ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3996/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3996/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursurilor
de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele
cauzei
Obiectul acțiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de
Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul
R.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.D., obligarea pârâtei să arate
în scris, motivele pentru care a încălcat dispozițiile art. 264 alin. (1
1
)
C. proc. civ., așa cum a solicitat prin petiția din 22 iunie 2010, precum și la
plata de daune morale în cuantum de 50 RON, iar în cazul în care nu va răspunde
la petiție nici în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii
judecătorești, să fie obligată să îi plătească daune cominatorii de 100 RON pe
zi de întârziere.
În motivarea cererii,
reclamantul a arătat că prin petiția adresată pârâtei a solicitat să i se
comunice motivele pentru care aceasta a încălcat prevederile art. 264 alin. (1
1
)
C. proc. civ., însă pârâta nu a formulat răspuns în termen legal.
Hotărârea primei
instanțe
Prin Sentința nr.
4424 din 10 noiembrie 2010, Curtea de Apel București, secția contencios
administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată, ca neîntemeiată.
Considerentele
reținute de prima instanță în motivarea soluției sale
Pentru a pronunța
această soluție, prima instanță a avut în vedere că în cauză nu există un refuz
nejustificat al pârâtei de a soluționa o cerere, în înțelesul art. 2 lit. i)
din Legea nr. 554/2004, întrucât nu există dispoziții legale care să impună
magistraților oferirea de explicații justițiabililor pentru modul de organizare
a activității proprii sau pentru eventuala depășire a unor termene de
recomandare.
Recursul declarat
în cauză
Împotriva acestei
sentințe a declarat recurs reclamantul R.M., criticând-o pentru nelegalitate și
netemeinicie, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
În motivarea căii de
atac, recurentul-reclamant a arătat că prin respingerea cererii de chemare în
judecată i s-a creat un prejudiciu material prin neacordarea daunelor morale
solicitate, reiterând motivele din acțiune.
Totodată,
recurentul-reclamant a susținut că pricina a fost soluționată pe o excepție de
procedură fără să fie pusă în discuție, încălcându-se astfel principiul
contradictorialității și al dreptului recurentului la apărare, caz în care
hotărârea pronunțată este nulă, în baza art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
În concluzie,
recurentul-reclamant a cerut admiterea recursului, casarea hotărârii atacate
și, pe fond, admiterea acțiunii în sensul obligării pârâtei la comunicarea
motivelor care au condus la încălcarea prevederilor art. 264 alin. (1
1
)
C. proc. civ., precum și la plata daunelor morale și cominatorii astfel cum a
solicitat.
II. Considerentele
Înaltei Curți asupra recursului
Examinând sentința
atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de
recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele
ale art. 304
1
, constată că recursul este nefondat pentru
considerentele ce se vor arăta în continuare.
Argumentele de
fapt și de drept relevante
Art. 264 alin. (1
1
)
C. proc. civ., invocat de către recurent, instituie într-adevăr un termen pe
care judecătorul îl are la dispoziție pentru motivarea hotărârilor, dar în
cazul în care acest termen se depășește, judecătorului nu îi incubă obligația
de a se justifica la cererea justițiabililor, în condițiile în care nu există o
astfel de reglementare.
De altfel, redactarea
și comunicarea hotărârilor judecătorești reprezintă operațiuni specifice
puterii judecătorești, iar eventuala depășire a termenului în care se motivează
o hotărâre judecătorească nu poate forma obiect al corespondenței dintre
justițiabil și judecător, atribuțiile judecătorului fiind clar stabilite în
lege.
Cât privește critica
în sensul că pricina a fost soluționată pe o excepție de procedură, fără să fie
pusă în dezbaterea fondului și drept urmare hotărârea atacată este nulă,
instanța de control judiciar constată că nu sunt incidente prevederile art. 105
alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că cererea recurentului-reclamant a
fost soluționată pe fond și nu pe excepție, prin urmare critica nu este fondată
și o înlătură.
În speță, Înalta
Curte constată că nu se poate reține un refuz nejustificat de soluționare a
unei cereri, în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, prima instanță
pronunțând astfel o hotărâre legală și temeinică, pusă la adăpost de orice
critică.
Soluția pronunțată
în recurs
Pentru aceste
considerente, neexistând motive de reformare a hotărârii recurate, Înalta
Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge
recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de R.M. împotriva Sentinței nr. 4424 din 10 noiembrie 2010 a Curții de
Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 9 septembrie 2011.