ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2973/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1346 din 23 noiembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 2202/115/2009, Tribunalul Caraș-Severin a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul B.I.M. împotriva pârâtului Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice și în consecință, a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 300.000 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu titlu de despăgubiri pentru daunele morale. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere considerentele mai jos redate.

Prin sentința nr. 444 din 13 octombrie 1958, pronunțată în Dosarul nr. 475/1958 de Tribunalul Militar Timișoara, a fost condamnat la 16 ani muncă silnică și 10 ani degradare civilă, în temeiul art. 209 C. pen., pentru crima de uneltire contra ordinei sociale, pentru faptul că în anul 1948 s-a încadrat în organizația „subversivă” P. din satul M., iar în interiorul acestei organizații a discutat dușmănos la adresa „regimului democrat popular" de la acea vreme. Reclamantul a efectuat o detenție de 5 ani, 10 luni și 2 zile, perioadă în care a fost mutat în mai multe locuri de deținere și colonii de muncă forțată. După ce reclamantului i-a fost permis să se întoarcă acasă, a întâmpinat dificultăți în a găsi un loc de muncă pentru a avea un venit stabil din care să poată să își întrețină familia.

Ca urmare a suferințelor fizice îndurate în perioada detenției, reclamantul s-a îmbolnăvit de plămâni, necesitând îngrijiri medicale speciale. S-a reținut că, prin condamnarea suferită, reclamantului i-au fost cauzate prejudicii morale ale căror consecințe s-au repercutat asupra vieții și evoluției sale, fiindu-i atins dreptul personal nepatrimonial la libertate, la onoare și reputație. De asemenea, lipsirea de libertate a produs consecințe și în planul vieții private și profesionale a reclamantului, inclusiv după momentul eliberării, fiindu-i afectate, datorită condițiilor istorice anterioare anului 1989, viața de familie, imaginea și sursele de venit, fiind astfel întrunite elementele răspunderii instituite de art. 5 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 221/2009.

În ceea ce privește cuantumul daunelor morale solicitate de reclamant, instanța de fond a reținut că, criteriile de apreciere a prejudiciilor morale nu au la bază criterii exacte, științifice, deoarece există o incompatibilitate între caracterul moral nepatrimonial al daunelor și cuantumul bănesc patrimonial al despăgubirilor. Așa cum s-a arătat, stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include desigur o doză apreciabilă de arbitrar, dar ceea ce trebuie evaluat este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, iar nu prejudiciul ca atare, fiind necesar a se face o corelare cu importanța prejudiciului moral prin aspectul importanței valorii morale lezate.

În aprecierea importanței prejudiciului moral, prima instanță a considerat că trebuie avute în vedere repercusiunile prejudiciului moral asupra stării generale a sănătății, precum și asupra posibilității ei de a se realiza deplin pe plan social personal și familial. Față de cele mai sus expuse, respectiv atingerea adusă mai multor dreptul fundamentale, instanța de fond a apreciat că o indemnizație echitabilă o reprezintă suma de 300.000 euro. În stabilirea acestui cuantum au fost avute în vedere consecințele negative al prejudiciului suferit de reclamant și implicațiile negative ale acestora în toate planurile vieții sale sociale.

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Caraș-Severin, petentul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin a solicitat îndreptarea erorii materiale din preambulul sentinței civile nr. 1346 din 23 noiembrie 2009, în sensul că la alin. (9) s-a trecut din eroare „reprezentanta pârâtului, consilier juridic C.C., solicită admiterea în parte acțiunii conform art. 5 din Legea nr. 221/2009, solicitând instanței să țină cont și de faptul că reclamantul a beneficiat de Decretul-Lege nr. 118/1990" în loc de „reprezentanta pârâtului, consilier juridic C.C., solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată". Prin încheierea de ședință din 11 februarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 2202/115/2009, Tribunalul Caraș-Severin a respins cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de pârât, motivând că, în urma verificării caietului grefierului, s-a putut constata că au fost exact consemnate concluziile orale formulate de reprezentanta pârâtului.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin, solicitând schimbarea încheierii și admiterea cererii de îndreptare a erorii materiale, în sensul că în preambul sentinței la alin. (8) să fie trecută mențiunea „reprezentanta pârâtului, consilier juridic C.C., solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată" în loc de „reprezentanta pârâtului, consilier juridic C.C., solicită admiterea în parte a acțiunii având în vedere că reclamantul a beneficiat de Decretul-Lege nr. 118/1190". În motivarea apelului împotriva încheierii, pârâtul apelant a arătat că, în conformitate cu dispozițiile art. 80 lit. a) din Regulamentul de organizare și funcționare a direcțiilor generale ale finanțelor publice județene aprobat prin Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală din 11 iulie 2007, raportate la dispozițiile H.G.

nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, serviciul juridic este subordonat directorului executiv și are printre atribuții și aceea de a asigura reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice și a Statului prin Ministerul Finanțelor Publice în fața instanțelor, în baza împuternicirilor directorului general al Direcției Generale Juridice. De asemenea, pârâtul a declarat apel și împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței, iar pe fond respingerea acțiunii reclamantului. În susținerea apelului, pârâtul apelant a învederat că hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală, deoarece reclamantul nu a făcut dovada că hotărârea de condamnare ar fi fost desființată, anulată sau casată, ca urmare a exercitării vreunei căi extraordinare de atac, conform art. 5 alin. (4) din Legea nr. 221/2009.

Pârâtul apelant a susținut că suma de 300.000 euro acordată de către prima instanță este nejustificată în raport de întinderea prejudiciului real suferit și este nelegală, având în vedere că nu se poate transforma într-un izvor de îmbogățire fără just temei a celor ce se pretind prejudiciați. În urma examinării încheierii și sentinței apelate, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor Legii nr. 221/2009, Curtea a apreciat că este neîntemeiat apelul declarat împotriva încheierii și că este în parte întemeiat apelul declarat împotriva hotărârii.

În privința apelului declarat împotriva încheierii, Curtea a apreciat că în mod justificat prima instanță a respins cererea de îndreptare a erorii materiale, formulată de pârât, întrucât, așa cum rezultă din copia filei din caietul grefierului, există identitate între concluziile reprezentantei pârâtului consemnate în practicaua sentinței și cele consemnate în caietul grefierului, neconfirmându-se pretinsa eroare materială invocată de pârâtul apelant.

În ceea ce privește apelul declarat de pârât împotriva sentinței, Curtea având în vedere că nu pot fi primite susținerile pârâtului, potrivit cărora acțiunea reclamantului trebuia respinsă ca neîntemeiată, pe considerentul că acesta nu a făcut dovada că hotărârea de condamnare ar fi desființată, anulată sau casată, ca urmare a vreunei căi extraordinare de atac, conform art. 5 alin. (4) din Legea nr. 221/2009, întrucât în speță nu este aplicabil textul de lege mai sus menționat, ci dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2) din art. 5 alin. (1) lit. a), în raport de care în mod corect prima instanță a obligat pârâtul la plata despăgubirilor pentru prejudiciul moral cauzat reclamantului. Însă, Curtea a apreciat că apelul pârâtului este întemeiat cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate.

Astfel, Curtea a plecat de la premisa că, într-adevăr, prin condamnarea cu caracter politic la 16 ani muncă silnică și 10 ani degrevare civilă, din care a stat în detenție și colonii de muncă forțată aproape 6 ani, i-au fost lezate reclamantului libertatea, demnitatea, onoarea, integritatea fizică și psihică, care sunt valori esențiale ale personalității umane și totodată, drepturi fundamentale. Cu toate acestea, acordarea despăgubirilor pentru daunele morale suferite nu trebuie să se transforme într-un mijloc de îmbogățire pentru cei prejudiciați. Prin urmare, Curtea a apreciat că suma de 180.000 euro reprezintă o despăgubire echitabilă pentru prejudiciul moral suferit de reclamant. Așa fiind, în baza art. 296 C. proc.

civ., Curtea a admis apelul declarat de pârât împotriva sentinței atacate, în sensul că a schimbat în parte această hotărâre și a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 180.000 euro sau echivalentul în lei la data plății cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat; menținând în rest dispozițiile sentinței. Totodată, a respins apelul declarat de pârât împotriva încheierii 11 februarie 2010. Împotriva deciziei civile nr. 132/A din 05 mai 2010 pronunțată în Dosar nr. 2202/115/2009, au declarat recurs atât reclamantul B.I.M., cât și pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Recurentul reclamant a invocat drept critică de nelegalitate, faptul că suma de 300.000 de euro acordată de către prima instanță de judecată a fost stabilită în mod echitabil, față de prejudiciul moral suferit ca urmare a condamnării, având în vedere că intervenția brutală a regimului comunist a produs prejudicii precum: fracturarea vieții, dezumanizarea și abrutizarea, defăimarea, falsificarea imaginii și personalității în fața comunității, discriminarea negativă, lipsa egalității de șanse cu semenii lor, inducerea incapacității de a apăra familia, umilirea continuă, sfidarea inteligenței și caracterului aproape 30 de ani, interzicerea accesului la cultură și informație și îngrădirea posibilității de evoluție școlară și profesională pentru familia mea.

Se invocă faptul că, prin probatoriul administrat în cauză a făcut dovada prejudiciului moral suferit și având în vedere și prevederile Legii nr. 221/2009, se impune repararea integrală de către stat a pagubei suferite prin acordarea sumei de 300.000 euro, echivalentul în lei la data plății, cu titlu de daune morale, sumă pe care o consideră drept reparație echitabilă a prejudiciului moral suferit și care este în concordanță cu jurisprudența instanțelor naționale. Și recurentul pârât Statul Român a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 132 din 05 mai 2010 a Curții de Apel Timișoara, acesta invocând drept motiv de nelegalitate motivul reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținându-se eronata interpretare și aplicare a dispozițiilor Legii nr. 221/2009 în ceea ce privește cuantificarea despăgubirilor materiale și morale ce au fost acordate reclamantului.

Se consideră că suma de 180.000 euro reprezentând daune morale acordată de instanță prin decizia civilă nr. 132A din 05 mai 2010, este nejustificată în raport de întinderea prejudiciului real suferit, având în vedere că nu se poate transforma într-un izvor de îmbogățire fără just temei celor ce se pretind prejudiciați. Se conchide astfel că la repararea daunelor morale instanța ar trebui să țină cont și de criteriul echității, cuantificării prejudiciului moral, urmând a i se face o apreciere rezonabilă. Analizând recursul declarat prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, este fondat pentru considerentele ce succed: Dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. prevăd că modificarea unei hotărâri poate fi dispusă dacă hotărârea este dată cu aplicarea sau interpretarea greșită a legii sau este lipsită de temei legal. În speță, Curtea de Apel Timișoara a interpretat în mod nelegal dispozițiile Legii nr. 221/2001, acordând reclamantului despăgubiri în cuantum de 180.000 euro, pentru prejudiciile suferite de reclamant. Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, deși nu există criterii obiective și nici legale de apreciere a prejudiciului și implicit nici a cuantumului reparației, cu atât mai mult cu cât libertatea, viața și demnitatea sunt noțiuni ce nu pot fi echivalate financiar, suma de 180.000 euro este prea mare, avându-se în vedere consecințele negative suferite pe plan psihic de către reclamant, prin raportare la importanța valo0rilor lezate, măsura în care au fost vătămate aceste valori și intensitatea cu care acesta a perceput consecințele vătămării.

Despăgubirea bănească acordată pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind prin însăși destinația ei aceea de a acorda persoanei lezate o satisfacție - o categorie juridică cu caracter special, nu poate fi refuzată datorită imposibilității de stabilire a unei concordanțe valorice exacte între cuantumul său și gravitatea prejudiciului la a cărui reparare este destinată să contribuie. Repararea daunelor morale trebuie să fie percepută într-un sens mai larg, nu atât ca o compensare materială, care fizic nu e posibilă, ci ca un complex de măsuri nepatrimoniale și patrimoniale, al căror scop e acela că, în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte, să ofere victimei o anumită satisfacție – pe căi indirecte oarecum – pentru suferințele îndurate.

Ca atare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acordarea despăgubirilor bănești pentru suferințele psihice îndurate în urma condamnării și privării de libertate a reclamantului (timp de 5 ani, 10 luni și 2 zile) de 50.000 euro este suficientă pentru acoperirea prejudiciului suferit, fiind în concordanță și cu jurisprudența în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului care recunoaște și dreptul la despăgubirile bănești echitabile. Pentru aceste considerente, în raport de art. 304 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin împotriva deciziei civile nr. 312 A din 05 mai 2010 a Curții de Apel Timișoara, se va casa decizia civilă, în sensul că se va reduce cuantumul despăgubirilor de la 180.000 euro, la 50.000 euro, echivalent în lei la data efectuării plății, fiind menținute celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

Recursul declarat de reclamant va fi respins, el vizând practic criticile de apreciere a cuantumului despăgubirilor acordate de instanța de judecată, critici ce au fost analizate prin considerentele mai sus expuse, cu ocazia soluționării recursului declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin împotriva deciziei civile nr. 132 A din 05 mai 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Casează decizia atacată, în sensul că reduce cuantumul despăgubirilor de la 180.000 euro, la 50.000 euro, echivalent în lei la data efectuării plății. Menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate. Respinge recursul declarat de reclamantul B.I.M. împotriva deciziei civile nr. 132 A din 05 mai 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2011.