Decizia nr. 2767/2011 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Procedura derulată de prima instanță Prin cererea introductivă, reclamantul D.E.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară București, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtei ca în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii să-i comunice efectiv rezolvarea dată recursului administrativ pe care i l-a înaintat la data de 08 ianuarie 2010 și la care nu a primit vreun răspuns până la data de 15 februarie 2010, stabilind efectiv că termenul legal de rezolvare a petiției nu a fost respectat de către Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară București; sa se stabilească împrejurarea că nu i s-a comunicat de către Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară București, organ de stat superior și competent, în termenul legal răspunsul la petiția pe care i-a adresat-o, privind unele aspecte incorecte din activitatea unor unități publice subordonate și care echivalează în condițiile legislației în vigoare cu refuzul nejustificat de a soluționa petiția care i-a fost înaintată în termenul legal; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată pe care le va efectua în prezenta cauză; obligarea pârâtei, cu titlul de despăgubiri materiale și morale pentru prejudiciul suferit, atât de către reclamant, cât și eventual de către societatea de evaluare prin nerespectarea termenului contractual de predare a raportului de evaluare, prejudiciu rezultând din întârzierea acordării despăgubirilor de către Statul Român în cadrul aplicării Legii nr. 10/2001, datorită nesoluționării în termenul legal a recursului administrativ, prin care este întârziată redactarea raportului de evaluare a imobilului menționat, la plata sumei de 1.000 RON, respectiv, la plata a câte 50 RON pentru fiecare zi de întârziere de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii până la data comunicării efective către reclamant a soluționării recursului administrativ formulat. La data de 16 martie 2010, pârâta Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară București a depus la dosar întâmpinare, în care, în primul rând invocă excepția netimbrării acțiunii. În subsidiar, pe fondul cauzei, solicită respingerea ca neîntemeiată a acțiunii reclamantului. Prin răspunsul la întâmpinare depus la termenul de judecată din 21 aprilie 2010, reclamantul invocă excepția nulității absolute a întâmpinării, motivat de faptul că întâmpinarea nu a fost semnată de persoana care reprezintă legal instituția în instanță, considerând că instanței i-a fost înaintat un fals. Totodată invocă excepția nulității absolute a anexelor la întâmpinare, care nu sunt certificate pentru conformitate cu originalul. Pentru termenul de judecată din data de 19 mai 2010, pârâta depune un răspuns la excepțiile invocate de reclamant.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 316 din 16 iunie 2010 Curtea de Apel Timișoara, a respins excepțiile invocate de reclamant și a respins pe fond acțiunea formulată de reclamantul D.E.A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară București, ca neîntemeiată. Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea de apel a constatat, în ceea ce privește excepția nulității întâmpinării, că este neîntemeiată, întrucât pentru directorul general M.B. întâmpinarea a fost semnată de M.V.G., în calitate de director general adjunct în cadrul autorității pârâte, acesta din urmă fiind mandatat de directorul general să coordoneze activitatea instituției și să reprezinte instituția în raporturile cu persoanele fizice sau juridice, române sau străine, ori de câte ori acesta lipsește din instituție. Delegarea de atribuții menționată rezultă din Ordinul din 05 ianuarie 2010 privind mandatarea lui M.V.G. în calitate de director general adjunct al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară de a reprezenta instituția și de a coordona activitatea acesteia, ordin în vigoare la data formulării întâmpinării (16 martie 2010). În ceea ce privește excepția nulității anexelor întâmpinării, față de afirmația reclamantului că acestea nu sunt certificate pentru conformitate cu originalul, față de prevederile art. 116 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a constatat că și această excepție este neîntemeiată. Nulitatea care ar rezulta din nerespectarea dispoziției legale mai sus menționate este una relativă, astfel că, pentru a interveni sancțiunea nulității este nevoie de a dovedi existența unei vătămări care nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea lor. Văzând că reclamantul, în răspunsul la întâmpinare, face unele considerații cu privire la împrejurarea că autoritatea pârâtă avea obligația să justifice prelungirea termenului pentru a răspunde la petiția formulată, critică adresa autorității pârâte emisă către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Caraș-Severin, în sensul că trebuia semnată de conducătorul instituției, iar nu doar de șeful biroului de relații cu publicul, menționând totodată că nu a fost justificată soluționarea cu întârziere a petiției sale, Curtea constată că reclamantul recunoaște implicit existența răspunsului pârâtei, însă critică în fapt soluționarea cu întârziere a petiției formulate. Instanța de fond a constatat că reclamantul a depus la data de 11 ianuarie 2010 la pârâta Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară București un înscris intitulat „Recurs administrativ” solicitând pârâtei să dispună, în regim de urgență compartimentului competent din subordinea sa, eliberarea către reclamant a unui plan sau hartă de carte funciară, certificată pentru conformitate cu originalul, din arhiva instituției pârâte, pentru imobilul precizat în cuprinsul cererii. În cuprinsul recursului administrativ reclamantul a menționat că a formulat o cerere către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Caraș Severin prin care a solicitat eliberarea planului cadastral al zonei din Caransebeș, unde se află imobilul în discuție, plan cadastral care să conțină și evidențierea limitelor parcelelor bunului imobil menționat. Reclamantul recunoaște că i s-a comunicat împrejurarea că nu se deține un program de calculator adecvat în măsură să elibereze un asemenea plan, însă i se pot elibera copii separate ale planurilor menționate. Reclamantul a precizat că de la Biroul de cadastru și publicitate imobiliară Reșița i s-a pregătit planul respectiv în format electronic, iar nu în copie astfel cum a solicitat. Prin acțiunea de față reclamantul a solicitat obligarea pârâtei ca în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii să-i comunice rezolvarea dată recursului administrativ, înscris la care nu a primit vreun răspuns până la data de 15 februarie 2010. Față de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, Curtea a constatat că petiția reclamantului intitulată recurs administrativ a fost înregistrată la sediul pârâtei la data de 11 ianuarie 2010. În vederea soluționării cererii reclamantului, pârâta prin adresa din 15 ianuarie 2010, deci in interiorul termenul de 30 de zile statuat de legiuitor pentru analizarea reclamației, a solicitat Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Caraș-Severin să își expună punctul de vedere cu privire la aspectele sesizate de reclamant, și anume că Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Reșița în loc să elibereze copii certificate pentru conformitate cu originalul ale planurilor comandate i s-a oferit o dischetă. În cuprinsul adresei menționate s-a precizat și termenul limită până la care Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Reșița avea obligația să facă informarea solicitată și anume 04 februarie 2010. Prin răspunsul comunicat reclamantului i se aduce acestuia la cunoștință că discheta cu planul în format electronic a fost înlocuită cu copiile planurilor, conform cu originalul, în format analogic. Totodată, se menționează că planurile furnizate reclamantului erau singurele existente în arhiva Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Caransebeș la data depunerii cererii de către reclamant. Din ansamblul înscrisurilor depuse la dosar, Curtea reține că pârâta a răspuns reclamantului, astfel că acțiunea acestuia prin care se solicită instanței ca prin hotărâre să se dispună obligarea pârâtei să îi comunice rezolvarea petiției formulate este neîntemeiată. Prin urmare, instanța de fond a constatat că nu există vreun refuz nejustificat din partea pârâtei de a soluționa petiția. În ceea ce privește termenul legal de soluționare a petiției adresate pârâtei, Curtea constată că în speță sunt incidente dispozițiile art. 8 raportat la prevederile art. 9 din O.G. nr. 27/2002. Astfel fiind, în acord cu prevederile art. 8 autoritățile și instituțiile publice sesizate au obligația să comunice petiționarului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiției, răspunsul, indiferent dacă soluția este favorabilă sau nefavorabilă. Însă, potrivit dispozițiilor art. 9 din același act normativ, în situația în care aspectele sesizate prin petiție necesită o cercetare mai amănunțită, conducătorul autorității sau instituției publice poate prelungi termenul prevăzut la art. 8 cu cel mult 15 zile. Raportat la aceste ultime dispoziții legale, Curtea a constatat că autoritatea pârâtă, fiind nevoită să solicite informări de la instituția publică subordonată, a justificat prelungirea termenului de 30 de zile, mai sus menționat, răspunsul dat fiind comunicat reclamantului în interiorul termenului astfel prelungit. În ceea ce privește solicitarea formulată de către reclamant, de obligare a pârâtei la plata de despăgubiri materiale și morale pentru prejudiciul suferit prin necomunicarea în termen a răspunsului la petiție, Curtea a respins-o, raportat la împrejurarea că s-a constatat existența răspunsului autorității pârâte la cererea reclamantului, iar petitul, având ca obiect acordarea de despăgubiri, reprezintă un accesoriu al cererii principale.

Recursul declarat de D.E.A. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând soluția instanței de fond, sub mai multe aspecte și invocând, în drept dispozițiile art. 304 pct. 7-9 și art. 304 1 C. proc. civ.. Recurentul indică următoarele motive de nelegalitate: 3.1. Obligarea nejustificată la plata taxei judiciare de timbru deși cererile formulate în baza Legii nr. 10/2001 beneficiază de scutire. În acest context, recurentul solicită restituirea sumelor plătite cu acest titlu. 3.2. Încălcarea dreptului său la apărare. Recurentul afirmă că instanța știa că trenul cu care se deplasează la Timișoara sosește la ora 10. 00 și totuși dispunea strigarea cauzei înainte de această oră. 3.3. Hotărârea este lovită de nulitate absolută. La acest punct recurentul invocă lipsa încheierii de ședință de la 16 iunie 2010; existența unor semnături „vizibil diferite” pe minută și hotărârea propriu-zisă; luarea în considerare a unei întâmpinări semnate de o persoană care nu avea o atare abilitare. 3.

Probele administrate au fost interpretate eronat. Recurentul consideră că prima instanță a distorsionat aspectele esențiale ale cauzei, interpretând trunchiat probatoriul administrat din care rezultă că intimata a refuzat implicit să emită actul administrativ pentru care a plătit taxa solicitată. 3.

Nu s-au soluționat toate capetele de cerere. 4. Apărările formulate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară Prin întâmpinarea înregistrată la data de 22 martie 2011, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Răspunzând la motivul de recurs prin care s-a invocat nulitatea sentinței, intimata a arătat că aceasta s-a redactat cu respectarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 1-4, 7 și 8 din C. proc. civ., susținerile recurentului neavând nici un temei. Cât privește celelalte motive, intimata le-a tratat global, afirmând că instanța a soluționat corect acțiunea, pronunțându-se asupra tuturor cererilor și excepțiilor cu care a fost învestită. La data de 9 mai 2011, prin „Răspunsul la întâmpinare” formulat, recurentul a invocat tardivitatea depunerii acesteia, solicitând decăderea intimatei din dreptul de a formula apărări și de a propune probe. Văzând dispozițiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că, într-adevăr, intimata nu a depus întâmpinarea în termenul legal de cel puțin 5 zile înainte de termenul de judecată așa încât a intervenit sancțiunea decăderii potrivit art. 103 alin. (1) din C. proc. civ.. Ca urmare, toate apărările formulate vor fi considerate ca reprezentând concluziile scrise ale părții în sensul art. 146 teza a II-a din C. proc. civ.. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor intimatei, precum și sub toate aspectele, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având mai multe capete de cerere, în care petitul principal îl reprezintă constatarea refuzului nejustificat al intimatei-pârâte Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară de a-i rezolva cererea înregistrată la data de 11 ianuarie 2010. Prin această cerere solicita agenției să întreprindă demersurile necesare pe lângă Oficiul Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară Caraș-Severin, în vederea eliberării unui „plan/hartă de carte funciară (scara 1:2880) certificată pentru conformitate cu originalul/exemplarul din arhiva instituției” pentru imobilul din zona din Caransebeș, individualizat la pct. 1.1 din decizie, criticând, totodată, oficiul menționat pentru faptul că documentele solicitate au fost eliberate sub forma unei dischete. Verificând conținutul răspunsului trimis reclamantului, adresa Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară din 16 februarie 2010 prima instanță a reținut, pe de o parte, că a fost emis în termen legal în raport de art. 8 și 9 din O.G. nr. 27/2002 și, pe de altă parte, că nu exprimă un refuz nejustificat de rezolvare a cererii, câtă vreme discheta cu planul în format electronic a fost înlocuită cu copiile planurilor, conforme cu originalul, în format analogic. Atât soluția pe fondul cauzei, cât și rezolvarea dată excepțiilor invocate de reclamant sunt legale și vor fi menținute de instanța de recurs. Răspunzând punctual criticilor formulate de recurent, Înalta Curte reține următoarele: 1.1. Referitor la plata taxei judiciare de timbru Recurentul se prevalează de scutirea instituită prin art. 50 din Legea nr. 10/2001 dar, în cauza de față, temeiul legal al acțiunii îl reprezintă Legea nr. 554/2004. Or, potrivit art. 17 alin. (2) din acest act normativ raportat la art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997 reclamantul datora suma de 4 RON cu titlu de taxă judiciară de timbru, așa încât dispoziția cuprinsă în încheierea de ședință de la 21 aprilie 2010 este legală. 1.2. Referitor la dreptul la apărare Susținerile recurentului subsumate acestui motiv de recurs sunt lipsite de orice bază factuală. În nota instanței, consemnată la finele încheierii de ședință din data de 21 aprilie 2010 s-a luat act de solicitarea reclamantului de a se face apelul în cauza de față la sfârșitul ședinței de judecată întrucât se deplasează la Timișoara din Caransebeș. Ca urmare, la următoarele două termene acordate, 19 mai 2010 și 16 iunie 2010, reclamantul a fost prezent la strigarea dosarului și a pus concluzii. Împrejurarea că la termenul din 16 iunie 2010 cauza a fost reluată la a doua strigare este nerelevantă, câtă vreme din practicaua sentinței pronunțate la acea dată rezultă că reclamantul a avut posibilitatea de a pune concluzii. Așa fiind, Înalta Curte nu decelează nici un element care ar fi putut altera dreptul recurentului-reclamant la apărare. 1.3. Referitor la motivele de nulitate a sentinței În cuprinsul acestui motiv de recurs, recurentul dezvoltă ideea potrivit căreia sentința atacată, ca act de procedură, ar fi nulă absolut. Toate pretinsele încălcări ale normelor de procedură invocate sunt lipsite de suport. Astfel, la dosarul primei instanțe nu există o încheiere distinctă pentru termenul din 16 iunie 2010, pentru bunul motiv că la acel termen instanța a rămas în pronunțare, soluționând pricina prin sentința civilă nr. 316 din 16 iunie 2010, în practicarea căreia, potrivit art. 261 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. se regăsesc concluziile părților pe excepțiile invocate, cât și pe fond. Semnăturile „vizibil diferite” de pe minută și dispozitivul sentinței la care se referă recurentul aparțin președintelui completului de judecată. În măsura în care el contestă autenticitatea acestora urmează să solicite verificări suplimentare organelor abilitate. În fine, în privința întâmpinării care ar fi fost semnată de o persoană care nu avea calitate de reprezentant legal al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, prima instanță a stabilit în mod legal că prin Ordinul din 5 ianuarie 2010, pârâta a făcut dovada că mandatarului M.V.G. i se delegase atribuția respectivă, așa încât nu erau îndeplinite condițiile aplicării sancțiunii prevăzute de art. 161 alin. (2) C. proc. civ.. 1.4. Referitor la fondul cauzei În esență, în recurs sunt reluate numai susținerile referitoare la caracterul nejustificat la refuzului de soluționare a cererii înregistrate la data de 11 ianuarie 2010. Aspectele legate de nesoluționarea în termen a acesteia nu au mai fost reiterate, în considerarea dispozițiilor art. 8 și 9 din O.G. nr. 27/2002, corect indicate în motivarea sentinței de judecătorul fondului. Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat de a soluționa o cerere semnifică „ exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat și nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile”. În cauza de față, prin răspunsul comunicat de intimata-pârâtă Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară înregistrat din 16 februarie 2010, recurentul-reclamant a fost informat despre faptul că discheta cu planurile cadastrale în format electronic a fost înlocuită cu copii ale acestora care poartă mențiunea „conform cu originalul”, în format analogic, acestea fiind, de altfel, singurele existente în arhiva Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Caransebeș la data depunerii cererii. În acest context, prima instanță a observat corect că în cauză nu au fost identificate elemente care să susțină teza unui refuz nejustificat. Pe de altă parte, Înalta Curte mai constată că recurentul-reclamant, care are sarcina probei în privința demonstrării caracterului „vătămător” al răspunsului instituției publice nu a produs nicio dovadă în acest sens. Simpla afirmație în sensul că planurile cadastrale ale zonei din Caransebeș în formatul solicitat îi erau necesare „în cadrul procesului de aplicare a Legii nr. 10/2001” nu este îndestulătoare. În plus, nu s-a administrat nicio dovadă din care să reiasă că modul de rezolvare a cererii l-ar afecta în procedura de evaluare invocată. Referitor la omisiunea soluționării tuturor cererilor. După cum a arătat în mod explicit în ultima frază a considerentelor, prima instanță a respins capetele de cerere privind daunele materiale și morale solicitate, în contextul în care a reținut că primul petit al acțiunii judiciare nu este fondat. Soluția adoptată este logică în raport de prevederile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 dar și față de dreptul comun în materie, reprezentat de art. 998 și urm. C. civ., nefiind îndeplinite condițiile legale pentru antrenarea răspunderii pentru prejudiciul material și moral invocat. 2. Temeiul legal pentru adoptarea soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse la pct. 11.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de față ca nefondat.