ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4032/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată reclamantul R.M. a chemat în judecată pe pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată să emită un act administrativ în care să arate în scris motivele care au determinat încălcarea dispozițiilor alin. (1) art. 264 C. proc. civ., așa cum a solicitat prin petiția din 29 ianuarie 2010, rămasă fără răspuns. A mai solicitat obligarea paratei la plata de daune morale de 50 lei. A solicitat obligarea paratei sa ofere in termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii judecătorești răspunsul, precum si daunele morale. În cazul încălcării acestui termen să fie obligată pârâta să-i plătească 100 lei pe zi de întârziere, sub forma de penalități.

Prin sentința civilă nr. 4916 din 7 decembrie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul R.M., în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că așa zisa petiție indicată de reclamant nu este în fapt o petiție, ci o cerere adresată într-un dosar. S-a mai reținut că nu poate fi vorba despre emiterea unui act administrativ, deoarece răspunsul la solicitarea reclamantului nu întrunește condițiile prevăzute de art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, pentru a fi considerat act administrativ, prin această adresă neluând naștere, nefiind modificate și nestingându-se raporturi juridice de drept administrativ.

Cu privire la daunele morale, instanța de fond a apreciat că și această solicitare este neîntemeiată deoarece nu s-a putut reține o atitudine culpabilă a pârâtei pe de o parte și pe de altă parte nu s-a făcut nici dovada existentei unui prejudiciu și a legăturii de cauzalitate între fapta pârâtei și eventualul prejudiciu. Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul R.M. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că instanța a încălcat principiul contradictorialității și al dreptului la apărare. Recurentul consideră că hotărârea recurată este nulă având în vedere dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 304 alin. (5), (6), (9) C. proc.

civ. Examinând cauza și sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedre considerentele în continuare arătate. Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei să-i comunice, în scris, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, motivele care au determinat încălcarea dispozițiilor art. 264 alin. (1) 1 C. proc. civ., așa cum a solicitat prin petiția din data de 29 ianuarie 2010, la care nu s-a răspuns în termenul de 30 de zile, precum și obligarea pârâtului la plata sumei de 100 de lei/zi de întârziere cu titlu de penalități și la plata de daune morale în cuantum de 50 lei.

Reclamantul a solicitat prin petiția din data de 29 ianuarie 2010 urgentarea redactării deciziei nr. 897 din 23 noiembrie 2009 pronunțată în dosarul nr. 7638/1/2009 al Completului de 9 judecători, precum și comunicarea în scris a motivelor care au determinat încălcarea dispozițiilor art. 264 alin. (1) 1 C. proc. civ. Pe de altă parte, reclamantului i-a fost înaintată la data de 30 martie 2010 copia deciziei nr. 897 din 23 noiembrie 2009 pronunțată în dosarul nr. 7638/1/2009 al Completului de 9 judecători. Cum dispozițiile C. proc. civ. nu prevăd obligația instanței de a comunica, în scris, motivele care au determinat redactarea hotărârii cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de dispozițiile art. 264 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte constată că pârâta și-a îndeplinit obligația prevăzută de această dispoziție legală, de redactare și comunicare a deciziei nr. 896 din 23 noiembrie 2009. Prin urmare, Înalta Curte constată că, în cauză, nu este incident nici unul din motivele de casare sau modificare a hotărârii recurate. Înalta Curte constată că și motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. este nefondat și nu poate fi primit, cauza nefiind soluționată pe excepție astfel cum susține recurentul. Și susținerile potrivit cărora instanța de fond a încălcat principiul contradictorialității și dreptul la apărare sunt neîntemeiate și nu corespund realității. Principiul contradictorialității presupune faptul că toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii și discuției părților, că fiecare parte trebuie să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care ar avea legătură cu pretenția dedusă judecății.

Pentru ca acest principiu să fie respectat, nu este necesar ca partea să se fi exprimat efectiv, ci este suficient ca ea să fi fost în măsură să o facă. Contradictorialitatea se manifestă atât în raporturile dintre părți, iar pentru aceasta trebuie în prealabil ca părțile să fie informate exact despre existența procesului, conținutul pretențiilor și argumentelor părții adverse, cât și în raporturile dintre părți și instanță. Din actele și lucrările dosarului rezultă fără putință de tăgadă că dreptul la apărare al recurentului-reclamant nu a fost încălcat. La solicitarea recurentului-reclamant instanța de fond i-a comunicat întâmpinarea, astfel că acesta a luat cunoștință de conținutul acesteia, putând să-și formuleze apărările necesare.

De altfel, instanța de fond a amânat și pronunțarea deciziei pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt nefondate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de R.M. împotriva sentinței civile nr. 4916 din 7 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 septembrie 2011.