ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5010/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 8741din data de 24 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în rejudecare, după un prim ciclu procesual, a fost respinsă, ca tardivă, contestația formulată de reclamantul D.N.C., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului București, împotriva deciziei nr. 164440 din 03 februarie 2006. Totodată, a fost respins capătul de cerere vizând obligarea la plata diferențelor de pensie pentru perioada 1990-02 iunie 2005, ca fiind împlinit termenul de prescripție al dreptului material la acțiune. Prin aceeași sentință, a fost respinsă, pentru rest, acțiunea formulată de reclamant, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul-reclamant D.N.C. Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, soluționând recursul declarat de recurentul-reclamant D.N.C., prin decizia civilă nr. 5969, pronunțată la data de 05 octombrie 2011, l-a admis și, în consecință, a casat, însă numai în parte, sentința recurată și a reținut cauza pentru rejudecarea acesteia pe fond, din sentința atacată fiind menținută doar dispoziția privind respingerea capătului de cerere vizând obligarea la plata diferențelor de pensie pentru perioada 1990-02 iunie 2005, întrucât s-a împlinit termenul de prescripție al dreptului material la acțiune.

Rejudecând cauza , în fond, după casare, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale , a pronunțat decizia nr. 4031 din 14 iunie 2012, prin care a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să revizuiască drepturile de pensie ale reclamantului, prin luarea în considerare a sporurilor de 1% și de 0,5%, prevăzute de art. 12 din Legea nr. 3/1977, precum și a sporurilor de conducere adjunct șef brigadă mijlocie pentru perioadele 01 ianuarie 1987-31 iulie 1988; 01 august 1988-01 iunie 1990; a sporului de vechime pentru perioada 01 iunie 1985-01 iunie 1990 și a indemnizației de conducere în valoare de 207 lei pentru perioada 01 decembrie 1987-01 august 1988 și de 405 lei până la 01 iunie 1990. De asemenea, a fost obligată pârâta și la plata, către reclamant, a diferențelor de drepturi astfel rezultate, ce i se vor acorda acestuia începând cu data de 03 iunie 2005. A fost respinsă, în rest, acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva deciziei nr. 4031 din 14 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a declarat recurs reclamantul D.N.C. Examinând recursul în raport de excepția de inadmisibilitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară în raport de dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Regula privind legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. În afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Dreptul de a exercita o cale de atac este unic și se epuizează prin chiar exercițiul lui. Partea interesată nu poate folosi de mai multe ori o cale de atac împotriva aceleiași hotărâri, deci nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac. Recursul este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia, în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept. Dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe jurisdicționale sunt supuse recursului”, iar potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 din același cod „sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii”.

Prin urmare, rezultă că pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege. Din analiza coroborată a acestor dispoziții legale rezultă că recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă acestei căi de atac. În speță, decizia civilă nr. 4031 din 14 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, împotriva căreia a fost exercitată calea de atac a recursului, a fost pronunțată în soluționarea unui recurs, fiind deci o hotărâre irevocabilă.

Raportat la dispozițiile legale menționate anterior și la considerentele expuse, recursul declarat de reclamantul D.N.C. împotriva deciziei nr. 4031 din 14 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, va fi respins ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul D.N.C. împotriva deciziei nr. 4031 din 14 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 05 noiembrie 2013.