ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1993/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 15 mai 2007, așa cum a fost precizată, reclamanta SC C.S.V.N. SRL Timișoara a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Protecția Consumatorilor, anularea în parte a Ordinului nr. 205 din 3 aprilie 2007, respectiv a art. 6, cu cheltuieli de judecată. În motivare, reclamanta a susținut că prin art. 6 din Ordin s-a instituit obligația întocmirii unui „formular” de acceptare a tranzacției de către client, înainte de efectuarea acesteia, al cărui cuprins este identic cu cel al unui buletin de schimb, exceptând denumirea, ceea ce înseamnă că pentru fiecare tranzacție se fac două seturi de acte.

A mai arătat că, prin completarea acestor formulare, se creează greutăți în activitatea societății, prin mărirea timpului acordat fiecărui client, formarea cozilor, iritarea clienților, impedimente pentru cetățenii care nu cunosc limba română, măsura nefiind o garanție pentru desfășurarea unor operațiuni de schimb valutar corecte, ci doar o măsură de protecție a autorităților împotriva reclamațiilor formulate de persoanele induse în eroare. S-a mai susținut că, prin emiterea actului contestat, s-au încălcat prevederile art. 2 lit. d) din Legea nr. 312/2004, ale art. 3 alin. (2) și cele ale art. 10 din același act normativ, ale art. 46 C. com., precum și ale Normei nr. 4 din 1 aprilie 2005 adoptată de Banca Națională a României și s-a creat o situație discriminatorie între agenții economici care dețin A.S.V.

(în speță, băncile) și agenții economici care efectuează schimb valutar fără aceste aparate. Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 205/PI din 18 septembrie 2007, a respins, ca nefondată, acțiunea. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că reclamanta nu a dovedit existența unui drept sau a unui interes protejate de lege care să fi fost vătămate prin actul atacat, așa cum impun prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, motivarea acțiunii constând într-o serie de afirmații privind inconvenientele generate de respectarea obligației prevăzute de respectivul act. S-a mai menționat că nu este relevantă în speță invocarea prevederilor din Legea nr. 312/2006, după cum măsura luată nu contravine nici sistemului probator instituit de art. 46 C. com.

Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC C.S.V.N. SRL Timișoara. În motivarea cererii, recurenta susține că: - Prin dispozițiile art. 6 din Ordinul atacat agenții economici sunt obligați la întocmirea unui „formular de acceptare a tranzacției", în afara buletinului de schimb valutar (care are același conținut) și a bonului fiscal, fapt care îngreunează activitatea și reprezintă o concurență neloială, față de automatele de schimb valutar (A.S.V.). Astfel, aceste automate nu emit nici un formular, ci doar un bon de schimb, iar clientul este obligat să citească cursul și să își calculeze singur sumele, în mod firesc. în schimb, casele de schimb valutar, întocmesc mai multe documente și au obligația afișării cursului, conform normelor, cu litere mari.

- Scopul emiterii art. 6, a fost de a „fura" clientela caselor de schimb mici, și a o îndrepta spre marile grupuri bancare, fiind evident interesul recurentei și prejudiciul suferit prin diminuarea clientelei, în favoarea aparatelor de schimb A.S.V. instalate de marile grupuri bancare. - În țările membre U.E., cum ar fi Ungaria, pentru schimbul valutar, până la o anumit sumă, clientul nu este legitimat, iar după efectuarea schimbului se eliberează doar un bon fiscal, dar în România se eliberau două acte - buletin de schimb valutar și bon fiscal, iar ca urmare a prevederilor contestate se emit trei acte (cu același conținut). - Conform Legii nr. 312/2004 privind statutul Banca Națională a României, art. 2 lit. d), doar Banca Națională a României are ca principală atribuție stabilirea regimului valutar și supravegherea respectării acestuia.

Conform art. 10, Banca Națională a României poate emite reglementări privind monitorizarea și controlul tranzacțiilor valutare pe teritoriul țării și emite autorizații în acest sens, pentru agenții economici, care au un astfel de obiect de activitate. Conform art. 3 alin. (2) din Legea nr. 312/2004 „Orice proiect de act normativ al autorităților publice centrale, care privește domeniile în care Banca Națională a României are atribuții, va fi adoptat după ce în prealabil s-a solicitat avizul Banca Națională a României”. Ordinul atacat nu a fost adoptat având la bază avizul Banca Națională a României, iar prevederile contestate care privesc activitatea caselor de schimb valutar, ca mod de funcționare, au fost adoptate de o autoritate necompetentă, cu privire la regimul valutar, autorizațiile de funcționare, modul de funcționare și formularele folosite, în acest domeniu, unde doar Banca Națională a României poate adopta reglementări specifice.

- Mo tivarea esențială a instanței, că nu era necesar avizul Banca Națională a României, întrucât această instituție dorește să simplifice cadrul activității de schimb valutar, iar această instituție renunță la atribuțiile stabilite prin lege organică printr-o scrisoare (adresă) reprezintă o încălcare a principiilor de drept. La o atribuție stabilită prin lege, nu se poate renunța, nici măcar de o instituție publică, ci eventual aceasta poate propune guvernului și parlamentului, modificarea legii. Din poziția procesuală a pârâtei rezultă lipsa avizului legal, fapt care sancționează cu nulitatea absolută ordinul atacat, iar „înțelegerile" dintre instituțiile statului nu blochează aplicarea unei legi.

- Introducerea unui formular suplimentar și inutil nu are ca scop protecția consumatorilor, așa cum susține pârâta, întrucât aceasta se realizează prin afișarea cursurilor de schimb valutar, a comisioanelor practicate etc., aspecte reglementate clar de legiuitor. - C. com., potrivit art. 46 permite dovedirea obligațiilor comerciale și cu probe testimoniale, derogând de la principiile C. civ., tocmai pentru că activitatea comercială trebuie să fie operativă și fluentă, pentru ca astăzi prin prevederea contestată activitatea comercială să fie „înfrânată" și birocratizată excesiv. 1. Din punct de vedere formal, ordinul atacat a fost emis în executarea O.G.

nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, referirea din preambulul ordinului făcându-se la art. 1 și 8. Primul prevede obligația Statului de a proteja cetățenii în calitatea lor de consumatori, cel de-al doilea atribuția Guvernului de a adopta reglementări specifice în scopul prevenirii și combaterii practicilor ce dăunează intereselor economice ale consumatorilor. Așadar, actul emis se circumscrie politicii de protecție a consumatorilor. În ceea ce privește conținutul ordinului atacat, inclusiv dispozițiile art. 6, criticate de recurent, acesta vizează exclusiv măsuri de ordin formal și organizatoric pe care operatorii economici care desfășoară activități de schimb valutar sunt obligați a le lua pentru a asigura informarea consumatorilor ca beneficiari ai serviciilor de schimb valutar.

Așadar, actul nu vizează măsuri privind stabilirea cursului valutar pe baza anumitor criterii de politică valutară a Băncii Naționale a României, astfel încât avizul Băncii Naționale a României - a cărui lipsă o reclamă recurentul - nu era oportun și nici obligatoriu, în raport cu natura măsurilor dispuse prin ordin, dar și cu Legea nr. 312/2004. Așa fiind, ordinul a fost emis de Agenția Națională pentru Protecția Consumatorilor cu respectarea limitelor competențelor sale prevăzute de Legea nr. 21/1992 și de dispozițiile H.G. nr. 755/2003 privind organizarea și funcționarea acestei autorități. În raport cu aceste aspecte esențiale în stabilirea legalității actului atacat, Curtea de față constată că celelalte motive de recurs nu se fondează.

În măsura în care emiterea de către operatorul economic a unui înscris de acceptare a schimbului valutar reprezintă o măsură de protecție a clientului, ea este și o măsură de protejare a operatorului de reclamațiile ulterioare. În fine, supoziția recurentei că ordinul a avut ca scop - sau cel puțin are ca efect – distorsionarea concurenței pe piața schimbului valutar, în raport cu societățile bancare deținătoare de automate de schimb, nu aduce ca argumente de susținere dispoziții legale concrete care să fi fost încălcate prin ordin. Chiar și în aceste condiții se cuvine însă a observa că o măsură de protecție precum cea impusă de art. 6 din Ordin este firească și chiar necesară în operațiunile de schimb valutar instrumentate de persoane angajate ale operatorului, supuse erorii umane, dar este inutilă în operațiunile similare executate în exclusivitate de dispozitive automate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC C.S.V.N. SRL Timișoara împotriva sentinței civile nr. 205/PI din 18 septembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 mai 2008.