ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 469/2008

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor dosarului, a constatat următoarele: Prin cererea adresată Curții de Apel București, reclamantul F.M.F. a chemat în judecată Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară București, solicitând anularea dispozițiilor cuprinse în textul art. 1 alin. (6) din Ordinul nr. 128 din 22 ianuarie 2007 emis de Ministerul Administrației și Internelor, publicat în M. Of. nr. 68/29.01.2007, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că soluția de a taxa excesiv solicitările pentru prestarea în regim de urgență a serviciilor de carte funciară contravine normelor constituționale referitoare la garantarea dreptului de proprietate, lipsind de conținut dreptul oricărei persoane de a obține, într-un termen rezonabil și cu un cost rezonabil, evidențierea în sistemul publicității imobiliare a diferitelor operațiuni referitoare la nașterea, modificarea, transmiterea sau stingerea de drepturi reale. În cauză a formulat întâmpinare pârâta Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară București care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară București și excepția inadmisibilității acțiunii.

Pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată. Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a invocat excepțiile tardivității introducerii plângerii prealabile și a lipsei de interes a acțiunii reclamantului, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. Prin sentința nr. 163/CA/2007-P din 08 octombrie 2007 a Curții de Apel Oradea au fost respinse excepțiile invocate privind lipsa calității procesuale active a reclamantului și a inadmisibilității acțiunii, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară București și a fost respinsă acțiunea reclamantului împotriva pârâtei Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, ca fiind formulată împotriva unei persoane care nu are calitate procesuală pasivă și ca nefondată acțiunea.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut faptul că prin instituirea unei taxe de urgență nu se restricționează înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate, ci reprezintă chiar o modalitate de soluționare cu celeritate a cererii de înscriere, oferind posibilitatea cetățenilor de a alege dacă doresc soluționarea cererilor în termen normal sau în regim de urgență. Referitor la motivul de nelegalitate invocat, potrivit căruia tarifele în cazul serviciilor de carte funciară urmează a fi stabilite prin ordin al ministrului administrației și internelor și pot fi decise numai cu avizul Ministerului Finanțelor Publice, instanța reține că, prin intrarea în vigoare a modificărilor aduse C. fisc.

prin Legea nr. 343/2006 a fost abrogată O.G. nr. 12/1998 privind taxele de timbru pentru activitatea notarială, devenind inaplicabile prevederile art. 8 alin. (3) și (4) din Legea nr. 7/1996, republicată, dispoziții care au fost criticate de recurent ca fiind nelegale. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs în termenul legal F.M.F., prin care s-a solicitat admiterea căii de atac și modificarea în întregime a sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii în contencios administrativ intentate împotriva Ministerului Administrației și Internelor cu consecința anulării dispozițiilor art. 1 alin. (6) din ordinul nr. 128/2007 emis de pârâtul-intimat.

A învederat recurentul, prin motivele de recurs, că sentința atacată este nelegală sub aspectul soluției de respingere a cererii de chemare în judecată formulată față de pârâtul-intimat Ministerul Internelor și Reformei Administrative, fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor constituționale și legale ce reglementează protecția dreptului la proprietate, precum și modul de stabilire a tarifelor Agenției de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

S-a arătat că soluția aleasă de ministerul internelor pentru a taxa excesiv solicitările pentru prestarea în regim de urgență a serviciilor de carte funciară prin dispozițiile art. 1 alin. (6) din ordinul nr. 128/2007, contravine normelor constituționale referitoare la garantarea dreptului de proprietate, lipsind practic de conținut dreptul oricărei persoane juridice sau fizice de a obține într-un termen rezonabil și cu un cost rezonabil evidențierea în sistemul publicității imobiliare a diferitelor operațiuni juridice referitoare la nașterea, modificarea, transmiterea sau stingerea de drepturi reale. În acest sens, s-a apreciat că sunt încălcate principii constituționale referitoare la garantarea proprietății private, când prin tarife prohibitive această proprietate nu poate fi ocrotită în vederea soluționării într-un termen mai scurt a lucrărilor de carte funciară, contravenind dispozițiilor art. 41 din Constituție.

Prin instituirea unor tarife de urgență într-un cuantum atât de exagerat se atentează la securitatea juridică a două mari principii ce guvernează întregul sistem de drept din România și anume principiul garantării proprietății private, care se reflectă și pe planul obținerii într-un termen rezonabil și pentru un tarif de asemenea rezonabil efectuarea operațiunilor de publicitate imobiliară [art. 44 alin. (1) din Constituție] și principiul egalității în fața legii și autorităților care presupune un tratament egal și echitabil față de cetățeni, fără discriminări sau privilegii în funcție de niciun criteriu, inclusiv în funcție de starea materială a cetățeanului sau disponibilitățile sale bănești (art. 16 din Constituție).

Pe de altă parte, s-a menționat că, în condițiile în care dispozițiile atacate prevăd instituirea unui tarif de urgență în cuantum total de 500% față de tariful normal apreciem că această măsură administrativă reprezintă o măsură „disproporționată” și „excesivă” în interpretarea Curții Europene a Drepturilor Omului, față de scopul declarat urmărit de autoritatea publică, și anume acela de accelerare a efectuării serviciilor de carte funciară. Cu alte cuvinte, printr-o asemenea dispoziție se rupe justul echilibru” ce trebuie să existe între dreptul de proprietare recunoscut și garantat titularilor săi particulari și exigențele interesului general.

Dispozițiile ordinului ce fac obiectul prezentei acțiuni, s-a susținut, sunt nelegale și pentru faptul că vin în contradicție flagrantă cu prevederile Legii nr. 7/1996, potrivit cărora tarifele în cazul serviciilor de carte funciară ce urmează a fi stabilite prin ordin al Ministrului Administrației și Internelor, pot fi decise numai cu avizul Ministerului Finanțelor Publice. Or, ordinul nr. 128/2007 a fost emis fără obținerea avizului legal al Ministerului Finanțelor, fapt recunoscut implicit prin apărările formulate de pârât. Nu poate fi primită susținerea pârâtului însușită și de instanță cum că dispozițiile art. 8 alin. (4) din Legea nr. 7/1996 au fost implicit abrogate ca urmare a abrogării O.G.

nr. 12/1998 prin Legea nr. 343/2006 privind modificarea C. fisc., și că ordinul nr. 128/2007 a fost emis în baza art. 8 alin. (7) din Legea nr. 7/1996, care ar reglementa (în mod distinct) tarifele de carte funciară, o asemenea interpretare a textului fiind vădit nelegală și în dezacord cu principiile elementare de interpretare gramaticală și logică a normelor juridice. Realitatea este că avem o singura reglementare a modului în care tarifele se stabilesc de către Ministerul Internelor și ea este dată în mod unitar de art. 8 din Legea cadastrului, care stabilește fără echivoc că aceste tarife se stabilesc, modifică (...) prin ordin al Ministrului Administrației și Internelor la propunerea Consiliului de Administrație al Agenției Naționale însă cu avizul Ministerului Finanțelor așa cum rezultă din alin. (4) al aceluiași articol.

Un alt motiv de nelegalitate a dispozițiilor atacate îl constituie, potrivit susținerilor recurentului, nerespectarea dispozițiilor constituționale prevăzute de art. 56 conform cărora orice taxe și contribuții sau alte prestații trebuie să fie stabilite prin lege. Or, în speța de față Legea nr. 7/1996 care, lege organică fiind, reglementează exhaustiv regimul de publicitate imobiliară, nu prevede posibilitatea practicării unor tarife pentru prestarea în regim de urgență a serviciilor de carte funciară. Prin urmare, atâta vreme cât printr-un act normativ cu forța juridică a unei legi nu se prevede posibilitatea practicări de tarife de urgență, Ministrul Administrației și Internelor nu avea prerogativa legală și nici constituțională de a stabili tarife pentru prestarea în regim de urgență a lucrărilor de carte funciară.

Chiar dacă aceste tarife potrivit legii se fac venit la Agenția de Cadastru, aceasta nu înseamnă că aceste tarife își pierd caracterul de sarcini publice impuse de autorități statale, reprezentând în final „cheltuielile publice” de care face vorbire expresă art. 56 din Constituție. Recursul este nefondat. Potrivit art. 1 alin. (6) din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 128 din 22 ianuarie 2007 privind aprobarea tarifelor pentru activitățile desfășurate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară și unitățile sale subordonate, furnizarea serviciilor de urgență presupune, pe lângă plata tarifelor pentru furnizarea serviciilor la termen, și plata unui tarif suplimentar, al cărui cuantum este de patru ori valoarea tarifului normal, dar nu mai mult de 5.000 RON.

Ordinul nr. 126 din 22 ianuarie 2007, sus-menționat, a fost abrogat prin Ordinul nr. 371 din 27 decembrie 2007 al Ministrului Internelor și Reformei Administrative privind aprobarea tarifelor pentru serviciile furnizate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară și unitățile sale subordonate, fiind însă menținute dispozițiile atacate de reclamant, prin art. 1 alin. (7) din ordinul în vigoare. Prevederile art. 1 alin. (6) din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 128 din 22 ianuarie 2007 sunt legale, nefiind încălcate principiul constituțional al garantării proprietății private, prevăzut de art. 44 alin. (1) din Constituție, principiul egalității în fața legii și a autorităților, prevăzut de art. 16 din Constituție și principiul echității, reglementat de art. 56 alin. (2) din Constituție.

Într-adevăr, cum a reținut și prima instanță, prin instituirea unei taxe de urgență în situația furnizării unor activități de către Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară și de unitățile sale subordonate nu se restricționează înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate și nici nu se creează discriminări, orice persoană având posibilitatea de a opta între soluționarea cererii sale în termenul normal sau în regim de urgență, ci se facilitează soluționarea cu celeritate a operațiunilor de publicitate imobiliară, precum și o corespunzătoare finanțare a cheltuielilor curente și de capital a Agenției Naționale și ale unităților subordonate.

Nu se nesocotește, prin dispoziția normativă atacată, nici principiul echității prevăzut de art. 56 alin. (2) din Constituție, acest principiu referindu-se la sarcinile fiscale, adică la taxele și impozitele care se fac venit la bugetul de stat sau la bugetele locale, și nu la tarifele pentru serviciile de cadastru și publicitate imobiliară, care constituie, potrivit art. 8 alin. (1) și (2) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, republicată, venituri proprii prin intermediul cărora Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară și unitățile subordonate își finanțează activitatea.

Nu este întemeiat nici motivul de recurs referitor la încălcarea dispozițiilor art. 8 alin. (4) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, care prevăd că în cazul serviciilor de publicitate imobiliară pentru care nu se percepe taxă notarială de timbru tarifele se stabilesc prin ordin al Ministrului Administrației și Internelor cu avizul Ministerului Finanțelor Publice, întrucât prevederile normative în discuție au devenit caduce de la data de 01 ianuarie 2007, odată cu abrogarea O.G. nr. 12/1998 privind taxele de timbru pentru activitatea notarială prin Legea nr. 343/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind C. fisc.

Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 128/2007 a fost emis nu în baza art. 8 alin. (4) din Legea nr. 7/1996, ci potrivit competenței legale, în temeiul art. 8 alin. (7) din aceeași lege, care dispune că tarifele se stabilesc, se modifică și se actualizează prin ordin al Ministrului Administrației și Internelor, la propunerea Consiliului de Administrație al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. De asemenea, nu poate fi primită susținerea recurentului în sensul că tarifele de urgență puteau fi stabilite numai prin lege, nefiind aplicabile în cauză dispozițiile art. 56 alin. (1) din Constituția României.

Tarifele în discuție nu pot fi asimilate cu obligațiile de natură fiscală, constând în taxe, impozite și contribuții la bugetul de stat sau la bugetele locale, ele reprezentând contravaloarea serviciilor prestate în materia publicității imobiliare de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară și de unitățile sale subordonate. Nu s-a făcut prin Legea cadastrului și publicității imobiliare o distincție între categoriile de tarife, această atribuție de stabilire a tarifelor pentru serviciile prestate prin activitățile proprii ale Agenției Naționale și ale unităților subordonate fiind delegată Ministrului Administrației și Internelor (Ministrului Internelor și Reformei Administrative în prezent).

Pe de altă parte, într-adevăr, art. 56 alin. (1) din Constituție nu impune stabilirea tuturor taxelor și contribuțiilor prin lege, sintagma „sistem legal de impunere” având în vedere ansamblul actelor normative, cu forță juridică diferită, care stabilesc taxe și impozite. În raport de cele mai sus arătate, reținând că în mod corect a fost respinsă, prin hotărârea atacată, acțiunea formulată de reclamant împotriva Ministerului Internelor și Reformei Administrative, recursul se privește ca fiind nefondat, astfel că se va dispune respingerea lui, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant F.M.F. împotriva sentinței nr. 163/CA/2007-P din 08 octombrie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2008.