ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5731/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 3538 din 11 martie 2004 (dosar nr. 10037/2002) Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC P.I. SA, împotriva pârâtei A.V.P.S.U. București și a dispus rezilierea contractului. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta invocând nelegalitatea și netemeinicia hotărârii și a solicitat admiterea apelului, schimbarea hotărârii și respingerea acțiunii. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a pronunțat decizia comercială nr. 401 din 6 septembrie 2004, prin care a respins, ca nefondate, excepțiile invocate de apelantă și a respins, ca nefondat apelul.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut cu privire la excepțiile invocate privind lipsa calității procesuale active și a lipsei de interes că între cele două părți se afla în derulare un contact având ca obiect predarea în folosință a unor bazine piscicole pe o perioadă de 20 ani (până la 31 decembrie 2007) de la reclamanta-intimată (succesoare a i.P. SRL) către pârâta-apelantă (fostă A.V.P.S.U. SA), contract modificat ulterior prin actul adițional din 23 septembrie 1999. În temeiul acestui contract reclamanta s-a legitimat procesual activ, în virtutea dispozițiilor Legii nr. 15/1990 care i-a conferit calitatea de proprietar al bazinelor piscicole amenajate, prin construcțiile lor hidrotehnice.

În ceea ce privește H.G. nr. 930/2002, invocată de apelantă, aceasta are, oricum, un caracter constatativ și nu constitutiv de drepturi, fiind contestată de intimată. Însăși apelanta arată în cererea sa că între A.D.S. (ca administrator în numele statului) și intimată s-a încheiat un contract de concesiune, dat fiind că statul este proprietarul terenului ocupat de bazinele piscicole. De altfel, așa cum a arătat și intimata, toate bazinele ce fac obiectul contractului sunt bazine piscicole amenajate (de tip iaz), așa cum sunt definite la art. 3 și 4 din Legea nr. 192/2991, a fondului piscicol, a pescuitului și a acvaculturii, bazinele acvatice (piscicole) naturale aparținând domeniului public, însuși actul normativ invocat de apelantă atestând doar apartenența la domeniul public a anumitor bunuri.

Pe fond, s-a apreciat că instanța de fond a făcut o corectă apreciere a probelor administrate și a dispozițiilor art. 1020-1021 C. civ., din expertiza efectuată rezultând că pârâta nu și-a respectat obligațiile asumate în capitolul II din contract printre care și să execute lucrări de amenajare, ameliorare, repopulări anuale, lucrări de combatere a vegetației dăunătoare vieții peștelui, să ia măsuri de întreținere a digurilor, stăvilarelor, gurilor de alimentare cu apă și a celor de evacuarea, precum și pentru păstrarea unui nivel de apă care să asigure reproducerea, creșterea și iernarea peștelui. Împotriva hotărârii pârâta a formulat recurs întemeiat, în drept, pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc.

civ. A susținut prin primul motiv de recurs că instanța de apel a aplicat greșit legea ignorând efectele juridice ale H.G. nr. 930/2002, care a fost emisă în temeiul dispozițiilor Legii nr. 213/1998, privind proprietatea publică, toate bazinele ce fac obiectul contractului a cărui reziliere a fost dispusă trecând din proprietatea publică a statului și administrarea A.D.S. în proprietatea publică a unităților administrativ teritoriale din județul Ilfov și în administrarea autorităților administrației publice locale, care, ca titular al dreptului de proprietate publică, le poate concesiona sau închiria și nu reclamanta în cauză. Astfel, față de regimul juridic al bunurilor, instanța de apel a concluzionat nelegal că reclamanta este proprietara bunurilor și are astfel calitatea procesuală activă și interes în susținerea acțiunii.

Totodată, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 969 C. civ., convențiile legal făcute având putere de lege între părțile contractante, schimbarea contextului economic neputând fi cauză legală pentru rezilierea contractului. Prin al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., a invocat nepronunțarea instanței de apel asupra dovezilor administrate în cauză din care rezultă că pârâta și-a îndeplinit obligațiile asumate cu privire la unele bazine, sens în care a concluzionat și expertul tehnic desemnat, reclamanta invocând drept motiv pentru rezilierea contractului interesul său economic și chiria modică, iar rezilierea întregului contract, nu se poate justifica în aceste condiții, cu atât mai mult cu cât contractul a avut ca obiect mai multe bazine distincte și puteau fi delimitate obligațiile asumate și modul cum a fost îndeplinite pentru fiecare în parte.

Recursul este nefondat. Obiectul acțiunii privește rezilierea unui contract de închiriere în care figurează ca părți reclamanta și pârâta, încât față de această situație intimata reclamantă are legitimare procesuală și interes în susținerea acțiunii în reziliere, având în vedere modul cum au fost îndeplinite obligațiile contractuale de către recurenta pârâtă, fiind lipsit de relevanță juridică dacă locatorul este sau nu și proprietarul bunurilor închiriate. De altfel, în cauză, s-au și produs dovezi în acest sens reținute de instanță, iar H.G. nr. 930/2002 a fost contestată în ceea ce o privește pe intimata reclamantă, iar efectele sale juridice au fost suspendate prin hotărâre judecătorească irevocabilă până la soluționarea acțiunii în anulare a actului administrativ, încât soluția este dată cu respectarea legii din punct de vedere al soluționării excepțiilor.

Cât privește nerespectarea dispozițiilor art. 969 C. civ., una dintre consecințele reciprocității obligațiilor din contractele sinalagmatice o constituie rezoluțiunea pentru neexecutare prevăzută de art. 1020 C. civ., potrivit căreia dacă una din părți nu își îndeplinește obligațiile, cealaltă parte poate cere rezoluțiunea (rezilierea), clauza rezolutorie fiind subînțeleasă când părțile nu au prevăzut-o expres. Instanța de apel atunci când a analizat legalitatea hotărârii instanței de fond a avut în vedere în principal obligațiile asumate și neîndeplinite de recurenta pârâtă prin capitolul II din contract, această situație constituind și cauza acțiunii și nu considerentele de ordin economic invocate, iar sancțiunea intervine asupra contractului în integralitatea sa, încât soluția este legală și sub acest aspect.

Cât privește soluționarea pe fond s-a mai invocat și nepronunțarea instanței cu privire la unele probe administrate și care erau hotărâtoare fără a le preciza însă, cu excepția expertizei tehnice asupra căreia instanța de apel s-a pronunțat și pe care a analizat-o, încât critica nu se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., ci aceluia prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., abrogat în prezent. Așa fiind, recursul este nefondat și în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A.V.P.S.U. București, împotriva deciziei nr. 401 din 6 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. I revocabilă . Pronunțata în ședință publică, astăzi 30 noiembrie 2005.