ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 579/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 579/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului

penale de față,

Analizând actele și

lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 185 din 22

septembrie 2011, Tribunalul Mehedinți în baza art. 320

1

C. proc.

pen. a admis cererea și a constatat intervenit acordul privind recunoașterea de

vinovăție.

În baza art. 20 C.

pen. raportat la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 alin. (2) C.

pen.a condamnat pe inculpatul L.N. la 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 71 alin.

(1) și (2) C. pen., a aplicat acestui inculpat pedepsele accesorii prevăzute de

art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., din momentul în care

hotărârea de condamnare va rămâne definitivă și până la terminarea executării

pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la

împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.

În baza art. 65 C.

pen., a aplicat acestui inculpat pedepsele complementare prevăzute de art. 64

alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de doi ani, care

se vor executa conform art. 66 C. pen., după executarea pedepsei închisorii,

după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripția

executării pedepsei.

În baza art. 88 alin.

(1) C. pen., raportat la art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. a dedus din

pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de

30 iunie 2011, la zi.

În baza art. 350

alin. (1) C. proc. pen., a menținut inculpatul în stare de arest.

În baza art. 118

alin. (1) lit. b) C. pen., a dispus confiscarea unui topor, corp delict, având

coadă din lemn, de esență tare, în lungime de 85 cm, lungimea lamei tăietoare 10 cm, lățimea lamei 15 cm, muchie 3x3 cm.

În baza art. 14 și

urm. C. proc. pen. raportat la art. 998-999 C. civ., a respins ca nefondată

acțiunea civilă exercitată de partea civilă B.M.D.

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen. a obligat pe inculpatul L.N. la 923 RON, din care 533 RON

reprezintă contravaloarea cheltuielilor efectuate de stat în cursul urmăririi

penale (inclusiv suma de 250 RON și s-a dispus să fie avansate din fondurile

Ministerului Justiției și reprezintă parte din onorariul avocatului din oficiu B.L.),

iar 390 RON, reprezintă contravaloarea cheltuielilor efectuate de stat în

cursul judecății inclusiv sumele ce s-a dispus a fi avansate din fondurile Ministerului

Justiției pentru plata onorariului avocatului din oficiu (100 RON – onorariul

integral stabilit conform delegației nr. 2194 din 23 august 2011 – pentru

avocat Ș.A.; iar 100 RON reprezintă parte din onorariul stabilit pentru avocat

Ș.A., conform delegației nr. 2195 din 23 august 2011).

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut că la data de 29 februarie 2011,

în jurul orelor 17.00, partea vătămată B.M.I., s-a deplasat împreună cu P.A.M.,

P.V. și P.E. în pădurea situată pe raza satului L., să culeagă flori de tei.

În același loc se

aflau la cules de flori de tei inculpatul L.N. împreună cu T.M.

Când a ajuns în

pădure, partea vătămată, care se deplasa mai în față, l-a văzut pe inculpatul L.N.

în timp ce tăia crengi cu o secure și i-a cerut să plece, spunându-i că pădurea

nu-i aparține.

În acel moment

inculpatul i-a aplicat părții vătămate o lovitură cu toporul, în zona

temporo-parietal stânga a capului, în urma loviturii primite partea vătămată

suferind o fractură cominutivă temporo-parietală stângă cu înfundare.

Partea vătămată a

căzut la pământ și și-a pierdut cunoștința.

După ce a lovit

partea vătămată cu toporul, atât inculpatul, cât și T.M. au plecat de la fața

locului.

Martora P.E. a plecat

după inculpat și l-a chemat înapoi pentru a ajuta la transportarea părții

vătămate, dar acesta a refuzat.

Martorul P.A.M. a

mers la locuința sa, a luat autoturismul pentru a transporta partea vătămată la

spital și a sesizat serviciul 112, solicitând o ambulanță.

Martorele P.E. și P.V.

au rămas cu partea vătămată în pădure, acordându-i ajutor.

Revenind în pădure, P.A.M.,

împreună cu P.E. și P.V. au coborât partea vătămată la baza dealului și după ce

au urcat-o în autoturism, P.A.M. a transportat-o către spital.

În localitatea C.,

partea vătămată a fost preluată de către o ambulanță și transportată la Spitalul din Drobeta Turnu Severin.

Ulterior, partea

vătămată a fost transferată la Spitalul Județean de Urgență nr. 1 Craiova, unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale.

După ce a săvârșit fapta,

inculpatul a plecat în locul unde se aflau vitele la păscut, după care l-a

sunat pe tatăl său L.A. și l-a chemat în pădure. Ajungând în pădure, acesta l-a

găsit pe fiul său stând pe pășune lângă vite și având toporul asupra sa.

Inculpatul i-a povestit

tatălui său că, în timp ce culege flori de tei, a venit parte vătămată însoțită

de P.A.M., P.V. și P.E. și întrucât partea vătămată i-a reproșat că nu este

pădurea sa, s-a apărat de aceasta, lovindu-l cu toporul.

Inculpatul a plecat

cu tatăl său acasă iar, ulterior, L.A. a revenit în pădure și a predat

organelor de poliție toporul pe care inculpatul l-a folosit atunci când a lovit

partea vătămată.

Din concluziile

raportului medico-legal nr. 485 din 05 august 2011, întocmit de S.M.L.

Mehedinți, rezultă că leziunile traumatice s-au produs prin lovire cu sau de

corpuri dure; leziunile pot data din 29 iunie 2011; necesită 25-30 zile de

îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor, dacă nu survin

complicații, leziunile punând în primejdie viața victimei.

Fiind audiat,

inculpatul a recunoscut că i-a aplicat părții vătămate o lovitură cu muchia

laterală a toporului, în partea stângă a capului, precizând că a lovit pe

partea vătămată cu muchia și nu cu tăișul, întrucât în acea poziție se afla

orientat toporul în mâna sa.

Situația de fapt,

astfel cum a fost reținută de instanța de fond, a fost dovedită cu declarațiile

părții vătămată, procesul-verbal de cercetare la fața locului, planșe foto,

raport medico-legal, acte medicale, declarațiile martorilor, toate coroborate

cu declarațiile inculpatului.

Fiind audiat,

inculpatul a avut o poziție procesuală pozitivă, recunoscând fapta comisă,

acesta exprimându-și voința de a fi judecat în procedura simplificată prevăzută

de art. 320

1

C. proc. pen.

Reținând vinovăția inculpatului,

instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului L.N. la pedeapsa închisorii

la individualizarea căreia a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C.

pen.

Referitor la latura

civilă a cauzei, instanța de fond a menționat că deși partea vătămată s-a

constituit parte civilă în cauză cu suma de 3.000 RON, reprezentând cheltuieli

de spitalizare, întrucât nu a făcut dovada acestor cheltuieli, a fost respinsă

acțiunea civilă astfel formulată.

Împotriva acestei

sentințe, a declarat apel, în termenul legal prevăzut de art. 363 C. proc.

pen., inculpatul L.N. criticând sentința primei instanțe numai sub aspectul

modului de individualizare a pedepsei, solicitând aplicarea unei pedepse

într-un cuantum mai mic, iar ca modalitate de executare să se dispună

suspendarea condiționată conform art. 81 C. pen. sau suspendarea sub

supraveghere a executării pedepsei prevăzută de art. 86

1

C. pen.

Prin decizia penală

nr. 241 din 17 noiembrie 2011, Curtea de Apel Craiova a respins, ca nefondat,

apelul declarat de inculpat L.N., împotriva sentinței penale nr. 185 din 22

septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în Dosarul nr.

5958/101/2011.

A dedus în continuare

arestarea preventivă de la 22 septembrie 2011 la zi și a menținut starea de

arest.

A obligat inculpatul

la plata sumei de 120 RON cheltuieli judiciare statului, din care 100 RON

reprezentând 1/2 din onorariu avocat oficiu, s-a dispus să fie avansată din

fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Avocați Dolj.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de prim control judiciar a reținut că situația de

fapt a fost corect stabilită de instanța de fond în baza probelor administrate

pe parcursul procesului penal, iar pedeapsa aplicată inculpatului corespunde

exigențelor prevăzute de art. 72 C. pen. fiind bine individualizată atât sub

aspectul cuantumului, cât și a modalității de executare.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, în termenul legal prevăzut de art. 385

3

alin. (1) C. proc. pen., inculpatul L.N.

Întrucât la dosarul

cauzei se află o cerere prin care inculpatul L.N. își exprimă voința de

retragere a recursului, Înalta Curte l-a întrebat pe inculpat dacă susține

această cerere, situație în care inculpatul a învederat Înaltei Curți că nu

renunță la recursul declarat.

În raport de această

poziție a inculpatului, Înalta Curte a acordat cuvântul apărătorului ales al

inculpatului care, în susținerea recursului a invocat cazul de casare prevăzut

de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen. solicitând a se avea în vedere că

încadrarea juridică dată faptei nu este corectă.

În raport de numărul

de zile de îngrijiri medicale de care a avut nevoie partea vătămată pentru

vindecare, apărătorul inculpatului a solicitat schimbarea încadrării juridice a

faptei în infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen.

Critica adusă nu este

fondată.

Analizând legalitatea

și temeinicia deciziei recurate prin prisma motivelor de recurs invocate,

conform art. 385

6

alin. (2) C. proc. pen. și art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., reține Înalta Curte că recursul declarat de inculpatul

L.N. nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce

urmează.

Verificând soluția

primei instanțe, rezultă că fapta, împrejurările săvârșirii acesteia și

vinovăția inculpatului L.N. s-au reținut corect astfel cum au fost descrise prin

actul de sesizare, fiind dovedite prin probele concludente administrate în faza

de urmărire penală, recunoscute și însușite de inculpat în condițiile art. 320

1

C. proc. pen., ce au fost complet analizate și just apreciate.

Situația de fapt

astfel cum a fost reținută în rechizitoriu și avută în vedere și de instanța de

fond ca urmare a voinței inculpatului a fi judecat în procedura simplificată

prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen., a fost temeinic stabilită în

baza materialului probator administrat în faza de urmărire penală în baza

căruia s-a stabilit că în ziua de 29 iunie 2011, inculpatul i-a aplicat părții

vătămate B.M.D. o lovitură în cap cu muchia unui topor, cauzându-i leziuni ce

au necesitat pentru vindecare circa 25-30 zile de îngrijiri medicale și i-au

pus viața în primejdie.

Și încadrarea

juridică dată faptei este justă, în mod corect reținând instanța fondului că în

cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de

omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen.

Față de obiectul

folosit de inculpat la comiterea faptei, respectiv un topor, intensitatea

loviturii aplicate, ca și zona anatomică vizată și anume capul părții vătămate,

zonă vitală, sunt aspecte care justifică încadrarea juridică a faptei în aceea

de tentativă la infracțiunea de omor.

Numărul de zile de

îngrijiri medicale necesar pentru vindecarea victimei, relativ redus, nu poate

determina schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de

art. 181 C. pen., din probele dosarului rezultând că inculpatul a acționat cu

intenție, chiar și indirectă, de a suprima viața victimei.

Și pedeapsa aplicată

inculpatului a fost corect individualizată, instanța de fond dând eficiența

necesară tuturor criteriilor generale de individualizare judiciară a pedepsei

prevăzută de art. 72 C. pen.

Astfel, instanța de

fond a realizat o analiză judicioasă a tuturor cerințelor obligatorii

reglementate de art. 72 C. pen. apreciind că în raport de circumstanțele reale

și personale ale comiterii faptei aplicarea unei pedepse de 2 ani și 6 luni

închisoare cu executare în regim de detenție este potrivită pentru a asigura

reeducarea inculpatului.

Analizând propria

analiză, reține Înalta Curte că pedeapsa aplicată inculpatului L.N. a fost bine

dozată în raport de limitele de pedeapsă prevăzute de lege fiind avute în

vedere atât dispozițiile privind sancționarea tentativei, cât și cele prevăzute

de art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., modalitatea de comitere a

faptei, respectiv inculpatul fiind deranjat de atitudinea victimei i-a aplicat

acesteia o lovitură de topor în cap, provocându-i leziuni ce i-au pus viața în

primejdie, cât și circumstanțele personale pozitive ale inculpatului și anume

lipsa antecedentelor penale, ca și poziția de recunoaștere și regret a faptei

comise.

Atitudinea pozitivă a

inculpatului atât înainte de comiterea faptei, constând în lipsa antecedentelor

penale, cât și cea de după comiterea faptei, manifestată prin poziția de

recunoaștere și regret a faptei săvârșite, sunt împrejurări cărora instanța de

fond le-a acordat consistența necesară, reținând în favoarea inculpatului

circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen. cu consecința

reducerii pedepsei în limitele prevăzute de art. 76 alin. (2) C. pen.

Înalta Curte consideră

că nu mai este posibilă reducerea în continuare a pedepsei, neputând fi omis și

gradul de pericol social al faptei comise, faptă de violență ce a pus în

primejdie viața victimei, care a fost salvată doar ca urmare a intervențiilor

medicale de urgență.

Și modalitatea de

executare a pedepsei a fost bine individualizată de instanța de fond care a

apreciat că scopul educativ și coercitiv al pedepsei poate fi atins doar prin

privare de libertate.

Este adevărat că

partea vătămată a înțeles să se împace cu inculpatul, iar referatul de evaluare

întocmit în cauză concluzionează că inculpatul are perspective de reabilitare

comportamentală, încă apreciază Înalta Curte că aplicarea unei alte modalități

de executare a pedepsei neprivative de libertate ar duce în derizoriu actul de

justiție, prin aplicarea unor pedepse prea blânde în cazul infracțiunilor de

violență ce pun în primejdie viața victimei.

În raport de

argumentele prezentate Înalta Curte urmează ca în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondat recursul inculpatului.

În baza art. 385

17

alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. va deduce

din pedeapsă prevenția de la 30 iunie 2011 la zi.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul L.N. împotriva deciziei penale nr. 241 din 17 noiembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului,

durata reținerii și arestării preventive de la 30 iunie 2011 la 24 februarie

2012.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de

350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON,

reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24

februarie 2012.