ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3434/2009

Asupra recursului penal de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 116 din 17 iulie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul V.V.,  împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 80/P/2009 din 4 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, rezoluție care a fost menținută.

A fost obligat petiționarul la plata sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

Prin plângerea penală adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești petiționarul V.V. a solicitat efectuarea de cercetări față de numiții M.S. - executor judecătoresc, B.M. - consilier juridic la Primăria Municipiului Ploiești, D.N.P. - funcționar la Primăria Municipiului Ploiești, Z.V. - funcționar la aceeași primărie și A.A. - agent șef de poliție la Poliția Municipiului Ploiești, apreciind că aceștia se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 247 C. pen., art. 292 C. pen., art. 291 C. pen., art. 260 C. pen., art. 268 C. pen., art. 250 C. pen., art. 272 C. pen., art. 249 C. pen., art. 208 - 209 C. pen., art. 211 C. pen., art. 215 C. pen. și, respectiv, art. 220 C. pen.

Astfel, petiționarul a susținut că executorul judecătoresc M.S., sprijinit de făptuitorii B.M., D.N.P., Z.V. și A.A. l-au evacuat, în mod abuziv, din apartamentul situat în municipiul Ploiești str. Intr.P., județul Prahova, cu ocazia executării silite a titlului executoriu, respectiv a Sentinței civile nr. 908 din 4 februarie 2004 a Judecătoriei Ploiești.

În urma efectuării de acte premergătoare începerii urmăririi penale, procurorul a constatat că în sarcina făptuitorilor nu se poate reține săvârșirea de acte sau fapte care să atragă răspunderea penală a acestora.

Astfel, cercetările efectuate au stabilit că, în anul 1989, petiționarul V.V. a devenit chiriaș în imobilul mai sus-menționat și, ulterior, în anul 1992 a solicitat cumpărarea acestuia de la SC C. SA Ploiești, sens în care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 20 octombrie 1993.

Prin Sentința civilă nr. 9552 din 16 septembrie 1994 a Judecătoriei Ploiești s-a constatat nulitatea absolută a acestui contract de vânzare-cumpărare, părțile fiind repuse în situația anterioară încheierii acestuia, astfel că petiționarul a redevenit chiriaș.

Deși avea dreptul la restituirea sumei achitate pentru cumpărarea apartamentului, acesta nu a făcut demersuri în acest sens, în timp util.

După rămânerea definitivă a sentinței mai sus arătate, V.V. nu s-a prezentat la autoritatea publică  locală, în vederea perfectării contractului de închiriere, care între timp expirase, deși a fost invitat de mai multe ori în acest scop.

Drept urmare, la data de 4 decembrie 2003, Primăria Municipiului Ploiești, reprezentată de Serviciul Public Finanțe Locale și Administrarea Patrimoniului a formulat cerere de chemare în judecată a acestuia și a numitei V.V.A. - fiica petentului, prin care a solicitat rezilierea contractului existent și evacuarea necondiționată a pârâților din apartament.

Judecătoria Ploiești a pronunțat Sentința civilă nr. 908/2004, care a rămas definitivă și irevocabilă, devenind astfel titlu executoriu.

Mai mult, de la anularea contractului de vânzare-cumpărare, în sarcina petiționarului V.V. a fost pusă contravaloarea chiriei datorate primăriei locale, acumulându-se debite foarte mari, inclusiv la asociația de proprietari.

În aceste condiții, la data de 2 iunie 2006 Primăria Municipiului Ploiești a formulat cerere de punere în executare a titlului executoriu mai sus-menționat.

Petiționarul V.V. a formulat contestație la executare, care însă i-a fost respinsă de către instanțele de judecată, astfel că, în urma epuizării tuturor căilor de atac, executorul judecătoresc M.S. a continuat executarea, stabilind termenul de executare la 29 ianuarie 2009, procedura față de debitor fiind îndeplinită.

La punerea în executare silită a titlului executoriu, Primăria Municipiului Ploiești, în calitate de creditoare, a împuternicit-o pe făptuitoarea B.M. - consilier juridic, să participe la această executare, care consta în evacuarea debitorului V.V. și a fiicei sale din imobil.

Alături de aceasta la evacuare au mai participat D.N.P. și Z.V., funcționare în cadrul Direcției Patrimoniu a Primăriei Ploiești, iar executorul judecătoresc a solicitat sprijin, prin adresă, organelor de poliție, din partea cărora s-au prezentat agentul A.A. de la Secția x - Ploiești, precum și reprezentanți ai Poliției Comunitare.

Procurorul a stabilit că, activitatea de executare silită, respectiv evacuarea debitorului s-a desfășurat cu respectarea normelor legale.

La termenul de executare, la apartamentul respectiv a fost găsit debitorul V.V., care a permis accesul persoanelor împuternicite să pună în executare titlul executoriu de evacuare a acestuia din imobil.

I-au fost explicate de către executorul judecătoresc condițiile evacuării și faptul că, deși a formulat contestație în anulare împotriva deciziei tribunalului, executarea silită nu este suspendată și, ca atare, urmează să fie dusă la îndeplinire.

În aceeași zi, la apartamentul petiționarului a sosit și fiica acestuia, respectiv V.V.A., care a înțeles că trebuie îndeplinită procedura de evacuare, astfel că i-a propus tatălui său să locuiască la ea.

Aceasta a luat câteva bunuri din casă, iar restul au fost inventariate de către executorul judecătoresc, încărcate în două camioane ale A.D.P.P. Ploiești și depozitate într-un spațiu al primăriei, rămânând în custodia acesteia.

După ce s-a încheiat procesul-verbal semnat de participanții la procedura de evacuare, primăria a aplicat sigilii la apartament și a fost schimbată încuietoarea ușii de acces, considerându-se astfel activitatea încheiată.

Prin rezoluția nr. 80/P/4 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a constatat că executarea silită s-a desfășurat în condițiile legii, respectiv în baza dispozițiilor art. 372 și urm. C. civ., astfel că s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de persoanele reclamate, în temeiul art. 228 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Împotriva rezoluției mai sus-menționate a formulat plângere, potrivit art. 278 C. proc. pen., petiționarul V.V., plângere care i-a fost respinsă ca neîntemeiată de către procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, prin rezoluția nr. 563/II/2/12 mai 2009.

În conformitate cu dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., nemulțumit de soluțiile date de parchet, petiționarul V.V. s-a adresat cu plângere Curții de Apel Ploiești, competentă să judece cauza în primă instanță.

Verificând rezoluția atacată și actele premergătoare efectuate în cauză prima instanță a reținut că, executarea silită și evacuarea petiționarului V.V. din apartament s-au făcut în mod legal, în baza unei hotărâri judecătorești rămasă definitivă și irevocabilă și care a constituit titlul executoriu în baza căruia a acționat executorul judecătoresc, însoțit de împuterniciții legali ai Primăriei Municipiului Ploiești, de organele de poliție și de cele ale Poliției Comunitare.

Procesul-verbal încheiat de executorul judecătoresc cu privire la bunurile rămase în apartament și lăsate în custodia A.D.P.P. Ploiești a fost semnat de toți participanții la procedura de evacuare din apartament a petiționarului V.V., primăria a aplicat sigiliile pe ușa apartamentului, a fost schimbată încuietoarea ușii de acces în apartament, iar debitorul V.V. a primit un exemplar al procesului-verbal încheiat la 29 ianuarie 2009, atunci când a fost finalizată activitatea de executare silită a acestuia.

Potrivit dispozițiilor art. 399 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.

Nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal, așa cum prevăd dispozițiile art. 399 alin. (2) C. proc. civ.

În consecință, pentru eventuala nerespectare a dispozițiilor procedurale privind executarea silită, legea a prevăzut remedii procesuale, prin anularea actelor întocmite nelegal.

De aceea, pretinsele nereguli sesizate de petiționarul V.V. puteau constitui eventuale motive de contestații la executare, cu consecința anulării actelor de executare nelegal efectuate, dar nu pot conduce la atragerea răspunderii penale a executorului judecătoresc sau a altor persoane.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs petiționarul V.V., care a solicitat casarea hotărârii atacate, admiterea plângerii formulate, desființarea rezoluției parchetului și trimiterea cauzei procurorului pentru tragerea la răspundere penală a persoanelor reclamate.

Înalta Curte constată că recursul declarat de petiționarul V.V. este tardiv introdus.

Potrivit dispozițiilor art. 185 C. proc. pen. "când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen".

Astfel, potrivit formalismului legii procesual penale, având caracter de garanție egală pentru toate părțile interesate, în sensul dispozițiilor art. 21 din Constituția României, revizuită, cu referire la art. 16 din legea fundamentală și ca rațiune, satisfacerea imperativului disciplinării activității procesuale prin stabilirea unor termene peremptorii, prin textul menționat a fost impusă obligația îndeplinirii în termen a actelor de procedură, sub sancțiunea decăderii din exercițiul dreptului. Ca atare, neexercitarea în termen a unui drept procesual, conform sancțiunii menționate, duce la pierderea acestuia.

Potrivit art. 385

3

C. proc. pen., "termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel."

Alin. (2) al aceluiași text de lege stabilește că "dispozițiile art. 363 - 365, privind data de la care curge termenul, repunerea în termen și declararea peste termen a căii de atac se aplică în mod corespunzător".

Potrivit art. 363 alin. (3) C. proc. pen., "pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunțare termenul curge de la pronunțare. Pentru părțile care au lipsit atât la dezbateri, cât și la pronunțare, precum și pentru inculpatul deținut ori pentru inculpatul militar în termen, militar cu termen redus, rezervist concentrat, elev al unei instituții militare de învățământ ori pentru inculpatul internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, care au lipsit de la pronunțare, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv".

Din actele dosarului rezultă că petiționarul V.V. a fost prezent la dezbateri, pe data de 17 iulie 2009, astfel că termenul de recurs de 10 zile, prevăzut de art. 385

3

alin. (1) C. proc. pen., a început să curgă de la această dată (care este și data pronunțării hotărârii).

Întrucât petiționarul V.V. a depus cererea, prin care a declarat recurs în cauză, abia la data de 5 august 2009, ultima zi de declarare a recursului fiind 28 iulie 2009, Înalta Curte constată că exercitarea căii de atac a recursului de către acesta s-a făcut cu depășirea termenului de 10 zile, în care putea fi declarat.

Termenul de recurs fiind peremptoriu sub aspectul exercitării dreptului de recurs, titularul acestuia putând să promoveze calea de atac doar în interiorul intervalului de timp prevăzut de lege, rezultă că nedeclararea recursului în acest termen conduce la respingerea lui ca tardiv introdus, subiectul îndrituit fiind decăzut din exercițiul dreptului procesual respectiv.

Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) teza I C. proc. pen., va respinge, ca tardiv introdus, recursul declarat de petiționarul V.V. împotriva Sentinței penale nr. 116 din 17 iulie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul petiționar la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv introdus, recursul declarat de petiționarul V.V. împotriva Sentinței penale nr. 116 din 17 iulie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 octombrie 2009.