ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1225/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1225/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 124 din 18 iunie 2012, Tribunalul Mehedinți, a respins cererile

de schimbare a încadrării juridice și de aplicare a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., formulate de inculpatul G.M.S.

În baza art. 174 alin. (1) raportat la

art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și

art. 76 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul G.M.S., la 12 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) și (2) C.

pen., s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., din momentul în care hotărârea

de condamnare va rămâne definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până

la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului

de prescripție a executării pedepsei.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat acestui

inculpat pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de trei ani a drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pedeapsă

complementară ce se va executa în conformitate cu dispozițiile art. 66 C. pen.,

după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă,

ori după prescripția executării pedepsei.

În baza art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr.

195/2002, cu aplicarea art. 74 alin. (1) Iit. a raportat la art. 76 alin. (1) Iit.

d) C. pen., a fost condamnat același inculpat, la 10 luni închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) și (2) C.

pen., s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 alin. (1) Iit. a teza a II-a și Iit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. raportat la

art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa principală durata

reținerii și a arestării preventive, începând cu 24 decembrie 2011 la zi.

În baza art. 357 alin. (2) Iit. b) C.

proc. pen., s-a menținut inculpatul G.M.S. în stare de arest și s-a dispus restituirea,

la momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri, a corpurilor delicate.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul

a reținut ca situație de fapt că la data de 24 decembrie 2011, în jurul orelor 03:00,

fiind enervat din cauza cuvintelor adresate de victimă, inculpatul G.M.S. a alergat

după aceasta, aplicându-i mai multe lovituri în zona capului și a toracelui cu pumnii

și picioarele, victima căzând, inculpatul a continuat să-i aplice lovituri, producându-i

leziuni care au condus la decesul acesteia.

Imediat după săvârșirea faptei inculpatul

a părăsit locul faptei, conducând pe drumurile publice autoturismul marca X, având

o îmbibație alcoolică în sânge de peste 0,80 grame litru alcool pur în sânge, respectiv

1,15 gr.‰.

S-a mai reținut că inițial, în faza urmăririi

penale, în fața procurorului în prezența apărătorului, inculpatul a recunoscut că

i-a aplicat mai multe lovituri victimei cu pumnii și picioarele în zona feței și

a coastelor, victima căzând, dar a continuat să o lovească cu pumnii și picioarele

în zona coastelor.

De asemenea, pe parcursul cercetării judecătorești,

inculpatul a revenit asupra declarației, precizând că i-a aplicat victimei o lovitură

cu pumnul în piept, aceasta s-a dezechilibrat și în momentul când era în cădere,

a lovit victima cu piciorul în zona șoldului, dar după ce a căzut nu i-a mai aplicat

alte lovituri.

Instanța a mai reținut că întrucât în cursul

judecății inculpatul nu a mai recunoscut că i-a aplicat victimei mai multe lovituri

(recunoscând doar aplicarea a două lovituri: una cu pumnul în zona pieptului, iar

alta cu piciorul în zona șoldului), deși acest fapt rezultă în mod evident din ansamblul

probatoriului ce a fost administrat în cauză, instanța a constatat că în cauză nu

se impune aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., privind recunoașterea

vinovăției. La individualizarea pedepselor (principală, accesorie și complementară)

ce s-a aplicat acestui inculpat, precum și la alegerea modalității de executare,

instanța a avut în vedere împrejurările concrete în care a fost comisă fapta (ambii

protagoniști se afla într-o stare de surescitare datorită consumului excesiv de

alcool), urmările produse (decesul victimei), persoana și conduita inculpatului

(care se află la primul contact cu legea penală, este tânăr, iar pe parcursul procesului

a recunoscut în principiu că a agresat-o fizic pe victimă), limitele de pedeapsă

prevăzute de lege pentru această infracțiune.

Nu lipsită de relevanță în stabilirea pedepsei

a fost și poziția adoptată de inculpat în timpul procesului penal de față, care

nu numai că a regretat săvârșirea acestor fapte și a conștientizat consecințele

acestora, dar și a fost de acord cu despăgubirea părții civile în cuantumul solicitat

de aceasta.

La individualizarea pedepsei principale

și accesorie au fost avute în vedere împrejurările în care a fost comisă fapta,

urmările produse (o stare de pericol pentru ceilalți participanți la trafic) sau

care s-ar fi putut produce, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, precum și conduita

anterioară și ulterioară a acestui inculpat.

Împotriva acestei sentințe au formulat

apel

Parchetul de pe lângă

Tribunalul Mehedinți și inculpatul G.M.S.

Reprezentantul Ministerului Public

a solicitat admiterea apelului formulat,

arătând că pedeapsa aplicată inculpatului este prea blândă, deoarece au fost încălcate

dispozițiile art. 52, 72 și 74 C. pen.

Inculpatul G.M.S.

a solicitat admiterea apelului prin schimbarea

încadrării juridice, în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., deoarece din

probe nu rezultă că s-a urmărit moartea victimei, decesul datorându-se precipitării

acesteia în urma căderii și în contact cu asfaltul.

Prin decizia nr. 339 din 7 noiembrie 2012

Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondate,

apelurile declarate de inculpatul G.M.S. și de către Parchetul de pe lângă Tribunalul

Mehedinți, împotriva sentinței penale nr. 124 din 18 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul

Mehedinți, în Dosarul nr. 1449/101/2012.

A fost dedusă detenția preventivă de la

18 iunie 2012 și a fost menținută starea de arest a inculpatului.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea

a reținut că este nefondată cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice

a faptei în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183

C. pen. precum și cererea inculpatului de aplicare a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de articolul respectiv,

în condițiile în care în cursul cercetării judecătorești, inculpatul nu a mai recunoscut

că i-a aplicat lovituri cu pumnii și picioarele victimei atât când aceasta era în

picioare, dar și când era căzută. În fața instanței a susținut doar că i-a aplicat

victimei o singură lovitură în zona pieptului, iar când victima era în cădere, i-a

mai aplicat o lovitură cu piciorul în zona șoldului.

De asemenea, Curtea a reținut că sunt nefondate

criticile formulate de parchet, în privința individualizării pedepsei, având în

vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., gradul de pericol social ridicat

al faptelor, împrejurările și modalitatea în care s-au săvârșit, decesul victimei

a survenit ca urmare a loviturilor aplicate de inculpat cu pumnii și picioarele,

în urma unui conflict spontan, fără ca inculpatul să folosească vreun obiect tăietor

sau contondent, atât victima, cât și inculpatul, consumaseră alcool în cantitate

mare, persoana inculpatului care este absolvent de liceu, face parte dintr-o familie

bine închegată, a depus diligente pentru obținerea de venituri licite, nu a negat

săvârșirea faptei, a exprimat o atitudine de regret, a fost de acord să despăgubească

în totalitate partea civilă I.G.S., astfel încât reținerea circumstanței atenuante

prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și cuantumul pedepsei rezultante

de 12 ani închisoare sunt în măsură să conducă la atingerea scopului prevăzut de

art. 52 C. pen.

Împotriva acestei decizii, în termen legai,

au declarat recursuri, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și inculpatul

G.M.S. care au invocat cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 14 și 17 C. proc. pen.

Examinând recursurile declarate în cauză

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și de inculpatul G.M.S. prin prisma

motivelor invocate și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., reține că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Printr-o judicioasă apreciere a probelor

administrate, instanța a stabilit o corectă situație de fapt și a dat o corespunzătoare

încadrare juridică faptei cercetate.

Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea

și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui

cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social

al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează

sau agravează răspunderea penală.

În stabilirea unei pedepse care să reflecte

scopul și funcțiile pedepsei, prin raportare la aceste criterii generale de individualizare,

este necesar a se examina cumulativ atât circumstanțele reale de comitere a faptei,

cât și circumstanțele personale ale inculpatului.

În ce privește schimbarea de încadrare

juridică invocată de inculpat, prin prizma cazului de casare prevăzut de dispozițiile

art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., Înalta Curte constată că infracțiunile

de omor și, respectiv, loviri cauzatoare de moarte au în comun obiectul juridic

generic care se referă la relațiile sociale ocrotite de lege privitoare la drepturile

persoanei, dar sunt deosebite sub aspectul obiectului juridic special, în sensul

că în primul caz sunt încălcate relațiile sociale privitoare la dreptul la viață,

iar în al doilea caz, cele privitoare la integritatea corporală și sănătate.

Or, în cauză, este dovedit că pe fondul

consumului de alcool, între inculpatul G.M.S. și victima G.D.M. a avut loc un conflict,

inițial verbal, iar în timpul căruia inculpatul i-a aplicat victimei mai multe lovituri

în zona capului și a toracelui, cu pumnii și cu picioarele, lovituri ce au dus la

decesul acesteia. Așa fiind, se desprinde concluzia că inculpatul a avut intenția

de a lovi, faptă fiind comisă cu intenție indirectă, iar nu cu intenție depășită

(praeterintenție).

În concluzie, în mod corect instanțele

au reținut că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de omor și nu

de loviri cauzatoare de moarte, așa încât, recursul apare ca fiind nefondat sub

aspectul criticii privind schimbarea de încadrare juridică.

În ce privește gradul de pericol social

concret al infracțiunii săvârșite, Înalta Curte constată ca fiind deosebit de ridicat,

având în vedere urmarea gravă și ireparabilă produsă, prin fapta sa inculpatul a

adus atingere uneia dintre valorile fundamentale ocrotite de legea penală, respectiv

dreptul la viață.

Din actele dosarului rezultă că inculpatul,

aflat la o vîrstă tânără, nu are antecedente penale și nici alte abateri, ceea ce

ilustrează un comportament social pozitiv corect, împrejurări apreciate de instanță

justificat ca și circumstanțele atenuante în raport de care, pedeapsa aplicată este

aptă de a atinge scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni, așa încât, recursul

se constată a fi nefondat și sub acest aspect.

În ceea ce privește recursul formulat de

reprezentantul Ministerului Public Înalta Curte constată că pedeapsa la care a fost

condamnat inculpatul G.M.S. este rezultatul procesului de individualizare, cu luarea

în considerare a activității infracționale concrete comise de inculpat, a gravității

faptei imputate și a posibilității reiterării comportamentului infracțional, a limitelor

de pedeapsă prevăzute de lege, precum și a circumstanțelor personale ale inculpatului

și conduita adoptată pe parcursul procesului penal.

Verificând toate circumstanțele reale și

personale ale comiterii faptei, instanța a aplicat o pedeapsă care asigură finalitatea

prevăzută de art. 52 C. pen.

O reindividualizare a pedepsei, nu se justifică,

scopul pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen., putând fi realizat

prin executarea pedepsei aplicată de instanța de fond, care corespunde sub aspectul

naturii (privativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului

de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana inculpatului, cât și

atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenta sancțiunii.

În jurisprudența constantă a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit că pedeapsa aplicată inculpatului trebuie

să aibă acea forță care să-i arate inculpatului că a greșit, să-l determine la reflecție

și să stimuleze în ei dorința ca pe viitor să manifeste o conduită corectă, justețea

pedepsei fiind susceptibilă să-l determine să regrete fapta și să nu o mai repete.

O sancționare mai ușoară a inculpatului

nu ar fi în măsură să asigure scopul și funcțiile pedepsei, din perspectiva prevenției

generale și speciale, având în vedere că suntem în prezența săvârșirii unei fapte

deosebit de grave care impune o sancționare proporțională cu fapta și urmările acesteia.

Față de considerentele ce preced, urmează

ca recursurile declarate în cauză să fie respinse, ca nefondate, în temeiul

art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., iar onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, urmând a se avansa din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN MUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și de inculpatul G.M.S. împotriva

deciziei penale nr. 339 din 7 noiembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția

penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului,

durata reținerii și arestării preventive de la 24 decembrie 2011 la 9 aprilie 2013.

Cheltuielile iudiciare ocazionate de soluționarea

recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apei Craiova rămân în sarcina

statului.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON,

reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la

prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi, 9

aprilie 2013.