ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3607/2011

Deliberând, în condițiile

art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele:

Tribunalul Caraș-Severin

prin sentința civilă nr. 1566 din 14 decembrie 2009 a admis în parte acțiunea formulată

la 15 iunie 2009 de reclamantul G.G. prin mandatar G.G.A. împotriva pârâtului Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice. A fost obligat pârâtul la suma de 15.317,58

RON actualizată la data plății, cu titlu de despăgubiri materiale și suma de 2.000.000

RON cu titlu de daune morale, precum și la 200 RON cheltuieli de judecată.

Acțiunea dedusă judecății

a fost motivată în drept pe dispozițiile art. 480–481 C. civ., art. 42, art. 44

și art. 135 din Constituție, Primul Protocol Adițional la Convenția privind Apărarea

Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și Legii nr. 221/2009 potrivit

unei precizări ulterioare a acțiunii.

În fapt, Tribunalul a

susținut următoarele:

Tatăl reclamantului G.N.

a fost condamnat prin sentința nr. 1091 din 231 iunie 1949, pronunțată de Tribunalul

Militar Timișoara la 20 (două zeci) ani muncă silnică, 10 (zece) ani degradare civică,

confiscarea averii și 5.000 (cinci) mii RON amendă corecțională pentru săvârșirea

faptelor prev. de art. 209 pct. 3 C. pen. comb. cu art. 1 lit. e) și art. 3

Legea nr. 16/1949, art. unic Legea nr. 212/1948, art. 58 și art. 157 C. pen.,

art. 227 alin. (3) C. pen. comb. cu art. 210 alin. (2) C. pen., art. unic Legea

nr. 212/1948, art. 96, 97, 463, 464 pct. 2 C. pen. și art. 58 C. pen. art. 33, 35

Legea nr. 190/1947, toate combinate cu I.D. nr. 856/1938 și nr. 1108/1938 și

art. 5 Legea nr. 16/1949.

Această sentință a fost

pusă în executare, iar urmarea adresei nr. BB/1949 emisă de Tribunalul Militar Timișoara

către Judecătoria Populară Rurală Teregova, tatălui reclamantului i s-au confiscat

de către Comitetul Provizoriu al com. T. toate bunurile mobile și imobile deținute

în proprietate, bunuri inventariate în procesul-verbal din 07 octombrie 1949. Bunurile

mobile confiscate au fost evaluate la 150.800 RON, valoare menționată în procesul-verbal

de confiscare.

Condamnarea suferită de

antecesorul reclamantului prin sentința nr. 1091 din 21 iunie 1949 pronunțată de

Tribunalul Militar Timișoara, reprezintă o condamnare cu caracter politic în sensul

Legii nr. 221/2009.

S-a apreciat că prejudiciul

moral produs tatălui reclamantului a fost determinat de faptul în sine al detenției,

fiind de notorietate că în închisorile comuniste deținuții erau umiliți, torturați,

exploatați. S-a reținut că daunele morale au un anumit specific, care se răsfrânge

și în materia probațiunii lor.

Cât privește viața particulară

a celui vătămat, s-a considerat că prejudiciul moral care se impune a fi reparat

a fost determinat de condamnarea politică a tatălui reclamantului, executarea de

către acesta a pedepsei aplicate în condițiile din închisorile comuniste, ruperea

legăturilor de familie și de situația dramatică în care s-a găsit familia reclamantului

după confiscarea averii lor.

Față de aceste considerente,

în temeiul art. 1 alin. (1), (2) art. 5 Legea nr. 221/2009 s-a admis în parte acțiunea

civilă formulată de reclamantul G.G., prin mandatar G.G.A. împotriva pârâtului Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în sensul că a fost obligat pârâtul să

plătească reclamantului suma de 2.000.000 RON daune morale.

În ce privește despăgubirile

materiale solicitate reprezentând bunurile mobile confiscate prin procesul-verbal

de confiscare din 07 octombrie 1949, instanța a obligat pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantului suma de 15.317,58 RON,

reprezentând actualizarea sumei menționate în procesul-verbal de confiscare conform

raportului de expertiză contabilă extrajudiciară.

S-a reținut că solicitarea

reclamantului de a fi obligat pârâtul la plata unei sume actualizate în dolari,

respectiv echivalentul în lei al sumei de 25.869 dolari SUA, este fără justificare.

La stabilirea cuantumului

pentru despăgubirile acordate s-au avut în vedere dispozițiile art. 5 alin. (1)

lit. b) din Legea nr. 221/2009 în temeiul cărora poate fi obligat statul la acordarea

de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea

de condamnare precum și poziția pârâtului prin întâmpinarea formulată în cauză prin

care a contestat actualizarea sumei de 150.800 RON apreciind că acesta nu se încadrează

în limite rezonabile și echitabile, reparația solicitată fiind cu mult peste prejudiciul

produs determinând o îmbogățire fără justă cauză a reclamantului.

Având în vedere toate

aceste considerente, instanța a reținut că o reparație echitabilă a reclamantului

o reprezintă obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

să plătească reclamantului suma de 15.317,58 RON, actualizată la data plății efective

reprezentând despăgubiri materiale, echivalent al valorii bunurilor confiscate prin

hotărârea de condamnare.

Curtea de Apel Timișoara

prin decizia civilă nr. 189/A din 07 iunie 2010 a admis apelul pârâtului Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor

Publice Caraș-Severin și a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a stabilit

cuantumul despăgubirilor reprezentând daunele morale la suma de 1.600.000 RON și

a respins ca neîntemeiat capătul de cerere din acțiunea privind obligarea pârâtului

la plata sumei de 15.317,58 RON reprezentând despăgubiri pentru daunele materiale.

În motivarea acestor soluții

Curtea de Apel a reținut în esență că sentința Tribunalului este nelegală în ceea

ce privește acordarea către reclamantul–intimat a sumei de 15.317,58 RON, actualizată

la data plății efective, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul material, echivalentul

bunurilor mobile confiscate prin hotărârea de condamnare, temeiul invocat de tribunalul

fiind art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 printr-o greșită aplicare

a legii.

S-a constatat că acest

text nu poate reprezenta temei legal pentru acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul

material suferit de victima unei condamnări cu caracter politic, în privința bunurilor

sale mobile, câtă vreme textul menționat prevede clar și lipsit de echivoc că acordarea

de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre

de condamnare sau ca efect al măsurii administrative se poate realiza numai dacă

bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent

în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate

în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările

și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile

proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și

completările ulterioare. Din simpla interpretare gramaticală a textului instanța

a apreciat că se poate constata că norma se referă exclusiv la bunuri imobile, nu

și la bunuri mobile.

Prin urmare, sub acest

aspect, Curtea a reținut că obligarea pârâtului la plata sumei de 15.317,58 RON,

actualizată la data plății efective, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul

material, echivalentul bunurilor mobile confiscate prin hotărârea de condamnare

este neîntemeiată.

În ceea ce privește despăgubirile

cu titlu de daune morale, Curtea a constatat, în raport cu motivele de apel cu care

a fost învestită de pârât că, deși doctrina și jurisprudența română recunosc, raportat

la ansamblul materialului probator, suferința fizică și psihică cauzată de faptul

în sine al condamnării la temniță grea, pe o perioadă lungă de timp, din care derivă

toate restricțiile, restrângerile de libertate și umilințele aplicate condamnatului,

totuși, așa cum constant a decis și Curtea de la Strasbourg în privința acordării

daunelor morale, chiar cu referire la cazul Kudla vs. Polonia, cuantumul daunelor

morale acordate unei victime a represiunilor nu trebuie stabilit într-un cuantum

disproporționat și nerezonabil, ci raportat, coroborat, evaluat la întinderea prejudiciului

real suferit și o astfel de pretenție nu trebuie să reprezinte în nici un caz un

izvor de îmbogățire fără justă cauză.

De aceea, fără să se conteste

suferința fizică și psihică a persoanei condamnată politic, umilința și teroarea

la care a fost supusă, Curtea a constatat că instanța de fond trebuie să opereze

și cu principiul echității, în așa fel încât indemnizația stabilită cu titlu de

daune morale să fie justă, rezonabilă și echitabilă și nu exagerată, disproporționată,

chiar dacă o astfel de apreciere este dificilă și implică întotdeauna o doză de

subiectivism și de aproximare și din această perspectivă. În raport de materialul

probator administrat în cauză, Curtea a apreciat că suma de 1.600.000 RON reprezintă

o compensație echitabilă pentru cei 20 de ani de muncă silnică, precum și 10 ani

de degradare civică, plus confiscarea averii, alături de 5.000 RON amendă corecțională,

măsuri care au fost aplicate tatălui, reclamantului-intimat.

Împotriva deciziei Curții

de Apel a declarat recurs pârâtul care a invocat motivul prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

În fapt s-a criticat soluția

pentru greșita cuantificare a daunelor morale acordate, apreciind că suma este nejustificată

în raport de întinderea prejudiciului suferit, daunele morale fiind nemateriale

ele nu pot avea un echivalent valoric. S-a mai arătat că prejudiciul moral nu poate

fi dovedit cu probe, existând doar criterii generale lăsate la aprecierea instanței,

cu respectarea principiului proporționalității daunei cu despăgubirea acordată și

observarea principiului echității.

S-a mai susținut că este

necesar ca petentul să arate un minim de apreciere și indiciu din care să rezulte

în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale, ocrotite de Constituție, i-au

fost lezate prin prejudiciu și bazat pe acestea să se procedeze la o evaluare a

despăgubirilor menită să compenseze prejudiciul suferit.

Recurentul a solicitat

modificarea deciziei și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

recurs.

Examinând decizia atacată

prin prisma criticilor invocate, văzând actele și lucrările dosarului se constată

că aceasta este legală și temeinică în parte, urmând a fi modificată cât privește

cuantumul daunelor morale acordate pentru considerentele ce se vor arăta în cele

ce urmează:

După cum a susținut și

recurentul prejudiciul moral se stabilește în raport de circumstanțele de fapt el

urmând a fi dovedit potrivit caracterului său special. Pentru stabilirea despăgubirilor

ce se cuvin persoanei prejudiciate instanța cercetează și apreciază măsura în care

o anumită sumă de bani poate exercita rolul reparatoriu al acestui tip de prejudiciu.

În concret în cazul dedus

judecății instanțele au apreciat corect că tatăl petentului a suferit un prejudiciu

moral prin executarea unei condamnări cu închisoare pe durata a 20 de ani de muncă

silnică, fiindu-i lezate drepturi fundamentale, consacrate și garantate în Constituție

(dreptul la viață, integritate fizică și psihică – libertate de mișcare și exprimare,

viață privată, dreptul de proprietate asupra bunurilor sale care i-au fost confiscate

ca măsură complementară).

Ca urmare în mod corect

s-a apreciat că reparația prejudiciului moral se poate face în stabilirea unei sume

exprimată în cuantum bănesc.

Instanțele, deși au enunțat

principiile generale în determinarea cuantumului acestui prejudiciu, nu au indicat

elementele avute în vedere în mod particular pentru cauza dedusă judecății.

Se constată în cauză,

în raport de datele concrete ale speței, că suma stabilită, 1.600.000 RON, este

disproporționată în raport nu de timpul în care tatăl reclamantului a fost privat

de drepturile sale, ci în raport de împrejurarea că reparația care este cerută la

momentul judecării cauzei este menită să reprezinte o „despăgubire” nu faptică pentru

cel astfel prejudiciat și care în acest fel își alină o detenție îndelungată, ci

pentru memoria acestuia, tatăl reclamantului nefiind în viață la data introducerii

acțiunii.

Ca urmare instanțele,

la stabilirea cuantumului ce se cuvine reclamantului cu titlu de despăgubiri morale,

trebuiau să țină cont și de acest aspect pentru a se respecta principiul proporționalității

și al echității, observând că în mod corect au fost reținute condițiile detenției

și privațiunile la care au fost expuși, după eliberarea din penitenciar, condamnatul

și familia acestuia.

În raport de datele concrete

ale speței, sus-arătate s-a apreciat că suma de 420.000 RON este suficientă să realizeze

scopul urmărit de dispozițiile legale prevăzute de Legea nr. 221/2001.

Constatând că în cauză

sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. s-a admis recursul și s-a modificat decizia în

sensul arătat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția

Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin împotriva deciziei nr. 189/A din 07

iunie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Modifică decizia, în sensul

că stabilește cuantumul despăgubirilor morale la 420.000 RON.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 mai 2011.