ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.04.2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2170/2011

HOTĂRÂRE
12.04.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2170/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată

următoarele:

Prin sentința nr.637 din 3 februarie 2010 a Curții de

Apel București a fost respinsă excepția de inadmisibilitate invocată în cauză și

a fost admisă excepția de nelegalitate formulată de SC S.C. SRL, în

contradictoriu cu Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară și SC

R.E.D. SRL, în sensul că a fost constatată nelegalitatea dispozițiilor art. 103

alin. (2) din Regulamentul de organizare și funcționare a birourilor de

cadastru și publicitate imobiliară, aprobat prin Ordinul Directorului General

al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 633/2006.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de

contencios administrativ, sesizată cu soluționarea excepției de nelegalitate a

dispozițiilor art. 103 alin. (2) din Regulamentul de organizare și funcționare

a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară a reținut că excepția

inadmisibilității invocată de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate

Imobiliară este neîntemeiată întrucât soluționarea litigiului de fond depinde

de legalitatea textului normativ atacat pe calea prevăzută de art. 4 din Legea

nr. 554/2004.

Pe fondul excepției, instanța

de contencios administrativ a reținut

Ordinul nr. 633/2006 de aprobare a Regulamentului de organizare și

funcționare a birourilor de cadastru și

publicitate imobiliară este un act

administrativ cu caracter normativ,

care în mod obligatoriu trebuie emis în baza și în executarea unor dispoziții

legale.

Instanța a apreciat că în aplicarea și în executarea

legii, un act administrativ nu poate adăuga la lege prin instituirea unor

obligații care schimbă scopul pentru care legiuitorul a adoptat norma legală.

Instanța de contencios administrativ a concluzionat

că prin sintagma „consimțământul expres al părților" s-a îngrădit accesul

părții de a-și înscrie dreptul prevăzut de lege, fiind condiționat acest acces

de existența consimțământului celeilalte părți, căruia îi revine doar obligația

corelativă de respectare a dreptului, cu tot ce derivă din aceasta.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs SC R.E.D.

SRL criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia nr. 2615 din 18

mai 2010, înalta Curte de Casație și Justiție - secția contencios administrativ

și fiscal a admis recursul declarat de SC R.E.D. SRL împotriva sentinței civile

nr. 637 din 3 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal.

A modificat sentința atacată

în sensul că a respins excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 103 alin.

(2) din Regulamentul de Organizare și Funcționare a Biroului de Cadastru și

Publicitate Imobiliară, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de recurs a reținut următoarele:

- Potrivit dispozițiilor art.

75 și art. 76 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă

pentru elaborarea actelor normative, ordinele cu caracter normativ,

instrucțiunile și alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor și ai

celorlalte organe ale administrației centrale de specialitate sau ale

autorităților administrative autonome se emit numai în baza și executarea

legilor, a hotărârilor și a Ordonanțelor Guvernului, aceste acte trebuind să se

limiteze strict cadrului stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au

fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora.

În analizarea legalității

unui astfel de act cu caracter normativ, emis în executarea unei legi, urmează

a stabili dacă actul respectiv a fost emis în executarea legii și s-a limitat

la cadrul stabilit de legea în executarea căreia a fost emis, fără a conține

soluții contrare prevederilor legii în baza căreia a fost emis.

Înalta Curte a constatat că,

în analiza legalității dispozițiilor art. 103 alin. (2) din Ordinul nr. 633/2006

prin care s-a aprobat Regulamentul de organizare și funcționare a birourilor de

cadastru și publicitate imobiliară, instanța de fond a apreciat în mod eronat

că aceste prevederi contravin dispozițiilor art. 47 alin. (1) din Legea nr. 7/1996,

în sensul că, adaugă nepermis la lege, schimbând scopul pentru care legiuitorul

a adoptat norma legală de înscriere a privilegiului asupra imobilului.

Astfel, corelând dispozițiile

art. 47 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 cu cele ale art. 103 din Regulament,

instanța de recurs a constatat că prin aceste ultime dispoziții sunt detaliate

regulile de înscriere a. privilegiului arhitecților, antreprenorilor și

maiștrilor, privilegiu legal instituit prin dispozițiile art. 1737 pct. 4 C.

civ. - în vederea garantării achitării prețului datorat, pentru lucrările

executate.

Cum potrivit dispozițiilor

art. 55 alin. (5) din Legea nr. 7/1996

privilegiile

se înscriu și capătă rang numai în condițiile determinate de

legea care

le-a instituit - în speță dispozițiile art. 1737 pct. 4 C. civ., s-a apreciat

că prevederile art. 103 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 633/2006,

nu adaugă la lege, astfel cum în mod eronat a reținut instanța de fond prin

sentința atacată.

Împotriva acestei decizii a

formulat contestație în anulare

reclamanta SC

S.C. SRL București, întemeiată pe

dispozițiile

art. 318 alin. (1) teza

I

In

motivarea contestației, se susține că hotărârea instanței de recurs

este rezultatul unei greșeli

materiale, având în vedere că, în mod greșit, s-

a reținut faptul că prevederile art. 103 din

Regulamentul aprobat prin

Ordinul nr.

633/2006 detaliază regulile de înscriere a privilegiului

arhitecților, antreprenorilor și maiștrilor și,

deci, nu adaugă la lege.

Se mai

arată că, în mod constant, jurisprudența înaltei Curți a statuat

în sensul că actele normative

date în executarea legilor, ordonanțelor sau a

hotărârilor de guvern nu pot adăuga la actele

juridice cu forță juridică

superioară și

în executarea cărora sunt emise.

Contestația în anulare este

neîntemeiată.

Motivul prevăzut de art. 318

alin. (1) teza

I

cazuri ale contestației în anulare specială, textul legal stabilind „in

terminis", ca și condiție de temeinicie, că pot constitui obiect al

acesteia numai hotărârile instanțelor de recurs care sunt rezultatul unei

greșeli materiale.

Noțiunea de „greșeală

materială", în accepțiunea textului menționat, printr-o interpretare

logico-gramaticală, trebuie înțeleasă ca o eroare materială evidentă, în

legătură cu aspectele formale ale judecării recursului (de exemplu anularea

greșită ca netimbrat, deși la

dosar se afla

depusă dovada timbrării legale a recursului), și nu trebuie

interpretată

extensiv, în sensul că ar cuprinde și „greșeli de judecată", respectiv de

apreciere a temeiniciei pretențiilor deduse judecății, pe baza probelor și a

situației de fapt stabilită de instanță.

In speță, din considerentele

deciziei atacate rezultă cu certitudine că instanța de recurs nu a făcut decât

aplicarea dispozițiilor legale

aplicabile

în materia contenciosului administrativ, respectiv ale art. 18

alin. (3)

ca prevăd posibilitatea acordării de daune morale, la cererea persoanei

vătămate, în cazul în care se dispune anularea actului administrativ atacat. Prin

urmare, soluția pronunțată de Înalta Curte, în sensul admiterii recursului și

respingerii excepției de nelegalitate s-a întemeiat pe un raționament juridic,

expresie a dreptului de interpretare și apreciere recunoscut judecătorului în

stabilirea adevărului, raportat la împrejurările concrete ale cauzei și

bineînțeles în limitele prevederilor legale, în speță art. 4 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004.

În concluzie, motivul invocat

prin contestația în anulare, în sensul că instanța de recurs a apreciat greșit

că prevederile art. 103 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 633/2006 nu

adaugă la Legea nr. 7/1996, nu poate reprezenta o „greșeală materială", în

sensul art. 318 alin. (1) teza 1 C. proc. civ., Înalta Curte urmând a respinge

contestația în anulare ca neîntemeiată.

Respinge contestația

în anulare formulată de SC S.C. SRL

București, împotriva deciziei nr. 2615 din 18 mai 2010

a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

contencios administrativ și

fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

12 aprilie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-05-18
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2615/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 637 din 03 februarie 2010 a Curții de Apel București a fost respinsă excepția de inadmisibilitate invocată în cauză și a fost admisă exc
ÎCCJ 2011-01-26
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 413/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs Prin sentința civilă nr. 3397 din 21 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și
ÎCCJ 2010-09-30
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3973/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, la data de 12 septembrie 2008, reclamantul P.V.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Naț
ÎCCJ 2012-02-23
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 944/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal a fost sesizată, prin încheierea de ședință din data de 24 mai 2011 pronunțată de Curt
ÎCCJ 2018-05-15
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1958/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată sub nr. x, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Naționa
Sursă