ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3517/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 225 din data de 22 noiembrie 2011 a Tribunalului Mehedinți a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei comise de inculpata M.N., din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen. În baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) - art. 115 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 73 alin. (1) lit. b), art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen., a fost condamnată inculpata M.N., la 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor.

În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., a fost aplicată inculpatei M.N., pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la terminarea executării pedepsei principale, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție. În baza art. 65 C. pen., a fost aplicată inculpatei M.N., pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de doi ani, care se va executa conform art. 66 C. pen. În baza art. 86 1 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate sub supraveghere pe o perioadă de 5 ani, care constituie termen de încercare, potrivit art. 86 2 C. pen.

În baza art. 83 3 alin. (1) și (2) C. pen.

pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpata să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor (Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Mehedinți) la datele ce vor fi fixate de acest serviciu; să anunțe, în prealabil, la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor (Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Mehedinți) orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor (Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Mehedinți) și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor (Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Mehedinți) informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

S-a atras atenția inculpatei M.N. asupra dispozițiilor art. 86 C. pen., a căror nerespectare atrage revocarea suspendării executării pedepsei aplicate sub supraveghere. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii. În baza art. 118 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpata M.N. a unei greble, având coada de lemn, lungimea de 155,5 cm, grosimea de 2,5 cm, lățimea părții metalice de 34 cm, la un capăt având un dinte metalic lipsă. În baza art. 14 și urm. C. proc. pen. raportat la art. 998 - 999 C. civ., a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova.

A fost obligată inculpata - parte vătămată M.N. la plata sumei de 3.732,82 RON, către Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, sume ce vor fi actualizate în raport de rata inflației din momentul rămânerii definitive a sentinței și până în momentul plății. Au fost admise în parte acțiunile civile formulate de părțile civile C.G. și M.N. Au fost obligați C.G. și G.C. să plătească în solidar suma de 3.000 RON către inculpata - parte vătămată M.N., cu titlu de daune morale. A fost obligată M.N. să plătească suma de 18.000 RON către inculpata - parte civilă C.G., cu titlu de despăgubiri civile, din care 10.000 RON, cu titlu de daune morale și 8.000 RON, cu titlu de daune materiale. În baza art. 191 alin. (1) C. proc.

pen. a fost obligată inculpata M.N. la plata sumei de 430 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 70 RON, din faza de urmărire penală și 360 RON, din faza de judecată (inclusiv suma de 150 RON, reprezentând parte din onorariul apărătorului din oficiu, M.M., ce a fost avansată din fondurile Ministerului Justiției, conform mențiunilor din Încheierea pronunțată de Tribunalul Mehedinți la data de 09 martie 201 1, în Dosarul nr. 644/101/2011). În baza art. 193 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată inculpata M.N. la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă C.G., reprezentând parte din onorariul apărătorului angajat - D.G.

- conform chitanței seria MH, nr. 00200 din 31 octombrie 2011. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat că la data de 25 ianuarie 2011 a fost înregistrat Rechizitoriul nr. 711/P/2010 din 21 ianuarie 2011 întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți prin care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei parte civilă M.N., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen., a inculpatei parte civilă C.G. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. și a inculpatului G.C. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 180 alin. (2) C. pen.

În fapt, s-a reținut că în data de 05 iulie 2010, în jurul orelor 07:00, în timp ce inculpata M.N. se afla în curtea sa împreună cu inculpata C.G. și-au aplicat lovituri reciproc, iar ulterior pe stradă, în fața locuinței sale, din localitatea Vânju Mare, i-a aplicat o lovitură cu grebla, în cap, părții vătămate -inculpata C.G., care urmare a loviturii primite a suferit leziuni care i-au pus viața în primejdie și ce au necesitat pentru vindecare 65 - 70 zile îngrijiri medicale. De asemenea, s-a mai reținut în actul de sesizare că inculpata C.G. și soțul său inculpatul G.C., cu aceeași ocazie i-au aplicat mai multe lovituri părții vătămate - inculpate M.N., lovituri în urma cărora a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 12 - 14 zile de îngrijiri medicale.

Prin Sentința penală nr. 113 din data de 20 aprilie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 644/101/2011 în temeiul art. 320 alin. (3) C. proc. pen. au fost admise cererile formulate de inculpații C.G. și G.C. în baza art. 320 alin. (1) C. proc. pen. și s-a dispus ca judecata să aibă loc în condițiile art. 320 alin. (2) C. proc. pen., numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. În temeiul art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 320 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul G.C., la o pedeapsă principală de 2 (două) luni închisoare, pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe. În temeiul art. 81 - 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate, pe un termen de încercare de 2 ani și 2 luni, termen compus din cuantumul pedepsei închisorii aplicate la care se adaugă un interval de timp de 2 ani.

În baza art. 359 alin. (1) și (2) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. privind revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei infracțiuni. În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b) din C. pen., pe durata prev. de art. 71 alin. (2) din C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării executării pedepsei închisorii a fost suspendată și executarea pedepsei accesorii. În temeiul art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 320 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnată inculpata C.G., la o pedeapsă principală de 2 (două) luni închisoare, pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe.

În temeiul art. 81 - 82 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate, pe un termen de încercare de 2 ani și 2 luni, termen compus din cuantumul pedepsei închisorii aplicate la care se adaugă un interval de timp de 2 ani. În baza art. 359 alin. (1) și (2) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. privind revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei infracțiuni. În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b) din C. pen., pe durata prev. de art. 71 alin. (2) din C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen.

pe durata suspendării executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii. S-a luat act că Spitalul Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin nu s-a constituit parte civilă cu privire la cheltuielile efectuate cu îngrijirile medicale acordate părții vătămate M.N., corespunzătoare F.O. nr. 100213/2010. În temeiul art. 38 C. proc. pen. și art. 320 1 alin. (5) C. proc. pen. s-a disjuns cauza cu privire la inculpata M.N., trimisă în judecată pentru săvârșirea unei tentative la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 -175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen. și cu privire la acțiunile civile formulate de M.N. față de cei doi inculpați și de partea vătămată C.G.

și Spitalul Clinic de Urgență Craiova față de inculpata M.N. În temeiul art. 191 alin. (1) din C. proc. pen. a obligat pe fiecare din inculpații C.G. și G.C. la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de câte 300 RON reprezentând suma de 70 de RON stabilită prin rechizitoriu pentru faza de urmărire penală, iar diferența o reprezintă cheltuielile efectuate pentru judecata în primă instanță. Cauza astfel disjunsă face obiectul prezentului dosar. Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut că starea de fapt menționată în actul de sesizare al instanței corespunde întru totul cu cea care a reieșit din ansamblul probatoriului administrat în cauză. Din declarațiile inculpatei M.N., a părții civile C.G.

și ale martorilor M.C., Z.A., M.G.V. și M.R. s-a reținut că în dimineața zilei de 05 iulie 2010, partea vătămată C.G. după ce i-a reproșat inculpatei M.N. să-i lase fata în pace, a început să se certe cu aceasta, iar apoi conflictul s-a transformat într-unul fizic, fiind antrenat în acel conflict și soțul părții vătămate mai sus menționate, G.C. Conflictul a debutat inițial la poarta inculpatei M.N., iar apoi în curtea locuinței acesteia, loc în care partea vătămată și soțul acesteia i-au aplicat inculpatei mai multe lovituri, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 12 - 14 zile de îngrijiri medicale (conform certificatului medico-legal). Acel conflict a încetat în special ca urmare a intervenției martorului M.C.

În timp ce partea vătămată C.G. și soțul acesteia părăseau locul conflictului, inculpata M.N. a luat o greblă, aflată în apropierea porții și i-a aplicat părții vătămate o lovitură cu partea metalică, cauzându-i o fractură cu înfundare, în zona temporal-parietală stânga. Lovitura a fost aplicată părții vătămate din partea lateral stânga spate. Această leziune i-a cauzat părții vătămate C.G. pierderea temporară a cunoștinței, i-a cauzat leziuni ce au necesitat pentru vindecare 65 - 70 zile de îngrijiri medicale și i-a pus în primejdie viața. Inculpata a fost deposedată de greblă de către numitul G.C., care în acest scop i-a aplicat o lovitură cu pumnul în față, iar apoi martorul M.C. a luat acea greblă și a aruncat-o peste gardul locuinței inculpatei M.N.

Pentru faptele de lovire, soții C. au fost condamnați la câte 2 luni închisoare, cu suspendare condiționată a executării pedepsei, prin Sentința penală nr. 113 din 20 aprilie 2011 a Tribunalului Mehedinți, pronunțată în Dosarul nr. 644/101/2011. În cadrul acelui proces, cei doi inculpați C. și-au recunoscut în totalitate vinovăția și au uzat de dispozițiile art. 320 C. proc. pen. La rândul ei, în același dosar inculpata M.N. și-a recunoscut în totalitate vinovăția, în sensul că i-a aplicat părții vătămate C.G. o lovitură cu grebla în cap, cauzându-i leziuni ce i-au pus acesteia în primejdie viața; însă s-a considerat că aceasta nu poate uzita de dispozițiile art. 320 C. proc. pen., deoarece a insistat în schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. Tot prin Sentința penală nr. 113 din data de 20 aprilie 2011 a Tribunalului Mehedinți, pronunțată în Dosarul nr. 644/101/2011 s-a mai dispus, disjungerea cauzei penale, cu privire la fapta comisă de inculpata M.N.; disjungerea acțiunilor civile exercitate atât de inculpata M.N. (împotriva numiților G.C. și C.G.), cât și de partea vătămată C.G. Prin aceeași sentință, s-a disjuns și acțiunea civilă exercitată de Spitalul Clinic de Urgență Craiova; de asemenea, s-a considerat că nu se mai impune conceptarea și citarea în calitate de părți civile a Spitalului Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin și a Spitalului Orășenesc Vânju Mare, deoarece acestor din urmă unități spitalicești li s-au solicitat anterior să comunice dacă se constituite părți civile, iar în caz afirmativ să precizeze valoarea acestor pretenții.

Prima instanță a apreciat că fapta inculpatei M.N. de a aplica părții vătămate C.G. o lovitură în cap, cu muchia metalică a unei greble, cauzându-i o leziune prin care i-a pus în primejdie viața, constituie în mod indubitabil fapta de tentativă de omor, fapta fiind săvârșită cu intenție indirectă, întrucât, deși nu a urmărit producerea rezultatului socialmente periculos mai sus menționat, a acceptat posibilitatea producerii acestuia.

La reținerea tentativei de omor, instanța de fond a avut în vedere zona vizată (capul victimei - deci o zonă vitală); intensitatea loviturii aplicate de inculpată (ce i-a cauzat pierderea cunoștinței și o fractură prin înfundare la nivel temporal-parietal stânga); modalitatea de comitere a faptei (victima a fost lovită din spate, în timp ce părăsea locul conflictului inițial); precum și obiectul folosit (partea metalică a unei greble - fiind aptă a cauza decesul victimei), astfel că nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen., infracțiunea ce ar presupune, pe de o parte, săvârșirea faptei cu praeterintenție; iar pe de altă parte, ca acțiunea inculpatei să nu fie aptă prin ea însăși a duce la decesul victimei.

În sarcina inculpatei s-a reținut și forma calificată prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., deoarece din toate actele de la dosarul cauzei a reieșit că partea vătămată a fost lovită de inculpată în drumul comunal și de față cu mai multe persoane, deci în public. Față de faptul că acțiunea inculpatei a fost în mod cert urmare a faptelor violente ale soților C., care i-au aplicat acesteia, în curtea locuinței sale, mai multe lovituri, cauzându-i mai multe leziuni ce au necesitat pentru vindecare 12 - 14 zile de îngrijiri medicale, s-a apreciat ca fiind întemeiate susținerile inculpatei și ale reprezentantului Ministerului Public, în sensul reținerii în favoarea acesteia și a dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen.

Instanța de fond a apreciat că în favoarea inculpatei M.N. trebuie reținută și circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., deoarece din întreg materialul probatoriu administrat în cauză a reieșit în mod indubitabil că aceasta a avut anterior un comportament ireproșabil în societate. În acest sens au fost avute în vedere și mențiunile din referatul de evaluare întocmit în cauză de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Mehedinți, în care, între altele, s-a menționat că inculpata M.N. poate depăși sfera infracțională, dacă dă dovadă de responsabilitate și de prudență în momentul în care va lua decizii și va conștientiza gravitatea și urmărite acțiunilor sale.

De asemenea, s-a avut în vedere că din ansamblul probatoriului administrat în cauză a reieșit că anterior relațiile dintre părți au fost foarte bune; că inculpata a fost și este implicată în activități prosociale - având loc de muncă stabil și ocupându-și timpul liber în mod corespunzător. Au mai fost avute în vedere, la reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. faptul că inculpata a avut și are un comportament bun în familie și în societate, fiind căsătorită de aproximativ 23 de ani; având două fiice; având un venit salarial stabil; obținând venituri inclusiv din prestarea unor activități agricole și neavând un anturaj proinfracțional. Deși în cauză, s-a apreciat că nu se mai pot aplica dispozițiile art. 320 1 C. proc.

pen. (date fiind mențiunile din Sentința penală nr. 113 din 20 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalului Mehedinți, în Dosarul nr. 644/101/2011), conduita sinceră a inculpatei de pe întreg parcursul procesului penal (în sensul că în mod constant aceasta a recunoscut că i-a aplicat din spate părții vătămate C.G. o lovitură în cap, cu muchia metalică a unei greble) a fost avută în vedere și a fost reținută drept circumstanță atenuantă facultativă de instanță, în temeiul art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.

Sub aspectul reținerii circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a apreciat ca fiind lipsită de relevanță condiționarea de către inculpată a recunoașterii de vinovăție de o eventuală schimbare a încadrării juridice a faptei, deoarece calificarea juridică a unei fapte este atributul exclusiv al instanței, iar relevantă sub aspectul reținerii unei astfel de circumstanțe atenuate facultative este doar poziția sinceră sau nesinceră a inculpatului față de fapta săvârșită. Având în vedere toate aceste considerente, prin raportare și la urmările produse (punerea în primejdie a vieții) sau care i s-ar fi putut produce (suprimarea vieții) victimei, în baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (3) - art. 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 73 alin. (1) lit. b), art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen., a fost condamnată inculpata M.N.

la 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor. Săvârșind o faptă prin care i s-a pus în primejdie viața unei alte persoane, s-a apreciat ca fiind oportună și proporțională cu gravitatea faptei, aplicarea, ca pedeapsă accesorie, precum și apoi pe o durată de 2 ani, ca pedeapsă complementară, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Date fiind toate elementele ce au fost avute în vedere la reținerea circumstanțelor atenuante facultative mai sus menționate, lipsa unor antecedente penale, unicitatea faptei, comiterea faptei în stare de provocare din partea părții vătămate și a soțului ei, lipsa unei gândiri proinfracționale, susținerea din partea familiei, asumarea răspunderii pentru fapta săvârșită, precum și mențiunile din referatul de evaluarea întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Mehedinți (care a concluzionat că se poate asigura reintegrarea socială a inculpatei coroborat cu un control extern asigurat de op instituție din comunitate, abilitată în acest sens, care o poate susține în rezolvarea problemelor sale și în evitarea reiterării conduitei infracționale), s-a apreciat că scopul pedepsei poate fi realizat la acest moment în mod indubitabil și fără privarea de libertate a acesteia.

Instanța de fond a apreciat că, nu există nici o rațiune pentru care inculpata M.N. să fie privată în mod automat și temporar de posibilitatea exercitării tuturor activităților realizate atât anterior cât și ulterior comiterii faptei. Din acest motiv, s-a apreciat că scopurile pedepsei pot fi atinse la acest moment și fără privarea efectivă a inculpatei M.N. de libertate, dispunându-se suspendarea sub supraveghere a acesteia pe un termen de încercare de 5 ani, urmând ca în situația în care inculpata va reitera comportamentul infracțional sau nu se va supune în mod culpabil măsurilor de supraveghere și restului obligaților ce vor fi stabilite de instanță prin prezenta sentință, să execute pedeapsa închisorii de 3 ani în regim privativ de libertate.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța de fond a avut în vedere atât circumstanțele în care au fost comise faptele, cât și mențiunile din Sentința penală nr. 113 din 20 aprilie 2011 a Tribunalului Mehedinți, pronunțată în Dosarul nr. 644/101/2011. Astfel, s-a reținut că urmare a faptelor comise, atât inculpata M.N., cât și partea vătămată C.G. au suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 12 - 14 zile de îngrijiri medicale, respectiv 65 - 70 de zile de îngrijiri medicale. Cum în cazul inculpatei M.N. s-a reținut săvârșirea faptei în stare de provocare, pentru considerentele mai sus expuse, la stabilirea cuantumului daunelor ce au fost acordate părții vătămate C.G. s-a avut în vedere și această situație, urmând ca daunele acordate să fie acordate în mod proporțional cu culpa fiecăreia.

De asemenea, la soluționarea laturii civile a cauzei s-a avut în vedere și că prin Sentința penală nr. 113 din 20 aprilie 2011 a Tribunalului Mehedinți, pronunțată în Dosarul nr. 644/101/2011, între altele s-a dispus disjungerea cauzei penale, cu privire la fapta comisă de inculpata M.N.; disjungerea acțiunilor civile exercitate atât de inculpata M.N. (împotriva numiților G.C. și C.G.), cât și de partea vătămată C.G.; disjungerea acțiunii civile exercitată de Spitalul Clinic de Urgență Craiova; precum și că s-a considerat că nu se impune conceptarea și citarea în calitate de părți civile a Spitalului Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin și a Spitalului Orășenesc Vânju Mare, deoarece acestor din urmă unități spitalicești li s-au solicitat anterior să comunice dacă se constituite părți civile, iar în caz afirmativ să precizeze valoarea acestor pretenții.

Prin Adresa nr. 12621 din 06 aprilie 2011 Spitalul Clinic de Urgență Craiova a comunicat că se constituie părți civile cu suma de 3732,82 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate pentru partea vătămată C.G., pe perioada cât a fost internată în acest spital (06 iulie -19 iulie 2010). Cum în cauză inculpații au fost audiați la data de 20 aprilie 2011, s-a constatat că Spitalului Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin și Spitalul Orășenesc Vânju Mare nu s-au constituit părți civile înainte de citirea actului de sesizare al instanței, după cum în mod corect s-a reținut prin Sentința penală nr. 113 din 20 aprilie 2011 a Tribunalului Mehedinți, pronunțată în Dosarul nr. 644/101/2011.

Mențiunile din adresele acestor unități spitalicești, au fost avute în vedere doar la soluționarea pretențiilor civile solicitate de M.N. și C.G., în sensul că din aceste adrese a reieșit că pentru ambele părți s-au efectuat o serie de cheltuieli de spitalizare ce vor fi restituite de beneficiari, astfel că valoarea pretențiilor civile ce au fost acordate părții civile C.G. se va reduce în mod corespunzător cu valoarea acestor cheltuieli. Partea vătămată C.G. s-a constituit parte civilă cu suma de 50.000 RON, cu titlu de daune morale și de 50.000 RON, cu titlu de daune materiale, urmare a săvârșirii de inculpata M.N. a infracțiunii de tentativă de omor. În dovedirea laturii civile, a depus la dosar înscrisurile de la filele 121-127 și a solicitat proba cu martorul M.I.

(declarația fiind consemnată în scris). Inculpata M.N. s-a constituit parte civilă cu suma de 2.000 RON, cu titlu de daune materiale și de 3.000 RON, cu titlu de daune morale, pentru săvârșirea de inculpații G.C. și C.G. a infracțiunii prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. în dovedirea laturii civile, a depus la dosar înscrisurile și a solicitat proba cu martorul V.C. (declarația fiind consemnată în scris). Cum la săvârșirea de către inculpata M.N. a faptei de tentativă de omor a stat în mod indubitabil starea de provocare din partea părții vătămate C.G. și a soțului ei, G.C., care i-au aplicat anterior numeroase lovituri, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 12 - 14 zile de îngrijiri medicale, iar din actele de la dosar reiese că ambele părți civile vor avea de achitat diverse sume de bani pentru serviciile medicale de care au beneficiat pe perioada spitalizării, în baza art. 14 și urm. C. proc.

pen. raportat la art. 998 - 999 C. civ., a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova și a fost obligată inculpata - parte vătămată M.N. la plata sumei de 3.732,82 RON, către Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, sume ce vor fi actualizate în raport de rata inflației din momentul rămânerii definitive a sentinței și până în momentul plății. Tot pentru aceleași considerente, au fost admise în parte și acțiunile civile formulate de părțile civile C.G. și M.N.; dispunându-se obligarea numiților C.G. și G.C. să plătească în solidar suma de 3.000 RON către inculpata - parte vătămată M.N., cu titlu de daune morale. Instanța nu va acorda și daune morale, deoarece din actele de la dosarul cauzei nu reiese în mod cert efectuarea și contravaloarea acestora.

La rândul ei, inculpata M.N. a fost obligată să plătească suma de 18.000 RON către inculpata - parte civilă C.G., cu titlu de despăgubiri civile, din care 10.000 RON, cu titlu de daune morale și 8.000 RON, cu titlu de daune materiale. Daunele mai sus menționate au fost stabilite, atât prin raportare la contribuția fiecăruia la comiterea acestor fapte, cât și prin raportare la suferințele cauzate în mod evident acestora, având în vedere urmările produse pentru sănătatea acestora și numărul de zile de îngrijiri medicale necesar pentru vindecare. S-a avut în vedere și efortul suplimentar pe care fiecare dintre acestea a fost nevoită să-l facă post facturii, diminuarea temporară a veniturilor (ca urmare a concediilor medicale), pe perioada refacerii sănătății.

La aprecierea contravalorii daunelor materiale ce au fost acordate părții civile C.G., s-au avut în vedere mențiunile din Adresa nr. 516/2011 (ce atestă o reducere cu aproximativ 300 RON a veniturilor lunare de care a beneficiat, urmare a concediilor medicale efectuate în perioada refacerii sănătății); mențiunile din bonurile fiscale (ce atestă efectuarea unor cheltuieli de transport); precum și mențiunile din declarația martorului mărgărit (ce atestă că suma cheltuită de această parte civilă cu intervenția chirurgicală și cu tratamentul ulterior a fost de aproximativ 10.000 RON). Instanța a apreciat ca fiind neconcludente mențiunile din declarațiile martorilor M.I. și V.C.

cu privire la plata unor sume de bani pentru realizarea unor activități cu caracter agricol, deoarece din probele de la dosarul cauzei nu a reieșit că familiile C. și M., în lipsa săvârșirii infracțiunilor ce au determinat acest proces, nu ar fi angajat terțe persoane care să le ajute la aceste activități. Cum prin prezenta sentință, s-a dispus condamnarea inculpatei M.N. pentru săvârșirea unei tentative de omor, această inculpată a fost obligată și la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, precum și la plata cheltuielilor de judecată efectuate de partea vătămată C.G. În ambele cazuri s-a avut în vedere că inculpata M.N.

a săvârșit această infracțiune ca urmare a stării de provocare din partea soților C.; că prin fapta s-au cauzat urmări mai grave decât cele suferite de această inculpată (punând în pericol viața altei persoane); precum și că la rândul lor, soții C. au fost deja obligați la plata unor cheltuieli de judecată prin Sentința civilă nr. 113 din 20 aprilie 2011 a Tribunalului Mehedinți, pronunțată în Dosarul nr. 644/101/2011. Așa fiind, în baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus obligarea inculpatei M.N. la plata sumei de 430 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 70 RON, din faza de urmărire penală și 360 RON, din faza de judecată (inclusiv suma de 150 RON, reprezentând parte din onorariul apărătorului din oficiu, M.M., ce a fost avansată din fondurile Ministerului Justiției, conform mențiunilor din încheierea pronunțată de Tribunalul Mehedinți la data de 09 martie 2011, în Dosarul nr. 644/101/2011).

De asemenea, în baza art. 193 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus obligarea aceleiași inculpate la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă C.G., reprezentând parte din onorariul apărătorului angajat - D.G. - conform chitanței seria MH, nr. 00200 din 31 octombrie 2011. Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, inculpata parte civilă M.N. și partea civilă inculpată C.G. În motivele scrise de apel formulate de parchet s-a criticat hotărârea primei instanțe pentru netemeinicie, referitor la individualizarea pedepsei aplicate inculpatei apreciată ca total necorespunzătoare, atât sub aspectul dozării cuantumului acesteia cât și a modalității de executare precum și oportunitatea aplicării circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen.

în acest sens s-a arătat că nu există împrejurări care să poate fi considerate circumstanțe atenuante în cauză, iar împrejurările referitoare Ia lipsa antecedentelor penale, deși sunt circumstanțe personale favorabile, trebuie evaluate în raport de toate circumstanțele cauzei între limitele pedepsei minime și maxime prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, întrucât reprezintă atitudini normale ale oricărui om care respectă legea și normele de conduită și nu un „titlu de glorie" pentru cel în favoarea căruia se rețin. Astfel, pedeapsa aplicată de instanță s-a arătat că este una excesiv de blândă, atât sub aspectul dozării cuantumului acesteia cât și a modalității de executare aleasă, în raport de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, precum și împrejurarea că aceasta este una dintre cele mai grave infracțiuni ce se îndreaptă împotriva unei valori fundamentale ocrotite de legea penală, și anume, viața.

S-a mai susținut și că gradul de pericol social al faptei comise de inculpată rezultă din obiectul vulnerant folosit de aceasta, zona vizată pentru aplicarea loviturii precum și consecințele acestei lovituri, toate aceste împrejurări s-a apreciat că impun aplicarea față de inculpată a unei pedepse cu închisoare într-un cuantum mai sporit, cu executarea acestei pedepse în regim privativ de libertate. S-au făcut referiri și asupra impactului comiterii unei astfel de fapte, și a pedepsei alese de prima instanță, asupra comunității din care fac parte inculpata și partea vătămată, în care s-ar putea crea impresia că autoritățile judiciare reacționează mult prea blând în condițiile săvârșirii unor fapte de o gravitate deosebită.

În cel de-al doilea motiv de apel s-a arătat că hotărârea primei instanțe este nelegală întrucât, deși a reținut existența circumstanței atenuante legale prev. de art. 73 lit. b) C. pen., a dispus obligarea inculpatei la despăgubiri reprezentând totalul cheltuielilor ocazionate de asistența medicală a părții civile, fără a ține cont de întinderea culpei acesteia încălcându-se astfel disp. art. 998, 999 din vechiul C. civ. În acest sens, s-a argumentat că, deși ca regulă gravitatea faptei nu constituie un criteriu pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, autorul faptei urmând a răspunde integral pentru prejudiciul cauzat în cazul în care paguba a fost cauzată atât din culpa autorului faptei cât și din culpa victimei (culpe concurente), nu există nici un temei în baza căruia partea din pagubă cauzată din culpa victimei să fie reparată de autor.

Despăgubirile civile pe care trebuie să le suporte autorul în aceste situații nu vor reprezenta repararea integrală a pagubei ci numai a unei părți a acesteia, întinderea câtimii determinându-se în raport de gravitatea culpei autorului și victimei stabilite pe baza probelor administrate. Ca urmare, și cheltuielile determinate de asistența medicală acordată părții vătămate trebuiau acordate numai în raport cu culpa inculpatei. Prin motivele scrise de apel formulate de partea civilă inculpată C.G. s-a arătat că în mod greșit s-a reținut că fapta comisă de inculpată a fost urmare a stării de provocare determinată de acțiunile anterioare ale familiei părții civile, în condițiile în care din probele administrate în cauză nu rezultă că inculpata ar fi fost provocată la comiterea infracțiunii, leziunile constatate la inculpată fiind produse de soțul părții vătămate.

S-a criticat sentința apelată și sub aspectul modalității de executare a pedepsei aplicată inculpatei, în condițiile în care s-a arătat că inculpata nu a recunoscut săvârșirea faptei, a avut o poziție oscilantă, nu a achitat despăgubirile civile, nu a luat legătura cu partea vătămată pe perioada spitalizării acesteia și nici după externare. A fost criticată sentința recurată și sub aspectul obligării părții civile inculpată C.G. către inculpata parte civilă M.N. la daune morale, în condițiile în care aceasta nu a fost lovită de partea civilă inculpată, ci de soțul acesteia.

Hotărârea primei instanțe a fost criticată prin apelul părții civile-inculpată și cu privire la soluționarea acțiunii civile promovate de aceasta, arătându-se, în esență, că avându-se în vedere trauma psihică la care a fost supusă partea vătămată, urmare a loviturii primite, faptul că aceasta a suferit o intervenție chirurgicală prin care i s-a înlăturat din craniu o bucată de os și urmează să suporte o nouă intervenție chirurgicală pentru montarea unei plăcuțe de argint în locul osului zdrobit, se impunea acordarea daunelor solicitate de partea civilă în totalitate. Apelul formulat de inculpata parte civilă M.N. nu a fost motivat în scris, motivele acestuia fiind dezvoltate oral potrivit celor consemnate în încheierea din data de 09 martie 2012 în care s-au consemnat dezbaterile în cauză și care face parte integrantă din prezenta decizie.

Prin Decizia penală nr. 82 din 20 martie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți și inculpata M.N. și partea civilei C.G., împotriva Sentinței penale nr. 225 din data de 22 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în Dosarul nr. 3437/101/2011. S-a desființat sentința cu privire la latura penală, în ceea ce privește reținerea în favoarea inculpatei de circumstanțe atenuante și individualizarea pedepsei, precum și cu privire la soluționarea acțiunilor civile promovate de Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova și partea civilă C.G., după cum urmează: S-a înlăturat aplicarea în favoarea inculpatei a circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen.

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 73 alin. (1) lit. b), art. 76 alin. (2) C. pen. a fost condamnată inculpata M.N. la 4 ani închisoare. În baza art. 86 1 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate sub supraveghere pe o perioadă de 6 ani, care constituie termen de încercare, și se compune, potrivit art. 86 2 C. pen., din durata pedepsei aplicate și un interval de timp de 2 ani fixat de instanță. S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova (parte vătămată C.G.). A fost obligată inculpata - parte civilă M.N. la plata sumei de 1.866,41 RON, către Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, reprezentând 1/2 din despăgubirile civile, sumă ce va fi actualizată în raport de rata inflației din momentul rămânerii definitive a sentinței și până în momentul plății și a fost obligată inculpata parte civilă M.N.

să plătească sumă de 13.288 RON către inculpata - parte civilă C.G., cu titlu de despăgubiri civile, din care 7.500 RON daune morale și 5.788 RON daune materiale. S-au menținut restul dispozițiilor sentinței. Curtea, analizând apelurile formulate în cauză, a reținut caracterul fondat al acestora, pentru următoarele considerente: În apel a fost ascultată inculpata parte civilă M.N., potrivit art. 378 alin. (11) C. proc. pen., cu această ocazie, în esență, inculpata recunoscând săvârșirea faptelor pentru care a fost trimisă în judecată, în împrejurările pe care le-a detaliat prin declarațiile anterioare.

Analizându-se astfel probele administrate în cauză, atât la urmărirea penală cât și la judecată, instanța de apel a constatat că starea de fapt reținută de către prima instanță este în deplină concordanță cu probele administrate și din aceasta rezultă săvârșirea de către inculpată a infracțiunii de omor calificat în forma tentativei și în condițiile provocării potrivit art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 76 alin. (2). Deși declarațiile inculpatei M.N. au fost inconstante pe parcursul procesului cu privire la mod de derulare al conflictului instanța de apel reține ca fiind sinceră declarația sa din 05 iulie 2010 prin care descrie desfășurarea conflictului în concordanță cu cele arătate de martorul M.C.

prezent personal la acest conflict și arată că a lovit-o pe partea civilă cu grebla fiind foarte furioasă ca urmare a agresiunii anterioare a acesteia și soțului său împotriva inculpatei. Raportat la starea de fapt mai sus reținută, nu pot fi reținute declarațiile ulterioare ale inculpatei și implicit apărarea formulată prin acestea care dacă ar fi reală ar conduce la ideea unei stări de legitimă apărare în care inculpata ar fi săvârșit fapta analizată. Astfel inculpata susține în esență prin declarația dată în fața primei instanțe că a săvârșit fapta cercetată în încercarea de a se apăra de agresiunea exercitată asupra sa de inculpatul G.C.

Această apărare nu rezultă însă din probele administrate în cauză, din care, dimpotrivă, se reține că în momentul în care inculpata a lovit-o pe partea civilă cu grebla în zona capului, soțul acesteia, G.C., ca de altfel și partea civilă, se aflau în stradă și plecau de la locul conflictului inițial din curtea inculpatei, soțul părții civile fiind mai departe de poarta imobilului inculpatei iar partea civilă mai apropiată de acest loc. Soțul părții civile retrăgându-se de la locul conflictului inițial în momentul în care partea civilă a fost agresată nu a exercitat nici o agresiune asupra inculpatei astfel că nu se poate reține că agresiunea exercitată de aceasta ar fi fost urmare a unui atac material direct și imediat îndreptat împotriva sa.

În raport de cele mai sus arătate, în speță nu sunt aplicabile în favoarea inculpatei nici dispozițiile art. 320 C. proc. pen. și implicit cauza de reducere a pedepsei reglementată de alin. (7) al acestui articol deoarece declarația inculpatei dată în fața primei instanțe la data de 20 aprilie 2011 în termenii mai sus prezentați nu constituie o recunoaștere a vinovăției în sensul dispozițiilor legale mai sus arătate respectiv o recunoaștere a săvârșirii faptelor reținute în actul de sesizare în modalitatea în care acestea au fost descrise în cuprinsul său. Tot raportat la starea de fapt arătată mai sus nu poate fi reținută ca întemeiată nici cererea inculpatei de schimbare a încadrării juridice a faptei săvârșite în infracțiunea de vătămare corporală gravă incriminată în art. 182 alin. (1) C. pen.

deoarece dat fiind obiectul vulnerant folosit, zona vizată (capul părții civile), intensitatea loviturii aplicate părții civile care a produs acesteia o fractură cu înfundare temporo-parietală stânga punându-i în primejdie viața, fapta inculpatei se circumscrie infracțiunii de omor calificat săvârșit cu intenție indirectă în sensul că deși inculpata a prevăzut rezultatul faptei sale nu l-a urmărit însă a acceptat posibilitatea producerii lui. Se reține însă că în mod temeinic prima instanță a reținut în favoarea inculpatei scuza provocării reglementată în art. 73 lit. b) C. pen. deoarece săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat de către inculpată s-a produs sub stăpânirea unei puternice tulburări a acesteia determinată printr-o provocare din partea persoanei vătămate care a început agresiunea fizică prin violență, agresiune continuată ulterior de către partea vătămată împreună cu soțul său.

În speță, așa cum s-a arătat în starea de fapt reținută, fapta inculpatei s-a produs imediat după ce agresiunea împotriva acesteia încetase fiind în mod evident în legătură cu agresiunile anterioare și sub imperiul tulburării cauzate de acestea. Concluzionând, instanța de apel, similar primei instanțe, reține că fapta săvârșită de inculpată întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat în forma tentativei incriminată în art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen. infracțiune pentru care în mod temeinic prima instanță a stabilit răspunderea penală a inculpatei. La individualizarea pedepsei aplicate inculpatei prima instanță trebuia însă să se raporteze în primul rând la gradul de pericol social atât abstract cât și concret al faptei săvârșite de inculpată, criteriu prioritar de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 C. pen.

În raport de acest criteriu se impunea a fi analizată și persoana inculpatei deoarece circumstanțele personale ce o caracterizează și îi sunt favorabile nu pot fi disociate de fapta săvârșită ce de asemenea caracterizează persoana inculpatei. Se are în vedere și că datele favorabile ce caracterizează persoana inculpatei: comportament ireproșabil în societate anterior săvârșirii faptei, implicarea sa în activități sociale având loc de muncă stabil, familie și două fiice nu exced stării de normalitate astfel că acestea în contextul faptei analizate nu pot constitui circumstanțe atenuante. În speță nu poate fi reținută ca incidență nici circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. c) C. pen.

deoarece așa cum s-a arătat și mai sus inculpata pe parcursul prezentului proces a avut o atitudine oscilantă încercând să invoce diverse împrejurări de natură a înlătura sau a atenua răspunderea sa penală, atitudine ce nu poate fi valorificată sub aspectul dispozițiilor legale mai sus precizate. În consecință la individualizarea pedepsei aplicate instanța de apel va reține în favoarea inculpatei circumstanța atenuantă legală prev. de art. 73 lit. b) C. pen. (scuza provocării) însă va înlătura aplicarea de către prima instanță în favoarea inculpatei a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. Procedând la reindividualizarea pedepsei în aceste coordonate, instanța de apel reține că aplicarea unei pedepse de patru ani închisoare pentru infracțiunea cercetată este de natură să satisfacă, în raport cu persoana inculpatei, scopul punitiv, preventiv și educativ al procesului penal, în sensul art. 52 C. pen.

Datele favorabile ce caracterizează persoana inculpatei ce au fost corespunzător arătate de prima instanță, vor fi valorificate de instanța de apel sub aspectul individualizării modalității de executare a pedepsei, sub acest aspect instanța de apel concluzionând, similar primei instanțe, că suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatei sub supraveghere este mai în măsură să conducă la realizarea scopului pedepsei față de inculpată, mai ales sub aspectul preventiv și educativ al acesteia, decât executarea pedepsei în regim de detenție. Referitor la latura civilă a cauzei, în primul rând se constată că acțiunea civilă promovată de inculpata - parte civilă M.N. a fost în mod temeinic soluționată de prima instanță, în condițiile în care prin probele administrate în cauză aceasta nu a dovedit existența unui prejudiciu material cert prin fapta culpabilă a inculpaților.

Astfel, din Certificatul medico-legal nr. 472 din 15 iulie 2010 privind pe inculpata parte civilă, rezultă că urmare a agresiunii suferite în data de 08 iulie 2010 rezultă că aceasta a necesitat pentru vindecare 12 - 14 zile de îngrijiri medicale. Prin depoziția martorului V.C., singurul martor propus de inculpata parte civilă în dovedirea acțiunii civile, rezultă că acesta a ajutat familia inculpatei parte civilă după agresiunea cercetată în prezenta cauză, pe perioada de aproximativ o lună și jumătate, fiind plătit pentru acest ajutor cu suma de 800 RON și produse în valoare de 600 - 700 RON.

Din coroborarea probelor mai sus prezentate rezultă că perioada pentru care martorul a acordat ajutor la munci familiei inculpatei part civilă este mult mai mare decât cea consemnată în certificatul medico legal ce o privește pe aceasta, iar din depoziția martorului mai sus precizat rezultă și că acesta a mai ajutat și anterior familia inculpatei parte civilă în aceleași condiții (fiind remunerat pentru munca prestată) fără ca inculpata parte vătămată să se afle în aceste perioade în incapacitate de muncă. Ca urmare, nu se poate reține că ajutorul acordat de martor familiei inculpatei părți civile este o consecință a incapacității temporare de muncă a acesteia provocată de agresiunea suferită astfel că prejudiciul material pretins de inculpata parte civilă nu este cert.

Referitor la daunele morale stabilite de prima instanță în favoarea inculpatei părți civile se constată că acestea au fost judicios apreciate de prima instanță la suma de 3.000 RON în raport de faptul că inculpata parte civilă urmare a agresiunii suferite și a consecințelor acesteia, așa cum rezultă ele din certificatul medico-legal privind pe aceasta, a fost privată o perioadă de timp de o viață socială și de familie normale. Mai mult, referitor la cuantumul acestor daune se constată că acesta a fost apreciat proporțional cu perioada de îngrijiri medicale necesare inculpatei părți civile pentru vindecare dar și cu cele statuate în practica judiciară în materie respectând atât principiul acoperirii integrale a prejudiciului suferit cât și criteriu potrivit căruia cuantumul daunelor morale acordat nu trebuie să constituie o cauză de îmbogățire fără just temei pentru partea civilă.

Cu privire la apărarea părții civile inculpate formulată prin motivele de apel, în sensul că leziunile care au produs consecințele consemnate în actul medico-legal nu sunt urmare a faptei acesteia, apare ca vădit nefondată, în condițiile în care partea civilă inculpată a recunoscut starea de fapt descrisă prin actul de sesizare a instanței, în sensul că, prin acte conjugate, împreună cu soțul său, au lovit-o pe partea vătămată, producându-i leziunile consemnate în actul medico-legal, și în condițiile în care s-a solicitat aplicarea procedurii simplificate reglementată de art. 320 1 C. proc. pen.

Referitor la acțiunea civilă formulată de partea civilă inculpată, instanța de apel reanalizând probele administrate în acest sens în cauză, a reținut următoarele: Cu privire la daunele materiale solicitate de partea civilă inculpată încă de la urmărire penală și precizate prin cererea aflată la fila 120 a dosarului primei instanțe se constată că acestea au fost apreciate ia suma de 50.000 RON, însă defalcând această sumă partea civilă inculpată precizează că se compune din: 1.000 RON diferența dintre veniturile salariale și plata pentru concediul medical în perioada în care s-a aflat în incapacitate de muncă; 2.000 RON contravaloarea medicamentelor necesare pe perioada spitalizării și pentru însănătoșire, după ieșirea din spital; 2.000 contravaloarea cheltuielilor privind transportul Vânju Mare - Craiova și retur suportate de soacra sa pe perioada celor 3 săptămâni de spitalizare; 5.000 RON contravaloarea cheltuielilor necesare pentru intervenția chirurgicală și 2.000 RON contravaloarea muncii prestate în gospodărie pe perioada spitalizării, precum și după ieșirea din spital, ca urmare a incapacității sale de a presta activitate în gospodărie pe perioada de 3 luni.

Or, însumând sumele defalcate solicitate de partea civilă se constată că acestea se ridică la suma de 12.000 RON, iar nu la suma de 50.000 RON pretinsă generic de partea civilă inculpată. Analizându-se probatoriul administrat în cauză în dovedirea acestei acțiuni civile formulată de parte civilă inculpată în aceste coordonate, se reține că prin acesta s-au probat despăgubirile materiale solicitate până la cuantumul de 11.576 RON. În acest sens, se reține că, prin Adeverința nr. 516 din 01 noiembrie 2011 a SC GPM Vânju Mare SRL, partea civilă inculpată a dovedit că diferența dintre veniturile salariale obținute anterior și veniturile obținute pe perioada în care s-a aflat în concediu medical ca urmare a incapacității temporare de muncă provocată de fapta cercetată în prezenta cauză sunt în cuantum de 777 RON.

De asemenea, se rețin ca fiind dovedite prin actele depuse la dosarul cauzei (bonuri de combustibil în cuantum de 555 RON,) și depoziția martorei M.I., cheltuielile solicitate de partea civilă inculpată în cuantum de 9.000 RON reprezentând contravaloarea cheltuielilor suplimentare efectuate de partea civilă cu tratamentul medical și medicația pe perioada spitalizării și până la însănătoșire, precum și contravaloarea cheltuielilor suportate cu transportul de persoanele din familia părții civile inculpată pe perioada celor 3 săptămâni de spitalizare a acesteia în Craiova, dar și suma de 1.800 RON dată martorei M.I. pe perioada de 3 luni în care aceasta s-a aflat în incapacitate de muncă pentru efectuarea activităților casnice pe care partea civilă le efectua în mod obișnuit anterior.

Referitor la daunele morale solicitate de partea civilă se apreciază că acestea sunt justificate până la suma de 15.000 RON, sumă care este de natură să acopere integral prejudiciul nepatrimonial suferit de partea civilă constând în privarea acesteia de o viață socială și de familie normale pe perioada de 3 luni în care s-a aflat în incapacitate temporară de muncă. Sumele mai sus arătate reprezentând daune materiale și morale vor fi însă acordate părții civile inculpată, avându-se în vedere și culpa sa concurentă la producerea prejudiciului, determinată de provocarea inculpatei pă