ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6133/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6133/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Tribunalul Gorj, secția

civilă, prin sentința civilă nr. 192 din 15 iunie 2010, a admis în parte acțiunea

civilă formulată de reclamanții P.C., P.E., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Finanțelor Publice și pe cale de consecință: pârâtul a fost obligat la plata sumei

de 80.000 (RON) cu titlu de despăgubiri morale către reclamanți.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut

următoarele:

Din înscrisurile depuse

la dosar rezultă că prin sentința penală nr. 835/1954 Tribunalul Militar București,

a condamnat pe autorul reclamanților, P.G., în temeiul art. 327 alin. (3) C.

pen., combinat cu art. 157 C. pen., la 4 ani închisoare corecțională, pentru delictul

de instigare publică. I s-a computat detenția preventivă de la 24 aprilie 1954.

Din considerentele sentinței

s-a reținut în fapt că autorul reclamanților, instigat de către o altă persoană,

B.M., în sensul calomnierii regimului democrat popular și ca urmare a știrilor transmise

de posturile de radio imperialiste, a început a socoti că regimul din acea perioadă

nu este bun, a început la rândul său să instige militarii în scopul de a-i determina

să urască regimul democrat-popular, ponegrindu-l, făcând propagandă în favoarea

imperialismului.

Temeiul condamnării autorului

reclamanților se încadrează în disp.art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, în

sensul că respectiva condamnare are de drept caracter politic.

Ca atare, în temeiul

art. 5 din aceeași lege, reclamanții, în calitate de soție și fiu sunt îndreptățiți

să solicite acordarea de despăgubiri civile pentru prejudiciul moral suferit prin

condamnarea autorului lor.

Relativ la prejudiciul

moral suferit de autorul reclamanților prin condamnarea cu caracter politic suferită,

instanța a reținut că suferința morală rezultă din atingerea și încălcarea dreptului

persoanei la libertate, din traumele fizice și psihice la care a fost supus în perioada

detenției.

Orice arestare și condamnare

la o pedeapsă privativă de libertate, dacă este nedreaptă, produce celor în cauză

suferințe morale prin lezarea demnității și onoarei și a libertății individuale.

Aceste suferințe au avut

un caracter mult mai accentuat în închisorile comuniste, fiind de notorietate că

deținuții politici erau tratați inuman. Trebuie avut în vedere și raportul final

al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, București

2006, publicate de site-ul Președinției României, în care sunt descrise condițiile

din închisorile comuniste și atrocitățile la care erau supuși deținuții politici,

scopul pedepselor aplicate fiind înlăturarea deținuților înaintea eliberării din

închisoare.

Este știut faptul că viața

și libertatea unei persoane nu pot avea un preț care să contureze un sistem de criterii

în baza cărora prejudiciul moral să fie deplin reparat, plata unei sume de bani

aducând victimei alinări, satisfacții, pentru diminuarea suferinței.

Despăgubirea prin acordarea

unei sume de bani reprezintă în cele din urmă o satisfacție echitabilă.

În aprecierea asupra cuantumului

sumei acordate cu acest titlu trebuie avut în vedere și că persoana care a suferit

prejudiciul a decedat, despăgubirile fiind solicitate de soția supraviețuitoare

și descendentul persoanei în cauză. De asemenea, în speță, potrivit art. 5

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, instanța de judecată trebuie să țină seama

și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor îndreptățite în temeiul Decretului-Lege

nr. 118/1990. Astfel, în cauză reclamanta P.E,. a depus cuponul de pensie din luna

ianuarie 2010 din care rezultă că drepturile acordate în calitate de urmaș al persoanei

condamnate politic se cifrează la suma de 113 RON/lună, pensie.

În considerarea celor

anterioare, instanța a apreciat că reclamanții sunt persoane îndreptățite să primească

despăgubiri morale pentru prejudiciul moral suferit de P.G., însă cuantumul solicitat

este doar parțial justificat, suma de 80.000 RON asigurând o satisfacție echitabile

soției și descendentului persoanei condamnate politic.

Curtea de Apel Craiova,

secția civilă, prin decizia civilă nr. 333 din 25 octombrie 2010, a respins apelul

declarat de reclamanții P.C. și P.E., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român,

prin Ministerul Finanțelor Publice, și pe cale de consecință: a admis apelul declarat

de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și a schimbat sentința

în sensul că a obligat pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice,

la plata sumei de 40.000 RON despăgubiri morale către reclamanți; au fost menținute

restul dispozițiilor sentinței atacate.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de apel a reținut următoarele:

În speța dedusă judecății

s-a constatat că autorul apelanților reclamanți P.G., respectiv soțul reclamantei

și tatăl reclamantului, a fost condamnat politic, în temeiul art. 327 alin. (3)

C. pen., combinat cu art. 157 C. pen. la 4 ani închisoare corecțională, pentru delictul

de instigare publică. I s-a computat detenția preventivă de la 24 aprilie 1954.

Ca atare s-a constatat

că toate condițiile impuse de art. 1 și 5 din Legea nr. 221/2009 sunt îndeplinite,

caz în care acțiunea reclamanților a fost corect admisă.

Susținerea pârâtului în

sensul că acțiunea este neîntemeiată nu s-a confirmat, deoarece, așa cum s-a arătat,

legea prezumă existența unui prejudiciu prin aceea că dă dreptul de a pretinde despăgubiri

morale celor ce au suferit o condamnare politică sau moștenitorilor acestora.

Sunt

fondate însă criticile pârâtului privind modul de apreciere asupra cuantumului despăgubirilor,

cuantumul stabilit de tribunal fiind prea mare.

Condamnarea penală, executarea

unei pedepse în închisorile comuniste, într-un regim deosebit de restrictiv, în

condiții inumane, deja de notorietate publică, lipsirea de bunurile personale, îndepărtarea

de familie, de societate, produc suferințe pe plan moral, social și chiar fizic.

Astfel de măsuri au lezat

demnitatea și onoarea, dar și libertatea individuală, drepturile personale patrimoniale

și nepatrimoniale ocrotite de lege și au drept consecințe un prejudiciu moral care

justifică acordarea unei compensații materiale.

Prejudiciul moral nu poate

fi stabilit prin rigori abstracte, stricte, dovedirea și cuantificarea acestuia

ridică probleme, instanța judecând în echitate în astfel de cazuri, pentru că nu

are la îndemână criterii matematic prestabilite.

Întinderea compensației

pretinse de reclamanți

pentru prejudiciul suferit de autorul lor ca victimă

a unei condamnări politice

nu poate constitui un preț al durerii, ci o reparație

a unor prejudicii greu de cuantificat la nivel material, instanța ținând seama de

aplicarea principiului îmbogățirii fără justă cauză.

Un ghid în aplicarea acestor

criterii îl poate constitui practica instanței europene de contencios al drepturilor

omului, respectiv cuantumul daunelor morale pe care aceasta le acordă pentru situații

similare de condamnări pe nedrept, deși situațiile juridice nu pot fi echivalente.

Astfel, în cauza Kondos,

hot. din 7 iunie 2008, C.E.D.O. a stabilit un cuantum al despăgubirilor morale de

3.000 euro pentru violarea art. 5 parag. 1 din Convenție; în cauza Canciovici despăgubirile

morale au fost cuantificate la 6.000 euro pentru neaducerea reclamantului arestat

în fața unui magistrat și interceptarea convorbirilor telefonice, în cauza Rosenberg

din 10 februarie 2010 prejudiciul moral a fost stabilit la 3.000 euro.

În speță, în aprecierea

asupra cuantumului sumei acordate cu acest titlu s-a avut în vedere și că persoana

care a suferit prejudiciul a decedat, despăgubirile fiind solicitate de soția supraviețuitoare

și descendentul persoanei în cauză.

Totodată, față de perioada

de timp cât autorul reclamanților a executat pedeapsa, față de împrejurarea că s-au

obținut despăgubiri și în temeiul legilor reparatorii anterioare, încă din anul

1990, potrivit Decretului-Lege nr. 118/1990, acordarea unei despăgubiri de 80.000

RON este excesivă, instanța de apel considerând că se impunea stabilirea unui cuantum

de 40.000 RON cu titlu de despăgubiri morale.

Împotriva deciziei civile

mai sus enunțată au declarat recurs; Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice,

prin D.G.F.P. Gorj, precum și reclamanții P.C. și P.E.

Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice și prin D.G.F.P. Gorj, critică decizia atacată ca fiind nelegală,

invocând dispozițiile art. 9 C. proc. civ., deoarece:

În cauză nu mai pot fi

acordate daune morale întrucât prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 Curtea

Constituțională, a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5

alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009.

Reclamanții P.C. și P.E.,

criticiă decizia atacată ca fiind netemeinică și nelegală, deoarece:

Legea nr. 221/2009 are

ca obiect de reglementare stabilirea unor drepturi în favoarea persoanelor care

au suferit condamnări politice sau măsuri administrative cu caracter politic, asimilate

acestora pronunțate în perioada: 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Toate persoanele, atât

cele condamnate politic cât și cele care au făcut obiectul unor măsuri administrative

cu caracter politic, în perioada de referință a legii beneficiază, așa cum spune

și art. 5 alin. (1) din lege, de dreptul la despăgubiri , atât morale cât și materiale.

Cu privire la recursul

declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și prin D.G.F.P., se

reține că este nefondat pentru următoarele considerente:

Hotărârea recurată a fost

dată sub imperiul conținutului art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009,

astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 62/2010.

După pronunțarea acesteia

a fost dată Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată

în M. Of. al României, Partea I nr. 761/15.11.2010, prin care dispozițiile art.

5 alin. (1) lit. a) teza 1 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter

politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțată în perioada 6

martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, au

fost declarate neconstituționale.

Cu privire la efectele

deciziilor Curții Constituționale pronunțate în controlul de neconstituționalitate

a postiori, art. 147 alin. (4) din Constituție arată că la data publicării lor în

M. Of. al României , deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și

au putere numai pentru viitor.

Art. 147 alin. (1) din

Constituție și art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 prevăd că dispozițiile din

legile și ordonanțele în vigoare, contestate ca fiind neconstituționale, își încetează

efectele juridice la 45 de zile la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă,

în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile

neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile

constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

Prin urmare, deciziile

Curții Constituționale nu abrogă și nici nu modifică prevederile legale, ci împiedică

producerea de efecte de către dispozițiile declarate neconstituționale până la intervenția

legiuitorului.

Dacă puterea legislativă

sau executivă nu respectă această cerință, sancțiunii declarării neconstituționale

a unui text nu este abrogarea lui, ci încetarea efectelor sale juridice.

În speță, încetarea efectelor

juridice a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza II din Legea nr. 221/2009

înseamnă că, la data judecării recursului, nu se mai poate ține cont de o dispoziție

declarată neconstituțională ci, în aprecierea cuantumului daunelor morale cuvenite

reclamantelor, sunt avute în vedere criteriile doctrinare și jurisprudențiale.

Așadar, se va respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice, prin D.G.F.P. Gorj, împotriva deciziei reurcate.

Cu privire la recursul

declarat de reclamanții P.C. și P.E., se reține că este fondat pentru următoarele

considerente:

În cauza dedusă judecății

se reține că autorul recurenților P.G., respectiv soțul recurentei și tatăl recurentului,

a fost condamnat politic la 4 ani închisoare corecțională, pentru delictul de instigare

publică.

Din analiza actelor existente

la dosarul cauzei rezultă că măsura condamnării cu caracter politic, în sensul

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, a autorului reclamanților, P.G.,

astfel încât reclamanții au calitate de persoane îndreptățite de a pretinde despăgubiri

pentru prejudiciul moral suferit, în condițiile textului de lege mai sus enunțat.

În contextul arătat, fixarea

cuantumului daunelor morale la suma de 40.000 RON, de către instanța de apel, apare

ca nefiind neconformă criteriilor în materie, consacrate pe cale doctrinară și jurisprudențială,

iar suma acordată prin hotărârea recurată, cu titlu de daune morale, nu poate fi

considerată ca fiind îndestulătoare, cum greșit a reținut instanța de apel.

Prin mărimea ei, suma

de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie, într-adevăr, să devină o sursă

de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci

ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru ai ușura ori compensa,

în măsura posibilă, suferințele pe care le-a îndurat sau, eventual, mai trebuie

să le îndure. Or,. acest efect compensatoriu se realizează pe deplin printr-o sumă

de 40.000 euro.

Despăgubirea bănească

acordată pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însuși destinația

ei, aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție, categorie

juridică cu caracter special, nu poate fi refuzată datorită imposibilității cu totul

firești de stabilire a unei concurențe valorice exacte între cuantumul său și gravitatea

prejudiciului la a cărei reparare este destinată să contribuie.

Ea nu poate fi refuzată

nici pe considerentul că, acordată într-un cuantum mai mare, ar putea constitui

o sursă de îmbogățire fără temei legitim pentru victimă, cum greșit se pretinde

în recurs.

Și aceasta pentru că,

cuantumul daunelor morale acordate de instanță nu este stabilit arbitrar, ci el

este rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei prin raportare

la intensitatea și durata suferințelor psihice și fizice încercate de victimă pe

durata celor 4 ani de închisoare.

Repararea daunelor morale

este și trebuie să fie înțeleasă într-un sens mai larg, nu atât o compensare materială,

care fizic nu este posibilă, ci un complex de măsuri nepatrimoniale și patrimoniale

al căror scop este acela ca, în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte,

să ofere victimei o anumită satisfacție sau ușurare pentru suferințele îndurate.

De astfel, art. 5

alin. (1) lit. a) si Legea nr. 221/2009 prevede în mod expres, acordarea de despăgubiri

ca modalitate de reparație a prejudiciului moral suferit prin condamnare cu caracter

politic.

Așa fiind, nu se poate

susține că suma de 40.000 euro ar fi disproporțională față de traumele psihice și

fizice încercate de reclamanți ca urmare a condamnării și privării de libertate

a autorului reclamanților, pe o perioadă de 4 ani.

Cuantumul despăgubirilor

bănești acordate respectă principiul proporționalității.

Prin urmare, față de cele

reținute, se va admite recursul declarat de reclamanții P.C. și P.E. împotriva deciziei

nr. 333 din 25 octombrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, pe care

o modifică, în sensul că admite recursul declarat de reclamanți împotriva sentinței

nr. 192 din 15 iunie 2010 a Tribunalului Gorj, secția civilă, pe care o schimbă

în parte, în sensul că va obliga pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice, prin D.G.F.P. Gorj, la plata sumei de 40.000 euro, cu titlul de daune morale

către reclamanți. Se va respinge apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Gorj, împotriva aceleiași sentințe. Se va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice prin D.G.F.P. Gorj, împotriva deciziei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de reclamanții P.C. și P.E. împotriva deciziei nr. 333 din 25 octombrie 2010 a Curții

de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pe care

o modifică, în sensul că admite apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței

nr. 192 din 15 iunie 2010 a Tribunalului Gorj, secția civilă, pe care o schimbă

în parte, în sensul că obligă pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

prin D.G.F.P. Gorj la plata sumei de 40.000 euro, cu titlul de daune morale către

reclamanți, echivalentul în RON la data efectuării plății.

Respinge apelul declarat

de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Gorj împotriva

aceleiași sentințe.

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin

D.G.F.P. Gorj împotriva deciziei recurate.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 septembrie 2011.