă nr. 4415 din 27 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosar nr. 6071/2/2013, s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de T.I. împotriva deciziei anterior arătate. Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel București a constatat că motivele deduse judecății pe calea contestației în anulare reprezintă, în realitate, nemulțumiri ale petentului legate de interpretarea dată de instanța de recurs materialului probator administrat în cauză, chestiuni ce nu se pot circumscrie noțiunii de greșeală materială și nici omisiunii analizării vreunui motiv de recurs, sens în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 318 C. proc.
civ. Împotriva acestei decizii, la data de 7 octombrie 2013, contestatorul T.I. a formulat recurs nemotivat și neîncadrat în drept. Examinând recursul în raport de excepția de inadmisibilitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, față de caracterul său peremptoriu, Înalta Curte urmează a-l respinge, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente: Căile de atac reprezintă mijloace sau remedii juridice procesuale prin intermediul cărora se poate solicita verificarea legalității și temeiniciei hotărârilor judecătorești și, în final, remedierea erorilor săvârșite, constituind astfel pentru părți o garanție a respectării drepturilor lor fundamentale.
Rezultă că împotriva hotărârii judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces. Recursul este o cale extraordinară de atac, nedevolutivă și nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept. Potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ. "Hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată". Aceasta înseamnă că, în cazul în care contestația în anulare s-a judecat de către o instanță de recurs, hotărârea dată în contestație nu mai este susceptibilă de recurs, ea fiind irevocabilă.
Hotărârea obiect al prezentului recurs, respectiv, Decizia civilă nr. 4415 din 27 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost dată în soluționarea contestației în anulare împotriva Deciziei civile nr. 3447 din 11 martie 2013 a aceleiași instanțe. Decizia civilă nr. 1447 din 11 martie 2013 a fost dată în soluționarea recursului reclamantului împotriva hotărârii instanței de fond, fiind, deci, irevocabilă, astfel încât, pe cale de consecință și în aplicarea dispozițiilor art. 320 alin. (3) C. proc. civ., Decizia nr. 4415 din 27 septembrie 2013 nu mai poate fi supusă acestei căi de atac. Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.
civ., recursul va fi respins, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul T.I. împotriva Deciziei nr. 4415 din 27 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 martie 2014. Procesat de GGC - CL
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.