ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2615/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 637 din 03 februarie 2010 a Curții de Apel București a fost respinsă excepția de inadmisibilitate invocată în cauză și a fost admisă excepția de nelegalitate formulată de SC S.C. SRL în contradictoriu cu A.N.C.P.I. și SC R.E.D. SRL, în sensul că a fost constatată nelegalitatea dispozițiilor art. 103 alin (2) din Regulamentul de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară, aprobat prin Ordinul Directorului General al A.N.C.P.I. nr. 633/2006. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de contencios administrativ, sesizată cu soluționarea excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 103 alin. (2) din Regulamentul de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară a reținut că excepția inadmisibilității invocată de A.N.C.P.I.

este neîntemeiată întrucât soluționarea litigiului de fond depinde de legalitatea textului normativ atacat pe calea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004. Instanța de contencios a reținut că excepția de nelegalitate a fost invocată în cadrul Dosarului nr. 1197/254/2009 al Judecătoriei Mangalia, având ca obiect plângerea reclamantei SC R.E.D. SRL Voluntari împotriva încheierii din 15 aprilie 2009 a Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Mangalia solicitându-se anularea în parte a acestei încheieri și radierea intabulării dreptului de privilegiu antreprenor înscris în favoarea SC S.C. SRL București. Excepția a fost invocată de SC S.C. SRL București, motivat de faptul că dispozițiilor art. 103 alin. (2) din Regulamentul de Organizare și Funcționare a Birourilor de Cadastru și Publicitate Imobiliară, aprobat prin Ordinul general al A.N.C.P.I.

nr. 633/2006 ar fi nelegale, întrucât prin aceste dispoziții criticate se adaugă la lege (Legea nr. 7/1996 și art. 1734 pct. 4 C. civ.), textele de lege arătate neprevăzând necesitatea existenței consimțământului expres al părților în vederea înscrierii privilegiului asupra imobilului. Instanța de contencios administrativ a reținut că Ordinul nr. 633/2006 de aprobare a Regulamentului de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară este un act administrativ cu caracter normativ, care în mod obligatoriu trebuie emis în baza și în executarea unor dispoziții legale. Instanța a apreciat că în aplicarea și în executarea legii, un act administrativ nu poate adăuga la lege prin instituirea unor obligații care schimbă scopul pentru care legiuitorul a adoptat norma legală.

Astfel, instanța a reținut că, prin dispozițiile criticate ca fiind nelegale, autoritatea a impus părților prezentarea unui înscris, în original, care să cuprindă „consimțământul expres al părților în vederea înscrierii privilegiului asupra imobilului fără însă ca această obligație să rezulte din lege, în condițiile în care dispozițiile art. 47 din Legea nr. 7/1996 cer numai înscrisul original prin care se constată actul sau faptul juridic a cărui înscriere se cere. Instanța de contencios administrativ a concluzionat că prin sintagma „consimțământul expres al părților” s-a îngrădit accesul părții de a-și înscrie dreptul prevăzut de lege, fiind condiționat acest acces de existența consimțământului celeilalte părți, căruia îi revine doar obligația corelativă de respectare a dreptului, cu tot ce derivă din aceasta.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs SC R.E.D. SRL criticând-o ca nelegală și netemeinică. În motivarea recursului formulat, recurenta a susținut în esență că hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1737 pct. 4 C. civ. care reglementează aspecte de ordin substanțial ale recunoașterii privilegiului antreprenorului asupra imobilului care face obiectul lucrării luate în antrepriză, textul citat prevăzând că o notare a privilegiului se va face pe baza unui proces-verbal cu privire la lucrările care urmează a fi executate conform declarației proprietarului. Consideră recurentul că prin adoptarea Legii nr. 7/1996 nu a fost abrogată prevederea C. civ.

care reglementează condițiile de recunoaștere valabilă a privilegiului antreprenorului, întrucât noțiunea acestei legi a fost aceea de a stabili modalitatea în care devin opozabile terților acte și fapte în legătură cu imobilele înscrise în cartea funciară, iar declarația care exprima consimțământul proprietarului înscris în cartea funciară, prevăzută de dispozițiile art. 103 alin. (2) din Regulament este în concordanță cu dispozițiile art. 1737 C. civ. Susține recurentul că hotărârea recurată este pronunțată cu aplicarea greșită a legii și prin prima normelor de tehnică legislativă prevăzute de dispozițiile Legii nr. 24/2000, respectiv dispozițiile art. 75 și 76 din acest act normativ, întrucât textul dispozițiilor art. 103 alin. (2) din Regulament cu privire la care s-a invocat excepția de nelegalitate, este emis în executarea legii și se limitează cadrului legal stabilit potrivit dispozițiilor art. 1737 C. civ.

cât și a Legii nr. 7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară. În drept au fost invocate dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 299, art. 304 pct. 9, 304 1 C. proc. civ. Intimatele-pârâte SC S.C. SRL precum și A.N.C. au depus note scrise. Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză cât și în temeiul dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 75 și art. 76 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, ordinele cu caracter normativ, instrucțiunile și alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor și ai celorlalte organe ale administrației centrale de specialitate sau ale autorităților administrative autonome se emit numai în baza și executarea legilor, a hotărârilor și a Ordonanțelor Guvernului, aceste acte trebuind să se limiteze strict cadrului stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora.

În analizarea legalității unui astfel de act cu caracter normativ, emis în executarea unei legi, urmează a stabili dacă actul respectiv a fost emis în executarea legii și s-a limitat la cadrul stabilit de legea în executarea căreia a fost emis, fără a conține soluții contrare prevederilor legii în baza căreia a fost emis. Înalta Curte constată că, în analiza legalității dispozițiilor art. 103 alin. (2) din Ordinul nr. 633/2006 prin care s-a aprobat Regulamentul de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară, instanța de fond a apreciat în mod eronat că aceste prevederi contravin dispozițiilor art. 47 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, în sensul că, adaugă nepermis la lege, schimbând scopul pentru care legiuitorul a adoptat norma legală de înscriere a privilegiului asupra imobilului.

Potrivit dispozițiilor art. 47 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 „Cererea de înscriere în cartea funciară se va depune la birourile teritoriale ale oficiului teritorial și va fi însoțită de înscrisul original sau de copia legalizată de pe acesta, prin care se constată actul sau faptul juridic a cărui înscriere se cere; copia legalizată se va păstra în mapa biroului de cadastru și publicitate imobiliară”. Art.103 din Regulament stabilește că „Arhitecții, antreprenori și maiștri vor putea solicita în temeiul înscrisului constatator al raportului juridic, înscrierea privilegiului asupra imobilului , pentru garantarea achitării prețului lucrărilor ce le-a executat alin. (1). Înscrisul original va preciza numărul cadastral al parcelei și va cuprinde consimțământul expres al părților, în vederea înscrierii privilegiului asupra imobilului”alin.

(2). Analizând aceste prevederi din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 633/2006, prin raportare la dispozițiile art. 47 din Legea nr. 7/1996 republicată, se constată că prin aceste dispoziții sunt detaliate regulile de înscriere a privilegiului arhitecților, antreprenorilor și maiștrilor, privilegiu legal instituit prin dispozițiile art. 1737 pct. 4 C. civ. – în vederea garantării achitării prețului datorat, pentru lucrările executate. În fapt, dispozițiile alin. (2) al art. 103 din Regulament precizează conținutul înscrisului original prevăzut de dispozițiile art. 47 din Legea nr. 7/1996, în cazul solicitării înscrierii privilegiului legal al arhitecților, antreprenorilor și maiștrilor.

Cum potrivit dispozițiilor art. 55 alin. (5) din Legea nr. 7/1996 privilegiile se înscriu și capătă rang numai în condițiile determinate de legea care le-a instituit – în speță dispozițiile art. 1737 pct. 4 C. civ., se constată că prevederile art. 103 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 633/2006, nu adaugă la lege astfel cum în mod eronat a reținut instanța de fond prin sentința atacată. Având în vedere toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat, va modifica sentința atacată, în sensul că va respinge excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 103 alin. (2) din Regulamentul de Organizare și Funcționare a Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară aprobat prin Ordinul nr. 633/2006, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC R.E.D. SRL împotriva sentinței civile nr. 637 din 3 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 103 alin. (2) din Regulamentul de Organizare și Funcționare a Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 mai 2010.