ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 68/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Gorj, la data de 13 mai 2010, reclamanții B.A.M., V.A.E., E.S., B.I.,

Ș.E., T.P. și S.E.A.

au

solicitat, în contradictoriu cu S.R., prin M.F.P., obligarea acestuia la plata,

către reclamanți, a sumei de 1.500.000 lei RON, pentru prejudiciul moral

suferit prin condamnarea și moartea autorului lor E.

V.

C., în închisorile comuniste.

Prin sentința civilă nr. 405 din 17

noiembrie 2010, Tribunalul Gorj

a

admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul la 300.000 lei RON despăgubiri

morale către reclamanți, reținând că prin sentința penală nr. 363 din 27 august

1958 a Tribunalului Militar Craiova autorul reclamanților, E.

V.

C., a fost condamnat pentru săvârșirea

infracțiunii de răspândire de publicații interzise în

perioada august 1958 - 24 august 1961 (dată la care a decedat),

infracțiune

ce constituie de drept

condamnare cu caracter politic, conform art. 2

lit. a) din Legea

221/2009.

Prima instanță a mai reținut că

reclamanții sunt moștenitorii

autorului E.

V.

C. după cum

urmează: E.S.,

fiu, B.I.,

fiică, Ș.E., fiică, T.P., fiică,

B.A.M. și

V.A.E., nepoate de fiu (E.

V. decedat în 2005) și S.E.A., nepoată de fiu

(E.G. decedat în 1997) și sunt îndreptățiți la acordarea daunelor morale pentru

măsura privativă de libertate la care a fost supus autorul lor, conform legii

speciale de reparație pe care și-au întemeiat pretențiile.

La stabilirea cuantumului

despăgubirilor instanța de fond a avut în vedere perioada de trei ani cât

autorul reclamanților a fost privat de libertate, suferința fizică și psihică a

acestuia la locul de deținere, faptul că prin condamnarea politică i-au fost

afectate

onoarea, demnitatea și libertatea,

împrejurarea că acesta a decedat în

penitenciar la vârsta de 48 ani,

consecințele acestei situații asupra

familiei

compusă din soție și 6 copii care au rămas singuri, lipsiți de

sprijinul

moral și material al tatălui și necunoscând nici măcar locul în care acesta a

fost înmormântat, deoarece după deces, i-au fost trimise la domiciliu doar

lucrurile personale.

Raportat la

impactul psihic suferit de defunct, de reclamanți și

de familia acestora, la consecințele

negative create în plan familial și social și intensitatea cu care au fost

percepute, tribunalul a

apreciat că

acordarea sumei de 300.000 lei cu titlu de daune morale

este de natură

să procure reclamanților satisfacții susceptibile de a înlocui valorile de care

au fost privați atât ei cât și autorul lor.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel pârâta D.G.F.P. Gorj, în nume propriu și în numele S.R., prin M.F.P.,

invocând Decizia nr. 1358 din 21

octombrie 2010 a Curții Constituționale și art. 147 alin. (1) din Constituție.

Prin decizia

civilă nr. 56 din 31 ianuarie 2011, Curtea de Apel

Craiova, secția

I

civilă și pentru cauze cu minori și de

familie,

a admis apelul

pârâților, a schimbat sentința și a respins acțiunea, reținând că prevederile art.

5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, au fost declarate neconstituționale

prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată

în M. Of. din 15 noiembrie 2010, astfel încât dispoziția din lege declarată

neconstituțională, nu se mai poate aplica, iar instanța investită cu

soluționarea unei acțiuni, căreia i se aplica norma declarată neconstituțională,

continuând soluționarea cauzei, are obligația să nu aplice, în acea cauză,

dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost constatată prin

decizia Curții Constituționale.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs reclamanții B.

A.M., V.A.E., E.S., B.I.,

Ș.E., T.P., S.E.A.,

arătând că

decizia

instanței de apel este nelegală întrucât încalcă principiul egalității de

tratament juridic, în sensul creării unor situații discriminatorii, respectiv,

în prezenta cauză s-a procedat la judecata acesteia, în timp ce în alte cauze

judecata a fost suspendată în interiorul termenului de 45 de zile în care

statului îi revenea obligația de a adopta reglementări conforme dispozițiilor

constituționale.

Reclamanții au

mai arătat că trimiterile pe care considerentele

deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale le face

la Decretul lege nr. l 18/1990, comparativ cu Legea nr. 221/2009, nu pot fi

reținute, deoarece Decretul nr. l 18/1990 reglementează un drept de securitate

socială a cărui acordare nu constituie un impediment la acordarea daunelor

morale în temeiul Legii nr. 221/2009.

Recursul este nefondat, pentru

argumentele ce succed:

Decizia Curții Constituționale prin

care se constată neconstituționalitatea dispozițiilor legale atacate are ca

efect, pe de

o parte, obligația

Parlamentului sau Guvernului, după caz, de a pune

de acord dispozițiile neconstituționale cu

prevederile Constituției, în

termen de 45 de zile de la publicarea

deciziei, iar pe de altă parte, obligația organelor de aplicare a legilor

(autorități administrative și judecătorești) de a se conforma deciziei Curții,

în sensul de a nu aplica dispozițiile constatate ca neconstituționale, inclusiv

pe perioada de 45 de zile sus-menționată, perioadă în care aceste dispoziții

sunt suspendate de drept.

Altfel spus, o decizie de admitere a

unei excepții de

neconstituționalitate va

avea ca efect ieșirea din circuitul legislativ a

prevederii constatate

ca neconstituționale, fie ca urmare a nemodificării ei în termenul prevăzut de

lege, fie prin modificarea acesteia în sensul punerii de acord cu Constituția.

Termenul de

„suspendare” folosit de legiuitorul constituant nu

semnifică o suspendare a judecății

cauzei, ci o suspendare a efectelor juridice ale normei declarate neconstituționale,

instanța de judecată procedând în continuare la soluționarea procesului, în

absența dispoziției ce contravine legii

fundamentale.

Soluția de continuare a judecății

reprezintă o aplicare a principiului celerității procesului civil și respectării

dreptului la un proces echitabil, întrucât, pe de o parte, termenul de 45 de

zile este suficient de mare pentru a constitui o depășire a „termenului

rezonabil” astfel cum este consacrat de dispozițiile legale naționale și

comunitare din materia drepturilor fundamentale ale omului, iar pe de altă

parte, organul legislativ poate să nu-și îndeplinească

această obligație în termenul arătat, cum, dealtfel, este și situația

din

prezenta cauză.

Recurenții-reclamanți critică decizia

instanței de apel din perspectiva soluționării cauzei în interiorul perioadei

de 45 de zile prevăzute de lege pentru armonizarea dispozițiilor declarate

neconstituționale cu legea fundamentală, perioadă

în care apreciază

aceștia că se impunea suspendarea judecății.

Această critică

însă nu poate fi primită, pe de o parte, întrucât termenul de 45 de zile are

caracterul unui termen de recomandare,

nefiind

un imperativ în îndeplinirea obligației ce revine, după caz, Parlamentului sau

Guvernului conform dispozițiilor art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, iar

pe de altă parte, pentru că, așa cum s-a arătat deja, primează principiul

celerității și al termenului rezonabil în soluționarea cauzei, ca garanții ale

unui proces echitabil.

Nu se pot reține

nici criticile privind paralelismul făcut în

considerentele deciziei Curții Constituționale între

Decretul Lege nr. l 18/1990 și Legea nr. 221/2009, întrucât conținutul unei

asemenea decizii excede cadrului procesual, neputând face obiectul analizei

judiciare.

Potrivit art. 31 alin. (l) din Legea nr.

47/1992 „decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau

ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare este

definitivă și obligatorie”, iar potrivit art. 147 alin. (4) din Constituția

României „deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of. al României. De

la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai

pentru viitor”.

Rezultă că

deciziile Curții Constituționale nu pot fi supuse nici

unei căi de atac, iar caracterul lor

general obligatoriu este consacrat de dispoziții legale speciale și

constituționale.

Ca atare, argumentele și

raționamentele din considerentele acestor decizii, pe baza cărora s-a constatat

neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o

lege sau ordonanță în vigoare, nu pot fi analizate în procedura judiciară de

drept comun, instanța de judecată nefiind abilitată de lege a se pronunța

asupra acestor aspecte.

Pentru aceste considerente, în

aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (l) C. proc. civ., recursul urmează a fi

respins.

PENTRU ACESTE

MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanții B.A.M., V.A.E., E.S., B.I.,

Ș.E., T.P. și S.E.A. împotriva

deciziei

nr. 56 din 31 ianuarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția

I

civilă și pentru cauze cu minori și de

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 11 ianuarie 2012.