ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1275/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 15 mai 2007,

reclamantul N.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.P.C., anularea art.

6 din Ordinul nr. 205 din 3 aprilie 2007 prin care se face referire la obligativitatea

întocmirii unui formular de acceptare a tranzacției de schimb valutar.

Curtea de Apel Timișoara, secția

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 218 din 19

septembrie 2007 a respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a se pronunța astfel,

Instanța a reținut că ordinul contestat a fost dat în temeiul art. 1 și art. 8

din O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, scopul fiind acela de a

asigura o protecție suplimentară persoanelor care apelează la serviciile

societăților de schimb valutar.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamantul solicitând admiterea acestuia și modificarea

hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii.

Recurentul a susținut

că Instanța de Fond a făcut o greșită aplicare a legii, reținând că pentru

ordinul atacat nu era necesar avizul B.N.R.

S-a mai susținut că lipsa

avizului B.N.R., prevăzut de art. 3 din Legea nr. 312/2004, se sancționează cu

nulitatea absolută a ordinului atacat.

Recursul este nefondat.

Prin art. 6 al Ordinului A.N.P.C.

nr. 205/2007 s-a instituit obligația operatorilor economici care desfășoară

operațiuni de schimb valutar de a completa un formular de acceptare a

tranzacției valutare, în scopul informării corecte și complete a

consumatorilor.

Recurentul susține că ordinul

contestat nu a fost avizat de

B.N.R., însă,

prin răspunsul dat președintelui

A.N.P.C. la data de 29 septembrie 2005

(fila 16 dosar fond), B.N.R. precizează că aspectele reclamate de consumatori

nu intră în sfera sa de competență și, mai mult, A.N.P.C. poate emite reguli

care să permită o mai bună protecție a consumatorului față de eventualele

abuzuri ale unora din furnizorii de servicii de schimb valutar.

Examinând

ordinul în cauză, în raport cu prevederile art. 1 și art. 8

din O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor

și ale H.G. nr. 755/2003 privind organizarea și funcționarea A.N.P.C, în

vigoare la data emiterii ordinului, se constată că autoritatea pârâtă și-a respectat

atribuțiile în domeniu, urmărind o protecție

suplimentară

a persoanelor care apelează la serviciile societăților de

schimb

valutar, cum corect a reținut Instanța de Fond.

Față de cele ce preced, recursul

este nefondat și, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul N.C.

împotriva

sentinței civile nr. 218 din 19 septembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara,

secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 26 martie 2008.