ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4032/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamantul

R.M. a chemat în judecată pe pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție pentru

ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată să emită un act

administrativ în care să arate în scris motivele care au determinat încălcarea

dispozițiilor alin. (1) art. 264 C. proc. civ., așa cum a solicitat prin

petiția din 29 ianuarie 2010, rămasă fără răspuns.

A mai solicitat

obligarea paratei la plata de daune morale de 50 lei.

A solicitat obligarea

paratei sa ofere in termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii

judecătorești răspunsul, precum si daunele morale.

În cazul încălcării

acestui termen să fie obligată pârâta să-i plătească 100 lei pe zi de

întârziere, sub forma de penalități.

Prin

sentința civilă nr. 4916 din 7 decembrie 2010 Curtea de Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de

reclamantul R.M., în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casație și

Justiție, ca neîntemeiată.

Pentru a

pronunța această soluție instanța de fond a reținut că așa zisa petiție

indicată de reclamant nu este în fapt o petiție, ci o cerere adresată într-un

dosar.

S-a mai reținut că nu

poate fi vorba despre emiterea unui act administrativ, deoarece răspunsul la

solicitarea reclamantului nu întrunește condițiile prevăzute de art. 2 lit. c)

din Legea nr. 554/2004, pentru a fi considerat act administrativ, prin această

adresă neluând naștere, nefiind modificate și nestingându-se raporturi juridice

de drept administrativ.

Cu privire la daunele

morale, instanța de fond a apreciat că și această solicitare este neîntemeiată

deoarece nu s-a putut reține o atitudine culpabilă a pârâtei pe de o parte și

pe de altă parte nu s-a făcut nici dovada existentei unui prejudiciu și a

legăturii de cauzalitate între fapta pârâtei și eventualul prejudiciu.

Împotriva hotărârii

instanței de fond reclamantul R.M. a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că instanța a încălcat principiul contradictorialității și al

dreptului la apărare.

Recurentul consideră

că hotărârea recurată este nulă având în vedere dispozițiile art. 105 alin. (2)

C. proc. civ.

Recursul este

întemeiat pe dispozițiile art. 304 alin. (5), (6), (9) C. proc. civ.

Examinând cauza și

sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile

legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la

această soluție instanța a avut în vedre considerentele în continuare arătate.

Prin cererea de

chemare în judecată reclamantul a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța

să se dispună obligarea pârâtei să-i comunice, în scris, în termen de 30 de

zile de la comunicarea hotărârii, motivele care au determinat încălcarea

dispozițiilor art. 264 alin. (1)

1

C. proc. civ., așa cum a solicitat

prin petiția din data de 29 ianuarie 2010, la care nu s-a răspuns în termenul

de 30 de zile, precum și obligarea pârâtului la plata sumei de 100 de lei/zi de

întârziere cu titlu de penalități și la plata de daune morale în cuantum de 50

lei.

Reclamantul a

solicitat prin petiția din data de 29 ianuarie 2010

urgentarea

redactării deciziei nr. 897 din 23 noiembrie 2009 pronunțată în dosarul nr. 7638/1/2009

al Completului de 9 judecători, precum și comunicarea în scris a motivelor care

au determinat încălcarea dispozițiilor art. 264 alin. (1)

1

C. proc.

civ.

Pe de altă parte,

reclamantului i-a fost înaintată la data de 30 martie 2010 copia deciziei nr. 897

din 23 noiembrie 2009 pronunțată în dosarul nr. 7638/1/2009 al Completului de 9

judecători.

Cum dispozițiile C.

proc. civ. nu prevăd obligația instanței de a comunica, în scris, motivele care

au determinat redactarea hotărârii cu depășirea termenului de 30 de zile

prevăzut de dispozițiile art. 264 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată

că pârâta și-a îndeplinit obligația prevăzută de această dispoziție legală, de

redactare și comunicare a deciziei nr. 896 din 23 noiembrie 2009.

Prin urmare, Înalta

Curte constată că, în cauză, nu este incident nici unul din motivele de casare sau

modificare a hotărârii recurate.

Înalta Curte constată

că și motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc.

civ. este nefondat și nu poate fi primit, cauza nefiind soluționată pe excepție

astfel cum susține recurentul.

Și susținerile

potrivit cărora instanța de fond a încălcat principiul contradictorialității și

dreptul la apărare sunt neîntemeiate și nu corespund realității.

Principiul contradictorialității

presupune faptul că toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii și

discuției părților, că fiecare parte trebuie să aibă posibilitatea de a se

exprima cu privire la orice element care ar avea legătură cu pretenția dedusă

judecății.

Pentru ca acest

principiu să fie respectat, nu este necesar ca partea să se fi exprimat

efectiv, ci este suficient ca ea să fi fost în măsură să o facă.

Contradictorialitatea

se manifestă atât în raporturile dintre părți, iar pentru aceasta trebuie în prealabil

ca părțile să fie informate exact despre existența procesului, conținutul

pretențiilor și argumentelor părții adverse, cât și în raporturile dintre părți

și instanță.

Din actele și

lucrările dosarului rezultă fără putință de tăgadă că dreptul la apărare al

recurentului-reclamant nu a fost încălcat.

La solicitarea

recurentului-reclamant instanța de fond i-a comunicat întâmpinarea, astfel că

acesta a luat cunoștință de conținutul acesteia, putând să-și formuleze

apărările necesare.

De altfel, instanța de fond a

amânat și pronunțarea deciziei pentru a da posibilitatea părților să depună

concluzii scrise.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt nefondate, iar instanța

de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de R.M. împotriva sentinței civile nr. 4916 din 7 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 13 septembrie 2011.