ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1201/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Hotărârea instanței de fond 1.1. Prin cererea inițial înregistrată pe rolul Tribunalului București, la data de 20 iunie 2008, reclamanta C.A. a solicitat instanței anularea certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 582 din 13 februarie 2008, emis de pârâta Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți a Consiliului Local Sector 6 și a deciziei de încadrare în grad de handicap nr. 2843 din 18 martie 2008, emis de pârâta Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți. Prin aceeași cerere, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la emiterea unui nou certificat de încadrare în grad de handicap accentuat și la plata de daune materiale și morale în cuantum de 100.000 lei.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în anul 2007 a fost încadrată în grad de handicap accentuat, având diagnosticul clinic „neoplasm col uterin operat, radio tratat” și diagnosticul funcțional „deficientă funcțională accentuată”. A mai arătat reclamanta că în anul 2008 pârâtele au decis că nu se încadrează în criteriile stabilite de Ordinul nr. 762/2008, deși are același diagnostic clinic, același diagnostic funcțional, menținându-se gradul 2 de invaliditate. Cu privire la prevederile cuprinse la pct. 1 din Cap. 6, subcapitolul II din ordinul susmenționat, reclamanta a arătat că sunt neconstituționale, deoarece îngrădesc dreptul la sănătate, la prevenirea recidivelor, dreptul la tratament și dreptul la viață.

Prin sentința civilă nr. 2606 din 10 octombrie 2008 Tribunalul București, inițial investit cu soluționarea cererii, și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel București. 1.2. Prin Sentința nr. 1091 din 17 martie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal astfel investită cu soluționarea cauzei, a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că în conformitate cu pct. II. 1 din Cap. 6 al criteriilor medico-psihosociale aprobate prin Ordinul nr. 762/2008, sunt recunoscute drept handicapante neoplasmele urogenitale operate cu recidive locoregionale sau la distanță sau inoperabile, în faze de generalizare.

Or, din actele medicale depuse la dosar, reiese că diagnosticul reclamantei este „neoplasm col uterin operat, radio tratat”, diagnostic diferit de cel prevăzut în criteriile susmenționate, prin urmare, soluția adoptată de pârâte este corectă, întrucât nu se poate stabili un grad de handicap în lipsa unor criterii legale. În ceea ce privește susținerile reclamantei în legătură cu neconstituționalitatea mențiunilor cuprinse pct. II. 1 din Cap. 6 al criteriilor medico-psihosociale, instanța a reținut că acestea nu pot fi primite deoarece, pe de o parte un act administrativ, precum Ordinul nr. 762/2008, nu poate face obiectul unui control de constituționalitate, iar pe de altă parte criteriile exprimă parametri și date medicale care, în sine, nu pot îngrădi drepturile persoanelor.

2. Motivele de recurs înfățișate în cauză. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenta, în contextul unei succinte prezentări a situației de fapt a susținut că prima instanță a soluționat în mod superficial cauza sa, fără a ține seama de motivul principal al acțiunii sale și anume acela că Ordinul nr. 726/2002 a fost în vigoare numai până la data de 29 februarie 2008, când a fost abrogat prin Ordinul nr. 124 al Ministrului Muncii și respectiv Ordinul comun nr. 205 al Ministrului Muncii și Egalității de Șanse și Ministrului Sănătății Publice. Totodată recurenta a precizat că înțelege să invoce excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 762/1992/2007, subcap.

2 al Cap. 6 alin. (1) intitulat „neoplasme urogenitale operate cu recidive locoregionale sau la distanță sau inoperabile, în fază terminală” în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, republicată, în condițiile în care prima instanță a decis să respingă excepția de neconstituționalitate invocată. 3. Excepția de nelegalitate Printr-o cerere separată (fila 36 dosar recurs) recurenta a dezvoltat criticile de nelegalitate în raport de criteriile cuprinse în anexa 1, cap.6, subcab.2 pct. 1 din Ordinul nr. 762/1992/2007, susținând că îi îngrădesc dreptul la sănătate, la prevenirea recidivelor, dreptul la tratament, fiindu-i pusă viața în pericol, mai cu seamă că prin conținutul lor aceste criterii exclud practic handicapul.

S-a arătat că prevederile actului a cărui nelegalitate este invocată contravin dispozițiilor art. 20 din Constituția României, ale Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea dreptului persoanelor cu handicap, precum și altor dispoziții cuprinse în legislația internațională. 3.1. Prin Încheierea de ședință de la 19 ianuarie 2010, Înalta Curte, luând act de excepția de nelegalitate formulată, în temeiul art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, a sesizat Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca instanță competentă să soluționeze excepția de nelegalitate și totodată, pe același temei legal a dispus suspendarea judecării recursului până la judecarea excepției.

3.2. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,prin Sentința civilă nr. 4241 din 29 octombrie 2010, a respins ca neîntemeiată excepția de nelegalitate invocată. În esență, s-a reținut că examinarea actului administrativ prin raportare la prevederile Legii nr. 448/2006 atestă că acesta nu prezintă elementele de nelegalitate invocate, criteriile de încadrare în grad de handicap fiind elaborate de autoritățile publice centrale de specialitate în baza competențelor legale stabilite acestora, fără a reglementa peste limitele permise de Legea nr. 448/2006, care nu detaliază aceste aspecte. Această hotărâre a rămas definitivă și irevocabilă prin neatacarea sa cu recurs.

4. Soluția și considerentele instanței de control judiciar Recursul nu este fondat. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor sumare ce i-au fost aduse, ce pot fi totuși circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., față de prevederile legale incidente din materia supusă verificării și sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține că nu subzistă în cauză motive de nelegalitate de natură a atrage modificarea hotărârii primei instanțe, în considerarea celor în continuare arătate. Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu cererea de anulare a certificatului de încadrare într-un grad de handicap nr. 582 din 13 februarie 2008 emis de Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulți și a deciziei nr. 2843 din 18 martie 2008, emisă de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți.

Întrucât pârâtele emitente ale actelor contestate au reținut că reclamanta, deși are același cod de boală, nu se mai încadrează în grad de handicap, conform Ordinului nr. 762/1992/2007, aceasta a apreciat că actele au fost nelegal emise, mai cu seamă că în anul 2007, printr-un certificat medical (nr. 434 din 13 februarie 2007) s-a stabilit că are grad de handicap accentuat și că beneficiază de drepturile prevăzute de art. 57 alin. (4) din Legea nr. 448/2006. Prima instanță a reținut cu acuratețe atât situația de fapt ca și diagnosticele atribuite recurentei, cel clinic fiind de „neoplasm col uterin operat radio tratat” iar cel funcțional de „deficiență funcțională accentuată”, cu capacitatea de muncă pierdută în cea mai mare parte.

Cu privire la primul motiv de recurs, vizând examinarea de către prima instanță a legalității actelor atacate prin raportare la un act administrativ normativ ce nu mai era în vigoare, Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă în mod neîntemeiat a formulat o atare critică, ce nu poate fi primită. La data emiterii primului act administrativ contestat, Ordinul comun nr. 762 și 1992 din 2007 era în vigoare (publicat în M. Of. din 27 decembrie 2007 și abrogat prin Ordinul nr. 124 din 29 februarie 2008) și ca atare își producea efecte juridice și în mod legal a servit ca temei al celor două certificate ce formează obiectul prezentei cauze.

Și aceasta în condițiile în care, în virtutea principiului de drept tempus regit actum, și Decizia nr. 2843 din 18 martie 2006, deși poartă o dată ulterioară datei abrogării Ordinului 762/2007, fiind emisă în soluționarea contestației formulate la certificatul nr. 582 din 13 februarie 2006, nu putea să se raportez decât la aceleași prevederi legale în vigoare la data emiterii acestui din urmă act administrativ.

Neîntemeiată este și critica vizând respingerea de către prima instanță a excepției de neconstituționalitate a unor mențiuni cuprinse la pct. II.1 din Cap. 6 al criteriilor medico psihosociale, în condițiile în care prima instanță a reținut cu deplin temei că Ordinul nr. 762/2008 nu poate face obiectul unui control de constituționalitate, raportat la conținutul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, și în considerarea faptului că criteriile medico psihosociale exprimă parametri și date medicale care în sine nu sunt de natură a îngrădi drepturile persoanelor.

În fine, reținând și dezlegarea dată, pe cale judecătorească excepției de nelegalitate invocată cu privire la ordinul ce a servit ca temei legal al actelor contestate, în sensul mai sus arătat, Înalta Curte apreciază că în mod corect s-a reținut de prima instanță că acțiunea reclamantei este neîntemeiată, nefiind identificate încălcări ale prevederilor legale incidente în constatările făcute de autoritățile intimate. Ca atare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.A. împotriva sentinței nr. 1091 din 17 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6 martie 2012.