ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1214/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 3 iulie 2007, reclamanta ARSTA R. RA l-a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul București prin Primar General, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate încetarea contractului de asociere din 21 aprilie 1993, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința comercială nr. 2618 din 25 februarie 2008, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis cererea formulată de reclamantă și a constatat încetate efectele contractului de asociere din 1993, obligându-l pe pârât la plata sumei de 19,3 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că efectele contractului de asociere în participațiune încheiat între părți au încetat odată cu finalizarea construcției, exploatarea distinctă a acesteia și lipsa unei activități comune a ambelor părți.

Prin decizia comercială nr. 418 din 17 octombrie 2008, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârât împotriva sentinței mai sus menționate. În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut următoarele: Între părți nu s-a încheiat nicio convenție cu privire la continuarea asocierii și după finalizarea construcției, prin desfășurarea unor activități comune. Taxa de concesionare a terenului pe care intimata era obligată inițial să o achite în conformitate cu art. 18 din contractul de asociere este în prezent percepută în baza contractului de concesiune încheiat între părți, respectiv contractul de concesiune din 13 noiembrie 2007, care prevede redevența anuală a concesiunii.

Odată ce contractul de asociere în participațiune a încetat ca urmare a realizării scopului acestuia, precum și având în vedere faptul că părțile nu desfășoară activități comune generatoare de profit, societatea reclamantă intimată nu mai are obligația de a achita o cotă parte din profitul minim garantat. Împotriva deciziei Curții de Apel a declarat recurs pârâtul Municipiul București, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii recurate, iar pe fond, respingerea acțiunii formulate de reclamantă.

Recurentul - pârât critică hotărârea instanței de apel, susținând că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, pronunțând în acest sens o hotărâre lipsită de temei legal ori dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, întrucât părțile au stipulat la art. 5 din contract faptul că durata asocierii este pe toată durata existenței construcției, iar la art. 3 din actul adițional că „celelalte prevederi ale Contractului de asociere din 1993 rămân neschimbate”, or, din aceste prevederi contractuale reiese fără putință de tăgadă voința reală a părților și anume aceea de a continua asocierea, cât și subzistența obligației de plată a profitului minim garantat, de către reclamantă.

Pe de altă parte, interpretarea greșită pe care instanța a dat-o actului juridic reiese și din faptul că nici contractul de asociere și nici actul adițional nu stipulează încetarea contractului dintre părți, acțiunea reclamantei având ca scop sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor contractuale asumate. Recursul nu este fondat. Din examinarea actelor dosarului, se constată următoarele: Invocarea de către recurentul-pârât a dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu este întemeiată, întrucât critica formulată sub acest aspect nu se regăsește în cerințele impuse de textul legal invocat, drept temei care să justifice modificarea hotărârii atacate. Aceasta, deoarece instanțele care s-au pronunțat nu au schimbat natura actului juridic dedus judecății, iar prin interpretarea contractului nu a fost alterată în niciun mod substanța actului, respectiv contractului în discuție.

Astfel, se constată că obiectul contractului de asociere, încheiat între părți l-a constituit terminarea execuției lucrărilor de construcții, punerea în funcțiune și exploatarea distinctă de către părțile contractante a blocului, așa încât instanțele au reținut în mod judicios că, după finalizarea lucrărilor de construcție și darea imobilului în exploatare, contractul de asociere a încetat în baza art. 1523 pct. 2 C. civ., deoarece finalitatea urmărită de către partenerii contractuali ai asocierii o reprezintă exploatarea distinctă a imobilului și nu menținerea unei stări de indiviziune pe toată durata existenței construcției. De altfel, recurentul - pârât a recunoscut în mod expres, la interogatoriu, faptul că nu mai are niciun fel de activități comune cu intimata - reclamantă, decurgând din contractul de asociere care face obiectul cauzei, existența activităților comune fiind de esența contractului de asociere.

Astfel fiind, în mod corect instanța de apel, în soluționarea apelului pârâtului, a constatat intervenirea încetării efectelor contractului de asociere în participațiune, menținând ca temeinică și legală soluția pronunțată de prima instanță. Cât privește terenul aferent imobilului, de vreme ce taxa de concesionare a terenului, pe care reclamanta era obligată s-o achite conform art. 18 din contractul de asociere este percepută în prezent în baza contractului de concesiune din 2007, se poate concluziona că această împrejurare echivalează cu o recunoaștere a încetării raporturilor juridice izvorâte din contractul de asociere în participațiune. În consecință, se constată că în mod corect instanțele au reținut că, având în vedere finalizarea clădirii, contractul de asociere a încetat să mai producă efecte juridice, ca urmare a realizării scopului acestuia, iar intimata - reclamantă nu mai este obligată de a achita profitul minim garantat.

În ce privește motivul de recurs, întemeiat de pârât pe pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., fără a indica ce dispoziții legale au fost încălcate sau greșit aplicate de către instanța de apel, va fi de asemenea respins și va fi menținută decizia Curții de Apel, ca fiind pronunțată cu aplicarea și interpretarea corectă a dispozițiilor legale incidente în cauză, astfel cum rezultă din cele mai sus arătate. Drept urmare, având în vedere că pârâtul nu a formulat în recurs nicio critică întemeiată, care în raport de dispozițiile expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. să justifice modificarea sau desființarea deciziei Curții de Apel, aceasta va fi menținută și se va respinge recursul pârâtului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei comerciale nr. 418 din 17 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 8 aprilie 2009.