ÎCCJ, Secția penală, decizia din 04.02.2026 — cale de atac împotriva sentinței nr. 1658/2015 a Judecătoriei Brașov

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1658 din data de 30.09.2015 pronunțată de Judecătoria Brașov, în dosarul nr. x/2013, s-a dispus, în baza art. 396 alin. (1) și (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., încetarea procesului penal având ca obiect comiterea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 290 alin. (1) din C. pen. din 1969 și fals material în înscrisuri oficiale, faptă prevăzută și pedepsită de art. 288 alin. (1) din C. pen. din 1969, fapte reținute în sarcina inculpatei A., fiind intervenită prescripția răspunderii penale (fapte comise la data de 17.04.2007, 18.04.2007, 08.01.2007, 10.10.2007 și 18.01.2008).

În temeiul art. 25 din C. pen. din 1969 raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (3) din C. pen. din 1969, a fost condamnată inculpata A. la câte 12 pedepse în cuantum de 7 (șapte) ani închisoare fiecare pentru comiterea infracțiunii de instigare la înșelăciune (12 fapte comise în perioada 2006-2008). În temeiul art. 290 alin. (1) din C. pen. din 1969, a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa în cuantum de 1 (un) an închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată (fapta din data de 24.04.2008). În temeiul art. 33 din C. pen. din 1969 raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969, au fost contopite pedepsele aplicate în prezenta cauză, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea în cuantum de 7 ani închisoare.

S-a constatat că, faptele din prezenta cauză sunt concurente cu faptele pentru care s-a dispus condamnarea inculpatei A. în baza sentinței penale nr. 28/S/31.01.2014 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar penal nr. x/2013, definitivă prin decizia penală nr. 83/Ap/06.02.2015 a Curții de Apel Brașov. În temeiul art. 585 din C. proc. pen., a fost descontopită pedeapsa rezultantă în cuantum de 14 ani închisoare aplicată în baza sentinței penale nr. 28/S/31.01.2014 și, înlăturând temporar sporul în cuantum de 3 ani închisoare, au fost repuse pedepsele componente în individualitatea lor: • 2 pedepse în cuantum de 11 ani închisoare, • 2 ani închisoare, • 3 ani închisoare, • 4 ani închisoare, • 5 ani închisoare.

În temeiul art. 36 alin. (1) din C. pen. din 1969 raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969, a fost contopită pedeapsa în cuantum de 7 ani închisoare aplicată în cauză cu pedepsele menționate mai sus, fiind aplicată pedeapsa în cuantum de 11 ani închisoare la care a adăugat sporul intrat în puterea de lucru judecat aplicat în baza sentinței penale nr. 28/S/31.01.2014, urmând ca în final inculpata să execute pedeapsa în cuantum de 14 (paisprezece) ani închisoare. În temeiul art. 35 alin. (2) din C. pen. din 1969, a fost aplicată alături de pedeapsa principală în cuantum de 14 ani închisoare, pedeapsa complementară stabilită în baza sentinței penale nr. 28/S/31.01.2014, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și lit. b) din C. pen.

din 1969, pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală sau a restului de pedeapsa, ori după prescripția executării pedepsei. În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. din 1969 raportat la art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și lit. b) din C. pen. din 1969, a fost interzisă inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi aleasă în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice precum și exercitarea dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat. În temeiul art. 36 alin. (3) din C. pen. din 1969, au fost deduse din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestului preventiv începând cu data de 28.08.2012 până la data de 30.04.2013, durata arestului preventiv și partea de pedeapsă executată începând cu data de 16.12.2014 la zi.

S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 325/2014 din data de 06.02.2015 și emiterea unui nou mandat conform prezentei. Pe latura civilă a cauzei, în temeiul art. 19 raportat la art. 998-999 din C. pen. din 1969, a fost admisă acțiunea civilă formulată de B., Sucursala București, și în consecință s-a dispus obligarea inculpatei la plata sumei în cuantum de 2.970,34 RON, reprezentând daune materiale datorate în baza contractului linie de credit pentru persoane fizice din data de 20.06.2006. În temeiul art. 19 raportat la art. 20 alin. (4) și (7) din C. proc. pen., au fost lăsate nesoluționate acțiunile civile promovate de societățile C. S.A., prin reprezentant legal C. S.R.L., D. S.R.L., prin reprezentant legal C. S.R.L., S.C.

E. S.R.L. și S.C. F. S.R.L., prin mandatar G.. În temeiul art. 22 din C. proc. pen., s-a luat act de faptul că societatea H. S.A. a renunțat la pretențiile civile formulate în cauză. În temeiul art. 25 alin. (3) din C. pen.

din 1969, s-a dispus desființarea următoarelor înscrisuri: • contractul de credit bancar nr. x/17.04.2007 și adeverința de salariu nr. 12/16.04.2007, • contractul de credit nr. x/18.04.2007, • contractul de credit nr. x/24.04.2008 și adeverința de salariu nr. 38/23.04.2008, • contractul de credit nr. x/02.03.2006 și adeverința de salariu nr. 11/01.03.2006, • contractul-linie de credit pentru persoane fizice din data de 20.06.2006 și adeverința de salariu nr. 20/19.06.2006, • adeverința de salariu nr. 20/13.09.2006, • contractul de credit nr. x/21.04.2006 și adeverința de salariu nr. 19/18.04.2006, • contractul de credit nr. x/18.07.2006 și adeverința de salariu nr. 26/17.07.2006, • contractul de credit nr. x/31.03.2006 și adeverința de salariu nr. 12/29.03.2006, • contract de credit nr. x/21.01.2008 și adeverința de salariu nr. 5/18.01.2008, • contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. x/19.01.2007, copie de pe carnetul de muncă seria x nr. x și adeverința de salariu nr. 1/08.01.2007, • contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. x/15.10.2007, copie de pe carnetul de muncă seria x nr. x și adeverința de salariu nr. 7/10.10.2007.

Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov și inculpata A.. Prin decizia penală nr. 315/Ap din data de 14.04.2016, pronunțată de Curtea de Apel Brașov - secția penală, în dosarul nr. x/2013, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., au fost admise apelurile formulate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov și de către inculpata A. împotriva sentinței penale nr. 1658 din 30 septembrie 2015 a Judecătoriei Brașov, pronunțate în dosarul penal nr. x/2013, care a fost desființată sub aspectul: - constatării prescripției pentru infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 290 din C. pen. din 1969 (faptă din 24.04.2008); - constatării prescripției pentru 6 infracțiuni de instigare la înșelăciune, prevăzute de art. 47 din C. pen., raportat la art. 244 alin. (1), (2) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

și a art. 418 din C. proc. pen. - cuantumului pedepsei aplicate pentru 6 infracțiuni de instigare la înșelăciune, prevăzute de art. 25 din C. pen. din 1969, raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. - procedeului de contopire a pedepselor; - deducerii perioadei executate; - soluționării acțiunilor civile față de B., S.C. F. S.R.L.. Rejudecând în aceste limite, în baza art. 396 alin. (1) și (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpata A. pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen.

din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen. (fapta din 24.04.2008). În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., cu aplicarea art. 122 alin. (1) lit. d), art. 124 din C. pen. din 1969, art. 5 alin. (1) din C. pen. și a art. 418 din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei A., sub aspectul săvârșirii a 6 infracțiuni de instigare la înșelăciune prevăzută de art. 47 din C. pen., raportat la art. 244 alin. (1), (2) din C. pen. (cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen.) ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale (faptele din 2.03.2006, 31.03.2006, 21.04.2006, 20.06.2006, 18.07.2006, și 13.09.2006). În baza art. 25 din C. pen.

din 1969, raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (2) din C. pen. din 1969, art. 76 alin. (1) lit. c) din C. pen. din 1969 și art. 5 alin. (1) din C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatei A. la 6 pedepse de câte 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea a șase infracțiuni de instigare la înșelăciune (faptele din 9.01.2007, 18.04.2007 - 2 fapte, 15.10.2007, 21.01.2008, 24.04.2008). S-a constatat că faptele din prezenta cauză sunt concurente cu cele pentru care s-a dispus condamnarea inculpatei A. în baza sentinței penale nr. 28/S/31.01.2014 pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosar penal nr. x/2013, definitivă prin decizia penală nr. 83/Ap/06.02.2015 a Curții de Apel Brașov.

S-a procedat la descontopirea pedepsei rezultante în cuantum de 14 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. din 1969 pe o durată de 10 ani, aplicată în baza sentinței penale nr. 28/S/31.01.2014 și, înlăturând temporar sporul în cuantum de 3 ani închisoare, a repus pedepsele componente în individualitatea lor: • 2 pedepse în cuantum de 11 ani închisoare, • 2 ani închisoare, • 3 ani închisoare, • 4 ani închisoare, • 5 ani închisoare. În temeiul art. 36 alin. (1) din C. pen. din 1969 raportat la art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen.

din 1969, s-a procedat la contopirea cele 6 pedepse de 2 ani și 6 luni închisoare aplicate în cauză cu pedepsele din sentința penală nr. 28/S/31.01.2014 a Tribunalului Brașov, astfel după cum ele au fost descontopite, și s-a aplicat pedeapsa cea mai mare de 11 ani închisoare la care s-a adăugat sporul de 3 ani menționat anterior, urmând ca în final inculpata să execute pedeapsa de 14 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. din 1969 pe o durată de 10 ani. În baza art. 36 alin. (3) din C. pen. din 1969, a fost dedusă din pedeapsa aplicată perioada de la 28.08.2012 la 30.04.2013 și din 17.03.2015 la zi. În baza art. 25 alin. (5) din C. proc.

pen., a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă formulată de B. (fapta din 20.06.2006) și S.C. F. S.R.L. (faptele din 21.04.2006, 18.07.2006). S-a constatat că persoana vătămată I. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal (faptele din 29.03.2006 și 2.03.2006). Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu se include în cheltuielile judiciare. În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs în casație inculpata A. la data de 02.12.2025 (dată plic, dosar recurs în casație). În motivarea cererii, inculpata A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc.

pen., astfel cum a fost modificat prin Decizia nr. 50/2025 a Curții Constituționale, cu argumentarea că instanța de apel a aplicat în mod eronat legea penală mai favorabilă, fiind condamnată, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal. În ceea ce privește legea penală mai favorabilă, a arătat că instanța de apel a aplicat diferit legea penală pentru fapte identice (în același dosar), comise în aceeași perioadă (2006-24.04.2008) și aceeași încadrare juridică, procedând la o combinare a dispozițiilor vechiului și noului C. pen., interzisă expres prin Decizia CCR nr. 265/2014. A susținut că instanța era obligată să aplice aceeași lege pentru toate faptele reținute în sarcina sa, iar legea penală mai favorabilă, având în vedere și instituția prescripției, era noul C. pen.

Totodată, inculpata a invocat în susținerea recursului în casație formulat Decizia CCR nr. 265/2014 (aplicarea legii penale mai favorabile se face global, și nu pe instituții autonome), Decizia CCR nr. 50/2025 (prin care s-a constatat că soluția legislativă din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. care exclude inculpatul de la dreptul de a formula recurs în casație în ipoteza în care în mod greșit nu a fost dispusă încetarea procesului penal este neconstituțională"), art. 5 alin. (1) și (2) din C. pen., art. 15 alin. (2) din Constituție, Deciziile nr. 2/2014 și 67/2022 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Inculpata a susținut că faptele săvârșite în perioada 2007-24.04.2008, termenul de prescripție era împlinit la data pronunțării deciziei de instanța de apel, aceasta fiind obligată la momentul condamnării să aplice aceeași lege pentru toate faptele, să aibă în vedere data ultimei fapte - 24.04.2008, să aplice termenul general de prescripție de 5 ani prevăzut de art. 154 lit. d) din C. pen., să facă aplicarea globală a legii penale mai favorabile și să constate că toate faptele erau prescrise încă de la data de 24.04.2013. Pe fond, a solicitat admiterea recursului în casație formulat, casarea hotărârii atacate și în rejudecare, să se dispună încetarea procesului penal în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc.

pen. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 22.01.2026, sub nr. x/2013*, fiind fixat termen de judecată pentru examinarea admisibilității în principiu la data de 04.02.2026. Procedura de comunicare a cererii de recurs în casație formulată de inculpata A. a fost îndeplinită la înaintarea dosarului în calea de atac cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov la data de 16.12.2025 . La dosar nu au fost depuse concluzii scrise. La data de 02.02.2026 a fost întocmit raportul de magistratul-asistent raportor, acesta apreciind că cererea de recurs în casație nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 434-438 din C. proc. pen. La data de 02.02.2026, recurenta-inculpată A. a înaintat la dosar o completare a motivelor de recurs în casație, înregistrată sub nr. x/03.02.2026.

În esență, a arătat că recursul în casație este fundamentat pe o împrejurare juridică nouă, intervenită ulterior definitivării cauzei, iar pe cale de consecință termenul de declarare a recursului în casație nu poate fi analizat formal, prin raportare la momentul comunicării deciziei instanței de apel. Astfel, în opinia sa, termenul de 30 de zile de declarare a recursului în casație se impune a fi calculat de la data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei CCR nr. 50/2025. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând, în raport cu prevederile art. 440 din C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație formulate de inculpata A. constată că este inadmisibilă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Recursul în casație este o cale extraordinară de atac ce urmărește verificarea legalității hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de către curtea de apel.

Prin recursul în casație este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile. Recursul în casație vizează, așadar, exclusiv legalitatea hotărârilor definitive. Scopul acestei căi extraordinare de atac este respectarea principiului legalității, ceea ce presupune ca întreaga activitate procesuală să se desfășoare în conformitate cu dispozițiile legale. Potrivit art. 440 din C. proc. pen. admisibilitatea cererii de recurs în casație se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului asistent și atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită. Ca atare, pentru a fi admisibilă în principiu cererea de recurs în casație trebuie să îndeplinească cumulativ cerințele legate de natura hotărârii atacate, termenul de declarare a căii extraordinare de atac, calitatea părții de o exercită, precum și alte condiții de formă și fond.

Potrivit dispozițiilor alin. (2) al art. 440 din C. proc. pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație. Procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte, judecătorul de filtru, constată, prioritar, că cererea de recurs în casație formulată de inculpata A. nu îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 435 din C. proc. pen. Potrivit dispozițiilor art. 435 din C. proc.

pen., "Recursul în casație poate fi introdus de către părți sau procuror în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel.". Din actele dosarului rezultă că decizia instanței de apel a fost comunicată inculpatei A. la data de 09.05.2016 la penitenciar, fiind bifat destinatarul la calitatea primitorului, iar aceasta a declarat recurs în casație la data de 02.12.2025 (dată plic, dosar recurs în casație), cu mult peste termenul de declarare a recursului în casație, care s-a împlinit încă din anul 2016. Potrivit dispozițiilor art. 268 alin. (1) din C. proc. pen., atunci când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen.

Ca atare, neexercitarea în termen a dreptului procesual de a exercita recursul în casație conduce la pierderea exercițiului acestui drept și impune, în planul soluțiilor ce pot fi dispuse, respingerea, ca inadmisibilă a cererii, pentru neîndeplinirea condiției prevăzute de art. 435 din C. proc. pen. Înalta Curte apreciază ca neîntemeiată susținerea recurentei-inculpate potrivit căreia termenul de declarare a recursului în casație curge de la momentul publicării Deciziei nr. 50/2025, prin care instanța de contencios constituțional a constatat că este neconstituțională soluția legislativă din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., care exclude inculpatul de la dreptul de a formula recurs în casație în ipoteza în care în mod greșit nu a fost dispusă încetarea procesului penal.

Referitor la acest aspect, instanța supremă reține că în considerentele Deciziei nr. 50 din 18 februarie 2025 a Curții Constituționale nu sunt prevăzute dispoziții în sensul nașterii unui nou drept de a formula recurs în casație, având în vedere că deciziile instanței de contencios constituțional produc efecte general obligatorii pentru viitor, începând cu data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, după cum s-a statuat în mod constant în jurisprudența acesteia. În acest sens, prin Decizia nr. 656 din 17 octombrie 2019 (paragraful 20), Curtea Constituțională, referitor la o excepție de neconstituționalitate a prevederilor art. 435 din C. proc.

pen., a statuat că "declararea, în mod condiționat, a recursului în casație, cale extraordinară de atac, prin respectarea unui termen de introducere a acestuia, are ca finalitate buna administrare a justiției, ocrotirea, pe de o parte, a garanțiilor procesuale ale părților, iar, pe de altă parte, a autorității de lucru judecat a hotărârilor definitive, a securității raporturilor juridice stabilite prin hotărâri definitive.

Cu alte cuvinte, instituirea unui termen pentru formularea recursului în casație, este in abstracto o măsură rezonabilă pentru impunerea unei rigori și discipline procesuale, în vederea soluționării într-un termen rezonabil a procesului penal, și o garanție că această cale de atac nu va deveni o posibilitate a părților interesate de a înlătura, oricând, efectele pe care trebuie sale producă hotărârile judecătorești definitive...". De asemenea, deosebit de importante sunt considerentele Deciziei nr. 220/2019, prin care Curtea Constituțională a statuat că "în ceea ce privește efectele prezentei decizii, Curtea constată că aceasta nu produce efecte pentru trecut, ci numai pentru viitor, deoarece, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, se aplică de la data publicării sale atât situațiilor pendinte, respectiv în cauzele de recurs în casație aflate în curs de judecată, adică celor de pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, și celor în care justițiabilii sunt încă în termenul de exercitare a căii de atac extraordinare corespunzătoare, cât și situațiilor viitoare, precum și în toate cauzele în care a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate având același obiect până la data publicării în Monitorul Oficial al României a prezentei decizii". (paragraful 53). Or,

din verificările efectuate în sistemul Ecris a rezultat că inculpata A. nu a declarat anterior recurs în casație împotriva deciziei penale nr. 315/Ap din data de 14.04.2016, pronunțată de Curtea de Apel Brașov - secția penală, în dosarul nr. x/2013, care să fi fost întemeiat pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., în cadrul căruia să fi invocat excepția de neconstituționalitate a acestor dispoziții legale. În egală măsură, sunt avute în vedere Decizia nr. 68/27.02.2017 (paragraful 124), prin care Curtea Constituțională a reținut că "potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Efectul ex nunc al actelor Curții constituie o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separației puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept.

Pe cale de consecință, efectele deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de către autoritățile publice implicate în conflictul juridic de natură constituțională", și Decizia nr. 126/2016 (paragraful 27), prin care s-a statuat de instanța de contencios constituțională că "în ceea ce privește cauzele soluționate până la publicarea deciziei Curții Constituționale și în care nu a fost dispusă sesizarea Curții Constituționale cu o excepție având ca obiect o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță declarată neconstituțională, acestea reprezintă o facta praeterita, de vreme ce cauza a fost definitiv și irevocabil soluționată.

Curtea reține că, din momentul introducerii cererii în instanță și până la soluționarea definitivă a cauzei, norma incidență a beneficiat de o prezumție de constituționalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunțării hotărârii prin care s-a tranșat în mod definitiv litigiul. Așa încât Curtea constată că incidența deciziei de admitere a instanței de contencios constituțional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc actului jurisdicțional al Curții, cu încălcarea dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, și ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este atașată hotărârilor judecătorești definitive". Pentru considerentele expuse, având în vedere că inculpata A. a introdus calea de atac a recursului în casație cu nerespectarea condiției prevăzute de art. 435 din C. proc.

pen., în temeiul dispozițiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 315/Ap din data de 14.04.2016, pronunțată de Curtea de Apel Brașov - secția penală, în dosarul nr. x/2013. În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenta-inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRUACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 315/Ap din data de 14.04.2016, pronunțată de Curtea de Apel Brașov - secția penală, în dosarul nr. x/2013. Obligă recurenta-inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 februarie 2026.