ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 831/2012

Asupra recursului de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Alba, prin sentința penală nr. 318 din 22 august 2011 a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul O.A. (fiul lui A. și E.) privind sentința penală nr. 187 din 22 iulie 2002 a aceleiași instanțe. Pentru a pronunța sentința, instanța a reținut că în motivarea căii de atac extraordinare, condamnatul a susținut că în baza art. 393 alin. (1), raportat la art. 394 alin. (1) lit. e) și alin. (4) C. proc. pen., în ce-l privește, ar exista două hotărâri definitive, care nu se pot concilia, respectiv decizia penală nr. 779/2001 a C.S.J., prin aceasta casându-se sentința penală nr. 193 din 05 noiembrie 1999 a Tribunalului Alba și decizia penală nr. 5141/2003 a instanței supreme, prin aceasta din urmă respingându-i-se recursul declarat împotriva soluției de condamnare la pedeapsa rezultantă de 30 ani închisoare.

Totodată, condamnatul a susținut că nu s-au administrat probele dispuse prin decizia de casare și, deci, nu există dovada vinovăției lui, în favoarea sa subzistând principiul „in dubio pro reo”. Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, sub nr. 307/III/6 din 29 iulie 2011, în concluziile înaintate dosarului, a motivat că nu sunt incidente dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., cererea condamnatului nefiind întemeiată. Examinând motivul revizuirii, instanța competentă material a reiterat că pentru a ne afla în cazul prevăzut de art. 394 lit. e) C. proc. pen., respectiv existența a două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive care nu se pot concilia, acestea trebuie să fie definitive în ce privește soluționarea fondului cauzei.

Ca atare, acest caz de revizuire nu este incident, o hotărâre a fost de desesizare și restituire a dosarului la procuror pentru refacerea/completarea urmăririi penale, cealaltă judecând cauza, deci, nu există ireconciliabilitate între ele. În ce privește alte motive susținute de către condamnat, fondul a fost supus căii de atac a apelului și ulterior, recursului, revizuirea neputând comporta asupra a ceea ce deja a fost analizat și judecat. Împotriva sentinței, condamnatul a declarat apel, motivat pe nevinovăția sa și pe obligația judecătorului de a „afla adevărul”. Curtea de Apel Alba-Iulia, prin decizia penală nr. 127/ A din 29 septembrie 2011 a respins, ca nefondat, apelul condamnatului revizuient, motivarea instanței de apel răspunzând cazului de revizuire prevăzut de art. 394 lit. e) C. proc.

pen., în sensul că acesta nu este incident. Împotriva deciziei, condamnatul revizuient a declarat, în termenul legal, recurs, prin cererea de recurs el susținând că „de 12 ani cere o judecată dreaptă și corectă a cauzei sale, i se refuză acest drept, are peste 30 de probe indubitabile și irefutabile în dosar care arată clar că nu el este autorul omorului, procuratura a manipulat doi martori, aceștia, după mai bine de 3 ani și-au schimbat poziția la presiune ce arată clar dubitabilitatea probelor și în baza acestora i s-a dat o condamnare de 30 de ani”. (pagina 2 dosar Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală). Recursul nu este fondat pentru considerentele ce se vor dezvolta. Conform art. 394 alin. (1) C. proc.

pen. revizuirea poate fi cerută pentru cazurile expres și limitativ înscrise la lit. a)-e) ale textului. În cauza condamnatului revizuient, instanța de fond și cea de apel au soluționat cererea de revizuire pe cazul prevăzut de art. 394 lit. e) C. proc. pen., acesta fiind indicat de O.A. Hotărârile judecătorești susținut a fi ireconciliabile, respectiv decizia penală nr. 779/2001 a C.S.J. și sentința penală nr. 187 din 22 iulie 2002 a Tribunalului Alba sunt, prima, de casare a sentinței penale nr. 193 din 05 noiembrie 1999 a Tribunalului Alba și decizia penală nr. 84/ A din 07 martie 2000 a Curții de Apel Alba Iulia, dosarul fiind restituit la parchet pentru completarea urmăririi penale, iar a doua este hotărârea pronunțată după această fază.

Sentința penală nr. 187 din 22 iulie 2002 a rămas definitivă prin respingerea, ca nefondat, a recursului declarat (decizia penală nr. 5141 din 12 noiembrie 2003 a C.S.J.). Deci, nu este vorba de hotărâri care nu se pot concilia, pentru că decizia penală nr. 779/2001 nu a soluționat definitiv fondul cauzei ce-l privește pe revizuient. În altă ordine de idei, din verificarea lucrărilor dosarului, se reține că O.A. a mai invocat acest caz de revizuire și în Dosarele nr. 114/107/2006 și nr. 8239/107/2010 ale Tribunalului Alba, în materia analizată cererile repetate de revizuire comportând aceeași identitate de persoane, de temei legal, de motive și apărări invocate.

În absența incidenței vreunui caz de revizuire astfel cum această cale extraordinară de atac este reglementată de legiuitorul procesual penal, susținerile condamnatului, de genul nevinovăției sale nu pot forma obiect al revizuirii, aceasta neputând, legal, deveni o modalitate de rejudecare a fondului, apelului și recursului ordinare, hotărâri care au soluționat cauza ce-l privește pe condamnat (sentința penală nr. 187 din 22 iulie 2002 a Tribunalului Alba, decizia penală nr. 362/ A din 12 decembrie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia și decizia penală nr. 5141 din 12 noiembrie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală). Pentru considerentele expuse, recursul declarat de condamnatul revizuient nefiind fondat, potrivit dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va fi respins. Conform art. 192, cu referire la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor fi în sarcina recurentului revizuient condamnat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat O.A. împotriva deciziei penale nr. 127/ A din 29 septembrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul revizuient condamnat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 20 martie 2012.