ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3996/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul R.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.D., obligarea pârâtei să arate în scris, motivele pentru care a încălcat dispozițiile art. 264 alin. (1 1 ) C. proc. civ., așa cum a solicitat prin petiția din 22 iunie 2010, precum și la plata de daune morale în cuantum de 50 RON, iar în cazul în care nu va răspunde la petiție nici în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, să fie obligată să îi plătească daune cominatorii de 100 RON pe zi de întârziere.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin petiția adresată pârâtei a solicitat să i se comunice motivele pentru care aceasta a încălcat prevederile art. 264 alin. (1 1 ) C. proc. civ., însă pârâta nu a formulat răspuns în termen legal. 2. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința nr. 4424 din 10 noiembrie 2010, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată, ca neîntemeiată. 3. Considerentele reținute de prima instanță în motivarea soluției sale Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a avut în vedere că în cauză nu există un refuz nejustificat al pârâtei de a soluționa o cerere, în înțelesul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu există dispoziții legale care să impună magistraților oferirea de explicații justițiabililor pentru modul de organizare a activității proprii sau pentru eventuala depășire a unor termene de recomandare.

4. Recursul declarat în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul R.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a arătat că prin respingerea cererii de chemare în judecată i s-a creat un prejudiciu material prin neacordarea daunelor morale solicitate, reiterând motivele din acțiune. Totodată, recurentul-reclamant a susținut că pricina a fost soluționată pe o excepție de procedură fără să fie pusă în discuție, încălcându-se astfel principiul contradictorialității și al dreptului recurentului la apărare, caz în care hotărârea pronunțată este nulă, în baza art. 105 alin. (2) C. proc.

civ. În concluzie, recurentul-reclamant a cerut admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, pe fond, admiterea acțiunii în sensul obligării pârâtei la comunicarea motivelor care au condus la încălcarea prevederilor art. 264 alin. (1 1 ) C. proc. civ., precum și la plata daunelor morale și cominatorii astfel cum a solicitat. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 , constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Art. 264 alin. (1 1 ) C. proc.

civ., invocat de către recurent, instituie într-adevăr un termen pe care judecătorul îl are la dispoziție pentru motivarea hotărârilor, dar în cazul în care acest termen se depășește, judecătorului nu îi incubă obligația de a se justifica la cererea justițiabililor, în condițiile în care nu există o astfel de reglementare. De altfel, redactarea și comunicarea hotărârilor judecătorești reprezintă operațiuni specifice puterii judecătorești, iar eventuala depășire a termenului în care se motivează o hotărâre judecătorească nu poate forma obiect al corespondenței dintre justițiabil și judecător, atribuțiile judecătorului fiind clar stabilite în lege. Cât privește critica în sensul că pricina a fost soluționată pe o excepție de procedură, fără să fie pusă în dezbaterea fondului și drept urmare hotărârea atacată este nulă, instanța de control judiciar constată că nu sunt incidente prevederile art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., având în vedere că cererea recurentului-reclamant a fost soluționată pe fond și nu pe excepție, prin urmare critica nu este fondată și o înlătură. În speță, Înalta Curte constată că nu se poate reține un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri, în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, prima instanță pronunțând astfel o hotărâre legală și temeinică, pusă la adăpost de orice critică. 2. Soluția pronunțată în recurs Pentru aceste considerente, neexistând motive de reformare a hotărârii recurate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de R.M. împotriva Sentinței nr. 4424 din 10 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 septembrie 2011.