ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.12.2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3914/2015

HOTĂRÂRE
08.12.2015
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3914/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 3914/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea formulată la data de 03.12.2014 și înregistrată pe rolul secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Craiova, reclamanții A., B., C. și D. au chemat în judecată pârâta Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să dispună anularea totală a lit. a) - „sfera relațională internă” cuprinsă la cap. A din Anexa nr. 6 a Regulamentului de organizare și funcționare al oficiilor de cadastru și publicitate imobiliară, aprobat prin ordinul directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 208/2014 publicat în M. Of. nr. 210 bis/2014; anularea totală a lit. b) și lit. d)-q) cuprinse la la pct. II - „Atribuții specifice”, cap. D - Descrierea activităților corespunzătoare postului din Anexa nr. 6 a Regulamentului de organizare și funcționare a oficiilor de cadastru și publicitate imobiliară, aprobat prin ordinul directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 208/2014, publicat în M. Of. nr. 210 bis/2014.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 139 din 17 martie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A., B., C. și D. în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară și Directorul General al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, având ca obiect „anulare acte administrativ cu caracter normativ”; s-a anulat Ordinul nr. 208/2014 doar în ceea ce privește dispozițiile cuprinse la lit. a) - sfera relațională internă Cap. A - Anexa nr. 6 a Regulamentului de organizare și funcționare a Oficiilor de Cadastru și Publicitate Imobiliară; lit. b); d); e) - teza I; h); i); m) și p) - cuprinse la pct. II - Atribuții specifice capitolul D din Anexa nr. 6 a R.O.I. al O.C.P.I. aprobat prin Ordinul nr. 208/2014, emis de Directorul General al O.C.P.I.; au fost obligați pârâții la plata către reclamanți a sumei de 150 lei cheltuieli de judecată.

Recursul.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară prin Director General, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

S-a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate in sensul respingerii acțiunii.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Înalta Curte sesizată cu soluționarea recursului, constată faptul că recurenta-pârâtă a formulat cerere de renunțare la judecata recursului, ca fiind rămas fără obiect, având in vedere că Ordinul directorului general al A.N.C.P.I. nr. 208/2014 a fost abrogat prin Ordinul nr. 890/2015.

Manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecata recursului, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al recurentului, care nu este supus cenzurii Înaltei Curți, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil.

În ceea ce privește temeiul invocat în formularea cererii, respectiv dispozițiile art. 406 C. proc. civ., se constată că acestea reglementează doar posibilitatea reclamantului de a renunța la judecata acțiunii.

În ceea ce privește recursul declarat de către pârâtă, devin incidente dispozițiile art. 463 C. proc. civ., care prevăd că Achiesarea la hotărâre reprezintă renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluții din respectiva hotărâre, în raport de care Înalta Curte va lua act de cererea de renunțare la judecarea recursului.

În temeiul art. 463 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., ia act de declarația pârâtei Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară de renunțare la recursul formulat împotriva sentinței nr. 139 din 17 martie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 decembrie 2015.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-09-19
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2857/2018
ă de Cadastru și Publicitate Imobiliară. A respins cererea reclamantului A. de suspendare parțială a Ordinului nr. 1340/2015 emis de Directorul General al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. A anulat în parte Ordinul n
ÎCCJ 2018-01-23
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 165/2018
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, rec
ÎCCJ 2016-11-08
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3055/2016
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată la data de 13 februarie 2014, sub nr. x/2/2014, pe rolul Curții
ÎCCJ 2019-03-06
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1153/2019
rejudecare, respingerea cererii de suspendare a executării Ordinului nr. 383/30.03.2016, ca neîntemeiată. Recurenta-pârâtă susține, în esență, că printr-o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, inst
ÎCCJ 2015-06-19
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2575/2015
Decizia nr. 2575/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Acțiunea judiciară Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de Contencios Administrativ și Fiscal, recl
Sursă