ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4746/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4746/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cererii de
revizuire de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele
cauzei.
Cadrul procesual și
hotărârea instanței de fond.
Prin cererea de
chemare în judecată, reclamantul P.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul
Ministerul Justiției - Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în
Rezistența Anticomunistă, anularea deciziei nr. 35 din 25 iunie 2009 emisă de
către Comisie, prin care a fost respinsă cererea de constatare a calității de
luptător în rezistența anticomunistă.
În motivarea
acțiunii, reclamantul a susținut că, în mod greșit, a fost respinsă cererea ca
tardiv formulată, având în vedere că s-a adresat Comisiei în termenul prevăzut
de lege.
Prin sentința nr. 68/F/CA
din 10 martie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios
administrativ și fiscal, a respins acțiunea în contencios administrativ
formulată de reclamantul P.G., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul
Justiției și Libertăților Cetățenești – Comisia pentru Constatarea Calității de
Luptător în Rezistența Anticomunistă.
Pentru a decide că cererea
de chemare în judecată este nefondată, prima instanță a reținut că, prin
decizia nr. 35 din 25 iunie 2009, a fost respinsă cererea reclamantului pentru
constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă ca tardivă, cu
motivarea că nu se încadrează în prevederile art. 2 din Legea nr. 173/2006 și
ale art. 5 din O.U.G. nr. 214/1999.
Analizând
înscrisurile depuse la dosar, Curtea, a constatat că reclamantul a depus
cererea la Comisie la data de 9 martie 2009, data poștei, iar ultima dată calendaristică
acordată de lege pentru depunerea în termen era 27 noiembrie 2006, astfel încât
cererea reclamantului este tardivă, potrivit dispozițiilor art. 109 C. proc.
civ.
Recursul declarat
în cauză de reclamantul P.G.
Împotriva sentinței nr.
68/F/CA din 10 martie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios
administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul P.G., criticând-o pentru
nelegalitate și netemeinicie, fără a indica vreunul dintre motivele de recurs
prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
În motivarea căii de
atac, recurentul a susținut, în esență, că soluția instanței de fond este
greșită, deoarece a ignorat faptul că reclamantul depusese la Comisia de
aplicare a O.U.G. nr. 214/1999 o cerere privind constatarea calității de
luptător în rezistența anticomunistă, înregistrată sub nr. 1917/2001, în cadrul
termenului de 6 luni prevăzut de actul normativ menționat anterior.
Hotărârea
instanței de control judiciar.
Prin Decizia nr. 5784
din 22 decembrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de
contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de P.G. împotriva
sentinței civile nr. 68/ CA din 10 martie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția
contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
În motivarea acestei
hotărâri, Înalta Curte, a reținut că termenul de 6 luni prevăzut de art. 5 din O.U.G.
nr. 214/1999, modificată și completată prin Legea nr. 173/2006, care s-a
împlinit la data de 27 noiembrie 2006, a fost prevăzut imperativ și pentru
toate categoriile de beneficiari, având natura unui termen de decădere și nu de
prescripție, astfel încât nu operează întreruperea sau suspendarea acestuia.
Pe de altă parte, a
constatat instanța de recurs, în legea specială menționată mai sus, nu există
nici o prevedere care să ofere posibilitatea repunerii în termen pentru cei
care nu s-au adresat Comisiei până la data de 27 noiembrie 2006, iar instituția
repunerii în termen prevăzută de C. proc. civ. are aplicabilitate doar în
materie contencioasă, presupunând, deci, existența unui litigiu pe rolul
instanțelor judecătorești. În consecință, Comisia nu era abilitată conform
legii să se pronunțe asupra unei astfel de cereri, iar instanța de control
judiciar a apreciat că nu există vreo cauză mai presus de voința reclamantului
care să-l fi împiedicat pe acesta să depună cererea până la data limită impusă
de lege.
Din analiza actelor
depuse la dosar, instanța de recurs a constatat că cererea
recurentului-reclamant a fost înregistrată la Ministerul Justiției la data de 9
martie 2009, cu mult peste termenul limită prevăzut de lege.
Pe de altă parte,
Înalta Curte, a reținut că situația potrivit căreia reclamantul s-a adresat
anterior Comisiei cu o cerere identică privind constatarea calității de
luptător în rezistența anticomunistă, respectiv în anul 2001, nu îi este
favorabilă acestuia, având în vedere că prima cerere i-a fost respinsă pentru
neîndeplinirea condițiilor de fond, iar reclamantul nu a înțeles să atace în
instanță decizia de respingere a cererii cu nr. 1917/2001.
Pe cale de consecință,
instanța de control judiciar a apreciat că instanța de fond a interpretat
corect prevederile legale incidente, constatând legalitatea măsurii de
respingere, ca tardivă, a cererii formulate de reclamantul P.G.
Cererea de
revizuire formulată de recurentul P.G.
Împotriva Deciziei nr.
5784 din 22 decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de
contencios administrativ și fiscal, a formulat cerere de revizuire recurentul P.G.,
invocând ca temei legal dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
În motivarea cererii
de revizuire, susținută prin notele de ședință depuse la dosarul cauzei,
revizuentul a precizat că cererile privind constatarea calității de luptător în
rezistența anticomunistă au fost înregistrate atât la Ministerul Justiției, cât
și la Comisia de Aplicare a Decretului - Lege nr. 118/1990 înainte de data de
27 noiembrie 2006, fiind respectat, așadar, termenul prevăzut de lege.
Pe de altă parte,
revizuentul invocă existența unor înscrisuri noi, relevante în soluționarea cauzei,
respectiv Hotărârea nr. 69 din 20 martie 1997 emisă de Comisia de Aplicare a
Decretului - Lege nr. 118/1990 a Județului Sibiu și Hotărârea nr. 316 din 13
ianuarie 1994 emisă de Comisia Județeană de Aplicare a Decretului - Lege nr. 118/1990,
susținând că aceste acte au fost obținute la data de 23 mai 2011.
Apărările
formulate de instituția intimată.
Prin întâmpinarea
formulată în cauză, intimatul Ministerul Justiției - Comisia pentru Constatarea
Calității de Luptător în Rezistența Anticomunistă a solicitat respingerea
cererii de revizuire ca nefondată.
II. Soluția și
considerentele Înaltei Curți, asupra cererii de revizuire.
Analizând decizia a
cărei revizuire se solicită, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor
legale incidente, ținând cont de actele și lucrările dosarului, Înalta Curte,
constată că prezenta cerere de revizuire este inadmisibilă, pentru
considerentele ce se vor arăta în continuare.
Argumente de fapt și
drept relevante.
Revizuirea este o
cale extraordinară de atac, de retractare, nedevolutivă, iar dispozițiile
legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că revizuirea
nu poate fi promovată decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod
expres de lege.
Față de dispozițiile art.
326 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora „dezbaterile sunt limitate la
admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază”, Înalta Curte,
constată că Decizia nr. 5784 din 22 decembrie 2010 nu poate constitui obiect al
revizuirii, întrucât, prin decizia pronunțată de instanța de recurs, s-a
respins recursul ca nefondat, menținându-se astfel soluția primei instanțe de
respingere a cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Potrivit art. 126 alin.
(2) și art. 129 din Constituție, procedura de judecată și exercitarea căilor de
atac ordinare și extraordinare sunt stabilite numai prin lege.
Din aceste norme
constituționale rezultă că legiuitorul are dreptul și libertatea de a stabili
condițiile în care părțile interesate pot exercita căile ordinare și extraordinare
de atac, cu respectarea normelor și principiilor consacrate prin Legea
fundamentală și prin actele juridice internaționale la care România este parte.
Analizând
dispozițiile art. 322 C. proc. civ., conform cărora „revizuirea unei hotărâri
rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei
hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere
în următoarele cazuri.”, Înalta Curte, reține că pot forma obiectul revizuirii
hotărârile pronunțate în recurs, cu condiția ca acestea să evoce fondul cauzei.
Mai mult, întrucât
motivele de revizuire vizează, ca regulă, situația de fapt, în doctrină și
jurisprudență s-a apreciat că revizuirea privește numai hotărârile prin care
s-a rezolvat fondul pretenției, chiar dacă această cerință este prevăzută numai
pentru hotărârile pronunțate de instanța de recurs.
În ceea ce
interesează materia revizuirii, a evoca fondul înseamnă, în primă instanță, a
examina raportul juridic dedus judecății prin prisma probelor administrate în
cauză, iar în recurs, aceasta presupune schimbarea situației de fapt în urma
analizării materialului probator.
Din această
perspectivă, hotărârea judecătorească (decizia) prin care a fost respins
recursul declarat împotriva unei sentințe prin care acțiunea a fost respinsă ca
nefondată nu se circumscrie sferei hotărârilor ce evocă fondul în sensul
prevederilor art. 322 C. proc. civ.
Revizuirea, ca și
cale extraordinară de atac de retractare, a fost concepută de legiuitor pentru
îndreptarea erorilor de fapt, iar nu de drept, în situațiile în care sunt îndeplinite
condițiile expuse la pct. 1 și 9 ale art. 322 C. proc. civ.
De altfel, în
jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a reținut că revizuirea nu
poate fi admisă ca o modalitate deghizată de înlesnire a redeschiderii unui
proces soluționat definitiv și că numai erorile care nu au devenit vizibile decât
la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de principiul
securității juridice pe motivul că nu au putut fi îndreptate prin exercitarea
căilor ordinare de atac (cauza Sergey Petrov c. Rusiei, Hot. nr. 1861/2005 din
10 mai 2007, par.28; Pehenitehny c. Rusiei, Hot. nr. 30.422/2003 din 14 februarie
2008, par.26).
Independent de aceste
aspecte, Înalta Curte, constată că dispozițiile invocate de revizuent sunt cele
ale art. 322 pct. 5 C. proc. civ., conform cărora:
„Revizuirea unei
hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a
unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate
cere în următoarele cazuri:
dacă, după darea
hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea
potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de
voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei
instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere”.
Verificând motivul de
revizuire invocat, Înalta Curte, remarcă împrejurarea că atât instanța de fond,
cât și instanța de recurs au avut în vedere înscrisurile invocate de către
revizuent, respectiv Hotărârea nr. 69 din 20 martie 1997 emisă de Comisia de
Aplicare a Decretului - Lege nr. 118/1990 a Județului Sibiu și Hotărârea nr. 316
din 13 ianuarie 1994 emisă de Comisia Județeană de Aplicare a Decretului - Lege
nr. 118/1990, care nu reprezintă înscrisuri noi, având în vedere că acestea se
regăsesc în dosarul de fond, la filele nr. 23-24.
Temeiul legal al
soluției pronunțate.
Față de
considerentele expuse, în temeiul art. 326 și art. 328 C. proc. civ., Înalta
Curte, va respinge cererea de revizuire formulată de P.G., ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de
revizuire formulată de P.G. împotriva Deciziei nr. 5784 din 22 decembrie 2010 a
Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și
fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 14 octombrie 2011.