ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4320/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ.,

asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 812 din 10 mai 2010,

Tribunalul

Caraș-Severin, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A.D. în

contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin și a dispus

obligarea pârâtului la plata sumei de 100.000 euro, cu titlu de daune morale,

fără cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 18 iunie 1951 autorii reclamantei au fost deportați

din localitatea de domiciliu N., jud. Caraș-Severin, în localitatea J.N.F., în Câmpia

Bărăganului și, conform adresei din 30 septembrie 2008 a Direcției Instanțelor Militare

din cadrul Ministerului Apărării Naționale, mamei reclamantei - C.E. - i s-a fixat

domiciliu obligatoriu, conform deciziei M.A.I. nr. 200/1951, iar ulterior, prin

decizia din 1955, la data de 20 decembrie 1955, familiei reclamantei i s-a ridicat

această măsură.

Tribunalul a apreciat că sunt incidente în cauză dispozițiile

art. 3 și art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter

politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6

martie 1945-22 decembrie 1989 și, față de împrejurarea că, prin înscrisurile depuse

la dosar, reclamanta a făcut dovada că mama acesteia a beneficiat de dispozițiile

Decretului-Lege nr. 118/1990, acțiunea a fost admisă în parte.

Cât privește însă cuantumul daunelor morale acordate,

instanța a considerat că suma de 1.000.000 euro, solicitată prin acțiunea introductivă

este exagerat de mare, acordând doar 100.000 euro, cu acest titlu, în funcție de

repercusiunile generate de această măsură administrativă cu caracter politic asupra

sănătății, integrității și demnității și de efectele acesteia pe plan social, profesional

și familial.

Împotriva sentinței civile nr. 812 din 10 mai 2010 a Tribunalului

Caraș-Severin, a declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor

Publice Caraș-Severin, invocând critici referitoare la cuantumul daunelor morale

acordate, cu referire la faptul că suma de 100.000 euro este nejustificat de mare,

în raport de întinderea prejudiciului real suferit, iar acesta nu poate fi transformat

într-un izvor de îmbogățire fără just temei.

Se mai arată că la stabilirea cuantumului despăgubirilor,

instanța de fond nu a avut în vedere și măsurile reparatorii deja acordate în temeiul

Decretului-Lege nr. 118/1990.

Prin decizia nr. 875 din 17 mai 2011, Curtea de Apel Timișoara,

secția civilă, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin împotriva

sentinței nr. 812 din 10 mai 2010 a Tribunalului Caraș-Severin, pe care a schimbat-o

și a respins acțiunea.

În urma examinării sentinței atacate, în raport de motivele

invocate și de Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale,

instanța de control judiciar ordinar a apreciat ca fiind întemeiat apelul, în considerarea

argumentelor ce succed:

Prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010, Curtea Constituțională,

a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 5

alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările

ulterioare, sunt neconstituționale.

În ceea ce privește efectele Deciziei nr. 1358 din 21

octombrie 2010 a Curții Constituționale în raport cu cauza de față, Curtea are în

vedere că sunt aplicabile dispozițiile art. 147 alin. (1) din Constituție [prevăzute

și de art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992], potrivit cărora „dispozițiile din

legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca

fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea

Deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul,

după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției".

De asemenea, s-a reținut că sunt aplicabile speței și

dispozițiile art. 47 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora, Deciziile Curții

Constituționale se publică în M. Of. al României, iar de la data publicării sunt

general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Astfel, având în vedere că Decizia nr. 1358 din 21

octombrie 2010 a Curții Constituționale a fost publicată în M. Of. al României

nr. 761/15.11.2010, iar în intervalul de 45 de zile de la publicare, Parlamentul

nu a pus de acord prevederile declarate neconstituționale [art. 5 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 221/1009] cu dispozițiile Constituției, rezultă că aceste

prevederi și-au încetat efectele juridice, ceea ce înseamnă că nu mai pot fi aplicate

și că nu mai sunt obligatorii, la fel ca normele abrogate.

Așadar, fiind desființat temeiul juridic care a stat la

baza admiterii acțiunii reclamantei, respectiv art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 221/2009, Curtea de Apel, a apreciat că se impune în cauză soluția admiterii

apelului pârâtului, cu consecința schimbării sentinței și respingerii acțiunii reclamantei.

S-a reținut de instanța de apel că Decizia Curții Constituționale,

de la data publicării sale în M. Of. este obligatorie pentru instanțe, ipoteză ce

are drept consecință interpretarea apelului declarat de către pârât, în sensul examinării

temeiului juridic al hotărârii atacate și, desigur, al acțiunii introductive.

Cum acest temei juridic bazat pe art. 5 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 221/2009 a fost declarat în afara ordinii constituționale

și nu mai poate produce efecte juridice, în exercitarea controlului de legalitate,

Curtea a admis apelul declarat de către pârât, cu consecința schimbării în tot a

hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii.

Împotriva deciziei nr. 875 din 17 mai 2011 a Curții de

Apel Timișoara, secția civilă, a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru

nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

S-au dezvoltat critici, în sensul că instanța de apel

nu a avut în vedere că legea aplicabilă era aceea aflată în vigoare la data formulării

cererii de chemare în judecată, și că nu se aplică Decizia nr. 1358/2010 a Curții

Constituționale.

În acest sens, recurenta-reclamantă a susținut că instanța

de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din

Constituție, potrivit cărora legea dispune numai pentru viitor, precum și cu încălcarea

principiului neretroactivității legii.

Prin urmare, recurenta-reclamantă a arătat că dispozițiile

Legii nr. 221/2009 sunt aplicabile în speță, deoarece acțiunea a fost formulată

în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din lege, care erau în vigoare

la data introducerii acțiunii, iar dispozițiile privind neconstituționalitatea acestui

text de lege, nu sunt incidente în cauză.

A făcut referire, în acest sens, la necesitatea asigurării

dreptului la un proces echitabil, garantat de dispozițiile art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, ce obligă la respectarea principiului neretroactivității

și a speranței legitime, în contextul preeminenței tratatelor și a jurisprudenței

Curții Europene.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

Problema de drept a efectelor deciziilor Curții Constituționale

asupra procedurilor jurisdicționale aflate în curs de desfășurare a fost dezlegată

prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secțiile unite, în soluționarea unui recurs în interesul legii.

Această decizie a fost publicată în M. Of. nr. 789/7.11.2011,

ca atare nu poate fi ignorată în cauză, producându-și efectele la data soluționării

prezentului recurs, în virtutea dispozițiilor art. 329 alin. (3) C. proc. civ.,

potrivit cărora, dezlegările date problemelor de drept judecate prin recursul în

interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe.

Prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, s-a statuat

că „urmare a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, dispozițiile

art. 5 alin. (1) lit. a) teza

I

din Legea nr. 221/2009 privind condamnările

cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat

efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv

la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Of.".

Conform art. 330

7

alin. (4) C. proc. civ.,

dezlegarea dată problemelor de drept în recursul în interesul legii este obligatorie

pentru instanțe, de la data publicării deciziei în M. Of., așa încât, în raport

de decizia în interesul legii susmenționată, se impune păstrarea soluției din hotărârea

recurată, pentru argumentele reținute de instanța supremă în soluționarea recursului

în interesul legii.

În motivarea deciziei date în interesul legii, s-a arătat

că, în raport atât de cadrul normativ intern, cât și de blocul de convenționalitate,

reprezentat de textele Convenției Europene a Drepturilor Omului și de jurisprudența

instanței europene, creată în aplicarea acestora, cele două decizii ale Curții Constituționale

trebuie să își găsească aplicabilitatea asupra raporturilor juridice aflate în curs

de desfășurare.

Ca atare, la momentul la care instanța este chemată să

se pronunțe asupra pretențiilor formulate, norma juridică nu mai există și nici

nu poate fi considerată ca ultraactivând (nefiind vorba despre o situație voluntară),

în absența unei dispoziții legale exprese.

Așa fiind, față de caracterul imperativ, de ordine publică

al dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție, aplicarea generală și obligatorie

a Deciziei Curții Constituționale nu poate fi tăgăduită, deoarece ar însemna ca

un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ceea ce nu este

posibil față de dispozițiile Constituției României.

Împrejurarea că Deciziile Curții Constituționale produc

efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela

al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi

definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite, ceea ce nu este cazul

în situația dată.

În speță, nu există însă un drept definitiv câștigat,

iar reclamanta nu este titulara unui bun susceptibil de protecție în sensul

art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

câtă vreme la data publicării Deciziei Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o

hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul reclamantei.

Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios

constituțional, urmare a sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate,

s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul

a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității

textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul

echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ

legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței

dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

Situația de dezavantaj sau de discriminare în care reclamanta

susține că s-ar afla, dat fiind că cererea sa nu fusese soluționată de o manieră

definitivă la momentul pronunțării Deciziei Curții Constituționale, are o justificare

obiectivă, întrucât rezultă din controlul de constituționalitate, și rezonabilă,

păstrând raportul de proporționalitate dintre mijloacele folosite și scopul urmărit,

acela de înlăturare din cadrul normativ intern a unei norme neclare, imprecise.

Motivele de recurs, încadrate de reclamantă conform

art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ. nu se identifică în conținutul criticilor mai

sus expuse.

Criticile de nelegalitate invocate sub incidența art.

304 pct. 9 din același Cod, referitoare la nelegalitatea deciziei din apel au fost

respinse, potrivit considerentelor precedente.

Pentru aceste considerente, față de prevederile art. 312

alin. (1), teza a-II-a C. proc. civ., instanța va respinge recursul declarat de

reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.D.

împotriva deciziei nr. 875 din 17 mai 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iunie 2012.