ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.09.2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2726/2012

HOTĂRÂRE
10.09.2012
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2726/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 96 din 16 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în Dosarul nr. 2316/90/2012 s-a dispus, în baza art. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., condamnarea inculpatului P.T., la pedeapsa principală de 13 ani închisoare și 6 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 13 ani închisoare, în condițiile prev. de art. 57 C. pen. și 6 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripția executării pedepsei.

În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a computat din durata pedepsei închisorii pronunțate timpul reținerii și al arestării preventive, începând cu data de 19 martie 2012, până în prezent.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a cuțitului - corp delict, cu lungimea de 8 cm și lățimea de 2 cm., aflat la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Vâlcea.

În baza art. 14 și 346 C. proc. pen. combinat cu art. 1349 din noul C. civ., a fost obligat inculpatul să plătească părții civile P.M.L. suma de 12.000 RON, cu titlu de despăgubiri materiale și suma de 400.000 RON, cu titlu de daune morale.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

Victima S.V. era pensionară și locuia singură în cartierul G. din mun. Rm.-Vâlcea, având o fiică în Spania.

Inculpatul a fost căsătorit cu victima din anul 2007 până în luna septembrie 2011 când cei doi au divorțat, iar în luna decembrie 2011, inculpatul a fost evacuat din domiciliul acesteia.

Cu acea ocazie, agenții de poliție i-au atras atenția inculpatului că nu mai are dreptul să pătrundă în domiciliul victimei și nici să ia legătura cu aceasta.

De menționat, că anterior, inculpatul a mai fost căsătorit, ca de altfel și victima, având o fiică încredințată după divorț mamei și un frate stabilit în Grecia, cu care însă nu a mai luat nici o legătură.

După divorțul de victimă, inculpatul cunoscând că nu are voie să meargă la domiciliul acesteia, înainte cu o săptămână, a căutat-o pe aceasta la biserica din cartierul G., unde știa că merge sâmbăta și duminica, dar nu a găsit-o. Întrucât dorea să discute cu victima în legătură cu divorțul și să-i ceară explicații cu privire la evacuare, în dimineața zilei de 19 martie 2012, în jurul orei 04

:

30, inculpatul a pătruns fără drept în domiciliul victimei, pe o poartă din spatele casei și a intrat într-un șopron unde a stat până la ivirea zorilor.

Asupra sa, într-o pungă, inculpatul avea o bucată de slănină și pâine, precum și un cuțit pe care îl folosea în scopul de a se hrăni.

În jurul orei 06:30, inculpatul a auzit ușa de la casă și un bărbat , îndreptându-se către WC-ul din curte. Fiind surprins, deoarece știa că victima este singură, inculpatul a ieșit din șopron, a intrat în casă și a închis ușa de la intrare pe interior, după care în dormitorul victimei, care abia se trezise.

Fiind nervos că a văzut un bărbat ieșind din casă, având cuțitul asupra sa, a prins victima de păr, cu o mână și cu cealaltă mână i-a aplicat trei-patru lovituri de cuțit în regiunea gâtului.

Loviturile s-au succedat cu repeziciune, una după alta, victima neavând timp să reacționeze, decedând aproape instantaneu, din cauza hemoragiei externe consecutive leziunilor traumatice.

În raportul medico-legal de necropsie din 28 martie 2012 întocmit de Serviciul județean de Medicină Legală Vâlcea, se arată că: „Moartea numitei S.V. a fost violentă. Ea s-a datorat hemoragiei externe consecutive unei plăgi tăiate – înțepate cervicale, cu secțiune de arteră carotidă comună dreaptă și vena jugulară dreaptă, survenite în cadrul unui traumatism cranio-cervical, cu plăgi tăiate – înțepate și secțiuni multiple la nivelul părților moi ale gâtului. Leziunile tanato-generatoare s-au putut produce prin lovituri repetate cu un corp tăietor – înțepător (posibil cuțit corp delict) în cadrul agresiunii umane stabilite de anchetă; restul leziunilor traumatice constatate la autopsie s-au putut produce prin loviri repetate cu același corp tăietor – înțepător și cu corpuri dure. Între leziunile traumatice constatate și producerea morții există legătură directă de cauzalitate”.

După ce a ucis-o pe victimă, inculpatul a părăsit imediat locuința, ieșind pe aceeași poartă pe care a intrat și s-a deplasat către barajul de pe râul Olt, aflat în apropiere unde a și fost depistat de poliție, care între timp fusese alertată prin serviciul 112.

În drept, fapta inculpatului a fost încadrată în dispozițiile art. 174 C. pen.

Împotriva sentinței au declarat apel partea civilă P.M.L. și inculpatul P.T.

Partea civilă a criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul greșitei încadrări juridice dată faptei, solicitând reținerea în sarcina inculpatului, a infracțiunii de omor deosebit de grav.

Inculpatul a solicitat desființarea hotărârii primei instanțe și în rejudecare să se constate că fapta a fost comisă pe fondul unor neînțelegeri, că a recunoscut-o și pe cale de consecință se justifică reducerea pedepsei.

Prin decizia penală nr. 78/A din 10 iulie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală, s-a dispus admiterea apelului declarat de partea civilă P.M.L. împotriva sentinței penale nr. 96 din 16 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. 2316/90/2012.

A fost desființată în parte sentința penală.

Rejudecând, a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului P.T., în pedepsele componenete.

A înlăturat aplicarea disp.art. 320

1

În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei de omor, din infracțiunea prev. de art. 174 C. pen., în infracțiunea prev. de art. 174 rap. la art. 175 lit. a) și art. 176 lit. a) C. pen.

A trimis cauza spre rejudecare primei instanțe, Tribunalul Vâlcea, în vederea efectuării cercetării judecătorești.

A menținut starea de arest a inculpatului și a dedus la zi prevenția.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul P.T., împotriva aceleiași sentințe.

A obligat pe apelantul-inculpat la 600 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 200 RON onorariu avocat oficiu, avansat din fondurile Ministerului Justiției.

A obligat pe inculpat să-i plătească părții civile 1.000 RON, cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut, în esență, că fapta inculpatului realizează elementele constitutive ale infracțiunii de omor deosebit de grav prev. de art. 174 C. pen. raportat la art. 175 lit. a) și art. 176 lit. c) C. pen., ceea ce impunea efectuarea cercetării judecătorești de către instanța de fond și asigurarea inculpatului la un proces efectiv, cu posibilitatea exercitării căilor de atac prevăzute de lege.

Împotriva deciziei pronunțată de instanța de apel a declarat recurs inculpatul invocând cazurile de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 și 17 C. proc. pen., solicitând reținerea infracțiunii de omor și reducerea pedepsei.

Înalta Curte de Casație și Justiție examinând recursul prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) teza finală C. proc. pen., dispozițiile alin. (1)-(6) nu se aplică în cazul în care acțiunea penală vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață.

Rezultă, din analiza dispozițiilor legale enunțate, că legiuitorul a exclus posibilitatea aplicării procedurii simplificate în cazul infracțiunilor sancționate cu detențiunea pe viață, situație în care este obligatoriu a se efectua cercetare judecătorească la instanța de fond.

Încadrarea juridică atribuită faptei săvârșită de inculpat, de către instanța de apel, în dispozițiile art. 174 C. pen. rap. la art. 175 lit. a) și art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., este legală, astfel încât, în raport de pedeapsa prevăzută de lege, detențiunea pe viață sau închisoarea de la 15 la 25 ani și interzicerea unor drepturi, s-a impus desființarea sentinței pronunțată de instanța de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Omorul a fost săvârșit prin cruzimi, inculpatul aplicând victimei, astfel cum rezultă din probele administrate în faza de urmărire penală, 22 de lovituri cu cuțitul, dintre care 3-4 în regiunea gâtului, ceea ce a produs victimei suferințe mai mari, prelungite în timp, care au depășit suferințele inerente acțiunii de ucidere.

Ca atare, instanța de fond va proceda la administrarea tuturor probelor pe care le va aprecia ca fiind utile cauzei, valorificând atitudinea procesuală a inculpatului, de recunoaștere a faptei, în procesul de individualizare judiciară a pedepsei.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (2) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.T. împotriva deciziei penale nr. 78/A din 10 iulie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Va menține starea de arest a inculpatului, pericolul pentru ordinea publică fiind prezent, actual, impunând continuarea judecății cu inculpatul în stare de detenție provizorie.

În temeiul disp.art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul

P.T.

împotriva deciziei penale nr. 78/A din 10 iulie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Menține starea de arest a inculpatului.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 septembrie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-11-06
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3435/2013
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 637/F din 12 iulie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, s-a dispus, între altele, în baza art. 26 C. pen. raportat
ÎCCJ 2013-11-08
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3467/2013
pen., s-a aplicat inculpatului P.D., pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii. În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, rap. la art.
ÎCCJ 2013-10-23
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3236/2013
la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei. - 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 217 alin.
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2575/2013
86/2006, cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare. În baza art. 53 pct. 2 lit. a), art. 65 alin. (2) C. pen., s-au interzis inculpatului dre
ÎCCJ 2012-08-22
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2575/2012
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: A. Prin sentința penală nr. 45 din 21 martie 2012 a Tribunalului Vâlcea, în baza art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) și b 1 ), alin. (3) teza I C. pen., cu apl
Sursă