ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5731/2005

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5731/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 3538 din 11 martie

2004 (dosar nr. 10037/2002) Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a

admis acțiunea formulată de reclamanta SC P.I. SA, împotriva pârâtei A.V.P.S.U.

București și a dispus rezilierea contractului.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel pârâta invocând nelegalitatea și netemeinicia hotărârii și a

solicitat admiterea apelului, schimbarea hotărârii și respingerea acțiunii.

Curtea de Apel București, secția a

VI-a comercială, a pronunțat decizia comercială nr. 401 din 6 septembrie 2004,

prin care a respins, ca nefondate, excepțiile invocate de apelantă și a

respins, ca nefondat apelul.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut cu privire la excepțiile invocate privind lipsa

calității procesuale active și a lipsei de interes că între cele două părți se

afla în derulare un contact având ca obiect predarea în folosință a unor bazine

piscicole pe o perioadă de 20 ani (până la 31 decembrie 2007) de la

reclamanta-intimată (succesoare a

i.P.

SRL) către pârâta-apelantă (fostă A.V.P.S.U. SA), contract modificat ulterior

prin actul adițional din 23 septembrie 1999.

În temeiul acestui contract

reclamanta s-a legitimat procesual activ, în virtutea dispozițiilor Legii nr. 15/1990

care i-a conferit calitatea de proprietar al bazinelor piscicole amenajate,

prin construcțiile lor hidrotehnice.

În ceea ce privește H.G. nr. 930/2002,

invocată de apelantă, aceasta are, oricum, un caracter constatativ și nu

constitutiv de drepturi, fiind contestată de intimată. Însăși apelanta arată în

cererea sa că între A.D.S. (ca administrator în numele statului) și intimată

s-a încheiat un contract de concesiune, dat fiind că statul este proprietarul

terenului ocupat de bazinele piscicole.

De altfel, așa cum a arătat și

intimata, toate bazinele ce fac obiectul contractului sunt bazine piscicole

amenajate (de tip iaz), așa cum sunt definite la art. 3 și 4 din Legea nr. 192/2991,

a fondului piscicol, a pescuitului și a acvaculturii, bazinele acvatice

(piscicole) naturale aparținând domeniului public, însuși actul normativ

invocat de apelantă atestând doar apartenența la domeniul public a anumitor

bunuri.

Pe fond, s-a apreciat că instanța de

fond a făcut o corectă apreciere a probelor administrate și a dispozițiilor art.

1020-1021 C. civ., din expertiza efectuată rezultând că pârâta nu și-a

respectat obligațiile asumate în capitolul II din contract printre care și să

execute lucrări de amenajare, ameliorare, repopulări anuale, lucrări de

combatere a vegetației dăunătoare vieții peștelui, să ia măsuri de întreținere

a digurilor, stăvilarelor, gurilor de alimentare cu apă și a celor de

evacuarea, precum și pentru păstrarea unui nivel de apă care să asigure

reproducerea, creșterea și iernarea peștelui.

Împotriva hotărârii pârâta a

formulat recurs întemeiat, în drept, pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C.

proc. civ.

A susținut prin primul motiv de

recurs că instanța de apel a aplicat greșit legea ignorând efectele juridice

ale H.G. nr. 930/2002, care a fost emisă în temeiul dispozițiilor Legii nr. 213/1998,

privind proprietatea publică, toate bazinele ce fac obiectul contractului a

cărui reziliere a fost dispusă trecând din proprietatea publică a statului și

administrarea A.D.S. în proprietatea publică a unităților administrativ

teritoriale din județul Ilfov și în administrarea autorităților administrației

publice locale, care, ca titular al dreptului de proprietate publică, le poate

concesiona sau închiria și nu reclamanta în cauză.

Astfel, față de regimul juridic al

bunurilor, instanța de apel a concluzionat nelegal că reclamanta este

proprietara bunurilor și are astfel calitatea procesuală activă și interes în

susținerea acțiunii.

Totodată, instanța de apel a

încălcat dispozițiile art. 969 C. civ., convențiile legal făcute având putere

de lege între părțile contractante, schimbarea contextului economic neputând fi

cauză legală pentru rezilierea contractului.

Prin al doilea motiv de recurs,

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., a invocat

nepronunțarea instanței de apel asupra dovezilor administrate în cauză din care

rezultă că pârâta și-a îndeplinit obligațiile asumate cu privire la unele

bazine, sens în care a concluzionat și expertul tehnic desemnat, reclamanta

invocând drept motiv pentru rezilierea contractului interesul său economic și

chiria modică, iar rezilierea întregului contract, nu se poate justifica în

aceste condiții, cu atât mai mult cu cât contractul a avut ca obiect mai multe

bazine distincte și puteau fi delimitate obligațiile asumate și modul cum a

fost îndeplinite pentru fiecare în parte.

Recursul este nefondat.

Obiectul acțiunii privește

rezilierea unui contract de închiriere în care figurează ca părți reclamanta și

pârâta, încât față de această situație intimata reclamantă are legitimare

procesuală și interes în susținerea acțiunii în reziliere, având în vedere

modul cum au fost îndeplinite obligațiile contractuale de către recurenta

pârâtă, fiind lipsit de relevanță juridică dacă locatorul este sau nu și proprietarul

bunurilor închiriate.

De altfel, în cauză, s-au și produs

dovezi în acest sens reținute de instanță, iar H.G. nr. 930/2002 a fost

contestată în ceea ce o privește pe intimata reclamantă, iar efectele sale

juridice au fost suspendate prin hotărâre judecătorească irevocabilă până la

soluționarea acțiunii în anulare a actului administrativ, încât soluția este

dată cu respectarea legii din punct de vedere al soluționării excepțiilor.

Cât privește nerespectarea

dispozițiilor art. 969 C. civ., una dintre consecințele reciprocității

obligațiilor din contractele sinalagmatice o constituie rezoluțiunea pentru

neexecutare prevăzută de art. 1020 C. civ., potrivit căreia dacă una din părți

nu își îndeplinește obligațiile, cealaltă parte poate cere rezoluțiunea

(rezilierea), clauza rezolutorie fiind subînțeleasă când părțile nu au

prevăzut-o expres.

Instanța de apel atunci când a

analizat legalitatea hotărârii instanței de fond a avut în vedere în principal

obligațiile asumate și neîndeplinite de recurenta pârâtă prin capitolul II din

contract, această situație constituind și cauza acțiunii și nu considerentele

de ordin economic invocate, iar sancțiunea intervine asupra contractului în

integralitatea sa, încât soluția este legală și sub acest aspect.

Cât privește soluționarea pe fond

s-a mai invocat și nepronunțarea instanței cu privire la unele probe

administrate și care erau hotărâtoare fără a le preciza însă, cu excepția

expertizei tehnice asupra căreia instanța de apel s-a pronunțat și pe care a

analizat-o, încât critica nu se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art.

304 pct. 10 C. proc. civ., ci aceluia prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc.

civ., abrogat în prezent.

Așa fiind, recursul este nefondat și

în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de A.V.P.S.U. București, împotriva deciziei nr. 401 din 6 septembrie

2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

I

revocabilă

.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 30 noiembrie 2005.