ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3194/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 4 din 11 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Mehedinți in dosarul nr. 5445/101/2011, în baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.T. la 4 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen., pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat; în baza art. 65 alin. (2) C. pen., art. 66 C. pen., s-au interzis inculpatului, pe timp de 2 ani, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pedeapsă complementară ce se va executa după executarea pedepsei principale, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori după prescripția executării pedepsei.

În baza art. 86 l C. pen., art. 86 2 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 6 ani, format din pedeapsa aplicată, de 4 ani și un termen de 2 ani. În baza art. 86 3 alin. (1) și (2) C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Mehedinți; - să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

In temeiul art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și art. 86 4 C. pen., privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare, precum și în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere prevăzute de lege și stabilite de instanță. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii, iar conform art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea corpului delict, un topor - lungime coadă 83 cm, lungime lamă 12 cm, lățime lamă 12 cm muchie 5 ori 3 cm, aflat în custodia grefei instanței (procesul-verbal de la fila 3 dosar fond).

S-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Județean de Urgență Drobeta Tr. Severin și a fost obligat inculpatul M.T. să plătească acestei părți civile suma de 1068 lei, actualizată cu indicele inflației, până la stingerea debitului, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare ale părții vătămate C.I. S-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de către partea civilă C.I. și a fost obligat inculpatul să-i achite acestuia suma de 3 000 lei daune morale. S-a respins cererea privind acordarea despăgubirilor materiale. În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul M.T. să achite statului 1 000 lei cheltuieli judiciare, din care, suma de 500 lei reprezentând cheltuielile efectuate m cursul urmăririi penale și 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, T.V., conform delegației nr. 2280 din 24 august 2011, onorariu avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 926/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată - în stare de libertate - a inculpatului M.T., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen., constând în fapt în aceea că, în seara de 28 august 2010, în jurul orei 20.00, inculpatul M.T. se întorcea cu vitele de la pășunat împreună cu martora G.E., precum și cu martora minoră C.M. (nepoata părții vătămate C.I.). Inculpatul avea asupra sa un topor pe care ii folosise m izlaz și s-a îndreptat cu animalele către o fântână situată către mijlocul satului pentru a le adăpa.

Partea vătămată C.I., având în mână un ciomag, s-a îndreptat spre locuința fratelui său, C.C., unde a stat puțin, după poartă, uitându-se pe drum, urmărind pe cineva. După ce inculpatul, împreună cu G.E. și C.M., au adăpat animalele, în timp ce se întorceau spre casă, în drum, a ieșit din curtea locuinței fratelui său, partea vătămată C.I., având asupra sa ciomagul și s-a îndreptat către inculpat, cerându-i să lase jos toporul, inculpatul replicându-i că va lăsa toporul dacă partea vătămată nu-1 lovește cu ciomagul. Astfel, ca urmare a acestor discuții, în timp ce se aflau în drumul public, între inculpatul M.T. și partea vătămată C.I. s-a iscat un conflict în urma căruia partea vătămată a fost lovită de inculpat, cu toporul, în zona hemitoracelui stâng.

Din certificatul medico-legal nr. 670 din 13 septembrie 2010 al Serviciului de Medicină Legală Mehedinți a rezultat că numitul C.I. figurează înregistrat la UPU Strehaia la nr. 3935 din 28 august 2010, ora 20.45 cu diagnostic „traumatism hemitorace stâng față posterioară, plagă tăiată profundă cu interesare osoasă prin tăiere, hemoragie apreciabilă cu șoc hipovolemic." În același act medico-legal se mai arată că leziunile traumatice s-au putut produce prin lovire cu corp tăietor-despicător (leziunile de la punctul a) și lovire cu sau de corpuri dure (leziunea de la punctul b), leziuni ce pot data din 28 august 2010, necesitând pentru vindecare 17 - 18 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații și fiind de natură a-i pune în primejdie viața.

Această stare de fapt a rezultat din ansamblul probelor administrate în cauză, în ambele faze procesuale - urmărire penală și cercetare judecătorească - respectiv: plângerea și declarațiile părții vătămate; procesul verbal de cercetare la fața locului; certificat medico-legal nr. 670 din 13 septembrie 2010 al S.M.L Mehedinți; declarațiile martorilor D.G.R., G.E., M.E., C.C., C.M., M.N. și C.F., coroborate și cu declarații învinuit/inculpat și cu și planșe foto. Astfel, prima instanță a constatat că, în drept, fapta inculpatului M.T., săvârșită în condițiile mai sus descrise, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 20 C. pen.

rap. la art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., pentru care a fost condamnat, iar la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., respectiv: gradul de pericol social al faptei comise, dat de limitele de pedeapsă prevăzute de lege - de la 7 ani și 6 luni la 12 ani și 6 luni și interzicerea unor drepturi -, faptul că inculpatul a avut o atitudine procesuală nesinceră, dar și împrejurările în care s-a comis fapta - pe fondul unor neînțelegeri mai vechi existente între părți (cei doi declarând reciproc ca martori, în unele dosare penale, unul împotriva celuilalt - ex. dosarul nr. 395/313/2010 al Judecătoriei Strehaia) partea vătămată, înarmată cu un ciomag, fiind aceea care a ieșit în calea inculpatului (pe care, de altfel, 1-a și urmărit - așa cum arată martora D.G.), lipsa antecedentelor penale.

Tot la individualizarea pedepsei s-au avut în vedere și cele consemnate în referatul de evaluare existent dosar, respectiv faptul că inculpatul este o persoană în vârstă de 65 de ani, se bucură de suport necondiționat din partea soției, are o imagine bună în comunitate și o conduită generală bună. Având în vedere aceste criterii de individualizare, prima instanță a apreciat că aplicarea unei pedepse sub limita minimă prevăzută de lege, în cuantum de 4 ani închisoare, cu reținerea circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. - respectiv conduita bună înainte de comiterea faptei, dată de lipsa antecedentelor penale, vârsta înaintată a inculpatului, relațiile tensionate preexistente între părți și atitudinea părții vătămate care.

înarmat cu un ciomag, a ieșit în calea inculpatului - va fi de natură a duce la reeducarea acestuia. Întrucât pentru infracțiunea dedusă judecății aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi este obligatorie, în baza art. 65 alin. (2) C. pen. și art. 66 C. pen., s-au interzis inculpatului, pe timp de 2 ani, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pedeapsă complementară ce se va executa după executarea pedepsei principale, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori după prescripția executării pedepsei.

În ceea ce privește modalitatea de executare, în raport de criteriile menționate anterior, instanța de fond a apreciat că scopul preventiv-educativ al pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen., poate fi atins și fără executarea pedepsei în regim de detenție, prin aplicarea art. 86 1 C. pen., art. 86 2 C. pen., iar conform art. 86 3 alin. (1) și (2) C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpatul să se supună unora dintre măsurile de supraveghere. Referitor la acțiunea civilă, instanța de fond a constatat, în esență, că este incident în speță art. 313 din Legea nr. 95/2006, admițându-se acțiunea civilă și fiind obligat inculpatul M.T. să plătească unității medicale spitalicești constituită parte civilă suma de 1068 lei, actualizată cu indicele inflației, până la stingerea debitului.

De asemenea, s-a reținut că și partea vătămată C.I. s-a constituit parte civilă cu suma totală de 10 000 lei, din care 5 000 lei despăgubiri materiale și 5 000 lei daune morale. în ceea ce privește despăgubirile materiale, deși i s-a pus în vedere acestei părți - conform încheierii din 21 septembrie 2011 - să propună probe în dovedirea pretențiilor sale, s-a reținut că aceasta nu s-a conformat și nu a făcut dovada - cu acte sau martori - existenței și întinderii pagubelor materiale, astfel că acest capăt de cerere nu a putut fi admis de instanța de fond, iar sub aspectul daunele morale, s-a ținut seama și de Recomandările Consiliului Europei din 1969, de la Londra, care subliniază, între altele, că principiul reparației daunelor morale trebuie recunoscut în cazul leziunilor corporale, despăgubirea având rolul de a da o compensare victimei.

Îîn speță - așa cum a rezultat din actele medico-legale de la dosar și din adresele Spitalul Județean de Urgență Drobeta Tr. Severin - s-a constatat că partea vătămată C.I. a fost internat o perioadă de 5 zile, din data de 29 august 2010 până la 03 septembrie 2010, la Secția Chirurgie Generală, suferind leziuni ce au necesitat pentru vindecare 17-18 zile de îngrijiri medicale, leziuni ce i-au pus viața în primejdie și, pe cale de consecință, s-a apreciat de către instanța de fond că suma de 3 000 lei cu titlul de daune morale va fi suficientă pentru acoperirea prejudiciului moral creat părții vătămate, întinderea acestor daune fiind stabilită în raport cu gravitatea vătămărilor produse și cu intensitatea suferințelor cauzate, dar ținând seama și de contribuția părții vătămate în declanșarea conflictului.

Împotriva acestei hotărâri a promovat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, invocând critici de nelegalitate, sub aspectul omisiunii aplicării art. 7 din Legea nr. 76/2008, incident cauzei după natura infracțiunii judecate și de netemeinicie, solicitând aplicarea unei pedepse majorate prin înlăturarea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. și schimbarea regimului de executare în regim privativ de libertate, corespunzător pericolului concret ridicat. Prin decizia penală nr. 139 din 19 aprilie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori a admis apelul declarat de Parchetul de pe Lângă Tribunalul Mehedinți împotriva sentinței penale nr. 4 din 11 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția penală, în dosarul nr. 5445/101/2011, privind pe intimatul inculpat M.T.

A desființat, în parte, sentința, pe latură penală și a înlăturat aplicarea art. 86 l - 86 4 C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen.. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate. în baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Național de date Genetice Judiciare. Curtea de apel a reținut că inculpatul M.T. a fost trimis în judecată pentru comiterea unei tentative de omor calificat prev. de art. 20 C. pen. rap la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., săvârșită la data de 18 august 2010, constând în fapta de a fi aplicat cu partea tăietoare a toporului o lovitură părții vătămate C.I., în zona toracică, în acest fel producându-i leziuni care i-au periclitat viața și au necesitat circa 18 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.

S-a constatat că prima instanță, examinând probele din cauză în mod obiectiv, față de relațiile de rudenie dintre partea vătămată C.I. și martorii C.C., C.M. și D.G., reținând aspectele declarate de aceștia numai în măsura în care s-au coroborat cu restul probelor, a stabilit că inculpatul este autorul infracțiunii pentru care este judecat, că a acționat cu vinovăție și răspunde penal. S-a reținut că apărările inculpatului - care a negat săvârșirea actelor de violență asupra părții vătămate, prin folosirea toporului. motivând că nu-și explică localizarea leziunilor acestei părți și modalitatea de producere - au fost justificat înlăturate de către tribunal, în condițiile în care raportul de constatare medico-legală menționează expres că producerea leziunilor a avut loc prin „lovire cu un corp tăietor-despicător", iar toporul corp delict a fost recunoscut de inculpat ca aparținându-i.

În aceste condiții, s-a apreciat că prima instanță a reținut corect vinovăția inculpatului sub forma intenției directe, procedând la condamnarea sa. În ceea ce privește însă individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, prin stabilirea modalității de executare cu suspendare sub supraveghere, conform art. 86 1 C. pen., s-a apreciat că aceasta este ineficientă din perspectiva realizării scopului preventiv-educativ al pedepsei. Astfel, reținându-se că inculpatul este judecat pentru o infracțiune contra vieții, partea vătămată supraviețuind numai ca urmare a intervenției medicale de urgență de care a beneficiat și că a avut o atitudine oscilantă în cursul procesului, negând agresarea părții vătămate și susținând că a fost atacat de aceasta - apărare care nu s-a confirmat prin probele testimoniale administrate - s-a apreciat că aplicarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei este nejustificată.

În acest sens, s-a reținut că infracțiunile de gravitate extremă, cum sunt acelea contra vieții, impun aplicarea unor sancțiuni care să fie de natură a conduce la asigurarea siguranței în comunitatea respectivă, în vederea îndeplinirii atât a funcției punitive, cât și a funcției de prevenție generală și specială pe care trebuie să le îndeplinească pedeapsa. În privința criticilor referitoare la aplicarea de circumstanțe atenuante, s-a constatat că tribunalul a dat eficiență datelor pozitive de ordin personal, demonstrate de inculpat (care este integrat social, bine caracterizat în comunitate, fără antecedente penale, în vârstă de 66 de ani), precum și datelor reținute la stabilirea situației de fapt constând în aceea că partea vătămată, fiind înarmată cu un ciomag, a ieșit în calea inculpatului, dar fără a exista propriu-zis un atac, respectiv agresarea inculpatului, astfel că este corectă reținerea prevederilor art. 74 alin. (2) C. pen.

S-a reținut, de asemenea, că apelul declarat de parchet este fondat și în ceea ce privește omisiunea aplicării art. 7 din Legea nr. 76/2008, sub aspectul obligării inculpatului să se supună la prelevare de probe biologice în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, deoarece infracțiunea reținută în cauză este una contra vieții, comisă cu intenție, iar pe fondul relațiilor conflictuale vechi dintre părți și familiile lor, există o presupunere rezonabilă privind riscul comiterii altor infracțiuni. Împotriva deciziei anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.T., solicitând, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, admiterea căii de atac promovate, casarea deciziei penale atacate și menținerea sentinței primei instanțe ca fiind legală și temeinică, criticile fiind circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385 11 pct. 14 C. proc.

pen. Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează. Situația de fapt reținută de instanța de fond, cât și de instanța de prim control judiciar este în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpatul M.T. a săvârșit infracțiunea pentru care a fost condamnat, respectiv tentativă de omor calificat prev. de art. 20 C. pen. rap la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., constând în aceea că, la data de 18 august 2010, a aplicat cu partea tăietoare a toporului o lovitură părții vătămate C.I., în zona toracică, in acest fel producându-i leziuni care i-au periclitat viața și au necesitat circa 18 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.

Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, criticile formulate de recurentul inculpat nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speță s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei de către instanța de apel, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităților acesteia. Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră, el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu studiat după anumite reguli și criterii precis determinate. Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării sancțiunii, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei. Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Se reține că pedeapsa nu reprezintă doar un mijloc de constrângere a infractorului, ci și un mijloc de reeducare a acestuia, pedeapsa aplicându-se, totodată, în scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni. În prezenta cauză, Înalta Curte reține că, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunii, având în vedere împrejurările comiterii faptei, precum și circumstanțelor personale ale inculpatului.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, Înalta Curte reține că suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, ca mijloc de individualizare judiciară a pedepsei, poate fi acordată de către instanță dacă se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia în regim privativ de libertate, ori în speță, față de natura faptei comise și de modul concret de săvârșire, inculpatul acționând în circumstanțele anterior menționate, dovedește un comportament ce nu permite presupunerea că aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării sub supraveghere ar fi suficientă pentru a se realiza reeducarea sa și prevenirea comiterii de noi infracțiuni.

În speță, se constată că circumstanțele personale ale inculpatului au fost corect evaluate de instanța de prim control judiciar cu prilejul stabilirii modalității de executare a pedepsei, în mod corect apreciindu-se că nu se impune suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, ținând seama de gradul de pericol concret al faptei, dar și pentru preîntâmpinarea unor noi situații cu risc criminogen, având în vedere relațiile de dușmănie dintre inculpat și partea vătămată. Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că o pedeapsă de 4 ani închisoare, cu executare în regim de detenție, este aptă să răspundă scopului preventiv și de reeducare al pedepsei, consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen., cât și principiului proporționalității între gravitatea concretă a faptei și datele personale ale inculpatului, pe de o parte și sancțiunea aplicată, pe de altă parte.

În lumina acestor considerații, criticile formulate de recurentul inculpat apar ca nefiind întemeiate, astfel că, neexistand nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul declarat în cauză va fi respins, ca nefondat, în baza art. 385 15 pct. l lit. b) C. proc. pen. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.T. împotriva deciziei penale nr. 139 din 19 aprilie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 octombrie 2012.