ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 448/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 448/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursurilor de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 506 din 20 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția

I penală,

s-au hotărât

următoarele:

În

baza art. 334 C. proc. pen., a fost respinsă ca nefondată

cererea de schimbare a încadrării juridice reținute în sarcina inculpaților C.M.

și C.S., cerere formulată de apărătorul ales al inculpaților.

Au fost condamnați inculpații:

- 6 ani închisoare 4 ani pedeapsa complementară

a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și

lit. b), pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, infracțiune prevăzută

de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) raportat la art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea

nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În

baza art 71 C. pen., au fost interzise inculpatului C.M. exercitarea

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen. ca pedeapsă accesorie, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri

și până la terminarea executării pedepsei principale, până la grațierea totală sau

a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării

pedepsei.

În

baza art. 88 alin. (1) C. pen., a fost dedusă din pedeapsa

aplicată inculpatului perioada arestării preventive din 21 septembrie 2012 până

la zi, inclusiv, iar în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută

starea de arest preventiv a inculpatului.

- 6 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară

a interzicerii interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza

a II-a și lit. b), pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, infracțiune

prevăzută de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) raportat la art. 2 pct. 2

lit. c) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În

baza art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului C.M.

exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen. ca pedeapsă accesorie, din momentul rămânerii definitive a prezentei

hotărâri și până la terminarea executării pedepsei principale, până la grațierea

totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție

a executării pedepsei.

În

baza art. 88 alin. (1) C. pen., a fost dedusă din pedeapsa

aplicată inculpatului perioada arestării preventive din 21 septembrie 2012 până

la zi, inclusiv, iar în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută

starea de arest preventiv a inculpatului.

S-a luat act că părțile vătămate B.E. și

P.A. nu s-au constituit părți civile.

În

baza art. 349 raportat la art. 189 și art. 191 alin. (1) C.

proc. pen., inculpații au fost obligați la plata sumei de de câte 4.300 RON cu titlu

de cheltuieli judiciare avansate de către stat din care suma de câte 3.500 RON pentru

faza de urmărire penală și câte 800 RON pentru faza de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, prima

instanță a reținut că la 13 august 2009, lucrători de poliție din cadrul B.C.C.O.

București au fost sesizați de numitul B.A.C. cu privire la faptul că numita B.E.

este lipsită de libertate și urmează a fi transportată în străinătate pentru a practica

prostituția, de către trei indivizi necunoscuți.

În

urma cercetărilor au fost identificați inculpații C.M. și

C.S., care, împreună cu o altă persoană rămasă neidentificată, se programau telefonic

ca și clienți, la diferite tinere ce desfășoară activități de masaj la domiciliu,

iar după ce acestea ajungeau la adresa indicată erau deposedate de actele de identitate

și bunurile personale și, prin amenințări și violență, erau transportate, împotriva

voinței lor, la o adresă din comuna C., județul Giurgiu, lipsindu-le de libertate

și spunându-le că urmează să le transporte în Italia, unde vor practica prostituția

pentru ei.

Pentru a le elibera, învinuiții le solicitau

tinerelor să contacteze telefonic diferiți prieteni sau cunoscuți care să fie dispuși

să plătească o anumită sumă de bani pentru eliberarea lor.

Prin această metodă au fost racolate părțile

vătămate P.A. și B.E. Acestora li s-a dat ca punct de întâlnire la un apartament

din sectorul 2, unde locuia martora G.E. De aici, cele două fete au fost luate și

transportate cu un autoturism marca B. de culoare neagră, în comuna C., județul

Giurgiu, la domiciliul martorului B.F., rudă îndepărtată a învinuitului C.M.

Profitând de neatenția învinuiților și

de faptul că aceștia au adormit, partea vătămată B.E. a fugit din casă, ascunzându-se

la o vecină din sat, de unde a sunat la prietenul ei B.A.C. și la poliție.

Aflându-se desculță, cu hainele răvășite

și într-o stare de temere vădită, partea vătămată B.E. a stat ascunsă la martora

V.S., persoana care a primit-o și a ascuns-o în curte, timp de circa două ore, până

la sosirea organelor de poliție.

În

acest timp, învinuiții C.M. și C.S., împreună cu al treilea

individ necunoscut, trezindu-se și constatând că una din fetele racolate a fugit,

au părăsit locuința martorului B.F., împreună cu partea vătămată P.A., întorcându-se

în București, într-o zonă de case, având aspectul caselor locuite de rromi. Aici,

profitând și ea de un moment de neatenție al făptuitorilor, fiind lăsată nesupravegheată

câteva minute, partea vătămată P.A. a fugit în stradă, reușind să ia un taxi.

Declarațiile părților vătămate B.E. și

P.A. s-au coroborat pe deplin între ele, arătând situația de fapt astfel cum a fost

prezentată mai sus.

Martora G.E., concubina de la acel moment

a inculpatului C.M., a confirmat faptul că la 12 august 2009 cei doi inculpați au

adus în apartamentul său două persoane de sex feminin, pe una dintre ele reușind

să o vadă și recunoscând-o din planșa foto ca fiind B.E. De asemenea, din planșa

foto martora G.E. i-a recunoscut pe cei doi inculpați. La fel, martorul B.F., o

rudă mai îndepărtată a inculpatului C.M., a confirmat faptul că în vara anului 2009,

într-o seară, cei doi inculpați, C.S. și C.M., au venit la locuința sa însoțiți

de cele două părți vătămate și de încă o persoană de sex masculin, iar în dimineața

zilei următoare partea vătămată B.E. a fugit desculță din locuința sa. Martorul

B.F. a recunoscut din planșa foto atât pe cei doi inculpați, cât și pe cele două

părți vătămate, B.E. și P.A.

Martora V.S. a confirmat faptul că într-o

zi din vara anului 2009, dimineața, partea vătămată B.E. a intrat în curtea casei

sale din comuna C., județul Giurgiu, fiind desculță, cu hainele în dezordine și

în stare de șoc, spunându-i că a fost adusă cu forța din București și urmează să

fie dusă în Italia pentru a se prostitua, rugând-o să-i permită să dea un telefon

la poliție. Martora a recunoscut-o din planșa foto pe partea vătămată B.E.

Martorul B.A. a declarat că a fost contactat

de partea vătămată B.E., prietena sa, solicitându-i suma de 3.500 euro, fără a-i

comunica motivul, deși acesta a insistat, Ia un moment dat a auzit voci bărbătești

în fundal, iar partea vătămată B.E. i-a strigat să anunțe poliția, spunându-i că-i

sechestrată în comuna C. și o să fie dusă în Italia să practice prostituția, moment

în care convorbirea telefonică s-a întrerupt, fapt ce l-a determinat să anunțe organele

de poliție.

Având în vedere situația de fapt, prin

prisma elementelor de fapt astfel cum au reieșit din materialul probator administrat

în cauză, instanța de judecată a constatat că faptele imputate inculpaților există,

constituie infracțiuni și au fost săvârșite de către inculpați.

De asemenea, în raport de aceleași elemente,

s-a constatat că este corectă încadrarea juridică dată prin rechizitoriu, nefiind

vreun motiv de a se dispune schimbarea încadrării juridice în sensul reținerii faptei

de proxenetism, astfel cum au solicitat inculpații prin apărător.

Faptele concrete ale inculpaților au depășit

cadrul unei simple încercări de a convinge părțile vătămate să practice prostituția,

reținându-se că nu ne aflăm în prezența unei fapte de proxenetism, încriminate prin

art. 329 C. pen., ci a unei fapte de trafic de persoane prevăzute de art. 12

alin. (1), alin. (2) raportat la art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., diferențele în ceea ce privește conținuturile

constitutive ale celor două infracțiuni fiind evidente.

Pe cale de consecință, instanța a respins

ca nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice reținute în sarcina inculpaților

C.M. și C.S., cerere formulată de apărătorul ales al inculpaților.

La individualizarea judiciară a pedepselor

instanța a dat eficiență criteriilor generale de individualizare prevăzute de

art. 72 C. pen. și care privesc dispozițiile părții generale ale C. pen., limitele

de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite,

persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea

penală.

În

acest sens instanța a avut în vedere gravitatea infracțiunilor

săvârșite de către inculpați, modul concret de comitere a acestora, intervalul de

timp în cursul căruia au fost săvârșite, dar și comportamentul inculpaților pe parcursul

derulării procesului penal împotriva lor. Prin urmare, s-a ținut seama de atitudinea

de nerecunoaștere a inculpaților, astfel cum rezultă din declarațiile date în fața

organelor de urmărire penală și în fața instanței de judecată, dar și de faptul

că inculpații nu au antecedente penale.

În

ceea ce privește aspectele de ordin civil ale cauzei, instanța

a constatat că nu există depuse la dosarul cauzei cereri de constituire de parte

civilă, iar cele două părți vătămate nu sunt nici minore pentru a da astfel loc

obligației instanței de a se pronunța din oficiu cu privire la acțiunea civilă.

Împotriva sentinței penale au formulat

apeluri inculpații C.M. și C.S., care au solicitat achitarea în temeiul art. 11

alin. (2) lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) sau d) C. proc. pen., iar

în subsidiar o reindividualizare a pedepselor în sensul reducerii.

Prin decizia penală nr. 202/A din 30 august

2013 a Curții de Apel București, secția I penală,

au fost respinse ca nefonate apelurile

declarate de inculpați C.M. și C.S., împotriva sentinței penale nr. 506 din 20

iunie 2013 a Tribunalului București, secția l penală.

A fost dedusă pentru fiecare apelant-inculpat,

din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive, de la 21 septembrie 2012, la

zi și a fost menținută arestarea preventivă a celor doi inculpați.

În

baza art. 192 alin. (2) și (4) C. proc. pen., fiecare apelant-inculpat

a fost obligat, la plat a sumei de câte 150 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Curtea a constat că situația de fapt a

fost corect reținută de prima instanță, care a reținut încadrarea juridică a faptei

ca fiind aceea de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 678/2001, iar nu aceea de lipsire de libertate prev. de art. 189 alin. (3)

C. pen. și în niciun caz aceea de determinare ori înlesnire a prostituției la care

face referire apărarea, întrucât această activitate urma să se desfășoare prin constrângere,

după cum reiese din probatoriul descris anterior.

Împrejurarea

că părțile vătămate au fost identificate

de pe internet de către inculpați și contactate telefonic, iar ulterior s-au deplasat

de bună voie cu încă o a treia persoană, nu are relevanță asupra existenței elementelor

constitutive ale infracțiunii deoarece aceasta a fost în realitate metoda de atragere,

de racolare a părților vătămate în locuința unde se aflau inculpații, de altfel

acesta fiind un mod de operare frecvent în rândul traficanților de persoane; de

cele mai multe ori victimele sunt căutate din rândul femeilor care practică deja

prostituția sub o formă sau alta, tocmai pentru că sunt mai ușor de atras în asemenea

situații, evită să sesizeze organele de poliție și sunt mai greu de depistat de

familie ori de organele de poliție.

Referitor la declarația martorei G.E.,

concubina de la acel moment a inculpatului C.M., care spune că părțile vătămate

împreună cu inculpații s-au prezentat la domiciliul acesteia pentru a da o petrecere,

acesta fapt ilustrează încă o dată modul de operare al inculpaților, prin atragerea

părților vătămate sub pretextul unei petreceri și nu conduce la concluzia că infracțiunea

de trafic de persoane nu a avut loc; de asemenea nu poate institui o prezumție în

sensul că în prezența concubinei nu se puteau realiza fapte de trafic de persoane

cu cele 2 părți vătămate.

Împrejurarea

că a treia persoană a rămas neidentificată

nu exclude vinovăția inculpaților sub aspectul infracțiunii de trafic de persoane;

mai mult decât atât, aceștia aveau posibilitatea de a coopera cu organele de poliție

pentru identificarea acestei persoane, însă nu au făcut-o.

Nici faptul că părțile vătămate nu au fost

obligate în niciun fel la întreținerea de relații sexuale de către inculpați nu

exclude existenta infracțiunii de trafic de persoane, ci dimpotrivă demonstrează

că inculpații nu intenționau să beneficieze de „serviciile” acestora, ci urmăreau

alte scopuri, iar pe de altă conform art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 constituie

infracțiunea de trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea

ori primirea unei persoane, prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere,

prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea

acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința ori prin oferirea, darea,

acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului

persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei

persoane.

Cu alte cuvinte, este suficient ca autorul

faptei să urmărească scopul exploatării persoanei traficate, nu să îl și atingă

prin obligarea acesteia la desfășurarea vreunei activități.

Curtea a constatat că nu este întemeiată,

cerere de schimbare a încadrării juridice deoarece probatoriul nu dovedește că inculpații

ar fi determinat părțile vătămate să practice prostituția, nici că le-ar fi înlesnit

această activitate; de altfel apărarea se contrazice în afirmații, arătând pe de

o parte că acestea practicau deja la acel moment prostituția, iar pe de altă parte

că ar fi fost determinate de inculpați să o practice; nu se poate susține că inculpații

ar fi înlesnit practicarea prostituției de către părțile vătămate întrucât activitatea

de înlesnire presupune în primul rând consimțământul persoanei care practică prostituția

și un ajutor dat acestora, fie prin asigurarea protecției, fie prin asigurarea unei

locații, iar nu prin contactarea acesteia în calitate de „beneficiari” ai serviciilor

de prostituție.

În

concluzie, atât cererea de schimbare a încadrării juridice

a faptei, cât și solicitarea apărării de achitare a inculpaților - fie în temeiul

art. 10 lit. a) fie a art 10 lit. d) C. proc. pen. s-au apreciat ca fiind nefondate.

Cât privește solicitarea inculpaților de

reducere a pedepselor aplicate prin reținerea de circumstanțe atenuante, în sensul

diminuării sub minimul special, către minimul general, Curtea a constatat că nu

există temeiuri pentru a se dispune în acest sens, față de gravitatea faptei comise

de inculpați, modalitatea de săvârșire, circumstanțele personale ale acestora.

Infracțiunea de trafic de persoane este

o infracțiune deosebit de gravă, în condițiile în care inculpații au acționat printr-un

mod de operare identic asupra a două părți vătămate; în plus, prima instanță a dat

dovadă de clemență, aplicând inculpaților pedepse de 6 ani închisoare, foarte apropiate

de minimul special prevăzut de lege.

În

privința inculpaților s-a mai arătat că nu se pot reține nici

circumstanțe atenuante, având în vedere faptul că din fișele de cazier judiciar

rezultă că nu sunt la prima abatere, ambii fiind sancționați cu amenda administrativă

pentru comiterea de fapte penale, astfel că nu se poate susține că au avut anterior

o conduită bună, iar atitudinea acestora pe întreg parcursul procesului penal a

fost una de nerecunoaștere a faptei comise, nefiind întrunite cerințele art. 74

lit. a) și c) C. pen.

Împotriva acestei decizii, inculpații C.M.

și C.S. au formulat, în termen legal, recursurile de față, solicitând schimbarea

încadrării juridice, din infracțiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12

alin. (1), alin. (2) lit. a) raportat la art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de trafic de persoane, prevăzută

de art. 210 C. pen., și prin înlăturarea formei continuate, stabilirea unor pedepse

de maximul 4 ani fiecare.

Examinând recursurile declarate de inculpații

C.M. și C.S. prin raportare la dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen.,

astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și

Justiție constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Art. 12 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea

în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și

completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, prevede

că „recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate

împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în

competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare

la recurs”.

În

cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunțată de

Curtea de Apel București,- secția I penală, la 30 august 2013, deci ulterior intrării

în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru

degrevarea instanțelor judecătorești, iar inculpații au declarat recurs la 03 septembrie

2013, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs

prevăzute în art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen.

Totodată, art. 385

10

C.

proc. pen. prevede în alin. (2

1

) că instanța de recurs nu poate examina

hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen. dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri,

nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată,

așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor

de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se iau în

considerare din oficiu.

Verificându-se îndeplinirea acestor cerințe,

se observă că inculpații și-au motivat recursurile doar oral, în ședința publică

de judecată din 05 februarie 2014, încălcându-și, astfel, obligația ce le revenea

potrivit art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

Cu toate acestea, Înalta Curte văzând că,

potrivit art. 5 alin. (1) C. pen. (intrat în vigoare la 01 februarie 2014), „în

cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei

au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă”, va

examina solicitarea inculpaților, de aplicare a art. 5 alin. (1) C. pen., cu consecința

schimbării încadrării juridice, din art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) raportat

la art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen., în infracțiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 210 C. pen., solicitare

în privința căreia aprecaiază nu poate fi primită deoarece , în realitate, în raport

cu datele și împrejurările cauzei, legea penală nouă nu le este favorabilă.

Atât art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001,

cât și art. 210 alin. (1) C. pen. (nou) - ambele încriminând infracțiunea de trafic

de persoane - sancționează sus-zisa infracțiune cu pedeapsa închisorii de la 3

la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, perspectivă din care problema

determinării legii penale mai favorabile nu poate fi luată în discuție.

Cum însă inculpații au fost trimiși în

judecată și condamnați pentru infracțiunea continuată de trafic de persoane, ar

urma ca odată cu schimbarea încadrării juridice solicitată de aceștia - în art.

210 alin. (1) C. pen. (nou) - să se facă și aplicarea art. 35 alin. (1) din același

cod (referitor la infracțiunea continuată), fiind inadmisibilă crearea unei lex

terția prin combinarea „ad hoc” a art. 210 alin. (1) C. pen. (nou) cu art. 41

alin. (2) C. pen. (anterior). Or, regimul sancționator al infracțiunii continuate,

astfel cum este determinat prin art. 36 alin. (1) C. pen. (nou), se apreciază a

fi unul defavorabil inculpaților față de cel stabilit prin art. 42 alin. (1) cu

referire la art. 34 C. pen. anterior.

Față de considerentele expuse, urmează

ca recursurile declarate de inculpații C.M. și C.S. împotriva deciziei penale

nr. 202/A din 30 august 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, să fi

respinse, ca nefondate, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit.

b) C. proc. pen.

În

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați

vor fi obligați la plata sumei de câte 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de câte 150 RON pentru fiecare inculpat, reprezentând

onorariul apărătorilor desemnați din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de inculpații C.M. și C.S. împotriva deciziei penale nr. 202/A din 30 august 2013

a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedepsele aplicate inculpaților

durata reținerii și arestării preventive de la 21 septembrie 2012 la 05 februarie

2014.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei

de câte 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte

150 RON pentru fiecare inculpat, reprezentând onorariul apărătorilor desemnați din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5 februarie

2014.