ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3517/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3517/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 225 din data de 22

noiembrie 2011 a Tribunalului Mehedinți a fost respinsă cererea de schimbare a

încadrării juridice a faptei comise de inculpata M.N., din infracțiunea

prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit.

i) și alin. (2) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen.

În baza art. 20 C.

pen., raportat la art. 174 alin. (1) - art. 115 alin. (1) lit. i) și alin. (2)

C. pen., cu aplicarea art. 73 alin. (1) lit. b), art. 74 alin. (1) lit. a) și

c) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen., a fost condamnată inculpata M.N., la 3

ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor.

În baza art. 71 alin.

(1) și (2) C. pen., a fost aplicată inculpatei M.N., pedeapsa accesorie a

interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei

hotărâri și până la terminarea executării pedepsei principale, până la

grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului

de prescripție. În baza art. 65 C. pen., a fost aplicată inculpatei M.N.,

pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.

64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de doi ani,

care se va executa conform art. 66 C. pen.

În baza art. 86

1

C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate sub supraveghere pe

o perioadă de 5 ani, care constituie termen de încercare, potrivit art. 86

2

C. pen.

În baza art. 83

3

alin. (1) și (2) C. pen. pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca

inculpata să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la

Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor

(Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Mehedinți) la datele ce vor fi

fixate de acest serviciu; să anunțe, în prealabil, la Serviciul de protecție a

victimelor și reintegrare socială a infractorilor (Serviciul de Probațiune de

pe lângă Tribunalul Mehedinți) orice schimbare de domiciliu, reședință sau

locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să

comunice la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a

infractorilor (Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Mehedinți) și să

justifice schimbarea locului de muncă; să comunice la Serviciul de protecție a

victimelor și reintegrare socială a infractorilor (Serviciul de Probațiune de

pe lângă Tribunalul Mehedinți) informații de natură a putea fi controlate

mijloacele lui de existență.

S-a atras atenția inculpatei

M.N. asupra dispozițiilor art. 86 C. pen., a căror nerespectare atrage

revocarea suspendării executării pedepsei aplicate sub supraveghere.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei

închisorii, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 118 lit.

b) C. proc. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpata M.N. a unei greble,

având coada de lemn, lungimea de 155,5 cm, grosimea de 2,5 cm, lățimea părții

metalice de 34 cm, la un capăt având un dinte metalic lipsă.

În baza art. 14 și

urm. C. proc. pen. raportat la art. 998 - 999 C. civ., a fost admisă acțiunea

civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova.

A fost obligată

inculpata - parte vătămată M.N. la plata sumei de 3.732,82 RON, către Spitalul

Clinic Județean de Urgență Craiova, sume ce vor fi actualizate în raport de

rata inflației din momentul rămânerii definitive a sentinței și până în

momentul plății.

Au fost admise în

parte acțiunile civile formulate de părțile civile C.G. și M.N.

Au fost obligați C.G.

și G.C. să plătească în solidar suma de 3.000 RON către inculpata - parte

vătămată M.N., cu titlu de daune morale.

A fost obligată M.N.

să plătească suma de 18.000 RON către inculpata - parte civilă C.G., cu titlu

de despăgubiri civile, din care 10.000 RON, cu titlu de daune morale și 8.000

RON, cu titlu de daune materiale.

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen. a fost obligată inculpata M.N. la plata sumei de 430

RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 70 RON, din faza de

urmărire penală și 360 RON, din faza de judecată (inclusiv suma de 150 RON,

reprezentând parte din onorariul apărătorului din oficiu, M.M., ce a fost

avansată din fondurile Ministerului Justiției, conform mențiunilor din

Încheierea pronunțată de Tribunalul Mehedinți la data de 09 martie 201 1, în

Dosarul nr. 644/101/2011).

În baza art. 193

alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată inculpata M.N. la plata sumei de 300

RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă C.G., reprezentând

parte din onorariul apărătorului angajat - D.G. - conform chitanței seria MH,

nr. 00200 din 31 octombrie 2011.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a constatat că la data de 25 ianuarie 2011 a

fost înregistrat Rechizitoriul nr. 711/P/2010 din 21 ianuarie 2011 întocmit de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți prin care s-a dispus trimiterea în

judecată, în stare de libertate, a inculpatei parte civilă M.N., pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin.

(1) - 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen., a inculpatei parte civilă

C.G. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. și a

inculpatului G.C. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 180 alin. (2) C.

pen.

În fapt, s-a reținut

că în data de 05 iulie 2010, în jurul orelor 07:00, în timp ce inculpata M.N.

se afla în curtea sa împreună cu inculpata C.G. și-au aplicat lovituri

reciproc, iar ulterior pe stradă, în fața locuinței sale, din localitatea Vânju

Mare, i-a aplicat o lovitură cu grebla, în cap, părții vătămate -inculpata

C.G., care urmare a loviturii primite a suferit leziuni care i-au pus viața în

primejdie și ce au necesitat pentru vindecare 65 - 70 zile îngrijiri medicale.

De asemenea, s-a mai

reținut în actul de sesizare că inculpata C.G. și soțul său inculpatul G.C., cu

aceeași ocazie i-au aplicat mai multe lovituri părții vătămate - inculpate

M.N., lovituri în urma cărora a suferit leziuni ce au necesitat pentru

vindecare 12 - 14 zile de îngrijiri medicale.

Prin Sentința penală

nr. 113 din data de 20 aprilie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 644/101/2011 în

temeiul art. 320 alin. (3) C. proc. pen. au fost admise cererile formulate de

inculpații C.G. și G.C. în baza art. 320 alin. (1) C. proc. pen. și s-a dispus

ca judecata să aibă loc în condițiile art. 320 alin. (2) C. proc. pen., numai

în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

În temeiul art. 180

alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 320 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat

inculpatul G.C., la o pedeapsă principală de 2 (două) luni închisoare, pentru

infracțiunea de lovire sau alte violențe.

În temeiul art. 81 -

82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate,

pe un termen de încercare de 2 ani și 2 luni, termen compus din cuantumul

pedepsei închisorii aplicate la care se adaugă un interval de timp de 2 ani.

În baza art. 359

alin. (1) și (2) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra

dispozițiilor art. 83 C. pen. privind revocarea beneficiului suspendării

condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei infracțiuni.

În baza art. 71 alin.

(1) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b) din C. pen., pe

durata prev. de art. 71 alin. (2) din C. pen.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen. pe durata suspendării executării pedepsei închisorii a fost

suspendată și executarea pedepsei accesorii.

În temeiul art. 180

alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 320 alin. (7) C. proc. pen. a fost

condamnată inculpata C.G., la o pedeapsă principală de 2 (două) luni

închisoare, pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe.

În temeiul art. 81 -

82 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate, pe un termen de

încercare de 2 ani și 2 luni, termen compus din cuantumul pedepsei închisorii

aplicate la care se adaugă un interval de timp de 2 ani.

În baza art. 359

alin. (1) și (2) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatei asupra

dispozițiilor art. 83 C. pen. privind revocarea beneficiului suspendării

condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei infracțiuni.

În baza art. 71 alin.

(1) din C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b) din C. pen., pe

durata prev. de art. 71 alin. (2) din C. pen.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen. pe durata suspendării executării pedepsei închisorii s-a suspendat

și executarea pedepsei accesorii.

S-a luat act că

Spitalul Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin nu s-a constituit parte

civilă cu privire la cheltuielile efectuate cu îngrijirile medicale acordate

părții vătămate M.N., corespunzătoare F.O. nr. 100213/2010.

În temeiul art. 38 C.

proc. pen. și art. 320

1

alin. (5) C. proc. pen. s-a disjuns cauza cu

privire la inculpata M.N., trimisă în judecată pentru săvârșirea unei tentative

la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174

-175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen. și cu privire la acțiunile civile

formulate de M.N. față de cei doi inculpați și de partea vătămată C.G. și

Spitalul Clinic de Urgență Craiova față de inculpata M.N.

În temeiul art. 191

alin. (1) din C. proc. pen. a obligat pe fiecare din inculpații C.G. și G.C. la

plata cheltuielilor judiciare în cuantum de câte 300 RON reprezentând suma de

70 de RON stabilită prin rechizitoriu pentru faza de urmărire penală, iar

diferența o reprezintă cheltuielile efectuate pentru judecata în primă

instanță.

Cauza astfel disjunsă

face obiectul prezentului dosar. Analizând actele și lucrările dosarului, prima

instanță a reținut că starea de fapt menționată în actul de sesizare al

instanței corespunde întru totul cu cea care a reieșit din ansamblul

probatoriului administrat în cauză.

Din declarațiile

inculpatei M.N., a părții civile C.G. și ale martorilor M.C., Z.A., M.G.V. și

M.R. s-a reținut că în dimineața zilei de 05 iulie 2010, partea vătămată C.G.

după ce i-a reproșat inculpatei M.N. să-i lase fata în pace, a început să se

certe cu aceasta, iar apoi conflictul s-a transformat într-unul fizic, fiind

antrenat în acel conflict și soțul părții vătămate mai sus menționate, G.C.

Conflictul a debutat

inițial la poarta inculpatei M.N., iar apoi în curtea locuinței acesteia, loc

în care partea vătămată și soțul acesteia i-au aplicat inculpatei mai multe

lovituri, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 12 - 14 zile de

îngrijiri medicale (conform certificatului medico-legal).

Acel conflict a

încetat în special ca urmare a intervenției martorului M.C.

În timp ce partea

vătămată C.G. și soțul acesteia părăseau locul conflictului, inculpata M.N. a

luat o greblă, aflată în apropierea porții și i-a aplicat părții vătămate o

lovitură cu partea metalică, cauzându-i o fractură cu înfundare, în zona temporal-parietală

stânga.

Lovitura a fost

aplicată părții vătămate din partea lateral stânga spate. Această leziune i-a

cauzat părții vătămate C.G. pierderea temporară a cunoștinței, i-a cauzat

leziuni ce au necesitat pentru vindecare 65 - 70 zile de îngrijiri medicale și

i-a pus în primejdie viața.

Inculpata a fost

deposedată de greblă de către numitul G.C., care în acest scop i-a aplicat o

lovitură cu pumnul în față, iar apoi martorul M.C. a luat acea greblă și a

aruncat-o peste gardul locuinței inculpatei M.N.

Pentru faptele de

lovire, soții C. au fost condamnați la câte 2 luni închisoare, cu suspendare

condiționată a executării pedepsei, prin Sentința penală nr. 113 din 20 aprilie

2011 a Tribunalului Mehedinți, pronunțată în Dosarul nr. 644/101/2011.

În cadrul acelui

proces, cei doi inculpați C. și-au recunoscut în totalitate vinovăția și au

uzat de dispozițiile art. 320 C. proc. pen.

La rândul ei, în

același dosar inculpata M.N. și-a recunoscut în totalitate vinovăția, în sensul

că i-a aplicat părții vătămate C.G. o lovitură cu grebla în cap, cauzându-i

leziuni ce i-au pus acesteia în primejdie viața; însă s-a considerat că aceasta

nu poate uzita de dispozițiile art. 320 C. proc. pen., deoarece a insistat în

schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 20

raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracțiunea prevăzută

de art. 182 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.

Tot prin Sentința

penală nr. 113 din data de 20 aprilie 2011 a Tribunalului Mehedinți, pronunțată

în Dosarul nr. 644/101/2011 s-a mai dispus, disjungerea cauzei penale, cu

privire la fapta comisă de inculpata M.N.; disjungerea acțiunilor civile

exercitate atât de inculpata M.N. (împotriva numiților G.C. și C.G.), cât și de

partea vătămată C.G.

Prin aceeași

sentință, s-a disjuns și acțiunea civilă exercitată de Spitalul Clinic de

Urgență Craiova; de asemenea, s-a considerat că nu se mai impune conceptarea și

citarea în calitate de părți civile a Spitalului Județean de Urgență Drobeta-Turnu

Severin și a Spitalului Orășenesc Vânju Mare, deoarece acestor din urmă unități

spitalicești li s-au solicitat anterior să comunice dacă se constituite părți

civile, iar în caz afirmativ să precizeze valoarea acestor pretenții.

Prima instanță a

apreciat că fapta inculpatei M.N. de a aplica părții vătămate C.G. o lovitură

în cap, cu muchia metalică a unei greble, cauzându-i o leziune prin care i-a

pus în primejdie viața, constituie în mod indubitabil fapta de tentativă de

omor, fapta fiind săvârșită cu intenție indirectă, întrucât, deși nu a urmărit

producerea rezultatului socialmente periculos mai sus menționat, a acceptat

posibilitatea producerii acestuia.

La reținerea

tentativei de omor, instanța de fond a avut în vedere zona vizată (capul

victimei - deci o zonă vitală); intensitatea loviturii aplicate de inculpată

(ce i-a cauzat pierderea cunoștinței și o fractură prin înfundare la nivel

temporal-parietal stânga); modalitatea de comitere a faptei (victima a fost

lovită din spate, în timp ce părăsea locul conflictului inițial); precum și

obiectul folosit (partea metalică a unei greble - fiind aptă a cauza decesul

victimei), astfel că nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei în

infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen., infracțiunea ce ar presupune, pe de

o parte, săvârșirea faptei cu praeterintenție; iar pe de altă parte, ca

acțiunea inculpatei să nu fie aptă prin ea însăși a duce la decesul victimei.

În sarcina inculpatei

s-a reținut și forma calificată prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 175

lit. i) C. pen., deoarece din toate actele de la dosarul cauzei a reieșit că

partea vătămată a fost lovită de inculpată în drumul comunal și de față cu mai

multe persoane, deci în public.

Față de faptul că

acțiunea inculpatei a fost în mod cert urmare a faptelor violente ale soților

C., care i-au aplicat acesteia, în curtea locuinței sale, mai multe lovituri,

cauzându-i mai multe leziuni ce au necesitat pentru vindecare 12 - 14 zile de

îngrijiri medicale, s-a apreciat ca fiind întemeiate susținerile inculpatei și

ale reprezentantului Ministerului Public, în sensul reținerii în favoarea

acesteia și a dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen.

Instanța de fond a

apreciat că în favoarea inculpatei M.N. trebuie reținută și circumstanța

atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., deoarece din întreg

materialul probatoriu administrat în cauză a reieșit în mod indubitabil că

aceasta a avut anterior un comportament ireproșabil în societate.

În acest sens au fost

avute în vedere și mențiunile din referatul de evaluare întocmit în cauză de

Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Mehedinți, în care, între

altele, s-a menționat că inculpata M.N. poate depăși sfera infracțională, dacă

dă dovadă de responsabilitate și de prudență în momentul în care va lua decizii

și va conștientiza gravitatea și urmărite acțiunilor sale.

De asemenea, s-a avut

în vedere că din ansamblul probatoriului administrat în cauză a reieșit că

anterior relațiile dintre părți au fost foarte bune; că inculpata a fost și

este implicată în activități prosociale - având loc de muncă stabil și

ocupându-și timpul liber în mod corespunzător.

Au mai fost avute în

vedere, la reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1)

lit. a) C. pen. faptul că inculpata a avut și are un comportament bun în

familie și în societate, fiind căsătorită de aproximativ 23 de ani; având două

fiice; având un venit salarial stabil; obținând venituri inclusiv din prestarea

unor activități agricole și neavând un anturaj proinfracțional.

Deși în cauză, s-a

apreciat că nu se mai pot aplica dispozițiile art. 320

1

C. proc.

pen. (date fiind mențiunile din Sentința penală nr. 113 din 20 aprilie 2011,

pronunțată de Tribunalului Mehedinți, în Dosarul nr. 644/101/2011), conduita

sinceră a inculpatei de pe întreg parcursul procesului penal (în sensul că în

mod constant aceasta a recunoscut că i-a aplicat din spate părții vătămate C.G.

o lovitură în cap, cu muchia metalică a unei greble) a fost avută în vedere și

a fost reținută drept circumstanță atenuantă facultativă de instanță, în

temeiul art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.

Sub aspectul

reținerii circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) C.

pen., s-a apreciat ca fiind lipsită de relevanță condiționarea de către

inculpată a recunoașterii de vinovăție de o eventuală schimbare a încadrării

juridice a faptei, deoarece calificarea juridică a unei fapte este atributul

exclusiv al instanței, iar relevantă sub aspectul reținerii unei astfel de

circumstanțe atenuate facultative este doar poziția sinceră sau nesinceră a

inculpatului față de fapta săvârșită.

Având în vedere toate

aceste considerente, prin raportare și la urmările produse (punerea în

primejdie a vieții) sau care i s-ar fi putut produce (suprimarea vieții)

victimei, în baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (3) - art. 175

alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 73 alin. (1) lit. b),

art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen., a fost

condamnată inculpata M.N. la 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii

de tentativă de omor.

Săvârșind o faptă

prin care i s-a pus în primejdie viața unei alte persoane, s-a apreciat ca

fiind oportună și proporțională cu gravitatea faptei, aplicarea, ca pedeapsă

accesorie, precum și apoi pe o durată de 2 ani, ca pedeapsă complementară, a

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen.

Date fiind toate

elementele ce au fost avute în vedere la reținerea circumstanțelor atenuante

facultative mai sus menționate, lipsa unor antecedente penale, unicitatea

faptei, comiterea faptei în stare de provocare din partea părții vătămate și a

soțului ei, lipsa unei gândiri proinfracționale, susținerea din partea

familiei, asumarea răspunderii pentru fapta săvârșită, precum și mențiunile din

referatul de evaluarea întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă

Tribunalul Mehedinți (care a concluzionat că se poate asigura reintegrarea

socială a inculpatei coroborat cu un control extern asigurat de op instituție

din comunitate, abilitată în acest sens, care o poate susține în rezolvarea

problemelor sale și în evitarea reiterării conduitei infracționale), s-a

apreciat că scopul pedepsei poate fi realizat la acest moment în mod

indubitabil și fără privarea de libertate a acesteia.

Instanța de fond a

apreciat că, nu există nici o rațiune pentru care inculpata M.N. să fie privată

în mod automat și temporar de posibilitatea exercitării tuturor activităților

realizate atât anterior cât și ulterior comiterii faptei.

Din acest motiv, s-a

apreciat că scopurile pedepsei pot fi atinse la acest moment și fără privarea

efectivă a inculpatei M.N. de libertate, dispunându-se suspendarea sub

supraveghere a acesteia pe un termen de încercare de 5 ani, urmând ca în

situația în care inculpata va reitera comportamentul infracțional sau nu se va

supune în mod culpabil măsurilor de supraveghere și restului obligaților ce vor

fi stabilite de instanță prin prezenta sentință, să execute pedeapsa închisorii

de 3 ani în regim privativ de libertate.

În ceea ce privește

latura civilă a cauzei, instanța de fond a avut în vedere atât circumstanțele

în care au fost comise faptele, cât și mențiunile din Sentința penală nr. 113

din 20 aprilie 2011 a Tribunalului Mehedinți, pronunțată în Dosarul nr.

644/101/2011.

Astfel, s-a reținut

că urmare a faptelor comise, atât inculpata M.N., cât și partea vătămată C.G.

au suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 12 - 14 zile de îngrijiri

medicale, respectiv 65 - 70 de zile de îngrijiri medicale.

Cum în cazul

inculpatei M.N. s-a reținut săvârșirea faptei în stare de provocare, pentru

considerentele mai sus expuse, la stabilirea cuantumului daunelor ce au fost

acordate părții vătămate C.G. s-a avut în vedere și această situație, urmând ca

daunele acordate să fie acordate în mod proporțional cu culpa fiecăreia.

De asemenea, la

soluționarea laturii civile a cauzei s-a avut în vedere și că prin Sentința

penală nr. 113 din 20 aprilie 2011 a Tribunalului Mehedinți, pronunțată în

Dosarul nr. 644/101/2011, între altele s-a dispus disjungerea cauzei penale, cu

privire la fapta comisă de inculpata M.N.; disjungerea acțiunilor civile

exercitate atât de inculpata M.N. (împotriva numiților G.C. și C.G.), cât și de

partea vătămată C.G.; disjungerea acțiunii civile exercitată de Spitalul Clinic

de Urgență Craiova; precum și că s-a considerat că nu se impune conceptarea și

citarea în calitate de părți civile a Spitalului Județean de Urgență

Drobeta-Turnu Severin și a Spitalului Orășenesc Vânju Mare, deoarece acestor

din urmă unități spitalicești li s-au solicitat anterior să comunice dacă se

constituite părți civile, iar în caz afirmativ să precizeze valoarea acestor

pretenții.

Prin Adresa nr. 12621

din 06 aprilie 2011 Spitalul Clinic de Urgență Craiova a comunicat că se

constituie părți civile cu suma de 3732,82 RON, reprezentând cheltuieli de

spitalizare efectuate pentru partea vătămată C.G., pe perioada cât a fost

internată în acest spital (06 iulie -19 iulie 2010).

Cum în cauză

inculpații au fost audiați la data de 20 aprilie 2011, s-a constatat că

Spitalului Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin și Spitalul Orășenesc

Vânju Mare nu s-au constituit părți civile înainte de citirea actului de

sesizare al instanței, după cum în mod corect s-a reținut prin Sentința penală

nr. 113 din 20 aprilie 2011 a Tribunalului Mehedinți, pronunțată în Dosarul nr.

644/101/2011.

Mențiunile din

adresele acestor unități spitalicești, au fost avute în vedere doar la

soluționarea pretențiilor civile solicitate de M.N. și C.G., în sensul că din

aceste adrese a reieșit că pentru ambele părți s-au efectuat o serie de

cheltuieli de spitalizare ce vor fi restituite de beneficiari, astfel că

valoarea pretențiilor civile ce au fost acordate părții civile C.G. se va

reduce în mod corespunzător cu valoarea acestor cheltuieli.

Partea vătămată C.G.

s-a constituit parte civilă cu suma de 50.000 RON, cu titlu de daune morale și

de 50.000 RON, cu titlu de daune materiale, urmare a săvârșirii de inculpata

M.N. a infracțiunii de tentativă de omor. În dovedirea laturii civile, a depus la

dosar înscrisurile de la filele 121-127 și a solicitat proba cu martorul M.I.

(declarația fiind consemnată în scris).

Inculpata M.N. s-a

constituit parte civilă cu suma de 2.000 RON, cu titlu de daune materiale și de

3.000 RON, cu titlu de daune morale, pentru săvârșirea de inculpații G.C. și

C.G. a infracțiunii prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. în dovedirea laturii

civile, a depus la dosar înscrisurile și a solicitat proba cu martorul V.C.

(declarația fiind consemnată în scris).

Cum la săvârșirea de

către inculpata M.N. a faptei de tentativă de omor a stat în mod indubitabil

starea de provocare din partea părții vătămate C.G. și a soțului ei, G.C., care

i-au aplicat anterior numeroase lovituri, cauzându-i leziuni ce au necesitat

pentru vindecare 12 - 14 zile de îngrijiri medicale, iar din actele de la dosar

reiese că ambele părți civile vor avea de achitat diverse sume de bani pentru

serviciile medicale de care au beneficiat pe perioada spitalizării, în baza

art. 14 și urm. C. proc. pen. raportat la art. 998 - 999 C. civ., a fost admisă

acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență

Craiova și a fost obligată inculpata - parte vătămată M.N. la plata sumei de

3.732,82 RON, către Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, sume ce vor fi

actualizate în raport de rata inflației din momentul rămânerii definitive a

sentinței și până în momentul plății.

Tot pentru aceleași

considerente, au fost admise în parte și acțiunile civile formulate de părțile

civile C.G. și M.N.; dispunându-se obligarea numiților C.G. și G.C. să

plătească în solidar suma de 3.000 RON către inculpata - parte vătămată M.N.,

cu titlu de daune morale. Instanța nu va acorda și daune morale, deoarece din

actele de la dosarul cauzei nu reiese în mod cert efectuarea și contravaloarea

acestora.

La rândul ei,

inculpata M.N. a fost obligată să plătească suma de 18.000 RON către inculpata

- parte civilă C.G., cu titlu de despăgubiri civile, din care 10.000 RON, cu

titlu de daune morale și 8.000 RON, cu titlu de daune materiale.

Daunele mai sus

menționate au fost stabilite, atât prin raportare la contribuția fiecăruia la

comiterea acestor fapte, cât și prin raportare la suferințele cauzate în mod

evident acestora, având în vedere urmările produse pentru sănătatea acestora și

numărul de zile de îngrijiri medicale necesar pentru vindecare.

S-a avut în vedere și

efortul suplimentar pe care fiecare dintre acestea a fost nevoită să-l facă

post facturii, diminuarea temporară a veniturilor (ca urmare a concediilor

medicale), pe perioada refacerii sănătății.

La aprecierea

contravalorii daunelor materiale ce au fost acordate părții civile C.G., s-au

avut în vedere mențiunile din Adresa nr. 516/2011 (ce atestă o reducere cu

aproximativ 300 RON a veniturilor lunare de care a beneficiat, urmare a

concediilor medicale efectuate în perioada refacerii sănătății); mențiunile din

bonurile fiscale (ce atestă efectuarea unor cheltuieli de transport); precum și

mențiunile din declarația martorului mărgărit (ce atestă că suma cheltuită de

această parte civilă cu intervenția chirurgicală și cu tratamentul ulterior a

fost de aproximativ 10.000 RON).

Instanța a apreciat

ca fiind neconcludente mențiunile din declarațiile martorilor M.I. și V.C. cu

privire la plata unor sume de bani pentru realizarea unor activități cu

caracter agricol, deoarece din probele de la dosarul cauzei nu a reieșit că

familiile C. și M., în lipsa săvârșirii infracțiunilor ce au determinat acest

proces, nu ar fi angajat terțe persoane care să le ajute la aceste activități.

Cum prin prezenta

sentință, s-a dispus condamnarea inculpatei M.N. pentru săvârșirea unei

tentative de omor, această inculpată a fost obligată și la plata cheltuielilor

judiciare avansate de stat, precum și la plata cheltuielilor de judecată

efectuate de partea vătămată C.G.

În ambele cazuri s-a

avut în vedere că inculpata M.N. a săvârșit această infracțiune ca urmare a

stării de provocare din partea soților C.; că prin fapta s-au cauzat urmări mai

grave decât cele suferite de această inculpată (punând în pericol viața altei

persoane); precum și că la rândul lor, soții C. au fost deja obligați la plata

unor cheltuieli de judecată prin Sentința civilă nr. 113 din 20 aprilie 2011 a

Tribunalului Mehedinți, pronunțată în Dosarul nr. 644/101/2011.

Așa fiind, în baza art.

191 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus obligarea inculpatei M.N. la plata

sumei de 430 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 70 RON,

din faza de urmărire penală și 360 RON, din faza de judecată (inclusiv suma de

150 RON, reprezentând parte din onorariul apărătorului din oficiu, M.M., ce a

fost avansată din fondurile Ministerului Justiției, conform mențiunilor din

încheierea pronunțată de Tribunalul Mehedinți la data de 09 martie 2011, în

Dosarul nr. 644/101/2011).

De asemenea, în baza

art. 193 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus obligarea aceleiași inculpate la

plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă

C.G., reprezentând parte din onorariul apărătorului angajat - D.G. - conform

chitanței seria MH, nr. 00200 din 31 octombrie 2011.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, inculpata

parte civilă M.N. și partea civilă inculpată C.G.

În motivele scrise de

apel formulate de parchet s-a criticat hotărârea primei instanțe pentru

netemeinicie, referitor la individualizarea pedepsei aplicate inculpatei

apreciată ca total necorespunzătoare, atât sub aspectul dozării cuantumului

acesteia cât și a modalității de executare precum și oportunitatea aplicării

circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. în

acest sens s-a arătat că nu există împrejurări care să poate fi considerate

circumstanțe atenuante în cauză, iar împrejurările referitoare Ia lipsa

antecedentelor penale, deși sunt circumstanțe personale favorabile, trebuie

evaluate în raport de toate circumstanțele cauzei între limitele pedepsei

minime și maxime prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, întrucât

reprezintă atitudini normale ale oricărui om care respectă legea și normele de

conduită și nu un „titlu de glorie" pentru cel în favoarea căruia se

rețin. Astfel, pedeapsa aplicată de instanță s-a arătat că este una excesiv de

blândă, atât sub aspectul dozării cuantumului acesteia cât și a modalității de

executare aleasă, în raport de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru

infracțiunea săvârșită, precum și împrejurarea că aceasta este una dintre cele

mai grave infracțiuni ce se îndreaptă împotriva unei valori fundamentale

ocrotite de legea penală, și anume, viața.

S-a mai susținut și

că gradul de pericol social al faptei comise de inculpată rezultă din obiectul

vulnerant folosit de aceasta, zona vizată pentru aplicarea loviturii precum și

consecințele acestei lovituri, toate aceste împrejurări s-a apreciat că impun

aplicarea față de inculpată a unei pedepse cu închisoare într-un cuantum mai

sporit, cu executarea acestei pedepse în regim privativ de libertate.

S-au făcut referiri

și asupra impactului comiterii unei astfel de fapte, și a pedepsei alese de

prima instanță, asupra comunității din care fac parte inculpata și partea

vătămată, în care s-ar putea crea impresia că autoritățile judiciare

reacționează mult prea blând în condițiile săvârșirii unor fapte de o gravitate

deosebită.

În cel de-al doilea

motiv de apel s-a arătat că hotărârea primei instanțe este nelegală întrucât,

deși a reținut existența circumstanței atenuante legale prev. de art. 73 lit.

b) C. pen., a dispus obligarea inculpatei la despăgubiri reprezentând totalul

cheltuielilor ocazionate de asistența medicală a părții civile, fără a ține

cont de întinderea culpei acesteia încălcându-se astfel disp. art. 998, 999 din

vechiul C. civ. În acest sens, s-a argumentat că, deși ca regulă gravitatea

faptei nu constituie un criteriu pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor,

autorul faptei urmând a răspunde integral pentru prejudiciul cauzat în cazul în

care paguba a fost cauzată atât din culpa autorului faptei cât și din culpa

victimei (culpe concurente), nu există nici un temei în baza căruia partea din

pagubă cauzată din culpa victimei să fie reparată de autor. Despăgubirile

civile pe care trebuie să le suporte autorul în aceste situații nu vor

reprezenta repararea integrală a pagubei ci numai a unei părți a acesteia,

întinderea câtimii determinându-se în raport de gravitatea culpei autorului și

victimei stabilite pe baza probelor administrate. Ca urmare, și cheltuielile

determinate de asistența medicală acordată părții vătămate trebuiau acordate

numai în raport cu culpa inculpatei.

Prin motivele scrise

de apel formulate de partea civilă inculpată C.G. s-a arătat că în mod greșit

s-a reținut că fapta comisă de inculpată a fost urmare a stării de provocare

determinată de acțiunile anterioare ale familiei părții civile, în condițiile

în care din probele administrate în cauză nu rezultă că inculpata ar fi fost

provocată la comiterea infracțiunii, leziunile constatate la inculpată fiind

produse de soțul părții vătămate.

S-a criticat sentința

apelată și sub aspectul modalității de executare a pedepsei aplicată inculpatei,

în condițiile în care s-a arătat că inculpata nu a recunoscut săvârșirea

faptei, a avut o poziție oscilantă, nu a achitat despăgubirile civile, nu a

luat legătura cu partea vătămată pe perioada spitalizării acesteia și nici după

externare.

A fost criticată

sentința recurată și sub aspectul obligării părții civile inculpată C.G. către

inculpata parte civilă M.N. la daune morale, în condițiile în care aceasta nu a

fost lovită de partea civilă inculpată, ci de soțul acesteia.

Hotărârea primei

instanțe a fost criticată prin apelul părții civile-inculpată și cu privire la

soluționarea acțiunii civile promovate de aceasta, arătându-se, în esență, că

avându-se în vedere trauma psihică la care a fost supusă partea vătămată,

urmare a loviturii primite, faptul că aceasta a suferit o intervenție

chirurgicală prin care i s-a înlăturat din craniu o bucată de os și urmează să

suporte o nouă intervenție chirurgicală pentru montarea unei plăcuțe de argint

în locul osului zdrobit, se impunea acordarea daunelor solicitate de partea

civilă în totalitate.

Apelul formulat de

inculpata parte civilă M.N. nu a fost motivat în scris, motivele acestuia fiind

dezvoltate oral potrivit celor consemnate în încheierea din data de 09 martie

2012 în care s-au consemnat dezbaterile în cauză și care face parte integrantă

din prezenta decizie.

Prin Decizia penală

nr. 82 din 20 martie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru

cauze cu minori au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Mehedinți și inculpata M.N. și partea civilei C.G., împotriva

Sentinței penale nr. 225 din data de 22 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul

Mehedinți în Dosarul nr. 3437/101/2011.

S-a desființat

sentința cu privire la latura penală, în ceea ce privește reținerea în favoarea

inculpatei de circumstanțe atenuante și individualizarea pedepsei, precum și cu

privire la soluționarea acțiunilor civile promovate de Spitalul Clinic Județean

de Urgență Craiova și partea civilă C.G., după cum urmează:

S-a înlăturat

aplicarea în favoarea inculpatei a circumstanțelor atenuante judiciare

prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen.

În baza art. 20 C.

pen. raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2)

C. pen., cu aplicarea art. 73 alin. (1) lit. b), art. 76 alin. (2) C. pen. a

fost condamnată inculpata M.N. la 4 ani închisoare.

În baza art. 86

1

C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate sub supraveghere pe

o perioadă de 6 ani, care constituie termen de încercare, și se compune,

potrivit art. 86

2

C. pen., din durata pedepsei aplicate și un

interval de timp de 2 ani fixat de instanță.

S-a admis în parte

acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență

Craiova (parte vătămată C.G.).

A fost obligată

inculpata - parte civilă M.N. la plata sumei de 1.866,41 RON, către Spitalul

Clinic Județean de Urgență Craiova, reprezentând 1/2 din despăgubirile civile,

sumă ce va fi actualizată în raport de rata inflației din momentul rămânerii

definitive a sentinței și până în momentul plății și a fost obligată inculpata

parte civilă M.N. să plătească sumă de 13.288 RON către inculpata - parte

civilă C.G., cu titlu de despăgubiri civile, din care 7.500 RON daune morale și

5.788 RON daune materiale. S-au menținut restul dispozițiilor sentinței.

Curtea, analizând

apelurile formulate în cauză, a reținut caracterul fondat al acestora, pentru

următoarele considerente:

În apel a fost

ascultată inculpata parte civilă M.N., potrivit art. 378 alin. (11) C. proc.

pen., cu această ocazie, în esență, inculpata recunoscând săvârșirea faptelor

pentru care a fost trimisă în judecată, în împrejurările pe care le-a detaliat

prin declarațiile anterioare.

Analizându-se astfel

probele administrate în cauză, atât la urmărirea penală cât și la judecată,

instanța de apel a constatat că starea de fapt reținută de către prima instanță

este în deplină concordanță cu probele administrate și din aceasta rezultă

săvârșirea de către inculpată a infracțiunii de omor calificat în forma

tentativei și în condițiile provocării potrivit art. 20 raportat la art. 174

alin. (1) - 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37

alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 76 alin. (2).

Deși declarațiile

inculpatei M.N. au fost inconstante pe parcursul procesului cu privire la mod

de derulare al conflictului instanța de apel reține ca fiind sinceră declarația

sa din 05 iulie 2010 prin care descrie desfășurarea conflictului în concordanță

cu cele arătate de martorul M.C. prezent personal la acest conflict și arată că

a lovit-o pe partea civilă cu grebla fiind foarte furioasă ca urmare a

agresiunii anterioare a acesteia și soțului său împotriva inculpatei.

Raportat la starea de

fapt mai sus reținută, nu pot fi reținute declarațiile ulterioare ale

inculpatei și implicit apărarea formulată prin acestea care dacă ar fi reală ar

conduce la ideea unei stări de legitimă apărare în care inculpata ar fi

săvârșit fapta analizată. Astfel inculpata susține în esență prin declarația

dată în fața primei instanțe că a săvârșit fapta cercetată în încercarea de a

se apăra de agresiunea exercitată asupra sa de inculpatul G.C.

Această apărare nu

rezultă însă din probele administrate în cauză, din care, dimpotrivă, se reține

că în momentul în care inculpata a lovit-o pe partea civilă cu grebla în zona

capului, soțul acesteia, G.C., ca de altfel și partea civilă, se aflau în

stradă și plecau de la locul conflictului inițial din curtea inculpatei, soțul

părții civile fiind mai departe de poarta imobilului inculpatei iar partea

civilă mai apropiată de acest loc. Soțul părții civile retrăgându-se de la

locul conflictului inițial în momentul în care partea civilă a fost agresată nu

a exercitat nici o agresiune asupra inculpatei astfel că nu se poate reține că

agresiunea exercitată de aceasta ar fi fost urmare a unui atac material direct

și imediat îndreptat împotriva sa.

În raport de cele mai

sus arătate, în speță nu sunt aplicabile în favoarea inculpatei nici

dispozițiile art. 320 C. proc. pen. și implicit cauza de reducere a pedepsei

reglementată de alin. (7) al acestui articol deoarece declarația inculpatei

dată în fața primei instanțe la data de 20 aprilie 2011 în termenii mai sus

prezentați nu constituie o recunoaștere a vinovăției în sensul dispozițiilor

legale mai sus arătate respectiv o recunoaștere a săvârșirii faptelor reținute

în actul de sesizare în modalitatea în care acestea au fost descrise în

cuprinsul său.

Tot raportat la

starea de fapt arătată mai sus nu poate fi reținută ca întemeiată nici cererea

inculpatei de schimbare a încadrării juridice a faptei săvârșite în

infracțiunea de vătămare corporală gravă incriminată în art. 182 alin. (1) C.

pen. deoarece dat fiind obiectul vulnerant folosit, zona vizată (capul părții

civile), intensitatea loviturii aplicate părții civile care a produs acesteia o

fractură cu înfundare temporo-parietală stânga punându-i în primejdie viața,

fapta inculpatei se circumscrie infracțiunii de omor calificat săvârșit cu

intenție indirectă în sensul că deși inculpata a prevăzut rezultatul faptei

sale nu l-a urmărit însă a acceptat posibilitatea producerii lui.

Se reține însă că în

mod temeinic prima instanță a reținut în favoarea inculpatei scuza provocării

reglementată în art. 73 lit. b) C. pen. deoarece săvârșirea tentativei la

infracțiunea de omor calificat de către inculpată s-a produs sub stăpânirea

unei puternice tulburări a acesteia determinată printr-o provocare din partea

persoanei vătămate care a început agresiunea fizică prin violență, agresiune

continuată ulterior de către partea vătămată împreună cu soțul său.

În speță, așa cum s-a

arătat în starea de fapt reținută, fapta inculpatei s-a produs imediat după ce

agresiunea împotriva acesteia încetase fiind în mod evident în legătură cu

agresiunile anterioare și sub imperiul tulburării cauzate de acestea.

Concluzionând,

instanța de apel, similar primei instanțe, reține că fapta săvârșită de

inculpată întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat

în forma tentativei incriminată în art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) - 175

alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen. infracțiune pentru care în mod temeinic

prima instanță a stabilit răspunderea penală a inculpatei.

La individualizarea

pedepsei aplicate inculpatei prima instanță trebuia însă să se raporteze în

primul rând la gradul de pericol social atât abstract cât și concret al faptei

săvârșite de inculpată, criteriu prioritar de individualizare a pedepsei prev.

de art. 72 C. pen.

În raport de acest

criteriu se impunea a fi analizată și persoana inculpatei deoarece

circumstanțele personale ce o caracterizează și îi sunt favorabile nu pot fi

disociate de fapta săvârșită ce de asemenea caracterizează persoana inculpatei.

Se are în vedere și că datele favorabile ce caracterizează persoana inculpatei:

comportament ireproșabil în societate anterior săvârșirii faptei, implicarea sa

în activități sociale având loc de muncă stabil, familie și două fiice nu exced

stării de normalitate astfel că acestea în contextul faptei analizate nu pot

constitui circumstanțe atenuante.

În speță nu poate fi

reținută ca incidență nici circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. c) C.

pen. deoarece așa cum s-a arătat și mai sus inculpata pe parcursul prezentului

proces a avut o atitudine oscilantă încercând să invoce diverse împrejurări de

natură a înlătura sau a atenua răspunderea sa penală, atitudine ce nu poate fi

valorificată sub aspectul dispozițiilor legale mai sus precizate.

În consecință la

individualizarea pedepsei aplicate instanța de apel va reține în favoarea

inculpatei circumstanța atenuantă legală prev. de art. 73 lit. b) C. pen.

(scuza provocării) însă va înlătura aplicarea de către prima instanță în

favoarea inculpatei a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit.

a) și c) C. pen.

Procedând la

reindividualizarea pedepsei în aceste coordonate, instanța de apel reține că

aplicarea unei pedepse de patru ani închisoare pentru infracțiunea cercetată

este de natură să satisfacă, în raport cu persoana inculpatei, scopul punitiv,

preventiv și educativ al procesului penal, în sensul art. 52 C. pen.

Datele favorabile ce

caracterizează persoana inculpatei ce au fost corespunzător arătate de prima

instanță, vor fi valorificate de instanța de apel sub aspectul individualizării

modalității de executare a pedepsei, sub acest aspect instanța de apel

concluzionând, similar primei instanțe, că suspendarea executării pedepsei

aplicate inculpatei sub supraveghere este mai în măsură să conducă la

realizarea scopului pedepsei față de inculpată, mai ales sub aspectul preventiv

și educativ al acesteia, decât executarea pedepsei în regim de detenție.

Referitor la latura civilă a cauzei, în primul rând se constată că acțiunea

civilă promovată de inculpata - parte civilă M.N. a fost în mod temeinic

soluționată de prima instanță, în condițiile în care prin probele administrate

în cauză aceasta nu a dovedit existența unui prejudiciu material cert prin

fapta culpabilă a inculpaților.

Astfel, din

Certificatul medico-legal nr. 472 din 15 iulie 2010 privind pe inculpata parte

civilă, rezultă că urmare a agresiunii suferite în data de 08 iulie 2010

rezultă că aceasta a necesitat pentru vindecare 12 - 14 zile de îngrijiri

medicale.

Prin depoziția

martorului V.C., singurul martor propus de inculpata parte civilă în dovedirea

acțiunii civile, rezultă că acesta a ajutat familia inculpatei parte civilă

după agresiunea cercetată în prezenta cauză, pe perioada de aproximativ o lună

și jumătate, fiind plătit pentru acest ajutor cu suma de 800 RON și produse în

valoare de 600 - 700 RON.

Din coroborarea

probelor mai sus prezentate rezultă că perioada pentru care martorul a acordat

ajutor la munci familiei inculpatei part civilă este mult mai mare decât cea

consemnată în certificatul medico legal ce o privește pe aceasta, iar din

depoziția martorului mai sus precizat rezultă și că acesta a mai ajutat și

anterior familia inculpatei parte civilă în aceleași condiții (fiind remunerat

pentru munca prestată) fără ca inculpata parte vătămată să se afle în aceste

perioade în incapacitate de muncă.

Ca urmare, nu se

poate reține că ajutorul acordat de martor familiei inculpatei părți civile

este o consecință a incapacității temporare de muncă a acesteia provocată de

agresiunea suferită astfel că prejudiciul material pretins de inculpata parte

civilă nu este cert.

Referitor la daunele

morale stabilite de prima instanță în favoarea inculpatei părți civile se

constată că acestea au fost judicios apreciate de prima instanță la suma de

3.000 RON în raport de faptul că inculpata parte civilă urmare a agresiunii

suferite și a consecințelor acesteia, așa cum rezultă ele din certificatul

medico-legal privind pe aceasta, a fost privată o perioadă de timp de o viață

socială și de familie normale. Mai mult, referitor la cuantumul acestor daune

se constată că acesta a fost apreciat proporțional cu perioada de îngrijiri medicale

necesare inculpatei părți civile pentru vindecare dar și cu cele statuate în

practica judiciară în materie respectând atât principiul acoperirii integrale a

prejudiciului suferit cât și criteriu potrivit căruia cuantumul daunelor morale

acordat nu trebuie să constituie o cauză de îmbogățire fără just temei pentru

partea civilă.

Cu privire la

apărarea părții civile inculpate formulată prin motivele de apel, în sensul că

leziunile care au produs consecințele consemnate în actul medico-legal nu sunt

urmare a faptei acesteia, apare ca vădit nefondată, în condițiile în care

partea civilă inculpată a recunoscut starea de fapt descrisă prin actul de

sesizare a instanței, în sensul că, prin acte conjugate, împreună cu soțul său,

au lovit-o pe partea vătămată, producându-i leziunile consemnate în actul

medico-legal, și în condițiile în care s-a solicitat aplicarea procedurii

simplificate reglementată de art. 320

1

C. proc. pen.

Referitor la acțiunea

civilă formulată de partea civilă inculpată, instanța de apel reanalizând

probele administrate în acest sens în cauză, a reținut următoarele:

Cu privire la daunele

materiale solicitate de partea civilă inculpată încă de la urmărire penală și

precizate prin cererea aflată la fila 120 a dosarului primei instanțe se constată

că acestea au fost apreciate ia suma de 50.000 RON, însă defalcând această sumă

partea civilă inculpată precizează că se compune din: 1.000 RON diferența

dintre veniturile salariale și plata pentru concediul medical în perioada în

care s-a aflat în incapacitate de muncă; 2.000 RON contravaloarea

medicamentelor necesare pe perioada spitalizării și pentru însănătoșire, după

ieșirea din spital; 2.000 contravaloarea cheltuielilor privind transportul

Vânju Mare - Craiova și retur suportate de soacra sa pe perioada celor 3

săptămâni de spitalizare; 5.000 RON contravaloarea cheltuielilor necesare

pentru intervenția chirurgicală și 2.000 RON contravaloarea muncii prestate în

gospodărie pe perioada spitalizării, precum și după ieșirea din spital, ca

urmare a incapacității sale de a presta activitate în gospodărie pe perioada de

3 luni.

Or, însumând sumele

defalcate solicitate de partea civilă se constată că acestea se ridică la suma

de 12.000 RON, iar nu la suma de 50.000 RON pretinsă generic de partea civilă

inculpată.

Analizându-se

probatoriul administrat în cauză în dovedirea acestei acțiuni civile formulată

de parte civilă inculpată în aceste coordonate, se reține că prin acesta s-au

probat despăgubirile materiale solicitate până la cuantumul de 11.576 RON.

În acest sens, se

reține că, prin Adeverința nr. 516 din 01 noiembrie 2011 a SC GPM Vânju Mare

SRL, partea civilă inculpată a dovedit că diferența dintre veniturile salariale

obținute anterior și veniturile obținute pe perioada în care s-a aflat în

concediu medical ca urmare a incapacității temporare de muncă provocată de

fapta cercetată în prezenta cauză sunt în cuantum de 777 RON.

De asemenea, se rețin

ca fiind dovedite prin actele depuse la dosarul cauzei (bonuri de combustibil

în cuantum de 555 RON,) și depoziția martorei M.I., cheltuielile solicitate de

partea civilă inculpată în cuantum de 9.000 RON reprezentând contravaloarea

cheltuielilor suplimentare efectuate de partea civilă cu tratamentul medical și

medicația pe perioada spitalizării și până la însănătoșire, precum și

contravaloarea cheltuielilor suportate cu transportul de persoanele din familia

părții civile inculpată pe perioada celor 3 săptămâni de spitalizare a acesteia

în Craiova, dar și suma de 1.800 RON dată martorei M.I. pe perioada de 3 luni

în care aceasta s-a aflat în incapacitate de muncă pentru efectuarea

activităților casnice pe care partea civilă le efectua în mod obișnuit

anterior.

Referitor la daunele

morale solicitate de partea civilă se apreciază că acestea sunt justificate

până la suma de 15.000 RON, sumă care este de natură să acopere integral

prejudiciul nepatrimonial suferit de partea civilă constând în privarea

acesteia de o viață socială și de familie normale pe perioada de 3 luni în care

s-a aflat în incapacitate temporară de muncă.

Sumele mai sus

arătate reprezentând daune materiale și morale vor fi însă acordate părții

civile inculpată, avându-se în vedere și culpa sa concurentă la producerea

prejudiciului, determinată de provocarea inculpatei pă