ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4119/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC M.I.C. SRL, a chemat în judecată pe pârâta SC B.P. SA solicitând pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare a spațiului comercial de 90 mp, conform contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, să se constate că prețul a fost achitat integral și pârâta să fie obligată la cheltuieli de judecată. Tribunalul București, prin sentința comercială nr. 12593 din 20 noiembrie 2008, a admis în parte acțiunea, stabilind încheiat contractul de vânzare-cumpărare, a respins capătul de cerere privind constatarea plății prețului și a obligat pe pârâtă la 7.774 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a reținut, în esență, că prin sentința comercială nr. 1720/2005 pronunțată de același tribunal, pârâta a fost obligată să încheie contract de vânzare-cumpărare, conform clauzelor contractului de leasing, însă a refuzat executarea, astfel încât față de executarea obligațiilor reclamantei pârâta nu și-a îndeplinit obligația de transfer al dreptului de proprietate. Curtea de Apel București, prin Decizia comercială nr. 215 din 4 mai 2009, a respins ca nefondate apelurile considerând, în ce privește apelul reclamantei, că în prima hotărâre judecătorească s-a constatat deja plata obligației, așa încât cumpărătorul nu poate utiliza două căi procesuale care implică același fapt juridic.

În privința apelului pârâtei, instanța de apel a reținut că prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a stabilit că părțile nu au prevăzut plata unei dobânzi de 2%, ci doar indexarea cu indicele de inflație, iar taxele și impozitele nu erau datorate de utilizator anterior transferului dreptului de proprietate, constatându-se plata integrală a prețului. Împotriva deciziei astfel pronunțată, părțile au declarat recurs. Reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., considerând că nelegal instanțele au respins cel de-al doilea capăt de cerere întrucât, deși s-a reținut într-o judecată anterioară plata integrală a prețului, această dispoziție nu a fost cuprinsă în dispozitivul hotărârii și nu a intrat în autoritatea lucrului judecat iar interesul rezultă din constatarea expresă a plății integrale a prețului.

Recursul pârâtei este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și critică decizia atacată pe greșita aplicare a legii întrucât atunci când instanța, suplinind consimțământul vânzătorului la transmiterea dreptului de proprietate, nu reține inexistența refuzului nejustificat al acestuia și motivează hotărârea pe existența unei hotărâri intrată în puterea lucrului judecat. Recursurile sunt nefondate și vor fi respinse pentru considerentele ce se vor expune. Contractul de leasing cu clauză irevocabilă de vânzare încheiat între părți, prevedea obligația locatorului să vândă lucrul dacă utilizatorul optează pentru aceasta la încetarea contractului, iar refuzul încheierii contractului translativ de proprietate se întemeiază numai pe neplata prețului contractului.

Prin sentința comercială nr. 1720/2005 a Tribunalului București rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2424/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție locatorul a fost obligat să încheie contractul de vânzare-cumpărare, stabilindu-se că utilizatorul și-a îndeplinit obligația de plată a prețului. Astfel, prin hotărâre cu putere de lucru judecat a fost stabilită o situație de fapt, pe care reclamanta o readuce în discuție într-un nou proces. Așa cum susține recurenta-reclamantă, puterea de lucru judecat al unei hotărâri judecătorești constituie sau recunoaște drepturile stabilite prin dispozitivul acesteia, care poate constitui titlu executoriu. În aceeași măsură însă, elementele lucrului judecat de care sunt condiționate efectele dispozițiilor art. 1201 C. civ.

identifică persoanele, obiectul și cauza pricinilor. Din această perspectivă instanțele de fond, judicios au considerat neîntemeiată pretenția reclamantei solicitată în cel de-al doilea capăt de cerere. De altfel, chiar interesul evocat în motivele de recurs nu justifică admiterea unei asemenea cereri, dezbătută în litigiul anterior și în temeiul căreia s-a pronunțat o hotărâre judecătorească. Motivele de recurs ale pârâtei aduc în discuție mai degrabă elemente de apreciere a probatoriilor.

De la data pronunțării titlului executoriu privind obligația de a încheia contractul de vânzare-cumpărare până la introducerea acțiunii pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act translativ de proprietate, a trecut o perioadă de timp apreciată justificat nerezonabilă și care conduce la caracterizarea relei credințe a vânzătorului în îndeplinirea obligațiilor asumate, precizată și în procesul-verbal al executorului judecătoresc încheiat la 27 aprilie 2007. Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondate recursurile declarate împotriva Deciziei comerciale nr. 215 din 4 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC M.I.C. SRL București împotriva Deciziei comerciale nr. 215 din 4 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Respinge recursul declarat de pârâta SC B.P. SA prin administrator judiciar Activ Lichidator Ipurl București împotriva Deciziei comerciale nr. 215 din 4 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 25 noiembrie 2010.