ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1289/2014

Prin Sentința penală nr. 110 de la 1 iulie 2013 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în Dosarul cu nr. 3797/101/2013, în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a), art. 41 alin. (2) și art. 74 alin. (1) lit. a) rap. la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.T.O.  la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, iar în baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., din momentul în care hotărârea de condamnare va rămâne definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.

În baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a), art. 41 alin. (2) și art. 74 alin. (1) lit. a) rap. la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.T.O. la pedeapsa de 6 ani închisoare, iar în baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., s-a aplicat acestuia pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., din momentul în care hotărârea de condamnare va rămâne definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, pedeapsă care s-a dispus a se executa în conformitate cu dispozițiile art. 66 C. pen.

În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a), art. 41 alin. (2) și art. 74 alin. (1) lit. a) și c) rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.T.O. la pedeapsa de 3 luni închisoare, iar în baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., din momentul în care hotărârea de condamnare va rămâne definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au constatat concurente și s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului P.T.O. prin prezenta sentință, urmând ca, în final, acest inculpat să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, cu interzicerea ca pedeapsă accesorie a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., din momentul în care hotărârea de condamnare va rămâne definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.

În baza art. 35 C. pen. rap. la art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, pedeapsă care s-a dispus a se executa în conformitate cu dispozițiile art. 66 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa principală rezultantă durata reținerii și arestării preventive, începând de la 4 februarie 2013 și până la data pronunțării prezentei hotărâri, iar în baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, a fost obligat inculpatul P.T.O. să se supună prelevării de probe biologice, în vederea introducerii pofilelor genetice în S.N.D.G.J., după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza ar. 118 lit. b) cu referire la art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a confiscat cantitatea netă totală de 1102,16 g canabis rămasă din probele expertizate și depozitată la camera de corpuri delicte a I.G.P.R. - D.C.J.S.E.O. (conform Dovezii din 19 martie 2013), aceasta urmând a fi distrusă, în condițiile art. 18 din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 118 lit. b) cu referire la art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, s-a confiscat de la inculpatul P.T.O. suma de 3.157 RON, obținută din vânzarea de droguri de risc, sumă transmisă acestuia la data de 24 ianuarie 2013 prin intermediul serviciului W.U.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul P.T.O. la plata sumei de 3.300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care, 3.000 RON reprezentând contravaloarea cheltuielilor judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală (inclusiv suma de 400 RON ce va fi avansată conform art. 189 alin. (2) C. proc. pen. din fondurile M.P. pentru plata onorariului apărătorului din oficiu desemnat de Baroul Mehedinți conform Delegației din 4 februarie 2013), iar 300 RON reprezentând contravaloarea cheltuielilor judiciare avansate de stat în faza de judecată (inclusiv suma de 150 RON ce va fi avansată conform art. 189 alin. (2) C. proc. pen. din fondurile Ministerului Justiției, pentru plata onorariul apărătorului din oficiu desemnat de Baroul Mehedinți conform delegațiilor nr. x1 din 28 februarie 2013 și x2 din 28 februarie 2013).

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că prin Rechizitoriului D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Mehedinți, s-a dispus trimiterea în judecată - în stare de arest preventiv - a inculpatului P.T.O. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. (1), art. 3 alin. (1) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 41 - 42 C. pen., constând în fapt în aceea că, în perioada ianuarie - februarie 2013, în baza acelorași rezoluții infracționale, inculpatul a introdus în țară, deținut pentru consum propriu și a pus în vânzare droguri de risc (aproximativ 1,1 kg cannabis), obținând din aceste activități suma de 3.157 RON.

Astfel, după autorizarea investigatorului și a colaboratorului sub acoperire, în cursul lunii ianuarie 2013, între acesta din urmă și inculpat se poartă o serie de discuții telefonice și pe internet, discuții ce au fost finalizate prin transmiterea din Italia, prin intermediul Serviciului poștal A. din Orșova a unui colet în greutate de 2,3 kg. Coletul a fost transmis din Salerno Italia, de către inculpatul P.T.O., destinatarul coletului fiind M.P. (colaboratorul sub acoperire) din Orșova, România.

După intrarea în posesie a coletului (la 18 ianuarie 2013), s-a procedat la desigilarea acestuia, constatându-se că în carcasa unui reciver fusese ascunsă o substanță solidă de culoare maro, care în urma analizelor de laborator s-a stabilit că reprezenta rezină de cannabis, în cantitate de 98,33 g (conform analizelor de laborator).

Conform înțelegerii realizate prin S., la data de 24 ianuarie 2013 colaboratorul sub acoperire i-a transmis inculpatului prin intermediul serviciului W.U. suma de 3.157 RON, reprezentând contravaloarea a 703,27 euro, comisionul perceput pentru transmiterea acestei sume de bani fiind în valoare de 143 RON.

Concludente, în acest sens, sunt mențiunile din discuțiile purtate pe S. între colaborator și inculpat în luna ianuarie 2013, mențiunile din procesele-verbale de la dosar (în care se menționează că investigatorul a asistat la două discuții telefonice purtate la 14 ianuarie 2013 și respectiv la 15 ianuarie 2013, între colaborator și inculpat; în baza discuțiilor prealabile purtate pe S., prin care i s-au dat detalii cu privire la modul prin care urma să fie transmisă și locul unde era ascunsă acea cantitate de droguri de risc; precum și în care se menționează că a fost pusă la dispoziția colaboratorului suma de 3.300 RON, pentru achitarea contravalorii acelei cantități de droguri, prin intermediul serviciului W.U.), din Procesul-verbal de la dosar (prin care colaboratorul sub acoperire pune la dispoziția organelor de cercetare penală coletul trimis de inculpat prin intermediul A. Orșova), din planșele fotografice realizate cu acea ocazie, precum și din fișele de custodie.

Atât în cursul urmăririi penale, cât și al judecății, inculpatul P.T.O. a recunoscut săvârșirea acestor fapte, însă nu și-a asumat responsabilitatea pentru aceste fapte, arătând că l-a cunoscut anterior pe colaboratorul sub acoperire (al cărui nume este menționat și pe dovada de trimitere a acelei sume de bani), că a comis această faptă la insistențele acestuia și că de fapt a dorit să-l ajute pe colaborator în rezolvarea unor probleme financiare dificile pe care le avea acesta și familia sa. În final, cu ocazia dezbaterilor, inculpatul, prin apărătorul său, a invocat existența unei pretinse provocări din partea investigatorului și a colaboratorului sub acoperire.

Apărările inculpatului au fost apreciate de instanța de fond ca fiind nesincere, întrucât, din discuțiile purtate de inculpat cu colaboratorul sub acoperire pe S., nu a reieșit existența unei pretinse provocări ce l-ar fi determinat pe inculpat să comită astfel de fapte, ci, în acele discuții, s-au stabilit detalii cu privire la modul de transmitere a respectivului colet, la modul de împărțire a sumelor rezultate din revânzarea drogurilor de risc, la intrarea inculpatului în posesia sumelor de bani pretinși din acea tranzacție, precum și cu privire la disponibilitatea sa de a realiza noi tranzacții de o valoare mai mare.

Nici cu ocazia audierii nemijlocite în fața instanței de fond a inculpatului, a investigatorului și a colaboratorului sub acoperire, nu au reieșit date în sensul existenței unei conduită provocatorie din partea acestora din urmă, conduită care să-l fi determinat pe inculpat să trimită în țară droguri de risc și să le pună în vânzare, prin intermediul colaboratorului.

În cursul lunii februarie 2013, pe baza unor înțelegeri prealabile convenite cu colaboratorul sub acoperire (atât cu ocazia unor convorbiri telefonice, cât și cu ocazia discuțiilor purtate prin intermediul internetului), inculpatul a introdus în țară droguri de risc de aceeași categorie, pe care le-a oferit spre vânzare colaboratorului sub acoperire, fiind prins în flagrant, la data de 4 februarie 2013, după ce a primit suma de 9.300 euro în schimbul cantității de 1 kg cannabis.

Conform propriilor declarații, date atât în cursul urmăririi penale, cât și al judecății, declarații necontestate de acesta, inculpatul a achiziționat aceste droguri de risc din orașul Napoli, Italia, în schimbul sumei de 1.000 euro, drogurile au fost ambalate în două pachete de aproximativ 500 g fiecare și apoi au fost ascunse sub bordul autoturismului cu care a intrat în țară, prin vama Cenad, la data de 2 februarie 2013.

Deși atât în cursul urmăririi penale, cât și al judecății inculpatul a oferit unele date cu privire la persoanele de la care achiziționase droguri de risc din Italia, cât și cu privire la preocuparea și altor persoane din România în astfel de activități, până la data soluționării prezentei cauze nu s-au confirmat susținerile inculpatului, nefiind deci incidente dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, privind reducerea pedepsei.

Nici în acest caz, instanța de fond nu a putut reține conduita provocatorie a investigatorului sau a colaboratorului sub acoperire, care să-l fi determinat pe inculpat să săvârșească aceste fapte, date fiind mențiunile din notele de redare a unor discuții purtate de inculpat prin intermediul internetului și al telefonului sau în mediul ambiental, precum și prin raportare la depozițiile investigatorului și colaboratorului sub acoperire, potrivit cărora inițiativa a aparținut inculpatului și acesta a fost cel care a stabilit toate detaliile privind tranzacțiile cu droguri de risc.

Astfel, instanța de fond a constatat că faptele mai sus menționate au fost dovedite în special prin mențiunile Procesului-verbal de la dosar (încheiat la data de 4 februarie 2013 între investigatorul și colaboratorul sub acoperire după realizarea flagrantului), din notele de redare a unor convorbiri telefonice, din procesele-verbale dosar (de identificare a numerelor de telefon utilizate de inculpat în Italia și România), din notele de redare a discuțiilor purtate prin intermediul internetului și în mediul ambiental de inculpat, din Procesul-verbal de înseriere a bancnotelor folosite cu ocazia organizării flagrantului și planșele fotografice anexate, din Procesul-verbal de constatare al infracțiunii flagrante.

În urma analizelor de laborator (conform înscrisurilor de la dosar), s-a stabilit că substanța de culoare maro pusă la dispoziție de inculpat era reprezentată de 993,06 g cannabis (cantitatea brută).

La momentul realizării flagrantului, cu ocazia percheziției autoturismului acestuia, s-a mai găsit 13,79 g cannabis (cantitatea brută), despre care inculpatul a afirmat (atât în cursul urmăririi penale, cât și al judecății) că o avea pentru consum propriu. Preocupările inculpatului, în sensul consumului ocazional de droguri de risc au reieșit și din referatul de evaluare atașat la dosarul cauzei.

Având în vedere toate aceste considerente, instanța de fond a constatat fapta inculpatului P.T.O., care în perioada ianuarie - februarie 2013, cu intenție directă, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a introdus în țară droguri de risc, constituie infracțiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a), art. 41 alin. (2) C. pen., iar fapta aceluiași inculpat, care în perioada ianuarie - februarie 2013, cu intenție directă, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a pus în vânzare droguri de risc, constituie infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a), art. 41 alin. (2) C. pen.; de asemenea, s-a constatat că fapta aceluiași, care în perioada ianuarie - februarie 2013, cu intenție directă, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a deținut pentru consum propriu droguri de risc, constituie infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a), art. 41 alin. (2) C. pen.

La individualizarea pedepselor principale aplicate inculpatului de instanța de fond, pentru fiecare din cele trei infracțiuni reținute în sarcina acestuia, s-au avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru fiecare din aceste infracțiuni (închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi, pedeapsa de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi, respectiv pedeapsa de la 6 luni la 2 ani sau amendă), împrejurările în care au fost comise aceste fapte, mai sus menționate, săvârșirea faptelor în formă continuată, urmările deosebite, în special asupra stării de sănătate mentală, care s-au produs și care se puteau produce, în situația în care drogurile de risc ar fi ajuns în posesia virtualilor consumatori, mai ales în condițiile creșterii numărului de fapte de acest gen ce au fost comise în ultima perioadă de timp, datele ce țin de persoana inculpatului (care nu este cunoscut cu antecedente penale, este căsătorit și își avea asigurate sursele de subzistență din activități licite), precum și conduita anterioară și ulterioară a acestuia (deși nu s-a făcut și aplicația disp. art. 16 din Legea nr. 143/2000, s-a avut, alături de celelalte considerente, manifestarea de voință a inculpatului în sensul de a colabora pentru identificarea altor persoane ce au preocupări în legătură cu traficul de droguri).

În favoarea inculpatului s-au reținut circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., cu consecința aplicării unor pedepse principale sub minimul special prevăzut de lege, pentru fiecare din cele trei infracțiuni și, în plus, în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a reținut de instanța de fond și circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., deoarece, încă din primele declarații, inculpatul a recunoscut că era consumator de droguri de risc, menținând această poziție procesuală inclusiv cu ocazia dezbaterilor pe fond.

Față de toate aceste motive, prima instanță a apreciat ca fiind necesare și suficiente pentru atingerea scopurilor preventiv, educativ și represiv prevăzute de lege, aplicarea unor pedepse principale de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de punere în vânzare a unor droguri de risc; 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de introducere în țară a unor droguri de risc și respectiv de 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de consum a unor droguri de risc.

Instanța de fond a aplicat inculpatului pedepse accesorii și complementarii, după caz, constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., prin raportare la natura juridică a infracțiunilor pentru a fost condamnat (infracțiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000), la cuantumul pedepsei principale aplicate pentru fiecare infracțiune reținută în sarcina acestuia și la urmările deosebite pe care astfel de fapte le au sau pot să le aibă, în special asupra sănătății mentale a populației.

Dat fiind faptul că inculpatul a comis fiecare din cele trei infracțiuni mai sus menționate înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna din ele, s-a făcut aplicația dispozițiilor art. 33 lit. a) și 34 alin. (1) lit. b) C. pen., constatându-se concurente și dispunându-se contopirea pedepselor aplicate inculpatului P.T.O. prin prezenta sentință, urmând ca în final, acest inculpat să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, cu interzicerea ca pedeapsă accesorie a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., din momentul în care hotărârea de condamnare va rămâne definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.

În baza art. 35 C. pen. rap. la art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului P.T.O. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, care să fie executată în conformitate cu dispozițiile art. 66 C. pen.

S-a stabilit de instanța de fond ca inculpatul P.T.O. să execute pedeapsa principală de 6 ani închisoare, în regim de deținere, datorită cuantumului pedepsei, a împrejurărilor în care au fost comise și a urmărilor acestor fapte.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel - în termenul prevăzut de lege - inculpatul P.T.O., solicitând desființarea sentinței, iar pe fond, în principal achitarea sa pentru infracțiunile prev. de art. 2 și respectiv art. 3 din Legea nr. 143/2000 în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar pentru infracțiunea prev. de art. 4 din Legea nr. 143/2000 solicită condamnarea la pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii cu aplic. art. 81 C. pen.; în subsidiar, solicită ca, în situația în care se va aprecia că sunt probe pentru condamnarea inculpatului, să se procedeze la reindividualizarea pedepselor aplicate de instanța de fond, în sensul reducerii acestora și aplicarea dispozițiilor art. 86

1

C. pen.; cu privire la soluția de achitare pentru infracțiunea prev. de art. 2 și respectiv art. 3 din lege, menționează că inculpatul a fost provocat de organele de cercetare, respectiv de colaboratorul sub acoperire, la dosarul cauzei neexistând nici o probă din care să rezultă că fără intervenția investigatorului sub acoperire și a colaboratorului său, cele două infracțiuni ar fi fost comise.

Prin Decizia penală nr. 377 din 28 noiembrie 2013, Curtea de Apel a admis apelul declarat de inculpatul P.T.O. împotriva Sentinței penale nr. 110 de la 1 iulie 2013, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în Dosarul cu nr. 3797/101/2013, a desființat sentința, în parte și rejudecând, a descontopit pedepsele aplicate, repunându-le în individualitate. A redus pedeapsa aplicată inculpatului P.T.O. pentru infracțiunea prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., la 3 ani închisoare. A contopit pedepsele, astfel încât inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară. A menținut celelalte dispoziții din sentință. A dedus detenția preventivă de la 1 iulie 2013, la zi și menține măsura arestării preventive, cu privire la inculpatul P.T.O.

Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că prima instanță a stabilit, în mod corect, încadrarea juridică a infracțiunilor pentru care inculpatul apelant a fost trimis în judecată și a dispus condamnarea acestuia, reținând, în mod corect, vinovăția sa.

Motivul de apel formulat de inculpat referitor la împrejurarea că acesta ar fi fost provocat de investigatorul sub acoperire și de colaborator și că infracțiunile de trafic de droguri nu ar fi fost săvârșite niciodată în lipsa intervenției acestora, a fost apreciat ca nefondat.

În acest sens, s-au în vedere dispozițiile dreptului intern, respectiv art. 68 alin. (2) C. proc. pen., iar pe de altă parte jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, distincția pe care Curtea Europeană o face între agentul infiltrat și agentul provocator, așa cum s-a reținut în cauzele Ramanauskas contra Lituaniei, Constantin și Stoian contra României. Astfel, din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, rezultă într-adevăr că acțiunile investigatorului sub acoperire nu trebuie să depășească nivelul cercetării pasive a unei activități infracționale, trebuind să existe indicii că infracțiunea ar fi fost săvârșită fără această intervenție. Și instanța supremă a hotărât într-o cauză că există provocare numai în situația în care investigatorul sub acoperire, prin intermediul unei persoane ce a acționat sub directa coordonare a acestuia, a determinat inculpatul să săvârșească o tentativă la scoaterea din țară de droguri de mare risc, inculpatul neavând nici inițiativa, nici intenția de a comite fapta, iar fapta nu ar fi fost săvârșită fără intervenția investigatorului sub acoperire, prin intermediul acestuia.

Însă, din jurisprudența Curții Europene a Dreptului Omului, rezultă și faptul că utilizarea agenților infiltrați este admisibilă, în măsura în care este circumscrisă unor garanții, însă interesul public nu poate justifica utilizarea elementelor obținute ca urmare a unor provocări polițienești, un astfel de procedeu fiind susceptibil a priva de la început și în mod definitiv un acuzat de un proces echitabil (cauzele Ramanauskas contra Lituaniei și Teixeria contra Portugaliei). Aceeași Curte a stabilit că orice probă obținută ca urmare a unei provocări din partea poliției, trebuie înlăturată pentru ca procedura să fie conformă exigențelor unui proces echitabil, iar în măsura în care acuzatul susține că a fost provocat, jurisdicțiile penale trebuie să examineze atent dosarul și din această perspectivă.

În cauza Ramanauskas contra Lituaniei, Curtea Europeană a stabilit mai multe criterii pentru a distinge între agentul provocator și cel infiltrat, respectiv dacă intervenția polițiștilor este ordonată și controlată de un magistrat, dacă autoritățile naționale aveau, aparent, rațiuni suficiente pentru a-l bănui pe acuzat de respectiva activitate ilicită, cazierul judiciar.

S-a stabilit, de asemenea, că există provocare din partea poliției, atunci când agenții implicați nu se limitează a examina de o manieră pasivă activitatea ilicită, ci exercită asupra persoanei în cauză o influență de natură a o incita la comiterea unei infracțiuni care altfel nu ar fi fost săvârșită, în scopul de a face posibilă constatarea infracțiunii, adică pentru a obține dovezi și pentru a trage la răspundere.

Ori, în cauza de față, instanța de apel, analizând actele de dosar, a constatat că inculpatul apelant P.T.O. era cunoscut ca și consumator de droguri, împrejurare pe care de astfel acesta o recunoaște, iar organele de urmărire penală aveau date că acesta este implicat în traficul internațional de droguri, respectiv introducea ilegal în România droguri de risc, pe care ulterior le comercializa pe raza județelor Mehedinți, Gorj și Hunedoara. Intervenția organului de urmărire penală a avut loc în momentul în care, în urma activităților desfășurate de lucrătorii S.C.C.O. Mehedinți, a rezultat că, pe raza județului Mehedinți, sunt trimise prin firme de transport, sau aduse personal cantități mari de droguri de risc din categoria hașiș de către inculpatul P.T.O. și de către alte persoane cunoscute de către acesta, din sumele de bani obținute în urma vânzării drogurilor, inculpatul achiziționându-și un autoturism marca B. înmatriculat pe numele tatălui său - P.T. -, autoturism care, conform mențiunilor din Procesul-verbal întocmit de organul de urmărire penală la 10 ianuarie 2013, era folosit inclusiv la transportul drogurilor pe ruta Italia - România.

De asemenea, din probele administrate în cauză rezultă că drogurile nu au aparținut colaboratorului sau investigatorului sub acoperire, iar operațiunea a fost efectuată în vederea culegerii de date și informații privind activitatea infracțională desfășurată de inculpatul P.T.O. și alte persoane din anturajul acestuia, și nu în scopul obținerii de probe, așa cum s-a susținut de apelant în apărare.

De altfel, inculpatul, în declarația dată în cursul urmăririi penale, la data de 6 februarie 2013, a menționat că este consumator de droguri de circa 7 ani, respectiv de hașiș, iar în cursul anului 2012, în luna ianuarie, a trimis în țară cantitatea de 100 g de hașiș cumpărat de acesta din Italia, printr-un colet, prin intermediul unei firme de transport, unei persoane din România, în schimbul sumei de 4.000 RON. În aceeași declarație, inculpatul arată că, după primirea banilor, a purtat mai multe discuții cu această persoană și a fost de acord să aducă în țară o cantitate de hașiș, pentru a fi vândută, motiv pentru care a achiziționat contra sumei de 1.000 euro o cantitate de droguri din orașul Napoli, iar la 1 februarie 2013 a plecat din Italia, cantitatea de 1 kg hașiș fiind ascunsă sub bordul autoturismului.

Aspectele invocate în apărare de către apelantul-inculpat, referitoare la "insistența" colaboratorului de a-l ajuta, întrucât avea nevoie de bani, nu a fost invocată în declarațiile date în cursul urmăririi penale și, mai mult, nu poate fi apreciată ca o "provocare polițienească", în sensul celor menționate mai sus, din probele existente la dosar rezultând că între inculpat și colaborator au avut loc mai multe discuții, ocazie cu care, așa cum de altfel și inculpatul a declarat, au stabilit modalitatea în care vor fi aduse drogurile în țară, modalitatea în care vor fi vândute, sumele de bani ce vor fi obținute, modalitatea în care vor fi împărțiți banii.

Așadar, numai "rugămințile" colaboratorului adresate inculpatului, de a-l ajuta, întrucât mama sa era bolnavă, nu pot fi apreciate ca o influență asupra acestuia, de natură a-l incita la comiterea unei infracțiuni care altfel nu ar fi fost săvârșită, cu atât mai mult cu cât inculpatul a arătat că, fiind consumator de droguri, avea nevoie de bani și a fost de acord să introducă droguri în țară, pentru ca, ulterior, în urma vânzării acestora, să obțină diverse sume de bani.

Concluzionând, contactul dintre colaboratorul sub acoperire, investigatorul sub acoperire și inculpat, a fost inițiat în condițiile în care existau date din care rezulta că inculpatul introduce în țară droguri de risc, pe care le comercializează, acest aspect rezultând chiar din declarația inculpatului de la 21 februarie 2013 la organul de urmărire penală, prin care a făcut mai multe precizări cu privire la persoane din localitatea Drăgășani care se ocupă cu vânzarea drogurilor.

Față de această împrejurare, precum și susținerile inculpatului - care au rezultat din transcrierile convorbirilor aflate la dosarul cauzei - referitoare la posibilitatea procurării unor cantități mari de droguri și aducerea lor în țară în vederea vânzării, faptul că unele dintre conversații au fost inițiate de colaborator, prezintă o relevanță redusă în cauză, fără implicații asupra răspunderii penale a inculpatului.

În consecință, instanța de apel a apreciat că activitatea investigatorului sub acoperire și a colaboratorului, a fost eminamente pasivă, în acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului menționând în cauza Ludi contra Elveției că, din momentul în care acuzatul își dă seama că îndeplinește un act care cade sub incidența legii penale, își asumă riscul de a întâlni un funcționar al poliției infiltrat și care încearcă în realitate să îl demaște.

S-a concluzionat că inculpatul P.T.O. nu a fost determinat în vreun fel de colaboratorul, respectiv investigatorul sub acoperire, să săvârșească faptele pentru care a fost trimis în judecată și condamnat de instanța de fond.

Ca urmare, aprecierea dată de prima instanță probelor administrate în cauză, referitor la săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc de către inculpat, este conformă criteriilor de evaluare a probelor reglementat în sistemul nostru procesual penal, neputându-se considera că s-ar fi încălcat vreunul din principiile instituite în această materie prin art. 1 - 4, art. 52 și art. 62 - 68

1

C. proc. pen.

Analiza de ansamblu a aprecierilor date materialului probator cu ocazia soluționării cauzei de către instanța de fond, infirmă susținerile apelantului inculpat în cadrul motivelor de apel, în sensul greșitei încadrări a faptelor reținute în sarcina acestuia, singura infracțiune - în opinia acestuia - care ar putea fi reținută, fiind aceea prev. de art. 4 din Legea nr. 143/2000.

S-a constatat însă că este fondat motivul de apel formulat de inculpat cu privire la cuantumul pedepselor aplicate de instanța de fond, întrucât la individualizarea judiciară a acestor pedepse, respectiv cuantumul stabilit, nu s-au avut în vedere în totalitate criteriile prev. de art. 72 C. pen., aplicându-se pedepse mult prea aspre raportat la datele ce caracterizează persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, este o persoană tânără, iar anterior săvârșirii infracțiunii desfășura activități, acesta locuia și desfășura diferite activități pe teritoriul Italiei.

Ca urmare, instanța de apel a apreciat că se justifică reducerea pedepselor aplicate de instanța de fond, către minimul special prevăzut de lege, în condițiile menținerii circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen., constând în lipsa antecedentelor penale ale inculpatului. În opinia instanței de apel o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare este proporțională cu gravitatea faptelor pentru care inculpatul a fost judecat, contribuie la reeducarea lui, cu menținerea însă a modalității de executare stabilită de instanța de fond, respectiv executarea pedepsei în regim de detenție, hotărârea pronunțată asigurând, sub acest aspect, al modalității de executare, justul echilibru între gravitatea faptei și pedeapsa aplicată.

De asemenea, s-a considerat că nu se impune aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. c) C. pen., conform solicitării inculpatului apelant, întrucât recunoașterea acestei împrejurări ca circumstanță atenuantă este posibilă numai în situația în care inculpatul are o atitudine sinceră după săvârșirea infracțiunii, ori, în cauza de față, prezentarea inculpatului în fața autorității - acesta aflându-se în stare de arest preventiv - și înlesnirea descoperirii altor participanți (din adresa înaintată de D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Mehedinți rezultând că persoanele denunțate de inculpat nu au putut fi identificate, aspectele relevate de acesta neconfirmându-se) nu pot avea eficiența circumstanței invocate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul P.T.O. solicitând, în principal, achitarea pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) și art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, în baza art. II pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni și în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 4 din aceeași lege reindividualizarea modalității de executare a pedepsei.

În subsidiar, în situația în care instanța va aprecia că sunt probe suficiente pentru a se dispune condamnarea sa, în temeiul art. 5 alin. (1) C. pen., precum și a art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 rap. la art. 385

15

pct. 2 lit. d) și art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., inculpatul prin apărător a solicitat ca instanța să efectueze o corectă individualizare a pedepsei raportat la noile limite de pedeapsă prevăzute de art. 2 alin. (1), art. 3 alin. (1) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, ca urmare a modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012.

Examinând recursul prin prisma dispozițiilor legale, Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, "recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs". În consecință, Înalta Curte va examina recursul prin prisma dispozițiilor C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.

Verificând îndeplinirea cerințelor formale prevăzute de art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen., se apreciază că recurentul a motivat în termen recursul, cu respectarea obligațiilor impuse de art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

Recurentul a solicitat achitarea pentru infracțiunile prev. de art. 2 alin. (1) și art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 nefiind întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni, motivat de faptul că a fost provocat de colaboratorul sub acoperire, critică ce s-ar circumscrie cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen., iar în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 4 din aceeași lege reindividualizarea modalității de executare a pedepsei.

Cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen. anterior potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, conform doctrinei penale devine incident atunci când s-a dispus condamnarea inculpatului pentru o faptă deși prevăzută de legea penală, îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii cu condiția ca instanței de recurs să nu i se ceară să facă ea constatarea faptelor și împrejurărilor cerute de lege. Or, inculpatul prin argumentele invocate tinde la modificarea situației de fapt, examen de excede analizei instanței de recurs ca urmare a abrogării exprese a cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013.

Cu privire la solicitarea inculpatului de a reindividualiza modalitatea de executare a pedepsei în sensul de a dispune suspendarea executării ei, se reține că dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. modificate prin Legea nr. 2/2013 vizează doar nelegalitatea pedepsei prin stabilirea unor sancțiuni fie sub limita minimă fie peste maximul special prevăzut de lege.

În aceste condiții și această critică va fi respinsă ca nefondată.

În ceea ce privește aplicarea art. 5 C. pen., Înalta Curte constată că atât inculpatul, cât și procurorul au apreciat că legea nouă este mai favorabilă.

Cum faptele reținute în sarcina inculpatului au fost comise sub imperiul legii vechi, iar până la rămânerea definitivă a hotărârii a intrat în vigoare noul C. pen., Înalta Curte va supune analizei în mod comparativ influența modificărilor legislative privitoare la elementele constitutive ale infracțiunii și regimul sancționator.

Astfel potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 143/2000, în forma anterioară traficul de droguri constând în cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi. În alin. (2) al aceluiași articol se arată că dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.

Art. 81 pct. 1 din Legea nr. 187/2012 a modificat acest articol sub aspect sancționator, infracțiunea având același conținut, în sensul că traficul de droguri constând în cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi, iar, dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.

Potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 143/2000, în forma anterioară, introducerea în țară, precum și importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoarea de la 10 la 20 ani și interzicerea unor drepturi. În alin. (2) al aceluiași articol se arată că dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.

Art. 81 pct. 2 din Legea nr. 187/2012 a modificat și acest text de lege sub aspect sancționator, infracțiunea având în continuare același conținut, în sensul că introducerea în țară, precum și importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi. În alin. (2) al aceluiași articol se arată că dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 de ani și interzicerea unor drepturi.

În ce privește infracțiunea prev. de art. 4 din Legea nr. 143/2000 incriminează la alin. (1) cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, faptă care se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Conform alin. (2) dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

Anterior modificării prin Legea nr. 187/2012, art. 4 din Legea nr. 143/2000 sancționa cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă. Iar potrivit alin. (2) dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 5 ani.

Înalta Curte constată că în vechea reglementare sancțiunile prevăzute pentru cele două infracțiuni sunt mai severe, în timp ce dispozițiile Legii nr. 143/2000 astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 187/2012, stabilesc o reducere substanțială a limitelor de pedeapsă.

Cu toate acestea noua lege nu va retroactiva având în vedere reținerea în beneficiul inculpatului a circumstanței atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, circumstanță care nu se mai regăsește în dispozițiile noului C. pen. Potrivit doctrinei și jurisprudenței penale în situația intrării în vigoare a unei noi legi, ce aduce modificări atât cu privire la pedepse, cât și cu privire la circumstanțe atenuante, circumstanțele ca parte din instituția sancțiunii unei infracțiuni nu pot fi privite și analizate distinct față de instituția pedepsei, acestea fiind un beneficiu al inculpatului. Această concluzie se impune mai cu seamă că instanța de recurs este învestită doar cu soluționarea recursului inculpatului, neputându-i-se agrava situația prin înlăturarea incidenței unor împrejurări favorabile acestuia, respectiv prin înlăturarea circumstanțelor acordate prin hotărârea atacată.

În ce privește concursul de infracțiuni, se constată că potrivit C. pen. anterior pedeapsa în cazul concursului de infracțiuni este reglementată de dispozițiile art. 34, potrivit căruia în situația în care s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar dacă acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani.

În noul C. pen. regimul sancționator al concursului de infracțiuni, prev. de art. 39 alin. (1) lit. b), instituie obligația pentru judecător de a adăuga la pedeapsa cea mai grea un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, ceea ce în speța de față ar duce la aplicarea unei pedepse mai severe.

Ca atare, se constată că în privința concursului de infracțiuni, lege penală mai favorabilă este C. pen. anterior.

Înalta Curte constată că, în cauză, legea penală mai favorabilă inculpatului o constituie dispozițiile în vigoare la data săvârșirii infracțiunii.

Conform art. 12 din Legea nr. 187/2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă. Cum legea penală mai favorabilă a fost stabilită ca fiind C. pen. anterior, pedepsele accesorii și complementare rămân cele stabilite de instanța de fond.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.T.O. împotriva Deciziei penale nr. 377 din 28 noiembrie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 4 februarie 2013 la 11 aprilie 2014 și, va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.T.O. împotriva Deciziei penale nr. 377 din 28 noiembrie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 4 februarie 2013 la 11 aprilie 2014.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 aprilie 2014.

Procesat de GGC - N