ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1225/2013

Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 124 din 18 iunie 2012, Tribunalul Mehedinți, a respins cererile de schimbare a încadrării juridice și de aplicare a dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., formulate de inculpatul G.M.S. În baza art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul G.M.S., la 12 ani închisoare. În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., din momentul în care hotărârea de condamnare va rămâne definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat acestui inculpat pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de trei ani a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pedeapsă complementară ce se va executa în conformitate cu dispozițiile art. 66 C. pen., după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripția executării pedepsei. În baza art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 74 alin. (1) Iit. a raportat la art. 76 alin. (1) Iit. d) C. pen., a fost condamnat același inculpat, la 10 luni închisoare. În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) Iit.

a teza a II-a și Iit. b) C. pen. În baza art. 88 C. pen. raportat la art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa principală durata reținerii și a arestării preventive, începând cu 24 decembrie 2011 la zi. În baza art. 357 alin. (2) Iit. b) C. proc. pen., s-a menținut inculpatul G.M.S. în stare de arest și s-a dispus restituirea, la momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri, a corpurilor delicate. Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut ca situație de fapt că la data de 24 decembrie 2011, în jurul orelor 03:00, fiind enervat din cauza cuvintelor adresate de victimă, inculpatul G.M.S. a alergat după aceasta, aplicându-i mai multe lovituri în zona capului și a toracelui cu pumnii și picioarele, victima căzând, inculpatul a continuat să-i aplice lovituri, producându-i leziuni care au condus la decesul acesteia.

Imediat după săvârșirea faptei inculpatul a părăsit locul faptei, conducând pe drumurile publice autoturismul marca X, având o îmbibație alcoolică în sânge de peste 0,80 grame litru alcool pur în sânge, respectiv 1,15 gr.‰. S-a mai reținut că inițial, în faza urmăririi penale, în fața procurorului în prezența apărătorului, inculpatul a recunoscut că i-a aplicat mai multe lovituri victimei cu pumnii și picioarele în zona feței și a coastelor, victima căzând, dar a continuat să o lovească cu pumnii și picioarele în zona coastelor. De asemenea, pe parcursul cercetării judecătorești, inculpatul a revenit asupra declarației, precizând că i-a aplicat victimei o lovitură cu pumnul în piept, aceasta s-a dezechilibrat și în momentul când era în cădere, a lovit victima cu piciorul în zona șoldului, dar după ce a căzut nu i-a mai aplicat alte lovituri.

Instanța a mai reținut că întrucât în cursul judecății inculpatul nu a mai recunoscut că i-a aplicat victimei mai multe lovituri (recunoscând doar aplicarea a două lovituri: una cu pumnul în zona pieptului, iar alta cu piciorul în zona șoldului), deși acest fapt rezultă în mod evident din ansamblul probatoriului ce a fost administrat în cauză, instanța a constatat că în cauză nu se impune aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., privind recunoașterea vinovăției.

La individualizarea pedepselor (principală, accesorie și complementară) ce s-a aplicat acestui inculpat, precum și la alegerea modalității de executare, instanța a avut în vedere împrejurările concrete în care a fost comisă fapta (ambii protagoniști se afla într-o stare de surescitare datorită consumului excesiv de alcool), urmările produse (decesul victimei), persoana și conduita inculpatului (care se află la primul contact cu legea penală, este tânăr, iar pe parcursul procesului a recunoscut în principiu că a agresat-o fizic pe victimă), limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru această infracțiune. Nu lipsită de relevanță în stabilirea pedepsei a fost și poziția adoptată de inculpat în timpul procesului penal de față, care nu numai că a regretat săvârșirea acestor fapte și a conștientizat consecințele acestora, dar și a fost de acord cu despăgubirea părții civile în cuantumul solicitat de aceasta.

La individualizarea pedepsei principale și accesorie au fost avute în vedere împrejurările în care a fost comisă fapta, urmările produse (o stare de pericol pentru ceilalți participanți la trafic) sau care s-ar fi putut produce, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, precum și conduita anterioară și ulterioară a acestui inculpat. Împotriva acestei sentințe au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți și inculpatul G.M.S. Reprezentantul Ministerului Public a solicitat admiterea apelului formulat, arătând că pedeapsa aplicată inculpatului este prea blândă, deoarece au fost încălcate dispozițiile art. 52, 72 și 74 C. pen. Inculpatul G.M.S. a solicitat admiterea apelului prin schimbarea încadrării juridice, în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., deoarece din probe nu rezultă că s-a urmărit moartea victimei, decesul datorându-se precipitării acesteia în urma căderii și în contact cu asfaltul.

Prin decizia nr. 339 din 7 noiembrie 2012 Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul G.M.S. și de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, împotriva sentinței penale nr. 124 din 18 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în Dosarul nr. 1449/101/2012. A fost dedusă detenția preventivă de la 18 iunie 2012 și a fost menținută starea de arest a inculpatului. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că este nefondată cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen. precum și cererea inculpatului de aplicare a dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen., nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de articolul respectiv, în condițiile în care în cursul cercetării judecătorești, inculpatul nu a mai recunoscut că i-a aplicat lovituri cu pumnii și picioarele victimei atât când aceasta era în picioare, dar și când era căzută. În fața instanței a susținut doar că i-a aplicat victimei o singură lovitură în zona pieptului, iar când victima era în cădere, i-a mai aplicat o lovitură cu piciorul în zona șoldului.

De asemenea, Curtea a reținut că sunt nefondate criticile formulate de parchet, în privința individualizării pedepsei, având în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., gradul de pericol social ridicat al faptelor, împrejurările și modalitatea în care s-au săvârșit, decesul victimei a survenit ca urmare a loviturilor aplicate de inculpat cu pumnii și picioarele, în urma unui conflict spontan, fără ca inculpatul să folosească vreun obiect tăietor sau contondent, atât victima, cât și inculpatul, consumaseră alcool în cantitate mare, persoana inculpatului care este absolvent de liceu, face parte dintr-o familie bine închegată, a depus diligente pentru obținerea de venituri licite, nu a negat săvârșirea faptei, a exprimat o atitudine de regret, a fost de acord să despăgubească în totalitate partea civilă I.G.S., astfel încât reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.

și cuantumul pedepsei rezultante de 12 ani închisoare sunt în măsură să conducă la atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen. Împotriva acestei decizii, în termen legai, au declarat recursuri, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și inculpatul G.M.S. care au invocat cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 14 și 17 C. proc. pen. Examinând recursurile declarate în cauză de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și de inculpatul G.M.S. prin prisma motivelor invocate și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., reține că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente: Printr-o judicioasă apreciere a probelor administrate, instanța a stabilit o corectă situație de fapt și a dat o corespunzătoare încadrare juridică faptei cercetate.

Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. În stabilirea unei pedepse care să reflecte scopul și funcțiile pedepsei, prin raportare la aceste criterii generale de individualizare, este necesar a se examina cumulativ atât circumstanțele reale de comitere a faptei, cât și circumstanțele personale ale inculpatului. În ce privește schimbarea de încadrare juridică invocată de inculpat, prin prizma cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 17 C. proc.

pen., Înalta Curte constată că infracțiunile de omor și, respectiv, loviri cauzatoare de moarte au în comun obiectul juridic generic care se referă la relațiile sociale ocrotite de lege privitoare la drepturile persoanei, dar sunt deosebite sub aspectul obiectului juridic special, în sensul că în primul caz sunt încălcate relațiile sociale privitoare la dreptul la viață, iar în al doilea caz, cele privitoare la integritatea corporală și sănătate. Or, în cauză, este dovedit că pe fondul consumului de alcool, între inculpatul G.M.S. și victima G.D.M. a avut loc un conflict, inițial verbal, iar în timpul căruia inculpatul i-a aplicat victimei mai multe lovituri în zona capului și a toracelui, cu pumnii și cu picioarele, lovituri ce au dus la decesul acesteia.

Așa fiind, se desprinde concluzia că inculpatul a avut intenția de a lovi, faptă fiind comisă cu intenție indirectă, iar nu cu intenție depășită (praeterintenție). În concluzie, în mod corect instanțele au reținut că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de omor și nu de loviri cauzatoare de moarte, așa încât, recursul apare ca fiind nefondat sub aspectul criticii privind schimbarea de încadrare juridică. În ce privește gradul de pericol social concret al infracțiunii săvârșite, Înalta Curte constată ca fiind deosebit de ridicat, având în vedere urmarea gravă și ireparabilă produsă, prin fapta sa inculpatul a adus atingere uneia dintre valorile fundamentale ocrotite de legea penală, respectiv dreptul la viață.

Din actele dosarului rezultă că inculpatul, aflat la o vîrstă tânără, nu are antecedente penale și nici alte abateri, ceea ce ilustrează un comportament social pozitiv corect, împrejurări apreciate de instanță justificat ca și circumstanțele atenuante în raport de care, pedeapsa aplicată este aptă de a atinge scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni, așa încât, recursul se constată a fi nefondat și sub acest aspect. În ceea ce privește recursul formulat de reprezentantul Ministerului Public Înalta Curte constată că pedeapsa la care a fost condamnat inculpatul G.M.S. este rezultatul procesului de individualizare, cu luarea în considerare a activității infracționale concrete comise de inculpat, a gravității faptei imputate și a posibilității reiterării comportamentului infracțional, a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, precum și a circumstanțelor personale ale inculpatului și conduita adoptată pe parcursul procesului penal.

Verificând toate circumstanțele reale și personale ale comiterii faptei, instanța a aplicat o pedeapsă care asigură finalitatea prevăzută de art. 52 C. pen. O reindividualizare a pedepsei, nu se justifică, scopul pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen., putând fi realizat prin executarea pedepsei aplicată de instanța de fond, care corespunde sub aspectul naturii (privativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana inculpatului, cât și atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenta sancțiunii. În jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit că pedeapsa aplicată inculpatului trebuie să aibă acea forță care să-i arate inculpatului că a greșit, să-l determine la reflecție și să stimuleze în ei dorința ca pe viitor să manifeste o conduită corectă, justețea pedepsei fiind susceptibilă să-l determine să regrete fapta și să nu o mai repete.

O sancționare mai ușoară a inculpatului nu ar fi în măsură să asigure scopul și funcțiile pedepsei, din perspectiva prevenției generale și speciale, având în vedere că suntem în prezența săvârșirii unei fapte deosebit de grave care impune o sancționare proporțională cu fapta și urmările acesteia. Față de considerentele ce preced, urmează ca recursurile declarate în cauză să fie respinse, ca nefondate, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN MUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și de inculpatul G.M.S. împotriva deciziei penale nr. 339 din 7 noiembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 24 decembrie 2011 la 9 aprilie 2013. Cheltuielile iudiciare ocazionate de soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apei Craiova rămân în sarcina statului. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi, 9 aprilie 2013.