ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 573/2014
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 573/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 430 din 13 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 6087/97/2009, în baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 320
1
C. proc. pen. anterior, a fost condamnată inculpata C.A.I., fără antecedente penale, deținută în Penitenciarul Arad, la o pedeapsă de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, comisă în formă continuată.
În baza art. 215
1
alin. (1) și (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod și art. 320
1
C. proc. pen. anterior, a fost condamnată inculpata C.A.I. la o pedeapsă de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, comisă în formă continuată.
În baza art. 290 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod și art. 320
1
C. proc. pen. anterior, a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, comisă în formă continuată.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. anterior, s-au contopit pedepsele aplicate, în pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare, pe care s-a dispus ca inculpata C.A.I. să o execute, fără aplicarea vreunui spor.
În baza art. 65 C. pen. anterior, s-au interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din același cod, pe durata unui termen de 5 ani.
Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. anterior, s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b din același cod, cu excepția dreptului de a alege.
În baza art. 350 C. proc. pen. anterior, s-a menținut starea de arest a inculpatei.
În baza art. 88 C. pen. anterior, s-a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatei durata arestului preventiv din 30 septembrie 2009, lăzi.
În baza art. 14, 346, 998 C. civ. și art. 1000 C. civ., a fost admisă, în parte, acțiunea civilă exercitată de părțile vătămate și a fost obligată inculpata, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC S.S.I.F.B. SA, să plătească cu titlu de daune, următoarele sume către părțile civile: A.C.V. suma de 6.635 lei; A.M. suma de 7.400 lei, A.C. suma de 25.000 lei; A.A. suma de 3.700 lei; A.V. suma de 2.000 lei; A.N. suma de 1.810 lei; A.C.A. suma de 6.000 lei; A.A.M. suma de 10.000 lei; A.T. suma de 6.000 lei; B.A.V. suma de 13.000 lei; B.N. suma de 165.000 lei; B.G.A. suma de 7.000 lei; B.E. suma de 10.000 lei; B.C. suma de 10.000 lei; B.L.D. suma de 15.000 lei; B.D. suma de 65.000 lei; B.M. suma de 33.500 lei; B.M.C. suma de 5.000 lei; B.D.C. suma de 10.000 lei; B.G. suma de 13.800 lei; B.S. suma de 13.500 lei; B.L. suma de 16.000 lei; B.C.I. suma de 6.800 lei; B.C.V. suma de 26.600 lei; B.C.V. în calitate de succesor al părții civile B.E. - decedată, suma de 10.850 lei; B.V. suma de 9.500 lei; B.D.H. suma de 92.300 lei; B.R.C. suma de 20.000 lei; B.l.S. suma de 2.000 lei; B.A.C. suma de 12.000 lei; B.D. suma de 12.500 lei; B.M. suma de 2.000 lei; B.F. suma de 15.900 lei; B.I. suma de 10.000 lei; B.M.A. suma de 35.000 lei; C.L. suma de 155.000 lei; C.S.G. suma de 30.000 lei; C.T. suma de 5.000 lei, C.I.D. suma de 16.000 lei; C.V.L. suma de 15.000 lei; C.A. suma de 24.000 lei; C.E. suma de 4.000 lei; C.M. suma de 66.000 lei; C.S. suma de 2.800 lei; C.M. suma de 13.000 lei; C.F. suma de 4.000 lei; C.O. suma de 4.000 lei; C.C. suma de 2.500 lei; C.S. suma de 3.000 lei; C.M. suma de 2.000 lei; C.R.L. suma de 7.000 lei; C.E.A. suma de 35.210 lei; C.G. suma de 38.600 lei; C.E. suma de 7.000 lei; C.S.M. suma de 10.868 lei, C.N. suma de 10.000 lei, C.C. suma de 20.500 lei, C.L.Ș. suma de 5.000 lei; D.V. suma de 2.000 lei, D.V. suma de 6.000 lei; D.E. suma de 3.000 lei; D.G.T. suma de 30.000 lei, D.D. suma de 25.000 lei, D.L.R. suma de 15.000 lei, E.A.A. suma de 38.000 lei, F.A. suma de 5.000 lei; F.V.A. suma de 20.000 lei; F.O. suma de 6.500 lei, F.A.B. suma de 8.500 lei, F.D.C.C. suma de 46.000 lei; F.G. suma de 71.500 lei, F.O. suma de 132.000 lei; F.M.R. suma de 73.536,80 lei; F.L.N. suma de 5.000 lei, F.D.M. suma de 30.000 lei, G.A. suma de 35.000 lei; G.I. suma de 16.520 lei, G.A.M. suma de 561 lei, G.L.A. suma de 5.600 lei; G.N.V. suma de 15.000 lei; G.S. suma de 2.000 lei; G.V.A. suma de 2.000 lei; G.E. suma de 7.500 lei, H.M. suma de 4.400 lei; H.E.L. suma de 10.000 lei; I.A.C. suma de 40.000 lei; I.E. suma de 17.000 lei, I.I.A. suma de 15.000 lei, I.M. suma de 7.000 lei, I.P.V. suma de 4.200 lei, I.V. suma de 27.500 lei; I.G. suma de 56.500 lei; I.G. suma de 35.000 lei; I.M.M. suma de 57.646,79 lei; I.E.M. suma de 8.000 lei; I.M. suma de 23.400 lei; I.C.A. suma de 30.000 lei; I.D.O. suma de 28.834 lei; I.L. suma de 12.666 lei, J.I.D. suma de 4.000 lei; K.C. suma de 5.000 lei; K.V. suma de 69.000 lei; L.M.T. suma de 151.000 lei; L.I. suma de 18.000 lei; L.M.G. suma de 4.700 lei; L.R. suma de 20.000 lei; L.E.A. suma de 95.000 lei; L.C. suma de 6.000 lei; L.I. suma de 8.000 lei; L.A.l. suma de 6.500 lei; L.T.N. suma de 20.000 lei; L.A.C. suma de 20.000 lei; L.I. suma de 6.600 lei; L.D. suma de 15.000 lei; M.S. suma de 7.000 lei; M.O.A. suma de 118.000 lei; M.l. suma de 27.500 lei; M.Z. suma de 17.300 lei; M.E. suma de 3.000 lei; M.E. suma de 10.000 lei; M.l. suma de 2.000 lei; M.C.D. suma de 25.270 lei; M.G.M. suma de 25.440,20 lei; M.G.D. suma de 49.500 lei; M.I.A. suma de 5.500 lei; M.V.Z. suma de 50.000 lei; M.I. suma de 17.000 lei; M.D. suma de 4.500 lei; M.G. suma de 20.000 lei; M.l. suma de 50.000 lei; M.M.A. suma de 77.400 lei; M.T., reprezentat prin M.M.A., suma de 50.000 lei; N.S.V. suma de 11.000 lei; N.M. suma de 40.150 lei; N.M. suma de 4.789,40 lei; N.I. suma de 13.300 lei; N.G. suma de 22.000 lei; N.D.L. suma de 10.000 lei; N.I.L. suma de 30.000 lei; N.I.L. suma de 20.000 lei; N.M., căsătorită P., suma de 11.500 lei; N.M. suma de 30.000 lei; O.C.I. suma de 17.000 lei; O.l.F. suma de 15.000 lei; O.M. suma de 20.000 lei; O.T. suma de 2.500 lei; O.M. suma de 6.000 lei, O.M.E. suma de 5.000 lei, Osan Sorana suma de 57.000 lei; O.S.E. suma de 55.500 lei; P.E. suma de 150.000 lei; P.F.A. suma de 32.500 lei; P.F. suma de 10.000 lei; P.V. suma de 10.000 lei; P.N. suma de 1.500 lei; P.C. suma de 153.600 lei; P.M. suma de 50.000 lei; P.C. suma de 2.000 lei; P.R.L. suma de 1.000 lei; P.C.D. suma de 2.000 lei; P.S.C. suma de 30.000 lei; P.Ș. suma de 47.000 lei; P.D.M. suma de 147.100 lei; R.A.M. suma de 33.000 lei; R.M.l. suma de 30.000 lei; R.A. suma de 5.000 lei; R.M. suma de 4.000 lei; R.A.A. suma de 3.500 lei; R.F.l. suma de 12.500 lei; R.F. suma de 5.000 lei; R.l. suma de 8.000 lei; R.D. suma de 36.500 lei; S.M.. suma de 80.000 lei; S.C. suma de 18.000 lei; S.F. suma de 10.000 lei; S.S. suma de 1.000 lei; S.Z.R. suma de 47.000 lei; Simion loan suma de 6.500 lei; S.O. suma de 5.000 lei; S.N.N. suma de 10.000 lei; S.G. suma de 10.000 lei; S.E. suma de 4.600 lei; S.A.E. suma de 8.000 lei; S.I. suma de 19.000 lei; S.M. suma de 50.000 lei; S.O. suma de 30.000 lei; Ș.E. suma de 1.015 lei; Ș.M. suma de 3.000 lei; Ș.O.I. suma de 20.000 lei; T.D. suma de 39.000 lei; T.N. suma de 34.500 lei; T.A. suma de 58.200 lei; T.L. suma de 9.600 lei; T.L., în calitate de succesor al părții civile T.N. - decedat, suma de 4.500 lei; T.G. suma de 10.000 lei; T.I.L. suma de 61.000 lei; T.D. suma de 25.000 lei; T.P.D. suma de 10.000 lei; U.C.D. suma de 2.900 lei; U.C.S. suma de 14.500 lei; V.G. suma de 8.000 lei; V.S.C. suma de 2.500 lei; V.D.C. suma de 19.450 lei; V.M. suma de 30.000 lei; W.C.L. suma de 8.150 lei; I.N. suma de 60.000 lei; S.N.D. suma de 21.380 lei; C.M. suma de 85.250; D.A. suma de 10.000 lei; V.V. suma de 60.400 lei; F.A.C. suma de 51.183 lei; V.E. suma de 13.000 lei; V.L.A. suma de 42.000 lei; I.C. suma de 6.000 lei; P.E. suma de 10.000 lei, V.D. suma de 5.000 lei; P.G. suma de 50.000 lei; D.M.F. suma de 12.000 lei; O.E.E. suma de 45.000 lei; L.C.M. suma de 4.350 lei; M.D.G. suma de 15.000 lei, K.D. suma de 12.000 lei; C.C.E. suma de 30.000 lei; B.L.A. suma de 31.500 lei; B.C.M. suma de 16.000 lei; B.A. suma de 12.500 lei; B.S.E. suma de 7.500 lei; C.A.V. suma de 22.012,45 lei; C.A.N. suma de 15.000 lei; C.E. suma de 65.000 lei; C.G. suma de 228.000 lei; D.A. suma de 26.500 lei; D.D.Z. suma de 20.000 lei; D.V. suma de 230.000 lei; D.D. suma de 17.000 lei; G.N.F. suma de 12.380 lei; G.I. suma de 28.500 lei; G.M.V. suma de 19.000 lei; G.S.A. suma de 5.000 lei, G.V.L. suma de 15.000 lei, G.F. suma de 50.000 lei, G.L.M. suma de 10.000 lei; I.M.R. suma de 13.000 lei; I.C. suma de 186.000 lei; J.A.A. suma de 75.000 lei; J.D.A. suma de 45.000 lei; J.E. suma de 40.000 lei; J.M.N. suma de 40.000 lei; L.S.E. suma de 16.000 lei; L.C. suma de 10.000 lei; P.E. suma de 14.000 lei; P.I. suma de 6.000 lei; P.A. suma de 5.000 lei; S.A.I. suma de 3.000 lei; S.M.E. suma de 1.000 lei; S.C. suma de 45.700 lei, S.V. suma de 12.000 lei; T.C. suma de 7.000 lei; A.A. suma de 165.758,95 lei; A.I. suma de 55.825 lei; B.O. suma de 11.599,93 lei; B.V. suma de 55,6 lei; C.E. suma de 32.500 lei; G.M.T. suma de 1.711,7 lei; G.C.N. suma de 6.805 lei; G.V. suma de 42.000 lei; G.E. suma de 3.671 lei; G.D. suma de 39.567,08 lei; M.M.F. suma de 14.566,31 lei; M.R.N. suma de 75.426 lei; N.G. suma de 2.000 lei; N.Ș.F. suma de 101.893,88 lei; O.A. suma de 11.618,13 lei; O.I.M. suma de 110.000 lei; P.M.D. suma de 37.060 lei; P.C.N. suma de 2188,40 lei; P.P. suma de 45.000 lei; P.M. suma de 9629 lei; R.A. suma de 21.192,03 lei; S.I. suma de 39.562,85 lei; S.D. suma de 20.147,50 lei; S.L. suma de 166.191,88 lei; S.G. suma de 44.000 lei; S.S.D. suma de 15 lei; T.G. suma de 109.620 lei; U.D. suma de 277.200,90 lei și V.M. suma de 12.095,75 lei.
În baza art. 14, 346, 998 C. civ., a fost admisă, în parte, acțiunea civilă exercitată de partea civilă SC S.S.I.F.B. SA - Cluj Napoca și a fost obligată inculpata să plătească acesteia suma de 884.365,82 lei.
A fost respinsă cererea de constituire parte civilă formulată de C.D.F., precum și celelalte pretenții civile formulate în cauză.
S-a luat act de faptul că l.R., în calitate de unic moștenitor al părții civile l.T., a renunțat la constituirea de parte civilă existentă în cauză, întrucât și-a recuperat prejudiciul, nemaiavând nicio pretenție față de inculpată.
În baza art. 348 C. proc. pen. anterior, s-a dispus anularea adreselor emise în fals de inculpată, prin care aceasta a dispus către O.P. Deva schimbarea destinatarului inițial al mandatelor poștale emise de SC S.S.I.F.B. SA Cluj Napoca, Sucursala Deva, în detrimentul clienților, după cum urmează: adresa din 12 iunie 2008 prin care a schimbat numele destinatarului A.C., mandat poștal nr. 114; adresa din 12 iunie 2008 prin care a schimbat numele destinatarului A.N., mandat poștal nr. 115; adresele din 12 iunie 2008, din 20 iunie 2008 și din 24 iunie 2008 prin care a schimbat numele destinatarului A.I., mandate poștale nr. 116, nr. 216 și nr. 267; adresa din 12 iunie 2008 prin care a schimbat numele destinatarului B.P., mandat poștal nr. 117; adresa din 12 iunie 2008, prin care a schimbat numele destinatarului B.M., mandat poștal nr. 118; adresa din 02 iunie 2008 prin care a schimbat numele destinatarului B.D., mandat poștal nr. 3; adresa din 02 iunie 2008, prin care a schimbat numele destinatarului B.A.C., mandat poștal nr. 4; adresa din 06 iunie 2008, prin care a schimbat numele destinatarului B.C.A., mandat poștal nr. 4002; adresele din 12 iunie 2008 și din 13 iunie 2008, prin care a schimbat numele destinatarului B.O.M., mandate poștale nr. 119 și 2089; adresele din 06 iunie 2008 și din 02 iunie 2008 prin care a schimbat numele destinatarului B.D.H., mandate poștale nr. 4003 și 5; adresa din 04 august 2008 prin care a schimbat numele destinatarului B.M., mandat poștal nr. 4002; adresele din 10 iunie 2008 și din 13 iunie 2008 prin care a schimbat numele destinatarului B.O., mandate poștale nr. 4016 și 2090; adresa din 01 august 2008 prin care a schimbat numele destinatarului B.S.A., mandat poștal nr. 2006; adresa din 13 iunie 2008, prin care a schimbat numele destinatarului B.V., mandat poștal nr. 2091; adresa din 12 iunie 2008, prin care a schimbat numele destinatarului B.E., mandat poștal nr. 120; adresa din 13 iunie 2011, prin care a fost schimbat numele destinatarului B.C., mandat poștal nr. 2092; adresa din 01 august 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului B.P.T., mandat poștal nr. 2005; adresa din n12 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului B.C., mandat poștal nr. 121; adresa din 06 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului B.P., mandat poștal nr. 4004; adresa din 12 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului mandatului poștal nr. 122, C.E.; adresa din 02 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului mandatului poștal rar. 6, C.A.; adresele din 11 iunie 2008, din 20 iunie 2008 și din 13 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului C.S.D., mandate poștale nr. 4019, nr. 217 și nr. 2093; adresa din 01 august 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului C.M., mandat poștal nr. 2007; adresele din 10 iunie 2008, din 13 iunie 2008 și din 02 iunie 2008 prin care a fost schimbat numele destinatarului C.P., mandate poștale nr. 4017, nr. 2094 și nr. 7; adresa din 02 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului C.C.F., mandat poștal nr. 8; adresa din 06 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului C.A.L., mandat poștal nr. 4005; adresa din 30 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului C.D.M., mandat poștal nr. 330; adresa din 12 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului D.I.G., mandat poștal nr. 123; adresa din 06 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului D.A., mandat poștal nr. 4006; adresa din 02 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului D.D.N., mandat poștal nr. 9; adresele din 13 iunie 2011 și din 11 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului D.V., mandate poștale nr. 2095 și nr. 4020; adresa din 06 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului D.A., mandat poștal nr. 4007; adresele din 16 iunie 2008, din 13 iunie 2008, din 02 iunie 2008 și din 12 iunie 2008, prin care a schimbat numele destinatarului D.R., mandate poștale nr. 147, nr. 2096, nr. 10 și nr. 124; adresa din 19 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului P.G., mandat poștal nr. 4039; adresa din 11 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului P.C.N., mandat poștalnr. 4021;adresele din 20 iunie 2008 și din 01 august 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului P.D.M., mandate poștale nr. 222 și nr. 2008; adresele din 27 iunie 2008 și din 20 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului P.P., mandate poștale nr. 2340 și nr. 223; adresa din 27 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului P.V.M., mandat poștal nr. 2341; adresele din 13 iunie 2008 și din 11 iunie 2008 prin care a fost schimbat numele destinatarului P.V.M., mandate poștale nr. 2100 și nr. 4022; adresa din 11 august 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului R.A., mandat poștal nr. 14; adresa din 05 august 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului R.E., mandat poștal nr. 8005; adresa din 06 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului R.I., mandat poștal nr. 4012; adresa din 30 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului S.I., mandat poștal nr. 329; adresa din 24 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului S.M., mandat poștal nr. 273; adresa din 04 august 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului S.A., mandat poștal nr. 4003; adresa din 30 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului S.S.D., mandat poștal nr. 333; adresa din 12 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului T.L., mandat poștal nr. 128; adresa din 11 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului T.M., mandat poștal nr. 4023; adresa din 07 august 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului T.C.A., mandat poștal nr. 4005; adresa din 27 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului Z.M.M., mandat poștal nr. 2342; adresele din 16 iunie 2008 și din 19 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului M.G., mandatele poștale nr. 149 și nr. 4036; adresa din 19 iunie 2008 prin care a fost schimbat numele destinatarului M.M.L., mandatul poștal nr. 4037; adresele din 30 iunie 2008 și din 05 august 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului M.F.N., mandate poștale nr. 332 și nr. 8004; adresa din 27 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului M.B.D., mandat poștal nr. 2337; adresele din 11 august 2008, din 19 iunie 2008 și din 16 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului M.R., mandatele poștale nr. 13, nr. 4038 și nr. 50; adresa din 16 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului N.M., mandatul poștal nr. 151; adresa din 24 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului N.G., mandat poștal nr. 271; adresa din 20 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului N.D.P., mandat poștal nr. 221; adresele din 27 iunie 2008, nr. 302/30 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului O.I.M., mandat poștal nr. 2338, nr. 327; adresele din 24 iunie 2008 și din 27 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului P.M.D., mandate poștale nr. 272, nr. 2339; adresa din 24 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului D.M.A., mandat poștal nr. 268; adresa din 13 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului D.I., mandat poștal nr. 2097; adresa din 30 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului E.E.M., mandat poștal nr. 331; adresa din 13 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului F.I.D., mandat poștal nr. 2098; adresa din 25 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului F.A., mandat poștal nr. 2271; adresa din 06 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului F.G., mandat poștal nr. 4008; adresa din 20 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului F.A.C., mandat poștal nr. 218; adresele din 13 iunie 2008 și din 10 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului G.M.T., mandate poștale nr. 2099, nr. 4018; adresele din 06 iunie 2008 și din 02 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului G.V., mandate poștale nr. 4009 și nr. 11; adresele din 12 iunie 2008 și din 24 iunie 2011, prin care a fost schimbat numele destinatarului I.A., mandate poștale nr. 125 și 269; adresa din 12 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului I.Z.I., mandat poștal nr. 126; adresa din 20 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului I.T., mandat poștal nr. 219; adresa din 07 august 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului I.A.S., mandat poștal nr. 4004; adresa din 12 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului L.M., mandat poștal nr. 127; adresa din 06 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului L.I., mandat poștal nr. 4010; adresa din 02 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului L.C., mandat poștal nr. 12; adresele din 24 iunie 2008 și din 25 iunie 2008 prin care a fost schimbat numele destinatarului L.V., mandate poștale nr. 270 și nr. 2272; adresele din 16 iunie 2008, din 19 iunie 2008 și din 06 iunie 2008 prin care a fost schimbat numele destinatarului M.M.F., mandate poștale nr. 148, nr. 4033 și nr. 4011; adresa din 19 iunie 2008 prin care a fost schimbat numele destinatarului M.E., mandat poștal nr. 4034; adresele din 19 iunie 2008 și din 20 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului M.A., mandate poștale nr. 4035 și 220.
Toate aceste adrese se găsesc în vol. XXV urmărire penală la filele 6-116.
În baza art. 348 C. proc. pen. anterior, s-a dispus anularea celor 39 procese-verbale întocmite în fals de inculpată, prin care atesta că revizorul N.L. ar fi efectuat controale, fără a găsi deficiențe.
S-a menținut sechestrul asigurător instituit asupra următoarelor imobile: apartament situat în Cluj Napoca, valoare de inventar - 54 967 lei, proprietar S.C. SC S.I.F.B. SA Cluj-Napoca (fostă SC I.V.M. B. SA); cota de V2 părți din apartamentul situat în Cluj Napoca, valoare de inventar - 78 177 lei proprietar S.C. SC S.I.F.B. SA Cluj-Napoca (fostă SC S.I.V.M. B. SA Cluj) așa cum s-a dispus prin ordonanța din 27 aprilie 2009 dată de D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Alba Iulia; teren în suprafață de 639 mp (în acte) și 648 mp (măsurată), precum și clădire (spațiu de producție) situate în loc. Șoimuș, înscrise în C.F. Șoimuș, proprietari C.A.I. și R.E.I., prin ordonanța din 16 octombrie 2009 dată de D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Alba Iulia; apartament situat în mun. Deva, înscris în C.F. Deva, în suprafață de 69,75 mp, proprietar S.S.I.F. (fosta S.I.V.M.) SC B. SA Cluj-Napoca - Sucursala Deva, dispusă prin ordonanța din 11 noiembrie 2009 dată de D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Alba Iulia.
Au fost respinse cererile formulate de apărătorii desemnați din oficiu care au solicitat obligarea inculpatei la plata cheltuielilor judiciare constând în onorarii din oficiu și solicitarea acestora de a se dispune plata onorariilor.
În baza art. 191 C. proc. pen. anterior, a fost obligată inculpata, în solidar cu partea responsabilă civilmente, să plătească suma de 15.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 192 C. proc. pen. anterior, a fost obligată inculpata, în solidar cu partea responsabilă civilmente, să plătească cheltuieli judiciare către părțile civile, reprezentând onorarii avocațiale, după cum urmează: suma de 5.000,97 lei, onorariu avocat, către partea civilă B.N.; suma de 3.123,27 lei, onorariu avocat, către partea civilă F.M.R.; suma de 500 lei, onorariu avocat, către partea civilă B.R.C.; suma de 5.000 lei, onorariu avocat, pentru partea civilă M.C.D.
S-a constatat că partea civilă SC S.S.I.F.B. SA - Cluj-Napoca nu a făcut dovada cheltuielilor judiciare.
Au fost respinse restul pretențiilor privind cheltuielile judiciare formulate de părțile civile în această cauză.
S-a dispus virarea sumei de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu din fondul Ministerul Justiției în contul Baroului Arad.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A - Serviciul Teritorial Alba Iulia, dat în Dosarul nr. 42/P/2009, la data de 10 decembrie 2009, a fost trimisă în judecată inculpata C.A.l. pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 13 alin. (1)
2
din O.U.G. nr. 43/2002, în condițiile art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (271 acte materiale), delapidare, prevăzută de art. 215
1
alin. (1) și (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod (79 acte materiale) și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod (118 acte materiale), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior.
În sarcina inculpatei, în principal, s-au reținut următoarele:
În calitate de director al SC S.S.I.F.B. SA Cluj Napoca -Sucursala Deva, în perioada martie 2002 - decembrie 2008, a indus în eroare 288 persoane, pe care le-a determinat să creadă în profitul foarte mare ce putea fi adus de cumpărarea unor acțiuni la bursă și astfel să investească în piața de capital, în realitate inculpata însușindu-și sumele depuse de aceștia.
Prejudiciul cauzat acestor persoane a fost stabilit la suma de 8.381.109,53 lei.
În perioada iunie-august 2008, inculpata, profitând de funcția pe care o avea, și-a însușit sume de bani din conturile unui număr de 79 clienți.
În realizarea acțiunii infracționale, inculpata a întocmit în fals 79 de dispoziții prin care a indicat Oficiului Poștal Deva să vireze sume de bani din conturile părților vătămate aflate în gestionarea SC S.S.I.F.B. SA Cluj Napoca, în contul său ori a unor apropiați ai săi.
Tot în scopul indicat anterior, inculpata a întocmit 39 de procese-verbale de control, pe care le-a semnat cu numele revizorului contabil N.L., din cuprinsul cărora rezulta că au fost efectuate controale și nu s-au constatat nereguli.
Prin acțiunile indicate anterior, inculpata și-a însușit suma de 878.369,74 lei.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub nr. 6085/97/2009. Ca urmare a admiterii declarației de abținere formulată de judecătorul învestit, cauza a fost reînregistrată sub numărul de Dosar nr. 6087/97/2009, la data de 11 decembrie 2009.
La Dosarul nr. 6087/97/2009, au fost reunite Dosarele nr. 409/97/2011 privind pe partea vătămată S.N.D., nr. 676/97/2010 privind pe partea vătămată C.M. și nr. 754/97/2010 privind pe partea vătămată T.N., ale Tribunalului Hunedoara.
Prin încheierea din 21 iunie 2011, Tribunalul Hunedoara, din oficiu și pentru abordarea unitară a laturii penale a cauzei, din perspectiva art. 320
1
C. proc. pen. anterior, de a cărui aplicare inculpata a menționat că se va prevala, a pus în discuția părților cererile de extindere a acțiunii penale formulate de persoanele vătămate: B.E., C.M., D.A., D.M., D.D., D.V., G.N., E.E.M., M.G., M.D., M.M.L., M.B.D.F., N.S., N.D.P., N.D.G.D., P.V., S.D., Z.M.M., N.M., B.P., B.S.C., C.C.E., C.S.D., D.M.F., G.I., G.T., H.Z., I.A., I.N., F.A., K.D., L.C.M., M.D.G., P.M., P.G., S.H.M., S.A., S.M., L.P.E., C.A., O.E.E., L.C., L.A.N., C.I.D., C.L.M., B.I., T.M., M.R., V.V., I.C., P.E., V.D., V.L.A., F.A.C., V.E., pentru alte acte materiale ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod.
În baza art. 335 C. proc. pen. anterior, având în vedere înscrisurile - constând în chitanțe - depuse de persoanele vătămate: D.A., C.C.E., D.M.F., K.D., L.C.M., M.D.G., O.E.E., P.G., V.V., I.C., P.E., V.L.A., V.D., F.A.C. și V.E., în prezentul dosar de fond, Tribunalul Hunedoara a dispus extinderea acțiunii penale împotriva inculpatei C.A.I., pentru 15 acte materiale ale aceleiași infracțiuni de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod, săvârșite în dauna părților vătămate anterior enumerate.
Au fost respinse cererile de extindere a acțiunii penale pentru alte acte materiale ale aceleiași infracțiuni de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. anterior cu aplic, art. 41 alin. (2) din același cod, formulate de persoanele vătămate: B.E., C.M., D.M., D.D., D.V., G.N., E.E.M., M.G., M.D., M.M.L., M.B.D.F., N.S., N.D.P., N.D.G.D., P.V., S.D., Z.M.M., N.M., B.P., B.S.C., C.S.D., G.I., G.T., H.Z., I.A., I.N., F.A., P.M., S.H.M., S.A., S.M., L.P.E., C.A., L.C., L.A.N., C.I.D., C.L.M., B.I., T.M., M.R., întrucât, pe de o parte, din examinarea documentelor depuse de aceștia și a expertizei contabile efectuate în faza de urmărire penală (vol. XIX) rezultă că sumele de bani indicate de aceste părți ca fiind însușite de inculpată prin înșelăciune, sunt, de fapt, înregistrate în baza de date și în evidențele contabile ale SC S.S.I.F.B. SA Cluj, societatea de brokeraj considerându-se prejudiciată de către inculpată, prin delapidarea unor sume de bani din totalul sumelor învestite de persoanele enumerate anterior, iar pe de altă parte, se constată că persoanele vătămate S.H.M., S.A., S.M. și C.A. nu dețin chitanțe care să ateste plata vreunei sume de bani inculpatei, în vederea întocmirii portofoliilor de client.
Totodată, având în vedere stadiul procesual al cauzei, s-a dispus scoaterea de pe rol a plângerilor penale formulate de numiții H.C.F., C.M. și P.V.M. și trimiterea acestora la Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva în vederea efectuării cuvenitelor cercetări, conform aspectelor sesizate de aceștia.
Cu privire la plângerile în baza art. 278/1 C. proc. pen. anterior formulate de I.N., S.N.D. și C.M., Tribunalul Hunedoara a constat că, prin hotărâri definitive, a fost extinsă acțiunea penală pentru alte acte materiale ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. anterior, dosarele fiind reunite la prezenta cauză, la termene anterioare.
Prin sentința penală nr. 1080 din 20 iulie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 3968/1/2011, a fost admisă cererea formulată de petiționarul SC S.S.I.F.B. SA Cluj Napoca și s-a dispus strămutarea cauzei de la Tribunalul Hunedoara la Tribunalul Arad. Prin aceeași hotărâre au fost menținute actele îndeplinite la instanța de la care s-a strămutat judecarea cauzei.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 01 august 2011.
Inculpata a recunoscut integral faptele reținute în sarcina sa și a fost de acord cu pretențiile formulate de părțile civile, fapt pentru care a solicitat instanței aplicarea dispozițiilor art. 320
1
C. proc. pen. anterior, respectiv judecarea sa pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Analizând actele și lucrările dosarului, respectiv în cursul urmăririi penale: plângerea penală formulată de SC S.S.I.F. B. SA Cluj Napoca nr. 335 din 21 ianuarie 2009, împreună cu documentația aferentă, plângerea formulată de către P.D.M. înregistrată la 20 ianuarie 2009 și actele aferente, plângerea formulată de un număr de 35 clienți ai SC S.S.I.F. B. SA Cluj Napoca, înregistrate la 28 august 2009, adresa din 2009 întocmită de I.G.P.R. împreună cu documentația referitoare la sesizarea formulată de C.N.V.M., declarațiile părților civile, împreună cu plângerile formulate de către clienții SC S.S.I.F. B. SA Cluj Napoca, care au depus diverse sume de bani la sucursala Deva, având anexate actele prezentate de către acestea și care sunt în legătură directă cu depozițiile lor, adresa din 2009 emisă de S.C. SC S.S.I.F. B. SA referitoare la constituirea de parte civilă în procesul penal, declarațiile părților civile B.N., D.B.A., D.M., C.D.F., F.G., U.D., Ț.C.A., D.V.G., D.G.C., I.F.V., C.A., D.G.M., I.R., K.B., D.A.E., D.F.C., C.V., împreună cu actele depuse de către aceștia și care sunt în legătură directă cu depozițiile acestora, raportul de constatare tehnico-științifică financiar contabilă din data de 19 octombrie 2009 întocmit de către specialistul D.N.A. și rezoluția de dispunere a acesteia, suplimentul la raportul de constatare tehnico-științifică financiar contabilă din data de 18 noiembrie 2009 întocmit de către specialistul D.N.A. și rezoluția de dispunere a acesteia, suplimentul la raportul de constatare tehnico-științifică financiar contabilă din data de 04 decembrie 2009 și ordonanța de dispunere a acesteia, procese-verbale de efectuare a perchezițiilor domiciliare din 27 ianuarie 2009 și 28 ianuarie 2009, împreună cu actele aferente, proces-verbal de efectuare a percheziției domiciliare din data de 10 septembrie 2009, împreună cu actele aferente, proces-verbal de ridicare a unor acte întocmit de ofițeri de poliție judiciară și specialist D.N.A, dovada din 08 noiembrie 2009 de restituire a documentelor către SC C.M.D. SRL Șoimuș, adrese întocmite către SC S.S.I.F. B. SA Cluj Napoca și răspunsurile comunicate de către această societate referitoare la situația activității de client și portofolii aferente, proces-verbal întocmit la data de 02 iunie 2009, privind ridicarea unor acte și înscrisuri, împreună cu documentația aferentă, adresa din 2009 întocmită de SC S.S.I.F. B. SA și documentația aferentă, adresa din 2009 referitoare la clienții SC S.S.I.F. B. SA și adresa din 2009 privind fișele clienților înregistrate în contabilitate și fișele de portofoliu la data de 12 octombrie 2009, împreună cu documentația aferentă, adresa din 2009 întocmită de D.N.P. Timișoara cu privire la modalitatea de ridicare a sumelor de bani la Post Restant și xerocopii ale adreselor prin care inculpata a solicitat schimbarea destinatarului, adresa din 2009 întocmită de SC S.S.I.F. B. SA, proces-verbal din 12 februarie 2009 și actele anexă care includ mandatele poștale referitoare la evidențierea plăților către clienți SC S.S.I.F. B. SA, adresa din 03 februarie 2009 întocmită de SC S.S.I.F. B. SA referitoare la situația clienților Broker - Sucursala Deva, inclusiv lista persoanelor care nu sunt introduse în baza de date SC S.S.I.F. B. SA și situația mandatelor poștale ai căror destinatari inițiali au fost schimbați, adrese către unități bancare și răspunsurile comunicate de acestea cu privire la situația conturilor bancare deținute de C.A.I., R.E.I. și B.A.M., adresa din 2009 întocmită de auditorul intern D.C.M. și rapoartele de audit intern întocmite pentru activitatea Broker Sucursala Deva, adrese întocmite de C.N.V.M. și Depozitarul Central S.A., privind situațiile conturilor unor clienți și neregulile constatate la Broker Sucursala Deva de către corpul de Control C.N.V.M., împreună cu documentația aferentă și actele de control întocmite, acte contabile, registru jurnal și de casă care evidențiază tranzacțiile efectuate prin casierie și conturile bancare ale S.S.I.F. B. Sucursala Deva, pentru anul 2001, acte contabile, registru jurnal și de casă care evidențiază tranzacțiile efectuate prin casierie și conturile bancare ale S.S.I.F. B. Sucursala Deva, pentru anul 2002, acte contabile, registru jurnal și de casă care evidențiază tranzacțiile efectuate prin casierie și conturile bancare ale S.S.I.F. B. Sucursala Deva, pentru anul 2003, acte contabile, registru jurnal și de casă care evidențiază tranzacțiile efectuate prin casierie și conturile bancare ale S.S.I.F. B. Sucursala Deva, pentru anul 2004, acte contabile, registru jurnal și de casă care evidențiază tranzacțiile efectuate prin casierie și conturile bancare ale S.S.I.F. B. Sucursala Deva, pentru anul 2005, acte contabile, registru jurnal și de casă care evidențiază tranzacțiile efectuate prin casierie și conturile bancare ale S.S.I.F. B. Sucursala Deva, pentru anul 2006, acte contabile, registru jurnal și de casă care evidențiază tranzacțiile efectuate prin casierie și conturile bancare ale S.S.I.F. B. Sucursala Deva, pentru anul 2007, acte contabile, registru jurnal și de casă care evidențiază tranzacțiile efectuate prin casierie și conturile bancare ale S.S.I.F. B. Sucursala Deva, pentru anul 2008-2009, dispoziții de plată și chitanțe emise de SC S.S.I.F.B. SA Sucursala Deva pentru clienți, declarațiile martorilor C.E., C.C., M.M.A., N.L.N., F.M., D.C.M., P.P. și B.A.M., precum și cele administrate în cursul cercetării judecătorești, respectiv: Dosarele nr. 409/97/2011, privind pe partea vătămată S.N.D., nr. 676/97/2010, privind pe partea vătămată C.M. și nr. 754/97/2010, privind pe partea vătămată I.N., ale Tribunalului Hunedoara, cereri de constituire părți civile, precizări privind constituiri de părți civile, copii chitanțe privind achitarea sumelor de bani în contul SC S.S.I.F.B. SA Deva, contracte de intermediere - B.V.B., R., B.M.F.M.S. persoane fizice/juridice, concluzii scrise depuse de părțile civile, adresa din 07 iunie 2011 a O.C.P.I. Cluj, împreună cu extrasele de informare pentru cele două imobile din Cluj, C.B., aparținând părții responsabile civilmente SC S.S.I.F.B. SA Cluj, acte de stare civilă, certificat de moștenitor depus de I.R. în calitate de moștenitoare a părții vătămate defuncte I.T., concluzii scrise, coroborate cu declarațiile date de inculpată, instanța a reținut, în fapt, următoarele:
La data de 1 ianuarie 2001, inculpata C.A.I. a fost angajată în funcția de director al SC S.S.I.F.B. SA Cluj-Napoca - Sucursala Deva. Fiind autorizată de către C.N.V.M. București ca agent de bursă, aceasta avea posibilitatea și obligația de a se preocupa de administrarea conturilor clienților, având îndatorirea de a respecta toate reglementările în vigoare pe piața de capital.
Astfel, potrivit Regulamentului nr. 32/2006 al C.N.V.M., o persoană, pentru a deveni client, trebuia să încheie un contract cu firma de brokeraj prin intermediul căruia societatea, în schimbul unui comision, avea obligația să deschidă și să mențină în evidențele sale un cont în numerar în care să fie evidențiate toate operațiunile de plată și încasările aferente tranzacțiilor de valori mobiliare, precum și aceea de a presta serviciile în conformitate cu instrucțiunile licite ale clientului, prevăzute în ordinul de efectuare a tranzacției. La rândul său, clientul depunea în numerar, la casieria societății ori prin transfer bancar, suma de bani ce urma să fie investită. în efectuarea tranzacțiilor de către intermediar, se disting: procedura discreționară (caracterizată prin posibilitatea broker-ului de a efectua în numele clientului tranzacțiile pe care le considera oportune față de evoluția pieței de capital) și procedura la ordin (atunci când vânzările ori, după caz, cumpărările de acțiuni, se pot face doar în limitele indicate de către client).
I. Profitând de faptul că, inițial, piața de capital a avut o evoluție ascendentă și, implicit, investițiile erau profitabile, inculpata, în funcția deținută, a creat un mecanism financiar prin intermediul căruia, în perioada martie 2002 - decembrie 2008, a indus în eroare un număr de 288 persoane cu privire la calitatea acestora de investitori pe piața de capital, la bonitatea lor financiară, prin rezultatele spectaculoase pe care aceasta le-a adus la cunoștința clienților și care au fost materializate în portofoliile înmânate, aceasta creându-și în județul Hunedoara „renumele" unui abil om de afaceri, care „produce" bani clienților.
Așa cum a rezultat din probatoriul administrat, instanța a reținut că, pentru a-și duce la îndeplinire activitatea infracțională, inculpata C.A.I. încasa banii în modalitatea indicată anterior, de la persoanele care doreau să investească. Spre a crea convingerea că este vorba despre o operațiune legală, acestor persoane li se înmânau un contract de intermediere, precum și chitanțe fiscale pentru banii încasați. Din probatoriul administrat a rezultat că aceste chitanțe fiscale erau folosite de către inculpată deoarece nu mai exista un control asupra existenței ori a numărului acestora la sediul firmei „mamă" din municipiul Cluj-Napoca, din moment ce s-a dispus scoaterea tipizatelor din uz.
De asemenea, din probatoriul administrat s-a reținut că, în cazul tranzacțiilor bancare, banii erau depuși de către potențialii clienți în conturile anume indicate de către inculpată, care erau ale ei ori ale unor apropiați ai acesteia și nu în contul societății de brokeraj, așa cum era normal. S-a stabilit că banii erau scoși din contul bancar și înmânați inculpatei.
Sumele de bani astfel rezultate din inducerea în eroare a persoanelor la care s-a făcut referire nu erau înregistrate în evidențele contabile ale societății, astfel că aceste persoane nu aveau calitatea de client.
Totuși, spre a menține în eroare persoanele de la care a obținut fraudulos aceste sume de bani, inculpata obișnuia, din proprie inițiativă ori la solicitarea acestora, să le elibereze înscrisuri denumite „portofoliu client", în care era prezentată o situație nereală din care reieșea că investiția este profitabilă, respectiv acțiunile au o evoluție ascendentă. De altfel, acest modus operandi, prin prezentarea înscrisurilor nereale, a constituit, în cazul unui număr mare de persoane deja înșelate, factorul determinat în a „investi" în continuare și alte sume de bani.
Din probatoriul administrat a rezultat abilitatea inculpatei în a induce în eroare, care s-a materializat în cazul unor persoane prin aceea că, deși aceștia erau clienți „la ordin", le-a prezentat date nereale cu privire la modalitatea de efectuare a tranzacțiilor, activități în urma cărora i-a determinat să devină clienți „discreționari", moment după care a efectuat tranzacții în numele acestora, fără a le mai depune în cont sumele de bani rezultate. Și în acest caz, le-a eliberat „portofolii client" în care era prezentată o situație nereală din care reieșea că investiția este profitabilă, respectiv acțiunile au o evoluție ascendentă.
Prin metodele infracționale descrise mai sus, inculpata a indus în eroare un număr de 271 persoane (corespunzător laturii civile din rechizitoriu, la care se adaugă numărul de persoane cărora le-a fost admisă introducerea în cauză ca părți civile, în cursul judecății, de către Tribunalul Hunedoara), cărora le-a cauzat un prejudiciu total în sumă de 8.381.109,53 lei.
II. În perioada iunie-august 2008, inculpata C.A.I., având funcția arătată anterior, și-a însușit în mod repetat diferite sume de bani din conturile unui număr de 79 clienți, cuprinși în anexele 5, 6, filele 247-253 dosar urmărire penală, cărora le gestiona portofoliul.
Potrivit Regulamentului nr. 32/2006 al C.N.V.M., în cazul în care se efectua o tranzacție de vânzare a acțiunilor unui client, sumele de bani rezultate erau trimise acestuia, fie prin transfer bancar, fie prin mandat poștal.
În cazul mandatelor poștale, SC S.S.I.F.B. SA Sucursala Deva efectua o plată, în numerar, către D.R.P. Timișoara - O.P. Deva sau un transfer bancar prin ordin de plată în contul unității poștale, plățile fiind însoțite de un tabel ce avea menționat numele destinatarilor, valoarea mandatelor poștale, taxele poștale, restul de plată a mandatelor poștale, numerele mandatelor poștale. Aceste plăți erau astfel operate în contabilitate și în B.M.S. (baza de date care asigura date cu privire la activitatea clienților: depuneri, retrageri, vânzări/cumpărări de acțiuni) la destinatarul inițial (clientul real) al căror acțiuni au fost tranzactionate.
Ulterior, la aceeași dată când trebuia să se efectueze plățile către clienți, prin adresă scrisă în numele S.S.I.F. B., inculpata solicita O.P. Deva schimbarea destinatarului inițial al mandatelor poștale și specifica un nou destinatar al acestor sume care, de regulă, era inculpata ori un apropiat al acesteia, persoană care se prezenta la ghișeul poștal de unde personal ridica în numerar banii. Este vorba, în fapt, de următoarele adrese: adresa din 12 iunie 2008, prin care a schimbat numele destinatarului A.C., mandat poștal nr. 114; adresa din 12 iunie 2008, prin care a schimbat numele destinatarului A.N., mandat poștal nr. 115; adresele din 12 iunie 2008, din 20 iunie 2008 și din 24 iunie 2008, prin care a schimbat numele destinatarului A.I., mandate poștale nr. 116, nr. 216 și nr. 267; adresa din 12 iunie 2008, prin care a schimbat numele destinatarului B.P., mandat poștal nr. 117; adresa din 12 iunie 2008, prin care a schimbat numele destinatarului B.M., mandat poștal nr. 118; adresa din 02 iunie 2008 prin care a schimbat numele destinatarului B.D., mandat poștal nr. 3; adresa din 02 iunie 2008, prin care a schimbat numele destinatarului B.A.C., mandat poștal nr. 4; adresa din 06 iunie 2008, prin care a schimbat numele destinatarului B.C.A., mandat poștal nr. 4002; adresele din 12 iunie 2008 și din 13 iunie 2008, prin care a schimbat numele destinatarului B.O.M., mandate poștale nr. 119 și nr. 2089; adresele din 06 iunie 2008 și din 02 iunie 2008 prin care a schimbat numele destinatarului B.D.H., mandate poștale nr. 4003 și 5; adresa din 04 august 2008 prin care a schimbat numele destinatarului B.M., mandat poștal nr. 4002; adresele din 10 iunie 2008 și din 13 iunie 2008, prin care a schimbat numele destinatarului B.O., mandate poștale nr. 4016 și 2090; adresa din 01 august 2008, prin care a schimbat numele destinatarului B.S.A., mandat poștal nr. 2006; adresa din 13 iunie 2008, prin care a schimbat numele destinatarului B.V., mandat poștal nr. 2091; adresa din 12 iunie 2008, prin care a schimbat numele destinatarului B.E., mandat poștal nr. 120; adresa din 13 iunie 2011, prin care a fost schimbat numele destinatarului B.C., mandat poștal nr. 2092; adresa din 01 august 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului B.P.T., mandat poștal nr. 2005; adresa din 12 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului B.C., mandat poștal nr. 121; adresa din 06 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului B.P., mandat poștal nr. 4004; adresa din 12 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului mandatului poștal nr. 122, C.E.; adresa din 02 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului mandatului poștal nr. 6, C.A.; adresele din 11 iunie 2008, din 20 iunie 2008 și din 13 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului C.S.D., mandate poștale nr. 4019, nr. 217 și nr. 2093; adresa din 01 august 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului C.M., mandat poștal nr. 2007; adresele din 10 iunie 2008, din 13 iunie 2008 și din 02 iunie 2008 prin care a fost schimbat numele destinatarului C.P., mandate poștale nr. 4017, nr. 2094 și nr. 7; adresa din 02 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului C.C.F., mandat poștal nr. 8; adresa din 06 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului C.L., mandat poștal nr. 4005; adresa din 30 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului C.D.M., mandat poștal nr. 330; adresa din 12 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului D.I.G., mandat poștal nr. 123; adresa din 06 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului D.A., mandat poștal nr. 4006; adresa din 02 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului D.D.N., mandat poștal nr. 9; adresele din 13 iunie 2011 și din 11 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului D.V., mandate poștale nr. 2095 și nr. 4020; adresa din 06 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului D.A., mandat poștal nr. 4007; adresele din 16 iunie 2008, din 13 iunie 2008, din 02 iunie 2008 și din 12 iunie 2008, prin care a schimbat numele destinatarului D.R., mandate poștale nr. 147, nr. 2096, nr. 10 și nr. 124; adresa din 19 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului P.G., mandat poștal nr. 4039; adresa din 11 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului P.C.N., mandat poștal nr. 4021;adresele din 20 iunie 2008 și din 01 august 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului P.D.M., mandate poștale nr. 222 și nr. 2008; adresele din 27 iunie 2008 și din 20 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului P.P., mandate poștale nr. 2340 și nr. 223; adresa din 27 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului P.V.M., mandat poștal nr. 2341; adresele din 13 iunie 2008 și din 11 iunie 2008 prin care a fost schimbat numele destinatarului P.V.M., mandate poștale nr. 2100 și nr. 4022; adresa din 11 august 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului R.A., mandat poștal nr. 14; adresa din 05 august 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului R.E., mandat poștal nr. 8005; adresa din 06 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului R.I., mandat poștal nr. 4012; adresa din 30 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului S.l., mandat poștal nr. 329; adresa din 24 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului S.M., mandat poștal nr. 273; adresa din 04 august 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului S.A., mandat poștal nr. 4003; adresa din 30 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului S.S.D., mandat poștal nr. 333; adresa din 12 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului T.L., mandat poștal nr. 128; adresa din 11 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului T.M., mandat poștal nr. 4023; adresa din 07 august 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului T.C.A., mandat poștal nr. 4005; adresa din 27 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului Z.M.M., mandat poștal nr. 2342; adresele din 16 iunie 2008 și din 19 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului M.G., mandatele poștale nr. 149, nr. 4036; adresa din 19 iunie 2008 prin care a fost schimbat numele destinatarului M.M.L., mandatul poștal nr. 4037; adresele din 30 iunie 2008 și din 05 august 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului M.F.N., mandate poștale nr. 332 și nr. 8004; adresa din 27 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului M.B.D., mandat poștal nr. 2337; adresele din 11 august 2008, din 19 iunie 2008 și din 16 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului M.R., mandatele poștale nr. 13, nr. 4038 și nr. 50; adresa din 16 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului N.M., mandatul poștal nr. 151; adresa din 24 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului N.G., mandat poștal nr. 271; adresa din 20 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului N.D.P., mandat poștal nr. 221; adresele din 27 iunie 2008, din 30 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului O.I.M., mandat poștal nr. 2338, nr. 327; adresele din 24 iunie 2008 și din 27 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului P.M.D., mandate poștale nr. 272, nr. 2339; adresa din 24 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului D.M.A., mandat poștal nr. 268; adresa din 13 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului D.I., mandat poștal nr. 2097; adresa din 30 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului E.E.M., mandat poștal nr. 331; adresa din 13 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului F.I.D., mandat poștal nr. 2098; adresa din 25 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului F.A., mandat poștal nr. 2271; adresa din 06 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului F.G., mandat poștal nr. 4008; adresa din 20 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului F.A.C., mandat poștal nr. 218; adresele din 13 iunie 2008 și din 10 iunie 2008, prin care a fost schimbat numele destinatarului G.M.T., mandate poștale nr. 2099, nr. 4018; adresele din 06 iunie 2008 și din 02 iunie 2008, prin care a fost