ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2741/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2741/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 5104

din 16 martie 2010, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins

excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâtul – reclamant

Consiliul Local al Sectorului 2 București și a admis acțiunea formulată de

reclamantul Consiliul Local al Sectorului 2 împotriva pârâților Municipiul

București și SC R.S. SRL, dispunând evacuarea societății pârâte din spațiile ce

au făcut obiectul contractului de asociere în participațiune declarat nul.

Cererea reconvențională formulată de pârâta SC R.S. SRL a fost respinsă ca

neîntemeiată.

În considerentele

sentinței, instanța de fond a reținut că între Liceul Teoretic „C.A.R.” și

societatea pârâtă s-a încheiat un contract de asociere în participațiune prin

care liceul a pus la dispoziția pârâtei un bazin de înot, o construcție anexă

în suprafață de 115 mp și terenul aferent de 1800 mp, pârâta, obligându-se la

„finanțarea, renovarea, exploatarea bazinului de înot, amenajarea terenului

aferent, igienizarea spațiului verde, amenajarea construcției anexă cu

utilități pentru deservirea piscinei și repararea gardului existent”.

S-a mai reținut că

pârâta exploatează și în prezent aceste bunuri, deși contractul de asociere a

fost anulat prin sentința civilă nr. 15576 din 4 decembrie 2003 Tribunalului

București, secția a VI-a comercială, rămasă definitivă prin decizia nr. 90 din 17

martie 2004 a Curții de Apel București și irevocabilă prin decizia nr. 2388/2005

a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În raport de

hotărârea prin care s-a constatat nulitatea contractului de asociere, instanța

a considerat că există autoritate de lucru judecat cu privire la: apartenența

bunului, calitatea procesuală activă a Consiliului Local al Sectorului 2

București ca titularul dreptului de administrare a patrimoniului sectorului,

nulitatea contractului pentru frauda la lege, imputabilă ambelor părți și lipsa

oricărui titlu în exploatarea bunului de către pârâtă.

Pentru aceste

considerente și pentru faptul că - prin hotărârea judecătorească - s-a dispus

radierea sediului secundar al pârâtei din imobilul în litigiu, din Registrul

Comerțului, instanța a considerat că se impune evacuarea pârâtei din imobilul

ce a format obiectul contractului de asociere.

În ce privește

cererea reconvențională prin care pârâta a solicitat contravaloarea

inventarului de 1.791.851 lei instanța a luat în considerare constatările

expertului desemnat în cauză, respectiv că lucrările au fost efectuate în

scopul de refacere, reparare, igienizare cât și de reabilitare, modernizare și

întreținere, dar și în scopul sporirii gradului de confort ceea ce face ca

parte din lucrări să intre în categoria lucrărilor voluptorii.

Mai mult, s-a

constatat că lucrările de consolidare, de modificare și de reparare trebuiau

autorizate și că lipsa autorizației a transformat-o pe pârâtă în constructor de

rea – credință, iar dat fiind că părțile au convenit asupra recuperării

investițiilor numai în situația în care contractul ar fi încetat din motive

independente de voința părților, instanța a respins cererea reconvențională.

Apelul declarat de SC

R.S. SRL împotriva sentinței a fost respins ca nefondat, iar apelanta a fost

obligată la 11.081 lei cheltuieli de judecată, prin decizia nr. 54 din 4

februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că – în mod irevocabil – s-a

constatat nulitatea absolută a contractului de asociere în participațiune

încheiat la 6 mai 1999 între SC R.S. SRL și Liceul Teoretic „C.A.R.”, nulitate

atrasă de nerespectarea unor norme ce ocrotesc un interes general la data

perfectării contractului.

S-a avut în vedere că

datorită nulității, asocierea nu a funcționat legal chiar din momentul

perfectării acesteia, ceea ce nu înseamnă că între asociați nu a existat o

comunitate ce trebuie lichidată, prin împărțirea foloaselor și a pierderilor.

Instanța a considerat

că, în raport de clauzele contractuale, pârâta are dreptul de a-și recupera

inventarul doar într-o singură situație, aceea în care contractul încetează din

motive independente de voința părților, iar în speță, nu se regăsește o

asemenea situație, în contextul în care contractul de asociere a încetat ca

urmare a constatării nulității absolute a acestuia, imputabilă ambelor părți.

În ce privește

calitatea procesuală activă a reclamantului Consiliul Local al Sectorului 2

București în acțiunea de evacuare s-a constatat că acesta are un drept de

administrare a imobilului proprietate publică a Municipiului București Sectorul

2.

Împotriva deciziei,

pârâta SC R.S. SRL a declarat recurs prin care a invocat motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ., în susținerea

cărora aduce următoarele argumente:

- Cererea de chemare

în judecată a fost calificată greșit de către instanță ca fiind una în evacuare,

instanța omițând să pună în vedere reclamantului să-și precizeze temeiul de

drept al acțiunii, câtă vreme temeiul indicat de acesta – art. 948 C. civ. – nu

are nicio legătură cu cauza.

Recurenta consideră

că prezenta cauză are ca finalitate obținerea posesiei asupra imobilului de la

posesorul neproprietar de către proprietarul neposesor, cerere specifică

acțiunii în revendicare și că în cazul unei acțiuni în evacuare se are în

vedere existența unui raport juridic locativ.

Cum, în cauza dedusă

judecății, proprietarul imobilului este terț față de contractul în baza căruia SC

R.S. SRL a obținut folosința asupra imobilului, recurenta susține că –

împotriva sa – celelalte părți nu pot opune un drept izvorât din drepturi de

locațiune, ci numai un drept real de proprietate ce poate fi ocrotit și

valorificat numai printr-o acțiune în revendicare, iar în virtutea rolului

activ trebuia să solicite reclamantului să precizeze temeiul de drept al

acțiunii, în funcție de care urma să stabilească și timbrajul datorat.

Se mai arată că, în

măsura în care acțiunea ar fi fost corect calificată ca fiind o revendicare,

aceasta ar fi trebuit respinsă ca insuficient timbrată.

- Instanța de apel a

decis în mod greșit respingerea cererii reconvenționale, reținând că nu sunt

aplicabile prevederile art. VIII alin. (2) din contract și că nu s-ar datora

restituirea investițiilor, dată fiind nulitatea contractului de asociere.

Se consideră că,

tocmai în considerarea faptului că respectivul contract a fost anulat, instanța

trebuia să analizeze cererea reconvențională prin prisma prevederilor generale

aplicabile speței, iar nu din prisma prevederilor contractuale nule.

Recurenta afirmă că

instanța era obligată să facă fie aplicarea dispozițiilor art. 493 și art. 494 C.

civ., fie cele ale art. 1410 și următoarele C. civ., fiind cert că deține o

creanță în despăgubire împotriva proprietarului imobilului a cărei întindere

trebuia stabilită în raport de buna – credință la momentul efectuării

inventarului, respectiv între anii 1999 – 2002 (de la momentul încheierii

contractului de asociere și până la atacarea acestuia în instanță).

Aducând în discuție

buna-credință, recurenta susține că a obținut folosința imobilului în baza unui

contract încheiat cu o persoană cu privire la care avea certitudinea că poate

transmite în mod valabil folosința astfel că, nu se poate constata reaua sa

credință nici la momentul încheierii contractului și nici la cel al efectuării

lucrărilor necesare pentru utilizarea imobilului.

Afirmă că, în aceste

condiții, soluția prin care s-a decis că nu există o obligație de despăgubiri

din partea pârâților – reclamanți este rezultatul unei aplicări greșite a legii

și că sancțiunea pentru executarea unor lucrări fără autorizație de construcție

nu poate fi confiscarea acestora, ducând la o îmbogățire fără justă cauză a

Municipiului București.

Chiar și în situația

în care s-ar reține reaua-credință la efectuarea lucrărilor, recurenta susține

că sancțiunea nu este niciodată confiscarea materialelor, fiind cert că SC R.S.

SRL are drept de creanță împotriva Municipiului București, constând în

contravaloarea lucrărilor efectuate la imobil, lucrări necesare pentru

conservarea și utilizarea normală a acestuia.

- Prin acordarea

cheltuielilor de judecată în cuantum de 11.081 lei, instanța a depășit cadrul

procesual stabilit de părți și a acordat mai mult decât s-a cerut, în contextul

în care niciuna dintre intimate nu a solicitat acordarea acestora, majoritatea

cheltuielilor fiind suportate de SC R.S. SRL

- Instanța a omis să

se pronunțe asupra excepției prescripției dreptului la acțiune, excepție

invocată prin întâmpinarea din data de 5 octombrie 2010.

Intimatele au depus

întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este

nefondat pentru următoarele considerente:

Având în vedere că

recursul este o cale de atac nedevolutivă, precum și faptul că el poate fi

exercitat numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute

la art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., rolul instanței fiind limitat la

controlul de nelegalitate în aceste limite urmează ca instanța să se limiteze

strict la examinarea legalității deciziei atacate în limita motivelor de

nelegalitate invocate.

De asemenea, având în

vedere dispozițiile art. 316 C. proc. civ. raportat la art. 294 C. proc. civ.

controlul de legalitate al deciziei se va răsfrânge asupra a ceea ce s-a

judecat anterior, respectiv a ceea ce a făcut obiectul analizei instanței de

apel, în limita motivelor invocate prin cererea de apel.

În cauză, apelul

formulat de SC R.S. SRL a cuprins două motive ce au vizat soluția dată

excepției lipsei calității procesuale active a Consiliului Local al Sectorului

2 București și cererii reconvenționale, pe acest ultim aspect insistându-se

asupra naturii lucrărilor efectuate la imobilul în litigiu, lipsa culpei sale

la încheierea contractului și faptul că părțile au convenit prin contract la

recuperarea investiției în situația încetării acestuia din motive independente

de voința părților.

Așa fiind, primul

motiv de recurs prin care se critică greșita calificare a acțiunii deduse

judecății nu poate face obiectul controlului de legalitate, în contextul în

care a fost invocat pentru prima dată în fața instanței de recurs.

În ceea ce privește

criticile invocate în susținerea celui de-al doilea motiv de recurs ce vizează

pretinsa nelegalitate a soluției date cerere reconvenționale, cu referire

directă la inaplicabilitatea art. VIII alin. (2) din contract și la incidența,

în cauză, a dispozițiilor art. 493 și art. 494 C. civ. ori ale art. 1410 și

următoarele C. civ., acestea fiind nefondate.

Așa cum s-a reținut

și în considerentele deciziei atacate, contractul de asociere încheiat între SC

R.S. SRL s-a desființat ca urmare a constatării irevocabile a nulității

absolute, întrucât a fost încheiat cu nerespectarea unei norme ce ocrotește un

interes general, respectiv cu încălcarea dispozițiilor art. 166 din Legea nr. 8/1995,

nulitate ce face ca asocierea să nu fi fost legal din chiar momentul încheierii

acesteia.

Recurenta nu poate

susține că a fost de bună-credință la momentul încheierii contractului de

asociere ori la cel al efectuării lucrărilor a căror contravaloare o solicită

câtă vreme, prin hotărârea irevocabilă ce a constatat nulitatea absolută a

contractului s-a reținut culpa ambelor părți prin aceea că au nesocotit norme

ce ocrotesc în interes general, pentru că s-ar ajunge în situația în care,

pentru a se disculpabiliza, partea ar putea să invoce necunoașterea legii de la

momentul încheierii contractului.

Pe de altă parte, așa

cum bine a reținut instanța de apel, cât timp a funcționat asocierea aportul

financiar al recurentei s-a concretizat în obținerea de beneficii.

În plus, se constată

că instanța a soluționat cererea reconvențională în limitele învestirii sale,

cu respectarea principiului disponibilității părții, în contextul în care

pârâta – reclamantă a invocat prin cerere prevederile contractului anulat

relative la situația recuperării aportului financiar, a investițiilor.

Sub acest aspect se

impune a se preciza că instanțele au adus în discuție prevederile contractului

invocate prin cererea reconvențională, aducând un argument în plus în sensul

căruia, în situația în care s-ar fi pus problema recuperării investițiilor și

aportului financiar numai în cazul în care contractul ar fi încetat din motive

independente de voința părților. Or, așa cum s-a arătat contractul nu a încetat

din motive independente de voința vreuneia dintre părți, ci chiar din culpa

acestora.

În ce privește

susținerea recurentei cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor art. 493-494 C.

civ. ori ale art. 1410 și următoarele C. civ. ce reglementează accesiunea și

respectiv raporturile de locațiunea, Înalta Curte constată că nu au incidență

în cauza dedusă judecății.

De asemenea,

aserțiunile recurentei cu privire la situația constructorului de bună-credință

sau rea-credință ori a îmbogățirii fără just temei nu pot face obiectul

cenzurii, instanța de recurs pentru motivele arătate în precedent, fiind

ridicate pentru prima dată în această fază procesuală.

Cu privire la motivul

de recurs ce se referă la cuantumul cheltuielilor de judecată se constată că

vizează de fapt aspecte de netemeinicie ce țin de aprecierea asupra cuantumului

stabilit de instanță, fiind nefundamentate susținerile recurentei că instanța

ar fi acordat mai mult decât s-ar fi cerut.

Nici critica prin

care se susține omisiunea instanței de a se pronunța pe excepția dreptului

material la acțiune nu poate fi primită, fiind una formală, în contextul în

care excepția a fost invocată prin întâmpinarea din 5 octombrie 2010 de către

intimatul Municipiul București și privea prescripția dreptului la acțiune al

pârâtei – reclamante. Or, o asemenea omisiune a instanței ar fi putut fi

invocată decât de intimatul Municipiul București situație ce nu se verifică în

cauză, acesta având calitatea de intimat.

Pentru considerentele

expuse, urmează ca Înalta Curte urmează să respingă recursul ca nefondat în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul formulat de

pârâta SC R.S. SRL București

,

împotriva deciziei Curții de Apel București nr. 54 din 4 februarie 2011, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi,

21 septembrie 2011.