ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 68/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, la data de 13 mai 2010, reclamanții B.A.M., V.A.E., E.S., B.I., Ș.E., T.P. și S.E.A. au solicitat, în contradictoriu cu S.R., prin M.F.P., obligarea acestuia la plata, către reclamanți, a sumei de 1.500.000 lei RON, pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea și moartea autorului lor E. V. C., în închisorile comuniste.

Prin sentința civilă nr. 405 din 17 noiembrie 2010, Tribunalul Gorj a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul la 300.000 lei RON despăgubiri morale către reclamanți, reținând că prin sentința penală nr. 363 din 27 august 1958 a Tribunalului Militar Craiova autorul reclamanților, E. V. C., a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de răspândire de publicații interzise în perioada august 1958 - 24 august 1961 (dată la care a decedat), infracțiune ce constituie de drept condamnare cu caracter politic, conform art. 2 lit. a) din Legea 221/2009. Prima instanță a mai reținut că reclamanții sunt moștenitorii autorului E. V. C. după cum urmează: E.S., fiu, B.I., fiică, Ș.E., fiică, T.P., fiică, B.A.M.

și V.A.E., nepoate de fiu (E. V. decedat în 2005) și S.E.A., nepoată de fiu (E.G. decedat în 1997) și sunt îndreptățiți la acordarea daunelor morale pentru măsura privativă de libertate la care a fost supus autorul lor, conform legii speciale de reparație pe care și-au întemeiat pretențiile. La stabilirea cuantumului despăgubirilor instanța de fond a avut în vedere perioada de trei ani cât autorul reclamanților a fost privat de libertate, suferința fizică și psihică a acestuia la locul de deținere, faptul că prin condamnarea politică i-au fost afectate onoarea, demnitatea și libertatea, împrejurarea că acesta a decedat în penitenciar la vârsta de 48 ani, consecințele acestei situații asupra familiei compusă din soție și 6 copii care au rămas singuri, lipsiți de sprijinul moral și material al tatălui și necunoscând nici măcar locul în care acesta a fost înmormântat, deoarece după deces, i-au fost trimise la domiciliu doar lucrurile personale.

Raportat la impactul psihic suferit de defunct, de reclamanți și de familia acestora, la consecințele negative create în plan familial și social și intensitatea cu care au fost percepute, tribunalul a apreciat că acordarea sumei de 300.000 lei cu titlu de daune morale este de natură să procure reclamanților satisfacții susceptibile de a înlocui valorile de care au fost privați atât ei cât și autorul lor. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta D.G.F.P. Gorj, în nume propriu și în numele S.R., prin M.F.P., invocând Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale și art. 147 alin. (1) din Constituție.

Prin decizia civilă nr. 56 din 31 ianuarie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul pârâților, a schimbat sentința și a respins acțiunea, reținând că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. din 15 noiembrie 2010, astfel încât dispoziția din lege declarată neconstituțională, nu se mai poate aplica, iar instanța investită cu soluționarea unei acțiuni, căreia i se aplica norma declarată neconstituțională, continuând soluționarea cauzei, are obligația să nu aplice, în acea cauză, dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost constatată prin decizia Curții Constituționale.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții B. A.M., V.A.E., E.S., B.I., Ș.E., T.P., S.E.A., arătând că decizia instanței de apel este nelegală întrucât încalcă principiul egalității de tratament juridic, în sensul creării unor situații discriminatorii, respectiv, în prezenta cauză s-a procedat la judecata acesteia, în timp ce în alte cauze judecata a fost suspendată în interiorul termenului de 45 de zile în care statului îi revenea obligația de a adopta reglementări conforme dispozițiilor constituționale. Reclamanții au mai arătat că trimiterile pe care considerentele deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale le face la Decretul lege nr. l 18/1990, comparativ cu Legea nr. 221/2009, nu pot fi reținute, deoarece Decretul nr. l 18/1990 reglementează un drept de securitate socială a cărui acordare nu constituie un impediment la acordarea daunelor morale în temeiul Legii nr. 221/2009.

Recursul este nefondat, pentru argumentele ce succed: Decizia Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea dispozițiilor legale atacate are ca efect, pe de o parte, obligația Parlamentului sau Guvernului, după caz, de a pune de acord dispozițiile neconstituționale cu prevederile Constituției, în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei, iar pe de altă parte, obligația organelor de aplicare a legilor (autorități administrative și judecătorești) de a se conforma deciziei Curții, în sensul de a nu aplica dispozițiile constatate ca neconstituționale, inclusiv pe perioada de 45 de zile sus-menționată, perioadă în care aceste dispoziții sunt suspendate de drept.

Altfel spus, o decizie de admitere a unei excepții de neconstituționalitate va avea ca efect ieșirea din circuitul legislativ a prevederii constatate ca neconstituționale, fie ca urmare a nemodificării ei în termenul prevăzut de lege, fie prin modificarea acesteia în sensul punerii de acord cu Constituția. Termenul de „suspendare” folosit de legiuitorul constituant nu semnifică o suspendare a judecății cauzei, ci o suspendare a efectelor juridice ale normei declarate neconstituționale, instanța de judecată procedând în continuare la soluționarea procesului, în absența dispoziției ce contravine legii fundamentale.

Soluția de continuare a judecății reprezintă o aplicare a principiului celerității procesului civil și respectării dreptului la un proces echitabil, întrucât, pe de o parte, termenul de 45 de zile este suficient de mare pentru a constitui o depășire a „termenului rezonabil” astfel cum este consacrat de dispozițiile legale naționale și comunitare din materia drepturilor fundamentale ale omului, iar pe de altă parte, organul legislativ poate să nu-și îndeplinească această obligație în termenul arătat, cum, dealtfel, este și situația din prezenta cauză. Recurenții-reclamanți critică decizia instanței de apel din perspectiva soluționării cauzei în interiorul perioadei de 45 de zile prevăzute de lege pentru armonizarea dispozițiilor declarate neconstituționale cu legea fundamentală, perioadă în care apreciază aceștia că se impunea suspendarea judecății.

Această critică însă nu poate fi primită, pe de o parte, întrucât termenul de 45 de zile are caracterul unui termen de recomandare, nefiind un imperativ în îndeplinirea obligației ce revine, după caz, Parlamentului sau Guvernului conform dispozițiilor art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, iar pe de altă parte, pentru că, așa cum s-a arătat deja, primează principiul celerității și al termenului rezonabil în soluționarea cauzei, ca garanții ale unui proces echitabil. Nu se pot reține nici criticile privind paralelismul făcut în considerentele deciziei Curții Constituționale între Decretul Lege nr. l 18/1990 și Legea nr. 221/2009, întrucât conținutul unei asemenea decizii excede cadrului procesual, neputând face obiectul analizei judiciare.

Potrivit art. 31 alin. (l) din Legea nr. 47/1992 „decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie”, iar potrivit art. 147 alin. (4) din Constituția României „deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of. al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor”. Rezultă că deciziile Curții Constituționale nu pot fi supuse nici unei căi de atac, iar caracterul lor general obligatoriu este consacrat de dispoziții legale speciale și constituționale.

Ca atare, argumentele și raționamentele din considerentele acestor decizii, pe baza cărora s-a constatat neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, nu pot fi analizate în procedura judiciară de drept comun, instanța de judecată nefiind abilitată de lege a se pronunța asupra acestor aspecte. Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (l) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE

MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții B.A.M., V.A.E., E.S., B.I., Ș.E., T.P. și S.E.A. împotriva deciziei nr. 56 din 31 ianuarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 ianuarie 2012.