ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2627/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2627/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei civile de față,

constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe

rolul Tribunalului Dolj, secția civilă la data de 17 noiembrie 2009,

reclamanții P.G. (G.), C.M., Ș.I. și P.V.M., au formulat acțiune împotriva pârâtului

Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în baza Legii nr. 221/2009,

pentru abuzurile politice și măsurile administrative suferite în perioada

martie 1945-decembrie 1989 și au solicitat să se constate caracterul politic al

condamnărilor autorului lor, P.A., tatăl reclamanților și acordarea de despăgubiri

în echivalentul pensiei sistate în perioada mai 1948-ianuarie 1957, actualizată

în funcție de rata inflației la data efectivă a plății, acordarea de despăgubiri

constând în diferența dintre pensia recalculată corect și pensia primită

(ianuarie 1957) până la data decesului (28 octombrie 1976), sumă actualizată în

funcție de rata inflației la data efectivă a plății.

Pentru P.I., mama reclamanților,

care a primit pensie de urmaș în perioada 1 noiembrie 1976-1 ianuarie 2004, au

solicitat acordarea de despăgubiri, constând în diferența dintre pensia de

urmaș corect recalculată și pensia primită pentru 27 de ani și 3 luni și

acordarea de despăgubiri în calitate de creditor la I.A.S. Goiești, în cuantum

de 5.379.000 lei Rol, sumă actualizată în funcție de rata inflației până la

data efectivă a plății.

Pentru reclamantul P.V.M., fiul

autorului, care în perioada 1960-1963 nu a primit alocație de stat pentru

copii, au solicitat acordarea de despăgubiri, constând în echivalentul în lei

pentru alocația cuvenită pe 4 ani, sumă actualizată în funcție de rata

inflației la data efectivă a plății.

În raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001,

în baza căreia reclamanta a încheiat un proces-verbal de negociere din 25 mai

2004, au solicitat stabilirea valorii bunurilor confiscate în mod abuziv de o

comisie constituită în acest scop, în procesul-verbal de negociere să fie

incluse și celelalte bunuri, precum și recolta de grâu, porumb, ceapă, pentru

anii 1950, 1951, 1952, luate în mod abuziv de activiștii locali, contravaloarea

chiriei pentru folosirea abuzivă a casei, a pătulului, a magaziei, grajdului,

uneltelor agricole și a curții în perioada 1950-1954, cu suma actualizată în

funcție de rata inflației la data efectivă a plății și contravaloarea chiriei

pentru folosirea abuzivă a curții, cu excepția casei, în perioada 1954-1967,

sumă actualizată în funcție de rata inflației la data efectivă a plății.

Reclamanții au susținut că din

arestările repetate pe care le-a suferit P.A. și măsurile abuzive pe care le-au

suferit ceilalți membrii ai familiei solicită acordarea de daune morale în cuantum

de 700.000 euro sau echivalentul în lei, iar pentru soția acestuia și mama

reclamanților, P.I., daune morale în cuantum de 500.000 euro sau echivalentul în

lei.

Pentru ceilalți membrii ai familiei,

respectiv P.G. (G.), C.M. și Ș.I., s-au solicitat daune morale în cuantum de

300.000 euro sau echivalentul în lei, iar pentru fiul cel mic, P.V.M., s-au

solicitat daune morale în cuantum de 100.000 euro sau echivalent în lei.

În motivarea acțiunii, reclamanții

au arătat că sunt fiii autorului P.A., fost aviator, decedat în octombrie 1977

și P.I., casnică, moștenitoarea unei averi de circa 30 ha, decedată în ianuarie 2004, iar odată cu instalarea regimului comunist familia a suferit grave

leziuni materiale și morale prin condamnările repetate ale tatălui, pentru

sabotaj economic (Decret nr. 183/1949 privind sancționarea infracțiunilor

economice) și calitatea de a fi considerat chiabur, iar mandatele de arestare

și eliberare din 03 septembrie 1948, 08 iunie 1949, 11 august 1948, 05

septembrie 1949, 09 februarie 1950, 10 martie 1950, 12 aprilie 1953, precum și

sentințele penale ale Tribunalului Dolj nr. 1589/1950 și nr. 4919/1951,

confirmă caracterul politic al condamnărilor.

Reclamanții au mai susținut că

autorului lor, P.A., i-a fost acordată calitatea de „luptător în rezistența

anticomunistă” prin decizia nr. 867 din 15 aprilie 2004 a Comisiei pentru

constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă din cadrul

Ministerului Justiției, în conformitate cu O.U.G. nr. 214/1999.

Au mai menționat că mama acestora, P.I.,

precum și P.G., C.M. și P.V.M. au beneficiat de prevederile Decretului-lege nr.

118/1990, iar Ș.I. nu beneficiază de prevederile acestui act normativ,

nedepunând în termen legal actele necesare.

Prin sentința civilă nr. 183 din 27

aprilie 2010, Tribunalul Dolj, secția civilă, a respins excepțiile

inadmisibilității și lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul

Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a admis în parte acțiunea

precizată, a constatat caracterul politic al condamnărilor suferite de autorul

reclamanților, P.A., pentru infracțiunile economice prevăzute de art. 2 lit. a)

din Decretul nr. 183/1949, a obligat pârâtul Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice București, la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de daune

morale și la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de daune materiale, către

reclamanți. Prin aceeași sentință, au fost respinse capetele de cerere având ca

obiect restabilirea vechimii de pensionare a autorului P.A., recalcularea

pensiei și acordarea de despăgubiri, reprezentând diferența dintre pensia

recalculată corect și pensia primită până la decesul autorului și stabilirea

legală a valorii bunurilor confiscate în mod abuziv în temeiul Legii nr. 10/2001

și contravaloarea chiriei pentru folosirea ilegală a imobilului.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că, condamnările suferite de autorul reclamanților P.A. prin

sentința penală nr. 4919 din 06 iulie 1991, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția

penală, în dosarul nr. 7816/1950 și sentința penală nr. 1589 din 3 martie 1950,

pronunțate de aceeași instanță în dosarul nr. 675/1950, în baza art. 2 lit. a)

din Decretul nr. 183/1949, pentru delictul de sabotaj, constituie în

conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu

caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în

perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) și

2 lit. f) constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările

pronunțate pentru faptele prevăzute în art. 2 lit. a), b), d) și e) art. 3 lit.

a), b), f), c) și h) și art. 4 din Decretul nr. 183/1949 pentru sancționarea

infracțiunilor economice publicat în Buletinul Oficial nr. 25 din 30 aprilie

1949.

Conform dispozițiilor art. 1 alin.

(4) din Legea nr. 221/2009, caracterul politic al condamnărilor se constată de

instanța judecătorească, iar cererea de chemare în judecată formulată de orice

persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22

decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter

politic precum și după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții

acesteia până la gradul al doilea inclusiv, se judecă în contradictoriu cu

statul, prezentat de Ministerul Finanțelor Publice.

La stabilirea cuantumului daunelor

morale instanța a avut în vedere consecințele negative suferite de reclamant pe

plan psihic și fizic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care i-a

fost afectată situația familială, profesională și socială.

În ce privește daunele materiale,

instanța a avut în vedere greutățile materiale suportate de familia autorului

reclamantului și de acesta personal, care urmare a confiscării recoltelor, a

deposedării de terenurile agricole, a impozitării lor abuzive și a

imposibilității lor de a obține venituri prin exercitarea unei profesii sau

meserii sigure.

Instanța a respins capetele de

cerere având ca obiect restabilirea vechimii de pensionare a autorului P.A.,

recalcularea pensiei și acordarea de despăgubiri reprezentând diferența dintre

pensia recalculată corect și pensia primită până la decesul autorului și

stabilirea legală a valorii bunurilor confiscate în mod abuziv în temeiul Legii

nr. 10/2001 și contravaloarea chiriei pentru folosirea ilegală la imobilului

casă de locuit, întrucât aceste cereri nu fac obiectul Legii nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate

acestora pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Împotriva sentinței tribunalului, în

termen legal, au declarat apel reclamanții, precum și pârâta D.G.F.P. Dolj,

pentru Ministerul Finanțelor Publice, în reprezentarea Statului Român.

La data de 1 iulie 2010, reclamanții

au formulat cerere de „îndreptare, lămurire și completare” a dispozitivului

sentinței civile nr. 183 din 28 aprilie 2010, susținând că instanța a omis să

se pronunțe asupra tuturor capetelor de cerere.

Prin sentința nr. 504 din 14

decembrie 2010, Tribunalul Dolj, secția civilă, a respins cererea de

„îndreptare, lămurire și completare” a dispozitivului sentinței civile nr. 183

din 28 aprilie 2010, formulată de reclamanți.

Această sentință a fost apelată de

reclamanți.

Prin decizia civilă nr. 207 din 4

aprilie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori

și de familie

a admis

apelurile declarate

împotriva sentinței civile nr. 183 din 28

aprilie 2010 și a sentinței civile nr. 504 din 14 decembrie 2010, pronunțate de

Tribunalul Dolj, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe

.

Pentru a

decide astfel, curtea de apel a reținut că

în cauză sunt incidente dispozițiile

art. 297 alin. (1) C. proc. civ., care impun desființarea sentinței și

trimiterea cauzei spre rejudecare, primei instanțe, ca urmare a necercetării

fondului, cu privire la toate capetele de cerere.

Astfel, acordarea despăgubirilor

materiale, este reglementată de Legea nr. 221/2009, prin art. 5 alin. (1) lit.

b), care prevede acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii

bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii

administrative, dacă bunurile respective nu au fost restituite sau nu s-au

obținut despăgubiri prin echivalent, în condițiile Legii nr. 10/2001 sau ale

Legii nr. 247/2005.

În speță, tribunalul, investit și cu

un capăt de cerere în despăgubiri materiale, în temeiul Legii nr. 221/2009, a

obligat Statul Român la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de daune materiale,

către reclamanți, având în vedere „greutățile materiale” suportate de autor și

familia acestuia, ca urmare a confiscării recoltelor, deposedării de terenuri

agricole, impozitării abuzive și imposibilității de a obține venituri prin

exercitarea unei profesii sau meserii sigure.

Or, acest mod de soluționare și

motivare a capătului de cerere în despăgubiri materiale – în cadrul procesual

reglementat de Legea nr. 221/2009 – echivalează cu o necercetare a fondului

cererii dedusă judecății.

Aceasta, deoarece, despăgubirile

acordate, nu sunt motivate pe ceea ce s-a cerut, în temeiul Legii nr. 221/2009,

mai exact, deși reclamanții au solicitat obligarea Statului Român la acordarea

de despăgubiri materiale în baza Legii nr. 221/2009, Tribunalul nu a examinat,

nu a motivat și nu s-a pronunțat asupra acestui capăt de cerere, prin prisma

prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) din această lege specială, care se referă

la situații concrete, expres reglementate, pentru acordarea despăgubirilor

materiale.

Din „motivarea” tribunalului, cu

privire la acest capăt de cerere, nu rezultă, de altfel, că instanța ar fi avut

în vedere vreun temei legal, sub acest aspect hotărârea necuprinzând nici

motivele de fapt și de drept, pe care se sprijină, cum impune art. 261 alin.

(1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a putea fi exercitat controlul judiciar.

Decizia curții de apel a fost atacată

cu recurs, în termen legal, de reclamanți, care au formulat următoarele

critici:

Recurenții susțin că, deși instanța

de apel s-a pronunțat cu privire la apelurile formulate împotriva a două

sentințe, în dispozitiv desființează o singură sentință, fără a preciza care

este aceasta, trimițând cauza spre rejudecare.

Mai susțin recurenții că, deși au

solicitat majorarea cuantumului daunelor materiale, instanța de apel nu s-a

pronunțat cu privire la această critică.

Solicită admiterea recursului,

modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului reclamanților și

respingerea apelului pârâtului.

Examinând decizia atacată prin

prisma criticilor formulate, Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia

recurată și va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor, pentru următoarele

considerente:

Hotărârea primei instanțe prin care

a fost soluționat fondul pricinii a fost apelată de ambele părți.

Totodată, reclamanții au declarat

apel și împotriva sentinței nr. 504 din 14 decembrie 2010 prin care le-a fost

respinsă cererea de „îndreptare, lămurire și completare” a dispozitivului

sentinței de fond.

Prin decizia recurată, curtea de

apel

„a

admis apelurile declarate

împotriva

sentinței civile nr. 183 din 28 aprilie 2010 și a sentinței civile nr. 504 din

14 decembrie 2010, pronunțate de Tribunalul Dolj, a desființat sentința …”

Nu rezultă astfel care dintre cele

două sentințe este cea casată, astfel că, din această perspectivă recursul este

fondat.

Totodată, deși a admis

și apelul pârâtului, hotărârea nu cuprinde nici un considerent care să

justifice această soluție.

Art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

reglementează în mod imperativ obligația instanței de judecată de a arăta în

cadrul hotărârii, motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea,

precum și motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților,

nerespectarea acestora ducând la nulitatea hotărârii astfel pronunțate, conform

art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Prin urmare, nemotivarea constituie un viciu

de formă care atrage nulitatea hotărârii, cu consecința casării acesteia și

trimiterea cauzei spre rejudecare, situație ce se circumscrie sferei de

aplicabilitate a motivului de casare reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ.

Aceste dispozițiile legale au fost

prevăzute de legiuitor, atât în interesul unei bune administrări a justiției,

cât și pentru a da posibilitatea instanțelor de judecată superioare de a

exercita un control efectiv și eficient al modului de desfășurare a procesului

civil în fazele procesuale anterioare.

Motivarea hotărârii judecătorești

este indispensabilă pentru controlul exercitat de instanța ierarhic superioară

și constituie, printre altele, o garanție împotriva arbitrarului pentru părțile

litigante, întrucât le furnizează dovada că cererile și mijloacele lor de

apărare au fost serios examinate de judecător.

În cazul în care

motivarea lipsește cu desăvârșire, adică atunci când nu se arată care sunt

considerentele pentru care cererile și mijloacele de apărare invocate de parte

prin apelul dedus judecății au fost înlăturate, hotărârea este nulă și se

impune casarea sa, cu reluarea judecății.

În speță, instanța de apel avea a

analiza și a răspunde motivat criticilor formulate de părți prin motivele de

apel.

În lipsa oricăror considerente în

acest sens, Înalta Curte apreciază că decizia atacată cu recurs nu este

motivată, ceea ce echivalează cu imposibilitatea exercitării controlului

judiciar asupra acesteia, așa încât, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (5)

C. proc. civ., se impune casarea soluției și trimiterea cauzei pentru

rejudecarea apelului aceleiași instanțe.

În rejudecarea apelurilor, instanța

va ține seama de principiul non reformatio in pejus și, având în vedere că

numai reclamanții au formulat recurs, va analiza numai criticile comune celor

două apeluri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanții C.M., Ș.I., P.V.M. și P.G. (G.) împotriva deciziei nr. 207 din 4

aprilie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu

minori și de familie.

Casează decizia recurată și trimite

cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 6 aprilie 2012.