ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3640/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1467 din 07 decembrie

2009, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în Dosarul nr. 2184/115/2009, a fost

admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul C.N. împotriva pârâtului

Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

A fost obligat pârâtul

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantului C.N.

suma de 500.000 euro sau echivalentul în lei la data plății efective, reprezentând

daune morale.

Au fost respinse celelalte

pretenții ale reclamantului.

Pentru a pronunța această

hotărâre Tribunalul Caraș-Severin a reținut următoarele:

Prin sentința nr.

2381 din 12 noiembrie 1954 pronunțată în Dosar nr. 411/1954 al Tribunalului Militar

București, reclamantul a fost condamnat la 25 ani muncă silnică, 10 ani degradare

civică și confiscarea totală a averii pentru acte de teroare prev. de art. 1

lit. d), art. 4 și art. 7 din Decretul nr. 199/1950.

Perioada de detenție efectivă

de 14 ani, o lună și 15 zile a fost executată de reclamant în Penitenciarul C.,

Penitenciarul J., Penitenciarul O., Mina de plumb de la B.S. și Penitenciarul G.

Pe toată perioada detenției,

reclamantul a fost supus la suferințe fizice și psihice, prin bătăi, înfometări,

lipsire de asistență medicală, ruperea oricăror legături cu familia.

După eliberarea din penitenciar,

reclamantul și familia acestuia a fost persecutat în continuare, fiind supravegheat

permanent de organele de securitate, fiindu-i îngreunată găsirea unui loc de muncă

din care să obțină un venit suficient pentru întreținerea familiei.

Condiția de persoană care

s-a opus regimului comunist a reclamantului s-a răsfrânt negativ și asupra familiei

acestuia.

Cât privește cuantumul

daunelor morale solicitate, instanța reține că criteriile de apreciere a prejudiciilor

morale nu sunt exacte, științifice, deoarece există o incompatibilitate între caracterul

moral nepatrimonial al daunelor și cuantumul bănesc, patrimonial, al despăgubirilor.

Stabilirea cuantumului

despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include desigur o doză

apreciabilă de arbitrar, dar ceea ce trebuie evaluat este despăgubirea care vine

să compenseze prejudiciul, fiind necesar a se face o corelare cu importanța prejudiciului

moral prin aspectul importanței valorii morale lezate.

În aprecierea importanței

prejudiciului moral trebuie avute în vedere repercusiunile prejudiciului moral asupra

stării generale a sănătății persoanei, precum și asupra posibilității ei de a se

realiza deplin pe plan social, profesional și familial.

Față de cele mai sus expuse,

respectiv atingerea adusă mai multor drepturi fundamentale ale reclamantului, instanța

a apreciată că o indemnizație echitabilă o reprezintă suma de 500.000 euro.

Prin decizia nr. 161 din

20 mai 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins ca nefondat apelul

declarat de pârâtă împotriva sus-menționatei hotărâri.

Atingerile aduse persoanei

umane prin încălcarea drepturilor sale nepatrimoniale – drepturilor la viață, la

integritate corporală și la sănătate, dreptul la libertate individuală, dreptul

la viață personală, la intimate și la liniște, la sensibilitate, la afecțiuni și

la dragoste, dreptul la viața de familie, dreptul la cinste, la onoare, la demnitate,

la prestigiu și la reputație – cauzează sau pot cauza nu numai prejudicii materiale,

cât și prejudicii morale.

Prejudiciile sau daunele

morale constau mai ales în durerile fizice și psihice încercate de victime în restrângerii

posibilităților de viață provenite din vătămări (loviri, răniri, mutilări etc.),

în suferințele psihice determinate de vătămarea integrității corporale sau a sănătății

ori de cauzarea morții unei persoane apropiate, în suferințele personale și neajunsurile

sociale încercate de victimele calomniilor, defăimărilor, precum și în orice alte

prejudicii privind viața personală, familială și socială a omului.

Probleme reparării daunelor

morale a fost dintotdeauna dificilă, datorită atât faptului că suferințele morale

unu sunt susceptibile de o reparare propriu-zisă, ci numai de o alinare, de o ușurare,

cât și faptului că unele suferințe morale îl însoțesc pe om timp îndelungat și câteodată

chiar și până la sfârșitul vieții sale.

Pornind de la aceste considerații

teoretice și având în vedere că legislația nu stabilește criterii legale pentru

determinarea prejudiciului moral, doctrina și jurisprudența au consacrat anumite

criterii, cum ar fi consecințele negative suferite pe plan fizic și moral, importanța

valorilor morale lezate, măsura în care au fost afectate situația familială, situație

profesională sau cea socială.

Un criteriu fundamental

însă, consacrat de doctrină și jurisprudență în cuantificarea despăgubirilor acordate

pentru prejudiciul moral este echitatea. Din aceste puncte de vedere, stabilirea

cuantumului unor asemenea despăgubiri implică fără îndoială și o doză de aproximare,

însă instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral

suferit, care niciodată nu va putea fi înlăturat în totalitate, și despăgubirile

acordate, care să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele

morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei.

Și în termenii Curții

Europene a Drepturilor Omului criteriul echității în materia despăgubirilor morale

are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacție echitabilă

pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar în același timp despăgubirile

să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului și nici venituri nejustificate

pentru victime.

În speța de față, raportat

la probatoriul administrat, Curtea a considerat că suma acordată reclamantului,

de 500.000 euro, este pe deplin justificată față de perioada mare de efectuare a

detenției – 14 ani, condițiile extrem de grele și traumele cu care reclamantul a

rămas și a trăit de-a lungul vieții.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, care a criticat-o

cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate reclamantei apreciate a fi nejustificate

în raport cu întinderea prejudiciului real suferit, mai ales că daunele morale nu

pot fi apreciate în bani, ci după criterii nepatrimoniale ele însele lăsate în puterea

de apreciere a judecătorului, care trebuie să țină cont de proporționalitatea daunei

cu despăgubirea acordată și de asemenea de principiul echității.

Daunele morale au fost

acordate exorbitant, reclamantul trebuind a proba cu argumente și înscrisuri măsura

în care dreptul personal nepatrimonial i-a fost lezat.

Solicită admiterea recursului

și respingerea acțiunii formulate de reclamant.

Examinând recursul declarat

de pârâtă, instanță reține următoarele:

Daunele morale reținute

de instanță permite acoperirea prejudiciului moral suferit de reclamant constând

în detenția de peste 14 ani în penitenciare diverse, în suferințele cauzate de aceste

tratamente aplicate în timpul detenției, dar și în starea de stres existențial care

a inclus și membrii familiei sale, constând în supravegherea permanentă de către

organele de securitate, condiția de persoană opozantă regimului comunist afectându-i

întreaga existență (loc de muncă, ambient social), stigmat care i-a amprentat complet

universul, acțiunile și integritatea socială, al cărui cuantum se vădește a fi însă

exorbitant, chiar dacă lunga durată de detenție a fost într-adevăr de natură a afecta

grav și iremediabil valori esențiale ale ființei umane.

În această operațiune

nu se poate face abstracție de criteriul echității, dar și de necesitatea respectării

principiului proporționalității daunei cu despăgubirea acordată (invocat în recursul

pârâtei), motiv pentru care, în aprecierea tuturor împrejurărilor cauzei prin raportare

la criteriile enunțate, instanța apreciază că despăgubirea stabilită de instanțele

fondului se situează dincolo de limitele menționate, fiind necesar a fi recuantificate.

Față de aceste considerente

recursul formulat urmează a fi admis potrivit celor consemnate în dispozitivul prezentei

decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală

a Finanțelor Publice Caraș-Severin împotriva deciziei nr. 161A din 20 mai 2010 a

Curții de Apel Timișoara, secția civilă, pe care o modifică în parte în sensul că

obligă pârâtul să plătească reclamantului C.N. suma de 200.000 euro sau echivalentul

în lei la data plății cu titlu de daune morale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 mai 2011.