ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 448/2014

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 506 din 20 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, s-au hotărât următoarele: În baza art. 334 C. proc. pen., a fost respinsă ca nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice reținute în sarcina inculpaților C.M. și C.S., cerere formulată de apărătorul ales al inculpaților. Au fost condamnați inculpații: 1. C.M. la: - 6 ani închisoare 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b), pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, infracțiune prevăzută de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) raportat la art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art 71 C. pen., au fost interzise inculpatului C.M. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. ca pedeapsă accesorie, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la terminarea executării pedepsei principale, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei. În baza art. 88 alin. (1) C. pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului perioada arestării preventive din 21 septembrie 2012 până la zi, inclusiv, iar în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului. 2. C.S.

la: - 6 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b), pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, infracțiune prevăzută de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) raportat la art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului C.M. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. ca pedeapsă accesorie, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la terminarea executării pedepsei principale, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului perioada arestării preventive din 21 septembrie 2012 până la zi, inclusiv, iar în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului. S-a luat act că părțile vătămate B.E. și P.A. nu s-au constituit părți civile. În baza art. 349 raportat la art. 189 și art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpații au fost obligați la plata sumei de de câte 4.300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat din care suma de câte 3.500 RON pentru faza de urmărire penală și câte 800 RON pentru faza de judecată. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că la 13 august 2009, lucrători de poliție din cadrul B.C.C.O.

București au fost sesizați de numitul B.A.C. cu privire la faptul că numita B.E. este lipsită de libertate și urmează a fi transportată în străinătate pentru a practica prostituția, de către trei indivizi necunoscuți. În urma cercetărilor au fost identificați inculpații C.M. și C.S., care, împreună cu o altă persoană rămasă neidentificată, se programau telefonic ca și clienți, la diferite tinere ce desfășoară activități de masaj la domiciliu, iar după ce acestea ajungeau la adresa indicată erau deposedate de actele de identitate și bunurile personale și, prin amenințări și violență, erau transportate, împotriva voinței lor, la o adresă din comuna C., județul Giurgiu, lipsindu-le de libertate și spunându-le că urmează să le transporte în Italia, unde vor practica prostituția pentru ei.

Pentru a le elibera, învinuiții le solicitau tinerelor să contacteze telefonic diferiți prieteni sau cunoscuți care să fie dispuși să plătească o anumită sumă de bani pentru eliberarea lor. Prin această metodă au fost racolate părțile vătămate P.A. și B.E. Acestora li s-a dat ca punct de întâlnire la un apartament din sectorul 2, unde locuia martora G.E. De aici, cele două fete au fost luate și transportate cu un autoturism marca B. de culoare neagră, în comuna C., județul Giurgiu, la domiciliul martorului B.F., rudă îndepărtată a învinuitului C.M. Profitând de neatenția învinuiților și de faptul că aceștia au adormit, partea vătămată B.E. a fugit din casă, ascunzându-se la o vecină din sat, de unde a sunat la prietenul ei B.A.C.

și la poliție. Aflându-se desculță, cu hainele răvășite și într-o stare de temere vădită, partea vătămată B.E. a stat ascunsă la martora V.S., persoana care a primit-o și a ascuns-o în curte, timp de circa două ore, până la sosirea organelor de poliție. În acest timp, învinuiții C.M. și C.S., împreună cu al treilea individ necunoscut, trezindu-se și constatând că una din fetele racolate a fugit, au părăsit locuința martorului B.F., împreună cu partea vătămată P.A., întorcându-se în București, într-o zonă de case, având aspectul caselor locuite de rromi. Aici, profitând și ea de un moment de neatenție al făptuitorilor, fiind lăsată nesupravegheată câteva minute, partea vătămată P.A. a fugit în stradă, reușind să ia un taxi.

Declarațiile părților vătămate B.E. și P.A. s-au coroborat pe deplin între ele, arătând situația de fapt astfel cum a fost prezentată mai sus. Martora G.E., concubina de la acel moment a inculpatului C.M., a confirmat faptul că la 12 august 2009 cei doi inculpați au adus în apartamentul său două persoane de sex feminin, pe una dintre ele reușind să o vadă și recunoscând-o din planșa foto ca fiind B.E. De asemenea, din planșa foto martora G.E. i-a recunoscut pe cei doi inculpați. La fel, martorul B.F., o rudă mai îndepărtată a inculpatului C.M., a confirmat faptul că în vara anului 2009, într-o seară, cei doi inculpați, C.S. și C.M., au venit la locuința sa însoțiți de cele două părți vătămate și de încă o persoană de sex masculin, iar în dimineața zilei următoare partea vătămată B.E.

a fugit desculță din locuința sa. Martorul B.F. a recunoscut din planșa foto atât pe cei doi inculpați, cât și pe cele două părți vătămate, B.E. și P.A. Martora V.S. a confirmat faptul că într-o zi din vara anului 2009, dimineața, partea vătămată B.E. a intrat în curtea casei sale din comuna C., județul Giurgiu, fiind desculță, cu hainele în dezordine și în stare de șoc, spunându-i că a fost adusă cu forța din București și urmează să fie dusă în Italia pentru a se prostitua, rugând-o să-i permită să dea un telefon la poliție. Martora a recunoscut-o din planșa foto pe partea vătămată B.E. Martorul B.A. a declarat că a fost contactat de partea vătămată B.E., prietena sa, solicitându-i suma de 3.500 euro, fără a-i comunica motivul, deși acesta a insistat, Ia un moment dat a auzit voci bărbătești în fundal, iar partea vătămată B.E.

i-a strigat să anunțe poliția, spunându-i că-i sechestrată în comuna C. și o să fie dusă în Italia să practice prostituția, moment în care convorbirea telefonică s-a întrerupt, fapt ce l-a determinat să anunțe organele de poliție. Având în vedere situația de fapt, prin prisma elementelor de fapt astfel cum au reieșit din materialul probator administrat în cauză, instanța de judecată a constatat că faptele imputate inculpaților există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de către inculpați. De asemenea, în raport de aceleași elemente, s-a constatat că este corectă încadrarea juridică dată prin rechizitoriu, nefiind vreun motiv de a se dispune schimbarea încadrării juridice în sensul reținerii faptei de proxenetism, astfel cum au solicitat inculpații prin apărător.

Faptele concrete ale inculpaților au depășit cadrul unei simple încercări de a convinge părțile vătămate să practice prostituția, reținându-se că nu ne aflăm în prezența unei fapte de proxenetism, încriminate prin art. 329 C. pen., ci a unei fapte de trafic de persoane prevăzute de art. 12 alin. (1), alin. (2) raportat la art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., diferențele în ceea ce privește conținuturile constitutive ale celor două infracțiuni fiind evidente. Pe cale de consecință, instanța a respins ca nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice reținute în sarcina inculpaților C.M. și C.S., cerere formulată de apărătorul ales al inculpaților.

La individualizarea judiciară a pedepselor instanța a dat eficiență criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. și care privesc dispozițiile părții generale ale C. pen., limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. În acest sens instanța a avut în vedere gravitatea infracțiunilor săvârșite de către inculpați, modul concret de comitere a acestora, intervalul de timp în cursul căruia au fost săvârșite, dar și comportamentul inculpaților pe parcursul derulării procesului penal împotriva lor. Prin urmare, s-a ținut seama de atitudinea de nerecunoaștere a inculpaților, astfel cum rezultă din declarațiile date în fața organelor de urmărire penală și în fața instanței de judecată, dar și de faptul că inculpații nu au antecedente penale.

În ceea ce privește aspectele de ordin civil ale cauzei, instanța a constatat că nu există depuse la dosarul cauzei cereri de constituire de parte civilă, iar cele două părți vătămate nu sunt nici minore pentru a da astfel loc obligației instanței de a se pronunța din oficiu cu privire la acțiunea civilă. Împotriva sentinței penale au formulat apeluri inculpații C.M. și C.S., care au solicitat achitarea în temeiul art. 11 alin. (2) lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) sau d) C. proc. pen., iar în subsidiar o reindividualizare a pedepselor în sensul reducerii. Prin decizia penală nr. 202/A din 30 august 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, au fost respinse ca nefonate apelurile declarate de inculpați C.M.

și C.S., împotriva sentinței penale nr. 506 din 20 iunie 2013 a Tribunalului București, secția l penală. A fost dedusă pentru fiecare apelant-inculpat, din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive, de la 21 septembrie 2012, la zi și a fost menținută arestarea preventivă a celor doi inculpați. În baza art. 192 alin. (2) și (4) C. proc. pen., fiecare apelant-inculpat a fost obligat, la plat a sumei de câte 150 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Curtea a constat că situația de fapt a fost corect reținută de prima instanță, care a reținut încadrarea juridică a faptei ca fiind aceea de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 678/2001, iar nu aceea de lipsire de libertate prev. de art. 189 alin. (3) C. pen.

și în niciun caz aceea de determinare ori înlesnire a prostituției la care face referire apărarea, întrucât această activitate urma să se desfășoare prin constrângere, după cum reiese din probatoriul descris anterior. Împrejurarea că părțile vătămate au fost identificate de pe internet de către inculpați și contactate telefonic, iar ulterior s-au deplasat de bună voie cu încă o a treia persoană, nu are relevanță asupra existenței elementelor constitutive ale infracțiunii deoarece aceasta a fost în realitate metoda de atragere, de racolare a părților vătămate în locuința unde se aflau inculpații, de altfel acesta fiind un mod de operare frecvent în rândul traficanților de persoane; de cele mai multe ori victimele sunt căutate din rândul femeilor care practică deja prostituția sub o formă sau alta, tocmai pentru că sunt mai ușor de atras în asemenea situații, evită să sesizeze organele de poliție și sunt mai greu de depistat de familie ori de organele de poliție.

Referitor la declarația martorei G.E., concubina de la acel moment a inculpatului C.M., care spune că părțile vătămate împreună cu inculpații s-au prezentat la domiciliul acesteia pentru a da o petrecere, acesta fapt ilustrează încă o dată modul de operare al inculpaților, prin atragerea părților vătămate sub pretextul unei petreceri și nu conduce la concluzia că infracțiunea de trafic de persoane nu a avut loc; de asemenea nu poate institui o prezumție în sensul că în prezența concubinei nu se puteau realiza fapte de trafic de persoane cu cele 2 părți vătămate. Împrejurarea că a treia persoană a rămas neidentificată nu exclude vinovăția inculpaților sub aspectul infracțiunii de trafic de persoane; mai mult decât atât, aceștia aveau posibilitatea de a coopera cu organele de poliție pentru identificarea acestei persoane, însă nu au făcut-o.

Nici faptul că părțile vătămate nu au fost obligate în niciun fel la întreținerea de relații sexuale de către inculpați nu exclude existenta infracțiunii de trafic de persoane, ci dimpotrivă demonstrează că inculpații nu intenționau să beneficieze de „serviciile” acestora, ci urmăreau alte scopuri, iar pe de altă conform art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 constituie infracțiunea de trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea ori primirea unei persoane, prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane.

Cu alte cuvinte, este suficient ca autorul faptei să urmărească scopul exploatării persoanei traficate, nu să îl și atingă prin obligarea acesteia la desfășurarea vreunei activități.

Curtea a constatat că nu este întemeiată, cerere de schimbare a încadrării juridice deoarece probatoriul nu dovedește că inculpații ar fi determinat părțile vătămate să practice prostituția, nici că le-ar fi înlesnit această activitate; de altfel apărarea se contrazice în afirmații, arătând pe de o parte că acestea practicau deja la acel moment prostituția, iar pe de altă parte că ar fi fost determinate de inculpați să o practice; nu se poate susține că inculpații ar fi înlesnit practicarea prostituției de către părțile vătămate întrucât activitatea de înlesnire presupune în primul rând consimțământul persoanei care practică prostituția și un ajutor dat acestora, fie prin asigurarea protecției, fie prin asigurarea unei locații, iar nu prin contactarea acesteia în calitate de „beneficiari” ai serviciilor de prostituție.

În concluzie, atât cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, cât și solicitarea apărării de achitare a inculpaților - fie în temeiul art. 10 lit. a) fie a art 10 lit. d) C. proc. pen. s-au apreciat ca fiind nefondate. Cât privește solicitarea inculpaților de reducere a pedepselor aplicate prin reținerea de circumstanțe atenuante, în sensul diminuării sub minimul special, către minimul general, Curtea a constatat că nu există temeiuri pentru a se dispune în acest sens, față de gravitatea faptei comise de inculpați, modalitatea de săvârșire, circumstanțele personale ale acestora. Infracțiunea de trafic de persoane este o infracțiune deosebit de gravă, în condițiile în care inculpații au acționat printr-un mod de operare identic asupra a două părți vătămate; în plus, prima instanță a dat dovadă de clemență, aplicând inculpaților pedepse de 6 ani închisoare, foarte apropiate de minimul special prevăzut de lege.

În privința inculpaților s-a mai arătat că nu se pot reține nici circumstanțe atenuante, având în vedere faptul că din fișele de cazier judiciar rezultă că nu sunt la prima abatere, ambii fiind sancționați cu amenda administrativă pentru comiterea de fapte penale, astfel că nu se poate susține că au avut anterior o conduită bună, iar atitudinea acestora pe întreg parcursul procesului penal a fost una de nerecunoaștere a faptei comise, nefiind întrunite cerințele art. 74 lit. a) și c) C. pen. Împotriva acestei decizii, inculpații C.M. și C.S.

au formulat, în termen legal, recursurile de față, solicitând schimbarea încadrării juridice, din infracțiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) raportat la art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 210 C. pen., și prin înlăturarea formei continuate, stabilirea unor pedepse de maximul 4 ani fiecare. Examinând recursurile declarate de inculpații C.M. și C.S. prin raportare la dispozițiile art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente: Art. 12 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc.

pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, prevede că „recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs”. În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel București,- secția I penală, la 30 august 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, iar inculpații au declarat recurs la 03 septembrie 2013, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 9 alin. (1) C. proc.

pen. Totodată, art. 385 10 C. proc. pen. prevede în alin. (2 1 ) că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen. dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu. Verificându-se îndeplinirea acestor cerințe, se observă că inculpații și-au motivat recursurile doar oral, în ședința publică de judecată din 05 februarie 2014, încălcându-și, astfel, obligația ce le revenea potrivit art. 385 10 alin. (2) C. proc.

pen. Cu toate acestea, Înalta Curte văzând că, potrivit art. 5 alin. (1) C. pen. (intrat în vigoare la 01 februarie 2014), „în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă”, va examina solicitarea inculpaților, de aplicare a art. 5 alin. (1) C. pen., cu consecința schimbării încadrării juridice, din art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) raportat la art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 210 C. pen., solicitare în privința căreia aprecaiază nu poate fi primită deoarece , în realitate, în raport cu datele și împrejurările cauzei, legea penală nouă nu le este favorabilă.

Atât art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cât și art. 210 alin. (1) C. pen. (nou) - ambele încriminând infracțiunea de trafic de persoane - sancționează sus-zisa infracțiune cu pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, perspectivă din care problema determinării legii penale mai favorabile nu poate fi luată în discuție. Cum însă inculpații au fost trimiși în judecată și condamnați pentru infracțiunea continuată de trafic de persoane, ar urma ca odată cu schimbarea încadrării juridice solicitată de aceștia - în art. 210 alin. (1) C. pen. (nou) - să se facă și aplicarea art. 35 alin. (1) din același cod (referitor la infracțiunea continuată), fiind inadmisibilă crearea unei lex terția prin combinarea „ad hoc” a art. 210 alin. (1) C. pen.

(nou) cu art. 41 alin. (2) C. pen. (anterior). Or, regimul sancționator al infracțiunii continuate, astfel cum este determinat prin art. 36 alin. (1) C. pen. (nou), se apreciază a fi unul defavorabil inculpaților față de cel stabilit prin art. 42 alin. (1) cu referire la art. 34 C. pen. anterior. Față de considerentele expuse, urmează ca recursurile declarate de inculpații C.M. și C.S. împotriva deciziei penale nr. 202/A din 30 august 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, să fi respinse, ca nefondate, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata sumei de câte 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 150 RON pentru fiecare inculpat, reprezentând onorariul apărătorilor desemnați din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.M. și C.S. împotriva deciziei penale nr. 202/A din 30 august 2013 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedepsele aplicate inculpaților durata reținerii și arestării preventive de la 21 septembrie 2012 la 05 februarie 2014. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 150 RON pentru fiecare inculpat, reprezentând onorariul apărătorilor desemnați din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 februarie 2014.