ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3414/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, reține următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamanții M.E., B.E., P.G., P.M. și F.M., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, au solicitat obligarea acestuia la plata sumei de câte 100.000 euro câte fiecare, în total 500.000 euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea politică a autorului lor. În motivarea acțiunii au arătat că prin Sentința penală nr. 103 din 6 aprilie 1971 a Tribunalului Militar Iași, autorul lor, P.V. a fost condamnat la 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de propagandă împotriva orânduirii socialiste prevăzute de art. 166 alin. (2) C. pen.

Au precizat că a fost încarcerat la Penitenciarul Aiud și liberat urmare grațierii prin Decretul nr. 323/1972, decedând la 31 decembrie 1978. Prin Sentința civilă nr. 498 din 24 iunie 2010, Tribunalul Vrancea a admis în parte acțiunea civilă formulată în temeiul Legii nr. 221/2009 și a obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 17.000 euro, despăgubiri morale. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că autorul reclamanților a suferit o condamnare cu caracter politic, astfel că petenții sunt îndreptățiți la acordarea daunelor morale prevăzute de dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.

Pentru stabilirea cuantumului daunelor morale s-a avut în vedere durata executării efective de aproximativ 1 an și 8 luni (16 decembrie 1970 - 22 august 1972 - hotărârea de condamnare și biletul de liberare), precum și faptul că autoarea reclamantului, respectiv soția supraviețuitoare P.A., decedată la 31 mai 2006, a beneficiat de indemnizația lunară și facilitățile acordate prin Decretul-lege nr. 118/1990. Prin Decizia civilă nr. 109/ A din 18 mai 2011 a Curții de Apel Galați, secția civilă, a fost admis apelul declarat de pârât, iar sentința a fost schimbată în parte, în sensul reducerii daunelor morale acordate de prima instanță, de la 17.000 euro, la 1.600 euro. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Pentru a decide astfel, instanța de apel, într-o motivare amplă, tinzând la considerente supraabundente față de speța concretă, cu aprecieri de ordin teoretic asupra temeiului juridic al cererii introductive, precum și cu o prezentare a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la noțiunile de speranță legitimă și bun în sensul art. 1 Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a conchis că decizia dată de Curtea Constituțională se aplică doar cererilor introduse pe rolul instanțelor ulterior pronunțării acesteia. Reclamanții au declarat recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care au arătat că hotărârea este nelegală, deoarece instanța nu a avut în vedere la acordarea daunelor morale criteriile de evaluare, importanța valorilor lezate și consecințele negative suferite de persoana vătămată și nici implicațiile acestora în viața socială a persoanei vătămate.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs și pârâtul, indicând drept motiv de nelegalitate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, cu consecința respingerii acțiunii. În dezvoltarea criticilor arată, în esență, că instanța de apel trebuia să se raporteze la incidența în cauză a Deciziei nr. 1358/2010 pronunțată de Curtea Constituțională și să constate că temeiul juridic care a stat la baza acțiunii introductive a reclamanților a fost desființat. Învederează instanței că soția supraviețuitoare a autorului reclamanților a beneficiat până în 2006, anul decesului său, de o serie de drepturi patrimoniale, conferite de Decretul-lege nr. 118/1990. Analiza recursurilor Înalta Curte va analiza controlul de nelegalitate din prisma efectelor Deciziei nr. 1358/2010 pronunțată de Curtea Constituțională, prin raportare la Decizia nr. 12/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii.

Criticile formulate de pârât aduc în discuție o singură chestiune, aceea a efectelor, în cauză, ale Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, încadrându-se astfel în cazul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Problema de drept care se pune în speță nu este cea a îndreptățirii reclamanților la acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009, sau cuantumul acestor despăgubiri, ci aceea dacă acest text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă analizei, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of.

nr. 761 din 15 noiembrie 2010. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept. La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens. Această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial. Or, în speță, la data publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii. Nu se poate spune, deci, că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale. Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric. Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanții nu erau titularii unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul lor. În ceea ce privește legitimitatea demersului organului jurisdicțional constituțional, ea decurge din atribuțiile pe care le are conform legii și Constituției, iar motivul de ordin general imperios transpare din motivarea deciziei Curții Constituționale (înlăturarea unor situații de incoerență și instabilitate, a unei duble reglementări în aceeași materie).

Așadar, prin intervenția instanței de contencios constituțional, ca urmare a sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate. Continuând să aplice o normă de drept inexistentă din punct de vedere juridic (ale cărei efecte au încetat), judecătorul nu mai este cantonat în exercițiul funcției sale jurisdicționale, ci și-o depășește, arogându-și puteri pe care nici dreptul intern și nici normele convenționale europene nu i le legitimează. De asemenea, prin respectarea efectelor obligatorii ale deciziilor Curții Constituționale se înlătură imprevizibilitatea jurisprudenței, care, în aplicarea unei norme incoerente, era ea însăși generatoare de situații discriminatorii.

Față de toate aceste considerente, reținute prin raportare la Decizia în interesul legii nr. 12/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, urmează a se constata că, în mod nelegal, curtea de apel și-a întemeiat soluția privind acordarea daunelor morale pe un text de lege declarat neconstituțional printr-o decizie a instanței de contencios constituțional, publicată anterior soluționării definitive a litigiului. Întrucât la data judecării cauzei în apel nu mai exista temeiul juridic pe care reclamanții și-au fundamentat cererea privind acordarea daunelor morale, recursul declarat de pârât urmează a fi admis, hotărârile pronunțate de instanțele anterioare vor fi casate, iar acțiunea se impune a fi respinsă ca neîntemeiată.

Recursul declarat de reclamanți este nefondat. În raport de dezlegarea dată recursului pârâtului, analiza criticilor formulate de reclamanți privind cuantumul daunelor morale nu se mai justifică, fiind în totalitate lipsită de interes o apreciere a instanței asupra criteriilor de evaluare a daunelor, în condițiile în care însăși cererea de acordare a acestora a rămas fără temei de drept. În consecință, față de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamanți se va respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții B.E., P.G., P.M., F.M. și M.E. împotriva Deciziei civile nr. 109/ A din 18 mai 2011 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Vrancea împotriva Deciziei civile nr. 109/ A din 18 mai 2011 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Casează decizia atacată și Sentința civilă nr. 498 din 24 iunie 2010 a Tribunalului Vrancea, secția civilă și, rejudecând, respinge acțiunea. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2012. Procesat de GGC - AZ