ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3715/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

deduse judecății.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul

R.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casație și

Justiție, obligarea pârâtei să emită un act administrativ în care să arate în

scris, motivele care au determinat încălcarea dispozițiilor art. 264 alin. (1) C.

proc. civ., precum și la plata de daune morale în cuantum de 50 lei și daune

cominatorii de 100 lei pe zi de întârziere.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că a solicitat emiterea acestui act printr-o

petiție din data de 22 ianuarie 2010, rămasă fără răspuns.

Cererea reclamantului

s-a întemeiat pe dispozițiile art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare.

de Apel.

Prin sentința civilă nr.

3463 din data de 21 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă cererea reclamantului.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că, prin petiția formulată, reclamantul a

solicitat să se comunice motivele pentru care nu s-a motivat în termen o

hotărâre.

Curtea a arătat că

redactarea și comunicarea hotărârilor judecătorești constituie operațiuni

specifice puterii judecătorești, nu puterii executive și, de asemenea,

comunicarea motivelor pentru care s-a întârziat redactarea unei hotărâri nu

reprezintă un act administrativ.

În aceste condiții, a

apreciat prima instanță, acțiunea formulată de reclamant nu se circumscrie

sferei contenciosului administrativ, nefiind incidente dispozițiile art. 1 din

legea nr. 554/2004.

exercitată.

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs, în termenul legal, reclamantul R.M., solicitând casarea

acesteia și admiterea cererii sale.

În motivarea căii de

atac, recurentul a susținut, în esență, că prin soluționarea cauzei în baza

excepției inadmisibilității, excepție ce nu a fost pusă în discuția părților,

instanța de fond a încălcat principiul contradictorialității și al dreptului

recurentului la apărare, și că, prin necomunicarea întâmpinării depuse în cauză

i s-a adus atingere dreptului său de acces liber la justiție.

Recurentul a criticat

aprecierea instanței de fond potrivit căreia cererea sa nu se circumscrie

sferei contenciosului administrativ, arătând că nu există o normă legală care

să prevadă sancțiuni în această situație, și, în aceste condiții, judecătorul

fondului i-a administrat o sancțiune fără temei juridic, aspect incompatibil cu

statului de magistrat și inechitabil în raport la dispozițiile art. 23 din

Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Înaltei Curți, asupra recursului.

Examinând cauza prin

prisma susținerilor recurentului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta

Curte, constată recursul nefondat și îl va respinge, pentru considerentele ce

urmează.

Critica recurentului

privind încălcarea, de către instanța de fond, a dreptului său la apărare și a

principiului contradictorialității, este neîntemeiată.

Astfel, dreptul de

acces la justiție, garantat de către Constituția României, se exercită în

condițiile legii și cu respectarea obligațiilor corelative.

Potrivit

dispozițiilor art. 129 alin. (1) C. proc. civ., „părțile au

îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea

procesului. De asemenea, ele au obligația să îndeplinească actele de procedură

în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și

exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. (1),

precum și să-și probeze pretențiile și apărările.”

În speță,

recurentul-reclamant a înțeles să își exercite drepturile procesuale

solicitând, prin cererea înregistrată în data de 19 aprilie 2010, judecarea

cauzei și în lipsa sa, ceea ce, însă, nu excludea obligațiile instituite, în

sarcina sa, de dispozițiile legale sus-menționate.

De asemenea, față de

considerentele instanței de fond și faptul că singurul aspect invocat prin

întâmpinarea depusă în cauză de către pârâta Înalta Curte de Casație și

Justiție, și anume soluționarea cererii reclamantului încă din data de 22

aprilie 2010, îi era cunoscut reclamantului, precum și față de data depunerii

întâmpinării, nu se poate aprecia că, prin necomunicarea întâmpinării,

recurentul ar fi suferit o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin

anularea hotărârii recurate.

Pentru considerente

similare nu pot fi reținute nici criticile privind modul în care instanța de

fond a înțeles să soluționeze aspectul inadmisibilității cererii

recurentului-reclamant.

Obiectul acțiunii în

contencios administrativ este clar conturat de dispozițiile art. 1 din Legea nr.

554/2004.

În condițiile în care

solicitarea părții nu poate fi încadrată, după examinarea fondului pretențiilor

acesteia, în ipotezele avute în vedere de acest text normativ, cererea va fi

respinsă ca inadmisibil de valorificat pe această cale.

Această soluție nu

are caracterul unei sancțiuni, cum eronat susține recurentul, ci a constatării

faptului că o anumită instanță, specializată, nu poate fi învestită cu

soluționarea cererii respective.

Inadmisibilitatea

unei cereri poate fi invocată fie pe cale de excepție, fie constatată în cursul

analizării fondului pretențiilor părții, așa cum în speță a fost cazul, după

reținerea cauzei pentru pronunțare, situație în care citarea părților nu se mai

putea dispune decât în ipoteza avută în vedere de art. 151 C. proc. civ.

Pentru aceste

considerente, neexistând motive de reformare a hotărârii recurate, Înalta

Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

formulat de către R.M. împotriva sentinței civile nr. 3463 din data de 21

septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 iunie 2011.