ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5010/2013

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 8741din data de 24 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția

a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în rejudecare, după un prim

ciclu procesual,

a fost

respinsă, ca tardivă,

contestația formulată de reclamantul D.N.C., în contradictoriu cu pârâta Casa

de Pensii a Municipiului București, împotriva deciziei nr. 164440 din 03

februarie 2006.

Totodată, a fost respins

capătul de cerere vizând obligarea la plata diferențelor de pensie pentru

perioada 1990-02 iunie 2005, ca fiind împlinit termenul de prescripție al dreptului

material la acțiune.

Prin aceeași sentință, a

fost respinsă, pentru rest, acțiunea formulată de reclamant, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs recurentul-reclamant D.N.C.

Curtea de Apel București,

secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale,

soluționând recursul declarat de recurentul-reclamant D.N.C., prin decizia civilă

nr. 5969, pronunțată la data de 05 octombrie 2011, l-a admis și, în consecință,

a casat, însă numai în parte, sentința recurată și a reținut cauza pentru rejudecarea

acesteia pe fond, din sentința atacată fiind menținută doar dispoziția privind respingerea

capătului de cerere vizând obligarea la plata diferențelor de pensie pentru perioada

1990-02 iunie 2005, întrucât s-a împlinit termenul de prescripție al dreptului material

la acțiune.

Rejudecând cauza

, în fond, după casare, Curtea

de

Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă

și asigurări sociale

,

a pronunțat decizia

nr. 4031 din 14 iunie 2012, prin care a admis în parte acțiunea

și a obligat pârâta să revizuiască drepturile de pensie ale reclamantului, prin

luarea în considerare a sporurilor de 1% și de 0,5%, prevăzute de art. 12 din Legea

nr. 3/1977, precum și a sporurilor de conducere adjunct șef brigadă mijlocie pentru

perioadele 01 ianuarie 1987-31 iulie 1988; 01 august 1988-01 iunie 1990; a sporului

de vechime pentru perioada 01 iunie 1985-01 iunie 1990 și a indemnizației de conducere

în valoare de 207 lei pentru perioada 01 decembrie 1987-01 august 1988 și de 405

lei până la 01 iunie 1990.

De asemenea, a fost obligată

pârâta și la plata, către reclamant, a diferențelor de drepturi astfel rezultate,

ce i se vor acorda acestuia începând cu data de 03 iunie 2005.

A fost respinsă, în rest, acțiunea,

ca neîntemeiată.

Împotriva deciziei

nr. 4031 din 14 iunie

2012 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte

de muncă și asigurări sociale, a declarat recurs reclamantul D.N.C.

Examinând

recursul în raport de excepția de inadmisibilitate invocată din oficiu, a cărei

analiză este prioritară în raport de dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte constată următoarele:

Regula privind legalitatea

căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă

decât căilor de atac prevăzute de lege. În afară de căile de atac prevăzute de lege

nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau

retractarea unei hotărâri judecătorești.

Dreptul de a exercita

o cale de atac este unic și se epuizează prin chiar exercițiul lui. Partea interesată

nu poate folosi de mai multe ori o cale de atac împotriva aceleiași hotărâri, deci

nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac.

Recursul este

o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia, în cazurile strict și limitativ

prevăzute de lege, se exercită controlul conformității hotărârii atacate cu regulile

de drept.

Dispozițiile

art. 299 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că „hotărârile date fără drept de apel,

cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor

organe jurisdicționale sunt supuse recursului”, iar potrivit art. 377 alin. (2)

pct. 4 din același cod „sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în recurs chiar

dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii”.

Prin urmare,

rezultă că pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără drept

de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională,

în condițiile prevăzute de lege.

Din analiza

coroborată a acestor dispoziții legale rezultă că recursul declarat împotriva unei

decizii irevocabile a unei instanțe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre

nefiind susceptibilă de a mai fi supusă acestei căi de atac.

În speță, decizia civilă

nr. 4031 din 14 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și

pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, împotriva căreia a

fost exercitată calea de atac a recursului, a fost pronunțată în soluționarea unui

recurs, fiind deci o hotărâre irevocabilă.

Raportat la dispozițiile

legale menționate anterior și la considerentele expuse, recursul declarat de reclamantul

D.N.C. împotriva deciziei nr. 4031 din 14 iunie 2012 a Curții de Apel București,

secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale,

va fi respins ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de reclamantul D.N.C. împotriva deciziei nr. 4031 din 14 iunie

2012 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte

de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 05 noiembrie 2013.