ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2767/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2767/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

de prima instanță

Prin cererea

introductivă, reclamantul D.E.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară București, pronunțarea

unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtei ca în termen de 10 zile

de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii să-i comunice efectiv

rezolvarea dată recursului administrativ pe care i l-a înaintat la data de 08

ianuarie 2010 și la care nu a primit vreun răspuns până la data de 15 februarie

2010, stabilind efectiv că termenul legal de rezolvare a petiției nu a fost

respectat de către Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară

București; sa se stabilească împrejurarea că nu i s-a comunicat de către

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară București, organ de

stat superior și competent, în termenul legal răspunsul la petiția pe care i-a

adresat-o, privind unele aspecte incorecte din activitatea unor unități publice

subordonate și care echivalează în condițiile legislației în vigoare cu refuzul

nejustificat de a soluționa petiția care i-a fost înaintată în termenul legal;

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată pe care le va efectua în

prezenta cauză; obligarea pârâtei, cu titlul de despăgubiri materiale și morale

pentru prejudiciul suferit, atât de către reclamant, cât și eventual de către

societatea de evaluare prin nerespectarea termenului contractual de predare a

raportului de evaluare, prejudiciu rezultând din întârzierea acordării

despăgubirilor de către Statul Român în cadrul aplicării Legii nr. 10/2001,

datorită nesoluționării în termenul legal a recursului administrativ, prin care

este întârziată redactarea raportului de evaluare a imobilului menționat, la plata

sumei de 1.000 RON, respectiv, la plata a câte 50 RON pentru fiecare zi de

întârziere de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii până la data

comunicării efective către reclamant a soluționării recursului administrativ

formulat.

La data de 16 martie 2010,

pârâta Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară București a depus

la dosar întâmpinare, în care, în primul rând invocă excepția netimbrării acțiunii.

În subsidiar, pe fondul

cauzei, solicită respingerea ca neîntemeiată a acțiunii reclamantului.

Prin răspunsul la întâmpinare

depus la termenul de judecată din 21 aprilie 2010, reclamantul invocă excepția nulității

absolute a întâmpinării, motivat de faptul că întâmpinarea nu a fost semnată de

persoana care reprezintă legal instituția în instanță, considerând că instanței

i-a fost înaintat un fals. Totodată invocă excepția nulității absolute a anexelor

la întâmpinare, care nu sunt certificate pentru conformitate cu originalul.

Pentru termenul de judecată

din data de 19 mai 2010, pârâta depune un răspuns la excepțiile invocate de reclamant.

Prin sentința nr. 316

din 16 iunie 2010 Curtea de Apel Timișoara, a respins excepțiile invocate de reclamant

și a respins pe fond acțiunea formulată de reclamantul D.E.A. în contradictoriu

cu pârâta Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară București, ca

neîntemeiată.

Analizând actele și lucrările

dosarului, Curtea de apel a constatat, în ceea ce privește excepția nulității întâmpinării,

că este neîntemeiată, întrucât pentru directorul general M.B. întâmpinarea a fost

semnată de M.V.G., în calitate de director general adjunct în cadrul autorității

pârâte, acesta din urmă fiind mandatat de directorul general să coordoneze activitatea

instituției și să reprezinte instituția în raporturile cu persoanele fizice sau

juridice, române sau străine, ori de câte ori acesta lipsește din instituție. Delegarea

de atribuții menționată rezultă din Ordinul din 05 ianuarie 2010 privind mandatarea

lui M.V.G. în calitate de director general adjunct al Agenției Naționale de Cadastru

și Publicitate Imobiliară de a reprezenta instituția și de a coordona activitatea

acesteia, ordin în vigoare la data formulării întâmpinării (16 martie 2010).

În ceea ce privește excepția

nulității anexelor întâmpinării, față de afirmația reclamantului că acestea nu sunt

certificate pentru conformitate cu originalul, față de prevederile art. 116

alin. (1) C. proc. civ., Curtea a constatat că și această excepție este neîntemeiată.

Nulitatea care ar rezulta din nerespectarea dispoziției legale mai sus menționate

este una relativă, astfel că, pentru a interveni sancțiunea nulității este nevoie

de a dovedi existența unei vătămări care nu poate fi înlăturată altfel decât prin

anularea lor.

Văzând că reclamantul,

în răspunsul la întâmpinare, face unele considerații cu privire la împrejurarea

că autoritatea pârâtă avea obligația să justifice prelungirea termenului pentru

a răspunde la petiția formulată, critică adresa autorității pârâte emisă către Oficiul

de Cadastru și Publicitate Imobiliară Caraș-Severin, în sensul că trebuia semnată

de conducătorul instituției, iar nu doar de șeful biroului de relații cu publicul,

menționând totodată că nu a fost justificată soluționarea cu întârziere a petiției

sale, Curtea constată că reclamantul recunoaște implicit existența răspunsului pârâtei,

însă critică în fapt soluționarea cu întârziere a petiției formulate.

Instanța de fond a constatat

că reclamantul a depus la data de 11 ianuarie 2010 la pârâta Agenția Națională de

Cadastru și Publicitate Imobiliară București un înscris intitulat „Recurs administrativ”

solicitând pârâtei să dispună, în regim de urgență compartimentului competent din

subordinea sa, eliberarea către reclamant a unui plan sau hartă de carte funciară,

certificată pentru conformitate cu originalul, din arhiva instituției pârâte, pentru

imobilul precizat în cuprinsul cererii.

În cuprinsul recursului

administrativ reclamantul a menționat că a formulat o cerere către Oficiul de

Cadastru și Publicitate Imobiliară Caraș Severin prin care a solicitat eliberarea

planului cadastral al zonei din Caransebeș, unde se află imobilul în discuție, plan

cadastral care să conțină și evidențierea limitelor parcelelor bunului imobil menționat.

Reclamantul recunoaște

că i s-a comunicat împrejurarea că nu se deține un program de calculator adecvat

în măsură să elibereze un asemenea plan, însă i se pot elibera copii separate ale

planurilor menționate.

Reclamantul a precizat

că de la Biroul de cadastru și publicitate imobiliară Reșița i s-a pregătit planul

respectiv în format electronic, iar nu în copie astfel cum a solicitat.

Prin acțiunea de față

reclamantul a solicitat obligarea pârâtei ca în termen de 10 zile de la rămânerea

definitivă și irevocabilă a hotărârii să-i comunice rezolvarea dată recursului administrativ,

înscris la care nu a primit vreun răspuns până la data de 15 februarie 2010.

Față de înscrisurile depuse

la dosarul cauzei, Curtea a constatat că petiția reclamantului intitulată recurs

administrativ a fost înregistrată la sediul pârâtei la data de 11 ianuarie 2010.

În vederea soluționării

cererii reclamantului, pârâta prin adresa din 15 ianuarie 2010, deci in interiorul

termenul de 30 de zile statuat de legiuitor pentru analizarea reclamației, a solicitat

Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Caraș-Severin să își expună punctul

de vedere cu privire la aspectele sesizate de reclamant, și anume că Oficiul de

Cadastru și Publicitate Imobiliară Reșița în loc să elibereze copii certificate

pentru conformitate cu originalul ale planurilor comandate i s-a oferit o dischetă.

În cuprinsul adresei menționate s-a precizat și termenul limită până la care Oficiul

de Cadastru și Publicitate Imobiliară Reșița avea obligația să facă informarea solicitată

și anume 04 februarie 2010.

Prin răspunsul comunicat

reclamantului i se aduce acestuia la cunoștință că discheta cu planul în format

electronic a fost înlocuită cu copiile planurilor, conform cu originalul, în format

analogic. Totodată, se menționează că planurile furnizate reclamantului erau singurele

existente în arhiva Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Caransebeș la

data depunerii cererii de către reclamant.

Din ansamblul înscrisurilor

depuse la dosar, Curtea reține că pârâta a răspuns reclamantului, astfel că acțiunea

acestuia prin care se solicită instanței ca prin hotărâre să se dispună obligarea

pârâtei să îi comunice rezolvarea petiției formulate este neîntemeiată. Prin urmare,

instanța de fond a constatat că nu există vreun refuz nejustificat din partea pârâtei

de a soluționa petiția.

În ceea ce privește termenul

legal de soluționare a petiției adresate pârâtei, Curtea constată că în speță sunt

incidente dispozițiile art. 8 raportat la prevederile art. 9 din O.G. nr. 27/2002.

Astfel fiind, în acord

cu prevederile art. 8 autoritățile și instituțiile publice sesizate au obligația

să comunice petiționarului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiției,

răspunsul, indiferent dacă soluția este favorabilă sau nefavorabilă.

Însă, potrivit dispozițiilor

art. 9 din același act normativ, în situația în care aspectele sesizate prin petiție

necesită o cercetare mai amănunțită, conducătorul autorității sau instituției publice

poate prelungi termenul prevăzut la art. 8 cu cel mult 15 zile.

Raportat la aceste ultime

dispoziții legale, Curtea a constatat că autoritatea pârâtă, fiind nevoită să solicite

informări de la instituția publică subordonată, a justificat prelungirea termenului

de 30 de zile, mai sus menționat, răspunsul dat fiind comunicat reclamantului în

interiorul termenului astfel prelungit.

În ceea ce privește solicitarea

formulată de către reclamant, de obligare a pârâtei la plata de despăgubiri materiale

și morale pentru prejudiciul suferit prin necomunicarea în termen a răspunsului

la petiție, Curtea a respins-o, raportat la împrejurarea că s-a constatat existența

răspunsului autorității pârâte la cererea reclamantului, iar petitul, având ca obiect

acordarea de despăgubiri, reprezintă un accesoriu al cererii principale.

D.E.A.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs reclamantul, criticând soluția instanței de fond, sub mai multe

aspecte și invocând, în drept dispozițiile art. 304 pct. 7-9 și art. 304

1

C. proc. civ..

Recurentul indică următoarele

motive de nelegalitate:

3.1. Obligarea nejustificată

la plata taxei judiciare de timbru deși cererile formulate în baza Legii nr. 10/2001

beneficiază de scutire. În acest context, recurentul solicită restituirea sumelor

plătite cu acest titlu.

3.2. Încălcarea dreptului

său la apărare.

Recurentul afirmă că instanța

știa că trenul cu care se deplasează la Timișoara sosește la ora 10.

00

și totuși dispunea strigarea cauzei înainte de această oră.

3.3. Hotărârea este lovită

de nulitate absolută.

La acest punct recurentul

invocă lipsa încheierii de ședință de la 16 iunie 2010; existența unor semnături

„vizibil diferite” pe minută și hotărârea propriu-zisă; luarea în considerare a

unei întâmpinări semnate de o persoană care nu avea o atare abilitare.

3.4. Probele administrate

au fost interpretate eronat.

Recurentul consideră că

prima instanță a distorsionat aspectele esențiale ale cauzei, interpretând trunchiat

probatoriul administrat din care rezultă că intimata a refuzat implicit să emită

actul administrativ pentru care a plătit taxa solicitată.

3.5. Nu s-au soluționat

toate capetele de cerere.

de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară

Prin întâmpinarea înregistrată

la data de 22 martie 2011, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Răspunzând la motivul

de recurs prin care s-a invocat nulitatea sentinței, intimata a arătat că aceasta

s-a redactat cu respectarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 1-4, 7 și 8 din

C. proc. civ., susținerile recurentului neavând nici un temei.

Cât privește celelalte

motive, intimata le-a tratat global, afirmând că instanța a soluționat corect acțiunea,

pronunțându-se asupra tuturor cererilor și excepțiilor cu care a fost învestită.

La data de 9 mai 2011,

prin „Răspunsul la întâmpinare” formulat, recurentul a invocat tardivitatea depunerii

acesteia, solicitând decăderea intimatei din dreptul de a formula apărări și de

a propune probe.

Văzând dispozițiile

art. 308 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că, într-adevăr, intimata

nu a depus întâmpinarea în termenul legal de cel puțin 5 zile înainte de termenul

de judecată așa încât a intervenit sancțiunea decăderii potrivit art. 103 alin.

(1) din C. proc. civ.. Ca urmare, toate apărările formulate vor fi considerate ca

reprezentând concluziile scrise ale părții în sensul art. 146 teza a II-a din C.

proc. civ..

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată

prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor intimatei, precum și

sub toate aspectele, în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare.

de drept relevante

Recurentul-reclamant a

învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având mai multe capete

de cerere, în care petitul principal îl reprezintă constatarea refuzului nejustificat

al intimatei-pârâte Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară de a-i

rezolva cererea înregistrată la data de 11 ianuarie 2010.

Prin această cerere solicita

agenției să întreprindă demersurile necesare pe lângă Oficiul Județean de Cadastru

și Publicitate Imobiliară Caraș-Severin, în vederea eliberării unui „plan/hartă

de carte funciară (scara 1:2880) certificată pentru conformitate cu originalul/exemplarul

din arhiva instituției” pentru imobilul din zona din Caransebeș, individualizat

la pct. 1.1 din decizie, criticând, totodată, oficiul menționat pentru faptul că

documentele solicitate au fost eliberate sub forma unei dischete.

Verificând conținutul

răspunsului trimis reclamantului, adresa Agenției Naționale de Cadastru și

Publicitate Imobiliară din 16 februarie 2010 prima instanță a reținut, pe de o parte,

că a fost emis în termen legal în raport de art. 8 și 9 din O.G. nr. 27/2002 și,

pe de altă parte, că nu exprimă un refuz nejustificat de rezolvare a cererii, câtă

vreme discheta cu planul în format electronic a fost înlocuită cu copiile planurilor,

conforme cu originalul, în format analogic.

Atât soluția pe fondul

cauzei, cât și rezolvarea dată excepțiilor invocate de reclamant sunt legale și

vor fi menținute de instanța de recurs.

Răspunzând punctual criticilor

formulate de recurent, Înalta Curte reține următoarele:

1.1. Referitor la plata

taxei judiciare de timbru

Recurentul se prevalează

de scutirea instituită prin art. 50 din Legea nr. 10/2001 dar, în cauza de față,

temeiul legal al acțiunii îl reprezintă Legea nr. 554/2004. Or, potrivit art. 17

alin. (2) din acest act normativ raportat la art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997

reclamantul datora suma de 4 RON cu titlu de taxă judiciară de timbru, așa încât

dispoziția cuprinsă în încheierea de ședință de la 21 aprilie 2010 este legală.

1.2. Referitor la dreptul

la apărare

Susținerile recurentului

subsumate acestui motiv de recurs sunt lipsite de orice bază factuală.

În nota instanței, consemnată

la finele încheierii de ședință din data de 21 aprilie 2010 s-a luat act de solicitarea

reclamantului de a se face apelul în cauza de față la sfârșitul ședinței de judecată

întrucât se deplasează la Timișoara din Caransebeș. Ca urmare, la următoarele două

termene acordate, 19 mai 2010 și 16 iunie 2010, reclamantul a fost prezent la strigarea

dosarului și a pus concluzii. Împrejurarea că la termenul din 16 iunie 2010 cauza

a fost reluată la a doua strigare este nerelevantă, câtă vreme din practicaua sentinței

pronunțate la acea dată rezultă că reclamantul a avut posibilitatea de a pune concluzii.

Așa fiind, Înalta Curte

nu decelează nici un element care ar fi putut altera dreptul recurentului-reclamant

la apărare.

1.3. Referitor la motivele

de nulitate a sentinței

În cuprinsul acestui motiv

de recurs, recurentul dezvoltă ideea potrivit căreia sentința atacată, ca act de

procedură, ar fi nulă absolut.

Toate pretinsele încălcări

ale normelor de procedură invocate sunt lipsite de suport.

Astfel, la dosarul primei

instanțe nu există o încheiere distinctă pentru termenul din 16 iunie 2010, pentru

bunul motiv că la acel termen instanța a rămas în pronunțare, soluționând pricina

prin sentința civilă nr. 316 din 16 iunie 2010, în practicarea căreia, potrivit

art. 261 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. se regăsesc concluziile părților pe excepțiile

invocate, cât și pe fond.

Semnăturile „vizibil diferite”

de pe minută și dispozitivul sentinței la care se referă recurentul aparțin președintelui

completului de judecată. În măsura în care el contestă autenticitatea acestora urmează

să solicite verificări suplimentare organelor abilitate.

În fine, în privința întâmpinării

care ar fi fost semnată de o persoană care nu avea calitate de reprezentant legal

al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, prima instanță a stabilit

în mod legal că prin Ordinul din 5 ianuarie 2010, pârâta a făcut dovada că mandatarului

M.V.G. i se delegase atribuția respectivă, așa încât nu erau îndeplinite condițiile

aplicării sancțiunii prevăzute de art. 161 alin. (2) C. proc. civ..

1.4. Referitor la fondul

cauzei

În esență, în recurs sunt

reluate numai susținerile referitoare la caracterul nejustificat la refuzului de

soluționare a cererii înregistrate la data de 11 ianuarie 2010.

Aspectele legate de nesoluționarea

în termen a acesteia nu au mai fost reiterate, în considerarea dispozițiilor

art. 8 și 9 din O.G. nr. 27/2002, corect indicate în motivarea sentinței de judecătorul

fondului.

Potrivit dispozițiilor

art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat de a soluționa

o cerere semnifică „

exprimarea explicită, cu exces de

putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului

nejustificat și nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a

soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile”.

În cauza de

față, prin răspunsul comunicat de intimata-pârâtă

Agenția Națională de Cadastru

și Publicitate Imobiliară înregistrat din 16 februarie 2010, recurentul-reclamant

a fost informat despre faptul că discheta cu planurile cadastrale în format electronic

a fost înlocuită cu copii ale acestora care poartă mențiunea „conform cu originalul”,

în format analogic, acestea fiind, de altfel, singurele existente în arhiva Oficiului

de Cadastru și Publicitate Imobiliară Caransebeș la data depunerii cererii.

În acest context, prima

instanță a observat corect că în cauză nu au fost identificate elemente care să

susțină teza unui refuz nejustificat.

Pe de altă parte, Înalta

Curte mai constată că recurentul-reclamant, care are sarcina probei în privința

demonstrării caracterului „vătămător” al răspunsului instituției publice nu a produs

nicio dovadă în acest sens.

Simpla afirmație în sensul

că planurile cadastrale ale zonei din Caransebeș în formatul solicitat îi erau necesare

„în cadrul procesului de aplicare a Legii nr. 10/2001” nu este îndestulătoare. În

plus, nu s-a administrat nicio dovadă din care să reiasă că modul de rezolvare a

cererii l-ar afecta în procedura de evaluare invocată.

Referitor la omisiunea

soluționării tuturor cererilor.

După cum a arătat în mod

explicit în ultima frază a considerentelor, prima instanță a respins capetele de

cerere privind daunele materiale și morale solicitate, în contextul în care a reținut

că primul petit al acțiunii judiciare nu este fondat.

Soluția adoptată este

logică în raport de prevederile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 dar și

față de dreptul comun în materie, reprezentat de art. 998 și urm. C. civ., nefiind

îndeplinite condițiile legale pentru antrenarea răspunderii pentru prejudiciul material

și moral invocat.

adoptarea soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse la pct. 11.1

din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ. și

art. 20 din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de D.E.A. împotriva

sentinței nr. 316 din 16 iunie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 mai

2011.