ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3646/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 10 noiembrie 2005, reclamanta SC I.D.I. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC A. SA Otopeni, solicitând să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare - cumpărare pentru spațiul comercial R.B. situat în Blv. Alexandru Obregia, București, iar societatea pârâtă să fie obligată la daune interese de 154.517.266 lei, reprezentând valoarea contabilă rămasă a acestui spațiu. Motivând cererea, reclamanta arată că a încheiat cu pârâta un contract de leasing imobiliar (nr. 2661 din 20 iulie 1999) având ca obiect spațiul menționat anterior, iar anterior perfectării contractului, în vederea stabilirii valorii actualizate a activului, a fost efectuat un raport de evaluare.

Se mai susține că atât prin contract, cât și prin adresa nr. 47 din 28 iulie 2003 menționată în cuprinsul acestuia, pârâta a luat act de faptul că reclamanta și-a manifestat și menținut opțiunea irevocabilă de a cumpăra, la sfârșitul contractului de leasing, bunul imobil ce formează obiectul acestuia.

De asemenea, reclamanta mai arată că, deși potrivit art. 6 din contract termenul utilizării în sistem de leasing imobiliar a fost convenit la 5 ani, a înțeles să efectueze plăți de redevențe în avans și să achite integral valoarea convenită înainte de împlinirea termenului, numai că pârâta i-a pretins plata unei sume suplimentare de 1.054.679.916 lei, inflația pe perioada august 1999 – iunie 2003, plus dobândă de 2 %. Prin sentința nr. 7827 din 29 septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, s-a admis acțiunea reclamantei așa cum a fost formulată și s-a constatat că între reclamantă, în calitate de utilizator și pârâtă, ca locator, a intervenit contractul de leasing imobiliar nr. 2661/1999 având ca obiect spațiul comercial R.B.

De asemenea, s-a consemnat în dispozitiv că, prezenta hotărâre ține loc de act de vânzare – cumpărare pentru R.B. din B-dul Alexandru Obregia, și s-a dispus obligarea pârâtei la 154.517.266 ROL, valoarea contabilă rămasă a spațiului. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că potrivit expertizei contabile reclamanta și-a îndeplinit în totalitate obligațiile asumate prin contractul nr. 2661 din 20 iulie 1999, virând suma de 892.142.108 ROL fără ca aceasta să înregistreze aceste sume în contabilitatea sa. Că, potrivit Legii nr. 90/1998 nu se poate face o aplicare retroactivă a indicelui de inflație de la data semnării contractului prin care s-au stabilit ferm sumele datorate, iar refuzul pârâtei este nelegal astfel că, în baza convenției părților ce exprimă voința legală și valabilă s-a suplinit consimțământul pârâtei pentru încheierea noului contract conform art. 1021 C. civ.

S-a mai avut în vedere că pârâta a cunoscut și a luat act de faptul că reclamanta și-a manifestat opțiunea de a cumpăra la sfârșitul perioadei de leasing bunul imobil astfel că, refuzul său apare ca nejustificat. Conform art. 9 alin. (1) din contract și art. 16 din O.G. nr. 51/1997 s-a considerat că pârâta trebuie să plătească și valoarea contabilă rămasă a activului, respectiv suma de 154.517.266 lei. Apelul formulat de pârâtă împotriva sentinței a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 144 din 19 martie 2007 dată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială. În considerentele deciziei, instanța apelului a reținut că, în baza probelor de la dosar, prima instanță a constatat corect că reclamanta și-a îndeplinit în totalitate obligațiile contractuale asumate prin contractul de leasing imobiliar nr. 2661 din 20 iulie 1999 și a virat în contul pârâtei suma totală de 892.142.108 ROL, iar pârâta nu a înregistrat sumele virate prin transfer bancar.

Corect s-a considerat și că, aplicarea retroactivă a indicelui de inflație cumulat de la data semnării contractului asupra unor sume stabilite ferm prin contract, achitate la timp, înregistrate în contabilitate și raportate prin bilanțul contabil. De asemenea, s-a reținut aplicarea corectă a art. 1021 C. civ., plecând de la voința legală și valabilă ce a stat la baza contractului și de la faptul că reclamanta și-a exprimat opțiunea de a cumpăra imobilul, iar susținerea pârâtei că nu poate obține acordul A.G.A. a fost înlăturată în condițiile în care a fost invocată pentru prima dată în apel. Împotriva deciziei, pârâta care și-a schimbat denumirea în SC D.A. SA, conform certificatului de înregistrare mențiuni eliberat de O.R.C.

de pe lângă Tribunalul București (a formulat recurs, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia arată următoarele): - Instanța de apel a nesocotit amploarea și complexitatea contractului de leasing imobiliar ce reprezintă legea cadru în baza art. 969 C. civ., îndeosebi dispozițiile art. 4 din contract conform cu care „la solicitarea utilizatorului se pot efectua plăți de redevențe în avans, precum și posibilitatea achitării integrale. Recurenta consideră că, față de aceste dispoziții se impunea acceptarea și plata unor sume cu titlu de redevențe și după aceea se putea vorbi de un act al transferului de proprietate. - Expertiza efectuată în cauză nu a ținut cont de faptul că, la cuantumul fiecărei rate se aplica o dobândă care să acopere inflația la care se adaugă 2 procente.

- Recurenta susține că nu s-a opus niciodată încheierii contractului de vânzare - cumpărare dar se află în imposibilitate de a finaliza această operațiune în lipsa acordului A.V.A.S. pentru a putea înstrăina spațiul și a hotărârii A.G.A. în acest sens pentru că ar încălca prevederile H.G. nr. 577/2002 și O.U.G. nr. 88/1997. Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentă, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: - Între părțile din proces s-a derulat un contract de leasing imobiliar ce a avut ca obiect spațiul comercial R.B. situat în B-dul Alexandru Obregia, contract în care s-a consemnat că „utilizatorul și-a exprimat și își menține opțiunea irevocabilă că la sfârșitul termenului contractului de leasing să cumpere imobilul … opțiune aprobată prin hotărârea A.G.A.

a locatarului din 23 martie 1999”. De asemenea, la art. 4 lit. c) din contract, locatorul s-a obligat ca, la expirarea contractului de leasing imobiliar, să respecte opțiunea irevocabilă exprimată de utilizator, de a cumpăra bunul ce face obiectul contractului, iar la art. 9 alin. ultim s-a prevăzut că nerespectarea dreptului de opțiune al utilizatorului atrage obligația locatorului la plata de daune care vor fi egale cu valoarea contabilă rămasă. Din cuprinsul acestor clauze convenite de părți rezultă voința clară, explicită a acestora de a vinde și, respectiv de a cumpăra spațiul ce a format obiectul contractului de leasing imobiliar, situație reținută corect de instanțele anterioare și care a stat la baza fundamentării hotărârilor de la fond și din apel.

Nu se poate susține încălcarea prevederilor art. 969 C. civ., conform cu care, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, în situația în care instanțele au dat eficiență maximă tocmai convenției părților din care rezultă voința explicită a pârâtei de a vinde. Recurenta nu-și poate invoca propria culpă în nerespectarea clauzelor contractuale și nici nu poate susține că nu s-au achitat sumele cu titlu de redevență cât timp, acestea au fost virate în contul său însă nu le-a evidențiat în documentele sale contabile. - Cu privire la critica ce vizează expertiza efectuată în cauză, se constată că se invocă motive ce țin de temeinicia deciziei ce nu pot fi analizate în acest cadru procesual, în raport de prevederile art. 304 pct. 1 – 9 C. proc.

civ., care limitează controlul judiciar al instanței de recurs doar motivele de nelegalitate strict și limitativ reglementate de textul menționat. - În ce privește ultimul motiv de recurs, Înalta Curte a răspuns atunci când a analizat convenția părților din care rezultă în mod indubitabil voința pârâtei de a vinde, consimțământul valabil exprimat al acesteia, astfel că cele susținute exced convenției părților dar și hotărârea A.G.A. menționate la contract. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va menține, ca legală, decizia atacată, urmând să respingă, ca nefondat, recursul în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC A. SA Otopeni împotriva deciziei nr. 144 din 19 martie 2007 a Curții de Apel București, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2007.