ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3414/2012

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, reține

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Vrancea, reclamanții M.E., B.E., P.G., P.M. și F.M., în

contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, au

solicitat obligarea acestuia la plata sumei de câte 100.000 euro câte fiecare,

în total 500.000 euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral

suferit prin condamnarea politică a autorului lor.

În motivarea acțiunii

au arătat că prin Sentința penală nr. 103 din 6 aprilie 1971 a Tribunalului

Militar Iași, autorul lor, P.V. a fost condamnat la 10 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de propagandă împotriva orânduirii socialiste prevăzute

de art. 166 alin. (2) C. pen. Au precizat că a fost încarcerat la Penitenciarul

Aiud și liberat urmare grațierii prin Decretul nr. 323/1972, decedând la 31

decembrie 1978.

Prin Sentința civilă

nr. 498 din 24 iunie 2010, Tribunalul Vrancea a admis în parte acțiunea civilă

formulată în temeiul Legii nr. 221/2009 și a obligat pârâtul să plătească

reclamanților suma de 17.000 euro, despăgubiri morale.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut că autorul reclamanților a suferit

o condamnare cu caracter politic, astfel că petenții sunt îndreptățiți la

acordarea daunelor morale prevăzute de dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 221/2009.

Pentru stabilirea

cuantumului daunelor morale s-a avut în vedere durata executării efective de

aproximativ 1 an și 8 luni (16 decembrie 1970 - 22 august 1972 - hotărârea de

condamnare și biletul de liberare), precum și faptul că autoarea reclamantului,

respectiv soția supraviețuitoare P.A., decedată la 31 mai 2006, a beneficiat de

indemnizația lunară și facilitățile acordate prin Decretul-lege nr. 118/1990.

Prin Decizia civilă

nr. 109/ A din 18 mai 2011 a Curții de Apel Galați, secția civilă, a fost admis

apelul declarat de pârât, iar sentința a fost schimbată în parte, în sensul

reducerii daunelor morale acordate de prima instanță, de la 17.000 euro, la

1.600 euro. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel, într-o motivare amplă, tinzând la considerente

supraabundente față de speța concretă, cu aprecieri de ordin teoretic asupra

temeiului juridic al cererii introductive, precum și cu o prezentare a

jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la noțiunile de

speranță legitimă și bun în sensul art. 1 Protocolul 1 la Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, a conchis că decizia dată de Curtea Constituțională se

aplică doar cererilor introduse pe rolul instanțelor ulterior pronunțării

acesteia.

Reclamanții au

declarat recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., prin care au arătat că hotărârea este nelegală, deoarece instanța nu a

avut în vedere la acordarea daunelor morale criteriile de evaluare, importanța

valorilor lezate și consecințele negative suferite de persoana vătămată și nici

implicațiile acestora în viața socială a persoanei vătămate.

Împotriva deciziei

instanței de apel a declarat recurs și pârâtul, indicând drept motiv de

nelegalitate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea

recursului, cu consecința respingerii acțiunii.

În dezvoltarea

criticilor arată, în esență, că instanța de apel trebuia să se raporteze la

incidența în cauză a Deciziei nr. 1358/2010 pronunțată de Curtea

Constituțională și să constate că temeiul juridic care a stat la baza acțiunii

introductive a reclamanților a fost desființat.

Învederează instanței

că soția supraviețuitoare a autorului reclamanților a beneficiat până în 2006,

anul decesului său, de o serie de drepturi patrimoniale, conferite de

Decretul-lege nr. 118/1990.

Analiza recursurilor

Înalta Curte va

analiza controlul de nelegalitate din prisma efectelor Deciziei nr. 1358/2010

pronunțată de Curtea Constituțională, prin raportare la Decizia nr. 12/2011

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul

legii.

Criticile formulate

de pârât aduc în discuție o singură chestiune, aceea a efectelor, în cauză, ale

Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, încadrându-se astfel în cazul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Problema de drept

care se pune în speță nu este cea a îndreptățirii reclamanților la acordarea

daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009, sau

cuantumul acestor despăgubiri, ci aceea dacă acest text de lege mai poate fi

aplicat cauzei supusă analizei, în condițiile în care a fost declarat

neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin

Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M.

Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010.

Potrivit art. 147

alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca

fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea

deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de

acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe

durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al

articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la

data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii și

au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul

cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și

funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările

ulterioare.

În raport de această

reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,

care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în

curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Această problemă de

drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată

de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a

stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice

asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în Monitorul

Oficial, cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o

hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte,

urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5

alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu

mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data

publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.

Or, în speță, la data

publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curții Constituționale nr.

1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci

soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune, deci,

că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului

de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare,

întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte

să fie guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este

vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi

este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității,

ivit înaintea definitivării sale.

Cum norma tranzitorie

cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine

publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece

altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte

juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică,

ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte,

împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru

viitor, dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al

neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor

drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există

însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanții nu erau titularii unui bun

susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării

Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă,

care să fi confirmat dreptul lor.

În ceea ce privește

legitimitatea demersului organului jurisdicțional constituțional, ea decurge

din atribuțiile pe care le are conform legii și Constituției, iar motivul de

ordin general imperios transpare din motivarea deciziei Curții Constituționale

(înlăturarea unor situații de incoerență și instabilitate, a unei duble

reglementări în aceeași materie).

Așadar, prin

intervenția instanței de contencios constituțional, ca urmare a sesizării acesteia

cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal

într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de

constituționalitate.

Continuând să aplice

o normă de drept inexistentă din punct de vedere juridic (ale cărei efecte au

încetat), judecătorul nu mai este cantonat în exercițiul funcției sale

jurisdicționale, ci și-o depășește, arogându-și puteri pe care nici dreptul

intern și nici normele convenționale europene nu i le legitimează.

De asemenea, prin

respectarea efectelor obligatorii ale deciziilor Curții Constituționale se

înlătură imprevizibilitatea jurisprudenței, care, în aplicarea unei norme

incoerente, era ea însăși generatoare de situații discriminatorii.

Față de toate aceste

considerente, reținute prin raportare la Decizia în interesul legii nr. 12/2011

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, urmează a se constata că, în mod

nelegal, curtea de apel și-a întemeiat soluția privind acordarea daunelor

morale pe un text de lege declarat neconstituțional printr-o decizie a

instanței de contencios constituțional, publicată anterior soluționării

definitive a litigiului.

Întrucât la data

judecării cauzei în apel nu mai exista temeiul juridic pe care reclamanții

și-au fundamentat cererea privind acordarea daunelor morale, recursul declarat

de pârât urmează a fi admis, hotărârile pronunțate de instanțele anterioare vor

fi casate, iar acțiunea se impune a fi respinsă ca neîntemeiată.

Recursul declarat de

reclamanți este nefondat.

În raport de

dezlegarea dată recursului pârâtului, analiza criticilor formulate de

reclamanți privind cuantumul daunelor morale nu se mai justifică, fiind în

totalitate lipsită de interes o apreciere a instanței asupra criteriilor de

evaluare a daunelor, în condițiile în care însăși cererea de acordare a

acestora a rămas fără temei de drept.

În consecință, față

de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de

reclamanți se va respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanții B.E., P.G., P.M., F.M. și M.E. împotriva Deciziei civile nr. 109/

A din 18 mai 2011 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Admite recursul

declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin

D.G.F.P. Vrancea împotriva Deciziei civile nr. 109/ A din 18 mai 2011 a Curții

de Apel Galați, secția civilă.

Casează decizia

atacată și Sentința civilă nr. 498 din 24 iunie 2010 a Tribunalului Vrancea,

secția civilă și, rejudecând, respinge acțiunea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 mai 2012.

Procesat de GGC - AZ