ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3192/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3192/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului

penal de față;

Prin Sentința penală nr. 24 din 2 februarie

2011, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în baza art. 174 alin. (1) rap. la art.

175 lit. c) cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. și art. 320

1

alin.

(7) C. proc. pen., modificat prin Legea nr. 202/2010, a fost condamnată

inculpata S.M. la 4 ani închisoare.

În baza art. 57 C.

pen. și respectiv art. 71 C. pen., i-au fost interzise inculpatei drepturile

accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de

a alege.

În baza art. 65 C.

pen., i-a fost aplicată inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege,

pe o perioadă de 4 ani, pedeapsă ce se va executa după executarea pedepsei

principale, a închisorii.

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen., a fost obligată inculpata la 700 RON cheltuieli

judiciare față de stat, în care s-a inclus și onorariu oficiu avocat, în sumă

de 200 RON, ce s-a dispus a fi plătit anticipat din fondul Ministerului

Justiției.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 17

decembrie 2010, sub nr. 4739/90/2010, s-a înregistrat rechizitoriul Parchetului

de pe lângă Tribunalul Vâlcea, Dosarul nr. 1674/P/2010, privind pe inculpata

S.M., trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 174

alin. (1) C. pen. rap. la art. 175 alin. (1) C. pen. cu aplicare art. 73 lit.

b) C. pen.

În fapt, s-a arătat,

că în seara zilei de 10 decembrie 2010, pe fondul consumului de alcool și fiind

provocată de soțul său, S.N., care a lovit-o, inculpata i-a aplicat acestuia o

lovitură cu un cuțit în abdomen, lovitură ce a condus la decesul victimei.

Din cercetările

efectuate în cauză a rezultat săvârșirea omorului calificat în condițiile

descrise în rechizitoriu.

În cursul zilei,

inculpata S.M. împreună cu victima, soțul său, și cu martorul P.G., au consumat

împreună țuică. În cursul serii, victima a mers în cămara situată lângă

dormitor pentru a aduce niște țuică, dar, din neatenție, a spart damigeana cu

băutura respectivă. Inculpata a venit în cămară și și-a apostrofat soțul, care

a lovit-o cu un corp contondent în față și peste mâna stângă. S.M. s-a apărat

de lovituri, zgâriindu-l pe soț și s-a retras în dormitor. În momentul în care

a venit și victima în dormitor, inculpata a apucat un cuțit aflat în apropiere

pe o laviță și l-a lovit o singură dată în abdomen, justificând fapta prin

teama de a nu mai fi agresată în continuare.

Abia în dimineața

următoare inculpata și-a dat seama că și-a ucis soțul.

În urma autopsiei,

s-a stabilit că moartea victimei s-a datorat hemoragiei externe și interne

consecutivă unei plăgi tăiate-înțepate, abdominală penetrantă cu secțiune de

pancreas și aortă abdominală și hemoperitoneu. Au mai fost constatate leziuni

care în cazul supraviețuirii ar fi necesitat 7 - 8 zile de îngrijiri medicale.

Inculpata a fost la

rândul său examinată și s-a constatat că a suferit un traumatism al piramidei

nazale cu plagă nazală și echimoză pe fața dorsală a mâinii stângi, leziuni

produse prin lovire cu corpuri dure și care au necesitat 5 - 6 zile de

îngrijiri medicale.

S-au reținut în

privința inculpatei circumstanțele atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C.

pen., aceasta a fost expertizată psihic, concluzia de specialitate

concluzionând că aceasta are discernământul diminuat și stabilind, ca

diagnostic „tulburare organică de personalitate și etilism cronic."

Inculpata S.M. a

recunoscut încă de la început modul și împrejurările comiterii omorului și a

indicat organului de cercetare penală unde a pus cuțitul corp delict. I s-au

adus la cunoștință prevederile Legii nr. 202/2011 și a declarat că își

recunoaște vinovăția.

În baza dispozițiilor

art. 262 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii

penale și trimiterea în judecată a inculpatei S.M., pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 174 alin. (1) C. pen., rap. la art. 175 alin.

(1) C. pen. cu aplicare art. 73 lit. b) C. pen.

În ședința publică

din 2 februarie 2011, inculpata în prezența apărătorului ales, a fost audiată,

conform art. 320

1

C. proc. pen., aceasta a înțeles să se judece pe baza

probelor administrate în faza urmăririi penale și a recunoscut fapte pentru

care a fost trimisă în judecată.

Dat fiind faptul că

inculpata a înțeles să se judece potrivit procedurii speciale (art. 320

1

C. proc. pen., ca urmare a modificării acestuia prin Legea nr. 202/2010)

tribunalul a constat următoarele:

Din cercetările

efectuate în faza urmării penale a rezultat că în seara zilei de 10 decembrie

2010, pe fondul consumului de alcool și fiind provocată de soțul său, S.N.,

care a lovit-o, inculpata i-a aplicat acestuia o lovitură cu un cuțit în

abdomen, lovitură ce a condus la decesul victimei.

În cursul zilei

respective, inculpata S.M. împreună cu victima, soțul său și cu martorul P.G.

au consumat împreună țuică. În cursul serii, victima a mers în cămara situată

lângă dormitor pentru a aduce niște țuică, dar, din neatenție, a spart

damigeana cu băutura respectivă. Inculpata a venit în cămară și și-a apostrofat

soțul care, a lovit-o cu un corp contondent în față și peste mâna stângă. S.M.

s-a apărat de lovituri, zgâriindu-l pe soț și s-a retras în dormitor. În

momentul în care a venit și victima în dormitor, inculpata a apucat un cuțit

aflat în apropiere pe o laviță și l-a lovit o singură dată în abdomen

justificând fapta prin teama de a nu mai fi agresată în continuare. Abia în

dimineața următoare inculpata și-a dat seama că și-a ucis soțul. În urma

autopsiei s-a stabilit că moartea victimei s-a datorat hemoragiei externe și

interne consecutivă unei plăgi tăiate-înțepate, abdominală penetrantă cu secțiune

de pancreas și aortă abdominală și hemoperitoneu. Au mai fost constatate

leziuni care în cazul supraviețuirii ar fi necesitat 7 - 8 zile de îngrijiri

medicale.

Inculpata a fost la

rândul său examinată și s-a constatat că a suferit un traumatism al piramidei

nazale cu plagă nazală și echimoză pe fața dorsală a mâinii stângi, leziuni

produse prin lovire cu corpuri dure și care au necesitat 5 - 6 zile de

îngrijiri medicale. S-au reținut în privința inculpatei circumstanțele

atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., aceasta a fost expertizată

psihic, concluzia de specialitate concluzionând că aceasta are discernământul

diminuat și stabilind, ca diagnostic "tulburare organică de personalitate

și etilism cronic".

Din conținutul

raportului de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit de Serviciu Județean

de Medicină Legală din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vâlcea, rezultă că

inculpata prezintă tulburări de personalitate, etilism cronic, având

discernământul diminuat, înțelegând parțial consecințele faptelor.

De asemenea, din

raportului de expertiză medico-legală de necropsie întocmit de Serviciu

Județean de Medicină Legală din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vâlcea,

rezultă că moartea victimei a fost violentă, s-a datorat secționării cu un cuțit

a arterei aorte de la nivelul pancreasului, victima S.N. a avut la momentul

decesului o alcoolemie în sânge de 2,22 gr.‰ (intoxicație acută cu alcool

corespunzătoare stadiului II).

Potrivit art. 320

1

C. proc. pen., până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate

declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor

reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în

baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Judecata poate avea loc

numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci

când inculpatul declară că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul

de sesizare a instanței și nu solicită administrarea de probe, cu excepția

înscrisurilor în circumstanțiere pe care le poate administra la acest termen de

judecată.

Instanța de judecată

soluționează latura penală atunci când, din probele administrate, rezultă că

faptele inculpatului sunt stabilite și sunt suficiente date cu privire la

persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse.

Dacă pentru

soluționarea acțiunii civile se impune administrarea de probe în fața

instanței, se va dispune disjungerea acesteia.

În caz de soluționare

a cauzei prin aplicarea alin. (1), dispozițiile art. 334 și 340 - 344 C. proc.

pen., se aplică în mod corespunzător.

Instanța va pronunța

condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor

de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, și de reducerea cu

o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii.

Dispozițiile alin. (1) - (6) nu se aplică în cazul în care acțiunea penală

vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață.

S-a constatat de

instanța de fond, că infracțiunea pentru care a fost trimisă în judecată

inculpata este pedepsită de lege cu închisoare de la 15 la 25 de ani și

interzicerea unor drepturi.

Prin aplicarea art.

320

1

C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege este redusă cu o

treime, respectiv, limita maximă a pedepsei se reduce la 16 ani și 9 luni, iar

limita minimă a pedepsei se reduce la 10 ani.

Fiind o cauză legală

de reducere a pedepsei, condiționată de recunoașterea faptei pentru care

inculpata a fost trimisă în judecată, precum și înțelegerea acesteia de a se

judeca pe baza probelor administrate în faza urmăririi penale, instanța este

obligată să reducă pedeapsa, conform limitelor de mai sus, respectiv, cu 8 ani

și 3 luni pentru limita maximă prevăzută de lege, respectiv de 25 ani

închisoare și 5 ani pentru limita minimă de 15 ani prevăzută de lege.

Dat fiind faptul că

inculpata a fost trimisă în judecată prin reținerea circumstanței legale

atenuante, respectiv, starea de provocare prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.,

aceasta fiind dovedită în cursul urmăririi penale, instanța este obligată să

reducă pedeapsa conform cerințelor prevăzute de art. 76 lit. a) C. pen.

Potrivit textului de

lege menționat mai sus, în caz de reținere a circumstanțelor reale sau

personale, când minimul special al pedepsei închisorii este de 10 ani sau mai

mare, pedeapsa se coboară sub minimul special, dar nu mai jos de 3 ani.

Conform art. 72 C.

pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile

părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială,

de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și

de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În legătură cu

persoana inculpatei, tribunalul a reținut că aceasta nu a mai săvârșit fapte

prevăzute de legea penală, a avut o conduită bună în societate precum și vârsta

acesteia la data săvârșirii infracțiunii, de 72 de ani, fiind născută în anul

1938.

De asemenea, așa cum

s-a precizat mai sus, inculpata prezintă tulburări de personalitate, etilism

cronic, având discernământul diminuat, înțelegând parțial consecințele

faptelor.

De altfel, și prin

modalitatea săvârșirii infracțiunii de omor calificat există îndoieli. Astfel,

din declarațiile inculpatei date în faza urmăririi penale, rezultă că aceasta

nu a avut intenția de a omorî victima ci a lovit cu cuțitul întâmplător pentru

a se apăra, dat fiind faptul că fostul ei soț a mai agresat-o fizic, i-a știut

de frică permanent.

Astfel, în ziua în

care a fost săvârșită infracțiunea, așa cum rezultă din probele din faza

urmăririi penale, victima a lovit pe inculpată, aceasta a necesitat pentru

vindecare 5 - 6 zile îngrijiri medicale, victima a mers în camera inculpatei,

iar aceasta din urmă a luat un cuțit de pe laviță și l-a folosit, nu cu

intenția de a ucide victima ci pentru a se apăra.

Prin urmare, instanța

de fond a reținut că există o delimitare foarte sensibilă (insuficiențe

probatorii, obiective sau subiective) între legitimă apărare și starea de

provocare, ultima dintre acestea fiind evidentă în cauza de față.

Ori, pentru

infracțiunea de omor este necesar, sub aspectul vinovăției, existența intenției

directe sau indirecte. Fără această formă de vinovăție nu s-ar putea face

dovada existenței infracțiunii de omor calificat.

De altfel, se poate

pune în discuție chiar existența eventualei lovituri cauzatoare de moarte. Dar,

în condițiile în care raportul de expertiză medico-legală de necropsie nu se

stabilește cu exactitate când a survenit moartea victimei, exprimată chiar în

ore, de la data săvârșirii infracțiunii (victima a fost găsită decedată a doua

zi dimineața), dacă exista posibilitatea reală ca victima să fi fost salvată

sau nu, ca urmare a unei intervenții chirurgicale, nu se poate stabili cu

exactitate încadrarea juridică a faptei.

Toate aceste aspecte

nu pot fi rezolvate pe calea procedurii speciale menționată mai sus.

Potrivit art. 52 C.

pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a

condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Prin executarea pedepsei

se urmărește formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de

drept și față de regulile de conviețuire socială. Executarea pedepsei nu

trebuie să cauzeze suferințe fizice și nici să înjosească persoana

condamnatului.

Ori în speță, față de

cele reținute mai sus (sub aspectul temeiurilor de fapt și de drept),

tribunalul a constatat că prin aplicarea unei pedepse de 4 ani închisoare, deci

peste limita maximă prevăzută de lege ca urmare a reducerii pedepsei și a

reținerii cauzei legale de reducere după aplicarea art. 320

1

C.

proc. pen., precum și circumstanțelor legale atenuante, prevăzute de art. 73

lit. b) rap. la art. 76 lit. a) C. proc. pen., scopul pedepsei aplicate,

preventiv, educativ și coercitiv, poate fi atins.

De asemenea, acest

scop poate fi atins doar în condițiile executării pedepsei în stare de

detenție, prin aplicarea art. 57 C. pen.

Pe durata executării

pedepsei, inculpatei i s-a aplicat pedeapsa accesorie, a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului

de a alege, pe durata executării pedepsei închisorii.

De asemenea, conform

art. 65 C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi

aplicată, dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puțin 2

ani și instanța constată că, față de natura și gravitatea infracțiunii,

împrejurările cauzei și persoana infractorului, această pedeapsă este necesară.

Aplicarea pedepsei

interzicerii unor drepturi este obligatorie când legea prevede această

pedeapsă.

Ori în speță,

tribunalul a constatat, că aplicarea pedepsei complementare este obligatorie,

fiind prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 C. pen., motiv pentru care s-a

aplicat, aceasta constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pe o durată de 4 ani,

pedeapsă ce s-a dispus a fi executată după executarea pedepsei închisorii.

S-a precizat de către

tribunal, că durata pedepselor complementare este de la 1 la 10 ani, conform

art. 53 alin. (2) C. proc. pen., dar dată fiind gravitatea infracțiunii

săvârșite, prin aceasta s-a adus atingere vieții persoanei cele mai apropiate

inculpatei, respectiv, soțului acesteia, se impune stabilirea acestei pedepse

la 4 ani.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și inculpata

S.M., formulând următoarele critic:

în primul rând că instanța de fond ar fi trebuit să dispună în temeiul art. 118

lit. b) C. pen., confiscarea cuțitului folosit de inculpată la comiterea

faptei.

Pe de altă parte,

Parchetul consideră că ar fi necesară aplicarea în privința inculpatei a

măsurii preventive prev. de art. 145 C. proc. pen., respectiv obligarea de nu

părăsi localitatea până la soluționarea definitivă a cauzei, măsură ce ar fi

trebuit pusă în discuție de instanță în condițiile în care în cursul urmăririi

penale a fost luată de procuror.

În fine, Parchetul

apreciază că în mod greșit instanța nu a interzis inculpatei ca pedeapsă

accesorie și exercițiul dreptului de a alege prev. de art. 64 lit. a) teza I C.

pen., alături de cel de la teza a II-a, respectiv de a fi aleasă în autorități

publice sau funcții elective publice.

apelul său, prin apărător, a susținut că sancțiunea aplicată este prea severă,

impunându-se reducerea acesteia către minimul special prevăzut de legiuitor,

având ca modalitate de executare suspendarea condiționată simplă ori sub

supraveghere.

În susținerea acestor

solicitări, inculpata arată că este o persoană relativ în vârstă, are în

întreținere pe sora sa bolnavă și netransportabilă și fapta a fost comisă sub

imperiul provocării.

Prin Decizia penală

nr. 39/A din 31 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie, s-a admis apelul formulat de Parchetul

de pe lângă Tribunalul Vâlcea, împotriva Sentinței penale nr. 24 din 2

februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în Dosarul nr. 4739/90/2010.

S-a desființat în

parte sentința apelată, în sensul că:

În baza art. 118

alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpată a unui cuțit

cu mâner de lemn și lungimea lamei de 20 cm.

S-a interzis

inculpatei ca pedeapsă accesorie și exercițiul dreptului prev. de art. 64 lit.

a) teza I C. pen., respectiv dreptul de a alege.

S-a respins ca

nefondată cererea Parchetului privind luarea măsurii prev. de art. 145 C. proc.

pen. față de inculpată.

S-au menținut în rest

dispozițiile sentinței.

S-a respins ca

nefondat apelul formulat de către inculpata S.M. împotriva aceleiași sentințe,

pe care o obligă la 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Curtea a apreciat

întemeiat apelul Parchetului, având în vedere următoarele argumente:

primul motiv, Curtea reține din conținutul hotărârii atacate că, într-adevăr,

așa cum susține Parchetul, instanța nu a dispus confiscarea cuțitului - corp

delict - deși în conformitate cu dispozițiile art. 118 lit. b) C. pen., avea

această obligație.

Sub aspectul măsurii

preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, pe care a solicitat-o

Parchetul, Curtea reține că, înainte de toate, aceasta se subordonează, în

conformitate cu art. 136 alin. (1) C. proc. pen., unor rațiuni precis

determinate.

Potrivit acestui text

de lege, scopul măsurilor preventive este legat de buna desfășurare a procesului

penal, pentru a asigura prezența inculpatului la urmărirea penală, la judecată

ori a împiedica sustragerea lui de la executarea pedepsei.

Pe lângă stadiul

procesual destul de avansat al cauzei, se poate observa încă de la început, că

inculpata a avut o atitudine sinceră, cooperantă, s-a prezentat la fiecare

solicitare organelor judiciare, iar în cursul judecății în fond și-a însușit

toate probele de la urmărirea penală, fiindu-i aplicabilă instituția judecății

simplificate reglementată prin art. 320

1

C. proc. pen.

Curtea nu observă în

acest context necesitatea unei asemenea măsuri de a restricționa dreptul

inculpatei să se deplaseze în alte localități, așa cum solicită Parchetul, câtă

vreme nu există niciun fel de probe sau indicii că prin comportamentul său

urmează să compromită buna desfășurare a procesului penal.

În fine, Curtea

apreciază nepotrivită opțiunea instanței de a nu interzice, ca pedeapsă

accesorie, dreptul inculpatei de a alege, având în vedere contextul săvârșirii

faptelor, dar, în mod special, persoana inculpatei, o femeie relativ în vârstă,

afectată de viciul etilismului cronic, cu discernământ diminuat și tulburări de

personalitate, atribute care îi diminuează posibilitatea de a înțelege

consecințele faptelor cât și a alegerilor făcute.

apelul inculpatei, sub aspectul carențelor de individualizare a pedepsei,

Curtea a apreciat că sancțiunea aplicată acesteia este conformă criteriilor

art. 72, 52 C. pen. și proporțională faptei concrete.

Chiar și în condiții

de provocare, infracțiunea de omor ce i se impută inculpatei, reprezintă una

dintre cele mai grave fapte incriminate de C. pen., cu atât mai mult cu cât

persoana care i-a căzut victimă este chiar soțul inculpatei.

Legiuitorul a înțeles

să atașeze acestor infracțiuni, un nivel ridicat de pericol social generic,

concretizat în limite de pedeapsă destul de mari, ținând seama de valoarea

deosebit de importantă a obiectului juridic ocrotit prin norma de incriminare,

respectiv viața omului.

Toate aceste

elemente, conjugate cu circumstanțele comiterii faptei, gradul ei de pericol

social concret și persoana făptuitoarei, justifică pe deplin o sancțiune mai

severă ca modalitate de executare și anume, detenția, concluzie justă la care a

ajuns de altfel și prima instanță.

Atitudinea sinceră și

cooperantă, însușirea probelor din cursul urmăririi penale, cât și existența

circumstanței atenuante a provocării, au fost avute în vedere de instanță,

atunci când a coborât pedeapsa la nivelul de 4 ani închisoare, deși în alte

condiții minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea de omor calificat

este închisoarea ce pornește de la 15 ani.

Curtea apreciază, în

concluzie, că sancțiunea aplicată, atât sub aspectul naturii ei cât și al

cuantumului și modalității de executare, răspunde sub toate aspectele nevoii de

represiune cât și celei de apărare socială și de reeducare și reintegrare a

inculpatei în societate, astfel că toate criticile formulate în apel din

această perspectivă, sunt nefondate.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs inculpata S.M., invocând cazul de casare prev.de art.

385

9

pct. 14 C. proc. pen. și solicitând reindividualizarea

pedepsei, atât în ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare.

Examinând hotărârea

atacată prin prisma criticilor formulate și a cazului de casare invocat, Curtea

constată că recursul este fondat.

Inculpata S.M. a fost

trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. de

art. 174, 175 lit.

C. pen., constând în aceea că,

în seara zilei de 10 decembrie 2010, pe fondul consumului de alcool și fiind

provocată de victimă (soțul său, S.N.) care a lovit-o, inculpata i-a aplicat

acestuia o lovitură cu un cuțit în abdomen, ce a condus la decesul victimei.

Inculpata a

recunoscut săvârșirea faptei pentru care a fost trimisă în judecată,

beneficiind de prevederile art. 320

1

C. proc. pen.

În ce privește

individualizarea cuantumului pedepsei, Curtea constată că inculpata a comis

fapta în condițiile în care fusese agresată de către victimă (suferind leziuni

care au necesitat 5 - 6 zile de îngrijiri medicale), acționând așadar în stare

de provocare, circumstanță atenuantă legală căreia i s-au dat efecte

corespunzătoare prin coborârea pedepsei sub minimul special.

În același timp însă,

din probatoriul administrat în cauză rezultă că atât victima (în vârstă de 83

de ani), cât și inculpata (în vârstă de 72 de ani) obișnuiau să consume băuturi

alcoolice (ceea ce s-a întâmplat și în seara de 10 decembrie 2010) și, pe acest

fond, între cei doi preexista o stare conflictuală.

De altfel, și din

concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică rezultă că

inculpata suferă de etilism cronic, având discernământul diminuat, înțelegând

parțial conținutul și consecințele faptelor sale.

Dacă aceste

circumstanțe reale și personale au fost corect evaluate în ce privește

cuantumul pedepsei aplicate inculpatei, nu același lucru se poate spune și în

cazul modalității de executare stabilită de instanța de fond și validată de

instanța de apel.

În acest context,

ținând seama de vârsta și persoana inculpatei, de circumstanțele în care fapta

a fost comisă, ca și de conduita sa după săvârșirea acesteia, de împrejurarea

că inculpata avea și are în îngrijire o persoană bolnavă și netransportabilă

(sora victimei, S.E.), Curtea apreciază că scopul pedepsei poate fi atins și

fără privare de libertate, prin supravegherea comportamentului inculpatei pe

durata unui termen de încercare.

În consecință, în

baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen. Curtea va admite

recursul inculpatei și va casa în parte ambele hotărâri, doar sub aspectul

modalității de executare a pedepsei aplicate acesteia, dispunând în baza art.

86

1

C. pen. suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe

durata termenului maxim de încercare ce poate fi stabilit conform art. 86

2

C. pen.

Va pune în vedere

inculpatei măsurile de supraveghere pe care va trebui să le respecte, precum și

consecințele unei conduite contrare, inclusiv în cazul săvârșirii unei noi

infracțiuni în interiorul termenului de încercare.

Ca efect al

suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în baza art. 71 alin. (5) C.

pen., pe durata acesteia se va suspenda și executarea pedepselor accesorii.

Va menține celelalte

dispoziții ale ambelor hotărâri, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu

în recurs se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de inculpata S.M. împotriva Deciziei penale nr. 39/A din 31 martie

2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu

minori și de familie.

Casează în parte

decizia atacată și Sentința penală nr. 24 din 2 februarie 2011, pronunțată de

Tribunalul Vâlcea și, rejudecând:

În baza art. 86

1

și art. 86

2

C. pen., dispune suspendarea sub supraveghere a

executării pedepsei de 4 ani închisoare, pe un termen de încercare de 9 ani.

În baza art. 86

3

C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpata S.M. se va supune

următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la

datele fixate la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a

infractorilor de pe lângă Tribunalul Vâlcea;

b) să anunțe, în

prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice

deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să

justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice

informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 359 C.

proc. pen., atrage atenția inculpatei asupra disp. art. 86

4

C. pen.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei

închisorii suspendă și executarea pedepselor accesorii.

Menține celelalte

dispoziții ale ambelor hotărâri.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 50 RON, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 22 septembrie 2011.