ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3607/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: 1. Instanța de fond. Tribunalul Caraș-Severin prin sentința civilă nr. 1566 din 14 decembrie 2009 a admis în parte acțiunea formulată la 15 iunie 2009 de reclamantul G.G. prin mandatar G.G.A. împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. A fost obligat pârâtul la suma de 15.317,58 RON actualizată la data plății, cu titlu de despăgubiri materiale și suma de 2.000.000 RON cu titlu de daune morale, precum și la 200 RON cheltuieli de judecată. Acțiunea dedusă judecății a fost motivată în drept pe dispozițiile art. 480–481 C. civ., art. 42, art. 44 și art. 135 din Constituție, Primul Protocol Adițional la Convenția privind Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și Legii nr. 221/2009 potrivit unei precizări ulterioare a acțiunii.

În fapt, Tribunalul a susținut următoarele: Tatăl reclamantului G.N. a fost condamnat prin sentința nr. 1091 din 231 iunie 1949, pronunțată de Tribunalul Militar Timișoara la 20 (două zeci) ani muncă silnică, 10 (zece) ani degradare civică, confiscarea averii și 5.000 (cinci) mii RON amendă corecțională pentru săvârșirea faptelor prev. de art. 209 pct. 3 C. pen. comb. cu art. 1 lit. e) și art. 3 Legea nr. 16/1949, art. unic Legea nr. 212/1948, art. 58 și art. 157 C. pen., art. 227 alin. (3) C. pen. comb. cu art. 210 alin. (2) C. pen., art. unic Legea nr. 212/1948, art. 96, 97, 463, 464 pct. 2 C. pen. și art. 58 C. pen. art. 33, 35 Legea nr. 190/1947, toate combinate cu I.D. nr. 856/1938 și nr. 1108/1938 și art. 5 Legea nr. 16/1949.

Această sentință a fost pusă în executare, iar urmarea adresei nr. BB/1949 emisă de Tribunalul Militar Timișoara către Judecătoria Populară Rurală Teregova, tatălui reclamantului i s-au confiscat de către Comitetul Provizoriu al com. T. toate bunurile mobile și imobile deținute în proprietate, bunuri inventariate în procesul-verbal din 07 octombrie 1949. Bunurile mobile confiscate au fost evaluate la 150.800 RON, valoare menționată în procesul-verbal de confiscare. Condamnarea suferită de antecesorul reclamantului prin sentința nr. 1091 din 21 iunie 1949 pronunțată de Tribunalul Militar Timișoara, reprezintă o condamnare cu caracter politic în sensul Legii nr. 221/2009. S-a apreciat că prejudiciul moral produs tatălui reclamantului a fost determinat de faptul în sine al detenției, fiind de notorietate că în închisorile comuniste deținuții erau umiliți, torturați, exploatați.

S-a reținut că daunele morale au un anumit specific, care se răsfrânge și în materia probațiunii lor. Cât privește viața particulară a celui vătămat, s-a considerat că prejudiciul moral care se impune a fi reparat a fost determinat de condamnarea politică a tatălui reclamantului, executarea de către acesta a pedepsei aplicate în condițiile din închisorile comuniste, ruperea legăturilor de familie și de situația dramatică în care s-a găsit familia reclamantului după confiscarea averii lor. Față de aceste considerente, în temeiul art. 1 alin. (1), (2) art. 5 Legea nr. 221/2009 s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul G.G., prin mandatar G.G.A. împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în sensul că a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 2.000.000 RON daune morale.

În ce privește despăgubirile materiale solicitate reprezentând bunurile mobile confiscate prin procesul-verbal de confiscare din 07 octombrie 1949, instanța a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantului suma de 15.317,58 RON, reprezentând actualizarea sumei menționate în procesul-verbal de confiscare conform raportului de expertiză contabilă extrajudiciară. S-a reținut că solicitarea reclamantului de a fi obligat pârâtul la plata unei sume actualizate în dolari, respectiv echivalentul în lei al sumei de 25.869 dolari SUA, este fără justificare.

La stabilirea cuantumului pentru despăgubirile acordate s-au avut în vedere dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 în temeiul cărora poate fi obligat statul la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare precum și poziția pârâtului prin întâmpinarea formulată în cauză prin care a contestat actualizarea sumei de 150.800 RON apreciind că acesta nu se încadrează în limite rezonabile și echitabile, reparația solicitată fiind cu mult peste prejudiciul produs determinând o îmbogățire fără justă cauză a reclamantului.

Având în vedere toate aceste considerente, instanța a reținut că o reparație echitabilă a reclamantului o reprezintă obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantului suma de 15.317,58 RON, actualizată la data plății efective reprezentând despăgubiri materiale, echivalent al valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare. 2. Instanța de apel. Curtea de Apel Timișoara prin decizia civilă nr. 189/A din 07 iunie 2010 a admis apelul pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin și a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor reprezentând daunele morale la suma de 1.600.000 RON și a respins ca neîntemeiat capătul de cerere din acțiunea privind obligarea pârâtului la plata sumei de 15.317,58 RON reprezentând despăgubiri pentru daunele materiale.

În motivarea acestor soluții Curtea de Apel a reținut în esență că sentința Tribunalului este nelegală în ceea ce privește acordarea către reclamantul–intimat a sumei de 15.317,58 RON, actualizată la data plății efective, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul material, echivalentul bunurilor mobile confiscate prin hotărârea de condamnare, temeiul invocat de tribunalul fiind art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 printr-o greșită aplicare a legii.

S-a constatat că acest text nu poate reprezenta temei legal pentru acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul material suferit de victima unei condamnări cu caracter politic, în privința bunurilor sale mobile, câtă vreme textul menționat prevede clar și lipsit de echivoc că acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative se poate realiza numai dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.

Din simpla interpretare gramaticală a textului instanța a apreciat că se poate constata că norma se referă exclusiv la bunuri imobile, nu și la bunuri mobile. Prin urmare, sub acest aspect, Curtea a reținut că obligarea pârâtului la plata sumei de 15.317,58 RON, actualizată la data plății efective, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul material, echivalentul bunurilor mobile confiscate prin hotărârea de condamnare este neîntemeiată.

În ceea ce privește despăgubirile cu titlu de daune morale, Curtea a constatat, în raport cu motivele de apel cu care a fost învestită de pârât că, deși doctrina și jurisprudența română recunosc, raportat la ansamblul materialului probator, suferința fizică și psihică cauzată de faptul în sine al condamnării la temniță grea, pe o perioadă lungă de timp, din care derivă toate restricțiile, restrângerile de libertate și umilințele aplicate condamnatului, totuși, așa cum constant a decis și Curtea de la Strasbourg în privința acordării daunelor morale, chiar cu referire la cazul Kudla vs. Polonia, cuantumul daunelor morale acordate unei victime a represiunilor nu trebuie stabilit într-un cuantum disproporționat și nerezonabil, ci raportat, coroborat, evaluat la întinderea prejudiciului real suferit și o astfel de pretenție nu trebuie să reprezinte în nici un caz un izvor de îmbogățire fără justă cauză.

De aceea, fără să se conteste suferința fizică și psihică a persoanei condamnată politic, umilința și teroarea la care a fost supusă, Curtea a constatat că instanța de fond trebuie să opereze și cu principiul echității, în așa fel încât indemnizația stabilită cu titlu de daune morale să fie justă, rezonabilă și echitabilă și nu exagerată, disproporționată, chiar dacă o astfel de apreciere este dificilă și implică întotdeauna o doză de subiectivism și de aproximare și din această perspectivă. În raport de materialul probator administrat în cauză, Curtea a apreciat că suma de 1.600.000 RON reprezintă o compensație echitabilă pentru cei 20 de ani de muncă silnică, precum și 10 ani de degradare civică, plus confiscarea averii, alături de 5.000 RON amendă corecțională, măsuri care au fost aplicate tatălui, reclamantului-intimat.

3. Recursul. Împotriva deciziei Curții de Apel a declarat recurs pârâtul care a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În fapt s-a criticat soluția pentru greșita cuantificare a daunelor morale acordate, apreciind că suma este nejustificată în raport de întinderea prejudiciului suferit, daunele morale fiind nemateriale ele nu pot avea un echivalent valoric. S-a mai arătat că prejudiciul moral nu poate fi dovedit cu probe, existând doar criterii generale lăsate la aprecierea instanței, cu respectarea principiului proporționalității daunei cu despăgubirea acordată și observarea principiului echității. S-a mai susținut că este necesar ca petentul să arate un minim de apreciere și indiciu din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale, ocrotite de Constituție, i-au fost lezate prin prejudiciu și bazat pe acestea să se procedeze la o evaluare a despăgubirilor menită să compenseze prejudiciul suferit.

Recurentul a solicitat modificarea deciziei și respingerea acțiunii ca neîntemeiată. 4. Analiza instanței de recurs. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor invocate, văzând actele și lucrările dosarului se constată că aceasta este legală și temeinică în parte, urmând a fi modificată cât privește cuantumul daunelor morale acordate pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează: După cum a susținut și recurentul prejudiciul moral se stabilește în raport de circumstanțele de fapt el urmând a fi dovedit potrivit caracterului său special. Pentru stabilirea despăgubirilor ce se cuvin persoanei prejudiciate instanța cercetează și apreciază măsura în care o anumită sumă de bani poate exercita rolul reparatoriu al acestui tip de prejudiciu.

În concret în cazul dedus judecății instanțele au apreciat corect că tatăl petentului a suferit un prejudiciu moral prin executarea unei condamnări cu închisoare pe durata a 20 de ani de muncă silnică, fiindu-i lezate drepturi fundamentale, consacrate și garantate în Constituție (dreptul la viață, integritate fizică și psihică – libertate de mișcare și exprimare, viață privată, dreptul de proprietate asupra bunurilor sale care i-au fost confiscate ca măsură complementară). Ca urmare în mod corect s-a apreciat că reparația prejudiciului moral se poate face în stabilirea unei sume exprimată în cuantum bănesc. Instanțele, deși au enunțat principiile generale în determinarea cuantumului acestui prejudiciu, nu au indicat elementele avute în vedere în mod particular pentru cauza dedusă judecății.

Se constată în cauză, în raport de datele concrete ale speței, că suma stabilită, 1.600.000 RON, este disproporționată în raport nu de timpul în care tatăl reclamantului a fost privat de drepturile sale, ci în raport de împrejurarea că reparația care este cerută la momentul judecării cauzei este menită să reprezinte o „despăgubire” nu faptică pentru cel astfel prejudiciat și care în acest fel își alină o detenție îndelungată, ci pentru memoria acestuia, tatăl reclamantului nefiind în viață la data introducerii acțiunii. Ca urmare instanțele, la stabilirea cuantumului ce se cuvine reclamantului cu titlu de despăgubiri morale, trebuiau să țină cont și de acest aspect pentru a se respecta principiul proporționalității și al echității, observând că în mod corect au fost reținute condițiile detenției și privațiunile la care au fost expuși, după eliberarea din penitenciar, condamnatul și familia acestuia.

În raport de datele concrete ale speței, sus-arătate s-a apreciat că suma de 420.000 RON este suficientă să realizeze scopul urmărit de dispozițiile legale prevăzute de Legea nr. 221/2001. Constatând că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. s-a admis recursul și s-a modificat decizia în sensul arătat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin împotriva deciziei nr. 189/A din 07 iunie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Modifică decizia, în sensul că stabilește cuantumul despăgubirilor morale la 420.000 RON. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 mai 2011.