Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.02.2012
inadmisibil

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 844/2012

HOTĂRÂRE
17.02.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 844/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 3616 din 22 iunie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondat recursul declarat de T.V.G. împotriva sentinței civile nr. 334 din 27 septembrie 2010, a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte a reținut că titlurile instituite de Legea nr. 341/2004 se acordă avându-se în vedere calitatea și titlurile atestate potrivit Legii nr. 42/1990 or, reclamantul nu a făcut dovada că este posesorul unui certificat de revoluționar obținut conform Legii nr. 42/1990, astfel că, pârâții nu au putut proceda la preschimbarea noului tip de certificat.

Împotriva acestei decizii recurentul a formulat cerere de revizuire susținând, în esență, că decizia nu este legală, întrucât din completul de judecată din 22 iunie 2011 a făcut parte și un judecător aflat în stare de incompatibilitate, deoarece împotriva sa DNA a declanșat urmărirea penală. Cererea de revizuire este inadmisibilă. Potrivit dispozițiilor art. 322 C. proc. civ., pot fi supuse revizuirii hotărârile rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și hotărârile date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul. Codul de procedură civilă prevede, așadar - cu caracter limitativ - două categorii de hotărâri judecătorești care pot fi supuse acestei căi extraordinare de atac, care este revizuirea, după cum urmează: a) hotărârile rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare și b) hotărârile pronunțate de o instanță de recurs atunci când evocă fondul.

Rezultă, deci, că hotărârile aparținând celei de-a doua categorii, cum este cazul în speță, pot fi supuse revizuirii numai în cazurile în care soluția instanței de recurs a fost pronunțată în urma examinării cauzei sub aspectul fondului său. Evocarea fondului de către instanța de recurs presupune ca, în cadrul soluționării căii de atac, instanța de control judiciar să facă fie o proprie analiză a probelor administrate în cauză, de natură să conducă la stabilirea unei alte situații de fapt decât cea reținută de instanța de fond, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, urmând să dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății. Pot fi, așadar, atacate cu revizuire hotărârile prin care instanța de recurs admite recursul și modifică în tot sau în parte hotărârea recurată sau admite recursul, casează cu reținere hotărârea atacată și rejudecă fondul cauzei.

Dimpotrivă, nu pot forma obiectul revizuirii, întrucât nu evocă fondul, hotărârile instanțelor de recurs prin care se declină competența de soluționare a acestei căi de atac, cele prin care se dă o soluție urmare actelor de dispoziție procesuală pe care le pot face părțile (în caz de renunțare la judecata recursului, la judecata acțiunii sau la dreptul dedus judecății, precum și de încheiere a unei tranzacții), cele prin care se respinge sau se anulează recursul în temeiul unei excepții procesuale, cele prin care se constată perimarea recursului sau se anulează recursul ca neregulat introdus, ca netimbrat ori ca insuficient timbrat, cele prin care se constată nulitatea recursului sau se respinge recursul ca nefondat sau ca tardiv, și nici hotărârile de casare intermediare, prin care s-a admis recursul și s-a casat cu reținere sau cu trimitere.

Cum, în cauza de față, prin decizia a cărei revizuire se solicită, instanța de recurs a respins calea de atac formulată împotriva hotărârii instanței de fond vizate, aceasta fiind menținută ca legală și temeinică, condiția evocării fondului nu este îndeplinită, astfel încât, constatându-se întemeiată excepția inadmisibilității, cererea de revizuire va fi respinsă ca atare.

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de T.V.G. împotriva Deciziei nr. 3616 din 22 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2012. Procesat de GGC - LM

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-11-27
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5026/2012
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 5268 din 9 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de Contencios Administrativ și Fiscal a respins, ca inad
ÎCCJ 2013-02-26
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1750/2013
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Prima hotărâre irevocabilă Prin Decizia nr. 3616 din 22 iunie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția d
ÎCCJ 2010-01-19
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 177/2010
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 4046 din 2 octombrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca ina
ÎCCJ 2010-09-29
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3955/2010
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 4740 din 30 octombrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca ne
ÎCCJ 2014-01-21
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 226/2014
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 3218 din 12 martie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefon
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă