ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3523/2013

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 40 din 20 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în baza art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. a) și art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.T., aflat în stare de arest la Penitenciarul Colibași, la 20 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe o durată de 8 ani.

În baza art. 192 alin. (2) C. pen., a mai fost condamnat inculpatul la 4 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 20 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., în condițiile art. 57 C. pen.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive, începând cu 19 martie 2012, la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea cuțitului - corp delict

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 500 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariu avocat desemnat din oficiu, s-a dispus a se avansa din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art. 193 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 1500 lei, cheltuieli judiciare către partea civilă.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului P.T., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. și art. 192 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen.

S-a stabilit, că la data de 19 martie 2012, inculpatul a pătruns, fără drept, în locuința numitei S.V., căreia i-a aplicat mai multe lovituri cu un cuțit în diferite părți ale corpului, rezultând decesul acesteia.

Prin sentința penală nr. 96 din 12 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în Dosarul nr. 2316/90/2012, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 174 alin. (1) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 174 alin. (1) rap. la art. 175 alin. (1) lit. a) și d) și art. 176 lit. a) C. pen. formulată de partea civilă P.M.L., înlăturându-se aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 320

1

alin. 7 C. pen., a fost condamnat inculpatul P.T., la pedeapsa principală de 13 ani închisoare și 6 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. pen., inculpatul a fost condamnat la 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 13 ani închisoare, în condițiile art. 57 C. pen. și 6 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

Potrivit art. 88 alin. (1) C. pen., s-a computat din durata pedepsei închisorii timpul reținerii și arestării preventive, începând cu data de 19 martie 2012, la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului.

Conform art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială a cuțitului corp delict.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., coroborat cu art. 1349 din Noul C. civ., inculpatul a fost obligat la plata sumelor de 12.000 lei, despăgubiri materiale și 400.000 lei daune morale.

Prin Decizia penală nr. 78/ A din 10 iulie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, a fost admis apelul declarat de partea civilă P.M.L. împotriva sentinței penale nr. 96 din 12 mai 2012, dată de Tribunalul Vâlcea, în Dosarul nr. 2316/90/2012, a fost desființată în parte sentința atacată și, rejudecând, a fost descontopită pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului P.T., în pedepsele componente.

S-a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptei de omor, din infracțiunea prevăzută de art. 174 C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 lit. a) și art. 176 lit. a) C. pen., și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, în vederea efectuării cercetării judecătorești.

A fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a dedus la zi prevenția. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva aceleiași sentințe.

S-a motivat, în considerentele deciziei instanței de apel, că fapta inculpatului care, cu premeditare și prin cruzime, a ucis-o pe fosta soție, întrunește, sub aspect obiectiv și subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. a) combinat cu art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., care este pedepsită cu detențiunea pe viață sau închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi, ceea ce atrage inaplicabilitatea dispozițiilor art. 320

1

C. pen.

Întrucât la instanța de fond inculpatul s-a prevalat de aceste dispoziții, fapt care a dus la judecarea cauzei în procedura simplificată, fără administrare de probe, în raport de noua încadrare juridică și înlăturarea art. 320

1

C. proc. pen., instanța de apel a apreciat că se impune efectuarea cercetării judecătorești, care nu poate avea loc direct în apel, întrucât s-ar încălca drepturile inculpatului, prin privarea acestuia de un grad de jurisdicție, motiv pentru care s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

Prin Decizia nr. 2726 din 10 septembrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.T., împotriva Deciziei penale nr. 78/ A din 10 iulie 2012 a Curții de Apel Pitești.

S-a menținut starea de arest a inculpatului.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea sub nr. 2316/90/2012.

Instanța de fond a reținut că inculpatul P.T. și victima S.V. au fost căsătoriți pentru o perioadă de aproape 4 ani, începând cu luna decembrie 2007, și până în luna septembrie 2011, când instanța de judecată, la cererea acesteia din urmă, a dispus desfacerea căsătoriei, din vina exclusivă a inculpatului.

De asemenea, victima a solicitat și obținut, tot pe calea unei acțiuni judiciare, evacuarea inculpatului din casa în care cei doi au locuit pe timpul căsătoriei, situată pe str. Lespezi, nr. 105 din municipiul Râmnicu Vâlcea, reținându-se, ca și în hotărârea de divorț, drept motiv care justifică o atare soluție, comportamentul violent manifestat de inculpat față de victimă.

În imobilul respectiv a continuat să locuiască victima, temporar, fiind găzduit și martorul V.G., cu care a fost căsătorită anterior, împreună având o fiică, care o ajuta la treburile gospodărești.

După ce a încercat să incendieze gospodăria victimei și nereușind să ia legătura cu victima, mergând inclusiv la biserica pe care fosta soție o frecventa în mod obișnuit, în dimineața zilei de 19 martie 2012, în jurul orei 04,30, având asupra sa un cuțit, inculpatul a pătruns, fără drept, în domiciliul acesteia, pe o poartă din spatele casei și a intrat într-un șopron, unde a rămas până la ivirea zorilor.

În jurul orei 06,30, observând că martorul V.G. a ieșit din locuință, inculpatul a părăsit magazia în care stătuse ascuns și a intrat în casă, încuind ușa de acces pe interior, pentru a împiedica revenirea martorului.

Ajuns în încăperea în care se afla victima, inculpatul a început să o lovească cu cuțitul, fiind vizată, cu predilecție, zona gâtului.

Întrucât inculpatul a blocat accesul în locuință, martorul V.G., care a realizat privind pe fereastră, ce se întâmplă, nu a putut interveni în ajutorul victimei.

Martorul s-a deplasat la un imobil din vecinătate, unde locuiesc rudele victimei, martorii S.A. și S.L., cărora Ie-a cerut sprijinul, timp în care inculpatul a părăsit locul faptei, îndreptându-se către un izlaz din apropiere, unde a și fost depistat de organele de poliție.

Multiplele lovituri aplicate, în total 22, au condus la decesul victimei, forța acestora fiind relevată atât de leziunile evidențiate pe trupul victimei, cu numeroase plăgi, unele profunde, cât și de constatările de la fața locului, cu stropi de sânge răspândiți, practic, în toată camera în care a avut loc agresiunea, produși cel mai probabil prin desprinderea acestora de pe obiectul vulnerant în dinamica loviturilor astfel aplicate.

Prin raportul medico-legal de autopsie întocmit în cauză, s-a stabilit că moartea victimei a fost violentă, datorându-se hemoragiei externe consecutive unor plăgi tăiate -înțepate cervicale cu secțiune în artera carotidă comună dreapta și vena jugulară survenite în cadrul unui traumatism cranio-cervical cu plăgi tăiate - înțepate și secțiuni multiple la nivelul părților moi ale gâtului.

Totodată, s-a concluzionat că leziunile tanato - generatoare s-au putut produce prin loviri repetate cu un corp tăietor - înțepător, posibil cuțitul corp delict; restul leziunilor traumatice s-au putut produce prin loviri repetate cu același corp tăietor - înțepător și cu corpuri dure.

S-a constatat, astfel, de către instanța de fond, că inculpatul a acționat cu intenție directă, reprezentându-și rezultatul posibil letal a se produce prin actele sale de violență și urmărind producerea acestuia, pe care l-a apreciat a fi corespunzător în raport de conduita victimei.

Instanța de fond a apreciat, că, în acord cu îndrumările instanței de control judiciar, se impune reluarea cercetării judecătorești, dar probele administrate nu au relevat o altă stare de fapt decât cea avută în vedere inclusiv la pronunțarea soluției de către instanța de apel.

Cât privește poziția inculpatului, acesta a înțeles să nu facă alte declarații, menținându-le pe cele date anterior, în condițiile în care, cu ocazia parcurgerii primului ciclu procesual, ca și în fața organelor de urmărire penală, a recunoscut săvârșirea faptelor deduse judecății.

Pe cale de consecință, a reținut instanța de fond, fără a interveni schimbări sub aspectul situației de fapt, încadrarea juridică a faptelor comise de inculpat este cea reținută de instanța de apel, confirmată și de instanța de recurs.

Drept urmare, s-a constatat de instanța de fond, că fapta inculpatului de a pătrunde fără drept în locuința victimei S.V. și fără consimțământul acesteia, înarmat cu un cuțit, folosit în activitatea sa agresivă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen.

Instanța de fond a apreciat, că fapta inculpatului care, cu premeditare și prin cruzime, a ucis-o pe victimă, întrunește elementele constitutive ale infracțiuni prev. de art. 174 alin. (1) rap. la art. 175 alin. (1) lit. a) și art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.

Nu s-a reținut de prima instanță incidența art. 37 lit. b) C. pen., întrucât hotărârea primei instanțe nu a fost desființată, în această privință, de instanța de apel.

Tot astfel, nu s-a făcut aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., având în vedere că, fără nici o distincție, prin hotărârea instanței de control judiciar au fost înlăturate aceste dispoziții.

La stabilirea tratamentului sancționator, instanța de fond a ținut seama de gradul de pericol social extrem de ridicat al faptelor, evaluat atât prin prisma violenței extreme manifestată de inculpat, cât și a rezultatului produs, precum și datele ce țin de persoana acestuia, care nu se află la prima încălcare a legii penale și cu o atitudine sinceră în tot cursul procesului penal.

Raportat la toate aceste elemente de individualizare, reale și personale, instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului la 20 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b0 C. pen., pe o durată de 8 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, și la 4 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu în formă agravată.

Pedepsele astfel stabilite au fost contopite de prima instanță după regulile instituite în materia concursului de infracțiuni, și s-a dispus ca executarea pedepsei principale să se facă în regim de detenție.

S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 88 C. pen., s-a computat din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive, începând cu 19 martie 2012, la zi.

Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 350 C. proc. pen., instanța de fond a menținut arestarea preventivă a inculpatului.

În temeiul art. 118 alin. (1) C. pen., s-a dispus confiscarea cuțitului corp delict.

Referitor la latura civilă, s-a observat de prima instanță, că, în speță, desființarea hotărârii a avut caracter parțial, vizând numai latura penală.

Într-o asemenea ipoteză, s-a apreciat, că instanța care rejudecă se pronunță doar în limitele în care hotărârea a fost anulată (art. 385 alin. (3) C. proc. pen.).

Așa fiind, instanța de fond nu a examinat și aspectele ce țin de acțiunea civilă exercitată în cauză, întrucât sentința dată anterior a fost menținută în această privință, soluția astfel pronunțată intrând în puterea lucrului judecat.

II. Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul P.T., criticând-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, solicitând reducerea pedepsei aplicate de instanța de fond, urmând a se lua în considerare că nu a avut intenția de a săvârși o faptă atât de gravă, fiind sub imperiul unei stări emoționale inexplicabile și purtând la el un briceag, pe cale îl folosea la pregătirea hranei și nu pentru a acționa violent, în ultimul cuvânt, arătând că așa cum rezultă din memoriile depuse la dosar nu a săvârșit o faptă premeditată.

Prin Decizia penală nr. 69/ A din data de 11 iunie 2013, Curtea de Apel pitești a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul P.T. împotriva sentinței penale nr. 40 din data de 20 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. 2316/90/2012, a dedus durata arestării preventive, a menținut starea de arest a acestuia și a dispus obligarea sa la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu a fost avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Pitești a reținut următoarele:

Din probele administrate în cauză, rezultă în mod evident că inculpatul a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) rap. la art. 175 alin. (1) lit. a) și art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., constând în aceea că, în data de 19 martie 2012, având asupra sa un cuțit - pe fondul unui conflict preexistent pe care l-a avut cu fosta sa soție, din locuința căreia, după divorț, a fost evacuat, ceea ce a determinat urmărirea permanente a acesteia - a pătruns, fără drept, în domiciliul victimei, intrând pe poarta din spatele casei, a așteptat într-un șopron până la venirea zorilor, apoi a intrat în casa acesteia, a încuiat ușa, a pătruns în dormitor, și i-a aplicat multiple lovituri de cuțit, în total 22, producându-i numeroase plăgi, unele profunde cu stropi de sânge răspândiți în toată camera în care a avut loc agresiunea, ceea ce a condus la moartea victimei, așa cum rezultă și din raportul medico-legal de autopsie efectuat în cauză, prima instanță reținând, cu referire la vinovăția sa, acționarea cu intenție directă și, în egală măsură, prin premeditare, prin premeditare și prin cruzimi, ceea ce a condus la calificarea juridică a faptei în sensul textului legal menționat.

Curtea de apel a apreciat că, sub aspectul individualizării pedepsei, critica inculpatului este nefondată, în sensul că acesta a avut o stare emoțională pe care nu și-o poate explica și că nu a acționat cu premeditare, întrucât probele administrate în cauză, comportamentul său anterior, perseverent de a căuta victima, pătrunderea în curte, așteptând într-un șopron și apoi pătrunderea în casă, unde a omorât victima cu numeroase lovituri de cuțit - 22, toate acestea au îndreptățit instanța să încadreze fapta inculpatului în prevederile art. 174 alin. (1) rap. la art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen. - cu premeditare și art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. - prin cruzimi, și să-i aplice o pedeapsă de 20 de ani închisoare, într-un cuantum orientat la limita medie dintre limita minimă de sancționare pentru o astfel de infracțiune, care este de 15 ani, și limita maximă care este de 25 de ani.

Curtea de apel a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului corespunde pe deplin exigențelor individualizării pedepsei, potrivit art. 72 C. pen., individualizare ce privește atât fapta inculpatului, extrem de gravă, cu consecințe atât de grave, cum este omorârea unei persoane cu premeditare și prin cruzimi, a fostei sale soții, dar și persoana inculpatului, aceasta atingându-și scopul preventiv și coercitiv, potrivit art. 52 C. pen.

III. Împotriva acestei decizii, în termenul legal, a formulat recurs inculpatul P.T., apreciind că acesta este nelegală, sub aspectul greșitei încadrări juridice dată faptei săvârșite și netemeinică, sub aspectul cuatumului pedepsei aplicate, în acest sens fiind și motivele de recurs depuse în condițiile art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

Examinând recursul declarat de inculpatul P.T. prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 172 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, critica formulată de acesta nefiind circumscrisă acestui caz de casare.

Cu toate acestea, înalta Curte analizând materialul probator administrat de-a lungul procesului penal, apreciază că acesta este apt să răstoarne prezumția de nevinovăție și să facă dovada deplină a angajării răspunderii penale a inculpatului, stabilind fără dubiu, existența faptei și forma de vinovăție cu care acesta a acționat.

Cu toate că inculpatul P.T. a recunoscut exercitarea acțiunilor violente care au condus la decesul victimei, acesta a negat existența circumstanțelor agravante reținute de către instanțele de fond și de apel, respectiv caracterul premeditat al faptei și cruzimile exercitate.

În raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte apreciază că fapta inculpatului P.T., care la data de 19 martie 2012 a ucis-o pe fosta sa soție, întrunește, sub aspect obiectiv și subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. a) combinat cu art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., încadrarea juridică fiind în mod temeinic stabilită prin hotărârea recurată.

Reacția inculpatului față de victimă nu a fost una spontană, ci s-a încadrat în disputele de ordin verbal existente între părți după divorțul acestora, cu privire la îmbunătățirile aduse la casa victimei de către inculpat, în timpul căsătoriei.

Reacția inculpatului și luarea hotărârii infracționale se derulează pe o perioadă de timp consistentă, începând cu urmărirea victimei. Astfel, cu o săptămână înainte de săvârșirea infracțiunii, inculpatul a căutat-o pe victimă, chiar și la biserica din cartierul G., unde inculpatul avea cunoștință că victima merge sâmbăta și duminica. Premeditând comiterea infracțiunii, inculpatul, având asupra sa un cuțit, în jurul orelor 04,30 în data de 19 martie 2012 a pătruns fără drept în domiciliul victimei, pe o poartă situată în spatele casei și a intrat în șopron unde a așteptat, mai multe ore, până victima a rămas singură în casă, după care a pătruns peste aceasta în locuință și a concretizat rezoluția infracțională.

Pentru încadrarea faptei în omor prin cruzimi nu interesează dacă cruzimile au condus la moartea victimei ori dacă făptuitorul Ie-a utilizat numai pentru chinuirea victimei înainte de a o ucide. Ceea ce interesează este, însă, ca ele să fie comise anterior momentului intervenirii decesului.

În cauză, inculpatul a conceput și executat fapta în așa fel încât a produs victimei suferințe mari, prelungite în timp, care au depășit cu mult suferințele inerente acțiunii de ucidere. După ce a pătruns în casă peste victimă, inculpatul a închis ușa de la intrare prin interior, a imobilizat victima, care se afla în dormitor, în pat, a prins-o de păr, cu o mână și cu cealaltă mână i-a aplicat mai mult de 22 de lovituri cu cuțitul dintre care 3-4 lovituri în regiunea gâtului, acestea din urmă, realizate după ce i-au fost aplicate victimei multiplele lovituri de cuțit, fiind cele care au cauzat moartea victimei. în aceste condiții, înalta Curte consideră că este îndeplinită condiția de agravare a omorului prevăzută în art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., acesta fiind săvârșit prin cruzimi. Multitudinea loviturilor aplicate de inculpat victimei rezultă din raportul medico - legale de necropsie aflat la filele 55 - 58 din dosarul de urmărire penală și din planșele fotografice de la filele 20 - 24 din dosarul de urmărire penală, plăgile tăiate înțepate, fiind realizate prin loviri repetate cu același corp tăietor - înțepător.

Înalta Curte apreciază nefondată și critica inculpatului cu privire la stabilirea cuantumului pedepsei, pedeapsa de 20 de ani închisoare aplicată acestuia fiind încadrată între limitele prevăzute de lege pentru infracțiunea de omor deosebit de grav, respectiv între 15-25 ani închisoare, iar în raport cu modificările cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen., intervenite prin Legea nr. 2/2013, instanța nu mai poate face o nouă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului.

Față de aceste aspecte, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul P.T. împotriva Deciziei penale nr. 69/ A din 11 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, va deduce din cuantumul pedepsei aplicate acestuia durata reținerii și arestării preventive de la 19 martie 2012 la 13 noiembrie 2013 și îl va obliga la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTREU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul P.T. împotriva Deciziei penale nr. 69/ A din 11 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 19 martie 2012 la 13 noiembrie 2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 noiembrie 2013.