ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4426/2012
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4426/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor
dosarului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 180 din 3
iunie 2010, Tribunalul Gorj, secția civilă, a admis în parte cererea formulată
de reclamanții R.C., U.S. și S.E.G., împotriva Statului Român prin Ministerul
Finanțelor Publice, în temeiul Legii nr. 221/2009.
A fost obligat Statul Român prin
Ministerul Finanțelor la
100
.
000
RON despăgubiri față de reclamanți.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de
fond a reținut, în esență, că prin sentința penală nr. 1317/1953 pronunțată de Tribunalul
Militar Teritorial București, autorul P.G. a fost condamnat în baza Decretului
nr. 199/1950 la 5 ani de temniță grea, condamnare care a fost executată integral,
așa cum rezultă din fișa matricolă penală.
S-a constatat că în cauză, cererea de despăgubiri
a fost formulată de descendenții de gradul
II
ai autorului supus măsurii cu caracter politic, despăgubiri
cu privire la care legea nu face distincție, în sensul că trebuie să se raporteze
numai la suferințele celui supus regimului comunist ci atâta vreme cât legea nu
distinge, acțiunea reclamanților se raportează la prejudiciul moral legat atât fie
persoana autorului cât și de propria lor persoană.
Instanța de fond a apreciat că prejudiciul
moral vizează suferința incomensurabilă din perioada de detenție grea executată
de autorul P.G., iar argumentele legate de consecințele pe plan moral a perioadei
de detenție și a măsurii în sine se referă la notorietatea mijloacelor de represiune,
de degradare fizică și psihică folosite în închisorile comuniste, de prezumțiile
legate de statutul conferit persoanelor oprimate, de dificultatea integrării lor
în societate ulterior, de dificultatea urmării unei cariere profesionale, de sechelele
rămase în urma represiunilor, etc.
La aceste aspecte se adaugă suferința concomitentă
a membrilor din familie, prezumarea lipsei sprijinului material și moral din partea
autorului.
S-a constatat că în condițiile în care
reclamanții nu au adus probe care să demonstreze cu o mai mare obiectivitate spre
ce limită valorică
trebuie
stabilită valoarea compensațiilor pentru suferința autorului lor și a propriilor
persoane, se apreciază că suma solicitată de aceștia depășește: ceea ce reprezintă
o satisfacție compensatorie. De aceea raportat la perioada celor 5 ani de temniță
grea la care a fost suspus autorul care prezumă așa cum s-a arătat o suferință incomensurabilă
a celui în cauză, însă raportat și la faptul că a trecut o perioadă îndelungată
de timp de la data producerii prejudiciului și până în prezent, ceea ce reprezintă
o atenuare în timp a consecințelor măsurii politice și apreciind că prejudiciul
moral în astfel de cauze, luând în calcul faptul că în speță el este reclamat de
către moștenitorii de gradul
II
ai autorului, trebuie să se
raporteze la o satisfacție echitabilă în persoana celor
care.au
formulat acțiunea, s-a apreciat că acordarea
sumei de 100.000 RON este în măsură să acopere prejudiciul moral suferit.
Curtea de Apel Craiova, secția
I
civilă și pentru cauze cu minori și de
familie prin decizia nr. 392 din 19 decembrie 2011, a admis apelul declarai de pârâtul
Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Gorj. A schimbat în
totalitate sentința apelată în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamanții
R.C., U.S. și S.E.G..
În argumentarea acestei decizii instanța
de apel a reținut, în esență, că cererea reclamanților pentru despăgubiri s-a întemeiat
pe dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) Legea nr. 221/2009, text ce a fost declarat
neconstituțional prin Deciziile nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010 al Curții Constituționale,
publicate în M. Of. nr. 761/15.11.2010.
S-a concluzionat că, Deciziile nr. 1358/2010
și 1360/2010 au fost publicate în M. Of. nr. 761/15.11.2010 astfel că, începând
cu această dată, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) Legea nr. 221/2009 au fost
suspendate de drept, pe o perioada de 45 de zile. În acest termen, Parlamentul avea
posibilitatea de a pune de acord norma declarata neconstituțională cu prevederile
Constituției, iar după împlinirea acestuia, norma menționată și-a încetat efectele
juridice, potrivit art. 147 din Constituție.
S-a apreciat că cum în speță dispozițiile
legale în discuție nu au fost înlocuite, cum aceste dispoziții pe care reclamanții
și-au întemeiat acțiunea și care au fost avute în vedere de prima instanță la acordarea
despăgubirilor pentru prejudiciul moral, și-au încetat
efectele și nu mai sunt aplicabile întrucât
contravin Constituției, s-a constatat că sentința nu mai are temei legal, neputând
fi menținută în controlul judiciar de față, ca legală și temeinică.
Nu s-a reținut nici că prin adoptarea
art. 5 alin. (1) lit. a) Legea nr. 221/2009, dispoziție în vigoare la data promovării
acțiunii, reclamanții aveau o speranță legitimă la dobândirea proprietății asupra
despăgubirilor, care să atragă protecția art. 1 Protocolul nr. 1 la
Convenția Europeană a Drepturilor
Omului
, având în vedere un
dublu considerent și anume că cererea nu a fost admisă în mod irevocabil de instanță
(Hotărârea din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei) și că dispoziția
legală incidență a fost desființată pe calea unei operațiuni normale, a exercitării
unui control de constituționalitate, iar nu ca urmare a unui mecanism extraordinar,
ad-hoc (Hotărârea
Convenția
Europeană a Drepturilor Omului
din 2 decembrie 2008 în cauza Slavov contra Bulgariei).
S-a reținut, de asemenea, în interpretarea
Legii nr. 221/2009, că Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat Decizia
nr. 12/2011 din 19 septembrie 2011 publicata in M. Of.
nr.
78/07/11/2011 privind recursul în interesul legii, decizie obligatorie, potrivit
art. 330 alin. (4) C. proc. civ., prin care s-a stabilit că, urmare a Deciziilor
Curții Constituționale nr. 1.358/2010 și nr. 1.360/2010, dispozițiile art. 5
alin. (1) lit. a) teza
I
Legea nr. 221/2009 privind
condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora,
și-au încetat efectele ș
;
nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele
nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional
în M. Of..
Or, în cauza cererea nu a fost soluționată
definitiv, soluția fiind pronunțată în prima instanță la data de 3 iunie 2010, iar
apelul declarat de pârât nu s-a soluționat în favoarea reclamanților, mai înainte
de 15 noiembrie 2010.
Împotriva acestei decizii reclamanții R.C.,
U.S. și S.E.G. au declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.
civ..
În
susținerea motivului de recurs, recurenții au arătat, în esență,
că excepția de neconstituționalitate ar trebui să se refere doar la raporturile
juridice născute anterior datei intrării în vigoare a legii noi.
Redând textul art. 16 alin. (1) Constituția
României recurenții consideră că persoana a cărei acțiune nu a fost soluționată
definitiv până la momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 62/2010, este
discriminată în mod nejustificat urmare
aplicării textului art. II din menționata ordonanță. Astfel, consideră recurenții,
dispozițiile ordonanței de modificare nu se aplică acțiunilor introduse anterior
intrării în vigoare a acesteia.
În opinia recurenților o situație juridică
produce acele efecte, care sunt prevăzute de legea civilă în vigoare la data producerii
ei, sau raporturile juridice civile sunt guvernate de legea în vigoare la data nașterii
acestora.
Pentru aceste motive recurenții au solicitat
admiterea recursului modificarea deciziei recurate și menținerea sentinței civile
nr. 180 din 03 iunie 2010 a Tribunalului Gorj ca temeinică și legală.
Recursul este nefondat și va fi respins
pentru următoarele considerente:
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C.
proc. civ., indicat, poate fi invocat atunci „când hotărârea pronunțată este lipsită
de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".
Din perspectiva acestui motiv s-a pus în
discuție aplicarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și
măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945
- 22 decembrie 1989.
Problema de drept care se pune în speță
nu este cea a îndreptățirii reclamantului la acordarea daunelor morale în condițiile
art. 5 alin. (1) lit. a) Legea nr. 221/2009, ci aceea dacă acest text de lege mai
poate fi aplicat cauzei supusă analizei, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional,
printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale
nr. 1358/2010, publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010.
Potrivit art. 147 alin. (1) Constituție,
dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează
efectele la 45 de zile de la publicarea Deciziei Curții Constituționale, dacă în
acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile
legii fundamentale., pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate
de drept.
La alin. (4) al art. menționat se prevede
că Deciziile Curții Constituționale, de Ia data publicării în M. Of., sunt general
obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și
în textul cuprins la art. 31 Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea
Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.
În raport de această reglementare, constituțională
și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de
lege prin Decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și
erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au
formulat încă o cerere în acest sens.
Această problemă de drept a fost dezlegată
prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte în soluționarea
recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010
a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată
la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această
dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.
Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr.
1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza
I
Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele
și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la
data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of..
Or, în speță, la data publicării în M.
Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase
în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv la data publicării
respectivei decizii.
Nu se poate spune, deci, că fiind promovată
acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) Legea nr.
221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de lege să se întindă pe toată
durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act
juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit
actum.
Dimpotrivă, este vorba despre o situație
juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru
normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării
sale.
Cum norma tranzitorie cuprinsă la art.
147 alin. (4) Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generala
și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituționa!
să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element
nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric.
Pe de altă parte, împrejurarea că Deciziile
Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu
constituțional, acela al neretroactivitătii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce
atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.
În speță, nu există însă un drept definitiv
câștigat, iar reclamantul nu era titularul unui bun susceptibil de protecție în
sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor
Omului, câtă vreme la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010
nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul său.
Concluzionând, prin intervenția instanței
de contencios constituțional, urmare a sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate,
s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul
a posteriori de constituționalitate.
De aceea, nu se poate susține că prin constatarea
neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și
ex nune ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura
făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost
determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității
juridice.
Nici susținerea privind nerespectarea dispozițiilor
art. 16 Constituție privind egalitatea cetățenilor „în fața legii și a autorităților
publice tară privilegii și fără discriminări" nu poate fi reținută.
Se constată că astfel cum s-a reținut prin
decizia nr. 12/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție principiul nediscriminării
cunoaște limitări deduse din existența unor motive obiective și rezonabile.
Situația de dezavantaj sau de discriminare
în care s-ar găsi unele persoane (cele ale căror cereri nu fuseseră soluționate
de o manieră definitivă la momentul pronunțării Deciziilor Curții Constituționale)
are o justificare obiectivă, întrucât rezultă din controlul de constituționalitate,
și rezonabilă, păstrând raportul de proporționalitate dintre mijloacele folosite
și scopul urmărit (acela de înlăturare din cadrul normativ intern a unei norme imprecise,
neclare, lipsite de previzibilitate, care a condus instanțele la acordarea de despăgubiri
de sute de mii de euro, într-o aplicare excesivă și nerezonabilă a textului de lege
lipsit de criterii de cuantificare - conform considerentelor deciziei Curții Constituționale).
Izvorul "discriminării" constă
în pronunțarea Deciziei Curții Constituționale și a-i nega legitimitatea înseamnă
a nega însuși mecanismul vizând controlul de constituționalitate ulterior adoptării
actului normativ, ceea ce este de neacceptat într-un stat democratic, în care fiecare
organ statal își are atribuțiile și funcțiile bine definite.
De asemenea, prin respectarea efectelor
obligatorii ale Deciziilor Curții Constituționale se înlătură imprevizibilitatea
jurisprudenței, care, în aplicarea unei norme incoerente, era ea însăși generatoare
de situații discriminatorii.
Așadar, față de cele reținute se va respinge,
ca nefondat, recursul declarat de reclamanții R.C., S.E.G. și U.S..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat
de reclamanții R.C., S.E.G. și U.S. împotriva deciziei nr. 392 din 19 decembrie
2911 a Curții de Apel Craiova, secția
I
civilă
și pentru cauze cu mineri și de familie.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2012.