ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4119/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC M.I.C. SRL, a chemat în

judecată pe pârâta SC B.P. SA solicitând pronunțarea unei hotărâri care să țină

loc de act de vânzare-cumpărare a spațiului comercial de 90 mp, conform contractului

de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, să se constate că prețul

a fost achitat integral și pârâta să fie obligată la cheltuieli de judecată.

Tribunalul București,

prin sentința comercială nr. 12593 din 20 noiembrie 2008, a admis în parte acțiunea, stabilind încheiat contractul de vânzare-cumpărare, a respins

capătul de cerere privind constatarea plății prețului și a obligat pe pârâtă la

7.774 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a

reținut, în esență, că prin sentința comercială nr. 1720/2005 pronunțată de

același tribunal, pârâta a fost obligată să încheie contract de

vânzare-cumpărare, conform clauzelor contractului de leasing, însă a refuzat

executarea, astfel încât față de executarea obligațiilor reclamantei pârâta nu

și-a îndeplinit obligația de transfer al dreptului de proprietate.

Curtea de Apel

București, prin Decizia comercială nr. 215 din 4 mai 2009, a respins ca nefondate apelurile considerând, în ce privește apelul reclamantei, că în prima

hotărâre judecătorească s-a constatat deja plata obligației, așa încât

cumpărătorul nu poate utiliza două căi procesuale care implică același fapt

juridic.

În privința apelului

pârâtei, instanța de apel a reținut că prin hotărâre judecătorească irevocabilă

s-a stabilit că părțile nu au prevăzut plata unei dobânzi de 2%, ci doar

indexarea cu indicele de inflație, iar taxele și impozitele nu erau datorate de

utilizator anterior transferului dreptului de proprietate, constatându-se plata

integrală a prețului.

Împotriva deciziei

astfel pronunțată, părțile au declarat recurs.

Reclamanta și-a

întemeiat cererea pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., considerând că

nelegal instanțele au respins cel de-al doilea capăt de cerere întrucât, deși

s-a reținut într-o judecată anterioară plata integrală a prețului, această

dispoziție nu a fost cuprinsă în dispozitivul hotărârii și nu a intrat în

autoritatea lucrului judecat iar interesul rezultă din constatarea expresă a

plății integrale a prețului.

Recursul pârâtei este

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și critică decizia

atacată pe greșita aplicare a legii întrucât atunci când instanța, suplinind

consimțământul vânzătorului la transmiterea dreptului de proprietate, nu reține

inexistența refuzului nejustificat al acestuia și motivează hotărârea pe

existența unei hotărâri intrată în puterea lucrului judecat.

Recursurile sunt

nefondate și vor fi respinse pentru considerentele ce se vor expune.

Contractul de leasing

cu clauză irevocabilă de vânzare încheiat între părți, prevedea obligația

locatorului să vândă lucrul dacă utilizatorul optează pentru aceasta la

încetarea contractului, iar refuzul încheierii contractului translativ de

proprietate se întemeiază numai pe neplata prețului contractului.

Prin sentința

comercială nr. 1720/2005 a Tribunalului București rămasă irevocabilă prin Decizia

nr. 2424/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție locatorul a fost obligat

să încheie contractul de vânzare-cumpărare, stabilindu-se că utilizatorul și-a

îndeplinit obligația de plată a prețului. Astfel, prin hotărâre cu putere de

lucru judecat a fost stabilită o situație de fapt, pe care reclamanta o readuce

în discuție într-un nou proces.

Așa cum susține recurenta-reclamantă,

puterea de lucru judecat al unei hotărâri judecătorești constituie sau

recunoaște drepturile stabilite prin dispozitivul acesteia, care poate

constitui titlu executoriu. În aceeași măsură însă, elementele lucrului judecat

de care sunt condiționate efectele dispozițiilor art. 1201 C. civ. identifică

persoanele, obiectul și cauza pricinilor.

Din această

perspectivă instanțele de fond, judicios au considerat neîntemeiată pretenția

reclamantei solicitată în cel de-al doilea capăt de cerere. De altfel, chiar

interesul evocat în motivele de recurs nu justifică admiterea unei asemenea

cereri, dezbătută în litigiul anterior și în temeiul căreia s-a pronunțat o

hotărâre judecătorească.

Motivele de recurs

ale pârâtei aduc în discuție mai degrabă elemente de apreciere a probatoriilor.

De la data pronunțării titlului executoriu privind obligația de a încheia

contractul de vânzare-cumpărare până la introducerea acțiunii pentru

pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act translativ de proprietate, a

trecut o perioadă de timp apreciată justificat nerezonabilă și care conduce la

caracterizarea relei credințe a vânzătorului în îndeplinirea obligațiilor

asumate, precizată și în procesul-verbal al executorului judecătoresc încheiat

la 27 aprilie 2007.

Așa fiind, în temeiul

dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va

respinge ca nefondate recursurile declarate împotriva Deciziei comerciale nr. 215

din 4 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC M.I.C. SRL București împotriva Deciziei comerciale nr.

215 din 4 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca

nefondat.

Respinge recursul

declarat de pârâta SC B.P. SA prin administrator judiciar Activ Lichidator Ipurl

București împotriva Deciziei comerciale nr. 215 din 4 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 25 noiembrie 2010.