ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2741/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 5104 din 16 martie 2010, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâtul – reclamant Consiliul Local al Sectorului 2 București și a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Local al Sectorului 2 împotriva pârâților Municipiul București și SC R.S. SRL, dispunând evacuarea societății pârâte din spațiile ce au făcut obiectul contractului de asociere în participațiune declarat nul. Cererea reconvențională formulată de pârâta SC R.S. SRL a fost respinsă ca neîntemeiată.

În considerentele sentinței, instanța de fond a reținut că între Liceul Teoretic „C.A.R.” și societatea pârâtă s-a încheiat un contract de asociere în participațiune prin care liceul a pus la dispoziția pârâtei un bazin de înot, o construcție anexă în suprafață de 115 mp și terenul aferent de 1800 mp, pârâta, obligându-se la „finanțarea, renovarea, exploatarea bazinului de înot, amenajarea terenului aferent, igienizarea spațiului verde, amenajarea construcției anexă cu utilități pentru deservirea piscinei și repararea gardului existent”. S-a mai reținut că pârâta exploatează și în prezent aceste bunuri, deși contractul de asociere a fost anulat prin sentința civilă nr. 15576 din 4 decembrie 2003 Tribunalului București, secția a VI-a comercială, rămasă definitivă prin decizia nr. 90 din 17 martie 2004 a Curții de Apel București și irevocabilă prin decizia nr. 2388/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În raport de hotărârea prin care s-a constatat nulitatea contractului de asociere, instanța a considerat că există autoritate de lucru judecat cu privire la: apartenența bunului, calitatea procesuală activă a Consiliului Local al Sectorului 2 București ca titularul dreptului de administrare a patrimoniului sectorului, nulitatea contractului pentru frauda la lege, imputabilă ambelor părți și lipsa oricărui titlu în exploatarea bunului de către pârâtă. Pentru aceste considerente și pentru faptul că - prin hotărârea judecătorească - s-a dispus radierea sediului secundar al pârâtei din imobilul în litigiu, din Registrul Comerțului, instanța a considerat că se impune evacuarea pârâtei din imobilul ce a format obiectul contractului de asociere.

În ce privește cererea reconvențională prin care pârâta a solicitat contravaloarea inventarului de 1.791.851 lei instanța a luat în considerare constatările expertului desemnat în cauză, respectiv că lucrările au fost efectuate în scopul de refacere, reparare, igienizare cât și de reabilitare, modernizare și întreținere, dar și în scopul sporirii gradului de confort ceea ce face ca parte din lucrări să intre în categoria lucrărilor voluptorii. Mai mult, s-a constatat că lucrările de consolidare, de modificare și de reparare trebuiau autorizate și că lipsa autorizației a transformat-o pe pârâtă în constructor de rea – credință, iar dat fiind că părțile au convenit asupra recuperării investițiilor numai în situația în care contractul ar fi încetat din motive independente de voința părților, instanța a respins cererea reconvențională.

Apelul declarat de SC R.S. SRL împotriva sentinței a fost respins ca nefondat, iar apelanta a fost obligată la 11.081 lei cheltuieli de judecată, prin decizia nr. 54 din 4 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că – în mod irevocabil – s-a constatat nulitatea absolută a contractului de asociere în participațiune încheiat la 6 mai 1999 între SC R.S. SRL și Liceul Teoretic „C.A.R.”, nulitate atrasă de nerespectarea unor norme ce ocrotesc un interes general la data perfectării contractului. S-a avut în vedere că datorită nulității, asocierea nu a funcționat legal chiar din momentul perfectării acesteia, ceea ce nu înseamnă că între asociați nu a existat o comunitate ce trebuie lichidată, prin împărțirea foloaselor și a pierderilor.

Instanța a considerat că, în raport de clauzele contractuale, pârâta are dreptul de a-și recupera inventarul doar într-o singură situație, aceea în care contractul încetează din motive independente de voința părților, iar în speță, nu se regăsește o asemenea situație, în contextul în care contractul de asociere a încetat ca urmare a constatării nulității absolute a acestuia, imputabilă ambelor părți. În ce privește calitatea procesuală activă a reclamantului Consiliul Local al Sectorului 2 București în acțiunea de evacuare s-a constatat că acesta are un drept de administrare a imobilului proprietate publică a Municipiului București Sectorul 2. Împotriva deciziei, pârâta SC R.S. SRL a declarat recurs prin care a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc.

civ., în susținerea cărora aduce următoarele argumente: - Cererea de chemare în judecată a fost calificată greșit de către instanță ca fiind una în evacuare, instanța omițând să pună în vedere reclamantului să-și precizeze temeiul de drept al acțiunii, câtă vreme temeiul indicat de acesta – art. 948 C. civ. – nu are nicio legătură cu cauza. Recurenta consideră că prezenta cauză are ca finalitate obținerea posesiei asupra imobilului de la posesorul neproprietar de către proprietarul neposesor, cerere specifică acțiunii în revendicare și că în cazul unei acțiuni în evacuare se are în vedere existența unui raport juridic locativ. Cum, în cauza dedusă judecății, proprietarul imobilului este terț față de contractul în baza căruia SC R.S.

SRL a obținut folosința asupra imobilului, recurenta susține că – împotriva sa – celelalte părți nu pot opune un drept izvorât din drepturi de locațiune, ci numai un drept real de proprietate ce poate fi ocrotit și valorificat numai printr-o acțiune în revendicare, iar în virtutea rolului activ trebuia să solicite reclamantului să precizeze temeiul de drept al acțiunii, în funcție de care urma să stabilească și timbrajul datorat. Se mai arată că, în măsura în care acțiunea ar fi fost corect calificată ca fiind o revendicare, aceasta ar fi trebuit respinsă ca insuficient timbrată. - Instanța de apel a decis în mod greșit respingerea cererii reconvenționale, reținând că nu sunt aplicabile prevederile art. VIII alin. (2) din contract și că nu s-ar datora restituirea investițiilor, dată fiind nulitatea contractului de asociere.

Se consideră că, tocmai în considerarea faptului că respectivul contract a fost anulat, instanța trebuia să analizeze cererea reconvențională prin prisma prevederilor generale aplicabile speței, iar nu din prisma prevederilor contractuale nule. Recurenta afirmă că instanța era obligată să facă fie aplicarea dispozițiilor art. 493 și art. 494 C. civ., fie cele ale art. 1410 și următoarele C. civ., fiind cert că deține o creanță în despăgubire împotriva proprietarului imobilului a cărei întindere trebuia stabilită în raport de buna – credință la momentul efectuării inventarului, respectiv între anii 1999 – 2002 (de la momentul încheierii contractului de asociere și până la atacarea acestuia în instanță).

Aducând în discuție buna-credință, recurenta susține că a obținut folosința imobilului în baza unui contract încheiat cu o persoană cu privire la care avea certitudinea că poate transmite în mod valabil folosința astfel că, nu se poate constata reaua sa credință nici la momentul încheierii contractului și nici la cel al efectuării lucrărilor necesare pentru utilizarea imobilului. Afirmă că, în aceste condiții, soluția prin care s-a decis că nu există o obligație de despăgubiri din partea pârâților – reclamanți este rezultatul unei aplicări greșite a legii și că sancțiunea pentru executarea unor lucrări fără autorizație de construcție nu poate fi confiscarea acestora, ducând la o îmbogățire fără justă cauză a Municipiului București.

Chiar și în situația în care s-ar reține reaua-credință la efectuarea lucrărilor, recurenta susține că sancțiunea nu este niciodată confiscarea materialelor, fiind cert că SC R.S. SRL are drept de creanță împotriva Municipiului București, constând în contravaloarea lucrărilor efectuate la imobil, lucrări necesare pentru conservarea și utilizarea normală a acestuia. - Prin acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 11.081 lei, instanța a depășit cadrul procesual stabilit de părți și a acordat mai mult decât s-a cerut, în contextul în care niciuna dintre intimate nu a solicitat acordarea acestora, majoritatea cheltuielilor fiind suportate de SC R.S. SRL - Instanța a omis să se pronunțe asupra excepției prescripției dreptului la acțiune, excepție invocată prin întâmpinarea din data de 5 octombrie 2010. Intimatele au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Având în vedere că recursul este o cale de atac nedevolutivă, precum și faptul că el poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute la art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., rolul instanței fiind limitat la controlul de nelegalitate în aceste limite urmează ca instanța să se limiteze strict la examinarea legalității deciziei atacate în limita motivelor de nelegalitate invocate. De asemenea, având în vedere dispozițiile art. 316 C. proc. civ. raportat la art. 294 C. proc. civ. controlul de legalitate al deciziei se va răsfrânge asupra a ceea ce s-a judecat anterior, respectiv a ceea ce a făcut obiectul analizei instanței de apel, în limita motivelor invocate prin cererea de apel.

În cauză, apelul formulat de SC R.S. SRL a cuprins două motive ce au vizat soluția dată excepției lipsei calității procesuale active a Consiliului Local al Sectorului 2 București și cererii reconvenționale, pe acest ultim aspect insistându-se asupra naturii lucrărilor efectuate la imobilul în litigiu, lipsa culpei sale la încheierea contractului și faptul că părțile au convenit prin contract la recuperarea investiției în situația încetării acestuia din motive independente de voința părților. Așa fiind, primul motiv de recurs prin care se critică greșita calificare a acțiunii deduse judecății nu poate face obiectul controlului de legalitate, în contextul în care a fost invocat pentru prima dată în fața instanței de recurs.

În ceea ce privește criticile invocate în susținerea celui de-al doilea motiv de recurs ce vizează pretinsa nelegalitate a soluției date cerere reconvenționale, cu referire directă la inaplicabilitatea art. VIII alin. (2) din contract și la incidența, în cauză, a dispozițiilor art. 493 și art. 494 C. civ. ori ale art. 1410 și următoarele C. civ., acestea fiind nefondate. Așa cum s-a reținut și în considerentele deciziei atacate, contractul de asociere încheiat între SC R.S. SRL s-a desființat ca urmare a constatării irevocabile a nulității absolute, întrucât a fost încheiat cu nerespectarea unei norme ce ocrotește un interes general, respectiv cu încălcarea dispozițiilor art. 166 din Legea nr. 8/1995, nulitate ce face ca asocierea să nu fi fost legal din chiar momentul încheierii acesteia.

Recurenta nu poate susține că a fost de bună-credință la momentul încheierii contractului de asociere ori la cel al efectuării lucrărilor a căror contravaloare o solicită câtă vreme, prin hotărârea irevocabilă ce a constatat nulitatea absolută a contractului s-a reținut culpa ambelor părți prin aceea că au nesocotit norme ce ocrotesc în interes general, pentru că s-ar ajunge în situația în care, pentru a se disculpabiliza, partea ar putea să invoce necunoașterea legii de la momentul încheierii contractului. Pe de altă parte, așa cum bine a reținut instanța de apel, cât timp a funcționat asocierea aportul financiar al recurentei s-a concretizat în obținerea de beneficii.

În plus, se constată că instanța a soluționat cererea reconvențională în limitele învestirii sale, cu respectarea principiului disponibilității părții, în contextul în care pârâta – reclamantă a invocat prin cerere prevederile contractului anulat relative la situația recuperării aportului financiar, a investițiilor. Sub acest aspect se impune a se preciza că instanțele au adus în discuție prevederile contractului invocate prin cererea reconvențională, aducând un argument în plus în sensul căruia, în situația în care s-ar fi pus problema recuperării investițiilor și aportului financiar numai în cazul în care contractul ar fi încetat din motive independente de voința părților. Or, așa cum s-a arătat contractul nu a încetat din motive independente de voința vreuneia dintre părți, ci chiar din culpa acestora.

În ce privește susținerea recurentei cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor art. 493-494 C. civ. ori ale art. 1410 și următoarele C. civ. ce reglementează accesiunea și respectiv raporturile de locațiunea, Înalta Curte constată că nu au incidență în cauza dedusă judecății. De asemenea, aserțiunile recurentei cu privire la situația constructorului de bună-credință sau rea-credință ori a îmbogățirii fără just temei nu pot face obiectul cenzurii, instanța de recurs pentru motivele arătate în precedent, fiind ridicate pentru prima dată în această fază procesuală. Cu privire la motivul de recurs ce se referă la cuantumul cheltuielilor de judecată se constată că vizează de fapt aspecte de netemeinicie ce țin de aprecierea asupra cuantumului stabilit de instanță, fiind nefundamentate susținerile recurentei că instanța ar fi acordat mai mult decât s-ar fi cerut.

Nici critica prin care se susține omisiunea instanței de a se pronunța pe excepția dreptului material la acțiune nu poate fi primită, fiind una formală, în contextul în care excepția a fost invocată prin întâmpinarea din 5 octombrie 2010 de către intimatul Municipiul București și privea prescripția dreptului la acțiune al pârâtei – reclamante. Or, o asemenea omisiune a instanței ar fi putut fi invocată decât de intimatul Municipiul București situație ce nu se verifică în cauză, acesta având calitatea de intimat. Pentru considerentele expuse, urmează ca Înalta Curte urmează să respingă recursul ca nefondat în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de pârâta SC R.S. SRL București , împotriva deciziei Curții de Apel București nr. 54 din 4 februarie 2011, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 21 septembrie 2011.