ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3194/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3194/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 4 din 11 ianuarie 2012

pronunțată de Tribunalul Mehedinți in dosarul nr. 5445/101/2011,

în baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 alin.

(1) lit. i) C. pen., cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen.

și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.T. la 4 ani

închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza

a II-a și lit. b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen., pentru săvârșirea

tentativei la infracțiunea de omor calificat; în baza art. 65 alin. (2) C.

pen., art. 66 C. pen., s-au interzis inculpatului, pe timp de 2 ani, drepturile

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pedeapsă

complementară ce se va executa după executarea pedepsei principale, după grațierea

totală sau a restului de pedeapsă ori după prescripția executării pedepsei.

În baza art. 86

l

C. pen., art. 86

2

C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei

principale aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 6 ani,

format din pedeapsa aplicată, de 4 ani și un termen de 2 ani.

În baza art. 86

3

alin. (1) și (2) C. pen.,

pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpatul să se supună

următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte, la datele fixate, la

Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Mehedinți; - să anunțe, în

prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice

deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; - să comunice și să

justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații de natură a

putea fi controlate mijloacele lui de existență.

In temeiul art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și art. 86

4

C. pen.,

privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în cazul

săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare, precum și în

cazul nerespectării măsurilor de supraveghere prevăzute de lege și stabilite de

instanță.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata

suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat și

executarea pedepsei accesorii, iar conform art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen.,

s-a dispus confiscarea corpului delict, un topor - lungime coadă 83 cm, lungime

lamă 12 cm, lățime lamă 12 cm muchie 5 ori 3 cm, aflat în custodia grefei

instanței (procesul-verbal de la fila 3 dosar fond).

S-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă

Spitalul Județean de Urgență Drobeta Tr. Severin și a fost obligat inculpatul

M.T. să plătească acestei părți civile suma de 1068 lei, actualizată cu

indicele inflației, până la stingerea debitului, reprezentând contravaloarea

cheltuielilor de spitalizare ale părții vătămate C.I.

S-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de

către partea civilă C.I. și a fost obligat inculpatul să-i achite acestuia suma

de 3 000 lei daune morale.

S-a respins cererea privind acordarea despăgubirilor

materiale.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat

inculpatul M.T. să achite statului 1 000 lei cheltuieli judiciare, din care,

suma de 500 lei reprezentând cheltuielile efectuate m cursul urmăririi penale

și 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, T.V., conform

delegației nr. 2280 din 24 august 2011, onorariu avansat din fondurile

Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că

prin rechizitoriul nr. 926/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul

Mehedinți, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în

judecată - în stare de libertate - a inculpatului M.T., pentru săvârșirea

infracțiunii prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C.

pen., constând în fapt în aceea că, în seara de 28 august 2010, în jurul orei

20.00, inculpatul M.T. se întorcea cu vitele de la pășunat împreună cu martora

G.E., precum și cu martora minoră C.M. (nepoata părții vătămate C.I.).

Inculpatul avea asupra sa un topor pe care ii

folosise m izlaz și s-a îndreptat cu animalele către o fântână situată către

mijlocul satului pentru a le adăpa.

Partea vătămată C.I., având în mână un ciomag, s-a

îndreptat spre locuința fratelui său, C.C., unde a stat puțin, după poartă,

uitându-se pe drum, urmărind pe cineva.

După ce inculpatul, împreună cu G.E. și C.M., au

adăpat animalele, în timp ce se întorceau spre casă, în drum, a ieșit din

curtea locuinței fratelui său, partea vătămată C.I., având asupra sa ciomagul

și s-a îndreptat către inculpat, cerându-i să lase jos toporul, inculpatul

replicându-i că va lăsa toporul dacă partea vătămată nu-1 lovește cu ciomagul.

Astfel, ca urmare a acestor discuții, în timp ce se aflau în drumul public,

între inculpatul M.T. și partea vătămată C.I. s-a iscat un conflict în urma

căruia partea vătămată a fost lovită de inculpat, cu toporul, în zona

hemitoracelui stâng.

Din certificatul medico-legal nr. 670 din 13

septembrie 2010 al Serviciului de Medicină Legală Mehedinți a rezultat că

numitul C.I. figurează înregistrat la UPU Strehaia la nr. 3935 din 28 august

2010, ora 20.45 cu diagnostic „traumatism hemitorace stâng față posterioară,

plagă tăiată profundă cu interesare osoasă prin tăiere, hemoragie apreciabilă

cu șoc hipovolemic."

În același act medico-legal se mai arată că leziunile

traumatice s-au putut produce prin lovire cu corp tăietor-despicător (leziunile

de la punctul a) și lovire cu sau de corpuri dure (leziunea de la punctul b),

leziuni ce pot data din 28 august 2010, necesitând pentru vindecare 17 - 18

zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații și fiind de natură a-i

pune în primejdie viața.

Această stare de fapt a rezultat din ansamblul

probelor administrate în cauză, în ambele faze procesuale - urmărire penală și

cercetare judecătorească - respectiv: plângerea și declarațiile părții

vătămate; procesul verbal de cercetare la fața locului; certificat medico-legal

nr. 670 din 13 septembrie 2010 al S.M.L Mehedinți; declarațiile martorilor

D.G.R., G.E., M.E., C.C., C.M., M.N. și C.F., coroborate și cu declarații

învinuit/inculpat și cu și planșe foto.

Astfel, prima instanță a constatat că, în drept, fapta

inculpatului M.T., săvârșită în condițiile mai sus descrise, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor

calificat prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - art. 175 alin. (1) lit.

i) C. pen., pentru care a fost condamnat, iar la individualizarea judiciară a

pedepsei aplicate, s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare

prev. de art. 72 C. pen., respectiv: gradul de pericol social al faptei comise,

dat de limitele de pedeapsă prevăzute de lege - de la 7 ani și 6 luni la 12 ani

și 6 luni și interzicerea unor drepturi -, faptul că inculpatul a avut o

atitudine procesuală nesinceră, dar și împrejurările în care s-a comis fapta -

pe fondul unor neînțelegeri mai vechi existente între părți (cei doi declarând

reciproc ca martori, în unele dosare penale, unul împotriva celuilalt - ex.

dosarul nr. 395/313/2010 al Judecătoriei Strehaia) partea vătămată, înarmată cu

un ciomag, fiind aceea care a ieșit în calea inculpatului (pe care, de altfel,

1-a și urmărit - așa cum arată martora D.G.), lipsa antecedentelor penale.

Tot la individualizarea pedepsei s-au avut în vedere

și cele consemnate în referatul de evaluare existent dosar, respectiv faptul că

inculpatul este o persoană în vârstă de 65 de ani, se bucură de suport necondiționat

din partea soției, are o imagine bună în comunitate și o conduită generală

bună.

Având în vedere aceste criterii de individualizare,

prima instanță a apreciat că aplicarea unei pedepse sub limita minimă prevăzută

de lege, în cuantum de 4 ani închisoare, cu reținerea circumstanțelor atenuante

judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. și art.

76 alin. (1) lit. b) C. pen. - respectiv conduita bună înainte de comiterea

faptei, dată de lipsa antecedentelor penale, vârsta înaintată a inculpatului,

relațiile tensionate preexistente între părți și atitudinea părții vătămate

care. înarmat cu un ciomag, a ieșit în calea inculpatului - va fi de natură a

duce la reeducarea acestuia.

Întrucât pentru infracțiunea dedusă judecății aplicarea

pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi este obligatorie, în baza

art. 65 alin. (2) C. pen. și art. 66 C. pen., s-au interzis inculpatului, pe

timp de 2 ani, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen., pedeapsă complementară ce se va executa după executarea

pedepsei principale, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori după

prescripția executării pedepsei.

În ceea ce privește modalitatea de executare, în

raport de criteriile menționate anterior, instanța de fond a apreciat că scopul

preventiv-educativ al pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen., poate fi atins și

fără executarea pedepsei în regim de detenție, prin aplicarea art. 86

1

C. pen., art. 86

2

C. pen., iar conform art. 86

3

alin. (1)

și (2) C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpatul să

se supună unora dintre măsurile de supraveghere.

Referitor la acțiunea civilă, instanța de fond a

constatat, în esență, că este incident în speță art. 313 din Legea nr. 95/2006,

admițându-se acțiunea civilă și fiind obligat inculpatul M.T. să plătească

unității medicale spitalicești constituită parte civilă suma de 1068 lei,

actualizată cu indicele inflației, până la stingerea debitului.

De asemenea, s-a reținut că și partea vătămată C.I.

s-a constituit parte civilă cu suma totală de 10 000 lei, din care 5 000 lei

despăgubiri materiale și 5 000 lei daune morale. în ceea ce privește

despăgubirile materiale, deși i s-a pus în vedere acestei părți - conform

încheierii din 21 septembrie 2011 - să propună probe în dovedirea pretențiilor

sale, s-a reținut că aceasta nu s-a conformat și nu a făcut dovada - cu acte

sau martori - existenței și întinderii pagubelor materiale, astfel că acest

capăt de cerere nu a putut fi admis de instanța de fond, iar sub aspectul

daunele morale, s-a ținut seama și de Recomandările Consiliului Europei din

1969, de la Londra, care subliniază, între altele, că principiul reparației

daunelor morale trebuie recunoscut în cazul leziunilor corporale, despăgubirea

având rolul de a da o compensare victimei.

Îîn speță - așa cum a rezultat din actele

medico-legale de la dosar și din adresele Spitalul Județean de Urgență Drobeta

Tr. Severin - s-a constatat că partea vătămată C.I. a fost internat o perioadă

de 5 zile, din data de 29 august 2010 până la 03 septembrie 2010, la Secția

Chirurgie Generală, suferind leziuni ce au necesitat pentru vindecare 17-18

zile de îngrijiri medicale, leziuni ce i-au pus viața în primejdie și, pe cale

de consecință, s-a apreciat de către instanța de fond că suma de 3 000 lei cu

titlul de daune morale va fi suficientă pentru acoperirea prejudiciului moral

creat părții vătămate, întinderea acestor daune fiind stabilită în raport cu

gravitatea vătămărilor produse și cu intensitatea suferințelor cauzate, dar

ținând seama și de contribuția părții vătămate în declanșarea conflictului.

Împotriva acestei hotărâri a promovat apel Parchetul

de pe lângă Tribunalul Mehedinți, invocând critici de nelegalitate, sub

aspectul omisiunii aplicării art. 7 din Legea nr. 76/2008, incident cauzei după

natura infracțiunii judecate și de netemeinicie, solicitând aplicarea unei pedepse

majorate prin înlăturarea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit.

a) C. pen. și schimbarea regimului de executare în regim privativ de libertate,

corespunzător pericolului concret ridicat.

Prin decizia penală nr. 139 din 19 aprilie 2012,

Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori

a admis apelul declarat de Parchetul de pe Lângă

Tribunalul Mehedinți împotriva sentinței penale nr. 4 din 11 ianuarie 2012,

pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția penală, în dosarul nr.

5445/101/2011, privind pe intimatul inculpat M.T. A desființat, în parte,

sentința, pe latură penală și a înlăturat aplicarea art. 86

l

- 86

4

C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen.. A menținut celelalte dispoziții ale

sentinței apelate. în baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, a dispus prelevarea de

probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilelor genetice în

Sistemul Național de date Genetice Judiciare.

Curtea de apel a reținut că inculpatul M.T. a fost

trimis în judecată pentru comiterea unei tentative de omor calificat prev. de

art. 20 C. pen. rap la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., săvârșită la data de

18 august 2010, constând în fapta de a fi aplicat cu partea tăietoare a

toporului o lovitură părții vătămate C.I., în zona toracică, în acest fel

producându-i leziuni care i-au periclitat viața și au necesitat circa 18 zile

îngrijiri medicale pentru vindecare.

S-a constatat că prima instanță, examinând probele

din cauză în mod obiectiv, față de relațiile de rudenie dintre partea vătămată

C.I. și martorii C.C., C.M. și D.G., reținând aspectele declarate de aceștia

numai în măsura în care s-au coroborat cu restul probelor, a stabilit că

inculpatul este autorul infracțiunii pentru care este judecat, că a acționat cu

vinovăție și răspunde penal.

S-a reținut că apărările inculpatului - care a negat

săvârșirea actelor de violență asupra părții vătămate, prin folosirea

toporului. motivând că nu-și explică localizarea leziunilor acestei părți și

modalitatea de producere - au fost justificat înlăturate de către tribunal, în

condițiile în care raportul de constatare medico-legală menționează expres că

producerea leziunilor a avut loc prin „lovire cu un corp

tăietor-despicător", iar toporul corp delict a fost recunoscut de inculpat

ca aparținându-i.

În aceste condiții, s-a apreciat că prima instanță a

reținut corect vinovăția inculpatului sub forma intenției directe, procedând la

condamnarea sa.

În ceea ce privește însă individualizarea judiciară a

pedepsei aplicate, prin stabilirea modalității de executare cu suspendare sub

supraveghere, conform art. 86

1

C. pen., s-a apreciat că aceasta este

ineficientă din perspectiva realizării scopului preventiv-educativ al pedepsei.

Astfel, reținându-se că inculpatul este judecat

pentru o infracțiune contra vieții, partea vătămată supraviețuind numai ca

urmare a intervenției medicale de urgență de care a beneficiat și că a avut o

atitudine oscilantă în cursul procesului, negând agresarea părții vătămate și

susținând că a fost atacat de aceasta - apărare care nu s-a confirmat prin

probele testimoniale administrate - s-a apreciat că aplicarea suspendării sub

supraveghere a executării pedepsei este nejustificată.

În acest sens, s-a reținut că infracțiunile de

gravitate extremă, cum sunt acelea contra vieții, impun aplicarea unor

sancțiuni care să fie de natură a conduce la asigurarea siguranței în

comunitatea respectivă, în vederea îndeplinirii atât a funcției punitive, cât

și a funcției de prevenție generală și specială pe care trebuie să le

îndeplinească pedeapsa.

În privința criticilor referitoare la aplicarea de

circumstanțe atenuante, s-a constatat că tribunalul a dat eficiență datelor

pozitive de ordin personal, demonstrate de inculpat (care este integrat social,

bine caracterizat în comunitate, fără antecedente penale, în vârstă de 66 de

ani), precum și datelor reținute la stabilirea situației de fapt constând în

aceea că partea vătămată, fiind înarmată cu un ciomag, a ieșit în calea

inculpatului, dar fără a exista propriu-zis un atac, respectiv agresarea

inculpatului, astfel că este corectă reținerea prevederilor art. 74 alin. (2) C.

pen.

S-a reținut, de asemenea, că apelul declarat de

parchet este fondat și în ceea ce privește omisiunea aplicării art. 7 din Legea

nr. 76/2008, sub aspectul obligării inculpatului să se supună la prelevare de

probe biologice în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul

Național de Date Genetice Judiciare, deoarece infracțiunea reținută în cauză

este una contra vieții, comisă cu intenție, iar pe fondul relațiilor

conflictuale vechi dintre părți și familiile lor, există o presupunere

rezonabilă privind riscul comiterii altor infracțiuni.

Împotriva deciziei anterior menționate, în termen

legal, a declarat recurs inculpatul M.T.,

solicitând,

prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, admiterea căii de atac promovate,

casarea deciziei penale atacate și menținerea sentinței primei instanțe ca

fiind legală și temeinică, criticile fiind circumscrise cazului de casare

prevăzut de art. 385

11

pct. 14 C. proc. pen.

Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma

criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3)

C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei,

constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează.

Situația de fapt reținută de instanța de fond, cât și

de instanța de prim control judiciar este în deplină concordanță cu probele

administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpatul M.T. a

săvârșit infracțiunea pentru care a fost condamnat, respectiv tentativă de omor

calificat prev. de art. 20 C. pen. rap la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen.,

constând în aceea că, la data de 18 august 2010, a aplicat cu partea tăietoare

a toporului o lovitură părții vătămate C.I., în zona toracică, in acest fel

producându-i leziuni care i-au periclitat viața și au necesitat circa 18 zile

îngrijiri medicale pentru vindecare.

Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate,

criticile formulate de recurentul inculpat nu sunt întemeiate, Înalta Curte

apreciind că în speță s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei de către

instanța de apel, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces

de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităților

acesteia.

Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces

interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces

arbitrar, subiectiv, ci din contră, el trebuie să fie rezultatul unui examen

obiectiv al întregului material probatoriu studiat după anumite reguli și

criterii precis determinate.

Înscrierea în lege a criteriilor generale de

individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului

individualizării sancțiunii, așa încât respectarea acestuia este obligatorie

pentru instanță.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care îi

sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie

să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și

duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl

prezintă în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a

se îndrepta sub influența pedepsei.

Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și

scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare

a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a

fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse

de societate.

Se reține că pedeapsa nu reprezintă doar un mijloc de

constrângere a infractorului, ci și un mijloc de reeducare a acestuia, pedeapsa

aplicându-se, totodată, în scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni.

În prezenta cauză, Înalta Curte reține că, în

procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute

de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată

inculpatului a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanțelor reale

ale săvârșirii infracțiunii, având în vedere împrejurările comiterii faptei,

precum și circumstanțelor personale ale inculpatului.

În ceea ce privește modalitatea de executare a

pedepsei, Înalta Curte reține că suspendarea executării pedepsei sub supraveghere,

ca mijloc de individualizare judiciară a pedepsei, poate fi acordată de către

instanță dacă se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea

acesteia în regim privativ de libertate, ori în speță, față de natura faptei

comise și de modul concret de săvârșire, inculpatul acționând în circumstanțele

anterior menționate, dovedește un comportament ce nu permite presupunerea că

aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării sub supraveghere ar fi

suficientă pentru a se realiza reeducarea sa și prevenirea comiterii de noi

infracțiuni.

În speță, se constată că circumstanțele personale ale

inculpatului au fost corect evaluate de instanța de prim control judiciar cu

prilejul stabilirii modalității de executare a pedepsei, în mod corect apreciindu-se

că nu se impune suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, ținând

seama de gradul de pericol concret al faptei, dar și pentru preîntâmpinarea

unor noi situații cu risc criminogen, având în vedere relațiile de dușmănie

dintre inculpat și partea vătămată.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că o pedeapsă de

4 ani închisoare, cu executare în regim de detenție, este aptă să răspundă

scopului preventiv și de reeducare al pedepsei, consfințit prin dispozițiile

art. 52 C. pen., cât și principiului proporționalității între gravitatea

concretă a faptei și datele personale ale inculpatului, pe de o parte și

sancțiunea aplicată, pe de altă parte.

În lumina acestor considerații, criticile formulate

de recurentul inculpat apar ca nefiind întemeiate, astfel că, neexistand nici

motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul

declarat în cauză va fi respins, ca nefondat, în baza art. 385

15

pct.

l lit. b) C. proc. pen.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat,

în care se va include și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform

dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul

M.T. împotriva deciziei penale nr. 139 din 19 aprilie 2012 a Curții de Apel

Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei,

reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8 octombrie 2012.