ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 644/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 644/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel
București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC R.E.
SRL Sibiu a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta B.N.R., anularea Hotărârii
nr. 10 din 6 mai 2008 a consiliului de administrație al B.N.R. și a ordinului nr.
17 din 20 februarie 2008 al vicepreședintelui B.N.R., ordin prin care s-a
dispus suspendarea totală, pe o perioadă de 30 de zile a autorizației acordate
reclamantei de către B.N.R.
În motivarea acțiunii,
reclamanta a arătat că măsura luată de B.N.R. este disproporționată față de neajunsurile
constatate, majoritatea de ordin procedural și de organizare, și remediate încă
din timpul controlului.
A apreciat că mai judicioasă
ar fi fost aplicarea unei amenzi.
Prin întâmpinare, pârâta B.N.R.
a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, menționând neregulile
constatate de către organele de control ale pârâtei la punctele de schimb
valutar ale reclamantei și apreciind că individualizarea sancțiunii aplicate reclamantei
s-a efectuat în raport cu numărul mare de încălcări, ale reglementărilor legale
în materie și în funcție de gravitatea acestora.
Prin sentința civilă nr. 2163
din 3 septembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, a decis anularea, ca netimbrată, a acțiunii
reclamantei.
Pentru a dispune astfel,
prima instanță a reținut că reclamanta, deși legal citată cu mențiunea de a
timbra acțiunea potrivit art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997, nu a timbrat
acțiunea până la termenul când s-a judecat cauza.
Împotriva acestei sentințe a
declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate, apreciind că în
mod greșit instanța de fond a anulat acțiunea ca netimbrată, în condițiile în
care reclamanta a solicitat prin fax amânarea judecății cauzei.
A considerat că prima
instanță trebuia să amâne fie judecarea cauzei, fie pronunțarea hotărârii
pentru a da posibilitatea reclamantei să depună concluzii scrise și să trimită
la instanță dovada achitării taxei de timbru.
Prin întâmpinare, intimata
pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că în mod
corect prima instanță a anulat acțiunea ca netimbrată și că amânarea
pronunțării pentru a da posibilitatea reclamantei să depună concluzii scrise nu
se justifică în cauză, deoarece cererea de chemare în judecată nu s-a judecat
întrucât nu a fost timbrată.
Examinând actele și
lucrările dosarului, din perspectiva motivelor de recurs invocate de recurentă
și din oficiu, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, din
considerentele ce se vor arăta în cele ce succed.
Potrivit art. 20 din Legea nr.
146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă taxa
judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, la momentul
înregistrării acțiunii sau cererii, instanța va pune în vedere petentului să
achite suma datorată până la termenul de judecată, neîndeplinirea acestei
obligații fiind sancționată cu anularea acțiunii sau a cererii.
În cauză, reclamanta a fost
citată pentru termenul din 3 septembrie 2008 cu menținerea de a depune taxă
judiciară de timbru în valoare de 8 lei și timbru judiciar în valoare de 0,6
lei (fila 22 dosar fond) și întrucât nu și-a îndeplinit obligația până la
termenul de judecată, în mod corect prima instanță a aplicat sancțiunea
anulării acțiunii prevăzută de textul de lege evocat.
Cu toate că în cuprinsul
cererii de amânare a judecării cauzei formulată de reclamantă și trimisă prin
fax instanței de fond se face mențiunea că se anexează „taxa judiciară și
timbru judiciar”, în realitate dovada achitării taxei judiciare de timbru și a
timbrului judiciar a fost expediată mai târziu și a ajuns la instanță pe data
de 4 septembrie 2008, adică în ziua următoare pronunțării hotărârii.
Prin urmare, la data
pronunțării hotărârii, nu exista la dosarul cauzei dovada timbrării acțiunii,
astfel că instanța de fond a aplicat o hotărâre conformă cu dispozițiile legale
în materie.
Cât privește critica
recurentei potrivit căreia prima instanță a greșit întrucât nu a acordat termen
pentru lipsă de apărare și nu a amânat pronunțarea pentru că reclamanta să
depună concluzii scrise, Înalta Curte constată că nici acest motiv de recurs nu
este întemeiat.
Potrivit art. 156 C. proc.
civ. instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic
motivată, iar când instanța refuză amânarea judecății pentru acest motiv, va
amâna, la cererea părții, pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise.
Înalta Curte observă că
prima instanță nu se afla în ipoteza de a amâna pronunțarea pentru a se depune
concluzii scrise, chiar dacă reclamanta ar fi solicitat în mod expres acest
lucru, întrucât cauza nu s-a judecat pe fond.
Excepția de netimbrare a
cererii de chemare în judecată fiind o excepție absolută și dirimantă determină
obligația instanței de a se pronunța cu prioritate asupra acesteia, neavând
posibilitatea de a soluționa cauza în fond fără ca acțiunea să fie legal
timbrată.
În concluzie, constatând că
recursul declarat de reclamantă este nefondat.
Înalta Curte, în temeiul art.
312 C. proc. civ., îl va respinge, ca atare, și va menține sentința civilă
atacată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de reclamanta SC R.E. SRL Sibiu împotriva sentinței civile nr. 2163 din 3
septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios
administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 6 februarie 2009.