ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3640/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1467 din 07 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în Dosarul nr. 2184/115/2009, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul C.N. împotriva pârâtului Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice. A fost obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantului C.N. suma de 500.000 euro sau echivalentul în lei la data plății efective, reprezentând daune morale. Au fost respinse celelalte pretenții ale reclamantului. Pentru a pronunța această hotărâre Tribunalul Caraș-Severin a reținut următoarele: Prin sentința nr. 2381 din 12 noiembrie 1954 pronunțată în Dosar nr. 411/1954 al Tribunalului Militar București, reclamantul a fost condamnat la 25 ani muncă silnică, 10 ani degradare civică și confiscarea totală a averii pentru acte de teroare prev. de art. 1 lit. d), art. 4 și art. 7 din Decretul nr. 199/1950.

Perioada de detenție efectivă de 14 ani, o lună și 15 zile a fost executată de reclamant în Penitenciarul C., Penitenciarul J., Penitenciarul O., Mina de plumb de la B.S. și Penitenciarul G. Pe toată perioada detenției, reclamantul a fost supus la suferințe fizice și psihice, prin bătăi, înfometări, lipsire de asistență medicală, ruperea oricăror legături cu familia. După eliberarea din penitenciar, reclamantul și familia acestuia a fost persecutat în continuare, fiind supravegheat permanent de organele de securitate, fiindu-i îngreunată găsirea unui loc de muncă din care să obțină un venit suficient pentru întreținerea familiei. Condiția de persoană care s-a opus regimului comunist a reclamantului s-a răsfrânt negativ și asupra familiei acestuia.

Cât privește cuantumul daunelor morale solicitate, instanța reține că criteriile de apreciere a prejudiciilor morale nu sunt exacte, științifice, deoarece există o incompatibilitate între caracterul moral nepatrimonial al daunelor și cuantumul bănesc, patrimonial, al despăgubirilor. Stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include desigur o doză apreciabilă de arbitrar, dar ceea ce trebuie evaluat este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, fiind necesar a se face o corelare cu importanța prejudiciului moral prin aspectul importanței valorii morale lezate. În aprecierea importanței prejudiciului moral trebuie avute în vedere repercusiunile prejudiciului moral asupra stării generale a sănătății persoanei, precum și asupra posibilității ei de a se realiza deplin pe plan social, profesional și familial.

Față de cele mai sus expuse, respectiv atingerea adusă mai multor drepturi fundamentale ale reclamantului, instanța a apreciată că o indemnizație echitabilă o reprezintă suma de 500.000 euro. Prin decizia nr. 161 din 20 mai 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă împotriva sus-menționatei hotărâri. Atingerile aduse persoanei umane prin încălcarea drepturilor sale nepatrimoniale – drepturilor la viață, la integritate corporală și la sănătate, dreptul la libertate individuală, dreptul la viață personală, la intimate și la liniște, la sensibilitate, la afecțiuni și la dragoste, dreptul la viața de familie, dreptul la cinste, la onoare, la demnitate, la prestigiu și la reputație – cauzează sau pot cauza nu numai prejudicii materiale, cât și prejudicii morale.

Prejudiciile sau daunele morale constau mai ales în durerile fizice și psihice încercate de victime în restrângerii posibilităților de viață provenite din vătămări (loviri, răniri, mutilări etc.), în suferințele psihice determinate de vătămarea integrității corporale sau a sănătății ori de cauzarea morții unei persoane apropiate, în suferințele personale și neajunsurile sociale încercate de victimele calomniilor, defăimărilor, precum și în orice alte prejudicii privind viața personală, familială și socială a omului. Probleme reparării daunelor morale a fost dintotdeauna dificilă, datorită atât faptului că suferințele morale unu sunt susceptibile de o reparare propriu-zisă, ci numai de o alinare, de o ușurare, cât și faptului că unele suferințe morale îl însoțesc pe om timp îndelungat și câteodată chiar și până la sfârșitul vieții sale.

Pornind de la aceste considerații teoretice și având în vedere că legislația nu stabilește criterii legale pentru determinarea prejudiciului moral, doctrina și jurisprudența au consacrat anumite criterii, cum ar fi consecințele negative suferite pe plan fizic și moral, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost afectate situația familială, situație profesională sau cea socială. Un criteriu fundamental însă, consacrat de doctrină și jurisprudență în cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral este echitatea.

Din aceste puncte de vedere, stabilirea cuantumului unor asemenea despăgubiri implică fără îndoială și o doză de aproximare, însă instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit, care niciodată nu va putea fi înlăturat în totalitate, și despăgubirile acordate, care să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei. Și în termenii Curții Europene a Drepturilor Omului criteriul echității în materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar în același timp despăgubirile să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului și nici venituri nejustificate pentru victime.

În speța de față, raportat la probatoriul administrat, Curtea a considerat că suma acordată reclamantului, de 500.000 euro, este pe deplin justificată față de perioada mare de efectuare a detenției – 14 ani, condițiile extrem de grele și traumele cu care reclamantul a rămas și a trăit de-a lungul vieții. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, care a criticat-o cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate reclamantei apreciate a fi nejustificate în raport cu întinderea prejudiciului real suferit, mai ales că daunele morale nu pot fi apreciate în bani, ci după criterii nepatrimoniale ele însele lăsate în puterea de apreciere a judecătorului, care trebuie să țină cont de proporționalitatea daunei cu despăgubirea acordată și de asemenea de principiul echității.

Daunele morale au fost acordate exorbitant, reclamantul trebuind a proba cu argumente și înscrisuri măsura în care dreptul personal nepatrimonial i-a fost lezat. Solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii formulate de reclamant.

Examinând recursul declarat de pârâtă, instanță reține următoarele: Daunele morale reținute de instanță permite acoperirea prejudiciului moral suferit de reclamant constând în detenția de peste 14 ani în penitenciare diverse, în suferințele cauzate de aceste tratamente aplicate în timpul detenției, dar și în starea de stres existențial care a inclus și membrii familiei sale, constând în supravegherea permanentă de către organele de securitate, condiția de persoană opozantă regimului comunist afectându-i întreaga existență (loc de muncă, ambient social), stigmat care i-a amprentat complet universul, acțiunile și integritatea socială, al cărui cuantum se vădește a fi însă exorbitant, chiar dacă lunga durată de detenție a fost într-adevăr de natură a afecta grav și iremediabil valori esențiale ale ființei umane.

În această operațiune nu se poate face abstracție de criteriul echității, dar și de necesitatea respectării principiului proporționalității daunei cu despăgubirea acordată (invocat în recursul pârâtei), motiv pentru care, în aprecierea tuturor împrejurărilor cauzei prin raportare la criteriile enunțate, instanța apreciază că despăgubirea stabilită de instanțele fondului se situează dincolo de limitele menționate, fiind necesar a fi recuantificate. Față de aceste considerente recursul formulat urmează a fi admis potrivit celor consemnate în dispozitivul prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin împotriva deciziei nr. 161A din 20 mai 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, pe care o modifică în parte în sensul că obligă pârâtul să plătească reclamantului C.N. suma de 200.000 euro sau echivalentul în lei la data plății cu titlu de daune morale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 mai 2011.