ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4426/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 180 din 3 iunie 2010, Tribunalul Gorj, secția civilă, a admis în parte cererea formulată de reclamanții R.C., U.S. și S.E.G., împotriva Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în temeiul Legii nr. 221/2009. A fost obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor la 100 . 000 RON despăgubiri față de reclamanți. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că prin sentința penală nr. 1317/1953 pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial București, autorul P.G. a fost condamnat în baza Decretului nr. 199/1950 la 5 ani de temniță grea, condamnare care a fost executată integral, așa cum rezultă din fișa matricolă penală.

S-a constatat că în cauză, cererea de despăgubiri a fost formulată de descendenții de gradul II ai autorului supus măsurii cu caracter politic, despăgubiri cu privire la care legea nu face distincție, în sensul că trebuie să se raporteze numai la suferințele celui supus regimului comunist ci atâta vreme cât legea nu distinge, acțiunea reclamanților se raportează la prejudiciul moral legat atât fie persoana autorului cât și de propria lor persoană.

Instanța de fond a apreciat că prejudiciul moral vizează suferința incomensurabilă din perioada de detenție grea executată de autorul P.G., iar argumentele legate de consecințele pe plan moral a perioadei de detenție și a măsurii în sine se referă la notorietatea mijloacelor de represiune, de degradare fizică și psihică folosite în închisorile comuniste, de prezumțiile legate de statutul conferit persoanelor oprimate, de dificultatea integrării lor în societate ulterior, de dificultatea urmării unei cariere profesionale, de sechelele rămase în urma represiunilor, etc. La aceste aspecte se adaugă suferința concomitentă a membrilor din familie, prezumarea lipsei sprijinului material și moral din partea autorului.

S-a constatat că în condițiile în care reclamanții nu au adus probe care să demonstreze cu o mai mare obiectivitate spre ce limită valorică trebuie stabilită valoarea compensațiilor pentru suferința autorului lor și a propriilor persoane, se apreciază că suma solicitată de aceștia depășește: ceea ce reprezintă o satisfacție compensatorie.

De aceea raportat la perioada celor 5 ani de temniță grea la care a fost suspus autorul care prezumă așa cum s-a arătat o suferință incomensurabilă a celui în cauză, însă raportat și la faptul că a trecut o perioadă îndelungată de timp de la data producerii prejudiciului și până în prezent, ceea ce reprezintă o atenuare în timp a consecințelor măsurii politice și apreciind că prejudiciul moral în astfel de cauze, luând în calcul faptul că în speță el este reclamat de către moștenitorii de gradul II ai autorului, trebuie să se raporteze la o satisfacție echitabilă în persoana celor care.au formulat acțiunea, s-a apreciat că acordarea sumei de 100.000 RON este în măsură să acopere prejudiciul moral suferit.

Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie prin decizia nr. 392 din 19 decembrie 2011, a admis apelul declarai de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Gorj. A schimbat în totalitate sentința apelată în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamanții R.C., U.S. și S.E.G.. În argumentarea acestei decizii instanța de apel a reținut, în esență, că cererea reclamanților pentru despăgubiri s-a întemeiat pe dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) Legea nr. 221/2009, text ce a fost declarat neconstituțional prin Deciziile nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010 al Curții Constituționale, publicate în M. Of. nr. 761/15.11.2010. S-a concluzionat că, Deciziile nr. 1358/2010 și 1360/2010 au fost publicate în M. Of.

nr. 761/15.11.2010 astfel că, începând cu această dată, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) Legea nr. 221/2009 au fost suspendate de drept, pe o perioada de 45 de zile. În acest termen, Parlamentul avea posibilitatea de a pune de acord norma declarata neconstituțională cu prevederile Constituției, iar după împlinirea acestuia, norma menționată și-a încetat efectele juridice, potrivit art. 147 din Constituție. S-a apreciat că cum în speță dispozițiile legale în discuție nu au fost înlocuite, cum aceste dispoziții pe care reclamanții și-au întemeiat acțiunea și care au fost avute în vedere de prima instanță la acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral, și-au încetat efectele și nu mai sunt aplicabile întrucât contravin Constituției, s-a constatat că sentința nu mai are temei legal, neputând fi menținută în controlul judiciar de față, ca legală și temeinică.

Nu s-a reținut nici că prin adoptarea art. 5 alin. (1) lit. a) Legea nr. 221/2009, dispoziție în vigoare la data promovării acțiunii, reclamanții aveau o speranță legitimă la dobândirea proprietății asupra despăgubirilor, care să atragă protecția art. 1 Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului , având în vedere un dublu considerent și anume că cererea nu a fost admisă în mod irevocabil de instanță (Hotărârea din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei) și că dispoziția legală incidență a fost desființată pe calea unei operațiuni normale, a exercitării unui control de constituționalitate, iar nu ca urmare a unui mecanism extraordinar, ad-hoc (Hotărârea Convenția Europeană a Drepturilor Omului din 2 decembrie 2008 în cauza Slavov contra Bulgariei).

S-a reținut, de asemenea, în interpretarea Legii nr. 221/2009, că Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat Decizia nr. 12/2011 din 19 septembrie 2011 publicata in M. Of. nr. 78/07/11/2011 privind recursul în interesul legii, decizie obligatorie, potrivit art. 330 alin. (4) C. proc. civ., prin care s-a stabilit că, urmare a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1.358/2010 și nr. 1.360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, și-au încetat efectele ș ; nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Of..

Or, în cauza cererea nu a fost soluționată definitiv, soluția fiind pronunțată în prima instanță la data de 3 iunie 2010, iar apelul declarat de pârât nu s-a soluționat în favoarea reclamanților, mai înainte de 15 noiembrie 2010. Împotriva acestei decizii reclamanții R.C., U.S. și S.E.G. au declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.. În susținerea motivului de recurs, recurenții au arătat, în esență, că excepția de neconstituționalitate ar trebui să se refere doar la raporturile juridice născute anterior datei intrării în vigoare a legii noi. Redând textul art. 16 alin. (1) Constituția României recurenții consideră că persoana a cărei acțiune nu a fost soluționată definitiv până la momentul intrării în vigoare a O.U.G.

nr. 62/2010, este discriminată în mod nejustificat urmare aplicării textului art. II din menționata ordonanță. Astfel, consideră recurenții, dispozițiile ordonanței de modificare nu se aplică acțiunilor introduse anterior intrării în vigoare a acesteia. În opinia recurenților o situație juridică produce acele efecte, care sunt prevăzute de legea civilă în vigoare la data producerii ei, sau raporturile juridice civile sunt guvernate de legea în vigoare la data nașterii acestora. Pentru aceste motive recurenții au solicitat admiterea recursului modificarea deciziei recurate și menținerea sentinței civile nr. 180 din 03 iunie 2010 a Tribunalului Gorj ca temeinică și legală. Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente: Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., indicat, poate fi invocat atunci „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii". Din perspectiva acestui motiv s-a pus în discuție aplicarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Problema de drept care se pune în speță nu este cea a îndreptățirii reclamantului la acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) Legea nr. 221/2009, ci aceea dacă acest text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă analizei, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010, publicată în M. Of.

nr. 761/15.11.2010. Potrivit art. 147 alin. (1) Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea Deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale., pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept. La alin. (4) al art. menționat se prevede că Deciziile Curții Constituționale, de Ia data publicării în M. Of., sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin Decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens. Această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.. Or, în speță, la data publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii. Nu se poate spune, deci, că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale. Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generala și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituționa! să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric. Pe de altă parte, împrejurarea că Deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivitătii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamantul nu era titularul unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul său. Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare a sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nune ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice. Nici susținerea privind nerespectarea dispozițiilor art. 16 Constituție privind egalitatea cetățenilor „în fața legii și a autorităților publice tară privilegii și fără discriminări" nu poate fi reținută. Se constată că astfel cum s-a reținut prin decizia nr. 12/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție principiul nediscriminării cunoaște limitări deduse din existența unor motive obiective și rezonabile.

Situația de dezavantaj sau de discriminare în care s-ar găsi unele persoane (cele ale căror cereri nu fuseseră soluționate de o manieră definitivă la momentul pronunțării Deciziilor Curții Constituționale) are o justificare obiectivă, întrucât rezultă din controlul de constituționalitate, și rezonabilă, păstrând raportul de proporționalitate dintre mijloacele folosite și scopul urmărit (acela de înlăturare din cadrul normativ intern a unei norme imprecise, neclare, lipsite de previzibilitate, care a condus instanțele la acordarea de despăgubiri de sute de mii de euro, într-o aplicare excesivă și nerezonabilă a textului de lege lipsit de criterii de cuantificare - conform considerentelor deciziei Curții Constituționale).

Izvorul "discriminării" constă în pronunțarea Deciziei Curții Constituționale și a-i nega legitimitatea înseamnă a nega însuși mecanismul vizând controlul de constituționalitate ulterior adoptării actului normativ, ceea ce este de neacceptat într-un stat democratic, în care fiecare organ statal își are atribuțiile și funcțiile bine definite. De asemenea, prin respectarea efectelor obligatorii ale Deciziilor Curții Constituționale se înlătură imprevizibilitatea jurisprudenței, care, în aplicarea unei norme incoerente, era ea însăși generatoare de situații discriminatorii. Așadar, față de cele reținute se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții R.C., S.E.G. și U.S..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții R.C., S.E.G. și U.S. împotriva deciziei nr. 392 din 19 decembrie 2911 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu mineri și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2012.