ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 831/2012

Asupra recursului de față ;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Alba, prin sentința penală nr. 318 din 22 august

2011 a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul O.A.

(fiul lui A. și E.) privind sentința penală nr. 187 din 22 iulie 2002 a

aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța sentința, instanța

a reținut că în motivarea căii de atac extraordinare, condamnatul a susținut că

în baza art. 393 alin. (1), raportat la art. 394 alin. (1) lit. e) și alin. (4)

C. proc. pen., în ce-l privește, ar exista două hotărâri definitive, care nu se

pot concilia, respectiv decizia penală nr. 779/2001 a C.S.J., prin aceasta

casându-se sentința penală nr. 193 din 05 noiembrie 1999 a Tribunalului Alba și

decizia penală nr. 5141/2003 a instanței supreme, prin aceasta din urmă

respingându-i-se recursul declarat împotriva soluției de condamnare la pedeapsa

rezultantă de 30 ani închisoare.

Totodată, condamnatul a susținut că

nu s-au administrat probele dispuse prin decizia de casare și, deci, nu există

dovada vinovăției lui, în favoarea sa subzistând principiul „in dubio pro reo”.

Parchetul de pe lângă Tribunalul

Alba, sub nr. 307/III/6 din 29 iulie 2011, în concluziile înaintate dosarului,

a motivat că nu sunt incidente dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc.

pen., cererea condamnatului nefiind întemeiată.

Examinând motivul revizuirii,

instanța competentă material a reiterat că pentru a ne afla în cazul prevăzut

de art. 394 lit. e) C. proc. pen., respectiv existența a două sau mai multe

hotărâri judecătorești definitive care nu se pot concilia, acestea trebuie să

fie definitive în ce privește soluționarea fondului cauzei. Ca atare, acest caz

de revizuire nu este incident, o hotărâre a fost de desesizare și restituire a

dosarului la procuror pentru refacerea/completarea urmăririi penale, cealaltă

judecând cauza, deci, nu există ireconciliabilitate între ele.

În ce privește alte motive susținute

de către condamnat, fondul a fost supus căii de atac a apelului și ulterior,

recursului, revizuirea neputând comporta asupra a ceea ce deja a fost analizat

și judecat.

Împotriva sentinței, condamnatul a

declarat apel, motivat pe nevinovăția sa și pe obligația judecătorului de a

„afla adevărul”.

Curtea de Apel Alba-Iulia, prin

decizia penală nr. 127/ A din 29 septembrie 2011 a respins, ca nefondat, apelul

condamnatului revizuient, motivarea instanței de apel răspunzând cazului de

revizuire prevăzut de art. 394 lit. e) C. proc. pen., în sensul că acesta nu

este incident.

Împotriva deciziei, condamnatul

revizuient a declarat, în termenul legal, recurs, prin cererea de recurs el

susținând că „de 12 ani cere o judecată dreaptă și corectă a cauzei sale, i se

refuză acest drept, are peste 30 de probe indubitabile și irefutabile în dosar

care arată clar că nu el este autorul omorului, procuratura a manipulat doi

martori, aceștia, după mai bine de 3 ani și-au schimbat poziția la presiune ce

arată clar dubitabilitatea probelor și în baza acestora i s-a dat o condamnare

de 30 de ani”. (pagina 2 dosar Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală).

Recursul nu este fondat pentru considerentele

ce se vor dezvolta.

Conform art. 394 alin. (1) C. proc.

pen. revizuirea poate fi cerută pentru cazurile expres și limitativ înscrise la

lit. a)-e) ale textului.

În cauza condamnatului revizuient, instanța

de fond și cea de apel au soluționat cererea de revizuire pe cazul prevăzut de art.

394 lit. e) C. proc. pen., acesta fiind indicat de O.A.

Hotărârile judecătorești susținut a

fi ireconciliabile, respectiv decizia penală nr. 779/2001 a C.S.J. și sentința

penală nr. 187 din 22 iulie 2002 a Tribunalului Alba sunt, prima, de casare a

sentinței penale nr. 193 din 05 noiembrie 1999 a Tribunalului Alba și decizia

penală nr. 84/ A din 07 martie 2000 a Curții de Apel Alba Iulia, dosarul fiind

restituit la parchet pentru completarea urmăririi penale, iar a doua este hotărârea

pronunțată după această fază. Sentința penală nr. 187 din 22 iulie 2002 a rămas

definitivă prin respingerea, ca nefondat, a recursului declarat (decizia penală

nr. 5141 din 12 noiembrie 2003 a C.S.J.). Deci, nu este vorba de hotărâri care

nu se pot concilia, pentru că decizia penală nr. 779/2001 nu a soluționat

definitiv fondul cauzei ce-l privește pe revizuient.

În altă ordine de idei, din

verificarea lucrărilor dosarului, se reține că O.A. a mai invocat acest caz de

revizuire și în Dosarele nr. 114/107/2006 și nr. 8239/107/2010 ale Tribunalului

Alba, în materia analizată cererile repetate de revizuire comportând aceeași

identitate de persoane, de temei legal, de motive și apărări invocate.

În absența incidenței vreunui caz de

revizuire astfel cum această cale extraordinară de atac este reglementată de

legiuitorul procesual penal, susținerile condamnatului, de genul nevinovăției

sale nu pot forma obiect al revizuirii, aceasta neputând, legal, deveni o

modalitate de rejudecare a fondului, apelului și recursului ordinare, hotărâri

care au soluționat cauza ce-l privește pe condamnat (sentința penală nr. 187

din 22 iulie 2002 a Tribunalului Alba, decizia penală nr. 362/ A din 12

decembrie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia și decizia penală nr. 5141 din 12 noiembrie

2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală).

Pentru considerentele expuse,

recursul declarat de condamnatul revizuient nefiind fondat, potrivit

dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi

respins.

Conform art. 192, cu referire la art.

189 alin. (1) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor fi în sarcina

recurentului revizuient condamnat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de revizuientul condamnat O.A. împotriva deciziei penale nr. 127/ A

din 29 septembrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Obligă recurentul revizuient condamnat la plata sumei de 300

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 20

martie 2012.