ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 208/2013

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările

dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 15 ianuarie 2013 a

Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 6087/97/2009*,

instanța a dispus

menținerea măsurii arestării preventive a inculpatei C.A.I., constatând

legalitatea și temeinicia acestei măsuri.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut, în esență, că temeiurile de fapt și de drept care

au determinat arestarea preventivă a inculpatei nu s-au schimbat și justifică

în continuare privarea de libertate a acesteia.

S-a reținut că, inculpata C.A.I. a

fost trimisă în judecată și condamnată de prima instanță la o pedeapsă

rezultantă privativă de libertate de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată,

comise în formă continuată, iar în prezent cauza se află în apel pe rolul

Curții de Apel Timișoara, cu termen de judecată la data de 20 februarie 2013.

S-a constatat că indiciile temeinice,

în sensul art. 68

1

C. proc. pen., ale săvârșirii de către inculpată

a infracțiunilor imputate subzistă și impun în continuare privarea sa de

libertate, acestea decurgând din materialul probator administrat în cauză.

De asemenea, s-a constatat că sunt

îndeplinite cumulativ și condițiile impuse de art. 148 lit. f) C. proc. pen.,

atât în ceea ce privește pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile deduse

judecății, mai mare de 4 ani, dar și sub aspectul probelor că lăsarea în

libertate a inculpatei prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol

ce rezidă din modalitatea și împrejurările concrete de săvârșire a faptelor

presupus a fi fost comise, gravitatea acestora, urmarea produsă, amploarea

fenomenului infracțional, sentimentul de teamă și insecuritate pe care astfel

de fapte îl generează în rândul societății civile, aspecte care, în opinia

instanței, denotă periculozitate și justifică o reacție fermă din partea

autorităților statului.

Prin urmare, s-a constatat că sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. și art. 68

1

din același cod, cu referire la art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Împotriva acestei încheieri, în termen

legal, a declarat recurs

inculpata

C.A.I.

Concluziile formulate de

reprezentantul parchetului și de apărătorul recurentei au fost consemnate în

partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Înalta Curte, examinând recursul

declarat de inculpată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei,

constată că acesta nu este fondat.

Potrivit

dispozițiilor art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de

judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să

verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) al aceluiași

articol, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea

impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată,

menținerea arestării preventive.

În cauză, Curtea de Apel Timișoara a

procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a

constatat, în mod justificat, că temeiurile de fapt și de drept care au stat la

baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare

privarea de libertate a inculpatei.

Înalta Curte, în raport de

împrejurările concrete ale comiterii faptelor, apreciază că lăsarea în

libertate a inculpatei prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa

cum corect a reținut și instanța de fond.

Ordinea publică reprezintă climatul

social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri și

care se traduce prin funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea

liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora.

Deși pericolul pentru ordinea publică

nu se confundă cu pericolul social, ca trăsătură esențială a infracțiunii,

aceasta nu înseamnă că, la aprecierea pericolului pentru ordinea publică

trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existența

pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al

infracțiunilor de care este învinuită inculpata, din reacția publică la

comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte

asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa reacției ferme față de cei

bănuiți ca autori ai faptelor respective.

În acord cu prima instanță, înalta

Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual condițiile

prevăzute de art. 300

2

coroborat cu art. 160

b

alin. (3) C.

proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatei.

Se reține, de asemenea, că menținerea

măsurii arestării preventive a inculpatei nu contravine dreptului la libertate

ocrotit de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților

fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanțele reale ale

faptelor, modalitatea concretă de săvârșire, gradul crescut de pericol social

ce caracterizează aceste fapte, durata detenției provizorii nu excede

termenului rezonabil la care face referire art. 5 paragraful 3 din Convenție,

existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea detenției

provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile

Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În același

sens, înalta Curte reține că, în cauză, menținerea măsurii arestării preventive

nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatei de a fi

judecată într-un termen rezonabil, limitarea libertății acesteia încadrându-se

în dispozițiile și limitele legii.

În ceea ce

privește solicitarea apărătorului desemnat din oficiu al inculpatei, de

înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi

țara, prevăzută de art. 145

1

C. proc. pen., Înalta Curte se

raportează atât la elementele ce privesc faptele presupus comise cât și la cele

ce privesc persoana inculpatei. Aceste criterii consacrate de practică se

analizează în mod coroborat, pentru se a aprecia, în concret, în ce măsură

scopul pentru care a fost dispusă măsura arestării preventive (conform art. 136

alin. (1) C. proc. pen.) poate fi atins prin aplicarea unei alte măsuri neprivative

de libertate.

Examinarea gradului de pericol social

al faptei și a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta

punerea în libertate a inculpatei nu pot fi ignorate cu ocazia verificării

temeiniciei cererii formulate de aceasta, în acest sens pronunțându-se constant

Curtea Europeană (a se vedea în acest sens cauza Calmanovici vs. România,

Letellier vs. Franța și Hendriks vs. Olanda).

Natura infracțiunilor presupus

săvârșite, gradul de pericol social concret al faptelor, astfel cum este

conturat acesta de modalitățile și împrejurările comiterii faptelor, frecvența

pe care o înregistrează aceste tipuri de infracțiuni, urmările negative pe care

le produc în societate, conduc înalta Curte la concluzia că nu se impune, în

acest moment, lăsarea în libertate a inculpatei, astfel că nici solicitarea

apărătorului desemnat din oficiu al inculpatei, de înlocuire a măsurii

arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, prevăzută de art.

145

1

C. proc. pen., nu este întemeiată.

Toate considerentele de mai sus

justifică dispoziția instanței de fond, de menținere a arestării preventive, ca

atare, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpata C.A.I. împotriva încheierii din 15 ianuarie 2013 a Curții de Apel

Timișoara, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 6087/97/2009*.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., va obliga recurenta inculpată C.A.I., la plata sumei de 300 lei cu titlu

de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând

onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpata C.A.I. împotriva

încheierii din 15 ianuarie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală,

pronunțată în dosarul nr. 6087/97/2009*.

Obligă recurenta inculpată la plata

sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200

lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21

ianuarie 2013