ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3648/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

formulată, reclamantul R.M. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul

R.E.M., ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtului să

arate în scris motivele pentru care încălcat dispozițiile art. 264 alin. 1 ind.

1 C. proc. civ., astfel cum a solicitat prin petiția din data de 06 aprilie 2010,

rămasă fără răspuns, și obligarea pârâtului să plătească daune morale în

cuantum de 50 lei, ambele în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a

hotărârii judecătorești ce se va pronunța.

Prin

sentința civilă nr. 1052 din 14 februarie 2011 Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea, formulată de

către reclamantul R.M., în contradictoriu cu pârâtul R.E.M., ca inadmisibilă.

Pentru

a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că temeiul de drept al

cererii reclamantului îl reprezintă un pretins refuz nejustificat al pârâtului

de a-i răspunde, în scris, cererii sale înregistrate în dosarul nr. 768/3/2010

la data de 14 mai 2010, soluționat de către pârât în calitate de judecător, cu

privire la motivele pentru care nu a motivat hotărârea judecătorească

pronunțată în ziua de 09 aprilie  2010 până la data formulării cererii sale.

În

aceste condiții, instanța de fond a apreciat că reclamantul nu are deschisă

calea contenciosului administrativ în contradictoriu cu judecătorul care i-a

soluționat o pricină pentru a fi cenzurată atitudinea acestuia în privința

procedurii judiciare derulate sau a activității judecătorului în gestionarea

dosarului, aspectele de ordin procedural putând fi invocate de către reclamant,

în calitate de parte, numai în cadrul căilor de atac reglementate de Codul de

procedură civilă sau de legea organică specială, iar aspectele ce țin de

activitatea judecătorului extrajudiciară sau administrativă numai în cadrul

procedurilor reglementate de statutul profesiei (Legea nr. 303/2004 privind

statutul judecătorilor și procurorilor), legi organice ce prevăd proceduri

speciale pentru nemulțumirile justițiabililor în raport cu activitatea și

atitudinea judecătorului.

Împotriva

hotărârii instanței de fond reclamantul R.M.l a declarat recurs, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În

motivarea cererii de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C.

proc. civ., se arată că instanța a dezlegat cauza pe o excepție de procedură,

neîntemeiată, fără să o pună în discuția părților, ceea ce este, în opinia

recurentului, incompatibil cu statutul de magistrat, inechitabil în raport cu

dispozițiile Cap. IV din Codul deontologic al magistraților.

Arată

recurentul că, procedând astfel, instanța a încălcat principiul

contradictorialității și al dreptului la apărare al părților, principiu ce

garantează o judecată imparțială, hotărârea pronunțată în aceste condiții fiind

nulă, în baza art. 105 alin. (2) C. proc. civ., text de lege care instituie

sancțiunea nulității actelor procesuale îndeplinite cu neobservarea formelor

legale prin care s-a pricinuit părții o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât

prin anularea lor.

Examinând

cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum

și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele

ce se vor arăta în continuare.

Instanța

de control judiciar constată că în cauză nu sunt întrunite cerințele impuse de art.

304 sau art. 304

1

C.proC. civ., în vederea casării sau modificării

hotărârii deoarece prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport

cu materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică

adecvată.

Prin

cererea formulată, reclamantul R.M. a solicitat obligarea pârâtului R.E.M.,

judecător la Tribunalul București, secția de contencios administrativ și

fiscal, să arate, în scris, motivele pentru care a încălcat dispozițiile alin. (1)

ind. 1 al art. 264 C. proc. civ., așa cum a solicitat prin petiția din 6

aprilie 2010, rămasă fără răspuns, precum și obligarea acesteia la daune morale

în cuantum de 50 lei, iar, în cazul în care nu va răspunde la petiție nici în

termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii judecătorești definitive, pârâta

să fie obligată să îi plătească 100 lei pentru fiecare zi de întârziere.

Potrivit

dispozițiilor art. 8 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004: (1) Persoana vătămată într-un drept

recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ

unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă, sau care

nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h),

poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita

anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual,

reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de

contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau

interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul

nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare

a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau

protejarea dreptului sau interesului legitim”.

Dispozițiile

articolul 2 lit. o) din legea susmenționată definesc dreptul vătămat ca fiind “

orice

drept prevăzut de Constituție, de lege sau de alt act normativ, căruia i se

aduce o atingere printr-un act administrativ;”.

În raport cu aceste dispoziții și cu solicitarea

reclamantului, Înalta Curte constată că acesta nu a fost vătămat într-un drept,

având în vedere că nu există o prevedere legală care să impună magistraților să

dea explicații justițiabililor cu privire la motivarea hotărârilor

judecătorești pronunțate.

Instanța

constată, de asemenea, că reclamantul nu a fost vătămat nici într-un interes

legitim, astfel cum este definit de art. 2 lit. p) și r) din Legea nr. 554/2004.

De

altfel, cererea reclamantului nu poate face obiectul unei acțiuni judiciare, în

cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Este

adevărat că art. 264 alin. (1)

1

C. proc. civ., invocat de către

recurent, instituie un termen pe care judecătorul îl are la dispoziție pentru

motivarea hotărârilor, dar, în cazul în care acest termen se depășește,

judecătorului nu îi incubă obligația de a se justifica la cererea

justițiabililor, în condițiile în care nu există o astfel de reglementare.

De

altfel, redactarea și comunicarea hotărârilor judecătorești reprezintă

operațiuni specifice puterii judecătorești, iar eventuala depășire a termenului

în care se motivează o hotărâre judecătorească nu poate forma obiect al

corespondenței dintre justițiabil și judecător, atribuțiile judecătorului fiind

clar stabilite în lege.

Cât

privește critica recurentului, în sensul că pricina a fost soluționată pe o

excepție de procedură, și, drept urmare, hotărârea atacată este nulă, instanța

de control judiciar constată că nu sunt incidente prevederile art. 105 alin. (2)

C. proc. civ., având în vedere că cererea recurentului-reclamant a fost

soluționată pe fond și nu pe excepție, prin urmare critica nu este fondată și

nu poate fi primită.

Prin

urmare, Înalta Curte constată că nu se poate reține un refuz nejustificat de

soluționare a unei cereri, în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004,

astfel că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, aflată la

adăpost de orice critică și sub acest aspect.

Înalta

Curte apreciază că susținerile potrivit cărora instanța de fond a încălcat

principiul contradictorialității și dreptul la apărare sunt neîntemeiate și nu

corespund realității.

Astfel,

principiul contradictorialității presupune faptul că toate elementele

procesului trebuie supuse dezbaterii și discuției părților, că fiecare parte

trebuie să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care

ar avea legătură cu pretenția dedusă judecății, dar pentru ca acest principiu

să fie respectat, nu este necesar ca partea să se fi exprimat efectiv, ci este

suficient ca ea să fi fost în măsură să o facă.

Contradictorialitatea

se manifestă atât în raporturile dintre părți, iar pentru aceasta trebuie în

prealabil ca părțile să fie informate exact despre existența procesului,

conținutul pretențiilor și argumentelor părții adverse, cât și în raporturile

dintre părți și instanță.

Din

actele și lucrările dosarului rezultă că dreptul la apărare al

recurentului-reclamant nu a fost încălcat, având în vedere că acesta a

solicitat la data de 19 august 2010 judecarea în lipsă, astfel cum a solicitat

și în fața instanței de recurs (fila 7 dosar fond și fila 5 dosar recurs), iar

instanța de fond a procedat la judecarea cauzei pe fond cu îndeplinirea procedurii

de citare a părților, conform dispozițiilor art. 85 C. proc. civ., cât și a

prevederilor art. 242 alin. (2) C. proc. civ.

În

consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art.

312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de R.M. împotriva sentinței civile nr. 1052 din 14 februarie 2011 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 20 septembrie 2012.