ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 716/2012

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

La 20 mai 2010, T.L. și T.A., au solicitat instanței, în

contradictoriu cu Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice -

să constate caracterul politic al condamnării autorului T.D. și să oblige

pârâtul la plata sumei de 150.000 euro, cu titlu de daune morale.

În motivarea acțiunii, reclamantele

au arătat că autorul lor, a fost condamnat de Tribunalul Militar Iași, prin

sentința penală nr. 932 din 3 august 1951, la 3 ani temniță grea și 3 ani

degradare civică, pedeapsă executată integral, pentru săvârșirea infracțiunii

de „uneltire contra ordinii sociale”, calitatea de luptător în rezistența

anticomunistă fiindu-i recunoscută acestuia prin decizia nr. 2649 din 29 mai

2003.

Investit în primă instanță,

Tribunalul Iași, secția civilă, prin sentința nr. 2051 din 25 octombrie 2010, a

admis în parte acțiunea. A constatat caracterul politic al condamnării suferite

de T.D.

A acordat reclamantelor despăgubiri

pentru prejudiciul moral suferit de autorul lor, în cuantum de câte 2000 euro

pentru fiecare, sau contravaloarea acestor sume în lei, la data executării

acestei hotărâri.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut în esență că autorul reclamantelor a fost „pedepsit” pentru

că lupta împotriva unui regim instaurat și menținut prin teroare și încălcarea

flagrantă a drepturilor omului.

Atât în arestul preventiv cât și în

închisoare, T.D. a suferit tratamente inumane și degradante care i-au lezat

demnitatea umană, familiei sale, care a fost alături moral de acesta, cuvenindu-se

o compensație morală.

Apelul declarat împotriva acestei

hotărâri de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de

Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași, a fost admisă de Curtea de Apel

Iași, secția civilă, care, prin decizia nr. 21 din 18 februarie 2011, a

schimbat în parte sentința în sensul că a respins cererea reclamantelor privind

acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea

defunctului T.D.

A păstrat restul dispozițiilor

sentinței apelate.

A respins totodată apelul

reclamantelor, formulat împotriva aceleiași hotărâri.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de control judiciar a reținut în esență că dispozițiile art. 5 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 221/2009, pe care reclamantele și-au întemeiat

pretențiile, au fost declarate neconstituționale prin decizia nr. 1358 din 21

octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. din 15 noiembrie

2010, astfel că instanța trebuie să aibă în vedere prevederile art. 31 alin. (1)

din Legea nr. 47/1992 și ale art. 147 din Constituție.

Or, conchide instanța de apel,

caracterul obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale decurge și din

principiul înscris în art. 51 din Constituție, conform căruia respectarea

Constituției, a supremației sale și a legilor, este obligatorie. Astfel,

prevederea normativă a cărei neconstituționalitate a fost constatată nu mai

poate fi aplicată de niciun subiect de drept, cu atât mai puțin de instituțiile

publice, încetându-i-se de drept efectele pentru viitor și anume de la data

publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of. al României.

În cauză, au declarat recurs în

termen legal reclamantele T.L. și T.A., care, indicând temeiul prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., susțin că acțiunea a fost greșit respinsă în

condițiile în care legea aplicabilă este cea de la data pronunțării unei

soluții în primă instanță.

Instanța trebuia să aplice, mai

susțin recurentele, principiul neretroactivității legii civile noi, conform

căruia o lege civilă se aplică numai situațiilor juridice ce se ivesc după

intrarea ei în vigoare, regula constituindu-se într-un factor de stabilitate a

circuitului civil.

Recursul se privește ca nefondat,

urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit art. 147 alin. (4) din

legea fundamentală, deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of. al

României iar de la data publicării sunt general obligatorii și au putere numai

pentru viitor.

Corelativ, art. 11 alin. (3) al

Legii nr. 47/1992, republicată, „privind organizarea și funcționarea Curții

Constituționale” dispune că deciziile și hotărârile Curții Constituționale se

publică în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai

pentru viitor.

Este stabilit astfel, fără echivoc,

efectul ex nunc al deciziilor instanței de contencios constituțional, aceasta

fiind o aplicare - în materia controlului constituționalității legilor - a

principiului general al neretroactivității legilor.

Altfel spus, deși încă de la

pronunțarea deciziei Curții Constituționale, este deja stabilit că legiuitorul

a încălcat norma constituțională, efectul constatării neconformității textului

incriminat cu legea fundamentală, nu poate retroactiva, acesta producându-se

doar pentru viitor, respectiv de la data publicării deciziei în M. Of.

Ca atare, numai până la această

dată, prezumția de constituționalitate nu este înlăturată și aplicarea legii nu

este afectată, în condițiile în care nu ne aflăm în situația unor acte juridice

convenționale, ale căror efecte să fie guvernate de regula tempus regit actum.

În acest context, nu se poate

susține că textul aflat în vigoare la data inițierii demersului judiciar (art. 5

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009) își prelungește efectele pe toată

perioada derulării procesului, chiar după declararea acestuia ca neconstituțional

- prin decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale - și

respectiv publicarea acestei decizii în M. Of. al României, la 15 noiembrie

2010.

Or, în speță, decizia din apel a

fost pronunțată la 18 februarie 2011, dată la care - urmare declarării

neconformității textului cu legea fundamentală și a publicării în M. Of. a

deciziei instanței de contencios constituțional care a constatat această

neconformitate - norma juridică pe care s-au întemeiat pretențiile reclamantei,

nu mai exista, și în lipsa unor dispoziții legale exprese, nici nu se putea

considera că ultra-activează.

În consecință, la momentul la care

instanța de apel, devoluând fondul, a fost chemată să se pronunțe asupra

pretențiilor formulate prin cererea introductivă, dreptul pretins nu mai avea

niciun fundament în legislația internă și nici nu se putea invoca existența

unui „bun” din perspectiva art. 1 al Protocolului nr. 1 adițional la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, în condițiile în care în cauză nu fusese

pronunțată o hotărâre definitivă, susceptibilă de a fi pusă în executare.

Problema de drept la care se face trimitere

prin prezentul recurs - ultraactivitatea unui text de lege și după publicarea

în M. Of. a deciziei Curții Constituționale prin care se constată

neconformitatea acestuia cu legea fundamentală - a fost de altfel definitiv

tranșată de Înalta Curte de Casație și Justiție care (în compunerea prevăzută

de art. 330

6

alin. (1) C. proc. civ., astfel cum acesta a fost

modificat și completat prin Legea nr. 202/2010) prin decizia nr. 12 din 19

septembrie 2011 - publicată în M. Of. nr. 789 din 7 noiembrie 2011. Partea I -

a statuat că în situația în care judecătorul continuă să aplice o normă de

drept inexistentă din punct de vedere juridic, ale cărei efecte au încetat,

acesta „nu mai este cantonat în exercițiul funcției sale jurisdicționale, pe

care și-o depășește, arogându-și puteri pe care nici dreptul intern și nici

normele convenționale europene, nu i le legitimează”.

Așa fiind, în considerarea celor ce

preced, recursul urmează a se respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat, recursul

declarat de reclamantele T.L. și T.A. împotriva deciziei nr. 21 din 18

februarie 2011 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori

și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 07 februarie 2012.