ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6133/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Tribunalul Gorj, secția civilă, prin sentința civilă nr. 192 din 15 iunie 2010, a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții P.C., P.E., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și pe cale de consecință: pârâtul a fost obligat la plata sumei de 80.000 (RON) cu titlu de despăgubiri morale către reclamanți. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că prin sentința penală nr. 835/1954 Tribunalul Militar București, a condamnat pe autorul reclamanților, P.G., în temeiul art. 327 alin. (3) C. pen., combinat cu art. 157 C. pen., la 4 ani închisoare corecțională, pentru delictul de instigare publică.

I s-a computat detenția preventivă de la 24 aprilie 1954. Din considerentele sentinței s-a reținut în fapt că autorul reclamanților, instigat de către o altă persoană, B.M., în sensul calomnierii regimului democrat popular și ca urmare a știrilor transmise de posturile de radio imperialiste, a început a socoti că regimul din acea perioadă nu este bun, a început la rândul său să instige militarii în scopul de a-i determina să urască regimul democrat-popular, ponegrindu-l, făcând propagandă în favoarea imperialismului. Temeiul condamnării autorului reclamanților se încadrează în disp.art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, în sensul că respectiva condamnare are de drept caracter politic. Ca atare, în temeiul art. 5 din aceeași lege, reclamanții, în calitate de soție și fiu sunt îndreptățiți să solicite acordarea de despăgubiri civile pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea autorului lor.

Relativ la prejudiciul moral suferit de autorul reclamanților prin condamnarea cu caracter politic suferită, instanța a reținut că suferința morală rezultă din atingerea și încălcarea dreptului persoanei la libertate, din traumele fizice și psihice la care a fost supus în perioada detenției. Orice arestare și condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, dacă este nedreaptă, produce celor în cauză suferințe morale prin lezarea demnității și onoarei și a libertății individuale. Aceste suferințe au avut un caracter mult mai accentuat în închisorile comuniste, fiind de notorietate că deținuții politici erau tratați inuman.

Trebuie avut în vedere și raportul final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, București 2006, publicate de site-ul Președinției României, în care sunt descrise condițiile din închisorile comuniste și atrocitățile la care erau supuși deținuții politici, scopul pedepselor aplicate fiind înlăturarea deținuților înaintea eliberării din închisoare. Este știut faptul că viața și libertatea unei persoane nu pot avea un preț care să contureze un sistem de criterii în baza cărora prejudiciul moral să fie deplin reparat, plata unei sume de bani aducând victimei alinări, satisfacții, pentru diminuarea suferinței. Despăgubirea prin acordarea unei sume de bani reprezintă în cele din urmă o satisfacție echitabilă.

În aprecierea asupra cuantumului sumei acordate cu acest titlu trebuie avut în vedere și că persoana care a suferit prejudiciul a decedat, despăgubirile fiind solicitate de soția supraviețuitoare și descendentul persoanei în cauză. De asemenea, în speță, potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, instanța de judecată trebuie să țină seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor îndreptățite în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990. Astfel, în cauză reclamanta P.E,. a depus cuponul de pensie din luna ianuarie 2010 din care rezultă că drepturile acordate în calitate de urmaș al persoanei condamnate politic se cifrează la suma de 113 RON/lună, pensie.

În considerarea celor anterioare, instanța a apreciat că reclamanții sunt persoane îndreptățite să primească despăgubiri morale pentru prejudiciul moral suferit de P.G., însă cuantumul solicitat este doar parțial justificat, suma de 80.000 RON asigurând o satisfacție echitabile soției și descendentului persoanei condamnate politic. Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia civilă nr. 333 din 25 octombrie 2010, a respins apelul declarat de reclamanții P.C. și P.E., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și pe cale de consecință: a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și a schimbat sentința în sensul că a obligat pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata sumei de 40.000 RON despăgubiri morale către reclamanți; au fost menținute restul dispozițiilor sentinței atacate.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele: În speța dedusă judecății s-a constatat că autorul apelanților reclamanți P.G., respectiv soțul reclamantei și tatăl reclamantului, a fost condamnat politic, în temeiul art. 327 alin. (3) C. pen., combinat cu art. 157 C. pen. la 4 ani închisoare corecțională, pentru delictul de instigare publică. I s-a computat detenția preventivă de la 24 aprilie 1954. Ca atare s-a constatat că toate condițiile impuse de art. 1 și 5 din Legea nr. 221/2009 sunt îndeplinite, caz în care acțiunea reclamanților a fost corect admisă. Susținerea pârâtului în sensul că acțiunea este neîntemeiată nu s-a confirmat, deoarece, așa cum s-a arătat, legea prezumă existența unui prejudiciu prin aceea că dă dreptul de a pretinde despăgubiri morale celor ce au suferit o condamnare politică sau moștenitorilor acestora.

Sunt fondate însă criticile pârâtului privind modul de apreciere asupra cuantumului despăgubirilor, cuantumul stabilit de tribunal fiind prea mare. Condamnarea penală, executarea unei pedepse în închisorile comuniste, într-un regim deosebit de restrictiv, în condiții inumane, deja de notorietate publică, lipsirea de bunurile personale, îndepărtarea de familie, de societate, produc suferințe pe plan moral, social și chiar fizic. Astfel de măsuri au lezat demnitatea și onoarea, dar și libertatea individuală, drepturile personale patrimoniale și nepatrimoniale ocrotite de lege și au drept consecințe un prejudiciu moral care justifică acordarea unei compensații materiale. Prejudiciul moral nu poate fi stabilit prin rigori abstracte, stricte, dovedirea și cuantificarea acestuia ridică probleme, instanța judecând în echitate în astfel de cazuri, pentru că nu are la îndemână criterii matematic prestabilite.

Întinderea compensației pretinse de reclamanți pentru prejudiciul suferit de autorul lor ca victimă a unei condamnări politice nu poate constitui un preț al durerii, ci o reparație a unor prejudicii greu de cuantificat la nivel material, instanța ținând seama de aplicarea principiului îmbogățirii fără justă cauză. Un ghid în aplicarea acestor criterii îl poate constitui practica instanței europene de contencios al drepturilor omului, respectiv cuantumul daunelor morale pe care aceasta le acordă pentru situații similare de condamnări pe nedrept, deși situațiile juridice nu pot fi echivalente. Astfel, în cauza Kondos, hot. din 7 iunie 2008, C.E.D.O. a stabilit un cuantum al despăgubirilor morale de 3.000 euro pentru violarea art. 5 parag.

1 din Convenție; în cauza Canciovici despăgubirile morale au fost cuantificate la 6.000 euro pentru neaducerea reclamantului arestat în fața unui magistrat și interceptarea convorbirilor telefonice, în cauza Rosenberg din 10 februarie 2010 prejudiciul moral a fost stabilit la 3.000 euro. În speță, în aprecierea asupra cuantumului sumei acordate cu acest titlu s-a avut în vedere și că persoana care a suferit prejudiciul a decedat, despăgubirile fiind solicitate de soția supraviețuitoare și descendentul persoanei în cauză. Totodată, față de perioada de timp cât autorul reclamanților a executat pedeapsa, față de împrejurarea că s-au obținut despăgubiri și în temeiul legilor reparatorii anterioare, încă din anul 1990, potrivit Decretului-Lege nr. 118/1990, acordarea unei despăgubiri de 80.000 RON este excesivă, instanța de apel considerând că se impunea stabilirea unui cuantum de 40.000 RON cu titlu de despăgubiri morale.

Împotriva deciziei civile mai sus enunțată au declarat recurs; Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Gorj, precum și reclamanții P.C. și P.E. Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și prin D.G.F.P. Gorj, critică decizia atacată ca fiind nelegală, invocând dispozițiile art. 9 C. proc. civ., deoarece: În cauză nu mai pot fi acordate daune morale întrucât prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 Curtea Constituțională, a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009. Reclamanții P.C.

și P.E., criticiă decizia atacată ca fiind netemeinică și nelegală, deoarece: Legea nr. 221/2009 are ca obiect de reglementare stabilirea unor drepturi în favoarea persoanelor care au suferit condamnări politice sau măsuri administrative cu caracter politic, asimilate acestora pronunțate în perioada: 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Toate persoanele, atât cele condamnate politic cât și cele care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, în perioada de referință a legii beneficiază, așa cum spune și art. 5 alin. (1) din lege, de dreptul la despăgubiri , atât morale cât și materiale. Cu privire la recursul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și prin D.G.F.P., se reține că este nefondat pentru următoarele considerente: Hotărârea recurată a fost dată sub imperiul conținutului art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009, astfel cum a fost modificat prin O.U.G.

nr. 62/2010. După pronunțarea acesteia a fost dată Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 761/15.11.2010, prin care dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza 1 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, au fost declarate neconstituționale. Cu privire la efectele deciziilor Curții Constituționale pronunțate în controlul de neconstituționalitate a postiori, art. 147 alin. (4) din Constituție arată că la data publicării lor în M. Of. al României , deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Art. 147 alin. (1) din Constituție și art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 prevăd că dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, contestate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. Prin urmare, deciziile Curții Constituționale nu abrogă și nici nu modifică prevederile legale, ci împiedică producerea de efecte de către dispozițiile declarate neconstituționale până la intervenția legiuitorului.

Dacă puterea legislativă sau executivă nu respectă această cerință, sancțiunii declarării neconstituționale a unui text nu este abrogarea lui, ci încetarea efectelor sale juridice. În speță, încetarea efectelor juridice a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza II din Legea nr. 221/2009 înseamnă că, la data judecării recursului, nu se mai poate ține cont de o dispoziție declarată neconstituțională ci, în aprecierea cuantumului daunelor morale cuvenite reclamantelor, sunt avute în vedere criteriile doctrinare și jurisprudențiale. Așadar, se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Gorj, împotriva deciziei reurcate.

Cu privire la recursul declarat de reclamanții P.C. și P.E., se reține că este fondat pentru următoarele considerente: În cauza dedusă judecății se reține că autorul recurenților P.G., respectiv soțul recurentei și tatăl recurentului, a fost condamnat politic la 4 ani închisoare corecțională, pentru delictul de instigare publică. Din analiza actelor existente la dosarul cauzei rezultă că măsura condamnării cu caracter politic, în sensul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, a autorului reclamanților, P.G., astfel încât reclamanții au calitate de persoane îndreptățite de a pretinde despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, în condițiile textului de lege mai sus enunțat.

În contextul arătat, fixarea cuantumului daunelor morale la suma de 40.000 RON, de către instanța de apel, apare ca nefiind neconformă criteriilor în materie, consacrate pe cale doctrinară și jurisprudențială, iar suma acordată prin hotărârea recurată, cu titlu de daune morale, nu poate fi considerată ca fiind îndestulătoare, cum greșit a reținut instanța de apel. Prin mărimea ei, suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie, într-adevăr, să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru ai ușura ori compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-a îndurat sau, eventual, mai trebuie să le îndure.

Or,. acest efect compensatoriu se realizează pe deplin printr-o sumă de 40.000 euro. Despăgubirea bănească acordată pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însuși destinația ei, aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție, categorie juridică cu caracter special, nu poate fi refuzată datorită imposibilității cu totul firești de stabilire a unei concurențe valorice exacte între cuantumul său și gravitatea prejudiciului la a cărei reparare este destinată să contribuie. Ea nu poate fi refuzată nici pe considerentul că, acordată într-un cuantum mai mare, ar putea constitui o sursă de îmbogățire fără temei legitim pentru victimă, cum greșit se pretinde în recurs.

Și aceasta pentru că, cuantumul daunelor morale acordate de instanță nu este stabilit arbitrar, ci el este rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei prin raportare la intensitatea și durata suferințelor psihice și fizice încercate de victimă pe durata celor 4 ani de închisoare. Repararea daunelor morale este și trebuie să fie înțeleasă într-un sens mai larg, nu atât o compensare materială, care fizic nu este posibilă, ci un complex de măsuri nepatrimoniale și patrimoniale al căror scop este acela ca, în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte, să ofere victimei o anumită satisfacție sau ușurare pentru suferințele îndurate. De astfel, art. 5 alin. (1) lit. a) si Legea nr. 221/2009 prevede în mod expres, acordarea de despăgubiri ca modalitate de reparație a prejudiciului moral suferit prin condamnare cu caracter politic.

Așa fiind, nu se poate susține că suma de 40.000 euro ar fi disproporțională față de traumele psihice și fizice încercate de reclamanți ca urmare a condamnării și privării de libertate a autorului reclamanților, pe o perioadă de 4 ani. Cuantumul despăgubirilor bănești acordate respectă principiul proporționalității. Prin urmare, față de cele reținute, se va admite recursul declarat de reclamanții P.C. și P.E. împotriva deciziei nr. 333 din 25 octombrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, pe care o modifică, în sensul că admite recursul declarat de reclamanți împotriva sentinței nr. 192 din 15 iunie 2010 a Tribunalului Gorj, secția civilă, pe care o schimbă în parte, în sensul că va obliga pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P.

Gorj, la plata sumei de 40.000 euro, cu titlul de daune morale către reclamanți. Se va respinge apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Gorj, împotriva aceleiași sentințe. Se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Gorj, împotriva deciziei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții P.C. și P.E. împotriva deciziei nr. 333 din 25 octombrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pe care o modifică, în sensul că admite apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței nr. 192 din 15 iunie 2010 a Tribunalului Gorj, secția civilă, pe care o schimbă în parte, în sensul că obligă pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Gorj la plata sumei de 40.000 euro, cu titlul de daune morale către reclamanți, echivalentul în RON la data efectuării plății. Respinge apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Gorj împotriva aceleiași sentințe.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Gorj împotriva deciziei recurate. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2011.